R.I.P., E.T.

Idealul meu

-
--
---
----
-----
------


http://www.youtube.com/watch?v=Rdk6P2ts3H4

.
..
...
....
.....
......


http://eucraciun.blogspot.com/2011/03/noen-ideelle-selv-bilder.html





 

Explorari geografice 2

Azi am avut o experienta extraordinara de explorare a unei parti a unei stradute din centru si a unor cladiri din centru. A fost aproape perfect. Chiar la un momend dat am simtit nevoia, ca un fel de reporter, sa imi scot eu carnetelul meu de idei (este o agenda mica cu coperti de piele neagra Gucci pe care am primit-o eu de mult cadou si nu am folosit-o ani de zile pana cand nu m-am mutat in Norvegia.) Mi-au venit atatea idei in urma vizitei mele de azi din centru, care a fost plina de senzatii intense de tot felul, majoritatea pozitive, ca, de exemplu, inacantare, surpriza placuta, uimire, curiozitate ulterior satisfacuta, mirosuri placute, muzica, lectura, semne, branduri, nume, senzatii gastronomice (care la mine se intampla f. rar, deoarece nu am acest gust indeajuns de rafinat si de dezvoltat), amintiri ce veneau de-a valma navala peste mine, curiozitati si planuri de viitoare explorari, atat fizice cat si intelectuale si senzoriale, etc., inact la un momenta dat chiar ca am simtit nevoia sa imi notez ceva in carnetelul ala, ca sa nu uit cumva vreo idee sau senzatie majora, si ca sa stiu cum as imi ordonez in mod coerent impresiile mai tarziu, deaoarece am fost tot timpul plin de dorinta de a comunica cuiva despre aceste impresii care mi s-au parut mie atat de interesante si frumoase, am simtit, deci, nevoia de a le impartasi cu cineva.

(...va urma...)

Vanatoarea- partea I- Definitie si Basic Training

(...va urma...abia astept! va fi EXACT ca un scenariu de film !

Pana una alta va rog asa comparati aceste 2 site-uri, mai ales re. sectiunile de training, dar si in general re,. complexitate, forma, continut, estetica, si sa-mi ziceti mie, mai ales aia care aveti valente si veleitati de educatori, dar e voie sa vina si criticii de arta,  care e cel mai bun !)

http://www.jftc.nato.int/

http://pompeinstal.ro/pagini/index.php

(P.S. la asta din urma, despre care va zic eu ca am afinitati, si nu e numai pt. ca e roman vs. international, mai sunt si altele...destul de multe, de altfel, o sa va dau link direct si la sectia linkata de training, ca sa nu va obositi prea tare aia care tineti cu Romania, la alalat nu va dau nici un clue pt. ca vreau sa va testez si nivelul la care puteti intelege o limba straina)

http://net.grundfos.com/doc/webnet/training/int/webCAPS/index.htm

...deci va urma, dupa ce aveti timp sa studiati brosurile, sa vizitati site-urile cat mai in amanunt, si sa-mi raspundeti si mie la intrebarea esentiala, care NU este cu cine tineti voi in sufletul vostru, dar CARE ESTE SITE-UL CEL MAI MISTO ? Doar atat, pur si simplu.)

Le Vicomte de Bragelonne- chapitre 3- Prin tunel (partea V)

Deci, pe scurt, ca m-am cacait destul cu tunelul asta, lucrul esential de retinut este ca in tunelul aplicabil mie din corporatia mea din Norge/Noreg/Regatul Norvegiei cand vii prin tunel dinspre corpul de cladire principal catre "casa" (corpul de cladire cu arhivele si administratia), daca te ratacesti, trebuie mereu sa o iei "la dreapta", si, invers, cand te duci de la arhive & administratie la corpul principal, daca te ratacesti, trebuie mereu sa o iei "la stanga".

Cand zic "la dreapta" si "la stanga", nu vreau sa zic sa faci viraje bruste la un unghi de 90 de grade, nu, de loc, este doar usor la dreapta si doar foarte usor la stanga, asa, cam la cel mult, estimativ, 12 grade deviere. Cel mai important este sa nu intri in panica. Tunelul meu nu da deloc senzatie de claustrofobie, este foarte acomodant, este si luminat aproape peste tot, are tavan inalt, nu e de loc ca in filmele de groaza despre accidente speologice. Plus ca te intalnesti mereu cu persoane, nu te simti singur si abandonat nicioadata in el, desi, recunosc, ca majoritatea acestor persoane sunt la fel de ratacite ca si tine si habar n-au sa-ti dea indicatii corecte despre directia pe unde sa o iei, daca ii intrebi, doar, rar, din cand in cand, poti avea norocul neasteptat, asa cum am avut si eu, sa te intalnesti cu vreun ghid angelic binevoitor competent usor de recunoscut de la departare daca poarta si uniforma, caruia puteti sa-i cereti ajutorul si prin semne daca nu stiti limba sau uitati cum sa spuneti "m-am ratacit" pe limba lui (asa cum uitasem si eu) si care precis, desi va fi grabit, deoarece ghizii-ingeri sunt mereu grabiti fiind aproape mereu coplesiti de atate indatoriri serioase de serviciu pe care trebuie sa le indeplineasca (si stand si mai mereu in picioare, saracii de ei, numai la asta ma gandesc eu cand ma gandesc la ei, cat de mult timp petrec ei stand in picioare in fiecare zi si aproape si in fiecare noapte, cand sunt de garda, ca ei au garzi si mai dese decat noi, lucratorii simpli de phone-sex).

Daca nu gasiti ghizi angelici in calea voastra, alte categorii de persoane care par sa stie mai bine despre aceste directii importante sunt:

* in primul rand femeile de serviciu sau bucataresele asiatice filipineze (pe mine m-a scos una o data din impas in tunel chiar aici in Norvegia, si, drept recunostinta fata de acea persoana binevoitoaire anonima, eu de atunci mereu le salut primul si mai si stau un pic de vorba din cand in cand cu femeile de serviciu asiatice care lucreaza in mod foarte harnic si pe etajul meu; eu chiar saptamana trecuta i-am zis uneia dintre ele: "buna dimineata, vai dar ce harnica sunteti, mereu va vad muncind si trudind ca o furnicuta de dimineata pana seara", si i-a facut placere complimentul si de atunci mereu ma saluta si ea si imi zambaste in fiecare dimineata cand ma duc la serviciu);

* in al doilea rand niste femei de varsta mijlocie norvegiene sau poloneze care sunt imbracate in salopeta si ajuta la incarcat-descarcat cutii de marfa din diverse camioane, ele poate ca nu se pricep intotdeauna atat de bine ca femeile de serviciu sau bucataresele asiatice filipineze, dar vor fi totusi binevoitoare fata  de voi, vor incerca sa va ajute cat pot, ii vor intreba si pe soferii de camioane daca stie vreunul, (chiar daca in mod realist nu prea are cum sa stie vreunul dintre ei, ca nu lucreaza doar in cadrul corporatiei, si sunt mai mult pe sosea in camioane), si te face sa te simti mai bine cand le vezi asa de saritoare fata de tine. (Sa stiti ca toate aceste lucruri mi s-au intamplat mie personal in viata mea reala in Norvegia, nu mi-as permite eu sa inventez niste chestii atat de importante cum este vorba si despre problema serioasa, totusi, a ratacirii prin tunel, ca este informatie utila, mai ales ca va trebui sa treceti pe acolo destul de des, chiar de mai multe ori in fiecare zi, mai ales iarna cand e frig sau cand ploua sau cand bate vantul ala ingrozitor care suna ca o haita de lupi si zgaltaie ferestrele, plus ca v-am zis ca eu nu ma pricep de loc sa inventez lucruri din nimic, deoarece nu sunt de loc creativ);

* puteti sa incercati sa intrebati si un vanzator de vise (asa cum am facut si eu, ca mi-a iesit in cale un magazin de vise, aflat chiar langa frizerie, frizerul precis ca m-ar fi putut ajuta, dar era inchis); in cazul meu, vanzatorul de vise a fost relativ binevoitor, desi se vedea ca era preocupat de altceva si parea putin distrat, a incercat sa-mi arate ceva prin semne, dar totusi nu a stiut sa-mi spuna cuvintele alea magice "la dreapta" (ca eram atunci ratacit venind din directia dinspre corpul de cladire principal spre arhive & administratie);

* sunt aproape sigur ca daca gasiti vreun angajat de la capela corporatiei, atunci si el sau ea (ca in Norvegia avem si femei preoti, si preoti gay, de tot felul de preoti avem, si sunt si activisti unii din ei, chiar se cheama "preoti de strada", care merg pe strada si ii ajuta pe cei care petrec mult timp pe strada, ca de exemplu narcomanii sau prostituatele), va putea sa va indrume corect si precis ca va fi si saritor si binevoitor; in cazul meu capela era parasita si goala, nu am gasit nici un angajat acolo, doar mi-a facut placere sa o intalnesc in calea mea, sa vad ca exista una si in corporatia mea, si am stat un pic si sa respir aerul linistit langa usa ei si mi-a mai trecut un pic din anxietate.

Nu are rost sa intrebati urmatoarele categorii de persoane, deoarece nu o sa stie ce sa va zica:

* functionarele tinere norvegiene blonde si inocente, nici n-o sa intelega intrebarea, daramite sa va mai si arate calea;

* alcoolici rataciti prin tunel, aia de fapt nici nu au ce cauta acolo, habar n-am cum de m-am intalnit eu cu unul si parea total tulburat si dezorientat, mult mai mult decat mine, de mi s-a facut si mila de el la un moment dat si m-am ingrijorat putin pentru soarta lui, asa ratacind prin tunelul ala fara sa stie unde si unde vrea sa se indrepte, insa nici nu intra in atributiile mele de serviciu sa-l ajut eu pe el, nici nu cred ca m-as fi priceput sa il ajut in mod eficient si util pentru el, si eu nu ma bag cand nu ma pricep, asta e o regula generala buna de urmat de toti profesionistii, cred eu;

* functionarii de asistenta sociala mai in varsta, deoarece, invariabil, ei urasc tunelurile, si nici nu au vrut sa incerce vreodata in viata lor , nici cand au fost mai tineri, sa mearga prin tunel, asa ca nu au de unde sa stie.

