Orasul meu personal de tip capitala culturala- partea 2

Exista un cartier aparte in cadrul orasului meu, cu case si blocuri de maxim 4 etaje construite pe o parte a strazii din placi prefabricate de beton gri cenusiu, si pe cealalta parte din caramida rosie, printre care se afla o papetarie minunata, cu hartie de tot felul, cu plicuri diverse pt corespondenta, instrumente de scris, felicitari interesante, caiete si alte rechizite, si cateva jucarii. Intr-unul din acele blocuri de caramida rosie, la etajul 3 locuieste una din prietenele si colegele mele temporare, Leena, cea care mi-a pus prima oara sa ascult Bohemian Rhapsody, interpretata de formatia Queen, de care eu nu auzisem pana atuncea. Intr-unul din blocurile de prefabricate gri cenusii locuieste unul din primii mei prieteni si colegi de banca, Dan, caruia ii facea placere sa discute cu mine despre echipa de fotbal Steaua si despre tenisman-ul Bjorn Borg. Atat Leena cat si Dan au parul blond, el o idee mai intunecat decat al ei, si el are ochii verzi ca Delta Dunarii toamna tarziu, iar ea are ochii albastri ca Marea Baltica. Desi chiar locuiesc si astazi destul de aproape unul de altul, nu cred ca s-au intalnit vreodata, si Dan s-a casatorit chiar cu o vecina a Leenei, dintr-un bloc adiacent cu al ei, iar Leena nu s-a casatorit niciodata.

In acelasi cartier exista 2 scoli primare si generale, una publica la capatul dinspre sud-vest al strazii, pe partea cu blocurile cenusii, alta particulara catolica la capatul dinspre nord-est, pe partea cu blocurile caramizii. Cea catolica este pe cale de a-si extinde programul si pt a primi elevi de liceu, si printre elevii ei de scoala generala se afla si americano-finlandezul Karl, cu parul ca mierea de salcam si ochii albastri ca lacul Michigan in august, de aceeasi varsta cu mine, si finlandezul Juha, cu par brunet si ochii chiar negri, cu 2 ani mai mare decat mine, plus alti cativa cunoscuti de-ai mei. Si in scoala publica se afla alti cunoscuti de-ai mei din timpul scolii primare si generale, eu facand pe atunci naveta, oarecum indecis insa de obicei destul de pasiv in ceea ce priveste soarta navetelor mele, desi dupa un program cat de cat rational si riguros, impartit in activitati scolare si extra-scolare atat pe timpul trimestrelor oficiale de scoala, cat si pe timpul diverselor vacante, intre ambele scoli, plus cu studiu alternativ intermitent destul de versatil dupa 2 seturi de manuale si curricule, desi nu mi s-a permis niciodata sa particip, desi eram curios, la vreo ora de religie din aceste scoli, acest lucru fiind fost decis de tata in discutie cu directorii liceelor respective. In timpul orelor de religie eu aveam permisiunea de a sta in bibliotecile acelor scoli, si acolo am rasfoit si chiar citit multe carti de fictiune pt copii, acordand in orice caz copertilor lor o atentie la fel de mare ca si copertilor manualelor scolare de la acea vreme, iar continutului probabil ceva mai mult.

Scoala catolica are si un pian, si o vreme mi s-a permis si mie sa iau cateva lectii, indeajuns cat sa invat a canta game simple, mai mult pt exercitiu de dexteritate digitala decat melodica, fiind total afon, sub supravegherea unei profesoare de pian de origine franceza, cu parul brunet strans intr-un coc asemanator celui al Babette-i Hersant din romanul Ospatul Babette-i scris de d-na Karen von Blixen-Finecke, care dadea lectii de pian pt a-si suplimenta veniturile din jobul ei principal de bucatar de cantina, oarecum aparent obosita si trista, insa cu trasaturi fine si deosebit de blanda in comportament si fire, in nici un caz ca personajul profesoarei de pian interpretat cu ferocitate de d-na Isabelle Huppert in filmul omonim regizat de dl Michael Haneke dupa romanul omonim al d-nei Elfriede Jelinek, castigatoare ulterioara de premiu Nobel pt Literatura (probabil de tip patologic, dupa parerea mea si a d-lui Knut Emil Ahlund, scriitor, critic si istoric literar de origine suedeza, care si-a dat demisia din Academia Suedeza din cauza acestei nominalizari, in acest caz).

Scoala publica are un teren minunat de sport, unde se poate juca si baschet, si volei, chiar si fotbal oarecum redus la scara, iar scoala catolica are o curte interioara mare inconjurata de pini inalti si de un gard foarte usor penetrabil, de unde se poate iesi din incinta respectiva catre un fel de taluz bun de derdelus iarna, care coboara catre un sant protector si despartitor de la marginea unei sosele mai largi din vale. Orasul meu are multe coline, unele chiar abrupte in anumite cartiere, insa are si zone cu scuaruri si piete perfect plane, este un oras aflat intr-o zona de tranzitie de la marginea unei campii catre o zona mai deluroasa.


(...va urma...mi-e lene sa pun linkuri...e atat de mult de scris cand vrei sa descrii un oras care are si atatea sosele si cartiere si repere...e de nivel de monografie, si la asa ceva chiar ca nu ma pricep...cine naiba m-a pus ?!...)

Ziua Kalevala

Azi in Finlanda se sarbatoreste ziua Kalevala-ei, acel poem epic national al Republicii Finlandei, cules si compilat in sec 19 de catre dl Elias Lonnrot, un medic finlandez cu interese in lingvistica si folcloristica, din povestile si poeziile populare transmise oral inainte din generatie in generatie in regiunile Finlandei, a peninsulei Kola, a Kareliei de est, si a tarilor Baltice, zone de raspandire a poporului finlandez.

Poemul este scris in tetrametru trohaic, care suna, accentuat, in rostire, oarecum ca in poezia Cantecul lui Hiawatha, scrisa de dl Henry Wadsworth Longfellow,

By the shores of Gitche Gumee,

By the shining Big-Sea-Water,

Stood the wigwam of Nokomis,

Daughter of the Moon, Nokomis

insa ritmul are particularitati mai complexe, fiind numit specific "metrul Kalevala",

Vaka vanha Väinämöinen

itse tuon sanoiksi virkki:

"Näistäpä toki tulisi

kalanluinen kanteloinen,

kun oisi osoajata,

soiton luisen laatijata."

 

Väinämöinen, old and steadfast,

Answered in the words which follow:

"Yet a harp might be constructed

Even of the bones of fishes,

If there were a skilful workman,

Who could from the bones construct it."

Prima versiune, "Kalevala veche", alcatuita din 32 de poeme-povestiri, a fost publicata in 2 volume in 1835 si 1836, iar ulterior, o versiune noua, imbunatatita, care este si cea standard citita, admirata, si chiar studiata astazi, si are 50 de poeme-povestiri, a fost publicata in 1849. Titlul este creat de dl Lonnrot, deoarece numele Kalev sau descrierea unor "fii ai lui Kalev" apare destul de des in folclorul finlandez si estonian. Poemul epic Kalevala a fost tradus pana acum in 61 de limbi.

Povestea incepe cu mitul finlandez al creatiei pamantului, creaturilor, plantelor, si cerului. La inceput erau numai Aer si Ape. Pamantul (Terra) oamenilor va fi creat din fragmente din 7 oua de rata salbateca, 6 de aur si 1 de fier, din care galbenusul va deveni Soarele, albusul Luna si cu Stelele, fragmentele din partea de jos a cojilor Pamantul, iar cele de sus Cerul. Primul om si totodata zeu de pe Pamant este Vainamoinen, fiul spiritului virgin copil al aerului de natura androgina cu predominanta feminina, Ilmatar, care fusese impregnata cu ajutorul vantului de marea cu caracteristici masculine la cateva sute de ani dupa ce deja contribuise la crearea Pamantului, si acest om, Vainamoinen, al carui nume contine si semnificatia de "trubadur", este cel ce contribuie la aducerea copacilor si plantelor vii pe Pamant, rugandu-l pe Marele Urs din cer sa il ajute sa nu se simta atat de singur pe Pamantul cu adevarat pustiu, acesta trimitandu-i un baiat cu seminte pt crearea copacilor si a intregii flore. Desigur, acesta este doar inceputul povestii.

 

Un vis febril

Bloggerul Vienela a povestit public un vis recent de-al ei, survenit pe cand avea o stare febrila, probabil capatata in cadrul unei viroze respiratorii de tip raceala comuna. Cum eu am declarat deja ca sunt amator de a interpreta diverse vise in mod amator, nu am putut rezista tentatiei de a interpreta si acest vis. Desigur, dau un disclaimer general ca mi-am permis niste libertati oarecum necaracteristice pt mine, insa am mai scris recent ca atunci cand vine vorba de vise publicate efectiv ma simt sincer mai liber de a specula dupa voia inimii mele, si ca aceste libertati NU trebuie cumva interpretate ca fiind niste libertati pe care mi le-as permite eu, ca persoana individuala si ca blogger, fata de persoana particulara, ca individ, si publica, ca blogger Vienela, ci pur si simplu libertati de nivel autentic artistic, posibil inclusiv unele licente sau chiar erori inadvertente, recunoscand totodata ca eu nu am nici un talent artistic de expresie literara, plus totodata nu voi urma niste reguli si canoane care pot fi specifice interpretatorilor de vise profesionisti sau chiar amatori-experti, deoarece eu nu fac parte din acest grup de oameni, si ca, desi acest lucru poate nemultumi, chiar posibil temporar supara pe unii, doresc sa repet ca nu am intentia de a specula in mod nociv asupra vietii si circumstantelor particulare ale nimanui.

Visul incepe cu o senzatie placuta de amuzament pt Vienela, o stare usor euforica, insa in acelasi timp iritabila sau usor labila, ce nu ar fi ceva neobisnuit, mai ales daca avea o febra destul de ridicata, si nu luase un antipiretic inainte de culcare, sau daca luase din greseala un preparat de raceala alcatuit din diverse medicamente combinate, care ar putea include antitusive si/sau substante cu activitate antihistaminica si alte asa-zis decongestionante, caz in care ar putea avea chiar si halucinatii, mai ales daca era si deshidratata, lucru iarasi destul de obisnuit in starile febrile, si de altfel chiar si ea ne povesteste ca a avut o senzatie olfactiva urat mirositoare chiar in decursul acestui vis, careia creierul ei visator, posibil sensibilizat din cauza bolii, totusi inca functional, ca orice creier obisnuit doritor si totodata ghid de echilibru, i-a si asociat, in mod functional echilibrant ajutator, cateva clipe mai tarziu, imagini posibil realist explicative, astfel incat ea sa se poata relaxa mai departe, stiut fiind ca somnul recuperator este deosebit de important cand un om se afla intr-o perioada acuta sau chiar subacuta de maladie, chiar si daca arhitectura somnului poate fi usor tulburata, sau visele pot deveni mai vii sau mai agitate si aglomerate decat in mod uzual.

