Subiecte potrivite pt comunicarile unei persoane adulte catre o persoana de 17 ani in timpul liber- partea 1

Deoarece acum ma simt OBLIGAT la nivel personal MORAL sa fiu ff ATENT re ce si cum comunic cu min lille prins, deoarece TOTUSI, oricat de personala off-serviciu ar fi relatia dintre noi, indiferent de tipul, calitatea, durata sau progresia ei, si indiferent de situatia comunicarii sau ce am de comunicat, el are numai 17 ani, iar eu am 31, (chiar daca oi functiona ca la 23), plus ca eu personal nu am fost in acest tip de relatie absolut niciodata, ba chiar am evitat cat am putut de mult sa ma angajez in asa ceva, chiar la nivel principial personal, uneori impus chiar si altora, (de nivel ca asa ceva a dus la despartirea mea definitiva de Eric, care m-a inselat exact in modul in care NU trebuia, si exact cu cine NU trebuia, cu unul de 17 ani, si inca si in Romania, unde se stie la nivel cat se poate de OFICIAL real ce nivel de educatie si protectie total nesatisfacatoare sunt accesibile diverselor persoane considerate mai vulnerabile, inclusiv, principial, si absolut toate persoanele de varsta legal minora), am simtit efectiv OBLIGATIA de a alcatui pt mine insumi un set de principii de baza re ce subiecte/teme de discutie sau de comunicatie ar fi preferabile, si care ar fi cele de evitat in decursul interactiunilor mele viitoare cu el, daca or mai fi, pt ca in clipa asta nu am vreuna special planificata.

Pana si in legatura cu asta, cu comunicatul re posibila planificare a unei intalniri ulterioare, mi-am dat seama abia in ultima clipa aseara, deja prea tarziu, datorita lipsei de experienta desigur, ca nu stiam ce sa fac, sa deschid eu subiectul, sau sa il las pe el sa il deschida ? Cu adultii de varsta mea aproximativa nu mi-am facut probleme prea mari, a fost intotdeauna natural, de multe ori subinteles sau chiar declarat explicit dinainte re daca o intalnire e de tip one-night stand sau se doreste ceva repetitiv, (pt ca altfel eu personal nu am avut nici o experienta de a avea o relatie cu persoane care sa nu fie de varsta cronologica cat de cat apropiata cu a mea, si, desi inteleg ca trebuie, vrand nevrand, sa am si niste experiente mai noi daca e vorba sa traiesc in continuare, mie, totusi, ne fiind un "thrill-seeker" sau "novelty-seeker" din fire, si totodata ne considerandu-ma nici vreun elev perpetuu sau vreun explorator de tip cercetator serios al vreunui domeniu anume, nu imi place si nici nu caut cu lumanarea sa am sau sa imi creez din senin "experiente noi" in mod deosebit, mai ales din alea pt care nu sunt adecvat pregatit si instruit sau echipat de dinainte, si, preferabil, si cu instructajul de protectia muncii facuta de un expert veritabil autorizat).

Panica

Este PRIMA oara in VIATA mea cand ma trezesc din somn cuprins de panica si anxietate. Sunt infiorator de tulburat, cu palpitatii, si trebuie sa scriu doar ca sa ma linistesc. E o zi frumoasa afara aici in Norvegia de sud-vest, vantul de coasta nu bate mai tare decat de obicei, e chiar si un pic de soare, nu e nici prea frig, nici prea cald, iar fjordul din stanga balconului meu are tot culoarea safirului, ca si aseara, doar o idee mai mat, mai putin stralucitor. Nu tin minte sa fi visat ceva deosebit, si la TV, la BBC, habar nu am de ce era infierata acum cateva clipe Romania, ca efectiv nu stiam ca vine vreo sedinta importanta pe UE de acest gen in legatura cu ceva anume.

M-am uitat si pe wikipedia sa aflu daca azi, 31 martie, e cumva ziua unei aniversari mai speciale, observ ca e ziua de nastere a lui Eros Pisano, care implineste 25 de ani, si vad ca pt credinciosii romano-catolici e ziua sf Benjamin, sfant crestin martirizat sub acuzatia probabil adevarata de prozelitism in regiunea Republicii Islamice Iran din vechime, si mai e si ziua geologilor stabilita in 1966 in URSS. Mai sunt si alte aniversari ale unor evenimente istorice considerate importante, unele mai triste si nefericite, altele mai pozitive, si cateva sarbatori, dar nu ma simt in mod special tulburat, afectat, interesat, sau legat eu personal de vreuna din ele.

Nu cred ca starea mea e legata de faptul ca mai am in buzunar numai aprox 100 de Euro care trebuie sa-mi ajunga pana dupa ultimul Paste, pt ca eu am mai patit asa ceva, si nu e un capat de tara, si se poate rezolva cu destul de putin efort, plus ca pe mine nu m-au pasionat sau motivat in mod special in nici un sens banii niciodata.

Nu cred ca e din cauza ca as mai avea cumva vreo dilema etica ramasa nerezolvata legata de faptul ca am indraznit, ca un posibil intotdeauna dobitoc comun, sa fac sex tocmai cu Micul Print care seamana cu Ingrid Bergman cand era tanara, care sa imi cauzeze vreun sentiment deosebit de vinovatie fata de ceva sau cineva anume, deoarece chiar acum, desi inca mai am palpitatii, mi-a venit, totusi, printre ele, sa zambesc cu duiosie gandindu-ma la el, plus ca am impresia ca mi-am rezolvat si aceste ultime posibile cauze de anxietati reziduale cu ajutorul a cateva sute, posibil mii de cuvinte scrise in diverse articole pe blogul meu si in comentarii pe blogurile altora in ultimele 3 zile.

Efectiv, cred ca Lubileah e de vina. Cu ajutorul ei, si promo recent al ei pt Carl Th Dreyer, mi-am dat seama ca eu am ramas in urma cam rau de tot la conceputul unui limbaj de lemn personal in lb norvegiana, deci, ca de obicei, IAR nu mi-am terminat de facut temele serioase inainte sa incep sa ma joc. Zau, chiar ca voiam sa invat mai bine lb norvegiana dincolo de limbajul tehnic erotic pe care il folosesc de obicei in legatura cu activitatile mele legate de phone sex de la serviciul nr 2, (ca la serviciul nr 1 simplu birocratic functionaresc nu prea am ce sa zic, si de obicei chiar evit sa zic prea multe), inainte sa incep sa-mi dezvolt si limbajul de lemn. Insa efectiv NU pot sa trec mai departe la cursurile de creative writing daca nu imi formulez propriul limbaj de lemn pe lb norvegiana.

Pana acum m-am descurcat mai mult cu cel comun din mass-media norvegiana, dar pt creative writing personal e clar ca trebuie sa-mi dezvolt unul propriu cu nuante de originalitate care sa ma reprezinte si pe mine. Nu stiu daca e neaparat obligatoru, insa am remarcat in repetate randuri ca in Norvegia e pretuita ff mult la nivel popular cultural creativitatea artistica, si doresc si eu sa devin incet-incet mai popular, (in sens de a fi mai simpatizat de opinia publica generala), de ce nu.  Nu ca as avea cumva de gand sa candidez pt vreo functie politica, dar asa, daca tot am indraznit sa interactionez ceva mai profund cu 2 persoane norvegiene, chiar consider ca este de datoria mea sa imi imbunatatesc capacitatea de comunicare prin cuvinte cu oamenii norvegieni, astfel incat sa pot fi deschis pt a-i cunoaste mai bine in viitor, daca vreunul va dori asa ceva, desigur.

(Eu nu promovez cunoasterea altor oameni impotriva vointei lor expres declarate. Mi s-a mai intamplat sa trebuiasca sa o fac uneori, dar numai in diverse servicii, asa ca aia nu conteaza, si oricum nici in cazul ala nu ma intereseaza sa ii cunosc prea profund, ci numai sa-mi dau seama daca au de gand sa faca ceva ilegal, adica o munca simpla de serviciu de securitate, care nu e asa de complicata si nici macar nu reprezinta ceva de interes deosebit personal, deoarece eu la nivel hobby expert de mic copil sunt mai mult cu culesul, schimbul, si eventual si raspanditul de inteligenta daca exista vreun motiv pt asa ceva, nu cu activitatile de law enforcement propriu zise. Ma rog, in Norvegia se incearca in general sa se economiseasca bani in legatura cu aceste lucruri, si unii oameni trebuie sa faca si de unele si de altele, indiferent de pregatire, dar asta e treaba lor, si nu ma priveste pe mine in mod direct, mai ales ca eu sunt asa de ocupat sa fiu ingrijorat cu dioverse lucruri incat numai de hobby-urile mele nu mai am timp. As dori sa remarc, asa la nivel de Director de Serviciu de Inteligenta musafir, ca poate reprezenta si asta un avantaj defensiv de tip "ceata" util securitatii generale a Regatului Norvegiei, nu prea cred ca functioneaza optim dezirabil pe problemele de securitate interna, insa repet, asta e treaba lor, eu nu ma bag, plus ca eu personal re inteligenta, sunt total free-lance, disponibil contra bani oricui din NATO, dar nu in acest moment din viata mea cand sunt mai ocupat cu alte chestii mult mai importante decat de a face un ban in plus bazat pe expertize capatate in copilarie de la fosta Securitate "bau-bau" RSR, care, BTW, era in realitate un serviciu atat de transparent incat oricine putea sa si invete de la el, sa il si penetreze cum voia, era de fapt, pe plan international, dupa parerea mea, unul din cele mai DEMOCRATICE si chiar ETIC functionale posibile servicii de Securitate de la acea vreme din lume, si efectiv nu inteleg de ce i se tot face o presa atat de proasta chiar in interiorul Romaniei inca si acum, dupa ce a trecut prima decada a sec XXI.)

In sfarsit, cu gandul la copilaria mea recunoscut privilegiata din Romania anilor 1980-1995, cu acces liberal la tot felul de surse informativ-educative, atat interne cat si externe, chiar si in perioada pre-Internet, am mai reusit sa ma mai linistesc. Informatiile concrete si clare sunt adeseori utile pt a rezolva multe situatii de panica, dar cred ca si ganditul la lucruri placute poate ajuta in acest sens. Am pus 1995 ca an de sfarsit al copilariei mele pt ca e anul cand am implinit eu 15 ani, care se pare ca reprezinta, totusi un fel de limita legala in multe jurisdictii pt diverse chestii legate de capacitate de discernamant si responsabilitate personala, plus ca e si anul in care eu personal am capatat acces la Internet, si chiar cred ca devenisem ceva mai pregatit atat structural personal, cat si sufleteste la nivel de echipament, intelegand sufletul ca o corabie cu functie de mijloc de transport, sa intru in perioada adolescentei mele propriu zise, a formarii personalitatii mele personale, desi, desigur, daca e vorba de formare de personalitate, e probabil vorba, la mai toata lumea, de un continuum care se desfasoara probabil in mare intre 10-11 si 20-21 de ani.