In cazul meu, desi nu pot sa fac generalizari, desi o sa mai studiez problema, deoarece este vorba de abilitati si preferinte in functie de aprtenenta etnica, si acest fel de categorisire de persoane mi se pare mie cam problematica si supusa erorilor, pot totusi sa va povestesc ca:

* o functionara grecoaica a zis ca ea uraste pana si ideea de a merge prin tunel si nu a incercat niciodata, nici nu a fost curioasa sa incerce si nici nu crede ca o va face vreodata nici in viitor;

* un functionar originar mexican stie drumul, l-a incercat deja, mi l-a aratat si mie, mergand alaturi de mine o data, desi mergea foarte repede si abia am reusit sa ma tin dupa el, el mi-a zis clar ca nu il prefera, ci prefera sa mearga pe afara, sau cel mult sa folosesca o scurtatura care contine si o atingere tangentiala a tunelului pe la intrare, dar nu implica neaparat calatoria lunga prin tunel;

* functionarul de asistenta sociala v-am zis ca a spus oripilat ca il uraste si a indraznit chiar sa imi zica ca nu mi-l recomanda nici mie de altfel; el a mai facut catre mine niste recomanadri din astea asa mai gratuite, de exemplu cand intrebasem eu o data sa imi recomande cineva in dentist, au sarit atat Managerul cat si functionarul de suport social sa ma ajute, vorbind amandoi aproape in acelasi timp, si s-a mai bagat in vorba si o alta functionara norvegiana blonda usor deprimata care purta niste cizme misto cu bumbisori pe partea externa a carambului sus; Managerul a castigat primul acest concurs fata de atentia mea, ca el e mai atletic, si mi-a zis numele unei firme de dentisti care mie mi-a sunat foarte placut la ureche, mai ales ca venea de la el; pe urma , pe locul doi a reusit functionarul de suport social sa imi comunice numele altei firme de dentisti si atunci el a insistat sa imi spuna ca majoritatea clientelei aceleiu firme este formata din persoane de sex feminin, deci nu are de ce sa nu-mi placa acolo (ba mi-a facut aproape si cu ochiul cand a zis asta), dar eu nu l-am contrazis si i-am multumit politicos pentru recomandare, deoarece eu m-am obisnuit de mult ca diversi colegi de serviciu din Romania, ba chiar si unii prieteni sa imi recomande cate o fata sa ma insor cu ea, si eu nu ii contrazic niciodata (desi este evident ca eu m-am decis de foarte multa vreme ca nu ma voi insura absolut niciodata cu o persoana de sex feminin, oricat de mult mi-ar place de ea si oricat ne-am potrivi si la diverse gusturi si preferinte); la sfarsit, functionara norvegiana blonda usor deprimata, insa cea mai realista dintre toti la faza asta, mi-a precizat si re-confirmat ceea ce banuiam si eu, si anume ca dentistii cer foarte multi bani de la tine cand le ceri serviciile ca adult in Norvegia (desi pentru cei sub 18 ani si cateva categorii sociale de persoane cu diverse handicapuri este gratis sau oricum foarte ieftin, ca ii ajuta statul);

* majoritatea functionarilor norvegieni sunt destul de flexibili in legatura cu folosirea tunnelului, desi e clara tendinta ca cei de sex feminin tind sa nu o prefere, iar cei de sex masculin da; Managerul chiar a incercat sa intre intr-o dezbatere cu mine ca sa imi spuna el cat mai detaliat de ce crede el ca metoda tunelului este cea mai buna si mai eficienta si mai rapida pentru a ajunge la destinatia dorita, dar eu, desi eram chiar foarte interesat sa aud ce voia sa imi comunice el cu atat entuziasm (si era clar ca ii placea subiectul si avea preferinte clare catre tunel, ca zambea larg, i se luminase toata fata, si vorbea usor precipitat ca si cum nu mai avea rabdare sa-mi spuna mie tot ce voia el sa-mi spuna despre tunel), aveam din pacate putina treaba si a trebuit sa imi iau ramas bun de la el pentru moment, si deoarece l-am simtit usor dezamagit, i-am oferit si eu, inainte de plecare, un zambet de incurajare si i-am zis ca mie imi place sa incerc si asa si asa, ca asa sunt eu mai explorator si mai curios din fire si voi continua sa invat despre si sa folosesc ambele metode (si pe afara si prin tunel) cat pot eu de mult si de des;

* unii functionari stagiari norvegieni, care, desi sunt experti la folosirea tunelului, sunt deja cam plictisiti sa li se tot atribuie lor sarcina de catre manageri, portari, dispeceri, sau chiar de catre propria lor constiinta sa le fie ghizi celor mai nou veniti in Norvegia, ca mine;

* Vicontele Raoul a parut extrem de doritor ca sa ii fiu eu ghidul pentru prima lui trecere prin tunelul din Norvegia, insa a fost foarte politicos la faza asta si a si recunoscut ca nu poate sa-si permita sa fie atat de egoist incat sa imi rapeasca mie din timpul meu pretios ca sa ii arat tocmai lui, un biet stagiar incepator, drumul acela, si mi-a oferit si un "out" acceptabil spunandu-mi ca s-a gandit el deja la altcineva care sa-i arate ca ala are mai mult timp liber si nu ii este nici atat de superior dpdv ierarhic (in sens de vechime in campul muncii ca birocrat, desigur, nu administrativ-ierarhic, ca la serviciu, bineinteles, nu mi-as permite eu sa imi imaginez altfel de ierahie in care as putea eu fi superiorul administrativ al cuiva).

Ce e important de retinut este reperul telefonului negru de la statia/escala din holul central al spitalului mare principal, directiile "la dreapta" dispre spital si "la stanga" catre corpul principal (si chiar daca va aflati si in alte tuneluri din alte cladiri mari din lumea asta, tot nu are decat cum sa fie tot un fel de variatie pe aceeasi tema, adica e OK si "la stanga" dinspre corpul principal si "la dreapta" catre el), unghiul devierii nu mai mult de 12 grade (dar nu e cazul sa va luati raportorul la voi, e OK si 10); ghizi mai mult sau mai putin binevoitori sau competenti se gasesc peste tot, dar depinde de voi sa alegeti pe cine sa intrebati ca sa aveti sanse mai mari de a primi raspunsuri corecte, si, nu in ultimul rand, NU VA UITATI ECHIPAMENTUL DE PROTECTIE, ABSOLUT SI IN ORICE OCAZIE OBLIGATORIU, in orice tara din lume, cu orice ghid, de orice origine etnica sau varsta, MEREU (chiar daca vine ghidul cu diploma sau atestatul recent luat in dinti.)

Si inca ceva: SAY "NO" TO DRUGS.

(...linkurile urmeaza candva in viitor...)

Newsletter de la biserica din colt

Avem un pastor nou la biserica noastra din colt, in care se fac si renovari, pe bune ! Cand am intrat acolo azi era asa un zgomot de la un pistol automat rotativ de impuscat cuie ca pe moment am crezut ca au angajat un nou cantor, dar abia pe urma m-am lamurit ca era doar vorba de pistolul ala care era manuit de un lucractor temporar, un fel de goyim dupa cum arata la fata.

Pastorul nostru cel nou are o barbita de culoare blond inchis sau saten deschis destul de interesanta, lui in orice caz i se potriveste. Ce mi-a placut mie la el din prima a fost ca nu avea zambetul ala artificial de vazator pe fata, ci arata mult mai uman, mai autentic decat ala dinainte, drept care fata de el nu m-am simtit intimidat, am putut conversa cu el direct in limba norvegiana, folosind cel mai graseiat R posibil, uitandu-ma direct la fata lui (in ochi nu indraznesc inca, deoarece este si el cetatean norvegian si singurii norvegieni pe care am indraznit eu sa-i privesc in ochi pana acum au fost Hades, care mi-e totusi coleg si incerc sa-l angajez cat mai bine, si baiatul de la banca deoarece in cazul lui are genele atat de lungi incat nu m-am putut abtine sa ma uit cat mai lung si cat mai des posibil, si chiar abia astept sa merg din nou la banca, mai ales ca am primit un cec de $ 15 tocmai din America pentru niste servicii oferite de mine on-line odata nici nu mai tin minte cand, cui, si cu ce ocazie, si trebuie sa il depun), si am inceput sa cumpar o gramada de chestii de la el: un senvis club (pe care l-am mancat deja), o inghetata de capsuni in cornet si inca o inghetata de vanilie si frisca cu migdale anrobata in ciocolata pe bat (prima s-a dus de mult inca inaintea senvisului, asa de mult aveam chef de cornet, iar pe a doua o tin chiar acum in mana), 3 boller med rosiner, 3 iaurtele de vanilie cu fulgi de porumb in niste cutiute paralelipipedice cu un pinguin pe ele, o revista cu Ryback pe coperta (care si-a gasit o noua prietena tot mai in varsta decat el, cu care insa nu apare inca in aceea si poza, dar poate ca s-o decide si el odata sa se apropie si el de o femeie in viata lui, cine stie, eu ii urez succes), si niste tigari Marlboro Gold Advance.

Deoarece nu avea din pacate Schweppes la biserica, a trebuit sa trec si pe la Meny (grocery store), unde, incurajat si incalzit deja sufleteste de la biserica, am continuat un adevarat shopping-spree: Marlboro Flavor Mix (nu m-am decis inca intre astea rosii si alelalte negre, desi tind sa cred ca va fi negru pana la urma, ca aurul accentului circumflex de pe capac da mai bine pe negru), o tona de Schweppes (tonic water, bitter lemon si lemon fusion), o tona de iaurt (turcesc, bulgaresc si am gasit unul nou norvegian , care mi se pare mai apos, dar mi-am zis sa-l incerc si pe asta), o pizza Dr. Oetker cu mult salami de mai multe feluri, o bucatica minuscula de cascaval frantuzesc Comte, niste ardei rosii copti, o cutie de conserva de macrou in tomate (din asta chiar ca n-am mai mancat de mult, si chiar aveam pofta de niste peste), o paine Energi (celelalte au fost mult prea miezoase si am casa plina de firmituri din cauza lor), din  pacate nu nu am gasit biscuiti din aia patrati din care am mancat azi dimineata la camera de garda si care mi-au placut atat de mult, incat pana la urma mi-am luat matzo crackers rotunzi si o punga de ghiottini cu migdale ca sa-i impac pe toti si sa nu ma simt nici eu vinovat de favoritism, o cutie de macadamia nuts si inca o cutie de carton frumoasa de tot cu niste harti din alea vechi pe ea si cu un amestec de nuci si alune si felii de banane uscate si stafide inauntru. Nu stiu de ce nu pot sa gasesc hummus, ca doar sunt atatia middle-easterners si poate chiar si turci pe aici (sa nu se supere nimeni pe mine, dar eu nu pot sa-i deosebesc pe astia intre ei, la Asia Mica si la Orientul Mijlociu nu ma pricep de loc, desi am citit eu pe undeva ca poporul kurd contine oameni frumosi si unii sirieni au ochii albastri.)

Pentru mine este super clar acum ca mersul la biserica imi da atat chef de shopping-spree cat si pofta de mancare cat mai variata.