De altfel intregul vis pare a fi o goana dupa homeostazie, dupa echilibru, intr-un moment clar de dezechilibru al functionalitatii optime a organismului afectat momentan de virus si in acelasi timp de mecanismele fiziologice de raspuns naturale. Desigur ca maladia nu este una deosebit de grava, si totodata organismul Vienelei, inclusiv creierul ei aflat atat in stare de veghe cat si de orice etapa cunoscuta de somn, cu sau fara vise, (visele putand apare in oricare din etapele somnului, nu numai in etapa de somn profund insotita de miscari oculare rapide), sau de stare de tranzitie intre starea de veghe sau somn, va reusi sa re-echilibreze situatia in mod optim, desi este posibil sa fi trezit cu senzatie de greutate, apasare, sau chiar durere de cap, plus ameteala, chiar usoara confuzie, si cel putin 35 % din intensitatea acestor simptome ar fi putut fi evitata daca in loc de a fi luat un preparat de raceala combinat din mai multe medicamente, ar fi luat doar Paracetamol simplu impotriva febrei, (desi desigur habar nu am daca asa s-a intamplat sau nu, si scriu asa ca o parere generala), si, mai ales daca ar fi consumat in locul a 2 cani de cafele 2 cani de supa de pui sau gaina cu putin patrunjel...asta desigur sperand ca este vorba de o raceala comuna, cum de altfel este peste 88 % probabil sa fie in acea locatie geografica unde presupun ca se gaseste acum Vienela, sansa sa fie vorba de o gripa reala fiind poate 2 %, (deoarece nu cred ca Vienela are factori de risc pt a fi epidemiologic susceptibila la gripa in acest moment + nu prea cred ca doar o febra deosebit de inalta si rebela ar fi neaparat cel mai caracteristic semn pt o gripa, ci cred ca ar fi fost introduse si alte semne de discomfort in povestirea visului, ba poate chiar si in cadrul acelui vis), iar sansa sa fie o maladie provocata de un germen de tip Andromeda adus de meteoritul care s-a prabusit recent in Rusia fiind, in estimarea mea din burta, sub 10 la a MINUS 32-a putere la suta, restul procentelor fiind acoperite de celelate maladii infectioase acute sau cronice acutizate insotite de sindroame febrile + de restul cauzelor cunoscute si cateodata necunoscute care pot cauza sindroame febrile de alte cauze decat infectioase, printre toate care maladii inca nediagnosticate si unele posibil mai rapid sau mai lent fatale...numai timpul putand sa ne edifice in acest caz, deoarece Vienela nu ne-a povestit despre alte simptome decat febra si starea de moleseala insotitoare, iar semnele nu se pot toate observa de la distanta sau numai vizual + sunt aproape 99, 96 % sigur ca Vienela inca nu si-a consultat medicul de familie sau echivalentul lui shamanic local, cf preferintele ei personale + a accesibilitatii la acest tip de consultatii de urgenta fie la medicul de familie fie la shamanul echivalent lui, pe care nu am de unde sa le stiu, si de altfel nici nu doresc sa le aflu.

Chelia tiganului frumos reprezinta valorile pretuite de Vienela, care intr-o stare de vis semi-deliranta din cauza febrei le recapituleaza parca pt a le retine mai bine, (modestia, puritatea, sacrificiul de sine), presimtind in acelasi timp ca e posibil sa fie dezamagita sau se teme ca ar putea sa le piarda sau sa trebuiasca sa le schimbe cu alte valori, deoarece un tigan, de etnie straina, cu un ten probabil mai intunecat, poate reprezenta un alter de tip umbra a Vienelei, fata de care ea e pe drept oarecum suspicioasa in visul ei, caci ar putea sa rasara oricand din adancul ei, ca orice umbra, si chiar sa fure sau sa acapareze acele valori pt a o ispiti pe Vienela cea cunoscuta ei siesi de obicei si noua, devenita acum vulnerabila datorita bolii, sa le inlocuiasca cu altele, chiar posibil cvasi-"murdare". In sinea ei, Vienela, ca orice om acut suferind, isi doreste probabil acces usor la un medic de familie sau shaman care sa isi fi respectat casa/profesia, juramantul fata de pseudo-parintii/profesorii lui, care sa nu ii ceara spaga, si care sa o ajute in acelasi timp sa se simta mai bine, fara a-i pune prea multe intrebari, si fara a utiliza metode prea invazive si/sau nesuferite, uricioase, vulgare, sau, mai rau, bazate pe ignoranta sau interese de business oarecum "murdare", si in acelasi timp se intreaba daca nu cumva va gasi in sinea ei resursele de a se face bine, sau de a incepe sa se simta mai bine, fara a mai fi nevoie sa se duca si la un medic adevarat, lucru de altfel intotdeauna neplacut pt vasta majoritate a oamenilor lumii.

Foamea din vis poate fi si o foame simpla, daca Vienela nu a mancat si cel putin 2 galuste in supa de pui in ziua precedenta visului, poate fi si o dorinta activa de a indeplini ceva ff mult dorit care inca nu s-a implinit pana acuma, sau poate fi si una si alta, cum ar fi si mai realist de altfel, deoarece nu prea cred ca Vienela a avut puterea ieri sa il instruiasca pe sotul ei sa ii prepare o supa. Insa Vienela este ff constiincioasa, si este totusi "cineva", nu este un "nimeni", (de altfel nimeni ne fiind un "nimeni", mai ales toti fiind cat se poate de egali si in esenta similari in pozitii si drepturi in somn), si isi re-confirma siesi acest lucru, de fapt propria ei fiinta/visul ei din sinea ei i-o confirma, asigurand-o de acest fapt de certa fortitudine si valoare interioara, deoarece insasi directorul scolii pe care ea se straduie sa o reabiliteze antrenandu-si si familia in acest sens ca un adevarat leader, ii incredinteaza ei o misiune "capital" de importanta.

Monezile azvarlite de catre omul "de legatura" reprezinta de fapt sanatatea, chiar daca pretul de a o obtine pare a include ceva greutati, posibil si un grad de enervare, umilinta fata de un cerc de posibili "insideri" imbracati luxuos, aparent privilegiati, fata de care Vienela, ca orice posibil pacient, este un "outsider"...dar asa e cand oricine e bolnav si trebuie sa mai dea instructiuni de management corect al casei catre alti membri ai familiei, plus asa e cann oricine trebuie sa se duca la orice doctor, deoarece chiar insisi doctorii se tem si considera deosebit de neplacut sa se duca la doctor, la spital nici nu mai vorbesc, (asa ceva probabil totusi, sper, displacandu-le ceva mai mult dintr-o postura de pacient decat ca lucrator profesionist), desigur chiar mai mult decat oricine altcineva...mai ales ca sa intalneasca un posibil cuplu format dintr-un chirurg si un anestezist. Insa Mos Ene este unul din cei mai experti medici generali plus si specialisti anestezisti, si el adesea, s-a descris, poarta o mantie albastra intunecata ca cerul noaptea decorata cu stele, care pot straluci ca niste banuti de argint si/sau de bronz, care si ei aduc sanatate (cei de bronz), sau chiar si sentimente bune de incredere in sine, recunoastere a propriei tarii, si spiritualitati, si valori (cei de argint).

Faptul ca soferul, care nu poate fi decat Charon, luntrasul care duce sufletele oamenilor decedati peste raul Styx, nu a acceptat banutii pt acea cursa este, desigur, de cel mai BUN AUGUR, este DE BINE, deoarece asta inseamna ca Vienela NU va deceda, ci SE VA FACE BINE, si ea insasi o stie in sinea ei, insa creierul ei visator i-o confirma si in vis, ca sa o linisteasca, sa o ajute sa se simta mai bine, si in acelasi timp sa ne linisteasca si pe noi, cititorii, ba chiar si imaginatorii povestilor acestui vis si a interpretarii lui !

Totodata, in finalul visului, Vienela pe cale de a se trezi devine chiar destul de realista in legatura cu planificarea menajarii optime a resurselor ei personale,  desi desigur ca gandul ii este la Ionut, baiatul ei, ca gandul oricarei mame, sanatoase sau chiar si mai suferinde, fata de copilul sau copiii ei, (cu deosebit de extraordinar de ultra-rare exceptii in cazul mamelor biologice si aproape de 0 exceptii in cazul mamelor adoptive, chiar vitrege insa angajate in ingrijirea unui sau mai multor copii pe care ii vor considera raspunderea lor oricum), para reprezentand atat fructul unei mame, cat si, in simbolistica mai oficiala a capitalei latinitatii, chiar pe Fecioara Maria, acea mama model, iar ciocolata reprezinta de-a dreptul iubirea, insa si un sfat impotriva exceselor, ceea ce nu face decat sa ne re-confirme cat de tamaduitor a fost acest vis, si cum intreg organismul Vienelei, plus atat Mos Ene din nordul UE cat si Morfeu de la sud, au participat in mod autentic la re-echilibrarea situatiei, ajutand-o si in continuare sa se simta mai bine de-a lungul celor total minim 7 zile cat dureaza de obicei o raceala comuna...desi, desigur, o febra care dureaza deja 3 zile si nu pare a raspunde la metodele uzuale, desi reprezentand un bun raspuns de aparare al organismului, trebuie totusi luata in seama, si Vienela va trebui sa se decida pt sine daca este cazul totusi sa incerce sa isi viziteze medicul de familie inainte de week-end pt a-i cere consultatia si sfatul totusi expert, care nu strica niciodata, macar asa ca o opinie cat de cat impartiala.








 

Pretiozitati posibil ridicole

Cand am vazut recent publicaata fotografie romatica a lui Loopoo si a autentic natural frumoasei doamne Madalina, mi-am re-amintit ca eu nu am reusit sa ma indragostesc erotic niciodata in lb romana. Intre timp, tot traducand poezii de dragoste sau in general clasic romantice, mi-am dat seama mai bine si de ce, deoarece eu am receptat mai toate aceste poezii posibil educative despre amor scrise in lb romana la o varsta la care eram in mod real destul de opac la ce inseamna dragostea erotica, avand probabil varsta de cca 6-8 ani, atunci cand eram in tranzitie de la a gandi intre lb romana si lb franceza, ulterior interpunandu-se si o a treia limba, cea engleza, astfel inca in momomentul atingerii pubertatii, pe la 13 ani, eu ma aflam cu gandul tocmai in regiunea carbonifer miniera britanica galeza unde se petrecea actiunea romanului Citadela de AJ Cronin, iar la un mod cat mai concret dragostea erotica ramasese pt mine pe undeva explicata la nivelul uneia posibile dintre minerii pitici din filmul Alba ca Zapada de Disney, pe cand afara tocmai alergasera recent niste mineri din Valea Jiului cu niste ciomege in maini spargand niste geamuri tocmai pe langa piata de unde se poate ajunge mai usor in Cismigiu, unde auzisem ca se poate indragosti lumea destul de des in Bucuresti, si unde se pot face si plimbari cu barca fara a se risca o posibila Tragedie Americana, daca vii dinspre sectorul 2 pe bd Elizabeta. Zau, numai dl Iliescu, in plus, culmea, cu trandafirii lui chiar reprezentativi pt dragostea erotica cu tot, trebuie ca a fost macar si partial raspunzator pt destinul relatiilor mele amoroase in lb romana !

