Toata ziua de luni si marti, inainte sa ma duc la bar, mi-a fost dor de mama si nu stiu de ce. Nu cred ca era legat doar de faptul ca nu mai are cine sa-mi spele vasele, si sa-mi schimbe cearceafurile de la pat, si sa-mi calce camasa sifonabila cu dungulite caramizii, si ca nu prea am cu cine sa discut zilele astea despre serialele turcesti de la TV. Mi-a mai trecut dupa ce am fost la bar, dar stateam sa ma gandesc astazi, vineri, ca probabil ca nu va exista nici o alta persoana pe lume care sa fie vreodata in stare sa imi produca aceeasi senzatie de siguranta ca atunci cand, din cand in cand, ma mangaie pe mine mama pe obraz, si nici care sa aiba vreodata aceeasi placere autentica de a sta de vorba cu mine, sau chiar de a se preface ca are nevoie sa imi ceara sfatul in legatura, mai ales, cu temele culturale in care imi place sa ma cred ca sunt, chiar din cauza asta, expertul familiei.
Mie imi pare bine ca sunt gay, deoarece nu va trebui sa stau vreodata pe termen lung alaturi de o alta femeie decat mama mea. Efectiv nu pot sa-mi dau seama cum de pot barbatii heterosexuali sa ia partea sotiei in loc de partea mamei lor in caz de conflict familial, desi suspectez ca majoritatea, mai mult ca sigur, se prefac, din lasitate si/sau comoditate.
Stiu ca exista si mame inadecvate pe lume, insa in mod realist, numarul lor este ff scazut, aproape nesemnificativ de scazut, desi mai auzi din cand in cand la TV despre cazuri aberante mai dramatice. Insa majoritatea mamelor incearca, si sunt chiar biologic impinse, chiar daca nu prea au chef sau sunt si ele, din cand in cand obosite, sa isi indeplineasca functia esentiala de mama, aceea de a fi vigilente si de a se ingrijora in permanenta de starea copiilor lor.
Starea de vigilenta si anxietate cvasi-constanta este o stare care necesita foarte multa energie de-a lungul vietii, deci, dupa parerea mea, mamele trebuie hranite cat mai bine, si este chiar mai bine sa fie mai grasute decat prea slabe, deoarece grasimea stocheaza in mod potrivit substante chimice esential benefice atat pentru mama, cat si pentru copil, plus ca mie personal mi se pare ca o mama grasuta arata mai materna si poti avea mai multa incredere in ea. Totodata, mamele trebuie sa aiba grija de securitatea lor personala, drept care pe mine ma enerveaza cand vad in jurul meu atatea mame sau potentiale mame osoase, plus prematur ridate din cauza de lipsa de grasime in obraji si supra-expunere la elemente, pe biciclete, aici, in Norvegia, deoarece mereu imi fac probleme despre soarta copiilor lor. Cred ca de aia majoritatea barbatilor norvegieni maturi nu au de gand sa se casatoreasca cu femei norvegiene, si isi importa sotii si potentiale mame de copii in principal din Tailanda.
Ma rog, nu ma priveste, dar am mai remarcat inca o data ca majoritatea femeilor norvegiene de varsta mijlocie de aici care au copii si sunt cat de cat competente in aceasta functie arata mai curand ca niste tati decat ca niste mame. Si nu prea le vezi nici pe biciclete. Mai e un pic si cred ca voi incepe sa ma identific cu o femeie norvegiana de tip mama de copil adecvata, adica care arata si se comporta ca un tata caruia nu-i place sa mearga pe bicicleta...desi eu totusi nu sunt chiar atat de rezervat in afectivitate si comportament...ar fi mai bine sa ma identific poate direct cu o femeie potential mama de copil tailandeza, deoarece asa mi-as gasi poate mai usor un partener de viata norvegian.