Azi dimineata, la o sedinta, l-am vazut pe Apollo imbracat de primavara. Doamne, frumos e barbatul acesta ! Si e si destept, si frumos, si bun manager, lider competent, stie sa si faca cu ochiul exact cand trebuie si cum trebuie, este, cred eu, un om aproape perfect. Si el, care mai tot timpul apare in blugi sau corduroys, astazi avea niste pantaloni de gabardina gri deschis si o camasa bleu palid de tot cu un caroiaj care abia se ghicea, deschisa la doi nasturi la piept exact cat trebuie de sugestiv si in acelasi timp appropriate. Uite ca nu mai tin minte daca avea curea de piele sau nu, si nici ce pantofi avea in picioare, deoarece cu ochii la gabardina aia care-i venea tot perfect, nici prea larg nici prea strans, desi era o idee cam fixa, dar exact pe unde trebuie si exact perfect cat trebuie, atat de sus, tocmai spre talie, nu am apucat sa ma mai uit, si nici atat de jos tocmai pana la pantofi nu am fost in stare sa privesc. Purta la mana un ceas cu cadran care mie mi s-a parut cam mare, insa se potrivea totusi cu hainele acelea de pe el. Si mai era si proaspat tuns, gen Cicero. Intr-adevar, dupa cum remarca si el pe blogul lui, matematicianul meu preferat din Timisoara, de la care am mari sperante ca pot sa invat si eu in sfarsit cate ceva despre teoria probabilitatilor  pe care in liceu nu am inteles-o desi si ea mi-a facut pe atunci cu ochiul in mod destul de ispititor, si care tocmai a comentat la el pe blog ca a avut si el ieri o zi foarte buna, vine primavaraaaaa !

Un divort neasteptat (interesant si pentru avocati/studenti la drept)

(...va urma...)

http://en.wikisource.org/wiki/Constitution_of_Norway

http://translate.google.no/translate?js=n&prev=_t&hl=no&ie=UTF-8&layout=2&eotf=1&sl=no&tl=en&u=http%3A%2F%2Fwww.lovdata.no%2Fall%2Fnl-18140517-000.html&act=url  
(dat prin google-translate deci aveti indulgenta)

Legi norvegiene deja oficial traduse in engleza: http://www.lovdata.no/info/lawdata.html

(...va urma...)

http://www.newstimisoara.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2551:la-20-de-ani-de-la-revolutie-piata-operei-confiscata-de-mircea-geoana&catid=34:stiri&Itemid=55

http://www.pepe.ro/

http://opera-pepe.blogspot.com/

http://www.pepeandfriends.com/blog/

http://giuliopepe.blogspot.com/

(nu pentru mine, nu sunt cross-dresser, doar asa imi plac dpdv estetic sa ma uit la ele, desi sunt un pic cam lucioase astea pt. gusturile mele, le prefer pe alea mai mate, dar nu stiu unde sa le gasesc pe moment, poate mai tarziu editez)

http://www.youtube.com/watch?v=J1KU6ymDiPs


(...va urma...)
--------------------------------------------------------------------

Asa repede, re. divort/divorce/divorce/skilsmisse/divorzio/skilsmassa/skilsmisse, in general ma intristeaza, nu-mi place sa aud cand se intampla, in unele cazuri e totusi inevitabil (mai ales in cazurile de violenta domestica, nu sunt inca sigur ca si in cazurile provocate de adulter, care, desi nu-l recomand deoarece cauzeaza durere si neincredere, totusi mi se pare si el aproape inevitabil, bazat pe statistici, desi imperfecte, cred ca totusi s-ar putea rezolva prin compromis diplomatic amiabil mutual, dar nu stiu, astept comentarii despre asta), dar totusi 50% mi se pare cam prea mult.

http://en.wikipedia.org/wiki/Divorce_demography

http://www.ssb.no/en/ekteskap/arkiv/art-2004-09-02-01-en.html

http://www.authorsden.com/categories/article_top.asp?catid=57&id=28890

Le Vicomte de Bragelonne- chapitre 3- Prin tunel (partea IV)

Acum ca am trecut si de politisti, am inceput sa ma plictisesc de subiectul tunele.

(...nu stiu daca va mai urma nimic...)

Le Vicomte de Bragelonne- chapitre 3- Prin tunel (partea III)

Mie personal mi se pare normal sa ma gandesc la politisti, inchisori si pedepse penale inainte sa incep sa vorbesc despre experientele mele din tuneluri.

Un mic amanunt informativ important despre Norvegia, pe care s-ar fi putut sa-l fi mentionat si mai inainte, dar este totusi atat de important, consider eu, ca trebuie re-mentionat din cand in cand: prostitutia nu mai este legala de 2 ani in Norvegia si pedepsit este clientul solicitant, nu ofertantul de servicii. Deci, mai pe sleau: nu este ilegal sa vinzi sex, insa este ilegal sa cumperi sex. Asa e in Norvegia si sa stiti ca aici toti politistii sunt foarte seriosi in legatura cu aplicarea legilor si mentinerea ordinii publice. Deci fiti cuminti, si, in plus, nici prin gand sa nu va treaca vreodata sa depasiti limita de viteza, sau, si mai rau, sa va urcati intoxicati cu alcool si/sau cu alte narcotice la volan, ca se lasa cu puscarie.

Sunt foarte foarte serios. Fiti foarte cuminti cand veniti in excursie in Norvegia (fie cu avionul, masina personala, motocicleta, sau autocarul, poate si cu vaporul plus trenul pana la un moment dat, ca pe jos sper ca nu are nimeni de gand sa ajunga aici vreodata tocmai din Romania), ca deja se plang in ziare de vreo 2-3 ani ca au prea multi romani in inchisori si trebuie sa angajeze mai multi intrepreti de limba romana. Norvegienii considera necesari interpretii in inchisori deoarece sefii de inchisori de aici, care sunt oameni cu multa experienta, deoarece exista multi oameni in inchisorile norvegiene (de ordinul a vreo 2-3 mii chiar, ceea ce este un numar enorm la o populatie de 4,9 milioane, chiar 0,05 %), au remarcat ca interpretii de limbi straine ajuta la reducerea gradului de stres al detinutilor din inchisorile norvegiene. Este bine cunoscut faptul ca inchisorile Norvegiene sunt locuri de locuit destul de stresante, deoarece nu au chiar toate, asa cum se zvoneste in mod eronat, TV cu plasma in fiecare camera, si inca mai sunt destul de multe care au acest fel de TV doar in livingul principal. In plus, nu toate au si camera de muzica cu orgi electronice si piane si alte instrumente muzicale care sa ii ajute sa se relaxeze pe detinuti, desi toate au obligatoriu, prin regulament de functionare, sala de sport si biblioteca si acces la internet.

O alta conditie de stres semnificativ este reprezentata de faptul ca un detinut trebuie sa astepte in inchisoare sa ii treaca cel putin 1/3 din pedeapsa inainte ca sa primeasca dreptul natural la permisie de voie de tip concediu, care, in ceea ce priveste detinutii norvegieni, este de numai 18 zile lucratoare pe an, nu 25 asa cum au alti angajati obisnuiti norvegieni.

Uite aici o prezentare a conditiilor stresante din inchisorile norvegiene de langa Oslo, care e recunoscut in intreaga Norvegie, poate chiar si in intreaga lume, prin inaltul sau grad de criminalitate violenta. http://www.globalpost.com/dispatch/europe/091017/norway-open-prison si http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,1986002,00.html . Uite aici si o prezentare a inchisorilor mai vechi din Bergen, ca sa vedeti ce rai erau norvegienii si in trecut cu detinutii lor http://www.histos.no/bergen/vis.php?kat=2&id=29&spr=en, insa s-au invatat ei minte in ultima vreme si acum in sfarsit au si  o inchisoare ecologica http://www.reuters.com/article/2007/08/27/environment-norway-prison-dc-idUSL2421818120070827 , desi toti politicienii de absolut toate orientarile recunosc sincer in public ca mai au inca multe de facut pana cand sa ajunga la standardele pe care si le doresc, drept care continua sa aloce sume din ce in ce mai importante de bani pentru imbunatatirea conditiilor din aceste inchisori.

Deci, in concluzie, fiti foarte, foarte cuminti, ca o s-o patiti foarte rau daca incalcati legile in Norvegia !

(...va urma...)

Ce masina mi se potriveste mai bine ?

Am si eu o intrebare pentru cei care sunt rataciti pe aici. Veau sa stiu si eu din timp ce masina mi s-a potrivi mie mai bine. Ganditi-va bine, nu va repeziti cu sugestii aiurea, eu am sa pun niste poze de masini care-mi plac mie ca sa va faceti o idee generala, dar e voie sa sugerati si alte modele (desi nu cred ca o sa-mi placa alte modele.)

Multumesc. (Nu e urgent, nu cred ca o sa-mi  iau masina anul acesta, dar mie imi place sa fiu bine documentat si pregatit dinainte mereu.)

Le Vicomte de Bragelonne- chapitre 3- Prin tunel (partea II)

In legatura cu preferintele mele personale despre diverse tipuri de tuneluri, pot spune ca in afara serviciului, in viata mea personala, eu nu am avut niciodata anxietate fata de a calatori prin tuneluri si chiar le-am anticipat cu bucurie, desi nu cred ca le-am cautat vreodata in mod expres, dar daca mi s-au ivit in vreun drum o data, pentru mine intotdeauna experienta a fost foarte placuta si chiar mi-as fi dorit sa dureze cat mai mult si sa se repete.

Am avut ocazia sa merg prin diverse tuneluri in viata mea si pe jos, si cu trenul, si cu masina si de fiecare data mi-a placut la fel de mult. Nu tin minte daca am fost vreodata cu autocarul prin vreun tunel, deoarece ultima data cand am mers eu cu vreun autocar a fost cand am facut niste excursii la munte in timpul liceului si, desi am amintiri placute despre toate acele excursii, nu stiu daca vreuna include si calatoritul prin vreun tunel, nu cred ca s-a intamplat totusi, deoarece probabil as fi tinut minte. Nu am fost niciodata cu autocamionul prin vreun tunel, dar nu cred ca experienta ar fi fost atat de diferita de cea a trecerii cu masina pe acolo.