In plus, mai rau, si de asta nu cred ca este dl Iliescu raspunzator, ci e ceva probabil de natura individuala, mi-am dat seama cum de am inceput eu sa re-asociez oarecum mai direct sado-masochismul cu activitatile de indragostire erotica tocmai in vacanta de iarna de imediat de dupa ce implinisem 13 ani, dupa ce avusesem initial si pe la 8 ani o intamplare prevestitoare asemanatoare cand m-am indragostit la nivel infantil de un vecin roman care era sa-mi scoata un ochi cu un bulgare de zapada, deoarece, in loc sa ma ignore dupa ce ma ranise, a dat dovada de galanterie tipic frantuzeasca intalnita de mine deja anterior in lecturile mele in acea limba, si m-a dus acasa de mana acasa la mama, plus si-a cerut politicos iertare, iar mama, in loc sa ma certe pt ca nu avusesem grija de mine in timpul acelui joc stiut riscant si agresiv, s-a lasat cuprinsa de compasiune si m-a lasat sa ma bag in patul mare din dormitorul ei si al lui tata, mi-a pus si o compresa mare pe ochi, si, desi mi-a lasat veioza aprinsa, mi-a dat ordin ca nu cumva sa citesc sa-mi obosesc ochiul, ci sa stau cuminte si sa ascult Vocea Americii ca un om serios, ca va veni sa ma verifice daca indeplineam ordinele date. Asa ca eu ascultand Vocea Americii, chiar daca nu o intelegeam prea bine, plus, fiind inca 1988, oricum nu zicea nimic deosebit de interesant, deoarece la Vocea Americii doar toamna se obisnuia la acea vreme sa se anunte ce se va mai intampla in lume in primavara viitoare, sau chiar catre sfarsitul verii sau toamnei urmatoare daca era ceva deosebit de important, m-am indragostit atunci in franco-americana cu gandul la acel cavaler galant care ma ranise mai devreme insa daduse dovada de atata fair-play.

In iarna de dupa ce implinisem 13 ani s-a intamplat sa ma indragostesc oarecum mai clar adolescentin erotic de Karl, care initial ma injurase in finlandeza, plus ma numise in mod peiorativ si ofensator "shaman", adica vrajitor primitiv, si ma calcase pe picior expres cu bocancul lui de iarna de provenienta americana, el fiind semi-finlandez semi-american, plus mama lui finlandeza fiind medic de tip modern alopatic, care in plus se maritase si cu un american de origine colonist europeeana, nu cu un amerindian nativ, asa ca desigur nu putea suferi shamanii, probabil ca nici pe poporul laponez/sami prea mult, si inca nici nu aparusera comediile Jungle 2 Jungle sau Tribul Krippendorf ca sa ii fie cuiva mila sau sa aiba cineva de pe acolo vreo intelegere fata de shamani. Ma rog, ulterior m-a invitat sa ne jucam in zapada, si asta m-a facut sa nu mai fiu asa de suparat pe el, plus nu aveam cum sa nu ma indragostesc de el intr-o limba probabil cam amestecata si nestiuta pt sau de catre mine ff clar la acea vreme, atunci cand el mi-a zambit amical si total relaxat in americana atunci cand am inceput sa alergam si sa ne rostogolim prin zapada, si in clipa aia am vazut cat de fericit si liber era, mult mai mult si clar mai autentic decat atunci mai devreme cand ma injurase aflandu-se alaturi de amicii lui finlandezi fata de care dorea sa se impuna, simtindu-se probabil oarecum vinovat pt jumatatea lui americana care ii cucerise jumatatea finlandeza, chiar atunci cand tocmai se terminase oficial si Razboiul Rece si Finlanda se regasea oarecum si fara jobul relativ stabil de dinainte legat de relatia ei cu fosta URSS, iar Nokia nu era inca dezvoltata la nivel international, ca sa ii poata oferi increderea in propriile ei puteri.

De primul baiat semi-rus semi-roman cu care m-am sarutat intr-un tren pe teritoriul Ucrainei, si cu care am comunicat in lb romana in timp ce ma gandeam in lb engleza deoarece tocmai veneam dinspre Moscova catre Bucuresti, iar eu in trenurile mergand pe linii ferate sovietice de la nord la sud observ ca am tins mereu sa ma gandesc in lb engleza, iar pe cele de pe liniile ferate romanesti mergand de la est la vest am tins sa ma gandesc in lb franceza, (in masini, avioane, sau ambarcatiuni de apa, avand alte coordonate specifice de gandire la care voi reflecta ulterior pt o mai buna descriere si clasificare intr-un nou articol original de viitor), totusi nu m-am indragostit, doar l-am apreciat pur sexual- erotic. Ma simt obligat si imi face chiar placere sa descriu ospitalitatea poporului moldovean (al Rep Moldova), unul din ai carui reprezentanti trecea pe un camp pe langa acel tren, care intre timp avansase pe alt teritoriu dupa ce se terminasera sesiunile de saruturi de tip frantuzesc la care eu insistam in continuare sa ma gandesc in lb engleza probabil deoarece erau chiar deosebit de homoerotice, si, in timp ce eu ma uitam pe fereastra incercand sa inteleg cum este posibil sa fii deosebit de interesat de a te saruta cu cineva fata de care nu ai nici cel mai mic sentiment de dragoste, acel moldovean, facandu-mi vesel si prietenos cu mana vazandu-ma la geam, efectiv mi-a gonit in acel moment gandurile si intrebarile deosebit de complicate (cel putin pt mine) din minte, si pur si simplu m-a ajutat sa ma pot bucura de orice moment insorit, fie el un gest de salut amical, un sarut, orice alt eveniment prezentat mie ca un adevarat cadou, fara sa fie neaparat nevoie de a fi si indragostit in acelasi timp.

Eu sincer pot spune ca am avut destul de constant perceptia ca am fost sustinut si educat in mod echilibrat psihologic de reprezentanti ai unor diverse culturi chiar deosebit de diferite unele fata de altele, unele chiar aflate in conflict unele fata de altele in anumite timpuri sau momente, care fata de mine totusi au fost majoritar prietenoase si amabile, chiar daca s-a intamplat sa ma raneasca din timp in timp, mai mult din greseala sau din cauza de probleme proprii personale, niciodata totusi chestii tintite in mod malevolent sau dominat-subjugator-exploatator direct catre mine...cu 2 sau maxim 3 exceptii, insa care au tinut de indivizii respectivi, pt care eu personal nici nu existam ca om si eram pur si simplu un obiect oarecare, chiar daca si animat sau insufletit, totusi din punctul lor de vedere non-civilizat, sau incomplet civilizat, sau poate neoptim civilizat, (din autentic respect si pretuire personala fata de dl Georges Duhamel, eu REFUZAND in acest caz sa relativizez civilizatia sau civilizatiile umane, adaugand si sintagma "altfel sau diferit civilizat", considerand ca nu exista decat O singura valoare de 1 maxim pe acest concept, niciodata mai multi de 1), un obiect.

De d r, cel de care m-am indragostit asa mai mult si mai adolescent matur intaia oara, nu am putut sa ma indragostesc in lb romana deoarece el nu era decis inca la acea vreme ca e OK sa fii gay in lb romana, asa ca nu am putut sa ma gandesc comunicand cu el in lb romana, ci pur si simplu trebuia aproape literal concret sa tin in mana o carte in lb engleza ca un fel de permisiune-semnal pt el de fiecare data inainte de a ne putea tine de mana sau a ne saruta, si el nu parea in stare decat sa rosteasca cel mult 2 cuvinte in lb romana fata de mine oricum, asa ca nu ma puteam gandi in lb romana in timp ce eram cu el, alaturi de el. Cand am fost recent la Bucuresti cu Booth ca turist era sa mi se topeasca inima din piept intr-o zi cand am luat metroul singur pt a cauta niste placinte specifice cu dovleac pt Booth din statia Piata Unirii, si am simtit atintita asupra mea pt o clipa privirea curioasa a unui baiat oarecare, care avea varsta pe care o avusesem eu la vremea can fusesem indragostit de d r, si care semana la ochi si la par atat de mult cu d r, doar la buze nu. Desigur, m-am controlat la tinuta, si apoi am arborat un semi-zambet calm si linistitor, ca si cum as fi dorit sa imi semnalez mie insumi si intregului mediu inconjurator, inclusiv copii, tineri, oricine ar putea fi mai vulnerabil in jur, ca "totul este in regula", desi desigur eu eram cel vulnerabil, cu inima prelingandu-mi-se linistita in forma lichida si calda, umplandu-mi pieptul pe diauntru, desi totusi fara riscul de a-mi strapunge pleura si a-mi cauza durere sau dispnee asociate cu un posibil pneumotorax, nu altii din jur, care erau, ca mai toti din metroul bucurestean, spre deosebire de cel new yorkez, de cele mai multe ori, bine mersi.

Si cand ceva mai tarziu am dorit totusi sa comunic cu cineva in lb romana, oricine, orice, deoarece imi ramasesera probabil atatea cuvinte nespuse in aceasta limba, am ales pe cineva oarecare, care parea oarecum de varsta mea si destul de blajin la infatisare, sa il intreb o intrebare banala de directionare al carui raspuns il stiam deja, si am remarcat ca, in timp ce le rosteam, cuvintele pe care le-am scos eu in acea zi la 32 de ani in Bucuresti, aproape de o intrare de metrou, au fost rostite de mine intr-o perfecta formulare dar si tonalitate aproape cantata a unui copil de maxim 8 ani, "nu va suparati, aceasta este strada C ?" Desigur, am primit raspunsul confirmator validant asteptat cu bunavointa si galanteria pe care ma asteptam sa o primesc si pe care o cunosteam deja de pe cand avusesem chiar acea varsta, rostita catre mine enuntat rar si clar, automat empatic intonat catre mine la fel cum i-ar raspunde aproape oricare adult obisnuit civilizat oricarui copil care ii poate pune acest fel de intrebare, "da, aceasta este strada C". Am zambit cu un grad de caldura inca prezent in spatele sternului meu de la inima care incepuse sa se inchege la loc, si desigur am spus, "multumesc". Acesta este singurul tip de relatie de dragoste pentru un seaman om neinrudit cu mine pe care o cunosc eu personal cu adevarat in lb romana, relatia unui copil de 8 ani cu lumea civilizata din jurul lui.