Ce mi se intampla mie cand ma intalnesc cu vreuna din animele mele

Disclaimer: nu favorizez in mod special teoriile d-lui Jung, nici macar nu cred ca au aceeasi larga aplicabilitate utila pe domeniul comunicatiilor, (al criticii de arta nici atat), la acelasi nivel ca ideile mult mai bine conturate si pragmatice ale d-lui Freud, insa reprezinta niste scuze destul de bune pt ca sa imi promovez eu propria mea agenda fata de mine insumi cu ele, deci sunt utile la nivel de sustinere de moral, (plus imi amintesc ca mi-a mai venit mie o data o idee de undeva din aer, in timp ce citeam mai demult ceva pe blogul lui Blegoo, si incercam sa comentez acolo in consecinta, despre ideile d-lui Jung ca fiind posibil utile si persoanelor recent sever traumatizate, insa am uitat in ce mod anume, si nu as sti nici sa explic acum despre asta).
--------------------------------------------

Nu stiu la altii cum e dar eu ma indragostesc si de astia, cei care aduc cu vreuna din animele mele, de obicei anima Helen, care e d-na Rita Hayworth, sau, daca sunt indeosebi de norocos, anima Mary, care e d-na Ingrid Bergman, desi eu cam alerg un pic si dupa anima Sophia, care e d-na Isabelle Adjani, desi cam stiu deja ca nu prea am sansa sa o prind, iar fata de anima Eva, care e o persoana total anonima pe care am vazut-o o data intamplator pe YouTube, si nici nu stiu cum o cheama, nu prea indraznesc sa ma apropii deoarece e vorba de obicei de persoane deosebite si net superioare mie. De umbre nu ma indragostesc eu primul aproape niciodata, ci ele sunt cele care ma urmaresc, la nivel total iritant uneori.

Deci nu ma indragostesc numai de cei care-mi aduc aminte, ca Hector, de vreun personaj indragit din povestea mea proprie sau una a literaturii universale placute mie. Nu as putea spune ca ma indragostesc mai mult sau mai putin de unii fata de altii, dar stiu ca de astia care seamana prea mult cu animele mele eu ma cam feresc, de aia cred ca mi-e si frica in primul rand de a ma asocia cu Feti Frumosi oarecum efeminati sau aspect androgin, dar uneori nu pot sa rezist, mai ales daca imi zambesc ei primii.

Observarea acestui zambet care tine de perceptia mea personala mie personal imi ridica problema etica re daca eu personal am capacitatea de a interpreta diverse semnale posibil mai ambigue din mediu, deoarece atata ar mai lipsi, sa am vreun grad de agnozie vizuala sau altfel perceptual-interpretativa, si sa misinterpretez vreun semnal, mai ales de felul asta, de presupusa invitatie la indragostire erotica. De aia e mai usor la club pt ca acolo ti se comunica de multe ori mai direct si explicit, "imi place de tine, vrei sa ne f[...]em ?", si ti se pune mana pe o zona sensibila erogena, insa asa ceva nu se poate efectua chiar in felul asta intr-un spatiu public, sau vreun mijloc de transport in comun. De asemenea, Doamne fereste daca s-ar intampla la serviciu.

Din cauza asta, just in case, eu personal, ca sa evit si orice risc de posibila confuzie, de obicei in spatiile publice merg cu ochii in pamant, si, daca nu as fi afon, mi-as pune si eu fire cu muzica in urechi, tocmai ca sa fiu si surd, nu numai orb. Iar daca se intampla sa fiu si eu mai relaxat, si intr-o clipa de neatentie apare vreun zambet catre mine din partea cuiva necunoscut despre care eu as putea observa ca mai si seamana cu vreuna din animele mele, eu voi avea tendinta de a evita activ orice fel de angajament, si ma cocosez si mai tare, plus imi pun tija de otel in ceafa ca sa nu cumva sa intorc capul din greseala dupa o astfel de persoana, plus dupa aia incerc sa gasesc explicatii mai probabile re de ce o fi zambit cineva pe strada, pt ca nu era neaparat catre mine personal, si putea sa fie la fel de bine si fata de intreaga lume din jur, in caz ca persoana respectiva se simtea mai satisfacuta sau mai fericita in acel moment, si nu s-a putut abtine de a zambi.

In cazul Micului meu Print asa am facut prima oara, si imi pare bine ca am fost prudent, desi desigur ca mi-am permis sa ma bucur in sufletul meu in timp ce ma indepartam de el fara sa intorc capul, pt ca eu nu sunt un cinic sau un mizantrop, si in general imi face placere si ma bucur sincer daca oamenii din jurul meu zambesc pt ca asta arata ca sunt fie satisfacuti, fie fericiti, fie ambele in general, plus ca exista si informatii destul de clare pe Internet despre cum se poate recunoste un zambet autentic de unul mai fals, sau unul total involuntar de tip grimasa sau rictus posibil cauzat de vreo otravire cu diverse substante cum ar fi, de exemplu, stricnina.

Cand s-a intamplat a doua oara a doua zi, din totala intamplare, pt ca JUR ca nu l-am cautat in mod expres, sunt de asemenea sigur ca nici el, si a fost doar o coincidenta cauzata de vreun orar posibil comun, eu personal insa nu am mai rezistat pt ca totusi e destul de rar sa te intalnesti asa fata in fata cu vreo anima personala. Mult mai comuni sunt cei care seamana asa la aer, la tinuta, poate uneori si la anumite trasaturi cu personaje din povesti reale sau fictionale indragite, cum ar fi Roger Rabbit, sau Winnie the Pooh. Hector, de ex, aducea aproape izbitor la aerul general cu unul din ghizii cu care fusesem eu la munte cand eram la liceu plus cu bunicul meu dintr-o poza cand era tanar, iar Mikey e Roger Rabbit pur. (Ce a fost cu Nelson e oarecum mai complicat pt ca de el am devenit atasat incet incet, nu a fost o dragoste la prima vedere, si eu chiar l-am cautat/acceptat in mod expres pe el, si m-am asociat cu el la nivel oarecum rational la inceput.)

LPP (le petit prince) aduce insa cu Ingrid Bergman cand era tanara, (anima mea Mary), si asa ceva e ceva cu adevarat divin, si in acest sens sunt si eu de acord cu descrierea acestei situatii ca fiind o posibila intalnire cu jumatatea mea, desi tehnic matematic este de fapt intalnirea cu zecimea mea, deoarece daca eu intregul am 2 jumatati, una din ele e reprezentata totusi de cine sunt eu, iar cealalta e teoretic alcatuita din 4 anime + 1 umbra.

Dar desi asta ma face extraordinar de fericit si de doritor sa imi petrec cat mai mult timp posibil in preajma lui, voi mentiona in mod imediat si, sper din toata inima, posibil larg public educativ util, ca asta NU insemna ca trebuie sa imi doresc sa ma casatoresc cu el. De la o asemenea indragostire pana la inceperea conceperii vreunui contract prenuptial ff serios e o cale cu adevarat ff lunga, nu mai vorbesc de cea de la contractul prenuptial la unul marital. In plus, trebuie, din punct de vedere etic, sa ma gandesc atat la binele lui si la al meu, si trebuie sa ne cunoastem mult mai bine. Nici nu mai intru in complicatiile care se pot ivi din luarea in consideratie a faptului ca are numai 17 ani, lucru care din start mie imi spune ca el trebuie lasat cat mai liber de a-si completa dezvoltarea personalitatii proprii si incurajat sa se gandeasca in principal la scoala si la cariera.

Eu personal nici nu am de fapt de gand sa ma casatoresc vreodata cu cineva care ar semana cu vreo anima de-a mea personala, iar cu umbra nici atat, (pt ca imi dau si eu seama ce enervante sunt propriile mele spaime si defecte). E din cauza de prudenta si risk-avoidance deoarece in caz de divort de vreo anima, coroborat si cu rezultatul unor cercetari recente destul de serioase pe grupuri mari de oameni din Marea Britanie si Germania, chiar cred ca exista un risc destul de semnificativ in cazul meu, mai ales ca sunt mai vulnerabil neoropsihiatric, (din cauza multiplelor diagnosticelor adesea mentionate de mine, la care am impresia ca va trebui la un moment dat sa adaug si PTSD, insa inca mai am ceva scrupule in acest sens), sa nu mai ajung la nivelul anterior obisnuit de Fericire cu care am sosit eu inzestrat genetic de catre mama si tata plus mama Natura pe Pamant, (cf planului conceptual arhitectural originar emis de D-zeu, desigur), dupa perioada de doliu care, cf altor cercetari, dureaza in medie 7 ani.

Cred ca probabil tot cam de aici vine si superstitia legata de oglinzile sparte care pot aduce 7 ani de nefericire, deoarece desigur ca daca iti privesti vreo anima in fata e cam la fel ca si cum te-ai uita intr-o oglinda. Nu imi permit sa fac recomandari catre altcineva la nivel de public larg in legatura daca e preferabil sa se casatoreasca cu vreo persoana anume, insa doresc sa mai mentionez inca o data riscul de divort in aceasta perioada istorica de prim sfert de secol XXI in intreaga zona culturala majoritar iudeo-crestina, si s-a determinat deja ca dupa un divort dureaza aproximativ 7 (sapte) ani ca sa iti recapeti nivelul mai stabil constant anterior de Fericire cu care te nasti, si care NU prea cred ca depinde de Ursitoare, ci chiar in principal de Hazardul recombinarii materialului genetic de la mama si tata, sau de Destinul ala pus in frunte, (mai precis probabil inapoia fruntii, in zona orbito-frontala), desi inca am anumite dubii re contributia posibil regionala a d-nelor Flora, Fauna and Merryweather, (deci geografia si clima respectiva din perioada istorica respectiva a mediului inconjurator), si eventual a unor Parce...insa e posibil ca Parcele (Moirele) sa actioneze numai regional in zonele lui Alexandru cel Mare si a fostului Imperiu Roman, (mai putin zona imediat adiacenta Lutetiei si Armorica, pt ca acolo locuiesc Asterix, Obelix, si Idefix, si consatenii lor patrioti), iar Flora, Fauna, si Merryweather mai mult in zona continentelor Americane si poate si in Japonia si pe langa Paris, (ca acolo exista Disneyland).