(Chiar, incercam sa-mi amintesc daca am fost vreodata in vreun autocamion. Chiar ca nu tin minte, eu in general am sentimente neutre fata de autocamioane, mi  se par practice si utile, ii admir pe soferii de cursa lunga, dar am citit si ca unii din ei abuzeaza uneori de amfetamine ca sa stea treji cat mai mult la volan si sa parcurga distante cat mai indelungate cu marfa pe care o transporta. Aici in Norvegia exista legi care limiteaza numarul orelor pe care are voie sa le conduca un sofer de TIR profesionist, si nu exista exceptii, toi trebuie sa se supuna acestor reguli si legi drastice, dar norvegienii sunt in general un popor law-abiding, care asculta de legi, nu exista prea multi criminali, delincventi sau rebeli seriosi pe aici. Cei care au frustrari fata de societate care se cer descarcate si le elibereaza de obicei prin ascultarea muzicii metal-rock; acest fel de muzica este foarte popular in Norvegia, mai ales printre tineri, deci ma gandesc ca totusi exista si niste nemultumiri sociale daca toti sunt innebuniti asa de mult dupa metal rock si simt nevoia sa-l asculte ata de des si in cantitati atat de mari. Nu am identificat eu inca pana acum care ar putea fi sursa realista a acestor nemultumiri sociale, insa sunt si eu curios despre asta, ca nu poate chiar asa totul sa fie de perfect, ar fi neverosimil si nerealist sa fie chiar asa, o sa mai cercetez aceasta problema, si daca aflu am sa fac probabil un topic special pe blog intitulat "Reasons for Social Unrest in Norway". Cred ca acest fel de raport, mai ales daca este si bine documentat si argumentat, va fi citit cu placere si interes si de diverse ambasade straine de la Oslo si poate ca asa o sa mi se indeplineasca si mie visul de a deveni faimos printre diplomati si poate ca o sa ma invite chiar si Regele Norvegiei o data la el la castel la vreun dineu oficial pentru diplomatii straini, ca el de obicei mai invita din cand in cand si oameni simpli din popor la el la castel daca ii starnesc curiozitatea prin ceva anume. Si acest fel de topic desigur ii va interesa si pe diplomatii si comentatorii de politica externa deja angajati in compania mea, ca de fapt fata de ei vreau eu sa ma dau eu mare, iar de opinia Regelui Norvegiei fata de mine personal nu ma sinchisesc atat de mult.)

(...va urma...)

Uite, chiar am gasit o poza facuta de cineva care chiar recunoaste ca are tunnel fetish:

http://www.flickr.com/photos/60711877@N00/236949296/

Exista tot feluri de fetishuri pe lumea asta, puteti citi definitia fetishismului aici http://en.wikipedia.org/wiki/Fetishism si a fetishismului sexual aici http://en.wikipedia.org/wiki/Sexual_fetishism




(...va urma...)

Vise despre specialitati de inghetata

Deoarece nu cred ca ma mai suna azi, deoarece este deja aproape ora 3 aici dupa amiaza (si chiar cred ca a inceput sa imi fie cu adevarat teama ca s-ar putea sa nu ma mai sune niciodata, si intr-un fel il inteleg deoarece mi-a spus clar ca lui nu ii trebuie complicatii in momentul asta in viata lui, iar indragostirea reprezinta intr-adevar o complicatie, daca nu chiar o adevarata maladie), m-am decis sa povestesc despre un vis pe care l-am avut astazi cand am atipit putin intre 12 si 2 (ma sculasem foarte devreme azi dimineata pe la 5 si eram cam obosit dupa ce am inceput scrierea complicatului capitol 3 din Vicontele de Bragelona).

L-am visat chiar pe D. Nu mi s-a mai intamplat decat poate o singura data, atunci imediat dupa ce l-am intalnit prima oara si am avut un vis scurt si simplu despre el, insotit de afect in general pozitiv, care reprezenta de fapt doar imaginea lui in timp ce stateam de vorba cu el despre ceva neimportant si nememorabil si aveam impresia, in visul acela prim, ca se uita la mine cu oarecare bunavointa.

Visul de azi a fost oarecum mai complex si continea si inghetata, in sensul ca eram amandoi intr-o camera destul de goala, care continea o masa, parca un scaun langa ea si un fotoliu de piele neagra pe care era asezat el, putin mai departe de masa. Podeaua era bej deschis, era destul de lumina in acea incapere, lumina naturala. Nu imi amintesc sa fi visat ferestrele, insa am o senzatie vaga ca existau si ele pe acolo si ca aveau chiar o perdea destul de diafana alba transparenta care se misca usor in vant din cauza ca fereastra era deschisa, fluturand usor catre interiorul incaperii. Afectul meu pe tot timpul acestui vis a fost pozitiv si pleasurable (adica mi-a facut placere, ca si cum m-as fi uitat la un film la fel de placut). Afectul nu era chiar atat de intens.

La inceputul visului eu eram cu spatele la el si incercam sa pun niste inghetata in niste farfurioare ca sa putem sa mancam din ea ulterior amandoi. Era ca si cum am fi fost intr-o vizita obisnuita, desi nu sunt sigur daca acea incapere facea parte din casa mea, sau din casa lui, sau poate ca locuiam deja in casa noastra. Inghetata era de vanilie si de cacao (mie imi plac ambele flavors, nu mananc prea des inghetata, dar daca mi se ofera sau am ocazia si pofta de a o comanda vreodata la restaurant, de obicei aleg inghetata de vanilie, sau mixta, de cacao si vanilie, imi place si cea de fistic, dar parca mai rar in ultimii ani; despre cea roz de capsuni am sentimente mixte, adica de fapt nu imi place, dar de cate ori am incercat-o pana la urma nu a fost chiar asa de ingrozitoare si am reusit sa o mananc si a fost OK, n-am patit nimic, nu mi-a fost greata, dar in general nu o aleg si tind sa o evit.)

Dupa ce am pus si portia lui pe o farfurioara, m-am intors catre el ca sa i-o ofer. L-am surprins cand tocmai isi luase niste ochelari de pe nas si ii punea in buzunarul de la piept. El nu poarta ochelari in real life (nu stiu daca are lentile de contact sau alte probleme cu vederea). Acei ochelari erau cu rama neagra, doar usor mai mari decat cei ai lui Yves Saint Laurent, dar de cam aceeasi forma. Eu, in vis, tin minte ca am zambit in sinea mea usor si mi-am zis despre el ca este usor vanitos deoarece nu vrea ca eu sa il vad ca are nevoie de ochelari. Chiar am comentat un pic despre asta catre el in vis si l-am vazut ca s-a rusinat putin si dupa aia nu l-am mai chinuit despre asta, ca nu avea nici un sens sa o fac in visul acela si nici in real life, in general, mie nu imi place sa chinui persoanele cu care ma intalnesc. (Desi recunosc ca poate sunt usor masochist din fire, nu am preferinte din astea perverse pentru jocurile de tip S&M prea violente, ba chiar ma deranjeaza aluziile S&M in filmele mai violente si chiar tin minte ca am opinat o data pe undeva ca regizorul David Lynch imi displace usor tocmai din aceasta cauza, desi nu-i neg talentul regizoral si fantezia sa si inclinatia sa de a reda continuturi onirice pe ecran. Deci in privinta preferintelor mele personale pentru jocurile de tip S&M, nu am tolerat si nici nu am fantazat niciodata la ceva dincolo de un blindfold sau o singura catusa foarte larga si aia, lasand posibilitatea unui joc de brat natural si relaxat. Altceva imi repugna.)

Deci in vis el era imbracat in blugi, cu un tricou gen polo de culoare crem destul de lejer si parca avea si un sacou de culoare inchisa, poate bleumarin sau charcoal, care era deschis si in buzunarul de la piept al caruia isi ascunsese ochelarii. Uite ca nu mai tin minte daca era un buzunar exterior sau unul interior, ca parca acel sacou le avea pe amandoua, tin minte gestul mainii lui catre partea stanga a pieptului lui dar nu mai tin minte daca a pus ochelarii in buzunarul din interior sau cel din exterior al sacoului. Nu mai tin absolut de loc minte cu ce eram eu imbracat, ma simteam comfortabil in orice caz ca si cum as fi purtat haine lejere, poate ca eram tot in pantaloni si un tricou tot atat de lejer.

Si dupa ce i-am surprins vulnerabilitatea despre faza cu ochelarii, am simtit ca ma induiosez fata de el si ca il iubesc chiar si mai mult si am simtit nevoia sa ii fac un dar mai mare decat o simpla inghetata, si m-am indreptat usor catre el, asezandu-ma pe podea in fata lui, cu fata la el, uitandu-ma in sus catre fata lui. Aveam inca farfurioara cu inghetata in mana si am intins-o usor catre el si el mi-a zambit, iar eu am simtit o dorinta atat de profunda sa ma apropii de el din punct de vedere fizic. Si pe urma, la cateva momente dupa ce i-am transmis si lui dorinta mea prin body language si privire si el a acceptat-o tot din privire si afect pozitiv si binevoitor fata de mine, visul s-a terminat. Dar s-a terminat cu happy-end, cu o senzatie de bine si de placere ca interactiunea noastra va continua in mod fericit si bine pentru amandoi.

Dar asta a fost doar un vis. Cand m-am trezit pe la 2, inca mai speram ca o sa ma sune. Dar asta nu s-a intamplat. Nu ma simt extraordinar de surprins nici foarte tris in acest moment din cauza asta. cred ca senzatia placuta din vis inca ma cuprinde si acum intr-un fel. Si eu, optimist din fire, increzator pana la naivitate mereu, raman totusi plin de speranta si in privinta evolutiei relatiei noastre pe viitor. Vom vedea.

O conversatie cu Vlad purtata in 2 locuri despre 3 timpuri

Recent, am gasit in Debaraua lui Vlad (medicul psihiatru din Bucuresti care are blogul Dulce Mahala) un post mai vechi de-al lui care, la randul sau mi-a amintit de o alta conversatie deschisa de el pe un forum de discutii, pe care eu l-am parasit de ceva timp de cand mi-am facut blog, motivul principal si sincer adevarat al parasirii fiind ca nu mi-a raspuns nimeni acolo la o rugaminte sincera pe care eu o pusesem in good-faith ca sa primesc si eu niste comentarii referitoare la un post in care explicam de ce Eric Rohmer este regizorul meu preferat. Aici la mine pe blog am explicat de ce si tot nu am primiti comentarii de la nimeni, dar aici nu am rugat inca pe nimeni sa comenteze, iar pe acel forum chiar ca ii rugasem de doua ori pe userii de acolo sa comenteze daca sunt de acord sau nu cu parerea mea despre Rohmer si daca impresia mea despre el gaseste rezonanta in sufletul cuiva sau daca are cineva impresia ca am dat-o iar in bara sau pe de laturi. Acum, daca tot am ocazia asta, daca cineva citeste acest post care e chiar in cap de lista, va rog eu sa cititi si scurtul post pe care l-am scris despre preferinta mea pentru Eric Rohmer si sa comentati si despre el, fie aici, fie sub acel post acolo. Este important pentru mine deoarece el este un regizor foarte apropiat sufletului meu. Si inca nu am vazut Poveste de Iarna, ma chinui de ani sa o gasesc pe undeva si nu reusesc.

