O zi de luni anticipat ocupata

Ar trebui sa ma declar si eu macar o data, cu aceasta ocazie, satisfacut de faptul ca anticipez sa nu ma plictisesc azi, ca de obicei, mai ales lunea, (dedicata, cf. orarului prezentat intr-un comentariu aici, rezolvarii problemelor de securitate local-regionala), la serviciu, insa observ ca, fiind ff pretentios, nu reusesc ma simt multumit nici asa, si acum simt nevoia de a ma plange de faptul ca am atatea pe cap !

Ma grabesc sa linistesc ramura locala a PST-ului ca NU e vorba de faptul ca anticipez eu cumva un risc mai crescut decat cel obisnuit de probleme de securitate locala sau regionala, (mai ales daca tinem cont ca azi e Halloween, cand de obicei potentialii cauzatori mai probabili de dezordine sociala sunt ocupati cu alte indatoriri social-organizate, deci deja usor de anticipat si controlat), si NU e nevoie sa schimbam nivelul de alerta de la cel albastru-galben  cunoscut obisnuit, ci e mai mult vorba de niste indatoriri personale birocratice de serviciu oficial 1 si 2 pe care nu am avut ocazia sa le rezolv vineri, datorita motivelor obiective de start al exercitiului operativ Underlord. Deci, repet, (just in case), raportez "situation normal".

Despre literele Æ, Ø, Å si relatia lor complexa cu O (rated R)

In alfabetul limbilor norvegiene, (si daneza pe care au fost bazate limbile norvegiene scrise oficiale bokmål si nynorsk), exista 3 litere speciale care nu apar in alfabetul latin modern obisnuit comun: Æ, Ø, si Å, si care, in alfabetul scris, apar la sfarsitul alfabetului, dupa litera Z.

Acest lucru creeaza dificultati in special in industria calatoriilor internationale cu mijloace de transport pentru care ai nevoie de bilet personalizat, in principal avionul, dar probabil si in cazul unor vapoare de croaziera, si, totodata, de pasaport scanabil, deoarece pot aparea discrepante intre numele de pe bilet si numele de pe pasaport si mai ales de pe alte posibile documente de identificare coroborative ale norvegienilor si danezilor care doresc sa calatoreasca in alte tari pentru diverse motive personale sau profesionale.

Suedezii, care, printre alti scandinavi, au o traditie mai indelungata de a interactiona in mod diplomatic, cu oficialitatile, serviciile, companiile, organizatiile, institutiile, si ministerele straine care se ocupa de securitatea generala, au prevazut acest fel de probleme inca din timp, si nu folosesc aceste litere suplimentare potential generatoare de dificultati, ci folosesc doar niste diacritice gen trema, care sunt mult mai usor de evitat de computerele "securiste", carora in general, in mod total adecvat, nu le pasa de diplomatia pronuntiei corecte a numelor de persoane, si, totodata, nici de zvonurile orale cu un grad ceva mai mic sau variabil de credibilitate, ci doar de potentialele informatii consemnate in scris legate de numele acestor persoane.

(Desigur, si zvonurile orale sunt extrem de importante pentru orice fel de sistem general de securitate competent, insa de acestea, in mod ideal, se vor ocupa cat mai multi observatori si analisti umani pentru procesul de filtrare la prima mana, nu computerele inca nerafinate in acest sens in acest prim sfert de secol XXI, drept care eu personal nu imi fac inca probleme despre piata locurilor de munca din domeniul serviciilor industriei securitatii generale, si chiar l-am linistit si pe Hector in acest sens ieri, in timpul picnicului securistilor corporatisti, drept care s-a simtit si el obligat, in mod previzibil altruist, sa imi fie recunoscator pentru acest boost de sustinere morala din partea mea catre el, desi pot sa raportez ca inca ramane, ca orice norvegian obisnuit, oarecum sceptic-pesimist fata de optimismul meu candid incurabil.)

Exista anumite conventii curente in uz in legatura cu scrisul acestor litere in pasapoarte, insa mai exista si acum anumite dificultati uneori in legatura cu nepotrivirea numelui de pe biletul de calatorie cu cel de pe pasaport, sau cu cel scris pe alte documente de identificare personala.

Deoarece eu personal ma ocup profesional mai mult de zvonurile orale zilele astea, iar in general, (din considerente de etica generala profesionala si personala, si din cauza unor juraminte pe care m-am simtit obligat le depun in diverse etape ale carierei mele de functionar, plus legile si regulamentele diverse nationale si internationale scrise si nescrise carora le sunt eu supus in acest moment, si pe care eu inca incerc din rasputeri sa le cunosc si sa le respect mai pe toate, desi este cam greu, recunosc, ca sunt cam multe, si uneori chiar posibil contradictorii intre ele, mai ales in situatii de limita sau de tentatie maxima pentru creierul meu impulsiv), nu am de gand inca sa ofer prea multe informatii scrise de tip paper-trail despre activitatile mele personale, (fie oficiale sau neoficiale, fie profesionale sau personale), din timpul liber, in acest moment, mai ales in week-end, pe mine ma intereseaza mai mult pronuntia, insa, totusi, nu pot ignora total si conventiile scrise, deoarece eu, fiind mai compulsiv-constiincios din fire, ma simt obligat, daca nu sunt prea ocupat sau distrat, sa le iau in seama, totusi, si pe alea cand e sa trebuiasca sa intocmesc, rar, din fericire, in cazul meu, rapoarte scrise.

Prin urmare, m-am gandit ca ar fi bine sa imi fac un ghid la care ma pot raporta din cand in cand, daca cumva devin prea distrat cu atatea preocupari pe capul meu in ultima vreme, mai ales ca sunt total zapacit si din cauza lui Hector, a propos de care nu pot inca sa anunt in mod concluziv, in legatura cu exercitiile legate de Operatiunea Underlord, care pe care, deoarece ieri, intre noi, a fost, in general, mai mult o interactiune de tip "du-te vino" si de "cand eu cand el", sau, poate mai plastic exprimat, "ba eu ba el", drept care inca nu pot sti cu mare precizie cand si daca o sa putem vizita Parisul, (capitala Republicii Franceze), desi, daca e sa ma iau dupa istoricul Operatiunii Overlord, pe care mi-am luat-o ca model general, vad de pe wikipedia ca va fi probabil cam peste 11 saptamani si jumatate, desi nu stiu inca amanuntul destul de important referitor la care dintre noi doi va fi cel cu cheia de la catusa cu care sper sa ne inlantuim la un moment dat in decursul viitoarelor 11 saptamani si jumatate de exercitii.

DECI:

Æ se pronunta "ea", ca sfarsitul cuvantului din engleza "Yeah !", si asta mi se pare destul de usor de tinut minte, desi conventia scrisa este exact pe dos, aceasta litera fiind scrisa AE.

Ø se pronunta "eo", ca sfarsitul cuvantului din franceza "Jeu", cu conventia scrisa, in mod deja previzibil, tot pe dos, ca probabil multe alte chestii din Norvegia, (din perspectiva mea), fiind OE.

Å se pronunta "o", ca in romaneste, drept care aici am cele mai multe dificultati legate de posibila confuzie cu litera O, care se pronunta, in mod total contraintuitiv pentru mine, "u", si efectiv nu stiu ce sa fac ca sa tin minte acest lucru, mai ales, ca, inca si mai complicat, conventia scrisa legata de litera Å este ca ea sa se scrie si mai accentuat AA, dar sa se pronunte tot "o" !

Tocmai mi-a venit o idee ! Stim deja, cf. scrierilor Vaticanului si chiar ale unor scrieri si mai timpurii de genul Legilor si Principiilor descrise in Torah, (care sunt totusi niste scrieri reputabile, supuse testului timpului, deci pe care te poti baza cat de cat), ca in cazul populatiei majoritare umane in general j(e)o(e)curile care contin din cand in cand si exclamatia "Yeah !" au fost intial introduse, cf. fondatorilor oficiali ai speciei noastre, Homo Sapiens sapiens, D-zeu si mama Natura, pentru scopul final esential de a reproduce specia noastra cu noi exemplare, care in general, la inceput se exprima oral, in mod inca primitiv si nescolarizat superior, nu cum e corect de pronuntat, ci exact asa cum e conventional international scris,  "OAA", si, in acelasi timp, de multe ori, afland de acest lucru posibil iminent, majoritatea reprezentantilor mai tineri ai speciei noastre, in general rebeli anti-autoritari ca orice tineri, dar si reprezentantii mai maturi care s-au impacat cu soarta si chiar au unul sau mai multi mici reprezentanti umani in fata lor, nu doar imaginati, toti acesti potentiali sau actuali parinti umani beneficiind totusi de niste ani de educatie publica sau privata, informala sau formala, exclama atunci, oral, spontan, in mod perfect corespunzator pronuntiei corecte, "Uh- Oh !"

Deci e usor de tinut minte, chiar si pentru mine, care ma bazez in general pe sistemul de educatie publica din Romania, si chiar daca pe mine personal o sa ma coste o groaza de bani, si efort, si nervi, si multa multa constiinciozitate pentru studiu ulterior de diverse legi pentru a-mi indeplini si eu menirea pe acest pamant, ca OAA care e scris corespunde pronuntiei corecte reactive "Uh- Oh" !

Visul de chiar dinainte

Ma grabesc sa scriu despre el deoarece stiu ca nu am sa pot adormi la loc acum, drept care o sa fiu zapacit de oboseala azi, mai tarziu, dar asta nu conteaza inaintea date-lor importante la fel cum ar conta inainte de un potential examen, sau nu conteaza asa de mult pentru soldat inainte de misiune, pe care il poate chiar proteja probabil, avansez eu, in mod total intuitiv speculativ, ipoteza, impotriva riscului de PTSD, cat ar conta pentru ofiterul raspunzator de a lua anumite decizii in mod rapid pentru a da anumite ordine in toiul unei misiuni, semnificatia fiind insa exact pe dos in cazul fotbalistilor si antrenorilor lor inainte de meci, dintre cei doi sportivul executant trebuind sa fie cel cat mai odihnit, iar antrenorul doar pregatit cu tinuta corecta pentru ocaziile de foto-op de pe side-line.