 

Omagiu pt poezia dl-ui Victor Hugo

Printr-un comentariu sub articolul anterior, bloggerul Ella facandu-ma sa ma simt vinovat ca nu am citit niciodata nici o poezie scrisa de dl Victor Hugo, de la a carui nastere s-au implinit ieri 211 ani, drept penitenta auto-impusa, plus deoarece nu am chef sa reiau tema descrierii orasului meu de tip capitala culturala pt a o duce mai departe, nici sa scriu inca un nou articol original, desi probabil ar cam fi cazul, mi-am propus sa il omagiez pe acest scriitor-poet (nu numai dramaturg si romancier) clasic romantic francez, traducad o poezie a lui in lb norvegiana si o a doua in lb daneza...desigur sperand ca sa reiasa in final ca un gest autentic omagial, nu unul de clara deriziune din cauza incompetentei mele de traducator amator de poezii, un gen literar despre care sunt in mare parte aproape 100 % ignorant, plus tocmai in limbi pe care nici nu le stapanesc prea bine. Inca astept ca bloggerul Loopoo sa mai scrie cateva poezii originale, poate cu ocazia zilelor de 1 si 8 martie, sau poate cu ocazia sarbatoririi vreunui alt sfant sau a unei sarbatori populare, sper, inainte de vacanta de Paste, deoarece eu am ambitia personala de a-i traduce intreaga opera in lb straine de circulatie cat mai restransa, NU din invidie fata de talentul lui pe care as dori cumva sa il ascund de ochii lumii mai largi astfel incat sa nu fie descoperit prea usor vreodata in viitor, ci tocmai ca sa relevez cat de universal poate fi el in exprimarea lui artistica, traductibil si inteligibil pana si in limbile unor culturi indepartate care nu au nici in clin nici in maneca cu cea romana, una totusi macar teoretic semi-central geografic europeeana, nu chiar atat de evident periferica cum ar fi, de ex, poate chiar cultura olandeza mai ales de coasta, (cu tot respectul, desigur, pt d-nii Erasmus, Antonie Philips van Leeuwenhoek, sau Spinoza, care se pare ca utilizau totusi lb latina, sau chiar mai recent dl Hendrik Wagenwoort, care totusi si el se pare ca a studiat clasicii greci si romani antici oarecum mai central cultural europeeni, mai ales daca extindem cu oarecare indulgenta probabil laxa cercul europeean cu Teba antica fiind de fapt la un moment dat in centru, nu propriu-zis fabrica de bere de la Pilsen, sau mai sigur geografic probabil distileriile din jurul Kievului), sau mai clar cert periferica a insulelor Faroe.

De altfel, dintotdeauna mi-am dorit ca si poetii Marin Sorescu si Tudor Arghezi, care sunt poetii romani ceva mai moderni apreciati de mine sa fie mai usor traductibili in diverse lb straine, deoarece si ei in lb romana mi se par autentic universali, insa habar nu am de ce poeziile lor mi se par efectiv intraductibile, probabil deoarece eu am receptat toate poeziile in lb romana, si inca probabil le pot recepta pe acestea la nivel de copil care inca nu era sau era abia in devenire multilingv, asa cam la nivel de intre 6-8 ani, asa ca eu, lipsit de o capacitate de apreciere mai rafinata si matura a genului poetic, am ramas sa aspir preferential la traducerea clasicilor romantici de gen G Cosbuc, M Eminescu, V Alecsandri, Loopoo mai recent, (el fiind un poet neoclasic neoromantic in stil partial "eternul vesel si ferice" Vasile Alecsandri, cu nuante moralizatoare fabuliste in stil partial Grigore Alexandrescu), si inca aspir sa incerc sa traduc si cateva poezii scrise de poeti si in stil neoromantic realist socialist, cum ar fi poate Geo Bogza, deoarece eu personal simt ca am un grad de competenta sporita in mai multe limbi straine plus de nivel de om chiar de varsta adolescenta in ceea ce priveste capacitatea mea de traducere a poeziilor din grupul stilistic neoromantic realist socialist.

Visjon

Jeg så en hvite engel passerer over hodet mitt;
Hans blendende flukt beroligende for stormen hit,
Til taushet fjernt han havet fullt av støy.
- Hva tenker du å gjøre i natten, engel, du ?
Spurte jeg ham. - Han sa - jeg kom å ta din sjel. -
Og jeg var redd, fordi jeg så engelen var en kvinne;
Og, skjelving og strekking ut armene mine, ba jeg henne:
- Hva skal jeg ha den etterpå for meg ? fordi du ville fly. -
Han svarte ikke, beleiret av skygger formørket
Himmelen... - Hvis du tar sjelen min, gråt jeg,
Hvor skal du ta den ? vise meg på hvilken plass.
Fremdeles taus sto han. - O fra den blåe himmelen
Er du døden ? Spurte jeg ham, eller er du livet ? -
Og vokste natten på herjet sjelen min,
Og da forandret engelen seg som svart og sa: - Kjærligheten er jeg.
Men hans mørke pannen var mer sjarmerende enn dagens lys,
Og jeg så i skyggen hans lysende øyner,
Stjernene gjennom vingefjærene hans.

Victor Hugo
(Betraktninger)

Lykkelig er den travle manden

Salig er denne manden, besatte af hans evig skæbne
Hvilken, som en rejsende som går fra morgenstunden
Vækker med ånden hans fyldt af drømmeri,
Og ved daggry begynder han at læse og at bede!
Mens han læser, kommer dagen langsomt
Og glider i hans sjæl og på det firmamentet.
Tydeligt ser han, i dette blege lyset,
Ting i hans værelse og andre i sig selv;
Alt sover rundt i huset, han tror han er alene;
Alligevel, lukkende deres munde med fingrene deres,
Bag ham, mens beruset er han af ekstase,
Smilende engler læne sig op ad sin bog.

Victor Hugo
(Betragtninger)

Aniversari- 2

Tot azi este posibila aniversare a d-lui Claude Adrien Helvetius, (alte surse mentionand data de 26 ianurie ca fiind cea corecta), om de litere si filozof francez nascut in rotundul an 1715 la Paris, cu o personalitate si un destin probabil asemanatoare celor asteptate/sperate de parintii mei de la mine si pentru mine, (desi desigur probabil cu o speranta de viata mai lunga decat 56 de ani), mai ales ca mama dorise sa ma numeasca si Claudiu, numai ca eu nascandu-ma prematur, nu a avut timp sa discute asta cu tata, asa ca a reiesit ca eu voi avea o cu totul alta personalitate si un alt destin, stiute fiind influenta datei de nastere dar si a numelui unei persoane asupra destinului unui om, in afara de timpurile si locul geografic unde se naste, plus din cine se naste. Parintii mei fiind fost totusi situati destul de bine, poate chiar mai bine in raport cu parintii d-lui Helvetius, al carui tata fusese medicul de familie personal al reginei consort a lui Louis XV, Marie Leszczynska, si totodata el neavand decat un unchi matern familiar cu finantele si economia, pe cand eu avand ambii parinti plus un unchi si o matusa, ambii materni, toti cu studii economice, fiind fost nascut totodata si in sectorul 1 al micului Paris, Bucuresti, era clar ca soarta mea statea numai in mainile mele si depindea numai de mine sa imi actualizez aspiratiile parintior mei in mod cat mai bine si mai constiincios, deoarece toate conditiile facilitante chiar imi fusesera oferite pe tava. Ma rog, desi zau, nu cred ca voi putea reusi vreodata sa fiu numit de vreo regina in postul de tip sinecura din domeniul colectiei de impozite agriculturale numit "fermier general", cu un salariu anual de 100 000 de coroane vechi, asa ca dl Claude Helvetius, am fost totusi si eu numit la un moment dat functionar corporatist cu un salariu tot in coroane chiar daca mai noi, si chiar daca am renuntat la acel salariu din motive de etica si lene personala, preferand sa raman functionar tehnician simplu in industria comunicatiilor telefonice (inclusiv fara fir) porno, macar in legatura cu hobby-urile de filozof si om de litere, in care dl Hevetius s-a angajat cu autentica afinitate si mare pasiune de la frageda varsta de 23 de ani, avand deja acoperit costul vietii zilnice cu ajutorul acelui post salariat de fermier general la care dansul nu a renuntat in mod posibil nesabuit atat de usor ca mine, si eu am inceput totusi sa tin acest blog la varsta de cca numai 30 de ani, asa ca nu e totul inca pierdut, mai ales daca ma remarca si pe mine vreodata vreo regina in loc sa ma fi remarcat vreo corporatie, drept care eu raman deschis la posibile oportunitati pt diverse sinecuri in afiliatie cu toate casele regale ale UE, ba chiar si off-UE, totodata fara a discrimina in functie de dinastie, si chiar sincer sunt interesat de a invata si elemente din limbile olandeza si luxemburgheza, incet incet ajungand poate sa ma apropii si de a putea intelege mai bine si lb germana, deoarece nu se stie niciodata ce regina imi poate remarca aptitudinile de functionar birocrat, numai ca totusi trebuie sa imi recunosc si sa imi declar limitatiile in legatura cu intelesul lb poloneze, deoarece am observat si eu cat este de autentic dificila. Totodata, desi in legatura cu actualizarea unei familii personale nu cred ca pot promite vreo reusita similara cu a d-lui Helvetius, care s-a casatorit cu o doamna deosebit de intelectuala, Anne-Catherine de Ligniville, poreclita oarecum pisiceste insa cu afectiune Minette, care a tinut timp de peste 5 decenii un salon de discutii literar si filozofic la Paris, totusi si eu particip destul de constiincios cu comentarii pe blogurile unor doamne interesate de literatura si filozofie sociala cu bloguri proprii similare unor astfel de saloane ale iluminismului francez, ca de exemplu Andreea Iulia Toma, Vienela, Kadia, Pandhoraa, CLM, iar in legatura cu participarea la un club de discutii pe teme economice si politice intre gentlemeni, la fel cum dl Claude Helvetius a participat cu mare placere alaturi de d-nii Voltaire, Montesquieu, si Pierre Louis Maupertuis la Club de l'Entresol, si eu ma straduiesc sa particip cat mai asiduu si in mod cat mai spiritual la discutii similare pe blogurile lui Razvan Ianculescu, Vladen, si Mircea Vladut. (Sorry pt cei nementionati, insa va asigur ca va incadrati in mod binemeritat si dvs in grupul notabilitatilor cu sensibilitati si afinitati culturale iluministe.) Si daca dl Helvetius, la varsta de 43 de ani, cu 13 ani inainte de deces, a reusit sa publice un magnum opus al vietii sale, De l'Esprit, avansand doctrine utilitare, egalitariste si chiar atee, cauzand un oarecare scandal, si fiind oarecum fortat sa dea cateva retractii publice, si eu am de gand sa scriu dupa ce ies la pensie, sperand sa traiesc macar 14 ani dupa aceea, un magnum opus personal care si el ar cauza un mare scandal daca ar fi astazi publicat, si care precis va cere si el o gramada de erate si retractii publice dupa publicare, (precis atat pt forma cat si pt continut in cazul meu), acel tratat de Estetica Etica, cu indicatii de tip eticheta comportamentala si de tinuta pt toti cei ce depun efort activ la nivel profesionist sau amator in domeniul artelor (producatori, consumatori, critici, businessmeni, educatori, filozofi). Plus, tot asa cum si dl Helvetius si-a petrecut anii finali ai maturitatii depline, dupa ce a renuntat la postul de tip sinecura, retragandu-se pe domeniul lui rural si angajandu-se in activitati caritabile pt oameni sarmani si dezvoltarea agriculturii si industriilor locale de pe langa acel domeniu, si eu doresc sa ma retrag la pensie pe o insula rurala din Pacific, participand, ca consumator local, la sustinerea industriilor si agriculturii locale, si la mentinerea de joburi pt oameni sarmani, care ar putea sa aiba de lucru cu mine in azilul de batrani unde voi ajunge in ultimii ani ai vietii mele. Deci pana la urma, totusi, desi oarecum intarziat, totusi nu as putea zice ca nu voi reusi chiar de loc sa imi indeplinesc macar si partial destinul sperat de catre parintii mei pt mine. Eu raman, prin urmare, relativ satisfacut si sincer optimist in legatura cu progresul catre destinul meu personal.