Acum, am sa incep prin a posta conversatia deschisa de Vlad pe acel forum intitulata "Trecut, viitor si misteriosul prezent", urmata apoi de un topic deschis de el chiar mai devreme pe Dulce Mahala frumos intitulat "Vita nuova" (chiar ca ma atrage din nou limba italiana, acum e si normal de ce, dar am mai avut eu o curiozitate si atractie fata de ea cand eram pe la inceputul facultatii desi atunci nu cunosteam nici un italian; din pacate nu am continuat atunci sa studiez limba respectiva, dar din cand in cand, mai des, bineinteles, in ultima vreme, imi aduc aminte de ea si ma atrage intotdeauna.)

Am sa postez doar posturile lui Vlad si posturile mele, insotite de un interludiu oferit de Blegoo (pe al carui blog, si el linkat la mine in blogroll sub denumirea lui proprie, particip si eu din cand in cand si blog despre care am opinat deja public in mai multe locuri si imi mentin parerea ca este cel mai tare site matrimonial si de head-hunting pe care l-am vazut in viata mea si are si poze ca sa ai de unde sa-ti alegi atat angajati, colaboratori, ofertanti de diverse servicii, consilieri, cat si prieteni, asociati sau parteneri.

Vlad:

Întrucât mi se pare foarte dificil să trăieşti în prezent, iar trecutul şi viitorul nu există de facto, aş vrea să lansez o discuţie ce atinge însă miezul nostru existenţial, identitatea per se, dezgolită de atribute.
Viața noastră este alcătuită din alternanțe de nostalgie și așteptare. Fie visăm la o "eră de aur" demult trecută (dar a cărei existenţă nu a lăsat dovezi obiective"), fie anticipăm un eveniment mereu în viitor, împlinirea personală, întâlnirea marii iubiri, etc. Uneori, reuşim să ne apropiem mai mult de prezent, de exemplu, anticipăm plecarea în concediu (anticipare mereu deasupra concediului în sine). Însă rarisim atingem momentul zero.
Eu bănuiesc că e din cauză că acest prezent misterios de care toată lumea vorbeşte e insuportabil, posibil letal pe perioade mai lungi. O dată, când treceam pe sub un pod, la Paris, de mână cu cineva, am traversat fulgurant, pentru o fracţiune de secundă, prezentul. Imediat şi inexplicabil, mi-au dat lacrimile. Cum să trăieşti aşa ceva pentru mai mult timp?
Și totuși, viața noastră, obiectiv vorbind, este alcătuită din instantanee prezente topite într-un continuum ce permite lui Ahile să prindă țestoasa. Conchidem de aici că viața noastră are loc în imensa ei majoritate fără noi. Sau putem postula două vieți paralele, cea obișnuită, pe care o cunoaștem, un vast și dezolat teren viran, iluminat când și când de fericiri întâmplătoare, și una secretă, pe care o trăiește altcineva, poate un geamăn de-al nostru dintr-o altă lume, sau inserați aici ce arhetip vreți voi, un prezent perpetuu şi orbitor.
Voi aţi avut momente din astea, precum cel al meu de sub podul din Paris? Şi unde vă petreceţi mai mult timp, în prezent sau in viitor ?

Eu:

Eu inca nici acum nu am citit cu atentie postul initial al lui Vlad, dar pot sa spun doar ca m-am gandit la cateva filme pe care le-am vazut atunci cand am dat de post prima oara. Promit ca o sa citesc postul inca o data si sa incerc sa raspund mai precis, daca se poate, la tema ridicata de el.
Filmele la care m-am gandit au fost:

* Sliding Doors, cu Gwyneth Paltrow, fiica actritei Blythe Danner, despre care ultima eu am o parere foarte buna, iar despre prima cred ca este putin cam ciudat ca si-a botezat fetita Apple, desi stiu ca este totusi un sentiment matern foarte normal si des intalnit fata de un bebelus pe care il iubesti sa te gandesti sa il asemui in mintea ta cu un fruct preferat

* Before Sunrise, cu Julie Delpy si Ethan Hawke, actor care mie nu imi place asa de mult deoarece il consider cam snob, desi probabil ca nu este in realitate, poate ca este doar timid si se apara de celebritate in acest fel, si oricum il iert pentru ca a jucat in filme bune, ca de exemplu Colt Alb (una din cartile mele favorite din adolescenta tanara, si, desi nu am vazut filmul, tot am impresia ca nu se poate sa fie alfel decat bun), este si scriitor, este din Texas (unul din statele mele preferate din SUA, deoarece imi aminteste de cow-boys si de palariile lor si de country music), si se implica si in activitati caritabile fata de Romania

* La vie d'une autre (film cu Juliette Binoche si Mathieu Kassovitz, inca nedifuzat, va aparea in 2012)

* Poveste de iarna de Rohmer (acesta este filmul lui Eric Rohmer pe care mi-l doresc sa-l vad atat de mult si nu l-am gasit niciodata oricat de tare l-am cautat). Am mai gasit pe IMDB ca exista un film numit la fel, italian, din 1913, in alb-negru, produs de o companie Casa Milano, dar nu scrie mai nimic despre el si as fi foarte curios sa aflu mai multe despre acest film http://www.imdb.com/title/tt1636568/

* La double vie de Veronique, cu Irene Jacob, regizat de Kieszlowski

Cred ca mai exista cateva pe tema asta, dar nu le tin minte acum pe toate. Chiar acum mi-am adus aminte de Passion of Mind, cu Demi Moore (fosta nevasta a lui Bruce Willis, actor pe care eu il ador, si chiar ca nu voi intelege niciodata de ce l-a parasit Demi pe el pentru Ashton Kutcher, a carui poza nici n-o mai pun aici pentru ca chiar nu merita, mai ales ca avea si 3 fetite cu Bruce. Ce exemplu a fost asta pentru cele trei fetite nici nu vreau sa ma gandesc).

[...]

Ca sa raspund concret la intrebarile din postul lui Vlad:
Eu nu am trait momente ca acelea descrise de el, sau poate le-am trait dar nu le-am recunoscut ca atare la vremea aia.
Eu incerc sa traiesc foarte in prezent, clipa de clipa, dar si fantazez despre viitorul apropiat din cand in cand, si tot din cand in cand ma strapunge cate o amintire afectiva foarte puternica despre o situatie traita si/sau cate o persoana.
Dar nu stiu daca am inteles foarte bine sensul abstract al temei si ce vrea ea sa intrebe. Nu ma pricep la filozofie de loc, o spun cu mare sinceritate si chiar "wistfulness", la fel cum nu ma pricep la sah. Adica mi-as dori sa ma pricep mai bine la aceste doua domenii si ii admir pe cei care sunt chiar experti si/sau talentati in mod real la ele. Adevarul e ca nici n-am incercat prea tare sa incep sa invat sa ma pricep, am fost lenes in aceasta privinta, cred ca pentru ca nu am fost atras de ele (domeniile) de la bun inceput, deci mi-a lipsit auto-motivatia.

Blegoo:

Da, știu despre ce e vorba.
Practic vorbind, e un moment pre-epifanitic, similar pe plan fizic cu preinfarctul.
Dacă nu e condiționat de o mișcare viguroasă de gândire laterală, poate să rezulte în anagnoroză, unde nimica mișcă.
De cele mai multe ori, se manifestă în conjuncție cu un strănut prăfos, peripateic.
În orice caz, e ceva benign, nu necesită operație.

Eu:

Eu nu sunt total de acord cu Blegoo. Operatia este poate uneori indicata in unele cazuri de tumora de lob temporal.

Dar, totusi, Vlad, de ce ti se pare dificil de trait in prezent ?

Vlad:

Dar însă totuşi, drcrăciun , nu că mi-e mie greu, asta nu se întâmplă pentru aproape nimeni.

[...]

Spre exemplu, eu citesc posturile de mai sus, dar ele aparţin deja trecutului. Când voi apăsa pe "Submit", şi acesta va aparţine trecutului. Toată comunicarea noastră aparţine integral trecutului. Chiar şi când vorbim. În plus, de unde ştiu eu, când vorbesc cu cineva, că acel cineva e în acelaşi prezent cu mine? Poate că el e de fapt în viitor, peste un an, şi eu vorbesc cu stafia lui trecută, cu imaginea reziduală, veche de un an, pe care eu de abia acum am prins-o din urmă.

Blegoo:

Atunci când le citești, ele sunt în prezentul tău, nu?

Vlad (la el pe blog, mai devreme cronologic in timp):

Viaţa cea nouă nu mai începe cu surle şi trâmbiţe, cum era demult, tare demult.
În acele vremuri din care astăzi nu ne-au rămas decât un vraf de cărţi pe care lumea nu le citeşte pentru că are impresia că ştie deja ce e în ele, ceva măreţ şi cumplit schimba totul. Orbeai în deşert, îi vedeai pentru prima dată chipul feciorelnic, erai străfulgerat de lumină în urma unei simple fraze, nişte valuri uriaşe scufundau vasele duşmanului, şi exemplele pot continua, numitorul comun fiind că te aflai şi tu la marea răscruce,  cu ochii larg deschişi şi trăindu-ţi legenda ce va fi umplut un manuscris recopiat cu fidelitate timp de secole.
Dar astăzi. Astăzi poţi să traversezi strada, sau să faci ceva şi mai banal, să te speli pe mâini, să zici bună ziua vânzătoarei, şi eşti deja în viaţa cea nouă. Şi habar nu ai. Şi în imensa majoritate a cazurilor, nu vei şti niciodată. Nu numai că viaţa îşi urmează cursul de capul ei, dar nici nu-şi mai bate capul să te informeze. Te exclude complet din ecuaţie. Disperaţii încearcă să compenseze acest neajuns major “trăind clipa”: ca nişte maimuţoi defecţi, repetă în fiecare secundă a existenţei lor de maimuţoi defecţi: “incipit vita nuova, incipit vita nuova, incipit vita nuova, this is the first day of the rest of my life” etc, sperând că în felul ăsta nu vor rata nimic. La polul opus se află alţi maimuţoi, care preferă să închiză ochii şi să doarmă toată viaţa. Treziţi-mă când se termină, zic ei, fiindcă totul e o trecere nebună ori pe mine mă interesează doar eternitatea. Maimuţoi. Ce interes poate să prezinte eternitatea, fără amintirile şi consecinţele vieţii? E ca şi cum te-ai duce la parcul de distracţii şi ţi-ai zice: “Nu mă dau cu montagne-russe, mai bine stau 5 minute degeaba şi îmi zic că m-am dat.”
Iar cei mai mulţi, cei mai mulţi continuă să pască păşunile otrăvite, negândindu-se la nimic niciodată. Şi e la fel de bine şi de rău ca orice altceva.
Nici măcar nu mai avem privilegiul infim de a ne presimţi moartea.