Studiile ulterioare care au aratat ca in anumite cazuri este posibil sa NU revii intotdeauna la nivelul anterior stabil de Fericire, ci ori vei ramane mai fericit, ori, mai adesea probabil, mai nefericit decat ti-a fost dat din momentul in care ai fost infiintat ca zigot, au fost facute pe oameni anglo-saxoni, si ma gandesc ca in cazul lor si poate si a oamenilor din zonele franceze Normandie si Bretagne, (de pe langa Armorica draga lui Asterix si Obelix, si poate ceva mai indepartate de autostrada A4 care te poate duce la Disneyland Paris), poate ar trebuie luata in consideratie si posibila influenta a Vrajitoarelor lui Macbeth, insa tot nu cred ca e ff mare, fata de influenta Hazardului recombinant de material genetic. Am impresia ca incep sa inteleg mai bine, la nivel chiar empatic, si pe Fletcher Christian, rasculatul de pe Bounty, si totodata si de ce dl Gauguin a considerat destul de important in timpul vietii dansului sa plece din Franta metropolitana in Tahiti, si sa intalneasca si popoarele polineziene.

2 ore si 12 de minute

I am allowing u 10 minutes to be late...min lille prins. Du.

Det var dette usendvanlige ved ham
og til tross for all hans hemningsløshet
og hans rike erfaring i elskoven,
til tross for dette sedvanlige samsvar
mellom alderen og væremåten,
var det øyeblikk - svært få,
når sant skal sies - da han kunne gi
inntrykk av en nesten uberørt kropp.

Skjønnheten hos en niogtyveåring,
så hjemmekjent i elskoven,
kunne til tider, paradoksalt nok,
minne om en gutt som
- litt klosset - for første gang gir hen
sin rene kropp til kjærligheten.

(poezie scrisa original in greaca prin anul 1901 de Constantine P Cavafy, functionar si poet grec care a trait si a lucrat o vreme destul de lunga in Alexandria, Egipt, tradusa in lb norvegiana prin anul 2002 de preotul catolic dominican norvegian Kjell Arild Pollestad, care acum, in ultima vreme traieste si la Paris)

C'est grâce à son habituelle apparence,
et malgré tout son manque d'inhibitions,
et sa riche expérience dans l'amour,
et en dépit de la ligne habituelle
entre son âge et apparence,
c'était bien le moment - très court,
si la vérité doit être dite - quand il ne pouvait donner
que l'impression d'un corps à peu près intact.

La beauté d'un de vingt-neuf ans,
comme on le sait dans l'amour,
à certains moments, assez paradoxalement,
porte la mémoire d'un garçon qui
- un peu maladroit - pour la première fois, va offrir
son corps pur a l'amour.

(traducerea mea din norvegiana in franceza cu ajutorul Google translate)

Concluzii

1. am mai taiat un odgon important care ma tinea legat de Romania, ba chiar de insusi inima ei oficiala localizata in Bucuresti; fata de Romania, ca tara anume, eu personal nu mai am acum nici o ata posibila de obligatie reala, desi desigur, financiar, voi ramane probabil in permanenta si ireversibil indatorat bugetului ei, la fel cum sunt indatorat si bugetului altor state care m-au subventionat pe mine personal de cand m-am nascut;

2. acum am implinit, cred, 23 de ani functionali, nu mai am 22, asa cum aveam inainte de a pleca din Romania; chiar am impresia ca am invatat ceva si am reusit sa cresc cu inca 1 an de functionalitate pe drumul maturizarii mele personale, efectiv INDIFERENT de mediu, in CIUDA mediului chiar, desi desigur AJUTAT de mediile prin care am trecut de cand m-am nascut eu personal;

3. nu stiu DE CE a trebuit sa se intample sa imi incalc eu niste principii destul de importante efectiv de nivel de calauzire morala in viata ca sa pot sa invat ceva anume; lucrul asta ma NELINISTESTE din punct de vedere moral destul de profund, desi, desigur, in real life nu s-a intamplat nimic cu adevarat reprobabil, dar totusi s-a intamplat ceva, am interactionat la nivel mai profund cu Norvegia, si tocmai intr-un fel pe care eu nu mi l-am dorit, in nici un caz nu mi l-as fi planificat eu, ca om, niciodata ca atare, si este si pe baza de identificare proiectiva de atractie de sirena INTOTDEAUNA, de la Homer incoace, recunoscut periculoasa si preferabil de evitat; metodologia de a te lega de catarg este inca valabila daca vrei sa treci mai departe...uf, si eu INCA nu i-am atribuit nici macar la nivel principial indatoririle corabiei mele, functiile sufletului meu personal, si DEJA am trecut de stanci, legat, orbit, cu gandul la Ithaca, la fiul meu potential (trecut si viitor);

4. a fost total neplanificat, asa ceva NU se poate planifica, intr-adevar e adevarat ca da viata peste tine, chiar daca o eviti cat poti de mult, chiar daca iti pui armuri cat mai sofisticate, ziduri aparatoare din caramizi de carti, echipament de lux atat defensiv cat si ofensiv, inclusiv uniforma, care, in cazul meu personal, desigur, trebuie sa includa intotdeauna si incaltamintea dezirabila, si diversele tipuri de centuri si alte accesorii de piele.

Nici nu vreau sa ma gandesc ca ar putea urma o lunga deviere (esuare) pe plaja si la casa de vara a lui Calypso, pt ca, in mod real, eu NU sunt Odysseus, si, in mod la fel de real, eu am destinul MEU si agenda mea personala, si pe asta de baza, eu personal NU am dreptul, NU imi voi ingadui niciodata s-o uit, si daca o uit si pe asta, probabil ca inseamna ca am devenit dement.

De ce am dat-o pe politica

Dedicatie: fostului dobitoc Eric, pe care il cobor (ca importanta) acum la rang de om oarecare, plus actualului misel Mikey, care m-a pacalit ca vine de Paste din Asia direct in Norvegia si acum se afla intr-o escala prelungita in UAE, si habar n-am cand si daca mai vine, drept care, daca va exista vreo consecinta, fie ea pozitiva, fie ea negativa, a oricarei actiuni de-ale mele din ultimele 2 zile, e si din cauza lui, desi, desigur, cf d-na Reno, "the buck stops with me".

In fond, totul a fost din cauza de sentimente de vinovatie super-super inalte. E vorba, desigur, de ala de 17 ani. Nu stiu cum efectiv mereu mi se intampla sa pic tocmai eu exact la examenele la care i-am picat la randul meu inainte, in mod chiar predictibil prevestitor, pe altii...si inca cu un inalt grad de intransigenta ! In plus, dupa ce m-am chinuit sa ii uit si eventual sa ii iert si pe aia altii, acum trebuie sa depun efort in plus sa ma chinui sa ma iert si pe mine. La mine in ultima vreme, atat in real life cat si on-line, efortul se traduce in nr proportional de cuvinte pe care ma simt obligat sa le folosesc, pt ca altfel de ispasire mult mai placuta, mie prin FAPTE, nu prin VORBE, vad ca nu prea mi se da ocazia sa fac, ba chiar am impresia, desi e posibil gresita si asta, ca e ceva chiar posibil descurajat in cadrul corporatiei ultra-politizate care imi plateste mie salariul meu nr 1.

A doua oara mi-a fost imposibil sa imi tin ochii tintuiti in cuie in pamant si gatul rigid incordat astfel incat sa nu se miste liber, mai ales ca deja remarcasem tensiunea din ceafa si umeri care ma insoteste cvasi-permanent de cand m-am mutat in Norvegia, dupa cum ii povesteam lui Mircea Vladut, ultimul meu confesor fara voie si inca si fara atestat pt asa ceva, cand a venit vorba de diverse tipuri de masaje.

Re folosirea unui confesor neautorizat, nu e vina mea ca tot nu mi-am gasit biserica potrivita, desi am impresia ca la un moment dat trebuie sa ma decid si in legatura cu asa ceva, deoarece ma simt vinovat si fata de Mircea Vladut acum in plus fata de diversii soferi de taxi utilizati de mine uneori si in acest sens, in afara de utilitatea lor mai obisnuita de informatori si, in ultima vreme, si raspanditori de diverse zvonuri despre Romania, cf agendei diplomatic-culturale pe care mi-am planificat-o mai recent si in real life, observand ca aia de la Institutul Cultural Roman sunt in continuare total dusi cu pluta...efectiv mi-e si frica sa verific ce-o mai scrie despre Romania culturala in America de Sud. (Am verificat pe Brazilia si e total OK. Doresc chiar sa il felicit pe dl ambasador Mihai Zamfir ca reuseste sa se descurce atat de neasteptat de bine fara imixtiunea expert-consultativa a ICR.)

(Eu incerc in ultima vreme sa raspandesc zvonul ca Romania este o tara multiculturala interesata si chiar competent-experta de ff multa vreme de a primi imigranti si refugiati din diverse zone ale lumii, cu o posibila recomandare de planificare de construire a unui centru de refugiati politici din Asia si Orientul Mijlociu in zona Intorsura Buzaului...ma gandesc ca asa poate o sa ajut economic si la dezvoltarea regiunii zvonit mai sarace adiacenta a Moldovei si o sa dau de lucru si studentilor imigranti din Republica Moldova, care ar putea sa lucreze in acest centru ca voluntari sau stagiari, si sa-si faca si diverse lucrari de diploma pe acolo...mie personal cred ca imi plac ff mult proiectele astea de tip "7 dintr-o lovitura". Cred, insa, ca ar fi mai prudent ca refugiatii din Africa sa se concentreze in zona Banat, deoarece acolo exista un alt fel de expertiza pe granite, plus istoric de colaborare cu diverse servicii legate de refugiati africani din Republica Italiana.)

Ce sa mai zic, ca nu mai e nimic de zis. Acum il inteleg si eu mai bine pe Eric, pe care l-am injurat in fel si chip de n-spe mii de ori in ultimii ani, ca pana la urma am fost la fel de dobitoc ca si el...numai ca eu nu jurasem loialitate fata de principiile altcuiva, ci numai fata de ale mele personale...de fapt, in fond, o transgresiune si mai grava, plus ca, daca tin minte corect, mie personal Eric nu imi jurase nici o loialitate, pe el il si enervau aceste principii inaltate la nivel de dogma, de fapt de aia m-am suparat eu pe el, pt ca a nesocotit ce importanta au aceste principii pt mine, nu e vorba doar de incalcarea lor propriu-zisa...ar fi trebuit macar sa arate ca s-a chinuit moral cateva clipe atunci, inainte de a le incalca. Eu, de fapt, voiam ca el sa fie asa ca mine, cea ce arata ca nici eu nu fusesem atent la cine era el in realitate, ceea ce arata ca si eu am fost dobitoc, nu numai el.