Printre alti aniversati astazi se afla si d-nii Victor Hugo, Honore Daumier, Buffalo Bill, Levi Strauss, Giambattista Bodoni, si dl Emile Coue, un psiholog si farmacist francez care a descoperit efectul placebo si a si imaginat primul o metoda de psihoterapie si "imbunatatire personala" (self-improvement) bazata pe auto-sugestie optimist-pozitiva, idee preluata ulterior si de dl Carl Rogers, mai recent si de guru comerciali americani de gen Tony Robbins si raspandita azi pe intreg Internetul ca recomandare chiar relativ sincera non-comerciala uneori.





 

Aniversari- 1

Azi este ziua celebrarii sf Alexandru din Alexandria, decedat in prima jumatate a sec 4, participant la primul Consiliu de la Niceea, cunoscut oponent (cu succes) al doctrinei "arianismului" legata de intelegerea conceptului de Trinitate, scriitor stilist talentat (cf wikipedia), recunoscut in religiile crestine ortodoxe rasaritene, coptice, si romano-catolice (desi bisericile crestin ortodoxe estice il serbeaza in mai).

Este si ziua dedicata de catre religiile crestine romano-catolice si anglicane sf Isabel a Frantei, fiica regelui Louis VIII al Frantei si a reginei consort Blanche de Castille, recunoscuta in religiile crestine romano-catolica si anglicane, celibatara convinsa, si fondatoarea la timpul mijlocului sec XIII a manastirii/abatiei Logchamp din Bois de Boulogne a surorilor sf Claire "Urbaniste" apartinatoare Ordinului Franciscanilor.

Tot azi, 26 februarie, in 1564, a fost botezat, la scurta vreme dupa nastere, poetul, dramaturgul, traducatorul, si presupusul lucrator (sau cel putin posesor si utilizator talentat) de inteligenta britanic elizabetan Christopher Marlowe, contemporan cu scriitorul William Shakespeare, din pacate acesta decedat de tanar, la numai 29 de ani, prin omucidere de tip injunghiere cu un cutit de catre un businessman in urma unei dispute asupra unei facturi. Probabil din cauza ca fusese atat de talentat si sexy, s-au iscat tot felul de zvonuri ulterioare chiar inca si azi raportate in mass-media atat despre motivele decesului, care a fost suspectat de unii a fi fost un asasinat cvasi-politic deoarece dl Marlowe tocmai fusese arestat pt erezie si/sau blasfemie cu cateva zile inainte de a fi injunghiat, plus se presupunea de catre fanii d-lui James Bond si a altor eroi similari ca ar fi lucrat si el, (ca mai toti oamenii super-sexy cu IQ deasupra mediei de altfel, mai ales cei carora li se permitea sa chiuleasca de la studii tocmai de la Universitatea Cambridge si totusi se intervenea cu pile sa primeasca diploma finala de Masterat in Arte), pt unul din birourile de inteligenta ale statului, cat si despre eterna controversa despre cine o fi fost "cu adevarat" dl William Shakespeare de chiar parea sa le stie tocmai el pe toate chiar asa de bine la nivelulul secolului XVI presupus totusi inca obscurantist in majoritatea UE, (de vreme ce la Napoli pe data de 8 martie a acelui an fusese interzis sarutatul in public sub amenintarea de posibila pedepsa capitala, pe cand in Lumea Noua niste francezi colonisti intrepizi timpurii abia scapasera cu viata din conditiile lumii salbatice a Carolinei de Sud plus a ordinelor unui capitan de colonie excesiv de tiranic plecand disperati cu ultimele puteri inapoi catre casa pe Atlantic fara provizii si ajungand sa trebuiasca sa recurga la canibalism, iar singurii care mai ramasesera in urma si nu erau captivii unor amer-indieni, au plecat catre Florida deoarece era clar ca in Carolina de Sud era mult prea rau si/sau dificil, chiar mai rau decat in UE de la acea vreme, plus in Filipinele inca nedescoperite de conquistadorii spanioli, capitala Manila nici nu fusese inca fondata), printre posibilii candidati alternativi la identitatea shakespeare-iana aflandu-se si dl Marlowe, care si-ar fi inscenat decesul si ar fi continuat sa scrie sub pseudonimul Shakespeare. S-a mai zvonit si chiar insistat ca ar fi fost si gay, desi desigur ca in Anglia elizabetana oricine putea sa "fie" gay, la fel ca si in Grecia sau Roma antica, deoarece comportamentul sexual uman nu era atat de strict clasificat si de intrepatruns cu o inclinatie sau o orientare la nivel de necesitate de auto-identificare, de altfel aceasta "auto-identificare" nefiind inca propusa ca fiind obligatorie de vreme ce inca nu se inventase adolescenta in timpul careia se contureaza mai bine identitatea si stilul personal si se propune o constructie mai solida a unei imagini de sine in privat sau chiar pe Facebook, si cine apuca sa supravietuiasca pe atunci primilor 15 ani de viata, se considera norocos daca mai apuca inca vreo 16-18 de viata relativ adulta, (posibil chiar si inca vreo 40 daca traia in conditii protejate si materiale mai bune specific numai in UK, preferabil pe langa un oras mai mare, spre deosebire de astazi, mai global si preferabil in zone mai putin aglomerate, unde lumea poate bate si 80 de ani de viata teoretic adulta), iar singurele entitati de la care se putea astepta vreo identificare mai oficiala erau reprezentate de alte persoane, de obicei oficiale sau in pozitie de reala autoritate, de ex statul, biserica, politia, parintii, etc, nu de persoana respectiva in sine, (desi trebuie totusi recunoscut ca fusese deja inventat si propus procedeul auto-criticii atat in particular, mai mult pt populatia mai larga in cadrul confesiunilor pacatelor personale, cat si in public, mai mult pt cazuri speciale indeosebi politice cu necesitate de PR, plus probabil era recunoscut de catre cativa oameni mai educati de tip intelectual, clasic stiut mai narcisisti din fire, ca era posibil interesant, ba chiar si relaxant sa incerci sa te auto-cunosti). Oricum, in amintirea dl Christopher Marlowe, mi-am permis sa traduc un fragment de text poetic din piesa Edward al Doilea din lb britanica contemporana in lb daneza contemporana, (mai ales ca bloggerul Loopoo nu a mai scris de mult o poezie originala pe care as putea sa o traduc in vreo lb scandinava, si nu indraznesc inca sa ma apuc sa traduc tocmai El-Zorab de dl G Cosbuc, asa cum imi propusesem, in lb daneza, fara a incerca mai intai macar cu un fragment ceva mai apropiat de o lb anglo-saxona).

De mægtigste kongene deres favoriter har haft;
Den Store Alexander Hephaestion elskede,
Den sejrende Hercules for Hylas græd;
Og for Patroklos, opholdt sig alvorlige Achilles bak.
Og ikke konger kun, men de klogeste mændene:
Den romerske Tully Octavius elskede​​,
Seriøse Socrates, han, vilde Alkibiades.


(...va urma...ca mai sunt cateva aniversari interesante azi...)




 

Oh, woe, oh, why again ?

Iar am alunecat in comentarii pedantice pseudo-conferentiare azi (pe blogurile altora). Nu stiu pe cine sa mai dau vina, in afara de mine, desigur, ca sa simt si eu ca pot uneori imparti raspunderile care ma apasa si cu altceva sau altcineva. Nu cred ca e de vina campania editurii care doreste sa promoveze plantarea unor copacei in timp ce promoveaza taierea altora, probabil mai multi plus autentic maturi, ca sa publice in continuare carti pe hartie, desi recunosc ca am intrat in panica atunci cand am vazut ultima carte (de tip comercial seria B) publicata de aceasta editura aleasa pt recenzie de bloggerul Vienela, chiar atat de repede dupa ce mai facuse deja recenzia uneia ceva mai bune (de tip chick lit educativ istoric). Nu cred ca e de vina AMPAS, desi recunosc ca m-am intristat ca a castigat Amour premiul Oscar pt cel mai bun film strain in loc de Kon-Tiki. Nu cred ca e de vina bloggerul Raul Ghiran, care pe de o parte ne invita la o cafea tocmai in tara bautorilor preferentiali de bere, Luxembourg, pe urma se vaita de dureri cronice de spate si tanjeste dupa un pat adecvat, iar pe de alta se mahneste ca aparent nu consumam si noi, cei probabil romani sau inca romani, asa de multa bere astfel incat sa fim si noi "mai ca" slovacii, cehii, sau polonezii. Sa fie oare de vina bloggerul cu aspiratii de mare publicist Christian, caruia i-am impodobit numele cu un H semi-inadvertent probabil deoarece chiar deja ma gandeam la el ca la un posibil Fletcher, deoarece fusese raportat public ca aparent cauzase un sentiment de ofensa unui blogger de sex feminin cu un copil mic in brate (sau pe langa) de parca ea ar fi fost insasi Bounty ? Sa fie de vina bloggerul Intuneric deoarece a mentionat numele lui Iisus Christos tocmai cand eu ma gandeam la David (nu cel al lui Michelangelo actualizat, ci la al meu cel neactualizat) ? In orice caz, m-am lasat afectat emotional azi mai mult decat ar fi fost necesar sau chiar recomandabil, si eu cand ma simt afectat emotional incep sa ma simt vinovat, si pe urma, de cand am devenit addicted la a ma exprima in public in scris, trebuie sa transpun cumva aceasta anxietate intr-un nr de cuvinte direct sau posibil chiar exponential proportional cu acel grad de anxietate in loc sa o transpun in vreo alta activitate mult mai utila pt mine. Desigur, Say NO to illicit drugs !

Este cat se poate de clar pt mine ca tocmai atunci cand ar trebui sa ma preocup de treburi mult mai serioase si pertinente pt mine, eu incep sa ma preocup cu cea mai mare harnicie de activat in domenii pt care nu am nici o experienta sau calificare, si in legatura cu care nici nu am de gand sa capat vreodata o competenta chiar si mica. Nu pot uita ca atunci cand a trebuit sa invat pt Bac la lb si literatura romana, sau macar sa imi scriu niste formule matematice mai des intalnite in problemele anticipate pe o fituica, eu m-am apucat de invatat lb italiana, de care desigur ca m-am lasat imediat ce am aflat ca luasem Bac-ul, asa ca lb italiana a ramas total straina pt mine, desi ii cunosc accentul si pronuntia si o pot recita atat in poezii cat si in texte de phone sex destul de bine. Numai ca azi, tocmai cand primisem o solicitare de acest gen de la o persoana de sex feminin de origine scandinava, eu am inceput sa o iau in schimb pe franco-americana, pt ca ma cuprinsese brusc, efectiv nu stiu de ce, onestitatea...asa ca desigur ca acea persoana scandinava a fost dezamagita din toate punctele contemporane posibile de vedere, in ciuda legaturilor istorice culturale recunoscute ale Scandinaviei atat cu Franta, cat si a celor de business cu SUA. Cred ca, de fapt, a fost cel mai mult de vina prezentatoarea expozitiei Chagall- Entre Guerre et Paix de la muzeul Luxembourg din Paris, care vorbea cu o asemenea pronuntie franco- usor americana, de altfel balansat perfect si cu un continut de natura oarecum mai proeminent americana decat franceza, si pe care pierdusem vremea sa o ascult ieri, si inca in 2 randuri, in loc sa fi cautat sa ma uit doar la tablouri fara sa mai ascult pe nimeni. 