Am visat literele din alfabetul latin "I" si "J", desi remarc ca litera "J" nu exista in alfabetul latin clasic, fiind adaugata printr-o conventie dupa perioada Renasterii, si mai remarc, cu ajutorul wikipediei in limba islandeza, care, mentionez inca o data in mod cat se poate de public entuziast, este SUPER in domeniul etimologiei, ca ambele semne grafice descind din semnele proto-semitice care reprezentau ideea de mana-brat !

In visul meu, aceste litere apareau in legatura cu o idee de joaca, (cu mingi destul de mari, normal !), totul petrecandu-se in limba engleza, si afectul fiind, in mod cat se poate de previzibil, potrivit moderat anticipator bucuros.

Aceste litere sunt alaturate in alfabetul latin modern, venind chiar in succesiune imediata una dupa alta, iar in vis "J"-ul parca avea o importanta o idee mai mare decat "I"-ul, aparand de mai multe ori sau ceva mai intens, si parandu-mi-se si mai simpatic.

In visul meu nu ma jucam de unul singur, mai precis, (deoarece adesea alte personaje care apar in visele noastre sunt tot reprezentari ale eu-lui nostru in alte ipostaze, sau, mai des, a anumitor parti ale eu-lui nostru personal, si nu neaparat alti oameni distincti reali), nu aveam senzatia de observator detasat ci de participant interactiv, ceea ce e posibil de bun augur, insa partenerii mei de joaca interactiva cu un grad scazut de competitivitate agresiva, (in cazul acestui vis particular), din care unul parca era mai important decat altii, au ramas, in vis, in stare de umbra, fara trasaturi bine conturate.

Insa erau cu totii, oricum, niste umbre prietenoase, deci nu am avut un nivel de anxietate deosebit in timpul visului, ci doar un nivel obisnuit, pentru mine, de anxietate cuplata in mod uzual cu starea mea obisnuita de imediat dinaintea sau din timpul oricarei partide de joaca, care are, in cazul meu, rolul de a ma ajuta sa compensez pentru deficitul cauzat de ADHD.

Prima remarca este ca acest vis mi se pare, (cf. S. Freud), un vis de creier de copil, nu de om mai matur adult, cu simboluri destul de transparente, si legat in mod direct de activitatile imediate din timpul zilei care a trecut, sau anticipand activitatile care se vor petrece in ziua imediat urmatoare.

Nu stiu daca literele "I" si "J" au vreo importanta deosebita in afara de faptul ca vin imediat dupa "H", care, in acest moment al vietii mele, este initiala numelui lui Hector, deci poate ca era legat de o anumita anticipare constiincios-compulsiva, caracteristica mie, (ca orice ritual manifestat impulsiv si deja constient-involuntar de enumerare), a lucrurilor probabile care urmeaza sa se intample dupa ora/perioada "H", (daca mi-e dat sa supravietuiesc, evident !), caci m-am decis deja inca de la bun inceput, rational si cuminte, ca "H", desi un ideal cat se poate de arhetipal pentru mine, aparut prea devreme si tocmai la fix in stadiul meu curent de stres de tranzitie, nu are cum sa ocupe pozitia inca, (anticipat, dupa plan, pana in 2015), libera, de "ales" (de tip preferabil bashert)...

...si cu aceasta ocazie nu pot decat, INCA O DATA, desi il apreciez cat se poate de mult si e extraordinar de placut in mod contemplativ si senzorial artistic pentru mine personal, sa resping romantismul ca baza solida si realist-rationala pentru intemeierea oricarei aliante cat de cat serioase, mai ales ca ne aflam, confirmat inca din toamna 2001, in plin secol neo-realist II, si toti post-modernistii pot sa se duca exact la Dracu', tinandu-se de mana, daca pot sau vor, si cu fanii neo-romantici total naivi sau chiar psihotici recenti si actuali, din punctul meu de vedere cat se poate de personal !

In general, am asociatii placute in legatura cu substantivele comune sau proprii care pot avea initialele "I" sau "J" importante pentru mine personal...Italia, Ion, (acestea doua cu semnificatie personala in limba romana), iurta, iaurt, (ambele din romana, indiferent de etimologie), Jove, (legat de comic-strips sau filme in limba engleza), Jupiter, (pentru mine, in engleza), Japonia, (diplomatic, in toate limbile pe care le cunosc), Jostein, Jens, (ambii in "scandinava"), joc, joaca, jucarie...cam astea sunt asociatiile primare, si zau daca am habar de unde a mai aparut si "iurta"...mai mult ca sigur ca asociatie automata cu "iaurt" survenita intr-un creier inca somnoros-dislexic...plus ca mancasem iaurt turcesc chiar inainte sa ma culc !

Pe canapea- partea IV

Acum ca am facut deja un prim re-contact cu limba latina, chiar ca ma simt mai pregatit sufleteste sa ii iau la rand pe Atticus-ii antici listati in wikipedia...care vad ca in acest moment are in prima pagina un articol despre un tiz de-al pseudonimului meu, Rudolph Cartier, ceea ce eu nu pot decat sa interpretez, cum interpretez de altfel mai toate coincidentele, ca un auspiciu de bun augur pentru misiunea mea complicata de maine.

Pot sa spun din prima ca habar nu aveam de nici unul din ei, insa mi-a facut placere sa gasesc un blog de calatorie care pare misto, si care descrie una din fostele proprietati din Butrint ale lui Titus Pomponius Atticus- fost amator de threesome's, partener in acest sens si in triunghiul continandu-i pe Cicero si Marius, dar si in cel politic si de afaceri al triumvirului Crassus- Butrint fiind aflat in zilele noastre pe teritoriul curent al Republicii Albania. Observ, in treacat, ca, datorita faptului ca in Roma antica, la fel ca si acum inca in Regatul Norvegiei, procedura pentru sarcinile surogat nu era inca legala, Atticus a trebuit sa-si calce pe inima si sa se insoare la vreo 54 de ani cu o femeie astfel incat sa-si poata si el indeplini menirea, pe care a evaluat-o, intelept si corect, ca fiind aceeasi cu cea a majoritatii oamenilor de pe Terra, aceea de a contribui la continuitatea speciei Homo Sapiens sapiens pe acesta planeta, incercand sa pastreze in acelasi timp, in mod cat se poate de etic si rational-prudent, si proprietatile de pamant potential hranitor in cadrul familiei sale.

Atticus filozoful a fost un profesor de filozofie arivist care il peria pe Marcus Aurelius barfindu-l in acelasi timp pe Aristotel fara nici cea mai mica umbra de talent, intrebuintand metode neetice si nestiintifice, deci nu mai merita sa mai zic ceva in plus aicea despre el, deoarece mi se pare total neremarcabil.

Arhiepiscopul Atticus al Constantinopolelui mi se pare un personaj interesant, mai ales din cauza opozitiei sale, in primul rand principiale, si abia in al doilea rand politice, fata de Ioan Chrysostom, care mie personal mi se pare o pozitie etica si corecta pentru acel timp. Uite ca din pacate pana la urma Chrysostom a invins acolo pe undeva prin Iliria, si pe urma si in regiunea mai larga, si uite-asa au aparut antisemitii care l-au abandonat pe Mihail Sebastian, si NU IMI PASA daca asta este o generalizare eronata crasa, sau, mai curand, o barfa proiectiva, dar consider ca am si eu dreptul sa am, ba chiar sa-mi si exprim, ca orice om, mai ales cand ma simt stresat, niste prejudecati mai primitive, mai ales ca in ultima vreme ma preocupa subiectul loialitatii, care mi se pare ca poate reprezenta o virtute, daca este, bineinteles, autentica, ceea ce nu se poate intampla decat daca reusesti, (daca acest lucru este macar posibil in mod real-autentic), sa constientizezi in mod rational, NU rationalizator, niste afinitati de nivel de subconstient colectiv impartasit, (daca o exista si ala si nu e doar un vis), si sa le poti evalua in functie de un parametru etic si totodata legitim legal.

Herodes Atticus: un atasat militar consular pe provincia Asia, (cea romana antica in cazul lui), devenit ulterior profesor, cu orientare de efebofil obisnuit, deci nu am nimic deosebit de comentat nici despre asta, deoarece mi se pare destul de clar, mai ales ca, in ceea ce ma priveste pe mine personal, din cauza unuia EXACT ca asta m-am lasat eu de studiat limba chineza, si poate ca a fost mai bine in final pentru mine ca s-a intamplat asa.

Atticus: soldat martir intamplator crestin de tip poster-child politic utilizabil pentru a-l discredita pe Licinius-Basescu. Mie mi se pare evident, nu stiu insa daca si altii or fi de aceeasi parere, si, drept sa spun, nici nu-mi mai pasa, deoarece Romania nu mai face parte din tarile care au status de MFN pentru mine, si este discutabila, din punctul meu personal de vedere, la acelasi nivel la care ar fi, probabil, si Principalitatea Monaco sau Turkmenistan.

====== THE END ===========

Cateva ganduri cu 24 de ore inaintea Operatiunii Underlord

Mai sunt aproximativ 24 de ore pana la D-day-ul picnicului corporatiei mele, cand am planificata si ora H dedicata relatiei mele cu Hector, (la mine insa, spre deosebire de Operatiunea Overlord, acea ora fiind stabilita mai spre sfarsitul zilei, deoarece eu, spre deosebire de COSSAC Morgan & Monty, si gen. Dwight D. Eisenhower, am prins din zbor oportunitatea de a lua in considerare si ce am citit in ultima vreme pe Internet despre influenta factorului oboseala asupra deciziilor oamenilor, lucru care nu imi poate fi decat util in indeplinirea cu mai mare sansa de succes a planurilor de exercitii tactice stabilite pentru aceasta zi.)