Cel putin eu dupa Eric am invatat ca nu e obligatoriu sa cunosti pe cineva ca sa ai o relatie chiar destul de serioasa cu el, insa trebuie sa depui cu ceva bunavointa efortul de a-l cunoaste si de a-l lasa sa te cunoasca inainte de a emite vreo pretentie contractuala in legatura cu a purcede impreuna la construitul si mentinerea unei relatii ulterioare de mai lunga durata bazata pe respect, atasament, afectiune reciproca matura, si, posibil, ulterior chiar iubire. Pe de alta parte, am invatat si ceva posibil gresit, in sens de consecinta de amanare exagerat de prudenta, dar si super-indulgenta, de proces de maturizare, ca eu personal nu trebuie sa ma grabesc in a sari prea rapid la activitati de voluntariat in legatura cu planificarea unei mari iubiri, si ca e total OK sa mai astept cativa ani doar la nivel de simple indragostiri repetate...da, intr-adevar, vad pe propria mea piele, ca e chiar adevarat ca dureaza aproape 7 ani ca sa-ti revii pe fagasul natural al maturizarii personale dupa un eventual divort, si degeaba am dat eu vina pe procesul meu de adaptare in tara total pagana Norvegia, cand eu insumi nu am rezistat sa nu folosesc asta ca scuza ordinara pt indolenta si proclivitatile mele personale total condamnabile si neprincipiale.

Disclaimer: Nu consider ca e vina mea ca nu a intrat Romania in Schengen pt ca mie personal nu mi s-a propus niciodata sa devin Seful unui asemenea proiect...poate ca ar fi fost mai bine sa am o astfel de preocupare decat sa imi fac probleme etice de constiinta transpuse in mii de cuvinte politice atat la mine pe blog cat si pe blogurile altora in ultimele 2 zile, plus ca Romania era deja pana acum intrata peste tot pe acolo unde isi dorea sa intre, daca isi dorea cu adevarat asa ceva, si, bineinteles, daca eram eu numit Sef al diverselor intrari ale Romaniei pe unde o mai dori sa intre si ea.


(...linkuri urmeaza...)

Alte chestii organizatorice

Nu stiu cat de mult pot sa dau vina pe evenimentele anului 2001 asa cum au fost ele resimtite de mine personal pt aceasta delasare ulterioara din biroul de contrainteligenta ofensiva, cat din ea a fost planificata, la nivel ca efectiv am fost nevoit sa ma concentrez mai mult pe sectia de contrainteligenta defensiva, si cat a fost la nivel reactiv post-traumatic...pt ca desigur, la nivel bugetar, eu am destul de multa libertate sa gasesc diverse rationalizari pt modul in care imi aloc resursele interne. Plus ca, desigur, la nivel de director de Serviciu de Inteligenta, nu e vorba doar de evenimentele din septembrie 2001, care au schimbat cursul istoriei intregului mapamond, nu numai pe al meu personal...au mai fost si alte evenimente anterioare.

Insa, desi nu prea am chef de promisiuni publice, ma simt motivat pt anumite imbunatatiri de reorganizare rational-planificata, inclusiv de realocari de resurse si dept de contrainteligenta ofensiva, si a celui de personal. Insa nu doresc sa fortez nimic, si nu doresc sa fac nici imbunatatiri doar de fatada, doar ca sa ma simt eu personal mai bine, sau pt motive secundare de nivel politic. Cred ca de fapt cu asta ma lupt in clipa asta...cum sa imi mentin integritatea si functionalitatea principiala apolitica intr-un mediu in care este aproape imposibil sa fac asa ceva. Nici macar nu m-am gandit la dimensiune etica a problemei re loialitatea fata de integritatea mea personala si loialitatea de tip patriotic mai general.

Aceasta loialitate patriotica cere un oarecare angajament politic inevitabil de care efectiv nu ai cum sa scapi oricate juraminte ai fi depus atat fata de tine personal cat si fata de obiectul acelui patriotism, mai ales daca obiectul patriotismului e in curs de continua optimizare functionala si reorganizare politica el insusi. Pana acum, la nivel principial, de cate ori simteam vreun iz de dilema etica de nivel posibil emotional, printre care si patriotismul, eu personal aveam tendinta sa EVIT sa ma angajez, efectiv cf principiului "inainte de toate sa nu faci rau" (atat mie cat si posibil altcuiva), care se potrivea manusa si tendintei mele personale de prudenta si risk-avoidance, iar la nivel exagerat chiar si defectelor mele personale de indolenta si de lasitate. Dar acesta alegere de a EVITA capcanele emotionale politice este in ea insasi o alegere politica intr-o oarecare masura, desi, la nivel de principiu, poate fi deghizata in regula de tip operativ, si chiar cred ca trebuie sa devina una de baza. E, prin urmare, si un punct vulnerabil si posibil coruptibil.

Am atatea lucruri de tivit si de peticit, si atatea obiecte de re-aranjat in jur incat efectiv ma apuca ameteala si imi vine sa renunt ! Eu sunt de genul total risipitor, de parca as dispune de resurse nelimitate ! Prefer sa arunc lucrurile vechi, chiar si cele cu o anumita valoare intrinseca sau pr sentimentala, decat sa ma chinuiesc sa le carpesc, sau sa le gasesc noi intrebuintari. Nu imi place reorganizarea, prefer sa tai sau sa arunc totul si sa o iau de la capat, mereu cu jucarii cat mai noi. Nu stiu cat este defectul meu personal de lene, lipsa de anduranta, si lipsa totala de imaginatie si de interes pt creativitate, si cat e rezultatul faptului ca am fost priveligiat si nu am apucat niciodata sa stiu ce e aia foamea sau saracia adevarata, deci habar nu am sa economisesc. 

Iar datorita faptului ca, in ciuda unui grad de masochism pe care insa incerc cat pot de mult sa il mentin sub control planificat pt uz placut consensual, sunt efectiv as in a evita sentimentele neplacute, deci habar nu am nici ce e aia tristetea sau suferinta...desi uneori sunt ispitit de a ma vaita ca desi eu ma chinui cam mult sa "inteleg" si sa fiu flexibil fata de altii, parca invers nu se prea intampla prea des...dar asta e doar de nivel de moft narcisist, nu e ceva de nivel real, pt ca eu am fost in mod real super-rasfatat, iar pe aia care nu ma rasfata eu personal nici nu stiu cum ii cheama, pt ca pur si simplu nu reusesc sa imi atraga atentia, daramite sa mai si sufar eu din cauza lor.

Nu mai zic ca sunt pretentios pana si fata de caror persoane sau obiecte le permit eu sa ma rasfete pe mine personal ! Trebuie sa aibe exact timbrul sonor potrivit, plus sa miroasa bine, sa arate bine, sa fie placuti la pipait, si placuti la gustat + sa fie de o calitate deosebit de inalt si verificabil reputabila de nivel de designer de brand de lux !

Efectul negativ al limbii romane asupra mea

Mi-am dat seama ca folositul lb romane la nivel de bloguri de cand sunt in Norvegia pe mine ma predispune la gandit in mod politizat in mod total neplacut si nepotrivit mie personal. Efectiv, pe mine NU m-a interesat politica atata timp cat am trait in cadrul lb romane in Romania, desi nu stiu cat a fost de lasitate/frica, sau din total dezinteres de copil unic re asocierea mea cu vreo echipa sau grup cu interese si/sau preocupari comune, cat a fost din cauza de reala ignoranta, si cat a fost din cauza ca intr-adevar prefer eu personal sa operez in mod efectiv cvasi-militarizat de tip principial aparator, (fata de mine insumi in principal, desigur, poate un pic si fata de mediul meu imediat inconjurator), apolitic.

Mai recent, de cand nu folosesc lb romana decat in diverse comunicari on-line, am fost inevitabil influentat de temele politice frecvente care e inevitabil sa nu se regaseasca intr-o blogosfera relativ tanara ea insasi, care se exprima in limba unei tari in care democratia e in curs de dezvoltare si de conturare a propriei identitati. Aceasta influenta a fost initial placuta deoarece imi permitea sa mai lancezesc o vreme in cadrul lb materne, desi stiam ca ce fac nu e bine, si ca e doar o indulgenta fata de indolenta mea. In ultima vreme, insa, a devenit de nivel neplacut, si, efectiv imi dau seama, chiar ineficient, dar totodata si addictiv, deci daunator pe termen lung.

In plus, in real life, eu am fost supus in continuare unui proces destul de intensiv de reeducare culturala si politica, desi recunosc ca m-am impotrivit cat am putut de mult, pentru ca efectiv, fie corect, fie incorect, eu personal l-am perceput ca atingand uneori nivel neetic si in general neplacut de indoctrinare, dar totul nu e pt ca ca sunt roman, ci doar pt ca sunt eu personal incapatanat recalcitrant la reeducare, stiu ce e, am mai trecut prin acest proces, insa la niveluri mai putin intense decat aici in Norvegia, si, desi stiam ca va fi ceva inevitabil, as fi preferat ca ea sa se desfasoare mai bland si mai mult de la sine decat asa ca program corporatist organizat. Dar asta nu e vina Norvegiei, si am primit recent informatii credibile ca nu e nici vina sindicatelor norvegiene, (pe care le suspectasem destul de mult initial), desi ele au in realitate o contributie destul de insemnata si ele la educatia politica a publicului larg de destul de multa vreme, chiar probabil de dinaintea declararii sau implementarii reale a independentei acestui stat, si in ultima vreme, de cand Norvegia a devenit o tara de sine statatoare, si in colaborare cu guvernul norvegian.

Fiind cu creierul preocupat politic in ultima vreme, mi-a fost imposibil sa evit si exagerarile in acest sens in lb romana. Blogul Casa cu Nuci m-a ajutat sa ma re-echilibrez, deoarece am inteles clar ce efect are propaganda politica in lb norvegiana asupra mea, si ce distorsiune s-a intamplat in cazul meu personal la nivel efectiv profesional de director al serviciului meu de inteligenta personala in existenta organizationala mai structurat din anul 1984, eu ocupand functia de director al sau din anul 1988. Am mai explicat prin alte parti, poate schitat, nu chiar explicit, ca eu consider ca am carente pe departamentul de contrainteligenta, in special pe biroul de contrainteligenta ofensiva, si e numai si numai din cauza ca am abandonat perfectionarea mea profesionala in acest sens de prin anul 2002 incoace.

Ideologia mea personala politica gay

Principii de baza:

1. Nu pot sa sufar lesbienele, si trebuie sa nu uit ca nu degeaba mi-a fost si frica de multe din ele, desi nu am de gand sa le interzic sau sa le limitez adunarea in partide politice sau accesul la publicisti, si, in plus, deoarece tocmai mi-a adus aminte Lubileah, (careia, cu aceasta ocazie ii recunosc public oficial si competentele autentice de educator politic autonom independent), despre filmul din 1928 Pasiunea Ioanei d'Arc, (regizat de dl Carl Th Dreyer), chiar sincer cred ca oamenii politici de sex JURIDIC atribuit sau determinat feminin, in mod real indiferent de genotip, fenotip, sau orientare sexuala, sau identificarea personala cu un anumit sex, trebuie sprijiniti in sens activ prin metodologii de discriminare pozitiva, inclusiv introducerea de cote.