Ma grabesc sa o linistesc pe mama, (in caz ca i-o povesti cineva despre ce scriu eu aici), ca, desi imi place sa ma gandesc din cand in cand la anima-ele mele, si am rasfoit si eu, o data, cu curiozitate, Cheri de Colette, (eu inchipuind-o mi-o pe Lea de Lonval ca un fel de viitor feminin actualizat ideal cautat/dorit/imaginat de un Cheri transsexual inca nedefinit/indecis/amorf fata de sine insusi care, desi si-a dorit-o, nu si-a facut ulterior pana la urma operatie de schimbare de sex, desi acest lucru NU va fi aparent din ecranizarea recenta, din 2009, slaba de tot, dupa parerea mea, si nu numai a mea, a acestor carti, dl. David Denby de la "The New Yorker" nemaiobosindu-se nici macar sa scrie mai mult decat un paragraf rece si superficial despre acest film in regia d-lui Stephen Frears, care este totusi un regizor talentat, insa cam inegal, mai uman probabil legat de un posibil alcoolism, in ceea ce priveste constiinciozitatea fata de filmele abordate), eu totusi nu ma simt transgender de tip transsexual, (chiar, daca, prin totala coincidenta nesemnificativa, mi-am ales numele de "Rudolph" ca pen name, Rudolf fiind numele primului barbat din lume despre care exista evidenta documentara scrisa ca si-a facut operatie de schimbare de sex in femeie), asa ca eu personal nu voi cere niciodata sa imi fac operatie de schimbare a sexului, in acest moment facandu-mi deja destule probleme despre viitoarea circumcizie rituala pe care va trebui sa mi-o fac, (atunci cand m-oi converti, in sfarsit, oficial, la iudaismul reformat/progresist), probabil pe ascuns, sau chiar in alta tara, deoarece mi-am formulat impresia ca majoritatii medicilor din Norvegia nu le plac pacientii care doresc sa isi faca circumcizie, si, mai ales, cred ca nu le prea plac parintii care cer asa ceva din motive religioase pentru baietii lor.
Stiu si de ce ma simt mai "in tune" cu "latura" mea feminina zilele astea. E din cauza ca se apropie ziua D, sau, mai bine zis, H, si imi este, in mod cu totul adecvat, ca inainte de orice "atac", groaza de cum o sa reusesc sa ma descurc. Efectiv, marti am avut impulsul sa ii cer sfatul despre asta soferului de TIR, deoarece este si el de aceeasi nationalitate ca Hector, si poate ca mai aveam de invatat ceva rafinamente de comunicare interculturala balcanic-scandinava, dar era cam beat si adormise, si, fiind si eu beat, mi s-a facut si cam mila de el, deoarece mi s-a parut in timpul unei halucinatii hipnagogice, ca semana cu un ursulet de plus nevorbitor/neintelegator de limba/griji omenesti, asa ca am renuntat.
Daca ar fi fost mama aici alaturi de mine, ar fi ghicit imediat ce ma framanta si ar fi incercat spontan sa ma aline, repetandu-mi pt. a n-spea oara ca sunt un prost si nu are rost sa-mi fac mereu atatea griji degeaba, ciupindu-ma cu simpatie de obraz, si, desi incerc si eu sa-mi spun asta, nu are acelasi efect ca atunci cand mi-ar fi spus-o mama, zambindu-mi in acelasi timp atotintelegatoare, (a lucrurilor care au de a face cu mine si cu tata), si compatimitoare.
Am observat ca lui tata nu-i prea place sa fie ciupit de obraz de mama in timp ce i se spune ca este un prost, deoarece l-am vazut ca se fereste usor, insa in acelasi timp nu se poate abtine sa nu zambeasca, desi incearca sa ramana serios, si, intr-o vreme, am incercat sa il imit si eu in comportament, dar nu mi-a reusit prea bine, plus ca mie nu mi se pare util sa incerci sa te feresti de a-ti manifesta sentimentele, asa ca am renuntat si la aceasta incercare de emulatie a tatei...dandu-mi acum seama ca eu, in principal, din lene, nu m-am straduit prea tare sa imi depasesc faza de dezvoltare a conflictului oedipal, drept care nici nu m-am framantat excesiv ulterior, cand am acceptat pentru mine insumi ca sunt totusi gay, plus ca, daca o mentineam mereu aliata pe mama, asa cum avusesem de mic tendinta sa o fac, in principal, probabil, deoarece o simteam, fiind femeie, mai putin vulnerabila, nu avea rost sa-mi fie frica de posibila dezamagire a tatei in legatura cu asta.