Cred ca mi-am indeplinit in mod exemplar sarcinile pe care mi le-am trasat in aceasta saptamana premergatoare, atat in real, cat si in virtual, chiar exagerand cu constiinciozitatea pe alocuri, ingaduindu-mi si exercitii mai periculoase de incursiuni de recunostere peste linia frontului, decizand si sa ma retrag din actiuni de schimb de informatii considerate mai imprudente la momentul potrivit, ingaduindu-mi si momente de meditatie si reverie personala, cat si utilizand din plin mass-media pentru campaniile de dezinformare necesare obisnuite, alegand chiar si unele canale noi de comunicare decat alea pe unde apaream mai frecvent in ultima vreme.

Cred ca insusi generalul George S. Patton, Jr., unul din modelele mele personale, la care m-am gandit din cand in cand, pentru suport moral, in ultima vreme in timp ce ma uitam la serialul The Pacific, ar putea aproba activitatile mele reale si virtuale din ultima saptamana !

Recunosc ca mi-ar fi fost MULT mai usor daca as fi ascultat de parintii mei, si as fi avut astfel, poate, sansa sa merg pentru studii postuniversitare la NPS, si ar fi fost de asemenea mult mai bine daca as fi fost mai putin las din fire si mai matur psihologic si nu as fi abandonat armata din motive superficiale si as fi avut, astfel, poate, sansa sa studiez si la SAMS, insa nu are rost sa pierd timpul plangand dupa laptele varsat, (mai ales ca eu nu pot sa sufar laptele oricum), si chiar poate as putea sa folosesc consecintele greselilor mele lasate in urma drept firimituri-repere de drum calauzitor, la fel ca Hansel si Gretel, ca sa nu repet aceleasi greseli decat in mod controlat, daca este posibil, pe viitor.

Pe canapea- partea III

Elev constiincios si, in ultima vreme, indragostit, deci mai putin prudent decat de obicei, ma grabesc sa imi continui "tema", asa ca m-am decis sa ii iau pe Atticus-i la rand.

Ma simt compulsiv obligat sa mentionez ca in primul rand, prin asonanta, chiar inainte de a ma gandi la Finch vs. romanii antici, primul si primul lucru la care m-am gandit cand mi-a sarit numele Atticus in ochi a fost, de fapt, "Attica ! Attica !" strigat de cine altul decat primul si ultimul meu crush de stea de cinema, dl. Alfredo James "Al" Pacino, prima persoana de care m-am "indragostit", chiar cam cu vreo 6 luni inainte de mult mai apropiatul si realul Karl, si caruia i-am scris si o scrisoare, trimitandu-i-o pe adresa teatrului unde aflasem ca jucase in anul acela, mai devreme, in piesa de teatru, "Salome". Nu stiu daca el a primit vreodata acea scrisoare, deoarece bineinteles ca nu am primit nici un raspuns, desi, plin de speranta, imi scrisesem adresa intr-un P.S. ! Nu mai stiu exact ce i-am scris, insa am fost foarte atent sa nu par ridicol, asa ca i-am scris un fel de scrisoare de recomandare in care am mentionat ca ii admir talentul si constiinciozitatea profesionala, si ca totodata mi se pare ca arata si foarte dragut, si i-am urat mult succes in cariera sa de actor !

Ceva mai tarziu, tocmai la fix, dupa ce cazusem atat la figurat cat si la propriu in fata lui Karl, am avut chiar ocazia rara sa stau in pat o zi intreaga uitandu-ma la toata trilogia "Godfather", si pot sa marturisesc ca de fapt a fost dl. Al Pacino, si nu Rahan, cel care m-a ajutat in acele clipe in mod cat se poate de util sa nu fiu prea dezamagit de faptul ca nu fusesem sarutat de Karl, atunci cand ma impiedicasem tocmai in timp ce el ma urmarea ca sa ma frece mai bine pe fata cu zapada ! Dupa aceea, am impresia ca dl. Al Pacino a traversat niste usoare dificultati temporare in cariera nemaiprimind o vreme destul de indelungata nici un premiu important, asa ca am cam uitat de el o vreme, devenind chiar indeajuns de pretentios incat sa fiu chiar dezamagit de prestatia sa in "Heat" si chiar si din majoritatea filmelor ulterioare, insa, totusi, sper ca nu l-am deocheat chiar eu !

(...va urma...)

P.S. 1: Chiar imi dau seama ca nici nu ma gandisem la Al Pacino, ci la Rahan atunci cand scrisesem despre Karl, si abia acum, gandindu-ma la perioada aia a vietii mele legata de Pacino, mi-am adus aminte secventa faptelor mai in detaliu. Intr-un fel cred ca era de asteptat, deoarece Karl oricum, datorita parului blond inchis, aducea oarecum mai mult cu Rahan decat ar fi putut vreodata dl. Al Pacino, plus ca eu personal ma simteam probabil cam vinovat sa-mi amintesc ca l-am folosit in asa hal atunci pe dl. Al Pacino, desi atractia sexuala cat mai larga este una din proprietatile si functiile principale ale stelelor de cinema, si, cu aceasta ocazie doresc sa linistesc inca o data cei aproximativ 750 de milioane de baieti adolescenti de pe Terra ca daca se intampla cumva sa il visezi cu placere indecent imbracat pe dl. Russell Crowe sau pe dl. Edward Norton NU inseamna neaparat ca esti gay...daca il visezi insa cu admiratie pe dl. Cary Grant in costum de baie...atunci mai ne gandim, deoarece situatia mi se pare oarecum mai ambigua...just kidding despre situatia cu dl. Cary Grant !

P.S. 2. Eu personal nu am cunostinte detaliate de geografie, nu am vizitat Grecia niciodata si nici macar nu am fost vreodata tentat sa o fac, desi sunt sigur ca este o destinatie turistica foarte placuta, si de aceea nici macar nu aveam habar ca Attica este si numele unei regiuni din Republica Elena care contine chiar capitala acestei tari, Atena ! Pentru mine personal Attica va fi intotdeauna legata de filmul "Dog Day Afternoon", si pot sa spun ca mai tarziu, deoarece cam in aceeasi perioada in care am aflat prima oara de problemele care au dus la revolta din acea inchisoare din statul New York s-a consolidat si chemarea mea catre cariera de functionar, am dezvoltat si un oarecare interes teoretic despre problemele birocratice cu care se pot confrunta angajatii si consultantii serviciilor corectionale din diverse tari, insa nu pot sa spun ca am atins inca nivel de expert si pe acest domeniu, deoarece, in primul rand, eu personal nu doresc inca sa fiu nevoit sa fiu supus regulamentelor stricte si background check-ului necesar unui potential angajat, consultant, inspector, sau prizonier din vreun sistem corectional din lume, (cel putin nu pana cand nu voi fi sigur ca nu se poate afla ceva inadecvat consemnat cumva in trecutul meu personal si profesional), si totodata, in al doilea rand, nu ma ingrijorez eu prea mult in acest moment al carierei si preocuparilor mele de problemele unor angajati, consultanti, sau inspectori care NU fac parte din populatiile profesionale la risc deosebit de inalt cum ar fi politistii, de exemplu, (desi, bineinteles, activeaza si ei in scopul util al mentinerii securitatii generale in teritoriile locuite de oameni, si se pot confrunta si ei, ca si alti profesionisti care au in raspunderea lor alti oameni, cu anumite situatii stresante), iar despre bunastarea prizonierilor sunt aproape sigur ca are cine sa se ocupe atat in mod direct, cat si in mod indirect, desi, bineinteles, le doresc si acestor oameni sa aiba parte de maturitatea personala si profesionala adecvata, si training-ul adecvat pentru a-si indeplini meseria in modul cat mai etic si profesional posibil, fara a deranja prea mult bunul mers al operatiilor de securitate umana globala generala prin nu stiu ce alte scandaluri de tip Abu-Ghraib.

Pe canapea- partea II

Vazusem un post care se numea "torsul lui Atticus" pe blogul blogger-ului de sex feminin "marul", "Psihanaliza pe canapea", unde ajunsesem dand click-uri random pe diverse linkuri, dinspre blogul lui abbilbal, unde ma mai duc eu din cand in cand sa ma uit la copacii si raurile fotografiate de el cand mi-e dor de privelisti de natura, mai ales ca mie mi-e frica sa ma pierd in aia reala din jur.

Si deoarece eram oricum cu gandul la sculptori de statui si am fantezii despre potentiale schimburi educative interculturale cu Hector, in care eu i-as povesti, a la Pygmalion, in mod total provocator, despre ce scrie pe wikipedia despre Aristotel si Thomas d'Aquinas, si care e parerea mea personala despre functionalitatea si utilitatea acestor doua personalitati, iar el s-ar preface ca e speriat de mine deoarece as putea fi chiar prozelitist iezuit, (de genul carora norvegienii s-au ferit cateva secole bune), si, daca sunt chiar norocos, ar putea chiar sa incerce sa ma lege si sa obtina, prin tortura, de la mine, informatia suplimentara ca eu, de fapt ma aflu de 14 ani pe drumul convertirii de la crestinismul ortodox, (despre care nu stiu mai nimic), catre iudaismul reformat/progresist, (despre care tot nu stiu inca destule), dupa care, in mod evident si cat se poate de realist, m-ar izgoni din casa lui asmutindu-si ciobanescul pe mine, bineinteles ca mi-a sarit in ochi titlu acelui post, drept care am devenit curios sa vad despre care Atticus era vorba.

Sincer sa fiu, eu am sperat pana in ultima clipa sa fie vorba despre Finch, desi, bineinteles, ca, in acelasi timp, imi doream, in mod total, (role-playing), pervers, sa fie vorba de unul din romanii antici. (Pana la urma nu era vorba de nici unul din aia ci, asa cum era si normal, despre un muritor obscur, la fel ca Hector sau ca mine.)