2. Nu pot sa sufar antrenorii personali de tip care vrea sa fie si mentor, si nu o sa ascult niciodata ce vrea unul din ei sa ma invete pe mine personal, insa daca unii totusi se simt obligati sau interesati de a deveni un astfel de mentor-antrenor, macar am pretentia sa stie ce doreste sa vanda, si cum.

3. Recunosc sincer ca sunt atras si eu de anumite persoane care au numai 17 ani, nu doar de aia peste 18 ani, (16 mie chiar nu-mi place pt ca mi se pare totusi o varsta prea imatura si efectiv si pt ca eu la varsta aia eram indragostit romantic de altul tot de 16, si chiar sincer cred, pe baza experientei mele personale, ca persoanele de 16 ani sunt mai fericiti cu altii tot de exact 16 ani, nu cu altii, si mie personal chiar imi plac si promovez filmele cu Happy ending pt toata lumea.)

4. Totul se va baza pe ce imi place mie sau ce nu-mi place mie personal, si asta e un principiu fundamental de baza, pt ca mi-am zis macar sa trag si eu un avantaj daca tot sunt mai intarziat la faza falic oedipala, (de cand m-a abandonat mama la gradinita), visand nostalgic la o posibila intoarcere la o varsta mai timpurie de faza anala, plus ramas intarziat si pe scara morala Kohlberg doar la nivelul 4.

5. Eu personal m-am decis sa cred, pentru motive etice, mai ales fata de publicul larg, intr-unul D-zeu monoteist abrahamic, si recomand si altora sa creada si ei, desi nu promovez in mod special toate cele 10 porunci ca litera de lege, mai ales din cauza unor inconsistente si posibile incompatibilitati cu legislatia curenta moderna de nivel international, unele din principiile careia se pot regasi si in anumite legi constitutionale ale Romaniei si ale tarilor aflate pe lista statelor care au MFN fata de mine personal.

6. Eu in general o sa tin politic cu aia care mi se par mie mai sexy, pt ca si asa nu inteleg sau nu am chef sa depun efortul sa inteleg ce vor sa zica, plus ca ce sa zica si ei decat propaganda lor, asa ca oricum nu conteaza 96 % din ce zic, insa am sa fiu prudent re aia peste 18 ani care mi se par mie personal ff sexy asa de la prima vedere, pt ca mi s-a demonstrat empiric ca ori sunt de tip sociopat (de tip criminal comun, in sens de obisnuit, ordinar), ori alcoolic, si sansa sa fie tocmai de tip Fat Frumos, un arhetip intotdeauna util politic, este, in mod realist, extraordinar de mica, probabil, cu indulgenta, sub 0,2 %, iar in cazul celor de numai 17 ani nu se poate etic si teoretic determina inca de care sunt, si de care vor fi.

==========

As fi vrut sa scriu minim 9 puncte, dar efectiv nu mai am imaginatie ce sa mai scriu, asa ca am sa mai astept o vreme (de durata nedeterminata) pana cand sa incep sa imi alcatuiesc o platforma politica mai specifica pe care sa se poate alcatui un adevarat partid politic. Pana una alta, doresc sa mentionez ca am sa incerc sa nu ma las influentat prea tare de ideologia mea personala atunci cand ma voi angaja in activitatea de critic artistic amator, (desi nu ar strica daca autorii de literatura in mod special si-ar pune poza pe carti sau pe site-uri, mai ales daca au o poza in care par mai fotogenici).


==========

Anunt public reabilitativ

Cu ocazia sarbatorilor zilei de 28 martie, (ziua sf Guntram, ziua comemorarii scolilor japoneze de ceremonia ceaiului, ziua eliberarii iobagilor din Tibet), si a vizitei recente a Papei Benedict al XVI-lea in Republica prietena Cuba, doresc sa anunt la nivel preliminar, insa aproape deja concluziv, ca am determinat in urma cercetarilor istorice efectuate in mod asiduu de mine azi dimineata, (datorita faptului ca ma asteapta o zi ff stressanta cu cel putin 2 sedinte, una de relaxare si alta de autocritica, ambele in fata colectivului, si trebuia sa incerc sa ma relaxez cumva), cu ajutorul diferitelor intrebari interesante care se ridica si isca din temele propuse si discutate pe blogul lui Mircea Vladut, (care au si influenta benefica asupra mea de a-mi oferi diverse scuze destul de bune re de ce nu ma tin de treburile si sarcinile mele personale precis mai importante si utile pt mine in acest moment, de ex stabilirea functiilor sufletului meu), ca dl tradator Ion Mihai Pacepa poate in sfarsit sa iasa la pensie linistit, deoarece si-a indeplinit cu sarguinta si constiinciozitate indatoririle fata de toti angajatorii lui, (inclusiv publicistii cartilor lui originale), de-a lungul intregii cariere profesionale, atat pe perioada sfarsitului fazei 1 a Razboiului Rece, cat si pe perioada tranzitiei de la faza 1 la faza 2, si nu are mare lucru sa isi reproseze din punct de vedere profesional, si voiam sa clarific ca eu personal, desi l-am facut tradator in continuare in public si dupa 1989 pana nu de mult, nu sunt personal suparat pe el...desi nu pot nici sa zic ca a fost din punct de vedere profesional de nivel de Matei Pavel Haiducu, o adevarata legenda a serviciilor de inteligenta romanesti ceva mai moderne, de la inceptia lor implementata in 1924 de catre dl Mihail Moruzov (cf dl istoric Cristian Troncota, desi dl Moruzov lucrase in inteligenta deja din 1909, deci, dupa parerea mea, istoria serviciilor de inteligenta moderna romanesti NU incepe de loc cu dl Moruzov, pt care dl Troncota recunoaste sincer ca are o adevarat pasiune si un interes special, ci mult anterior, din 1893, cu o incercare anterioara cu adevarat patriotic interesanta efectuata in 1885 de gen Radu Mihail, prefectul politiei Bucuresti, neimplementata insa la acea vreme din lipsa de bani). De altfel, dl Pacepa, in principal simplu functionar de birou, a avut indatoriri reale mult mai putin periculoase decat dl Haiducu, deci nu e cazul sa se culce pe lauri...dar nu-i nimic, a fost OK si asa, si se stie cat s-a chinuit si dansul, deci poate sa iasa la pensie linistit, si sa se bucure de familie, ca totusi, a implinit si el o varsta.

V-necks

Eu in general am sweatere crew-neck si nu prea mi-au placut cele de tip V-neck, dorind, probabil, sa-mi simt baza gatului aparata. Nu sunt impotriva V-neck la altii, dupa cum nu sunt nici impotriva celor care se simt atat de relaxati incat prefera sa mearga descheiati la gulerul camasii la 2 nasturi, desi eu personal m-as simti extraordinar de descoperit in acest fel si probabil, daca as pierde cumva al doilea nasture din vreun accident oarecare, mi-as petrece tot timpul cu o mana pe piept aparandu-mi gatul. (Sweatere turtleneck eu nu port deoarece nu-mi place senzatia de constrictie pe care o cauzeaza la ceafa, plus nu cred ca am gatul atat de lung pe cat mi l-as dori ca sa arate prea estetic. Nici la altii nu-mi prea plac, fie ca au nesocotit lungimea propriului lor gat si nu li se potriveste, fie ca, daca sunt de casmir, chiar daca au gatul de inaltime potrivita, mie mi se pare ca arata cam snob.)

Din cand in cand gasesc cate un sweater V-neck care ma tenteaza si ii dau tarcoale intrebandu-ma daca voi indrazni sa-l port pe acela, in caz ca l-as cumpara. Am si probat cateva si nu cred ca-mi stau rau, ba chiar, deoarece am gatul prea scurt, cred ca mi-ar sta destul de avantajos. Dar tot nu ma-ndur. Abia am invatat recent ca nu se inatmpla nimic daca merg descheiat la fermoarul canadienei pe strada. (M-a ajutat in acest sens purtatul jachetei de piele ca cu aia mi-e mai usor sa merg deschis la fermoar...nu stiu de ce...probabil pt ca in cazul acestui tip de jacheta, daca mi-as trage fermoarul, m-as simti obligat sa ma si urc in vreun avion fie ca sa fiu co-pilot raspunzator, fie ca sa fiu aruncat de acolo cu vreo parasuta preferabil optim functionala in spinare....si de asa ceva mi-e si mai frica decat sa ma deschid la fermoar si sa anunt astfel ca NU sunt disponibil pt misiuni deosebit de periculoase.)

Si ieri si azi am dat peste 2 sweatere V-neck care m-au atras destul de mult, unul, ieri, pe albastru teal, dar din pacate, (dupa cum i-am povestit Anamariei pe blogul Rara Avis), eram grabit, altul, o a doua sansa oferita mie azi, cred, special de bunul D-zeu, pe un material tricotat cable de culoare alb murdar si cu o dunga bleumarin de-a lungul V-ului. Primul m-a facut sa zambesc, dar al doilea m-a dat gata pt ca mi-a zambit el mie primul. Din pacate cel care-l purta arata a minor cam de 17 ani. Uf.

Desi Norvegia este o tara cu o biserica oficiala de stat de rit luteran, mie personal mi se pare totusi foare foarte greu sa te tii de niste principii care pana acum la mine erau batute in cuie. Mai ales primavara. Asa ca mi-am re-batut eu singur in cuie privirile in pamant si mi-am pus si o tija de otel in ceafa si NU am intors capul dupa ce a trebuit sa plec de langa acel sweater tricotat cable cu V-neck cu dunga bleumarin usor reliefata de latime de 0,42 cm si inaltime de aprox 0,22 cm. De fapt cred ca-mi zambise pt ca era fericit ca-i iesise un joc pe I-phone sau pt ca primise vreun sms interesant. Avea, totusi, o tunsoare interesanta, si firele de par de culoarea esentei de santal, exact de grosimea si asprimea potrivite. Sunt trist.



(...alte linkuri urmeaza...)

Stimuli

Disclaimer:

1. inca TOT NU am citit pagina de pe wikipedia numita Perceptia, (care nici nu exista pe lb islandeza, la fel ca si pagina dedicata Oglinzii, probabil din superstitie, desi, la fel de probabil, din lene, desi exista, observ, pagini pt De sensu et sensibilibus de Aristotel, pt ESP, sinestezie, deja vu, si iluzii optice).