Uite ca acum mi-a mai trecut un pic si frica de ziua D/H, drept care recomand tuturor anxiosilor din lume, inclusiv d-lui Stephen Frears, daca se va simti cumva neplacut cand o avea ocazia sa citeasca ce am scris despre dansul mai sus, sa se gandeasca la mamele lor cand simt ca sunt pe cale de a avea un atac de panica, avand astfel ocazia sa evite si excesul inutil de alcool si/sau sedative...am chiar impresia, fiind un optimist si, in acelasi timp, oarecum, azi, mu stiu de ce, nostalgic dupa o anumita poarta de fier forjat de culoarea bronzului ce se deschidea asupra unei anumite gradini de tip spaniol din Rancho Mirage, langa Palm Springs, CA, ca asta ar putea sa mearga chiar si in cazurile in care pe mama o poate chema chiar Betty Ford.
4 kommentarer:
Adevarul e ca desi nu suport relatiile parinti-copii si nu vreau sa am copii, cand ma apuca angoasele ma gandesc la mama si la cum se tine ea tare, la cum isi tine grijile pentru ea si nu contamineaza.
Ce sa contamineze cu grijile ? Pe tine ? Degeaba ti-e frica ! Mamele descrise ca cele mai intrusiv-anxioase din lume in literatura jurnalistica si culturala, indience, chinezoaice, si cultural evreice, au in mod constant copii cu reusita sociala si profesionala deasupra mediei, cf. absolut tot ce am vazut eu personal pana acum !
Ideile alea INVECHITE, total perimate, si NICIODATA demonstrate cu absolut nici o dovada serioasa sau respectabila re. mamele care sunt mereu inadecvate sau chiar vinovate de cum au iesit sau de cum se comporta copiii lor, adica ori "prea emotive-anxioase", ori "prea reci-frigider", si parca niciodata "good enough", de pe vremea criminalului de drept comun real fizic abuziv, (cf. rapoarte cat se poate de serioase si credibile), fata de copiii pe care i-a avut cu LICENTA in grija, NEETICUL Bruno Bettelheim, au contaminat ele destul o intreaga generatie, (si poate chiar o generatie si jumatate in Europa, unde INCA i se mai simte umbra), de psihologi, profesori, parinti si copii, si mie personal imi pare extraordinar de bine ca nu mai au absolut nici o credibilitate in ochii oamenilor cu adevarat seriosi si reputabili din ziua de azi.
Cazurile in care o mama in viata este chiar de vina, chiar si numai in mod contributiv partial pentru ceva legat de starea sanatatii copilului sau sunt in realitate cu totul si cu totul extraordinar de rare si tin mai mult de psihiatria forensica si de aia le si vezi la TV.
Cel mai eficient mod de a-ti reduce angoasele este sa privesti mai putin la TV si sa reduci cafeina.
Pasul urmator este reprezentat de metodele obisnuite de relaxare descrise pe wikipedia sub "relaxation technique", dintre care eu pot sa recomand masajul, ca, din lunga lista de acolo, doar pe asta l-am incercat eu personal si pot sa raportez ca merge, si mersul pe jos, deoarece pe asta mi l-a recomandat mie medicul meu personal de familie, care este un om in care eu am incredere, desi nu am facut chiar tot ce mi-a zis el ca ar fi bine sa fac intotdeauna.
Daca nici asta nu merge, este probabil nevoie sa ceri sfat specializat, bineinteles, in persoana, nu pe net, si primul de la care trebuie sa ceri astfel de sfaturi este, dupa parerea mea cat se poate de sincera, tot medicul de familie.
P.S. Daca ai sub 18 ani, vorbeste cu parintii inainte sa incerci orice tehnica de relaxare despre care citesti pe net, si mergi la medicul pediatru/de familie.
Send en kommentar