Eu:

Eu m-am decis sa raspund deoarece mi-am adus aminte de un alt topic pe care parca Vlad l-a deschis odata in care opina ceva de genul ca nu se poate trai in prezent, ca prezentul nu exista, ceva de genul asta, si ca acest prezent ne este revelat doar in rare momente strafulgeratoare in viata noastra, si aia numai daca avem norocul sau sansa sa le intalnim. Eu pe vremea aia parca i-am raspuns ca prea intelegeam ce vrea sa zica, ca eu nu stau mereu cu gandul la trecut iar la viitor nu ma gandesc aproape de loc (nu-mi fac planuri pe terment lung, etc.) Na, uite ca m-am inselat. De cand sunt in Norvegia sunt asaltat de momente din alea de prezent strafulgeratoare, sunt asediat de amintiri din trecut care se revarsa peste mine, si in plus am inceput sa imi fac si niste planuri, inca tentative si firave, ce-i drept, de viitor. Poate ca e doar stresul adaptarii, eu ca persoana de baza nu m-am schimbat chiar de loc, sunt exact acelasi narcisist, incapatanat, si uneori prea visator-fantezist, si nepractic (mai ales in ceea ce priveste problemele economice in legatura cu care mereu am avut dificultate in ciuda faptului, sau poate ca tocmai de aia, ca am avut destui prieteni cu studii de baza la ASE-Bucuresti), sunt in continuare deci acelasi, exact asa cum ma vedea/vede si mama mea si cum probabil ca ma vad si cei apropiati, desi nu stiu inca sa ma traduc pentru ei perfect in limba norvegiana sau italiana (pe moment, ca nu se stie niciodata peste ce natii o sa mai dau in viata mea, deoarece aici este totusi un oras relativ cosmopolit din motive de industrie infloritoare a petrolului). Deci de ce oare mi se intampla aceasta schimbare de perspectiva ? Poate ca intr-adevar e doar de la stres, sau poate ca in sfarsit ma simt si eu cumva mai liber atat in perceptie cat si in exprimare, deoarece aici chiar ca nu-i pasa nimanui ce fac si ce zic, nu am deloc ochii uneori iscoditori ai societatii atintiti asupra mea, la serviciu nu am decat mici probleme politice inerente, pe care le corectez foarte usor si repede, deoarece eu profesional invat si ma adaptez destul de usor la tot felul de medii de lucru, oricat ar fi ele de ciudate. Eu personal continui sa cred sincer ca mutarea mea in Norvegia a fost probabil si va ramane cea mai buna si valabila decizie pe care chiar ca am luat-o constient in viata mea. De aia nici nu-mi fac probleme prea multe despre de ce mi s-a schimbat optica putin (atat asupra mea insumi cat si asupra lumii inconjuratoare). Mie mi se pare ca s-a schimbat, per total, in bine, mi se pare ca ma imbunatatesc, chiar pe zi ce trece, in mai multe domenii, ca evoluez cumva chiar, lucru care inainte, in Romania, mi se parea aproape imposibil atat dpdv teoretic cat si practic. Chiar ca probabil ca mi-am schimbat si filozofia de viata, desi preferintele de baza au ramas, bineinteles, aceleasi. Acum chiar ca observ cu bucurie ca este intr-adevar posibil si sa evoluezi si sa te perfectionezi, nu numai sa imbatranesti. Dar eu am fost mereu un optimist din fire, de aia poate ca vad lucrurile mai in roz (desi nu pot sa sufar culoarea roz, dar cand am vazut nuanta aia dusky rose, chiar ca m-a dat gata, atat sweaterul cat si cel care-l purta.)

 

Esenta caracterului norvegian

Pana acum cred ca mi se confirma ca esenta caracterului norvegienilor sta in aceste doua lucruri:

1. Jante lov http://en.wikipedia.org/wiki/Jante_Law

2. Epitaful cel mai des intalnit aici: “Takk for alt” (multumesc pentru tot)

Mai e si pasiunea pentru ski si senvisul de la lunch-ul zilnic numit “matpakke” si “dugnad” (munca colectiva voluntara intre vecini si prieteni) si insularismul caracteristic si, poate si faptul, ca aici chiar ca nu sunt obisnuiti sa tina usile deschise pentru doamne si nu din cauze de feminism, dar asa sunt ei, si de cate ori tin eu o usa deschisa pentru cineva care vine mai din urma si astept un pic ca sa nu las usa sa se tranteasca in fata lor, sau deschid eu usa activ pentru o femeie sau chiar un barbat sa intre el inaintea mea, primesc mereu aceleasi multumiri efuzive, chiar si recunostinta sincera si o usoara uimire ca le acord atata atentie (desi eu o fac doar reflex !) si mereu toti imi zic Tusen takk (mii de multumiri) sau Takk skal du ha (sa ai si tu multumire) si chiar se inrosesc un pic uneori, sincer impresionati.

Regele Norvegiei, Harald V:

Primul ministru, Jens Stoltenberg, liderul Partidului Mucitorilor:

Un Mister Norway:

http://www.trollhjem.org/anthem.html

Si, da, mai e si petrolul:

Si Preikestolen:

Le Vicomte de Bragelonne- chapitre 3- Prin tunel (partea I)

La un moment dat, observand ca eu ramasesem in picioare langa scaunul lui si eram nevoit sa ma inclin usor din spate ca sa il aud mai bine deoarece eu ii modelasem inca de la inceput un ton mai tacut al conversatiei noaste deoarece ne aflam totusi in prezenta unui public spectator din ce in ce mai mare si poate ca voiau si alti angajati sa discute intre ei despre ceva nu numai sa se holbeze si sa ciuleasca urechile la ce discutam noi, desi recunosc ca era destul de interesant si, poate, datorita accentelor noastre diferite, al meu frantuzesc (un pic contrafacut-afectat insa totusi aproape perfect), al lui suedez (excelent suna norvegiana cu accent suedez, chiar fantastic, mult mai misto decat ambele limbi luate separat, pe asta chiar ca as mai vrea sa-l mai aud si chiar sa-l exersez, normal ca au insistat suedezii sa-i tina ocupati pe norvegieni atata amar de vreme in trecut ca precis incepuse sa le placa si lor cum sunau ei insisi cand incercau sa interactioneze cu nativii pe limba lor materna), care se imbinau chiar melodios.

Samuel (le Bihan, bien sur, de lui seul je parle et je pense presque tout le temps, c'est vraiment impossible de ne pas le faire) mi-a tras un scaun aproape de al sau si m-a invitat cu un gest generos sa ma asez incat sa putem continua conversatia noastra simtindu-ne cat mai comfortabil amandoi. Si din momentul ala chiar ca a devenit mult mai misto pentru amandoi deoarece simteam ca eram acum la egal, fata in fata, iar eu, spun drept, ma cam saturasem sa joc rol de profesor, care nu mi se potriveste foarte bine mai ales daca interlocutorul meu este si un pic mai in varsta decat mine, cum era el, si prefer aproape intotdeauna si in legatura cu oricine pozitiile fata in fata, desi in continuare putin oblic unul fata de celalalt, discutand oral de la egal la egal (eu stiu cum e deoarece am exersat si chiar impus asta de foarte multe ori, insa daca voi nu puteti sa va imaginati chiar imediat deoarece recunosc ca suna cam contorsionat, incercati si voi sa desenati diverse variante pe hartie si o sa vedeti si care e cea mai misto pentru voi si cum ar putea arata cea de care vorbesc eu aici, sau, cei mai lenesi si mai netalentati la desen, puteti da si google deoarece sunt sigur ca o exista si pe net; eu am invatat-o spontan prin incercare si eroare, dar e OK sa te inspiri si din google daca este nevoie uneori, mai ales daca esti prea grabit ca sa modelezi live diverse pozitii posibile).

Mi-am dat seama destul de repede ca el era oarecum anxios si despre alt lucru, si anume ca trebuia sa calatoreasca un pic mai tarziu tocmai catre serviciul administrativ dintr-un alt corp de cladire. In cazul acesta, anxietatea lui, ca si a multora dintre noi la inceput de altfel, era legata de calatoria relativ indelungata si complicata care trebuie parcursa pentru a ajunge de la corpul nostru de cladire la corpul administrativ central interior, folosind doua posibile variante: ori pe afara ori prin tunel. Pe afara e relativ mai simplu desi mai ocolit, dar iarna sau cand ploua poate fi mai complicat sau mai neplacut. Prin tunel este intr-adevar o experienta generatoare de anxietate, mai ales daca esti mai nou in corporatia noastra. Tunelul asta chiar ca merita deschiderea unui nou paragraf deoarece si eu am avut probleme in legatura cu el, inca mai am si acum anxietate in legatura cu el, deoarece ma consider si eu totusi nou, novice, relativ atat fata de Norvegia si limba norvegiana in general cat si fata de corporatie in particular. Ce are de a face limba cu tunelul veti vedea imediat, deoarece chiar joaca un rol destul de important. Este posibil sa am chiar nevoie de mai multe paragrafe sa discut despre asta, deoarece, repet, este un subiect atat de important cat si anxiogen, dupa cum am remarcat, pentru o groaza de lume.

Resimt anxietate chiar acum cand scriu si trebuie sa ma gandesc la tunelul asta. Inca de la inceput, din primele mele zile la lucru in Norvegia, am incercat sa intreb despre el, deoarece, desi nu-mi vorbise nimeni despre el, am intuit corect ca trebuie sa existe unul si in aceasta corporatie cat se poate de clasica, ale carei cladiri initiale au fost date in uz pe la jumatatea secolului XX. Deci eu, caruia imi place sa fiu intotdeauna pregatit dinainte cat pot eu de bine, am intrebat pe toti pe care i-am prins in jurul meu despre tunelul asta. Pot sa va spun ca de la toti am primit cam aceleasi reactii de anxietate, indiferent de pozitie si de vechimea lor in munca, atunci cand a venit vorba de tunel. De obicei oftau adanc si chiar deveneau seriosi si un pic tristi si raspundeau invariabil ceva de genul, "da, tunelul, trebuie neaparat sa inveti cum sa mergi prin el ca altfel e forte greu iarna sau cand ploua, dar e intr-adevar complicat, e greu de invatat de folosit, iti trebuie si cartela cu strip special magnetic ca sa treci de diverse usi inchise, e mai bine sa mergi de cateva ori cu cineva care stie la inceput ca e cam greu de tinut minte drumul pe acolo", si apoi incercau sa-mi explice in mare cam de unde porneste si pe unde o coteste si ca are destule ramuri care se desprind din el- este un adevarat labirint !- si toti ziceau cat de usor e sa te ratacesti si ca drumul e in general greu si ca nici de pe harta, chiar daca o studiezi atent dinainte si chiar daca o iei si cu tine, nu prea poti sa intelegi usor pe unde se afla el si care e drumul cel mai direct si mai scurt pe care trebuie sa-l iei ca sa ajungi in sfarsit la destinatia dorita.