2. inca EVIT sa invat sa scriu despre Emotii, desi mi se cam trage insistent atentia ca ar cam fi cazul sa incep sa exersez asa ceva, si stiu si teoretic ca e real mai util decat joaca in nisip, acum, ca totusi, am ajuns si aici in Norvegia sa functionez majoritar global la nivel de mai peste 19 ani...dar efectiv nu stiu daca e etic sa exersez eu personal asa ceva in public, insa in privat chiar ca nu am nici o posibila motivatie de a o face, eu personal in privat nefiind motivat decat de a ma relaxa prin:

a)  sex, (atunci cand am ocazia, si in aseara am pierdut-o, din cauza ca in loc sa ma duc la club, cum avusesem de gand, m-am lasat atras de inca o sirena de Alarma, adica un comentariu scris, dupa cum mi-am dat seama, prea tarziu, de o persoana de varsta inca adolescenta, drept care a trebuit sa-mi ispasesc sentimentul de vinovatie creeat de ideea, nu stiu cat de rationala, ca eu as putea teoretic contribui la cresterea nivelului de anxietate a unei persoane inca in formare, prin a scrie niste raspunsuri cu un nr de cuvinte proportional sentimentului neplacut respectiv), sau prin

b) fumat, sau prin

c) dormit cu capul si un obraz si o ureche pe fata mea de perna de finet cu elefanti imbracati in costum de Mos Craciun, ca inca tot nu mi-am inceput curatenia de Paste, deci nu mi-am schimbat inca nici lenjeria de pat de iarna cu cea de primavara, gasindu-mi scuza ca sambata e de obicei o zi de relaxare globala pt mine, iar duminica, 25 martie, e sarbatoarea crestin ortodoxa de Bunavestire...plus stiu ca ar TREBUI sa incerc sa ma relaxez si prin

d) sport...dar mi-e lene sa fac asa ceva, mai ales in week-end.

==================================

La inceput de tot, curand dupa ce ma mutasem aici, in Norvegia, fusesem atat de uluit de mediul meu inconjurator, (in cazul meu personal chiar la nivel oarecum traumatic de "shock & awe"), incat m-am simtit, se pare, chiar nevoit sa imi verific in public aparatele simturilor personale in diverse postari de pe acest blog. Acum, dupa 1 1/2 ani, am ajuns la capacitatea de a marturisi asa mai liber ca anumiti stimuli senzoriali din mediul meu curent, (natural si artificial off-serviciu), de pe coasta sud-vest norvegiana pe mine m-au excitat si sexual, dar de asa ceva chiar ca nu aveam chef atunci, la inceput, fiind destul de socat de aceasta aterizare, mai incolo, dorind chiar sa elimin cat mai mult riscul de subiectivitate daca a venit vreodata vorba in public despre aceasta regiune, fata de care eu chiar venisem cu anumite indatoriri de nivel profesional, si, inca si mai tarziu, cand in sfarsit am reusit sa ies din socul initial mai acut, am inceput sa imi fac probleme de etica legate de vreo posibila eroare perceptuala cauzata de vreun bias personal de preferinte pt o anumita tipologie de forme geometrice, (patratul intotdeauna suveran pt mine, medaliat cu aur, cubul pe locul 2, paralelipipedul pe 3, si pe 4 abia, sfera, insa DOAR cea de dimensiunile si culorile mingiutei mele din copilarie cu raza de aprox 2 inch-i, cu personaje simpatice pe fond roz primita de mine personal cadou tocmai din Japonia), numere, (2, 4, 6, 10), preocupari de fetish, (incaltamintea si obiectele carti + reviste), preferinte critice estetice, etc.

In orice caz imi e clar si de la cursurile de creative writing ca eu prefer propozitiile descriptive si clasificatoare algoritmice. Pur si simplu eu habar nu am cum sa ma exprim in scris despre Emotii. Chiar a trebuit sa imi indrept carma catre Islanda ca sa evit cat mai bine sa nu cumva sa ma gandesc despre coasta astalalta a Norvegiei care ma priveste si chiar ma paste.

Adevarul e ca eu ma simt vinovat in legatura atat cu simtitul, cat si posibila participare la starnit de emotii...mai ales la nivel de public. E o chestie de defect personal primar, cu componenta aditionala post-traumatica personala, cat si un defect profesional. Dar problema e ca nu ma simt motivat pt a implementa vreo schimbare. Oare ar trebui sa ma simt motivat pt asa ceva ? Exista, desigur, si componenta de preferinta pt stabilitate oferita de personalitatea mea predispusa addictiv, de faptul ca sunt extraordinar de risk-adverse, si e totodata si o mare scuza inventata pt a-mi justifica viciul personal al indolentei. Plus, eu personal am fost, desigur, in permanenta subventionat bugetar la nivel de sume cu adevarat astronomice de catre chiar mai multe state numai ca sa raman cat mai stabil si sa ma dezvolt linistit in continuare...reusesc sa aduc, probabil, la nivel de dezavantaje, unele mai rele decat cele posibile ale birocratiei ONU, plus si fara expertiza diplomatica si juridica a acestei institutii, plus si fara leadership-ul competent oferit mie insumi de catre vreun creier echivalent celui al dl Ban Ki-moon ! Sa dau oare vina, iarasi extern, pe pres Woodrow Wilson in legatura cu idealurile Ligii Natiunilor ?

O lunga intelectualizare- partea 2

Dupa cum observ, pe wikipedia engleza, in partea stanga a paginii numite "clasificarea emotiilor", numai vorbitorii de lb maghiara, in afara de cei interesati de orice in lb engleza, par a fi mai interesati de acest subiect distinct de clasificare mai riguroasa a emotiilor, la ceilalti vorbitori de alte limbi emotiile fiind probabil lasate mai la liber sa fie exprimate sau povestite sau explicate mai haotic, sau amorf, sau liber, sau cum vrea fiecare.

LOL ! M-am uitat, din curiozitate si la cateva pagini in limbi straine dedicate doar cuvantului simplu "emotii", (care nu au pagina specifica de "clasificare de emotii" in plus, asa ca vorbitorii de engleza si maghiara, ci doar le clasifica mai pe scurt sau mai pe lung doar in pagina principala), si, alegand pagina islandeza, am observat ca vorbitorii enciclopedisti seriosi ai acestei limbi se bazeaza doar pe 2 linkuri cand e vorba sa-si inteleaga emotiile si sa le mai si explice semenilor lor la acest nivel enciclopedic:


1. dl William Lyons, un profesor de filozofie, care a scris cartea numita Emotie, publicata de Cambridge University Press in 1980;

2. o pagina de pe un website islandez ff popular (in Islanda) dedicat Stiintei cu intrebarea unei persoane Esther Osp "oare emotiile au vreun sens/inseamna ceva ?", urmata de raspunsul unui profesor de filozofie islandez Kristian Kristjansson de la Universitatea din Akureyri, raspuns care e urmat si de cateva alte pagini de sub sectiunea numita Societate, care contin si alte cateva raspunsuri oferite de diversi experti unor intrebari venite din public, ca de ex d-na Heida Maria Sigurdardottir, care raspunde intreabarii "de ce au oamenii fobii si oare exista vreun tratament pt ele ?", sau dl Jon Gunnar Thorsteinsson, care raspunde la "de ce ti se face pielea de gaina cand asculti muzica buna ?", sau cuplul John Hrolf Sigurjonsson şi Thorisson Thorir, care amandoi par a se bucura de a incerca sa raspunda intrebarii "de ce muzica starneste uneori niste emotii dintre care unele pot fi chiar necunoscute (neidentificabile) ?", sau dl Jakob Smari, care incearca, in mod evident altruist, sa raspunda la chiar 4 intrebari din public, "de ce trebuie (la ce foloseste) sa fii frustrat ? ce este enervarea ? ce (naiba) este (inseamna) acea abominabila agitatie ? de ce sunt oamenii furiosi ?", (zau, Google-translate nu pare ca este capabil de a ma ajuta prea bine cu lb islandeza in cazul intrebarilor cam ciudate ale celor carora se straduieste sa raspunda atat de amabil, dl Jakob Smari, care este un profesor de psihologie la o universitate nespecificata), sau dl Eric Orn Arnarson, care incearca sa raspunda la o intrebare la care as fi interesat sa aflu raspunsul si eu, "care este diferenta dintre anxietate si frica ?".

Aflu ca dl Eric Orn Arnarson, (zau, daca nu am o relatie cu totul si cu totul speciala cu toate posibilele persoane numite Eric, sau toate variantele lui din lume), care este profesor asociat de psihologie la o facultate de medicina islandeza nespecificata, incerca sa raspunda la aceasta intrebare la nivel de expert unui reporter numit Stefan Stefansson, si, insotind acel raspuns de o fotografie a unui desen de tip horror, explica, citez, (cu diacritice ocazionale intermitente datorita de fragmente copy-paste de pe Google-translate amestecate cu fragmente tot de copy-paste pe care insa a trebuit sa le aduc cateva corectii gramaticale):

Anxietatea este compusa dintr-o varietate de reactii biologice de reactie, bun simt, si de comportament, mai degraba decat a fi un răspuns specific. Anxietatea este generală şi nu se conectează la anumiti stimuli sau condiţii. Anxietatea este specific şi legata de un anumit loc, situaţie, persoana sau comportament. Anxietatea este un răspuns normal la un pericol iminent sau de ameninţare şi nu restrânge libertatea de acţiune. Anxietatea este la fel de frecventa la femei ca la barbati. De asemenea, este comună în rândul copiilor şi are tendinta de a se diminua, si chiar disparea cu timpul.

Anxietatea poate fi de dorit, poate incuraja pe cineva să strălucească şi de a se îmbunătăţi, dar atunci când anxietatea depăşeşte un anumit prag, efectul este în sens invers şi lucrurile vor ramane doar de nivel de capacitatea de potenţial neactualizat. Anxietatea, frica, tensiune şi furia sunt emoţii diferite care produc răspunsuri fiziologice similare, şi acest raspuns fiziologic poate fi pus in seaua, (literal), acelorasi sentimente dintr-o singură lovitură.

În discursul de zi cu zi se pot găsi metafore pentru răspunsurile biologice de anxietate, de exemplu, (expresii islandeze), "infestatie cu reumatism muscular", "ca un şalău oceanic roşu in fata ta", sau altele legate mai degrabă de comportamentul de raspuns, de ex "ca un pai dus de vânt", sau "a fi ca pe ace", şi alte metafore care se referă la o stare de anxietate generală, cum ar fi cuvintele "bucla" sau "sistem".

Principalul răspuns biologic la anxietate este transpiraţia, înroşirea feţei, aritmii şi convulsii, respiraţie rapidă sau dificultăţi de respiraţie, tensiune musculara, disconfort în abdomen, urinare frecventă, incercarea de a înghiţi saliva neobişnuit de multe ori, durere, dificultate de concentrare.