Dar daca tot deschisesem wikipedia, m-am gandit sa citesc despre diversii Atticus, ca sa vad daca imi gasesc vreo afinitate cu vreunul, sau daca mi se starnesc amintiri personale legate de povestile vreunuia din ei. Despre Atticus Finch normal ca am amintiri personale, ba chiar emotii de nivel de strangere de inima, dar asta este ceva global comun, presupun, de cand cu inventarea cinematografului, si, mai recent, a televiziunii, si, si mai recent, a Internetului. Am citit si cartea, si, desi nu am amintiri personale direct legate de acea lectura, tin si acuma minte coperta roz a uneia dintre editiile de buzunar, si locul in care eram in timp ce tineam acea carte in mana, si corespondenta mea temporara din acea perioada cu un anticar din New England, regiune pe care nu aveam sa o vizitez decat mai tarziu, insotit de unica mea prietena adevarata de sex feminin, timp in care am vorbit cu ea despre diverse lecturi, printre care si despre acea carte a lui Harper Lee, si despre una din scrierile dramatice ale lui Sofocle.

Mie nu imi place sa vorbesc in real life despre carti cu prea multa lume, deoarece au reprezentat pentru mine un fetish destul de intim personal, ba chiar un mod pervers si patologic de a petrece timpul, si am multe sentimente de vinovatie legate de aceste obiecte. Deci, in general, nu consider ca reprezinta un subiect potrivit de discutat de mine personal in public, nici in real life, nici pe Internet, asa ca de obicei incerc sa evit, dar, ca orice addict, uneori nu rezist. Cu prietenii apropiati mai discut din cand in cand, desi si atunci tind sa schimb subiectul catre afaceri mai curent pertinente, iar cu amantii nu discut despre carti decat daca sunt intr-o relatie de mai lunga durata cu ei, in nici un caz in primele 3 luni, ca regula generala, si numai dupa ce imi este clar ca ei pot tolera sadismul meu in legatura cu aceste obiecte, pe care am tins sa ma razbun de cate ori m-am simtit umilit de consecintele uneori neplacute ale masochismul meu general, survenite de cate ori nu m-am ostenit indeajuns de constiincios sa tin in frau, asa cum trebuie si este recomandabil, echilibrul dintre aceste 2 fatete ale acestui tip de perversiune.

Pe anticar nu l-am intalnit niciodata, dar, in timpul acelei calatorii, am intalnit inca un profesor de literatura care era burned out si isi exprima regretul ca alesese aceasta meserie in loc sa devina functionar, ca mine, asa cum il sfatuise tatal lui, de meserie functionar si el, si, desi in sinea mea, atunci, m-am bucurat inca o data ca eu ma decisesem, in mod cat se poate de realist, de mult de tot, cam cand aveam vreo 12 ani, ca profesia de educator nu e una care mi se potriveste mie, totusi mi s-a facut mila de acel profesor si i-am spus ca nu a pierdut nimic esential daca nu l-a ascultat pe tatal lui, deoarece si eu fusesem sfatuit de intreaga familie sa devin diplomat, insa nici eu nu i-am ascultat, si am devenit functionar, si nu e nici o mare scofala.

(...va urma...argh ! tot ma invart dupa deget si nu indraznesc sa trec la subiectul "Atticus" o data !...)

Fragment de jurnal de front

Ieri a batut vantul foarte tare, drept care, exact ca in tara Rutabaga, a aparut Hector, purtat parca de el drept peste linia frontului, catre transeea mea. Insa primise ordinul ca in exercitiul de azi sa ocupe o pozitie in liniile inamice, drept care m-am zapacit cand l-am vazut acolo si m-am prefacut ca nu il bag in seama, in timp ce el incerca sa-mi ofere 0,2 mg din smack-ul privirii lui verzi-albastre.

Deoarece simteam ca sarisem alaltaieri peste cal, cand ma dusesem chiar eu sa-l caut, imprudent, sub pretextul unui ordin contrafacut, chiar in zona lui de patrulare, azi, m-am decis ca nu ar fi etic din partea mea sa-i ofer mai mult de 0,1 mg de la mine inapoi catre el de-o data, asteptand nerabdator dupa aceea sa vad cum reactioneaza, si cat are el de oferit la schimb.

A reactionat perfect normal, imbufnat, cand a vazut ca nu-i dau mai mult de 0,1 mg si ma prefac in rest foarte preocupat cu sapatul si consolidatul peretilor portiunii mele de transee, si s-a retras inapoi peste linia frontului, catre pozitiile companiei sale, si a inceput si el sa se prefaca ca este foarte foarte ocupat acolo, in transeea lui, cu portiunea de perete de care fusese el numit raspunzator.

Dupa aia mi-a parut rau ca imi taiasem singur craca de sub picioare comportandu-ma prea inflexibil si, gandindu-ma ca nu mai apuc pe vreo ocazie din asta sa-l prind asa de aproape in catare prea curand inainte de D-day, mi-am petrecut cateva ore cu binoclul la ochi pandind sa vad daca indrazneste sa vina din nou catre pozitia mea.

Pe urma, a inceput sa bata vantul si mai tare, si mi-am dat seama ca, chiar daca vine, risc sa nu-l nimeresc la fix, si am sarit din nou parleazul catre pozitia lui, dar, dandu-mi repede seama ca se lasase de sapat transee si se retrasese in ferma abandonata de dupa colt, a trebuit sa incep sa ma lipesc, total ridicol, de peretii fermei, ca-n filme, si sa ma mai uit, cu pistolul ridicat, si pe dupa colturi dupa el.

De ce mi-era frica n-am scapat deoarece a rasarit exact din spatele meu, si inca nici nu era singur, ci insotit de unul din aghiotantii lui preferati, pe care ii urasc din tot sufletul deoarece ei, spre deosebire de mine, au oportunitatea sa vorbeasca liber cu el de cate ori vor. Mi-am dat seama ca, bineinteles, eu, de unul singur, n-aveam nici o sansa, am facut imediat stanga-mprejur, si i-am lasat in plata domnului sa se distreze de deruta mea cat or vrea, daca m-or fi vazut cumva dand bir cu fugitii catre linistea transeei mele din zona mea de front, gandindu-ma ca e mai bine, ca regula generala, sa continui sa par cat de inabil, las, neindemanatec, si nestiutor posibil...plus ca nu aveam chef sa afle aghiotantul de afacerea cu schimb de smack dintre noi doi.

Dupa aia, deja de acum si eu in sevraj, mi-am facut, bineinteles, probleme, tot restul zilei, mai ales pentru ca nu apucasem sa facem schimb de mai mult de 0,4 mg de smack de la el catre mine, si 0,2 mg total de la mine catre el, si avusesem atatea ocazii de schimb mai substantial pe care le irosisem ca prostii, mai ales eu.

M-am perpelit asa cu dubiul etic daca sa mai risc sa-mi abandonez postul cautand caii verzi-albastri ai privirilor lui, insa, pana la urma, prudenta mea caracteristica plus antrenamentul meu profesional, care ma incurca pana si in ocaziile sociale din timpul exercitiilor de la serviciu, au invins, si, chiar daca am primit chiar ordin dupa aia sa fac multiple incursiuni catre pozitia lui, am facut-o exact ca la carte, evitand sa ma las antrenat de tentatia addictiei mele, si evitand sa-i mai dau cumva de inteles ca as mai avea ceva sa-i ofer sau ceva sa-i cer, atata vreme cat el nu se preda in mod neconditionat. Zau daca acum nu e care pe care cand o veni D-day !

Pe canapea- partea I

Chiar ma bucur sa am oportunitatea de a ma juca de-a psihanaliza clasica, oferita de "marul" care scrie pe blogul "Psihanaliza pe canapea", deoarece prea devenisem preocupat de mediul din jur cu ocazia recunoasterilor necesare ultimului meu plan tactic, in anticiparea H-hour/D-day, si chiar este cazul sa petrec un moment util de reflectie si meditatie personala, astfel incat sa-mi pot indeplini cu mai mare succes, relaxat si fara prea mare anxietate, misiunea curenta pe care mi-am incredintat-o, (in mod cu totul si cu totul voluntar si fara constrangere din partea nimanui), mie insumi.

Eu chiar am avut fantezii de a avea o data atatia bani incat sa-mi pot permite sa plictisesc pe altii cu gandurile mele in real life, plus ca admir profesionalismul scriitorului si regizorului american Allen Stewart Konigsberg, descris ca fiind fost odata un psihanalizand entuziast, si, totodata, respect pe parintii fondatori ai psihanalizei, si pe cativa, (nu prea multi, fiind extrem de pretentios, recunosc), din elevii lor, pentru contributia lor la imbogatirea stiintelor comunicarii, si a anumitor domenii culturale, cu multiple aplicatii utile omenirii inca pertinente societatilor in care traim.

In fantezia mea despre propria mea psihanaliza, am avut 2 posibile scenarii in cap:

a) primul in care chiar voiam sa capat ceva pentru banii potential cheltuiti, in care as fi luat-o de la inceput cu povestea vietii mele, ocupand astfel primii 2 ani, dupa care mi-as fi ingaduit, in sfarsit, probabil, sa incerc sa incep sa imi dezvolt un grad de transferenta necesar pentru progresia acestui tip de tratament laborios fata de psihanalistul profesionist rabdator, atat cat mi-ar permite narcisismul meu primar;

b) al doilea, mai empatic oarecum fata de analist, si totodata posibil mai rapid deci economic pentru mine, in care, inca de la prima sesiune, i-as fi spus psihanalistului, suflecandu-mi manecile exact cum fac la serviciu, "inchipuie-ti ca ti-am povestit deja despre mine, si hai sa trecem direct la subiect, atacand, daca esti de acord, problema principala a primei faze, care este, in cazul meu, aceea ca nici nu prea am resurse ca sa dezvolt transferenta, si nici nu prea pot, in mod practic, sa mi-o dezvolt fata de tine, daca nu ma agat de ceva potential util, de exemplu daca arati sexy, (pentru mine), sau daca ai o voce sexy, (pentru mine), sau macar daca imi place cum ti-ai decorat biroul, eu avand, BTW, niste idei posibil utile pentru progresia cat mai eficace a cazului meu, pe care deja mi le-am pregatit in acest portofoliu pe care il voi lasa pe biroul tau, just in case".