Le Vicomte de Bragelonne- chapitre 2- Pasiunea pentru genealogie

Dupa sedinta zilnica de dimineata, am plecat amandoi catre biroul secretarului ca sa ne gaseasca ceva de lucru. Deoarece secretarul isi luase zi libera, eu am profitat repede de ocazia timpului liber ce se anunta generos intins in fata noastra, si l-am si intrebat direct pe Viconte de unde provine numele lui cu radacini internationale. Binevoitor  si politicos, parand chiar sincer flatat de atentie, mi-a explicat ca el are radacini familiale vechi din regiunea Lyon, Franta unde mai are inca si rude in viata, dar ca mai departe in timp avusese si niste ramuri genealogice care proveneau din Transilvania (care se afla curent in Romania actuala, si o stia si el din fericire deoarece este un om umblat si cultivat, a facut si studiile la faimoasa universitate Karolinska si chiar vizitase si Transilvania noastra actuala in zilele noaste desi nu a gasit acolo descendenti curenti din neamul lui, care probabil ca fusesera decimati total in timpul vreunui razboi mondial de catre o armata horthysta sau alta asemanatoare ei, insa despre ranile si pierderile lui provocate de acel razboi sau de alte razboaie europeene, eu nu am deschis vorba deoarece nu voiam sa-l intristez).

El a indraznit apoi la randul lui sa ma intrebe si pe mine daca nu sunt si eu cumva din Franta, deoarece remarcase R-ul graseiat pe care eu il folosesc cu precadere cand ma simt mai seductiv, iar eu, flatat la randul meu, dar si grijuliu totodata sa nu il dezamagesc prea tare, i-am spus adevarul despre originile mele ceva mai umile decat ale lui, si anume ca eu provin din partea strabunicii mamei de la Bucuresti si din partea unui strabunic de-al tatei de la Curtea de Arges, ultimele 3 generatii fiind modesti bucuresteni cu totii. Insa el nu a parut de loc dezamagit, lucru care m-a multumit foarte mult si mi-a intarit buna opinie despre el.

Aveam o groaza d intrebari pentru el si il simteam pregatit sa vorbesca si el mai mult cu mine, insa am decis sa recurg la un truc, recunosc, cam ieftin, si i-am spus ca aveam putina treaba si ca ma intorc mai tarziu si vom continua atunci discutia noastra interesanta. Nici nu stiu de ce mi-a venit in clipa aia sa folosesc acesta manevra (bine cunoscuta de catre profesionisti de altfel) fata de el, eu nu sunt de loc un om manipulativ, cred ca in fond ma simteam cumva anxios deoarece remarcasem ca unii colegi functionari din jur ascultau atent la conversatia noastra si devenise cam clar ca incepusem sa dezvaluim unul fata de celalat niste amanunte care de obicei nu se dezvaluie din prima conversatie intre angajatii unei corporatii obisnuite din Norvegia si devenisera cam curiosi si despre tonurile vocilor noastre si despre continutul conversatiei, si despre body language, intr-un cuvant am simtit ca nu era timpul si nici locul potrivit acolo pentru a continua conversatia noastra relativ intima, iar eu, ca functionar profesionist, am datoria, prin exemplu personal, sa imbunatatesc atmosfera profesionala din locul meu de munca, nu sa tulbur gandurile celorlalti angajati care trebuie sa fie atenti in primul rand la sarcinile de serviciu, nu la altceva. Deci am decis in mod total corect, etic profesional si just, sa ma extrag din situatie pentru o vreme.

Dupa ce am pierdut putina vreme in biroul meu personal de la etajul 1, verificandu-mi corespondenta zilnica in timp ce incercam sa ma gandesc la ce actor mai vazusem eu vreodata buze ca ale lui Raoul, dupa ce m-am decis ca era vorba despre faimosul actor francez Samuel le Bihan (a carui poza apare si la sfarsitul capitolului 1, insa am pus una si mai misto aici) si am inceput sa ma gandesc la actori care aveau fruntea sau pometii asemanatori lui (ca ochii lui patrunzatori, curiosi, interesati si inteligenti de culoarea exacta a tutunului #1E0A00 precis ca nu-i mai are nimeni), deodata mi-a sunat telefonul. Ah, o voce feminina precipitata, exact ce-mi lipsea mie in clipa aia, a inceput sa imi spuna ca prezenta mea este ceruta imediat de urgenta la serviciul de arhive. Plictisit, am intebat-o cum il cheama pe clientul solicitant si care e data lui de nastere, informatii necesare mie inainte de orice contact profesional fata-n-fata pentru a-i verifica istoricul utilizarii serviciilor noastre si alte preferinte speciale la care trebuie sa ma acomodez, vrand nevrand, deoarece sunt obligat prin contract sa ofer din cand in cand, in situatie de urgenta, si servicii fata-n-fata pentru unii clienti, nu numai phone sex (care ramane totusi activitatea mea profesionala preferata pentru motivul simplu ca ma satisface si pe mine, nu numai pe interlocutor). Insa dispecera respectiva mi-a explicat ca nu este vorba de un client ci ca este vorba chiar de un coleg care imi cerea ajutorul si ca acest coleg era chiar tanarul Viconte de Bragelona care se pare ca avea dificultati in utilizarea echipamentului tehnic de comunicare de la parter (care e un pic mai invechit decat cel pe care-l folosim noi in birourile noastre personale de la etaj). Mie mi-a tresarit inima in piept de bucurie cand am aflat ca ma solicitase chiar el (in mod realist asta se intamplase deoarece le-a fost lene functionarilor de la parter sa-i arate bietului Raoul ce sa faca si m-au chenat pe mine sa muncesc in locul lor, dar oricum m-am bucurat de ocazie si acum aveam si eu o scuza cat de cat profesionala sa re-incep conversatia cu el.)

Intr-adevar, Raoul avea ceva probleme cu folosirea corecta a sistemului computerizat care lui, venind tocmai din Suedia, (care este o tara mult mai avansata decat Norvegia si chiar se si crede ea insasi asa de foarte multa vreme, suedezii fiind si stapanii norvegienilor timp de cateva secole pana cand le-au furat-o danezii), i se parea foarte primitiv deoarece nu avea destule macro-keys folositoare si nu dadea nici posibilitatea de a gasi un text intreg oferind ca input intr-un search box un cuvant oarecare gasit in textul respectiv. Ceilalti functionari, care totusi folosesc si ei acelasi sistem computerizat de chiar mai multa vreme decat mine, nu se grabeau sa il ajute in nici un fel, insa se asezasera in jurului lui, stand pe scaune exact ca la teatru asteptand sa apar si eu pe scena si sa reincep sa interactionez in public cu accent frantuzesc cu Raoul care vorbea o norvegiana perfecta cu accent suedez, deoarece erau evident curiosi si ei sa afle cat mai multe despre acest tanar incantator si interesant care tocmai venise din tara lui nobila si avansata sa faca stagiatura in tara mai rurala care este si Norvegia zilelor noastre, dar, lenesi din fire, voiau sa ma puna tot pe mine pe post de inaintas la intrebari si raspunsuri fata de Viconte, si ei doar sa se uite ca la un spectacol pe gratis. Eu recunosc fara falsa modestie ca deja a inceput sa mi se duca vestea printre tehnicieni ca fiind un talentat interogator, ceva mai tare decat Larry King probabil, si de aceea de cate ori sunt eu de serviciu la interogatii, se programeaza cei mai lenesi posibili dintre ei, deoarece se stie deja ca mie imi place sa pun intrebari iscoditoare in cel mai inocent stil posibil si ma pricep astfel sa ii trag de limba si pe cei mai recalcitranti informatori, fara ca sa fie nevoie sa intervina grupa de tortura, si ma stiu deja si de flet si ca nu indraznesc sa pun pe nimeni la treaba si tot timpul ma ofer eu voluntar sa le fac pe toate, ca daca nu le-as face eu, chiar ca nu le face nimeni.

Desi eu habar nu am despre computere, m-am pozitionat in pozitia mea preferata de invatator, care se afla in spatele elevului asezat la  masa cu computerul si putin oblic, fie in dreapta fie in stanga in functie de lumina din tavan sau cea naturala de la geam (eu fiind bineinteles in picioare, iar elevul aplecat peste computer), aceasta fiind o pozitionare foarte des intalnita in multe situatii de training profesional. Normal ca se asezasera toti in jur ca la teatru ! Eu m-am abtinut din rasputeri sa nu pun si o mana protectoare pe umarul lui Raoul, deoarece am intuit corect ca nu era de loc potrivit in acea situatie (si stiu si ce nasol e cand ti se intampla tie personal mai ales venind de la un profesor sau superior in care totusi ai avut incredere pana atunci).

Apoi am incercat sa clarific situatia incepand mai intai prin a-l ruga sa-mi explice ce nu intelegea si cum as putea eu sa-l ajut; trageam de timp, evident, deoarece, desi la computere nu ma pricep nici eu, la trasul de timp in situatii ambigue ma pricep foarte bine, deoarece am multa experienta in acest fel de situatii. Chiar un fost profesor de-al meu a remarcat asta la mine chiar de la inceputul trainingului, si anume ca dezvoltam o anxietate nejustificat de mare in situatii ambigue si mi-a spus ca trebuie sa invat sa ma obisnuiesc sa ma intalnesc cu astfel de situatii foarte des intalnite in viata, si eu am inteles perfect ce voia sa-mi zica, am considerat observatia lui despre mine justa si sfatul lui oportun, si am inceput chiar sa ma straduiesc sa ma obisnuiesc din ce in ce mai mult cu situatiile ambigue.

Pot sa comentez acum dupa cativa ani ca, desi in ceea ce priveste contextele sau conversatiile ambigue din viata profesionala m-am obisnuit sa le tolerez si chiar sa le exploatez (in folosul clientilor, desigur, deoarece ei primeaza intotdeauna) cat mai bine, in ceea ce priveste cele din viata mea personala nu m-am obisnuit de loc si mereu tind sa le cer tuturor prietenilor sau asociatilor mei raspunsuri cat mai clare si concrete pentru mine, de aceea acum chiar ca nu inteleg ce jocuri incearca D. sa joace fata de mine de ma tine mereu atarnat la varful unditei lui in care m-a prins deja de mult, si nu se decide odata nici sa ma azvarle inapoi in apa, nici sa ma azvarle pe jaratec si sa ma manance, ca sa terminam odata cu teasingul asta care mie imi displace foarte mult. Este intolerabila din punctul meu de vedere atat aceasta ambivalenta a lui fata de mine cat si ambiguitatea pozitiei mele fata de el. Efectiv nu stiu cum sa ies din acest impas sau sa il ajut pe el sa ma scoata din el, tot aia e. Dar, in mod realist, el nici nu se gandeste la mine, el tinde sa ma uite 6 zile din 7, si isi aduce aminte de mine doar duminica dupa ce iese de la spovedania lui catolica si isi aduce aminte ca a uitat sa mentioneze confesorului sau si despre mine. Abia acum inteleg de ce unor italieni li se spune si ipocriti ata de des, si in mod chiar justificat. Si totusi eu nu am absolut nimic impotriva poporului italian in general, insa chiar ca nu  pricep cum de m-am procopsit eu tocmai cu acest exemplar, un adevarat magar.