Anxietatea se reflectă în comportamentul de agitatie, tremuraturi, balbaiala, pauză între cuvinte şi întrebări care reflectă anxietate. Anxietatea poate produce si tulburări de memorie în timp ce reduce timpul de reacţie şi de capacitatea de a învăţa material complex.

Anxietatea poate fi temporară sau permanentă. Exemple din prima situatie includ anxietatea de dinaintea unui test sau unor evenimente importante, şi dispare atunci când presiunile se reduc. Anxietatea cronica este mai rea, şi poate afecta în mod negativ viaţa unei persoane, din cauza nesiguranţei pe care o produce. Persoanele anxioase sunt de multe ori ingrijorate de opinia altora, (exact cum zice Mircea Vladut re frica de "imagine proasta"!), au dificultăţi în luarea unor decizii, sunt perfectioniste, si pot avea tulburări de somn.

Deşi anxietate poate reprezenta o utilare buna pentru a alerta o persoana, astfel incat se se poata apara împotriva unei ameninţări iminente ca ea sa se produca, este indezirabil ca cineva să fie, în general, intr-o stare de anxietate sau frică.

Anxietatea este de obicei insotita de depresie, dar acestea doua sunt "peşti" prea diferiti pentru a putea spune sau demonstra că anxietatea poate duce cumva la depresie.

============================


...Doamne sfinte, maiculita Doamne, nu ma mai duc la islandezi pt ca m-am speriat asa de tare de desenul ala, care se mai si numeste "uita-te fata in fata la temerile tale" cu sensul de "confrunta-ti spaimele", creata de dl artist de digital design David Armano, (educat la Pratt, si lucrator in prezent la Edelman Digital, care ne marturiseste ca a desenat acea fata infioratoare pt ca efectiv sa isi descrie propria lui spaima de a se urca pe un podiu si de a se prezenta unui grup de oameni, drept care acum lucreaza pt o agentie care ajuta oamenii sa socializeze in jurul unor teme de interes comun de a sustine alti oameni carora nu le e frica de a se urca pe un podiu pt a primi admiratia tuturor), ca, in loc sa citesc cuvantul "depresie" de mai sus, creierul meu a citit in mod cu adevarat uluitor "dragoste", si efectiv chiar imi zambise inima o clipa cand crezusem ca am citit, "anxietatea este de obicei insotita de dragoste", cand deodata, chiar brusc, cand mi-am dat seama de tragica eroare, mi s-au spulberat toate sperantele sufletului meu ajuns esuat ca o posibila corabie pe vreo coasta de tarm islandez.

O lunga intelectualizare (pt ca am avut o saptamana ff stressanta prevestita chiar pur coincidental de un vis)- partea 1

Mai intai m-a facut loopoo, chiar fara sa vrea, sunt sigur, sa ma simt vinovat, si pe urma Mircea Vladut mi-a creat surprize placute, iar in real life m-a enervat din nou Apollo, si m-a mintit Mikey inca o data...dar cel putin m-a informat in mod autentic dadator de speranta ca poate am sa am si eu prilejul sa ma relaxez cu ocazia sfintelor sarbatori de Pasti, ca efectiv nu mai rezist de la atatea senzatii interioare si exterioare confuze inca pt mine, ca nou diagnosticat, cf nosologie wikipedia in lb engleza cu bias politic clar, (in acest caz si in destul de cam destule cazuri ce privesc domeniul de cunoastere mai larga despre constienta umana), de patrat stanga inferior, (cf busolei cu 4 patrate ale baronesei Kinnock si Kinnock de Holyhead, nascuta Parry), posibil suferitor de alexitimie...desi cred ca aceasta afectiune e mai curand din cauza de lipsa de talent literar si de constiinciozitate in legatura cu cursurile mele de creative writing decat la nivel lingvistic central deficitar legat de nasterea mea prematura...insa cine mai stie ce o mai fi innascut in mine, si ce oi mai fi si achizitonat ulterior din vina mea, din cauza de shopping addiction, si inca si pe bani furati de la niste contribuabili onesti...

Din fericire, imediat ce mi-am dat seama ca am inceput sa nu vad atat de clar granitele dintre tinutul starii de fantezie cu taramul realitatii, acest fenomen de nivel de simptom numit derealizare, la mine personal el posibil prevestind un atac de panica insotit de posibile senzatii neplacute de palpitatii in zona cardiaca, mi-am amintit de indrumarea catre toti pe care nu am uitat-o niciodata a unei doamne politice democrate de la TV american atunci cand izbucnise scandalul despre d-ra Monica Lewinsky de a face un pas inapoi si a trage aer adanc in piept,

(ca eu, pana atunci, de cate ori ma zapaceam aveam tendinta de a face un pas inainte, chiar uitand in mod cat se poate de real unde e dreapta si unde e stanga la orele de sport de la scoala, si bine ca m-au invatat democratii americani sa nu mai fiu asa de tip erou voluntar nesabuit, ca poate altfel ajungeam acum, la varsta totusi adulta, asa ca Teo Negura, si bine ca nu a fost asa ca in cazul meu asta insemna probabil ca sansa de a apuca cei 14 ani de pensie catre care sufletul meu personal chiar tanjeste in mod autentic s-ar fi diminuat in mod considerabil).

Drept care, mi-am pus cuirasa deosebit de impovaratoare si chiar total nerecomandabila in secolul XXI, (acum ca s-a inventat totusi kevlarul deja de vreo 40 de ani), a armei de aparare personala numita de printul viteaz aparator al Annei, (fata de ceva mai autenticul rege Yul Brynner), intelectualizare, tema fiind, desigur cea EXTREM de sensibila pt mine a Emotiilor, de care eu, alexitimic plus gay fiind, fug exact ca dracul de tamaie, si nu numai pt ca asta e un stereotip propagandistic neetic fata de semenii mei gay de acum din Europa acestui secol, (desi poate inca, in mod cat se poate de realist, salva viata unora din ei aflati in RI Iran a aceluiasi timp istoric), ci chiar pt ca asa sunt EU...

...ala, eu, cel care devin si mai autentic EU atunci cand simt si vreo posibila umbra de arcan sau capastru, si daca as avea parul lung chiar cred ca as incepe sa mi-l sfichiui in jur rotindu-mi chiar si muschii incordati ai gatului, insa, deoarece nu doresc sa fiu confundat cu d-ra Linda Blair TOCMAI fata de dl scandinav Max von Sydow, (mai ales pt ca in mod real mi s-a intamplat deja asa ceva si chiar ca a iesit INCA o catastrofa posibil ireparabila, cum numai eu, chiar am ajuns sa cred, ca am efectiv destinul sa aduc in preajma mea), efectiv prefer sa imi infasor adesea chiar zilnic gatul personal cu gulere de camasa inchise adesea pana sub barbie, exact ca un guler clerical alb apretat in locul celui al cortexului meu personal cingulat anterior, care la mine se pare ca e cam descheiat la 2 nasturi.

(...va urma...)

 
 

Un post recunoscut demoralizant

Deoarece i-am promis bloggerului Liviu Berdila ca am sa postez acest comentariu trist si deprimant scris de mine azi dimineata cand efectiv nu stiu ce m-a apucat atunci cand am citit un post de pe blogul lui Claudiu Constantin, un autentic scriitor inca amator talentat, cat si inca blogger in timpul liber, ii dau aici copy paste, ca totusi daca il postam cum avusesem initial de gand ca inca un simplu comentariu majoritar off-topic pe blogul lui Claudiu, cred ca riscam sa ma baneze pt totdeauna, si asa ceva eu, re blogul lui Claudiu, nu doresc sa mi se-ntample niciodata:

Intr-adevar infricosator. Eu, la un moment dat am si oprit un pic filmul ca ma speriasem prea tare. Chiar am simtit un gol in stomac. Mie nava aia spatiala din film mi s-a parut ca o balena, si chiar m-am gandit la legenda biblica a lui Iona, cel inghitit de balena, deci, intr-un fel m-am gandit si eu la spaima de "a fi mancat", desi doar de balena-nava, nu de spatiu direct, dar, in fond, dupa digestie, si de spatiul din jur.

In textul original al acelei povesti, cf wikipedia, "balena" este numita "pestele cel mare", si mi-am amintit de altceva in legatura cu asta, de cand eram eu in armata, ca am fost la un curs de istorie militara in care un dl colonel ne-a povestit despre razboiul din Insulele Falkland, si, la un moment dat a zis asa, chiar oarecum trist si parca un pic speriat el insusi, "Doamne cum de s-or fi dus baietii aia (militarii englezi) tocmai asa departe, la capatul lumii, sa-i manace pestii si balenele alea mari de pe acolo..." Si efectiv tuturor atuncea ni s-a parut oarecum ridicol ce spusese, pt ca stiu ca am cam inceput sa chicotim, desi omul chiar vorbise sincer, dar noua ni se paruse ca fusese o exprimare oarecum arhaica si nepotrivita pt un militar "modern", ci poate mai curand unui fost navigator de pe vremuri medievale, cand inca se credea ca Pamantul era plat, si ca daca ajungi acolo, departe, la capatul lui, chiar poti sa cazi de pe el, undeva, in nu stiu ce abis, si pe hartile vremii acolo, la "capatul lumii" erau chiar desenate balene si pesti uriasi, si alti monstri marini care abia asteptau sa-i inghita pe cei care s-ar fi aventurat acolo...si noi ne-am cam dat coate si ne-am dat ochii peste cap, gandindu-ne, "mai, dar asta e cam dus cu pluta, si mai e si colonel, si om cu studii de istoric militar"..dar eu, totusi am tinut minte sinceritatea lui, ca efectiv vorbise ca un parinte ingrijorat fata de niste oameni ca niste copii pe care ii avea oarecum in grija, si simtise parca, in mod empatic, cand spusese asta, pe umerii lui proprii, raspunderea vreunui colonel omolog militar britanic, care trebuia sa aiba grija celor din subordinea lui intr-o misiune in fond, in mod real, oricand posibil, totusi, periculoasa, ca doar plecau la razboi, si inca si cu adevarat geografic departe de casa, pe langa un alt continent, in alta emisfera terestra, nu asa, intr-o calatorie turistica, si chiar era real posibil ca unii sa nu se mai intoarca de acolo, de la capatul lumii, niciodata.