Desigur ca un psihananalist profesionist obisnuit ar prefera primul scenariu, nu numai deoarece este mai putin obositor, dar si pt. ca i-ar asigura o sursa de venit stabil pe viitorii cel putin 6 ani din partea mea, insa, ca orice om, mi-am ingaduit si eu fantezia celui de-al doilea scenariu, in care efectiv as putea munci in mod real si util pentru indeplinirea telurilor reale ale oricarei psihanalize, si as avea ocazia sa intalnesc si sa colaborez in acest efort personal cu un psihanalist cu adevarat deosebit si rar, ideal, cu alte cuvinte, care chiar sa ma poata ajuta, prin efort si exemplu personal, totodata, sa progresez mai repede pe drumul maturizarii mele dorite.

(...va urma, deoarece imi face placere sa pot fantaza in mod util despre mine insumi relationand in mod serios cu alti oameni, activitate de altfel chiar potrivita etapei de adult tanar pe care mi-am propus sa o ating in viitoarele 6 luni, progresand de la varsta mea curenta functionala de 12 ani la serviciu si 16 ani off serviciu, macar la varsta functionala de 22 de ani, dupa plan, astfel incat sa ajung la nivelul la care eram acum 1 an inainte de a pleca din Romania, si sa pot, in sfarsit, progresa mai departe, in vederea indeplinirii punctelor principale ale strategiei campaniei mele curente din Regatul Norvegiei, care includ, printre alte scopuri inca top secret, si misiunile de capturare a catorva prizonieri norvegieni de grad semnificativ cu potentiala valoare informativa in vederea capturarii generalului in 2015, si, in final, ocuparea si cucerirea unei bucati de pamant exploatabil utile supravietuirii mele in aceste vremuri de crize economice si mari migratii, pana cand ies odata la pensie, cu sau fara medalie pentru servicii deosebite catre diversele institutii, societati, companii, corporatii care imi finanteaza activitatile profesionale oficiale si neoficiale, si pentru care fac chiar sacrificiul personal de a ma descurca doar cu dusuri in care apa calda dureaza maxim 6 minute in loc sa am si eu o cada de baie ca mai toata lumea din restul Europei...)

In sfarsit...o zi frumoasa de luni (rated R)

Azi a fost cea mai frumoasa zi de luni pe care am trait-o pe aceste meleaguri care incep sa-mi devina din ce in ce mai dragi.

Am plecat de acasa odata cu rasaritul soarelui pe la ora 8:15 AM si am avut astfel beneficiul sa observ niste culori roz-portocalii exact cum sunt la moda in acest sezon pe cerul bleu care se anunta senin. Eram imbracat in uniforma mea de gradinita cu sweaterul bleu la fel ca si cerul si niste blue-jeans de culoare neagra, si aveam in picioare ghetutele sport de piele, si dupa umar rucsacul meu de piele violet plin de hartii total inutile, insa majoritatea de nivel top secret, pe care tot le car dupa mine de vreo cateva luni, sperand sa-mi vina chef sa le triez odata dupa importanta, si sa ma-ndur sa le tai in fasiute pe cele nefolositoare cu masina de taiat hartii top secret in fasiute de la serviciu.

Astfel pastelat in haine si in suflet, ma simteam usor si optimist, mai ales ca bausem cafea instant fara zahar. Saptamana asta e H-hour, si D-day, si, eu, uitandu-ma zilele astea la serialul The Pacific ca sa-mi fac curaj, m-am decis ca soarele cu aura roz-portocalie reprezinta un semn incurajator din partea zeilor regionali ca eu sa plec astazi in recunoasterea necesara, si, poate, daca am noroc, sa nu mai am nevoie sa ma chinuiesc asa de mult in timpul D-day, ci chiar sa fortez un pic destinul in sens favorabil scopurilor imediate urmarite de mine pentru acesta saptamana, adica sa ma duc eu sa-l vizitez azi pe Hector in loc sa astept, ca pana acum, sa isi faca el de lucru pe langa mine.

Norocul mi-a suras inca de dimineata, cand, in timpul trecerii in revista, am observat, (mai vigilent decat de obicei deoarece bausem 2 nes-uri), o umbra de ingrijorare pe fata unui ofiter, si m-am oferit, spontan, voluntar, sa plec eu in locul lui in misiunea de recunoastere trasata pentru aceasta dimineata, anuntand inca o data cat se poate de clar, ca sa inteleaga si secretarul de partid, mahmur si el, ca eu oricum nu am ceva mai bun de facut planificat pentru ziua de azi si ma bucur sa pot sa fiu de folos pe rol de cercetas-curier, (mai ales ca ruta includea si zona unde patruleaza de obicei Hector, desi asta, bineinteles, nu am spus-o nimanui). Ofiterul mi-a transmis ca nu va uita niciodata acest gest altruist din partea mea, secretarul de partid mi-a zambit si el aprobator, si eu m-am retras la mine in birou ca sa-mi aranjez cat mai bine tinuta, sa ma pieptan, sa-mi verific echipamentul, si sa mai fac o repetitie in gand cu povestea pretext pe care aveam de gand sa o folosesc ca sa explic ce caut acolo inainte ca sa plec, in sfarsit, la drum.

Am remarcat cu bucurie ca am inceput sa ma mai desenzitizez de teama care ma cuprindea inainte cand ma apropiam la mai putin de 50 de metri de perimetrul lui Hector, si nici nu a mai fost nevoie sa stau pe loc si sa fac exercitii de relaxare de rasuflare adanca, ci, mai trecandu-mi inca o data mana prin par ca sa fiu sigur ca nu mi se ciufulise in ultimele 2,5 minute de cand nu-l mai verificasem, mi-am scos speraclul din buzunar si am fortat apoi elegant, fara zgomot sau ezitare, usa baricadata pe interior care duce catre trapa secreta, care duce catre treptele secrete, care duc catre usa  incuiata, care duce catre zona de interes pentru mine de vreo luna si jumatate incoace.

Dupa ce mi-am indeplinit misiunea oficiala si am avut si ocazia neoficiala sa observ in treacat si cat de uman si tot de minunat arata la fata Hector cand e surprins, mai ales din profil 3/4, m-am retras, bucuros si totodata satisfacut ca am avut si eu ocazia sa ii ofer 0,2 mg de smack, nu numai el mie, si apoi am avut chef si spor la munca pe care mi-am gasit-o de facut intreaga zi. De continutul rucsacului violet insa tot nu m-am apucat, dar sper sa mai rasara soarele si maine, si, eventual, daca e posibil, si in continuare cateva zile, cel putin pana cand Hector se va simti obligat sa ma ia o data de umeri si sa ma tintuiasca de vreun perete liber, fara ca sa ne mai simtim nevoiti sa asteptam anxiosi nici ora H si nici D-day.

Cadouri potentiale pt. Sarbatorile Tranzitiei de Sezon Toamna-Iarna 2011-2012

Ieri, ca sa mai uit putin de problemele Orientului Mijlociu, m-am gandit sa ma relaxez un pic chiulind de la serviciu pentru cateva ore, si ducandu-ma in oras sa ma uit prin vitrine dupa cadouri potrivite pentru oamenii importanti si dragi mie in aceasta perioada extrem de aglomerata si ocupata a Sarbatorilor de Tranzitie de Sezon Toamna-Iarna 2011-2012:

1. Diwali (26-30 oct. 2011)

2. Halloween, si Samhain (31 oct.2011)

3. All Saints Day, si Calan Gaeaf (1 nov.2011)

4. Eid al-Adha (6-9 nov. 2011)

5. Thanksgiving Day (24 nov. 2011)

6. Inceputul Advent-ului/al Postului Craciunului pentru cel putin Catolici, Anglicani, Metodisti si Luterani, posibil si alti crestini "vestici" (27 nov. 2011)

7. Ziua Sf. Nicolae (6 dec. 2011)

8. Ziua lui Bodhi (8 dec. 2011)

9. Ziua Sf. Lucia (13 dec. 2011)

10. Ziua lui Zamenhof (15 dec. 2011)

11. Saturnalia (17-23 dec. 2011)

12. Hanukkah (20- 28 dec. 2011)

13. Yalda (21 dec. 2011)

14. Pancha Ganapati (21-25 dec. 2011)

15. Solstitiul de Iarna, si Modranicht (22 dec. 2011)

16. Festivus, Ziua Imparatului Japoniei, si Lumina Omului (23 dec. 2011)

17. Ajunul Craciunului "clasic" dupa calendarul Gregorian (24 dec. 2011)

18. Craciunul "clasic" dupa calendarul Gregorian, Yule, Dies Natalis Solis Invicti, si Ziua Semnarii Constitutiei Republicii Chinei/Taiwan (25 dec. 2011)

19. Cele 12 Zile ale Craciunului (25 dec. 2011- 6 ian. 2012)

20. Boxing Day, si Ziua Sf. Stefan pt. crestinii "vestici" (26 dec. 2011)

21. Kwanzaa (26 dec. 2011- 1 ian. 2012)

22. Ziua Sf. Ion Evanghelistul sarbatorita de Francmasoni, Ziua Sfintilor Inocenti sirieni de est si de vest, si Ziua Sf. Stefan pt. crestinii "estici de rit Bizantin" (27 dec. 2011)

23. Ziua Sfintilor Inocenti anglicani, luterani, si catolici, si Ziua Pacalelilor din Spania, America Latina si Republica Filipinelor (28 dec. 2011)

24. Ziua Sfintilor Inocenti crestini ortodocsi estici (29 dec. 2011)

25. Ziua Sf. Silvestru, Hogmanay, Omisoka, si Ajunul Anului Nou "clasic" dupa calendarul Gregorian (31 dec. 2011)

26. Ziua Circumciziei lui Iisus Christos, (cel cunoscut ca fiind profetul invatator din Nazareth, nascut acum aproximativ aproape 2011 ani intr-un grajd din Bethlehem, dupa cum se povesteste si s-a scris), Feast of Fools, Shogatsu, Ziua Sf. Basil/Vasile crestin ortodox si Ziua Anului Nou "clasic" dupa calendarul Gregorian (1 ian. 2012)...da, Doamne, sa o apuc si pe asta si cei importanti si dragi mie la fel, oriunde s-or afla ei pe, sau, in caz ca se pot gasi in vreun mijloc de transport aerian, pe langa Terra/Blue Planet, (cea de-a 3-a de la Soarele din Milky Way), in acea clipa !