Interpretarea unui vis fictional in desert

Bloggerul Vienela a imaginat o povestire despre visul incarcat de afect al unui barbat fictional, drept care m-am simtit deosebit de tentat de a incerca sa-l interpretez la nivelul meu perpetuu amator, fiind bucuros totodata ca nu trebuie sa ma ocup pt o vreme de continuarea descrierii orasului meu de tip capitala culturala, care mi se pare o tema deosebit de dificila si totodata monotona.

Afectivitatea de care pare a fi incarcat acest vis este furia plina de neputinta amestecata cu sentimente de remuscare si dubiu, un sentiment emotional deosebit de intens neplacut pt oricine, deci cu atat mai memorabil si posibil chiar semnificativ pt acel personaj masculin de varsta adulta incerta. Marginea unui desert, locatia in care se petrece visul acelui barbat, in ciuda florei tipice specifice desertice, care insa pare subreprezentata in acest vis in detrimentul unui nisip zgrunturos, inecacios si arzator, poate reprezenta o margine, un inceput de uscaciune, izolare, pustietate, singuratate, chiar posibila lipsa de speranta, catre care priveste acel om in visul sau atat cu fascinatie, insa evident neputincioasa, dar si cu evidenta spaima. Am putea specula deja ca varsta acestui barbat este in tranzitie catre a fi adult matura, in zilele noastre cu speranta de viata real mai crescuta decat oricand in istorie oriunde vreodata de obicei reprezentata de o perioada de timp destul de lunga de efort sustinut monoton, dificil de suportat mai ales pt un cetatean urban probabil europeean al inceputului de secol 21. Visul este totodata destul de clar probabil visat de un europeean contemporan, datorita imaginilor vadit relativ ignorante si real caricaturizate, chiar daca si posibil simbolice, despre un posibil desert oarecare.

Stressul curent poate fi unul banal, de exemplu o cina indigesta in seara anterioara, chiar o posibila simpla viroza febrila oarecare, ceea ce nu ar fi atat de neobisnuit pt un individ urban europeean de varsta adulta oarecare, dar si posibil stress legat de probleme financiare sau de serviciu, in general spaime legate de o posibila pierdere de fata/reputatie, (fata fiind catre desert), sau chiar fata de o simpla si relativ comun intalnita incepere de disfunctionalitate a starii generale de sanatate la varsta adult matura, spaima de posibila incompetenta sau chiar impotenta, fie inteleasa concret sau la figurat. Exista totodata in sinea visului acelui barbat o dezamagire fata de sine, o temere posibila fata de necesitatea intelegerii inevitabilitatii erorilor de estimare, un lucru de altfel cu totul comun pt majoritatea oamenilor din cadrul cultural descris mai sus de nivel de scolarizare anterioara posibil postliceala sau chiar universitara desi mai probabil o universitate mediocra, caz iarasi deosebit de des intalnit pe intreg teritoriul UE contemporan.

In plus acest barbat, despre al carui background banal incep sa imi dau din ce in ce mai bine seama, chiar poate mai bine decat as fi in stare sa interpretez visul lui, pare a fi tranzitionat deja catre o pozitie non-credincioasa in viata din punct de vedere teologic, in afara de faptul ca este clar ca habar nu are prea mult despre vietile si trairile si aspiratiile si incercarile sfintilor eremiti mai obisnuiti, nici despre cultura nomadica a beduinilor. Insa aceste lucruri nu il fac de dispretuit, ci chiar il umanizeaza mai mult pt mine, si este clar ca sufera in timpul visului si imi pare rau ca a trebuit sa traiasca acest cosmar in aceasta poveste, insa poate ca este bine ca l-a avut, asa ca un fel de semnal de alarma pt el insusi pt a incepe sa se ingrijeasca mai bine in legatura cu starea lui de sanatate, lucru deosebit de dificil in mediu urban la inceput de secol 21 mai oriunde in lume azi.

Desigur ca este gelos fata de Lola, si inspaimantat de posibila ei pierdere. Lola din vis, in ciuda numelui atribuit similar cu al consoartei lui, reprezinta de fapt o parte a lui insusi pe care efectiv se teme ca e gata gata sa o piarda in acest moment, la marginea unei oportunitati initial intrezarite care pare a se fi transformat in perceptia lui momentana intr-o adevarata catastrofa in cele din urma...si totul desigur din cauze de competitivitate rivala conflictuala cu partea lui esential rebela, varul acelui maior, care la randul lui, in uniforma declarata si inca si cu grad de ofiter real "major", evident reprezinta competenta ego-ului lui structural si totodata constiinta morala a super-ego-ului sau. Acel var impulsiv, un defect de care el este deja constient si ii este cam teama, din cauza caruia desigur a intrat el in bucluc si mai devreme, insa cu care totusi fusese mai devreme chiar posibil amic si strans aliat, caci este tot o parte din el gata gata de a se desprinde si ea, pe masura ce el se maturizeaza, pare a fi acum, in vis, pe punctul de a se alia tocmai cu tineretea lui pierduta, anima lui, Lola, si sa dispara de langa el odata cu ea.

Unde este pe cale de a dispare tineretea lui adulta inconstienta si rebela, care pare a se fi "decis" in vis sa se uneasca cu inclinatiile si aspiratiile lui artistice din adolescenta si tinerete, insasi anima lui Lola-Helen, lasata chiar posibil in urma pt un job oarecare, poate chiar si pt o Lola-Mary oarecare...care nici macar poate nu e Maria cea matern-ceresc-albastra, la care pot aspira la nivel ideal mai toti barbati obisnuiti in dezvoltarea lor personala, ci pare a fi o Mary oarecare cu maini patate cu rosu carmin de coacaze, posibil desigur ispititor "vinovata", insa tot posibil momentan stearpa ? Unde este, in plus, copilul pe care si l-a dorit ? Chiar si daca exista unul in realitate si nu s-a risipit inca o sansa pt a avea unul sau inca unul in modul cel mai concret anuntat, este desigur si el un copil ca toti copii, nu un copil ideal visat de mai toti parintii din lume...si cine sa fie oare de vina ? Lola, nevasta reala ? Sau chiar insasi el, sau parti din el, anima lui Lola-Helen, cea a adolescentei mai fragede, anima lui Lola-Mary a barbatului deja tanar adult ? Insa maiorul tace, nu ofera solutii, si isi mentine neutralitatea, asa cum trebuie sa se comporte, de altfel, un ego structural competent si un super-ego totusi functional si sanatos.

Acest barbat care viseaza nu este un sociopat, si nu este un artist real "de cariera", nu este nici un rar intelept care sa fi aspirat vreodata in mod cat de cat realist la vreo Lola-Sophia, ci este un om obisnuit, chiar psihic echilibrat, care isi deplange in acest vis spulberarea viselor autentic placute si dulci ale pasarii tineretii lui...pe care este intr-un fel suparat...dar este suparat pe sine insusi de fapt, nu pe Lola-sotia cea reala...este mahnit, dezamagit chiar in legatura cu el insusi...desi desigur ca nu este vina lui si totul este doar un vis obisnuit. Iar, teoretic, animele nu mor sau dispar niciodata asa pe de-a intregul sau la comanda, chiar daca uneori exasperati de ele sau de alte stressuri sau pierderi sau regrete sau remuscari, in fond experiente, trairi si sentimente umane, le putem "bana" in desert...ele vin si pleaca, ne viziteaza mai adesea in vise, sunt parte din noi si cine suntem noi cu toate, chiar daca pot lua uneori numele sau chiar infatisarea unei persoane reale cunoscute de noi.

Insa imediat dupa o banala halucinatie hipnopompica petrecuta in tranzitia dintre starea de somn cu vis si starea de veghe deplina, Lola cea autentica, consoarta, este chiar acolo langa el, cu mainile pline de coacaze rosii adevarate, care reprezinta caldura si apropiere, totodata urari de sanatate si recomandarea utila de a se feri de atata stress, plus coacazele au vitamine hidrosolubile utile pt recuperare, sunt diuretice si laxative, deci posibil ajutatoare intr-o indigestie, racoritoare in caz de febra si contin si vitamina A buna pt mentinerea unei acuitati vizuale corespunzatoare in viata de zi cu zi. Lola cea adevarata este chiar o sotie deosebit de draguta si de amabila fata de acest barbat, desi lui, aflat inca sub starea neplacuta provocata de acest vis, poate si inca stressat de diverse, job, viroza, indigestie, neglijarea unei igiene de somn adecvate si a unui program mai constiincios de protejare proprie impotriva noxelor mai comune din viata zilnica a unui barbat adult europeean al acestui inceput de secol 21, ii va lua ceva timp sa remarce aceste lucruri si sa isi dea seama cat este, de fapt, de autentic norocos ca si-a gasit-o pe aceasta Mary, chiar daca nu e chiar exact cum a fost mama lui, si nici nu trebuie sa fie astfel.

Insa acest barbat nici nu isi poate grabi trezirea, nici insanatosirea in caz ca era racit, nici nu isi poate grabi maturizarea in caz ca se simtea momentan mai vulnerabil sau mai imatur, sau exagerat vinovat din cauza stressului ca pare sa fi intrat iar in vreun bucluc, oricare ar fi cauzele specifice sau chiar multiple si combinate, inclusiv starea vremurilor si a economiei globale, nu neaparat o drama domestica, un conflict de serviciu, o problema financiara, sau o stare de indispozitie momentana si fara prea multe consecinte. Autoarea povestirii, Vienela, a remarcat corect acest lucru descriind trezirea lenta si oarecum greoaie a acestui barbat din acest cosmar.

In ceea ce priveste un posibil prognostic, visul este, la fel ca majoritatea viselor majoritatii oamenilor de altfel, de bun augur, DE BINE, mai ales datorita existentei Lolei celei reale dar si a structurii de fond relativ satisfacatoare si a psihicului relativ echilibrat al acestui personaj fictional, care insa, ca majoritatea barbatilor de varsta lui adulta azi, trebuie sa invete, exact asa cum probabil i-o fi spus in nenumarate randuri si mama lui, cu care cred ca a avut o relatie buna de altfel, ba chiar a fost un baiat probabil iubit si chiar rasfatat, caruia i s-au citit povesti adecvate in copilarie, (ca asta imi spune si mie mama de cel putin 28 de ani de cand pot tine eu minte), sa invete sa aiba grija mai bine de el, de ex sa se spele bine pe maini inainte de a se aseza la masa si de cate ori vine acasa de afara, sa se culce la o ora potrivita, sa nu exagereze cu cinele indigeste, alcoolul sau tutunul, sa isi puna caciulita in cap si fularul la gat de cate ori bate vantul mai tare, sa se fereasca de curent, sa stie cum sa isi gestioneze mai bine emotiile negative, sa nu isi piarda cumpatul atat de usor, ca el este totusi un om bun, constiincios, competent, si chiar dragalas...mai ales daca pana si Lola a fost in stare sa-si dea seama de asta de l-a ales tocmai pe el drept consort.



