Ieri a batut vantul foarte tare, drept care, exact ca in tara Rutabaga, a aparut Hector, purtat parca de el drept peste linia frontului, catre transeea mea. Insa primise ordinul ca in exercitiul de azi sa ocupe o pozitie in liniile inamice, drept care m-am zapacit cand l-am vazut acolo si m-am prefacut ca nu il bag in seama, in timp ce el incerca sa-mi ofere 0,2 mg din smack-ul privirii lui verzi-albastre.
Deoarece simteam ca sarisem alaltaieri peste cal, cand ma dusesem chiar eu sa-l caut, imprudent, sub pretextul unui ordin contrafacut, chiar in zona lui de patrulare, azi, m-am decis ca nu ar fi etic din partea mea sa-i ofer mai mult de 0,1 mg de la mine inapoi catre el de-o data, asteptand nerabdator dupa aceea sa vad cum reactioneaza, si cat are el de oferit la schimb.
A reactionat perfect normal, imbufnat, cand a vazut ca nu-i dau mai mult de 0,1 mg si ma prefac in rest foarte preocupat cu sapatul si consolidatul peretilor portiunii mele de transee, si s-a retras inapoi peste linia frontului, catre pozitiile companiei sale, si a inceput si el sa se prefaca ca este foarte foarte ocupat acolo, in transeea lui, cu portiunea de perete de care fusese el numit raspunzator.
Dupa aia mi-a parut rau ca imi taiasem singur craca de sub picioare comportandu-ma prea inflexibil si, gandindu-ma ca nu mai apuc pe vreo ocazie din asta sa-l prind asa de aproape in catare prea curand inainte de D-day, mi-am petrecut cateva ore cu binoclul la ochi pandind sa vad daca indrazneste sa vina din nou catre pozitia mea.
Pe urma, a inceput sa bata vantul si mai tare, si mi-am dat seama ca, chiar daca vine, risc sa nu-l nimeresc la fix, si am sarit din nou parleazul catre pozitia lui, dar, dandu-mi repede seama ca se lasase de sapat transee si se retrasese in ferma abandonata de dupa colt, a trebuit sa incep sa ma lipesc, total ridicol, de peretii fermei, ca-n filme, si sa ma mai uit, cu pistolul ridicat, si pe dupa colturi dupa el.
De ce mi-era frica n-am scapat deoarece a rasarit exact din spatele meu, si inca nici nu era singur, ci insotit de unul din aghiotantii lui preferati, pe care ii urasc din tot sufletul deoarece ei, spre deosebire de mine, au oportunitatea sa vorbeasca liber cu el de cate ori vor. Mi-am dat seama ca, bineinteles, eu, de unul singur, n-aveam nici o sansa, am facut imediat stanga-mprejur, si i-am lasat in plata domnului sa se distreze de deruta mea cat or vrea, daca m-or fi vazut cumva dand bir cu fugitii catre linistea transeei mele din zona mea de front, gandindu-ma ca e mai bine, ca regula generala, sa continui sa par cat de inabil, las, neindemanatec, si nestiutor posibil...plus ca nu aveam chef sa afle aghiotantul de afacerea cu schimb de smack dintre noi doi.
Dupa aia, deja de acum si eu in sevraj, mi-am facut, bineinteles, probleme, tot restul zilei, mai ales pentru ca nu apucasem sa facem schimb de mai mult de 0,4 mg de smack de la el catre mine, si 0,2 mg total de la mine catre el, si avusesem atatea ocazii de schimb mai substantial pe care le irosisem ca prostii, mai ales eu.
M-am perpelit asa cu dubiul etic daca sa mai risc sa-mi abandonez postul cautand caii verzi-albastri ai privirilor lui, insa, pana la urma, prudenta mea caracteristica plus antrenamentul meu profesional, care ma incurca pana si in ocaziile sociale din timpul exercitiilor de la serviciu, au invins, si, chiar daca am primit chiar ordin dupa aia sa fac multiple incursiuni catre pozitia lui, am facut-o exact ca la carte, evitand sa ma las antrenat de tentatia addictiei mele, si evitand sa-i mai dau cumva de inteles ca as mai avea ceva sa-i ofer sau ceva sa-i cer, atata vreme cat el nu se preda in mod neconditionat. Zau daca acum nu e care pe care cand o veni D-day !
Ingen kommentarer:
Send en kommentar