27. Ziua Epifaniei, si a Craciunului armean apostolic (6 ian. 2012)

28. Ziua Craciunului crestinilor "estici" ortodocsi dupa calendarul Iulian (7 ian. 2012)

29. Sadeh (30 ian. 2012)

30. Groundhog Day si Candlemas (2 feb. 2012)

31. Ziua Sf. Valentin (14 feb. 2012)

32. Lupercalia (15 feb. 2012)- care marcheaza sfarsitul acestui sezon de sarbatori/festivaluri/celebrari/aniversari


~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Imi cer formal scuze celor care or mai sarbatori in acest sezon toamna-iarna 2011-2012 si alte lucruri importante pentru ei si culturile din care provin, (mai putin psihopatii), insa acest fel de omisiuni sunt, evident, din punct de vedere omenesc, inevitabile, si nu au fost facute cu nici un fel de intentie de discriminare.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Happy Holidays & I Love You All, Hector, Nelson, baby d, Mom, Dad !

Just be patient for me to be able to grow up a bit more and be able to decide more maturely between my 2 current preferred habit/habitus designer choices, Cerruti and Bottega Veneta. Maybe I'll reach the conclusion it is not even absolutely necessary to decide. Maybe it is more ethical, and even healthier for me, as a structural-functional mutt of sorts anyway, to never formally & definitively choose one over the other.

(Necessary epistolary P.S.: NO, Mom, don't be scared, this is NOT about having a sex change operation, I explained to you 50 billion times I do NOT have GID, nor was I ever born transgender, nor transsexual ! I am a still a boy, on his way to becoming a man, and I happen to be a gay man, (in its happy and OK meaning, not the derogatory one). It has to do way more with practical stuff like growing up, integrating my real day to day self & my anima's in a more mature fashion...NO, Mom, I DON'T have DID either, it's just a figurative way to put it, so I can understand & use it better for myself...& eventually having the chance of having a real family...NO, NOT with a woman, MOM !...still with a GUY, and maybe, eventually, hopefully, a child, in which we could create our own family traditions, and stories, and real memories...and, seriously, Dad, I do NOT have PTSD either, even though it was true about the date rape & the jail episodes, even though you didn't want to hear about them, and, actually, you were RIGHT, because those had nothing to do with anything anyway. Bottom line, I'm OK, I am NOT going seriously nuts more than expected, actually I am doing WAY much better from a lot of points of view, and NO, I am NEVER EVER coming back, and I will stick with this one thing for one time in my life because it's worth it, and you advised me RIGHT, and I have grown up about many things, and I will continue to grow up about other things as well...better late than never !...and I SWEAR we'll have that wedding on the beach, just like you & I always wanted, even if it will cost me, as usual, a fortune...so, BTW, could u send me some money to tide me over these pretty expensive multiple celebrations & holidays ?...just kidding !!!)

Perspectiva diplomatica asupra vechilor probleme cronice din Orientului Mijlociu- capitolul 2

Deoarece momentan mi-a fost lene sa caut care au fost diplomatii mai de seama din diversele etape istorice ale conflictelor din epoca moderna din regiunea Orientul Mijlociu, si sa le mai dau si back-ground check, astfel incat sa pot determina care din ei ar putea reprezenta posibile modele profesionale pentru incercarea mea de formulare descriptiva cu intentie de confruntare terapeutica posibil utila a patologiei cronice a acestei regiuni cu diverse conflicte, si, in plus, deoarece sunt fericit sa aflu ca Presedintele Barack Obama, sau cel putin grupul lui de advisors, gandeste cam pe aceleasi linii ca si mine, renuntand cand trebuie la eforturi inutile de a mai rezolva ceva in Irak-ul care va continua sa se macine singur pentru moment pe prima jumatate a secolului XXI de interes pentru majoritatea celor din generatia noastra, am sa incerc sa formulez problema de capul meu, fara a mai lua pe nimeni drept model.

In primul rand trebuie sa ne reconciliem cu ideea ca este o problema cronica, deci cu cel mult solutii episodice de atenuare a exacerbarilor acute, si sa renuntam la iluzia si impulsul de a rezolva ceva definitiv, cu alte cuvinte, de a gasi vreo vindecare etiologica definitiva.

In al doilea rand trebuie sa evitam defetismul pesimist si impresia gresita ca ar fi cumva o problema terminala, care ar necesita numai solutii de confort paleative. Este o problema cronica, stabila, intr-o regiune inca vitala, care are, intr-adevar si anumite defecte de reactivitate si adaptare, insa si anumite puncte ceva mai forte proprii, desi functionalitatea este in general patologica, asemanatoare cu cea a unei persoane cu tulburare de personalitate, in acest caz, mixta, cu elemente din aproape toate cluster-ele cunoscute pana acum.

In mod principial trebuie sa evitam reductionismul in intelegerea tulburarilor de personalitate si sa acceptam odata si pentru durata primei jumatati de secol XXI de interes curent ca aceste tulburari au un substrat structural deja vulnerabil patologic, care se manifesta printr-o functionalitate patologica, care, la randul ei, prin ea insasi, accentueaza psihopatologia in chip de loop de feed-back pozitiv, perpetuand-o o vreme, cel putin pana cand se mai toceste un pic substratul si se mai atenueaza si ea cu varsta, insa, in mod realist, aceasta tocire nu este anticipata pe perioada de timp de interes mai sus mentionata.

In afara de substratul structural-functional patologic mentionat, desigur ca exista si factori importanti de mediu, in special traume neuropsihologice, dar si anumite posibile iatrogenii provenite din incercari de rezolutie mai timpurii, care au contribuit si ei la agravarea patologiei manifeste.

Daca luam cluster-ele unul cate unul, vom observa trasaturi paranoide din cluster-ul A, (accentuate, in plus, de stresul cronic din acea regiune), trasaturi narcisistice din cluster-ul B, (care, in forma de reactivitate mai putin grava, nu sunt neobisnuite la statele sau regiunile mai tinere, in formare/dezvoltare, sau care lupta pentru independenta/auto-definire, deci in general mai imatur-instabile, dar care in acest caz sunt mai proeminente in mod patologic), trasaturi pasiv-agresive reactive din gruparea nespecificata, (care nu mai exista numite printr-o tulburare specifica de personalitate ca atare din 1994), si trasaturi de tip self-defeating, tot din gruparea nespecificata, aceste ultime doua mentionate fiind trasaturi mai mult adaugate de experienta din mediu decat pre-existente din punct de vedere structural-functional, drept care mie imi pare pe de o parte bine ca acestea nu vor reveni in nosologia viitorului DSM-V din mai 2013, desi pe de alta, nu cred ca este potrivita nici clasificarea pur reactiv-functionala propusa pt. aceasta viitoare clasificare, deoarece este tot o varza destul de neclara si, dupa parerea mea incorecta, mai ales in ceea ce priveste "antagonismul".

Prima mea concluzie preliminara evidenta care poate sari in ochii oricui este ca ne confruntam in principal cu patologia unui "narcisist aflat sub stres", la fel cum sunt si eu, (desi eu sunt mai putin paranoid, deoarece, fiind copil unic privilegiat nascut prematur la periferia Balcanilor la sfarsitul secolului XX, am beneficiat de anumite avantaje structural-functionale si de mediu care m-au ajutat sa imi dezvolt capacitatea de a ma increde chiar in mod candid naiv, in cazul meu, in mai tot/toti ce ma inconjoara sau imi ies in cale), deci eu personal imi pot manifesta un grad de empatie si intelegere fata de aceasta regiune in conflict, drept care consider ca am si eu dreptul de a-mi rosti opiniile fata de ea, si, fiind lenes din fire, nici nu o s-o deranjez prea mult, asa ca nu este nevoie ca ea sa fie paranoida fata de mine personal, chiar daca e OK sa se supere pe mine, sper, totusi, fara ranchiuna durabila, daca se va intampla, din greseala sau intentionat, sa ii spun uneori niste chestii care nu o sa-i placa.

Perspectiva diplomatica asupra vechilor probleme cronice din Orientului Mijlociu- capitolul 1

Acum ca s-a terminat si cu Gadhafi si nu mai trebuie sa-mi mai fie frica si de el, azi ma simt, vrand nevrand, nevoit sa acord ceva atentie si problemei cronice a conflictelor din Orientul Mijlociu, privite si dintr-o posibila perspectiva, (probabil total nerealista), de rezolvare diplomatica, deoarece ma aflu in ultima faza a pregatirilor a intalnirii cu Hector la picnic, si inca am mari dubii despre competentele mele actuale in ceea ce priveste comunicatiile de tip diplomatic, mai ales in ocazii sociale extraordinar de complexe de acest gen, unde probabil ca trebuie sa ai talentul lui Francesco Sforza, parintele fondator al diplomatiei moderne europeene, si sa mai beneficiezi si de protectia Arhanghelului Gabriel, patronul sfant desemnat al diplomatilor, ca sa reusesti sa supravietuiesti fara prea multe gafe mereu ireparabile.

Desi nu am nici un talent pentru diplomatie, si, in mod etic, am si abandonat educatia formala din acest domeniu util pentru omenire, (in ciuda turor celor care ma sfatuiau de bine, si pe care ar fi trebuit sa-i ascult in loc sa fac ce ma taia pe mine capul, chemat de niste dorinte absurde bazate emotional-hormonal), eu, totusi, ma straduiesc, compulsiv-constiincios in continuare, sa ma perfectionez, atat in mod autodidact in timpul liber, cat si fortat-impus prin procesul de reeducare social-politica oferit mie personal, cu generozitate, rabdare, si, chiar observ, rafinament, si in stil personalizat, aici, in Scandinavia, chiar de catre corporatia pentru care lucrez.