 

Orasul meu personal de tip capitala culturala- partea 1

Cand zbori deasupra orasului meu de tip capitala culturala inainte de a ateriza pe unul din aeropoartele sale, poti vedea de obicei cladirea de pe deal, care nu este sediul Guvernului, ca in Washington, D.C., ci Ministerul Apararii, pe care arhitectul urban probabil neinspirat s-a decis sa il expuna chiar in vazul tuturor, si direct in bataia oricaror elemente, atat naturale cat si teoretic posibil straine. Corpul central al acestui minister a fost, totusi, proiectat similar Pentagonului.

In valea accesibila peste un sant cu pod rabatabil numit Delaware Water Gap, se afla cartierul Templului, traversat de un rau numit Dambovita, care poate fi traversat chiar in centrul acestui cartier pe un pod simplu de piatra numit Puntea Suspinelor, care insa nu are ferestre ca omonimul sau din Venetia, insa sub care exista acelasi obicei ca indragostitii aflati fie pe vreo gondola, ca in cartea "3 intr-o barca", fie chiar pe o barca simpla cu vasle la care trag ambii din cand in cand in mod echitabil alternativ, sa isi jure eterna indragostire, petcetluind-o cu un sarut, si uneori chiar sa se ceara in casatorie unul pe altul, in caz ca aceasta cerere este legala, daca este facuta in decursul zilei ocrotite de Sfanta Miercuri, care seamana oarecum cu bunica mea, (desi bunica mea este si mai sexy si totodata de obicei imbracata mult mai sic). "Templul" nu este un asezamant religios, ci este sediul Facultatii de Finante-Banci cu predare in lb engleza din cadrul Academiei particulare de Studii Economice.

(...va urma...)

 

Cartografia identitatii mele culturale- capitolul 4

Citind un articol recent despre o plimbare a blogger-ului Andreea Iulia Toma prin Bucuresti, si gandindu-ma ca pt mine orasul cu Foisor de Foc poate fi numai Bucurestiul, (desi desigur ca exista si alte orase care au foisoare de foc), mi-a trecut prin minte ca as dori sa-mi pot imagina un fel de oras cultural ideal personalizat pt mine, in care fiecare reper ar reprezenta reperul unuia din locurile geografice de care am fost atins cultural formativ. Acum imi dau seama ca poate un oras ar fi prea mare, si poate ar fi de ajuns un singur cartier, sau poate ar trebui sa ma gandesc la o localitate mai mica de tip "orasel" asa pt cca maxim 50 000 de locuitori. In ciuda existentei expresiei "sat global", plus a celor numai "6 grade de separatie" care par a arata cat de mica poate fi lumea, plus a expresiei ca "e nevoie de un sat [pt a educa un copil]", si totodata si in ciuda existentei atator cartiere cu specific cultural proeminent, unele chiar continand substantivul "sat"/"village" in numele lor oficial, totusi eu personal, sperand ca nu voi fi considerat prea grandios narcisist, simt ca parca as avea afinitate culturala cu o localitate urbanizata ceva mai complexa decat un sat, adica totusi imi trebuie si cateva bulevarde pietonale, si niste autostrazi pe undeva pe acolo, cel putin 2 spitale, 2 sau chiar 3 statii de politie, mai multe scoli, mai multe feluri de mijloace de transport in comun, etc, deoarece eu chiar am amintiri culturale specifice legate la un nivel pe care l-am simtit formativ de astfel de repere arhitecturale din diferite parti ale lumii, si nu toate s-ar potrivi unui simplu sat.

Insa asa ceva este o "tema" deosebit de dificila, plus eu nu ma pricep de loc la arhitectura in general, cu atat mai putin la cea specific urbanistica, astfel incat sa nu iasa un fel de caricatura, si nu as vrea sa iasa nici ceva artificial ca un fel de parc de distractii gen "Oraselul Copiilor", sau mai rau, un fel de Neverland (al artistului Michael Jackson). Trebuie sa mai reflectez, si probabil ca va trebui sa incerc sa invat sa desenez un fel de schita de proiect urbanistic asa in capul meu, nu neaparat pe hartie, astfel incat mai apoi sa fiu in stare sa descriu o astfel de localitate in mod coerent in cuvinte. Eu nu am experienta de a descrie localitati intregi in cuvinte, nu cred ca am descris niciodata nici macar un singur parc. Ideea mea, desi tentanta, va ramane probabil la stadiul de proiect preliminar o vreme deosebit de indelungata...mai ales ca intre timp, in ultimul timp a dat iar navala "real life" peste mine, si efectiv nu mai am nici chef deosebit de "facut lectii".


(...e posibil sa mai urmeze...dar nu stiu cand...)

Cartografia identitatii mele culturale- capitolul 3

Odata ce am inceput sa stiu sa citesc, era inevitabil sa nu devin influentat cultural de primele mele lecturi, in esenta cititul ziarului Informatia Bucurestiului, si a catorva carti de povesti cu multe ilustratii din cultura europeeana centrala prelucrata Disney, cateva din cultura rusa, atat pre-bolsevica cat si post-revolutionara, si cateva din culturile balcanice romana si macedoneana. Intre timp am mai stat sa ascult si cantece din cultura italiana, franceza, suedeza, si americana inregistrate pe discuri sau casete sau difuzate la Vocea Americii, plus programul de povesti "Noapte buna, copii !" de la Radiodifuziunea Romana, plus e posibil ca am vizionat si cateva piese de teatru modern cu papusi la Teatrul Tandarica, si am adormit la destule spectacole de teatru pt adulti de la Teatrul National, Bulandra, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, si Teatrul Nottara. Parca am vazut si cateva piese de teatru pe niste scene de vara montate in parcul Herastrau si cateva scene de pe litoral in decursul unor vacante. Stiu ca as fi dorit sa audiez si sa vizionez si cateva piese de la Teatrul Evreiesc de Stat deoarece auzisem recenzii superlative despre piesele montate acolo atat de la parintii cat si de la bunicii mei, dar nu stiu cum de s-a intamplat ca nu am aflat niciodata unde este acest teatru, si nici nu tin minte sa fi adormit vreodata acolo. Dintre toate teatrele din Bucuresti, Teatrul National a reprezentat locul meu preferat de somn, deoarece scena era ff departe, acustica destul de proasta, asa ca nu ma putea deranja nimica si tin minte ca adormeam linistit si chiar fericit cu capul pe umarul lui mama imediat ce se diminua intensitatea luminilor din jur. Tin totodata minte ca am rasfoit cu mare entuziasm la un moment dat in copilaria mai mare un teanc de programe vechi de teatru pe care le-am gasit intr-o noptiera din dormitorul parintilor mei alaturi de cateva reviste porno.

La Circ parca nu am ajuns decat mai tarziu in cadrul dezvoltarii mele culturale personale, iar la Opereta din Bucuresti nu am ajuns niciodata, trecand direct la Broadway atunci cand am crescut mai mare. La Ateneu m-au carat niste profesori de cateva ori si nu am inteles nimica, iar la Opera din Bucuresti nu am ajuns decat deja adult, invitat de un fost amic bisexual care probabil dorea sa ma epateze, insa nu a reusit decat sa ma plictiseasca, si ulterior chiar sa ma enerveze cu presupusa lui pasiune pt Beethoven dar si pt balerine, si doar mai tarziu am reusit sa imi recuperez ceva entuziasm prin vizionarea unor spectacole de opera la Metropolitan Opera din cadrul Lincoln Center, mai ales ca acolo au ecrane montate pe spataruul scaunelor din fata pe care apare traducerea textului cantat original de obicei in lb italiana. La opere cantate in lb germana nu am fost niciodata, cred ca din principiu, deoarece eu m-am decis inca din clasa a 2-a, probabil cultural influentat de propaganda ruso-americana unita gand la gand atat pe vremea razboiului al 2-lea mondial din filme cat si a razboiului rece ulterior din real life, ca eu personal nu doresc sa cunosc nici lb nici cultura germana, in afara de cateva expresii in idis utile pt a intelege si a ma bucura de niste bancuri simpatice cu Itzic si Strul.


(...va urma...)

















 

Cartografia identitatii mele culturale- capitolul 2

Cum eu nu tin minte nimic din perioada in care am fost influentat cultural de sectoarele 1 si 5 ale Bucurestiului, si primele mele amintiri se situeaza in sectorul 2, plus mama mi-a zis ca ea oricum facea shopping alimentar si petrecea mai mult timp prin sectorul 2 cand era vorba sa fie cu mine carat alaturi de ea in vreun carucior pe trotuare, iar in drumul din tramvai dinspre alte sectoare catre sectorul 2 eu de obicei imi petreceam timpul dormind bustean, cred ca pot afirma ca sectoarele 1 si 5 nu au avut o contributie deosebit de insemnata in identitatea mea culturala timpurie pre-socializare scolar-profesionala (inclusiv gradinita), ci sectorul 2 a fost cel mai important dintre toate in aceasta perioada de perpetua vacanta a vietii mele.

Sectorul 2, situat in partea de nord-est a Bucurestiului, este un sector destul de mare, si contine atat portiuni centrale din Bucuresti, cat si portiuni mai periferice. Observ de pe wikipedia ca in perioada noastra contemporana, acest sector contine si comunitatea chinezeasca cea mai larga din Romania, insa nu sunt sigur ca aceasta comunitate era inca ff dezvoltata in anii 80.

Dintre obiectivele arhitecturale istorice mai importante ale acestui sector, eu sunt cel mai mult legat de Foisorul de Foc, si efectiv habar nu am avut pana in clipa de azi, cand le vad mentionate pe wikipedia, despre Casa Universitarilor, Palatul Ghica sau Casa Lahovary, deci este cat se poate de clar ca eu nu am avut nici o legatura culturala cu elita orasului Bucuresti. Din cele 58 de biserici ale acestui sector eu nu cunosc decat 3, si nici una din ele nu este cea in care am fost botezat, acea biserica ramanand un mister total atat pt mine cat si pt parintii mei, deoarece eu am fost botezat fara sa ni se ceara parerea de catre o persoana binevoitoare, prietena de familie, care se pare ca nu a suportat ideea ca eu sa raman nebotezat si, sub un pretext oarecare, m-a luat la plimbare si efectiv m-a incredintat unui preot crestin ortodox si l-a convins sa ma boteze, fara sa am nici macar o poza cu toalete luxoase drept amintire de la acel eveniment, daramite vreun certificat cu vreo stampila oficiala. Oricum, mi s-a confirmat ca sunt botezat, plus am vizitat si eu acele 3 biserici ortodoxe din sectorul 2, care mi-au placut, plus am stat la un moment dat de vorba cu un preot profesionist BOR care activa in sect 2 si cu un student la fac de Teologie Crestin Ortodoxa care locuia acelasi sector, asa ca pot spune ca am fost influentat cultural si de BOR. In ultima vacanta de dinainte sa incep gradinita m-am refugiat si intr-o biserica romano-catolica din orasul Herculane, pe care o gasisem hoinarind ca turist pe acolo, si tin minte ca mi-a placut si aia, plus nici nu m-am agitat prea tare ca mama ma credea total pierdut/ratacit, poate chiar, Doamne fereste, rapit de cine stie ce rau facatori, pt ca nu i-a dat prin minte sa ma caute in biserica, asa ca pot spun ca am fost influentat de timpuriu si de romano-catolicism, plus m-am dus chiar de buna voie in acea biserica si i-am admirat decoratiunile interioare, adica nu m-a ademenit chiar nimeni.