Pana la urma , vazandu-ma atat de nepriceput si ezitant fata de Raoul, un alt coleg mai impacientat a venit el sa ii arate cum sa folosesca corect si macro-key-urile si sa caute si documentele care il interesau. Eu, bineinteles, atunci, usurat de responsabilitate, am inceput sa-l intreb pe Raoul despre cum e sistemul computerizar de la Karolinska, discutia a deviat catre entuziasmul lui pentru a capata training international si mi-a spus ca a petrecut un an din studentie chiar in Italia, la Parma sau la Palermo, nu mai tin minte, unde si-a facut un stagiu de observator extern, si unul de inspector international. Am impartasit apoi amintiri si pareri comune despre Venetia si Verona. Iar de la Verona normal ca am trecut sa vorbim despre pasiunile profesionale si mi-a marturisit ca el ar avea interes sa devina romancier. Eu i-am povestit despre interesul meu in problemele de constiinta, si de etica profesionala, in care ma consider inca un biet invatacel deoarece nu am citit indeajuns, iar de practicat o fac mai mult improvizat, dupa ureche.

Le Vicomte de Bragelonne-chapitre 1- O intalnire norocoasa neasteptata

http://fr.wikipedia.org/wiki/Le_Vicomte_de_Bragelonne

Deci, dupa cum sper ca stie toata lumea care i-a iubit vreodata pe Cei Trei Muschetari sau in general pe Alexandre Dumas, Vicontele de Bragelona este chiar D'Artagnan, 10 ani mai tarziu, si mai e si copilul din flori al lui Athos, al carui nume mic este atat de frumosul Raoul, dupa cum ne povestesc comentatorii acestui autor in articolul de mai de sus de pe wikipedia.

In real life-ul meu are o mama norvegianca si un tata nedefinit, si este de fapt cetatean suedez.

Sosirea lui ne fusese anuntata din timp, cu grija, de catre insusi Apollo, care trimisese e-posturi circulare la toti functionarii de pe departament, ca sa fim cu totii pregatiti de a-l intampina cum se cuvine pe acest coleg mai tanar. De fapt nu este chiar atat de tanar, avand deja 35 de ani, insa reorientandu-se catre o cariera de functionar, probabil, mai tarziu in viata lui profesionala.

Cand l-am vazut pentru prima oara, l-am remarcat inca de cum am intrat in incinta respectiva, deoarece era imposibil sa nu ii remarci prezenta distinsa, desi statea destul de modest inspre capatul cel mai de departe al mesei si avea privirea indreptata in jos catre un bloc-notes unde lua constiincios notite. (Am sa va spun mai tarziu si despre caracteristicile grafologice ale scrisului lui, deoarece am avut ocazia sa le studiez amanuntit azi in timp ce vorbea el mai tarziu la telefon si scria in acelasi timp, iar eu aveam tot timpul din lume sa le studiez, deoarece eram chiar foarte curios si interesat sa-i vad si scrisul de mana, deoarece nu prea ai ocazi sa studiezi asa ceva pe aici prin Norvegia unde toate comunicatiile dintre oameni sunt de obicei electronice; semnatura insa nu am avut ocazia din pacate sa i-o vad.)

Era imbracat ingrijit, casual elegant, in corduroys reiati de culoare gri sobolan (exact ca si copertile agendei pe care i-am dat-o cadou lui D., care, ca un nesimtit ce este de fapt si de drept, ca totusi nu cred ca e ranchiunos din fire, nu mi-a raspuns inca la cele doua e-mailuri pe care i le-am trimis dupa ce am primit acel e-post zeflemitor de la el in care se vaita despre lungimea SMS-urilor scrise de mine catre el si evita sa raspunda de fapt la rugamintea mea de a-l auzi vorbind in limba lui materna, primul e-post inapoi de la mine catre el anuntandu-l oficial ca ma simtisem jignit si explicandu-i de ce intr-un mod cat am putut eu de concis, si al doilea cateva ore mai tarziu, in care ii scriam ca nu pot sa ma duc la culcare suparat pe el si ii ceream iertare ca l-am ofensat la randul meu si ii mai si trimiteam un link catre un clip de pe youtube, Antarctica lui Vangelis, ca sa poata sa se gandesca la ceva frumos inainte sa se culce si el si sa uite sa fie suparat sau resentimentar fata de mine). Acesti corduroys erau destul de mulati pe el, exact asa cum era moda si pe timpul Vicontelui de Bragelona descris de Alexandre Dumas. Cizmele insa nu le purta pe deasupra ca un adevarat muschetar deoarece in Norvegia numai persoanele de sex feminin porta cizmele asa, baietii au, din fericire, cu unele exceptii si in acest caz, desigur, mult mai mult bun simt vestimentar decat fetele si asta se remarca de la o posta si cand mergi pe strada. Pe toracele destul de longilin purta un T-shirt bleumarin (aaaaah !) si, perfect asortat un pulover cu anchior cu nasturi de marime medie foarte potrivita, de o culoare gri doar o idee mai deschisa decat pantalonii, cu feston bleumarin la maneci si la guler.

La statura nu este exagerat de inalt, doar un pic mai inalt decat mine si mai longilin, asa cum l-am mai descris, exacat tot asa cum mi-l inchipuisem eu pe Vicontele de Bragelona cand citisem prima oara despre el in jurul varstei de 12 ani. Parul lui m-a impresionat in mod deosebit, negru. lung, relativ aspru (nu l-am atins, dar se observa cu ochiul liber), usor ondulat, si cu cateva fire razlete albe, care mi-au placut enorm cum ii stateau lui, desi de obicei nu-mi place sa vad par alb la barbati si ii incurajez pe toti sa se vopsesca cu culori de calitate gen L'Oreal cel putin, un timp cat mai indelungat, deoarece nu la multi parul alb le ofera distinctie ci ii face sa arate de fapt chiar si mai batrani decat sunt, asta in caz ca mai au par la varsta aia (preferinta mea e sa aiba cat mai mult par in toate locurile potrivite pentru aceasta, si a propos de par, mi s-a reconfirmat inca o data in timpul lecturarii unor texte de literatura erotica in limba norvegiana, pe care m-am decis sa incep chiar de ieri sa o studiez deoarece poate ca ma apuc si eu serios de asta la un moment dat ca sa castig si eu un ban in plus pe aici, ca si barbatior norvegieni le place ca partenerii lor sa fie cat mai rasi peste tot, yeaccky.) Purta parul legat intr-o codita la spate si ii statea chiar bine lui in mod special, nu arata de loc ridicol ca un hippy desuet.

Fata lui imi este un pic mai greu sa o descriu, deoarece nu mi s-a rafinat inca acest talent special, dar promit sa exersez cat mai mult, descriind in continuare aici pe blog cat mai diversi oameni inatalniti de mine in Norvegia, adevarat taram de basm pentru mine, unde am ocazia aproape zilnic sa interactionez cu personajele mele preferat din carti pe care le intalnesc in carne si oase in real life si real time aici, si unde mi se mai intampla si coincidente neasteptate atat de des incat si asta mi se pare o coincidenta in sine, sper ca de bun augur. Deci, cum sa-i descriu fata ? Buzele in primul rand, (deoarece mi s-a reconfirmat si prin lectura de literatura de specialitate ca sunt de obicei si ele un punct de focus pentru barbati in afara de ochi), sunt exact cum trebuie de pline, nici prea prea nici foarte foarte, semanand un pic cu cele ale lui de Bihan. Fruntea o are inalta, aristocratica si seamana ca cea a lui Heath Ledger. Pometii ii are destul de bine conturati, iar tenul este aparent palid, usor poros, dar absolut mat ca si cum ar fi fost pudrat, desi nu cred ca era, ca nu se poarta asa ceva nici in Norvegia, bineinteles, in timpurile noastre, decat poate pe scena sau in unele cluburi in week-end.

Ochii lui sunt cel mai greu de descris pentru mine, deoarece am evitat sa il privesc direct in ochi timp destul de indelungat la inceput ca sa nu risc sa izbucnesc intr-un zambet larg de placere, desi mai tarziu am incercat sa ma desenzitizez cat am putut si am reusit sa remarc ca ii are caprui inchis, cu genele nu prea lungi, chiar sportive, asa cum trebuie sa le aiba un adevarat muschetar. In orice caz buzele ii sunt trasatura cea mai feminina si gingasa din tot chipul lui si ii dadeau blandete fetei lui destul de bine conturate de altfel. Sprancenele nu le-am remarcat in mod deosebit, poate pentru ca erau si ele potrivite ca forma si marine si nu contrastau de loc in mod suparator sau surprinzator cu celelalte trasaturi ale fetei, care ca forma generala este dreptunghiulara.

Corpul l-am descris deja ca fiind longilin, desi relativ atletic, nu slab de tot, parea gratios in miscare, in orice caz are gesturi foarte aristocratice, de loc exagerate, care ii vin cu totul si cu totul natural, fiind mai mult ca sigur innascute si nu exersate prin vreun antrenament sportiv ulterior. Umerii, la fel ca si coapsele, iarasi nu ii are ingusti dar nici exagerat de largi. Cred ca are corp de inotator sau balerin ceva mai atletic.

Dupa ce am luat initiativa de a ma prezenta lui primul oral, i-am intins si mana, si am remarcat ca el a ezitat o clipa, probabil nefiind obisnuit cu acest stil de atitudine si prezentare (care este totusi obisnuit si in Norvegia intre interlocutori de ambele sexe care se intalnesc prima oara si poate fi initiat atat de femei cat si de barbati, eoarece aici avem likestilling autentic atat in viata profesionala, cat si cea politica, cat si in societate in general) venit din partea unui strain si, in plus, sunt sigur ca si el se simte usor descentrat de mutarea lui recenta din Suedia in Norvegia, plus ca are origini cu adevarat internationale si el, pe care le voi descrie ceva mai jos, deoarece prima lui tendinta corporala fata de mine a fost cea de a se inclina usor in fata mea (pe bune ! exact ca un muschetar novice din filme), iar apoi mi-a intins si el mana. Grasp-ul mainii lui fata de a mea a fost cam moale, cred ca voia sa fie politicos si sa-si arate deferenta fata de mine totodata, si aceasta caracteristica a lui a venit spontan din partea lui, nu studiata.

Samuel le Bihan

Heath Ledger

================================