Ca de obicei, din cauza inclinatiilor mele masochiste, in loc sa aleg pentru inceput un studiu de caz mai simplu, eu ma bag exact unde e mai greu, ba chiar aproape de imposibil de gasit vreo solutie, si, din considerente etic utilitare, totodata, unde voi fi obligat sa lupt cat mai aprig atat impotriva tendintei mele juvenile de a tine cu underdog, [*hi, there, anima mea Eva, pana acum nu-ti gasisem reprezentare aproximativa !*], si a celei mai mature de a ocroti si a apara ordinea si linistea sociala generala, cat si impotriva tendintei mele personale cronice de a ma complace in a fi las, (sub scuza ca sunt risk-adverse, si, datorita careia, in fond, am parasit deja armata...oare cat timp o sa ma mai simt vinovat din cauza asta ?), si lenes.

Oare ce personalitati as putea sa imi aleg eu ca modele demne de urmat in ceea ce priveste utilizarea diplomatiei ca posibila metoda de rezolutie a vechilor conflicte din Orientul Mijlociu ?

@Hektor

Du, Hektor...du forstår, jeg håper, at det er du som gir meg ønsket å forberede meg selv, "å bli en bedre mann". Det er på grunn av jeg traff deg at jeg begynte å ha lyst til å lese bøker igjen. Det har vært en lang tid siden jeg har sist lest en virkelig bok, og da jeg så deg med denne boken, plutselig ble jeg fristet på nytt å åpne ei nylig kjøpt bok, å snu sidene, å tape meg selv i historier...Hektor, det finnes ingenting i verden, tror jeg, som kunne bli bedre og mer fristende enn å ligge i sengen nær deg mens vi leser.

Det finnes to bøker som jeg har lyst til å kjøpe akkurat nå: "Den usynlige broen" av Julie Orringer, og "Flauberts papegøyen" av Julian Barnes. Vet du, Julian Barnes har fått Bookerprisen for "Følelsen av en avslutning"...eller er det "Betydningen av en avslutning" ? Jeg har lest om dette i går på NPR, og plutselig tenkte jeg på deg og på meg og på oss, selv om vi bare begynner.

Hektor...jeg har lært i dag noen språk nyanser om hvordan kan man vise høflig eller vennlig gjensidige takknemlighet på norsk. Hvilken foretrekker du akkurat nå ? Det er så mye å fortsatt oppdage, å avdekke, å åpne, å lese, å tolke, å forstå, å lære, å vite, å bruke, å dele...mens jeg venter i Skjærsilden.

Jeg har funnet dette sitatet fra Dantes "Purgatorio", (fra "Divina Commedia"), som jeg likte:

Era già l'ora che volge il disio
ai navicanti e 'ntenerisce il core
lo di ch'an detto ai dolci amici addio;
e che lo novo peregrin d'amore
punge, se ode squilla di lontano
che paia il giorno pianger che si more.

("It was now the hour that turns back the longing of seafarers and melts their hearts, the day they have bidden dear friends farewell, and pierces the new traveler with love if he hears in the distance the bell that seems to mourn the dying day.")


P.S. Voltaire har sagt om Dante at " Dante vil alltid bli beundret, fordi ingen har lest hva han skrev" !

============

P.P.S. Tusen takk, Stian Landgaard og Ken Hansen, at dere har hjulpet meg å finne en mer rafinert oversettelse for tittelen til den nye boken av Julian Barnes, "Fornemmelsen av en avslutning" !

Insight si Multumiri

Doresc sa multumesc corporatiei publice subventionate de stat care ofera servicii de cleaning, maintenance, reparatii, si securitate utile unei clientele internationale, (in continua crestere anticipata pe prima jumatate a secolului XXI), pentru care lucrez ca functionar in acest moment in Norvegia, deoarece prin sistemul managerial adecvat in "fagure de miere" care incurajeaza autocritica, si prin timpul liber pe care mi-l pune in fiecare zi cu generozitate la dispozitie, eu am putut in sfarsit sa mai fac un pas inainte ff util pentru bunastarea mea personala pe calea insight-ului de care am eu nevoie pentru continua mea maturizare.

La acest pas catre castigarea de insight nu a contribuit numai corporatia mea, ea creeandu-mi doar toate conditiile necesare pentru perfectionarea mea, dar si cativa bloggeri care m-au calauzit incet incet catre flash-back-ul pe care l-am avut ieri in legatura cu unul din mecanismele pshihodinamice patologice care mi-au perpetuat, (prin mecanism de intarire a cercului vicios de feed-back pozitiv de tip recompensa), addictia pentru care substratul neurofiziologic imi era deja innascut.

Desigur ca acum, cu insight-ul astfel sporit, odata ce voi atinge "rock bottom"-ul necesar deja planificat anticipat pentru primavara-vara anului 2012, voi fi mult mai bine pregatit pentru a participa in mod util la viitoarele sedinte de 12 Steps de care sigur ca am avut de mult nevoie, insa la care, din cauza ca m-am complacut in echilibrul inca imatur de pana acum, care e drept ca este, totusi, unul foarte placut, (ca altfel nu ar mai contribui la perpetuarea addictiei), si nu am avut ocazia sa ating inca acest nivel de motivatie necesar, nu am inceput inca sa particip.

Doresc sa multumesc bloggerilor, (in ordine aleatorie), Costin Comba, Max Peter, loopoo, si Mosu, care au ridicat recent direct problema addictiilor, (sau mi-au amintit mie de ea), si, totodata lui Mircea Vladut care mi-a tolerat divagatiile despre diverse alte lucruri in timp ce evitam sa ma confrunt cu propriile mele probleme, si, neaparat Rokssana-ei, care prin cateva cuvinte-trigger poetice despre singuratate si insingurare, pe care recunosc ca nici macar nu le-am citit pe toate, a reusit sa imi produca acel flashback cu adevarat integrativ de ieri, pe care, in plus, l-am obtinut pe gratis, in mod cu totul placut, chiar in timp in ce ma uitam printre picaturi la mini-serialul "Pacific", si fara nevoie de confruntare de tip interventie masiva axiogena, si posibil chiar inefectiva.

Doresc sa multumesc totodata si tuturor celor care m-au gonit si m-au banat de pe diverse site-uri de-a lungul ultimului an sfatuindu-ma in mod adecvat sa-mi fac mai bine blog unde sa am libertatea de a scrie posturi cat vreau eu de lungi despre mine insumi fara a deranja conversatiile altora, si celor care mi-au atras din cand in cand atentia asupra psihopatologiei mele asupra careia am avut astfel ocazia sa ma ocup mai concentrat de-a lungul tuturor posturilor scrise pe acest blog.

Este imposibil sa inchei si fara a multumi tuturor zeilor ca trend pana acuma favorabili mie care mi-au oferit ocazia sa il intalnesc pe Hector, cel care ma va calauzi in mod cat mai eficient si totodata placut si total nedureros si lipsit de orice anxietate, daca totul merge dupa plan, catre nivelul de rock-bottom dorit anticipat pentru primavara-vara anului 2012, in timp ce mi-am ingaduit cu ajutorul existentei lui pe Terra in vecinatatea mea, poate chiar pentru ultima oara, pot inca sa sper, de a ma indragosti inca o data in mod imatur si social inutil adolescentin.

Baby-sitting

Azi, in cautarea mea continua de perfectionare, m-am decis sa incerc si eu, pentru cateva ore, unul din pass-time-urile obisnuite ale lui Hector, baby-sitting-ul. El o face din cand in cand din niste obligatii sociale si financiare obisnuite, eu o fac rar, de obicei voluntar, doar ca sa mai verific din cand in cand daca mai am aceeasi anxietate cand sunt raspunzator temporar de bunastarea unui copil mic.

In cazul meu, va fi si o scuza buna pentru a ma absenta azi de la sesiunea de yoga care ne este mai recent bagata pe gat si noua in acest serviciu. (Nu e obligatoriu sa te duci, dar intr-o corporatie ca a noastra nu da bine nici daca strambi din nas la momentele de gimnastica de serviciu recomandate de adminstratie pentru  bunastarea noastra si pentru a ne mai ocupa bucati din timpul liber excesiv din cadrul orelor de serviciu.)

Remarc ca de fiecare data cand am fost eu lasat singur sa am grija de vreun copil, mi-am petrecut vremea straduindu-ma sa ii creez conditiile potrivite pt. a-l adormi cat mai repede, astfel incat sa nu fiu cumva nevoit sa trebuiasca sa fac ceva concret in legatura cu el, de ex. sa-l iau in brate, daca e bebelus, sau sa comunic cu el, daca e un pic mai mare, ci doar efectiv sa stau de paza acolo in preajma lui.

Desi in general eu am o sensibilitate destul de accentuata pentru diverse mirosuri, si in general prefer sa nu miroasa nimic a nimic deosebit, in general nu am remarcat ca m-ar deranja in mod special mirosul specific al copiilor mici. Nici nu ma atrage, cum ma atrag din cand in cand, daca nu le simt prea des, mirosul de lemn si de piele, dar nici nu imi este respingator, cum ar fi, de exemplu, mirosul apelor de colonie sau al unor lumanari din alea parfumate. (Fata de mirosul de tamaie am sentimente ambivalente, ma atrage si ma respinge in acelasi timp, si de obicei il evit.)

Sunt in continuu uluit de finetea pielii bebelusilor si, daca o vad sub soare, chiar mi se pare uneori ca ar contine intarsii de chip-uri de diamante, cam asa cum avea vampirul ala Edward din Twilight. Dar am impresia ca aceasta stralucire incepe sa se cam piarda dupa ce implineste copilul 1 an, deoarece eu nu am vazut-o niciodata la copiii mai mari, care mi se pare ca au pielea mai mata, ci doar la bebelusi.

In rest, sunt cu totul de acord, din punct de vedere social, cu zicala, "copiii trebuie doar sa se vada, nu sa se auda." Eu am fost un copil foarte tacut, si sper ca si copilul meu sa fie la fel in timpul orelor de veghe, iar cand e vorba de culcare, sa adoarma cat se poate de usor, ca sa nu-mi fac eu probleme aiurea de ce o plange sau cum sa-l linistesc.