Dintre alte zone fata de care eu am avut afinitate timpurie cand eram ff mic, pot mentiona parcul Stadionului National, parcul Obor, parcul Circului de Stat, si bulevardul Regina Elisabeta. Parcurile Ioanid si Gradina Icoanei le-am cunoscut abia mai tarziu, dupa ce am inceput sa hoinaresc pe langa Dacia in drum catre zona Dorobanti din sectorul 1 natal. Zau daca mai stiu eu ceva deosebit de semnificativ cultural pentru mine din sectorul 2, in afara de 2 gradinite, cateva scoli, cateva camere de garda de la niste spitale, niste statii de transport in comun, si alte cateva cateva repere individuale pt diverse rendezvous-uri, si diverse intamplari legate de viata oricarui om care traieste in oricare localitate dintr-un mediu urban europeean. Desigur ca am amintiri personale precise despre diverse puncte de reper din acest sector, insa nu as putea spune ca ele au contribuit atat de mult la identitatea mea culturala cat au contribuit la identitatea mea personala, plus cu majoritatea m-am intalnit de fapt cand eram deja trilingv plus stiam sa citesc, asa ca din punct de vedere strict cultural, eu deja apartineam unui spatiu posibil mai aparte, nu neaparat unic, insa oarecum in alt plan intrepatruns cu primul, nu neaparat stratificat asupra lui.

(...va urma...)

Pauza culturala pt Leapsa !

Am gasit o noua leapsa pe blogul lui Claudiu Constantin, si abia astept sa raspund la intrebarile ei, mai ales ca incepusem sa obosesc de la efortul care trebuia depus pt a reflecta si scrie despre identitatea mea culturala, un subiect atat de complicat de nivel academic ! Acum, in loc sa ma chinui sa incerc sa formulez intrebari originale plus raspunsuri pt mine insumi, ma voi putea relaxa raspunzand cu constiinciozitate la intrebari puse de altii, chiar probabil interesati motivational, plus si eu chiar simtindu-ma din ce in ce mai motivat in ultima vreme de a ma motiva in mod mai clar pt a-mi planifica viitorul cu mai mare sarguinta, desigur preferabil la nivel de succes + fericire optim actualizabile, cred aceasta mica pauza de relaxare nu are de ce sa imi strice !!

Invit totodata sa rezolve aceasta leapsa pe blogger-ii Vienela, Kadia si Vladen, sperand ca ei sa o rezolve plus sa ii invite si pe altii sa o rezolve. Desigur, o poate prelua oricine trece pe aici si este posibil interesat de a raspunde sau de a invita si pe altii de a raspunde la aceste intrebari.

  1. Ce vor spune cunoştinţele tale despre tine la înmormântarea ta?
      "Iata cum a decedat ca un prost, in loc sa fie mai destept si sa stie cum sa supravietuiasca...insa la ce te poti astepta de la un om care nu a stiut sa se descurce niciodata ?"

  2. Dacă ai avea toţi banii din lume, dar tot ar trebui să ai un job, ce ai alege să lucrezi?
      As dori 2 joburi, mai probabil ambele part-time decat full-time, unul ca sofer si curier particular, si unul ca reprezentant din public cu drept de vot si de veto in board-ul editorial al unei reviste gen GQ sau Vanity Fair. Nu mi-ar displace sa continui ocazional si activitati de lucrator de phone-sex, ca totusi am ceva experienta, si de ce sa o las sa se piarda ?

  3. Ce va conta cel mai mult pentru tine la vârsta de 90 de ani?
      Accesibilitatea crescuta la o tehnologie super-fiabila si ergonomica pt varstnici.

  4. Ce ai schimba la tine şi la viaţa ta dacă ai afla că Dumnezeu nu există sau (dacă nu crezi într-un Dumnezeu) că există?
       Daca m-ar informa mai multe persoane deosebit de credibile ca D-zeu precis nu exista, as scrie un articol gen necrolog omagial pt El pe blogul meu, si poate ca as mai scrie si o serie de articole despre relatia mea mai timpurie cu acest personaj devenit acum de tip "prieten imaginar".

  5. Ţi-e frică de moarte? De ce?
      Nu as dori sa decedez prematur, adica inainte de a ma bucura minim 14 ani de pensie, (desi preferabil mai multi, chiar 22), dar nu stiu daca mi-e frica in mod special de moartea in sine pt ca in primul rand nu am de unde sa stiu cum e, si in al doilea rand am citit ca majoritatea celor care au avut experienta de a fi ff aproape de deces, sau chiar considerati pt un scurt timp in moarte clinica si apoi reveniti la viata, spun ca nu au simtit o spaima deosebita, ba chiar au simtit liniste si au vazut o lumina.
     
  6. Dacă mâine ai pierde TOT ce ai, care ar fi prima persoană la care te-ai duce pentru ajutor?
      Probabil tot tata...zau, ma simt atat de vinovat fata de el, ca tot timpul cad pe capul lui de cate ori am vreo problema.

  7. Care-i cel mai mare regret al vieţii tale?
      Ca efectiv nu am cum sa devin omul pe care si l-au dorit parintii mei, cu cea mai mare speranta si iubire autentica pt mine, sa devin.

  8. Cum s-ar schimba viaţa ta dacă ai ştii că eşti nemuritor?
       Cel mai probabil as lalai-o vreo 300- 400 de ani pe bloguri, si abia pe urma as incepe sa vad daca pot nascoci si altceva mai interesant de facut, de ex sa invat lb finlandeza. Pe urma as incepe sa traduc romane politiste din lb finlandeza in lb romana pe blog, etc. Pe urma probabil s-ar supara autorii ca le traduc romanele pe gratis pt publicul larg, fara ca ei sa beneficieze de drepturi de autor, si inca vreo 500-600 de ani as fi angajat in diverse procese legate de asta, insa as face cu ocazia asta si o facultate de drept. Cred ca probabil as pierde timpul in continuare cam la fel ca si acuma, insa mi-as permite sa mai studiez, sa mai obtin niste diplome de studii, etc. Cel mai dificil ar fi cum as putea sa ma intretin eu pe termen atat de indelungat, si sa determin pt mine insumi cat de frecvent ar trebui sa-mi schimb jobul sau chiar domeniul de activitate. Cred ca ar trebui sa devin mai expert si in legislatia muncii la nivel international.

  9. De unde ştim că toţi oamenii văd culorile la fel?
      Pai nu toti oamenii vad culorile la fel. Exista destui oameni daltonisti, exista si alti oameni care traiesc in niste comunitati izolate prin Africa si Asia, care nu pot distinge anumite culori, si unii nici nu au in limba lor cuvantul care denumeste acea culoare. Exista si o carte scrisa de neurologul Oliver Sacks numita The Island of the Colorblind, despre oamenii care traiesc pe niste insule in Micronezia si sufera de acromatopsie congenitala, (nu pot percepe culori). Eu nu am citit cartea asta, insa am citit alte carti scrise de dl Sacks si mi-am formulat parerea ca este un om credibil, care totodata stie sa popularizeze in mod deosebit de placut diverse informatii deosebit de interesante legate de functiile neurologice, inclusiv perceptia. Exista totodata si fenomenul de sinestezie, in care unii oameni pot percepe muzica sau numerele sau literele ca pe niste culori, insa nu toti la fel. Nu ma pricep sa explic prea bine, insa ce voiam sa zic era ca eu nu cred ca toti oamenii vad culorile la fel, desi desigur ca majoritatea oamenilor probabil vad culorile la fel, insa exista destule exceptii.

10. Dacă ai avea 30 de secunde pentru a spune ceva întregii lumi, ce ai spune?
      "Va rog sa imi oferiti o recomandare bine intentionata pt un job de consultant expert in acel grup ocult despre care se zice ca ar conduce lumea, (care or fi aia ei, Bilderberg sau altii), si va asigur ca ma voi stradui cu cea mai mare constiinciozitate sa ii conving sa o conduca mai optim, in mod etic si competent, pt binele tuturor."

Cartografia identitatii mele culturale- capitolul 1

Deoarece mi-am petrecut prima luna de viata in maternitate pana cand sa-mi mai cada si mie parul de pui de cimpanzeu de pe corp, si sa ajung si eu la o greutate mai obisnuita de pui de om de 3 kg, m-am uitat pe harta Bucurestiului, si am pus un X acolo unde am stat atata vreme, dupa cum mi s-a spus, relativ nepasator, in timp ce altii se agitau probabil in jurul meu facand pronosticuri, ba poate chiar si pariuri. Pe axa care merge de la NE la SV ma aflam din punct de vedere cultural intre ambasada Republicii Elene si Gara de Nord, iar pe cealalta axa de la NV la SE nu pare a se afla nimic deosebit de important din punct de vedere cultural decat poate la foarte mare departare catre SE, Ministerul Educatiei. M-am uitat si pe harta monumentelor istorice ale Bucurestiului, si singurul monument din apropiere este un monument din categoria de importanta B, o casa cu pictura exterioara din strada Occidentului nr 11, apartinand arhitectural unei perioade istorice deosebit de vagi numita, cf site, "perioada dintre sf sec 19 si prima jumatate a sec 20".

Ma rog, eu dintotdeauna am simtit ca am avut afinitate cu muzica occidentala a anilor 50, ale carei acorduri este chiar probabil ca le-am auzit prima oara la Vocea Americii dupa ce am scapat din maternitatea aflata in sectorul 1, fost raion IV Stalin, si am fost transportat precis ca un colet initial tocmai in sectorul 5, asa ca, din punct de vedere structural cultural, ma pot considera si eu totusi un om majoritar al secolului 20 de zona de influenta culturala majoritar iudeo-crestina, (in sensul pozitiv al acestui concept, asa cum a fost el folosit dupa sfarsitul celui de-al 2-lea razboi mondial, nu in cel patologic pesimist derogatoriu nietzsche-an de la 1895), mai ales ca mi-am am petrecut cele prime 2 decade de viata chiar formative in acest secol, si nici nu m-am indepartat geografic de continentele Europei si al Americii de Nord in primii mei 20 de ani de viata...desi as putea spune ca am impresia ca am fost oarecum placut influentat si de cateva povesti din Africa, una despre o maimuta de tip macac berber (maghrebian) de padure, (dupa cum tin minte cum arata in ilustratie), care canta vesela, "ne-am nascut in Africa...Africa, Africa, drag si scump pamant...", si alte cateva povesti de aventuri chiar mai palpitante povestite pe viu de un unchi de-al meu de-al doilea, calator pasionat prin lume, si alte cateva povesti si jucarii din Japonia, printre care si o mingiuta de cauciuc de culoare roz cu niste personaje ff simpatice desenate pe ea, la care am tinut deosebit de mult cand aveam cam 5 ani.


(...va urma...)