Si eu m-am simtit cam vinovat ca rasesem si eu atunci de el, si ca nu ma gandisem ca el poate chiar are un grad de intelegere reala mai mare decat noi, niste aiuriti, fara nici o experienta de nici un fel, fata de cum poate fi, intr-adevar, la razboi, ca nu e ca-n filme sau la TV, nici macar ca in filmele alea considerate mai bune, sau chiar documentare, (care majoritatea sunt oarecum de propaganda oricum, ca asa trebuie sa fie, n-ai ce-i face.) Si eu cred ca am avut ceva de invatat de la acel om, asa cum am avut eu sansa, totusi, pt ca nu am cautat in mod expres, sa ma intalnesc asa, total din intamplare, din cand in cand, cu oameni de la care chiar cred ca am avut ceva BUN de invatat...dar eu..chiar si cu aceste sanse, pe care atunci cand chiar, printr-o minune, s-au ivit in calea mea, nici macar nu le-am apreciat la justa lor valoare, nu am facaut nimic, dar NIMIC deosebit pt nimeni altcineva, daramite util pt societate...si nici macar acum, la 31 de ani, dupa ce m-am lasat si de armata, si m-am mai lasat de o gramada de alte chestii, nici macar acum nu am si eu un plan, ceva anume, de oferit ceva cuiva, macar si un posibil sfat util, macar si o informatie oarecare, adica efectiv ma simt total nefolositor si total un terchea-berchea, si chiar ca nu sunt bun la nimic posibil util pt nimeni, si chiar nu cred ca gresesc prea mult cand spun asta, (ca pare totusi o distorsiune cam exagerat pesimista), dar, zau, nu cred ca am facut nimic deosebit si nici nu cred ca sunt in stare sa fac ceva util vreodata pe lume, decat asa, sa fiu si eu acolo, doar sa fiu...pe cand altii, si chiar AM exemple concrete, altii chiar au AJUTAT pe altii la ceva anume, au educat pe cineva, au oferit ceva, chiar si unii doar prin tinuta personala demna si serioasa ca un posibil role model profesional sau chiar uman pt altii.

Cum e si tata, ca el a fost si este un om asa de constiincios, si integru, si eu efectiv cred ca l-am dezamagit in continuu de n-spe mii de ori, dar lui, saracul, inca tot ii pasa de mine si chiar se ingrijoreaza de soarta mea, si mereu, dar mereu imi spune sa invat sa am grija de mine, si efectiv parca ma roaga sa ii confirm ca ma simt bine, util, folositor, "cu capul sus"...dar de unde, pe ce BAZA sa am eu personal "capul sus" ? Dar chiar si daca as VREA, efectiv NU am, NU am imaginatia sau creativitatea sa imi inchipui macar ce as putea sa fac concret util cu viata mea...efectiv NU STIU, si nu cred ca am stiut niciodata, doar asa, parca o data, tin minte vag ca pe la 13 ani, am avut asa un impuls interior sa imi doresc sa am si eu un DESTIN folositor la un moment dat, si chiar am crezut o clipa ca asa ceva e posibil, dar acum nu prea cred ca este posibil, pt ca mi-am demonstrat mie insumi de atatea ori ca am dat cu piciorul la orice sansa, la orice oportunitate, la orice mana de ajutor, care efectiv mie mi s-au oferit ca pe tava din ziua in care m-am nascut, ca un dar, cu care eu personal insa NU am stiut si nici NU STIU ce sa fac...dar sunt in mod real si prea lenes ca sa incerc sa INVAT. Efectiv, mie nu imi place sa invat asa organizat, nu imi place sa imi fac planuri, nu vreau...parca as fi un cal salbatec care NU vrea sa se lase domesticit, dar nu stiu de ce sunt asa, ca, totusi mi se cam spune destul de des ca de catre destui ca nu e prea bine sa doresti sa fii chiar asa independent, ca trebuie sa te pricepi sa iti "faci relatii" cu alti oameni, care sa te ajute pe tine in "dezvoltarea ta personala"...dar mie asta mi se pare intr-un fel ca i-as "folosi" pe altii in mod oarecum neetic, dar nici nu-mi place sa "am relatii" cu diversi oameni. Eu cel mai mult ma bucur cand sunt efectiv liber, si lucrez la orice proiect, fie si de sters praful, orice, total independent...chiar ca nu imi place sa "lucrez in echipa", nu vreau nici o relatie cu vreun mentor individual, ca efectiv m-au f-ut in diverse moduri, si la propriu si la figurat, si nu mai vreau. Vreau doar sa stau acolo pe o pajiste si sa ma bucur doar ca sunt in viata, si atat...dar asa ceva e considerat "primitiv", sau "nefolositor", sau nu stiu ce naiba o fi de aproape niciodata nimanui din jurul meu nu i-a placut sau convenit ca eu sa fiu in modul asta, si parca ma tot simt in continuu ca vor sa ma "civilizeze", sa ma "domesticeasca" diversi, ca sa ma puna sa trag eu greutatile lor personale, sau sa ma foloseasca in fel si chip, desi unii chiar nu sunt rau intentionati, chiar am remarcat ca unora le e mila de mine, dar asta e ceva atat de iritant si oarecum jignitor pt mine..adica de ce nu sunt lasat sa raman asa salbatec, ca doar nu am facut niciodata rau nimanui, doar mie insumi personal cel mult.

Nici nu-mi pot inchipui cum a reusit Yuri Gagarin sa plece chiar singur de tot in spatiu, atunci, prima oara, in aprilie 1961. Macar americanii erau in grup de cativa oameni, macar aveai asa un om langa tine sa stii ca e acolo. Am citit pe Internet ca in racheta lui Gagarin exista un plic inchis cu instructiuni pt decuplarea pilotului automat si carmirea manuala a navetei spatiale respective, dar Gagarin nu stia de el, si nu i s-ar fi spus despre el, prin transmisie de pe Terra, (daca ar mai fi mers), decat doar in caz ca se avaria ceva la pilotul automat, pt ca niste psihiatri au zis ca exista riscul ca un om singur asa in spatiu, vazand si Pamantul asa ca un glob lasat chiar in urma, ar avea riscul sa intre in panica, aproape de nivel de depersonalizare si nebunie, si daca ar fi stiut dinainte de posibilitatea decuplarii pilotului automat, ar fi incercat, de frica, astfel incat sa simta ca-si recapata controlul, sa incerce sa puna el mana sa carmeasca nava inapoi spre Pamant sau oricum sa o conduca el, ca sa se simta el din nou "stapan pe situatie", punand in pericol de fapt misiunea respectiva.

Te rog din tot sufletul sa ma ierti ca am scris acest comentariu asa de lung si total off-topic si despre mine...dar eu sunt chiar singur si uneori mi-e frica daca ma gandesc ca poate fi si mai rau decat atat, adica chiar as putea teoretic sa fiu la un moment dat chiar total singur pe lume, efectiv singur singur...macar daca as gasi vreun grup, nu prea mare, doar poate vreo inca 3, de alti cai la fel de salbateci ca mine, ca sa ne putem intalni si povesti chestii de cai salbateci unii la altii, sau sa jucam carti, sau zaruri, sau ceva.

Acum pot sa anunt, totusi, ca nu mai sunt trist, chiar si daca Mikey iar a facut pe surdul tocmai cand aveam nevoie mai mare de suport moral...dar efectiv de defectele lui mie nu-mi prea pasa asa de tare, pt ca el e de tip de cal domesticit Clydesdale.

Inca o marturisire

Eu m-am intrebat inca o data, cu pretentie de si mai mare sinceritate fata de autocenzorul meu personal, de ce am renuntat eu in mod definitiv la ideea de a dori sa caut, si prin urmare sa si gasesc, un posibil partener pentru casatorie in Romania, si am mai si folosit, inca pe de-asupra, si acest pretext, alaturi de cateva altele, recunosc, ca destul de des, ca sa nu fiu suparat pe mama si tata ca m-au dat afara din casa si m-au indrumat cu mare entuziasm si totodata si in mod autentic expert profesional sa incerc si eu sa imi castig painea si pensia pe niste meleaguri straine cu care eu personal inca nu am nici in clin nici in maneca, insa cu speranta ca e, totusi, posibil sa gasesc si eu macar o curea, un fel de parama mai bine zis, ca sa-mi ancorez corabia sufletului meu ratacitor si aici.

(M-am decis, in mod preliminar, pana descopar, prin studiu mai diligent, care ar trebui sa fie, in mod macar principial, functiile si indatoririle sufletului meu, sa mi-l imaginez macar structural asa ca un fel de nava plutitoare, in care corpul meu si ego-ul meu trebuie sa indeplineasca tot el si functiile acestui suflet, daca am fost in continuare asa de lenes si nu am fost in stare nici pana acum sa ii descriu fisa postului acestui unic angajat al coporatiei mele private, drept care el huzureste in voia valurilor ca intr-o croaziera de lux, iar eu trebuie in continuu sa robotesc de colo colo, ba pe punte, ba in cabina, ba pe catarg, sa imi asum si raspunderea lui, si sa trag eventual tot eu si ponoasele de pe urma lui, de parca el ar fi un incapabil si un debil, cand de fapt el este un exploatator manipulativ ordinar fata de mine...bine macar ca m-am decis momentan, mai ales ca tot am de a face pe aici cu secolul XVII, sa nu fie o corabie de tip galera, ci macar asa ca un fel de bric sau galion dus de vant cu ajutorul unor panze, printre care si focul, ca asta ar mai fi lipsit, sa fie si de tip mai primitiv !

Eu, drept sa spun, parca mi-as dori sa il modernizez un pic, sa aiba eventual un motor la un moment dat, mai tarziu poate chiar si pilot automat computerizat de secol XXI, stiind totusi, in mod realist, ca mai trebuie sa ma straduiesc o vreme, sa mai treaca ceva timp istoric si experienta pana atunci, plus ca, desi, desigur, nu se stie niciodata, consider, totusi, optimist in continuare, ca am la dispozitie destul de mult timp pt eventuale imbunatatiri, daca tot m-am decis sa bantui pe aici inca cel putin 40 de ani, ca totusi, dupa ce ies la pensie, parca as dori sa mut carma catre alte locuri, luand in consideratie si starea anticipata a economiei globale si lichiditatile previzibile din fondul de pensii norvegian dupa anul 2050.)

Inapoi la subiect + obiect (= tema/topic), trebuie sa marturisesc cat se poate de sincer ca motivul deciziei mele a fost unul politic, si inca si de inspiratie marxista: efectiv, chiar cred in mod destul de serios ca populatia masculina gay momentan rezidenta pe teritoriul Romaniei, dar si cei de origine romana din diaspora de pe intregul glob, NU si-au capatat o constiinta de clasa indeajuns de inalta pt a se potrivi pretentiilor ideologiei mele personale, si NICI nu exista vreo sansa prea mare sa si-o capete in decursul existentei pe Terra a acestei generatii posibil nubile de interes pertinent pt mine.


(...va urma...cu linkuri + eventuale corectii ale unor cuvinte-notiuni mai complicate posibil folosite de mine total aiurea...)