De cate ori am fost eu baby-sitter, eu am ales metoda cititului ca sa adorm copiii. Pentru aceasta, prefer povestile scrise de Hans Christian Andresen, deoarece, in orice limba le-am auzit sau citit eu, am remarcat, ca desi se intampla destule lucruri interesante in ele, tonalitatea generala a textului este una destul de monoton melodioasa si linistitoare, fara multe semne de exclamatie sau dialog excesiv.

As fi chiar curios sa il intreb pe Hector ce metode sau povesti foloseste el ca sa ii adoarma pe copiii de care are grija cand e pe post de baby-sitter. Ma intreb daca nu ar fi chiar un subiect potrivit de conversatie intre noi la picnic, deoarece este un subiect de obicei considerat neutru si totodata si potential interesant la nivel teoretic pentru oamenii gay de varsta noastra, neavand de a face nici cu munca noastra de fiecare zi, nici cu preocuparile personale mai imediat presante in contextul nostru.

La mall

Azi fiind luni, si chiar cu cateva zile inainte de salariu eu avand inca prin minune un teanc de bani cash care imi ardeau buzunarul, m-am dus la mall sub pretextul ca imi trebuie tigari, nesocotind indemnurile mamei mele care mereu imi spune sa nu imi incep niciodata saptamana cheltuind bani prin magazine, deoarece exista riscul sa o tin tot asa pana duminica.

La mall era o aglomeratie nemaipomenita, ceea ce probabil inseamna, in afara de lucrul bine stiut ca nu exista oameni saraci in Norvegia, ori ca foarte multi norvegieni nu asculta de mamele lor, ori ca mamelor norvegiene nu le pasa de soarta copiilor lor si nu le dau nici un fel de sfaturi.

Deoarece mie nu imi plac aglomeratiile de oameni, am renuntat la magazine, si m-am dus la chioscul cu reviste sa vad daca a aparut "Vanity Fair". Nu aparuse, asa ca, daca tot aveam bani si efectiv nu aveam pe ce sa ii cheltuiesc, m-am decis sa imi caut o revista porno. Barbatii din pozele din revistele porno gay norvegiene arata ingrozitor de comun-realist, ceea ce iti taie orice chef de imaginatie posibil utila. (Pentru interesul publicului larg, raportez ca nici femeile nu arata mai bine, desi, totusi, majoritatea au sanii naturali indeajuns de gigantici, asa ca daca asta te intereseaza in mod special, si nu te deranjeaza ca, fiind naturali, sunt si cazuti, si adesea inconjurati si de colacei realisti de grasime, asta poti sa gasesti din belsug.)

Pana la urma m-au atras, cum mi s-a mai intamplat si inainte, titlurile revistei pentru fete adolescente "Glamour": "25 Pages of Men, Men, Men !", "The world's 50 sexiest guys", "The only thing he really wants in bed", "What heartbreak is like for him"...si am dat 10 Euro pe revista + inca vreo 90 pe tigari si suc, si pe urma, in mod destul de necaracteristic si de-a dreptul cumpatat, m-am decis sa-mi pastrez cea mai mare parte din cash in portofel ca sa pot sa-mi cumpar si senvisuri si cafea pana cand iau salariul urmator.

Acum chiar am de gand sa ma bag in pat si sa citesc cateva ore ! Pa !


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~


P.S. Concluzia finala e ca, pana la urma, tot dl. Orlando Bloom (34 de ani) isi pastreaza coronita de frunzulite de aur si Premiul 1 la sexy-ness, coronita de argint si Premiul 2 fiind acordat de mine d-lui Jim Sturgess (30 de ani), si coronita de bronz si Premiul 3 d-lui Darren Criss (24 de ani).

Deoarece eu citesc cu mare interes si articolele, am mai aflat si ca barbatilor le place cel mai mult si mai mult sa primeasca oral sex, ceea ce, dupa parerea mea, poate reprezenta o punte util si etic politic exploatabila de legatura si apropiere intre populatiile de barbati heterosexuali si cei homosexuali.

Vrabia din mana...

Aseara, in sfarsit, a catadicsit sa mai treaca si Nelson pe la mine, evident ostenit de eforturile excesive de triaj care trebuie in mod realist depuse pentru a gasi prin baruri pe cineva care sa aiba alcoolemia tocmai potrivita pentru utilitatea functionala ulterioara minim dorita, si, deoarece, ca tot omul, chiar daca e gay total liber sa faca ce-o vrea/putea, avea oarecare motive sa se simta usor vinovat, s-a comportat in mod deosebit de galant cu mine, chiar parand interesat sa imi afle, timp de 4 minute, opinia in legatura cu miscarile de tip "Occupy Wall Street" din Europa, inainte de a ma intreba cu prietenie daca mi-a fost dor de el, intrebare care reprezenta semnalul de tip parola cu valabilitate limitata, (pe care oricum trebuie sa-o schimb azi, asa ca e OK daca o dezvalui aici), ca trebuia sa las balta hobby-ul analizelor politice pseudo-informative, si sa imi reiau pozitia de lucru mai comun obisnuita intre noi, aceea de schimb real de informatii de tip nespeculativ ideal utile securitatii generale a populatiilor de clienti de interes pentru angajatorii nostri respectivi.

Dupa ce am terminat si cu schimbul de informatii, care s-a desfasurat in totala conformitate cu protocoalele si acordurile in vigoare pertinente schimburilor de informatii intre aliatii NATO, (pentru care eu personal si numai in relatia cu anumiti reprezentanti ai unor anumite tari NATO, am doar clearance pentru nivelul cel mai de jos numit "secret de serviciu"), ne-am uitat la un film misto cu unii din actorii nostri preferati in comun, dl. Nicolas Cage si d-na Nicole Kidman, in regia d-lui Joel Schumacher, "Trespass", film care pana acum a fost vizionabil in SUA doar in limited release de vreo 3 zile, insa la care eu, fiind din Romania, am obtinut acces, datorita unei aprobari speciale de a interactiona cu anumite surse mai neoficiale care au fost identificate ca ar putea oferi informatii posibil utile pentru securitatea si bunastarea populatiilor de interes mai sus mentionate pentru un cost deosebit de scazut care reprezinta numai niste cheltuieli out of pocket generale de intretinere a relatiilor respective dintre mine si acele surse, fara a fi nevoit sa platesc pt. fiecare act informativ la bucata, (cheltuieli insa care, deoarece sunt neoficiale, nu sunt, din pacate, decontabile oficial de angajatorii mei, care raman totusi in continuare mai putin sofisticati decat counterpart-ii lor din SUA, care ofera oportunitati mai practic variate de folosire de double books, si diverse alte tipuri de decontari pentru diverse servicii, mai ales aplicabile celor care lucreaza in sistem free-lance.)

Dupa aceea, relaxati si bine dispusi dupa vizionarea acelui film de actiune reusit, am putut si noi sa ne mutam in sfarsit in dormitor si sa ne reinnodam, in mod mai comod din punct de vedere muscular, relatia de amicitie, care devenise destul de stransa la un moment dat, inainte sa intre in actiune repeal-ul DADT, si sa apara si fenomenul de tip uragan numit Hector, care ne-au cam rascolit, totusi, linistea destul de placida din timpul verii.

Vizionarea fimului "Trespass" mi-a dat chiar de gandit in mod autocritic la fenomenul nociv social al dependentei de droguri, si a consecintelor lui nefaste, adesea violente si chiar fatale, si sa-mi pun si eu, ca orice addict, intrebarile, "ce naiba imi trebuie mie droguri de tip Hector de ma gasesc numai pe mine si chiar tocmai atunci cand sunt si eu mai linistit ?", "de ce alerg eu tot timpul dupa vrabii de pe sarme si garduri, cand am una chiar in mana ?", "oare am sa reusesc vreodata sa ajung in starea in care sa nu mai pot sa fiu chiar in halul asta de vulnerabil la fenomenul indragostirii ?", "oare ar fi momentul sa imi jur ca este ultima oara, si sa trec odata si eu, nu numai altii, la etapa aia mai matura a domesticitatii de tip casatorie ?"

In mod realist STIU ca nu sunt indeajuns de matur pentru a ma casatori daca tot alerg ca un ahtiat dupa noi indragostiri. Este clar ca inca NU am atins "rock bottom", lucru care, tot realist, nu are sansa sa se intample in cazul meu decat daca, dupa o relatie relativ stransa de minim 6 luni intre mine si Hector, el ma va insela cu nesimtire exact cu cine nu trebuie, si exact cand nu trebuie, si exact in modul in care nu trebuie, asa cum mi-a facut cretinul si dobitocul de Eric, din cauza caruia efectiv mi-am luat eu lumea-n cap, de trebuie acum sa indur si aculturarea asta de-a dreptul sisifica din Scandinavia asta mereu pagana, ca parca nu-mi erau de-ajuns calatoriile pe banii altora in tari mult mai profund iudeo-crestin civilizate din punct de vedere cultural.

Atunci, DA, atunci cand imi va repeta pana si blandul scandinav Hector faza la care m-a supus primitivul carpato-balcanic Eric, ABIA atunci, precis, voi resimti IN SFARSIT socul necesar maturizarii finale, si atunci chiar ca ma voi considera atat indeajuns de adaptat cultural la Norvegia, cat si indeajuns de matur personal, incat sa-mi iasa si ultimii gargauni adolescentini din cap, si voi putea IN SFARSIT sa incep sa ma ocup de ceva cu adevarat util pentru mine insumi si pentru societate, mai intai de a-mi indeplini cei 12 Steps necesari, ca sa fiu sigur ca am o baza solida pentru mentinerea abstinentei de la un raspuns comportamental inadecvat la viitoarele ulterioare tentatii de indragostiri, si mai apoi, de a incepe, in mod practic, sa-mi caut un partener potrivit pentru casatorie si eventuala raspundere de co-paternitate pentru un eventual copil.

,