Pe canapea- partea II

Vazusem un post care se numea "torsul lui Atticus" pe blogul blogger-ului de sex feminin "marul", "Psihanaliza pe canapea", unde ajunsesem dand click-uri random pe diverse linkuri, dinspre blogul lui abbilbal, unde ma mai duc eu din cand in cand sa ma uit la copacii si raurile fotografiate de el cand mi-e dor de privelisti de natura, mai ales ca mie mi-e frica sa ma pierd in aia reala din jur.

Si deoarece eram oricum cu gandul la sculptori de statui si am fantezii despre potentiale schimburi educative interculturale cu Hector, in care eu i-as povesti, a la Pygmalion, in mod total provocator, despre ce scrie pe wikipedia despre Aristotel si Thomas d'Aquinas, si care e parerea mea personala despre functionalitatea si utilitatea acestor doua personalitati, iar el s-ar preface ca e speriat de mine deoarece as putea fi chiar prozelitist iezuit, (de genul carora norvegienii s-au ferit cateva secole bune), si, daca sunt chiar norocos, ar putea chiar sa incerce sa ma lege si sa obtina, prin tortura, de la mine, informatia suplimentara ca eu, de fapt ma aflu de 14 ani pe drumul convertirii de la crestinismul ortodox, (despre care nu stiu mai nimic), catre iudaismul reformat/progresist, (despre care tot nu stiu inca destule), dupa care, in mod evident si cat se poate de realist, m-ar izgoni din casa lui asmutindu-si ciobanescul pe mine, bineinteles ca mi-a sarit in ochi titlu acelui post, drept care am devenit curios sa vad despre care Atticus era vorba.

Sincer sa fiu, eu am sperat pana in ultima clipa sa fie vorba despre Finch, desi, bineinteles, ca, in acelasi timp, imi doream, in mod total, (role-playing), pervers, sa fie vorba de unul din romanii antici. (Pana la urma nu era vorba de nici unul din aia ci, asa cum era si normal, despre un muritor obscur, la fel ca Hector sau ca mine.)

Dar daca tot deschisesem wikipedia, m-am gandit sa citesc despre diversii Atticus, ca sa vad daca imi gasesc vreo afinitate cu vreunul, sau daca mi se starnesc amintiri personale legate de povestile vreunuia din ei. Despre Atticus Finch normal ca am amintiri personale, ba chiar emotii de nivel de strangere de inima, dar asta este ceva global comun, presupun, de cand cu inventarea cinematografului, si, mai recent, a televiziunii, si, si mai recent, a Internetului. Am citit si cartea, si, desi nu am amintiri personale direct legate de acea lectura, tin si acuma minte coperta roz a uneia dintre editiile de buzunar, si locul in care eram in timp ce tineam acea carte in mana, si corespondenta mea temporara din acea perioada cu un anticar din New England, regiune pe care nu aveam sa o vizitez decat mai tarziu, insotit de unica mea prietena adevarata de sex feminin, timp in care am vorbit cu ea despre diverse lecturi, printre care si despre acea carte a lui Harper Lee, si despre una din scrierile dramatice ale lui Sofocle.

Mie nu imi place sa vorbesc in real life despre carti cu prea multa lume, deoarece au reprezentat pentru mine un fetish destul de intim personal, ba chiar un mod pervers si patologic de a petrece timpul, si am multe sentimente de vinovatie legate de aceste obiecte. Deci, in general, nu consider ca reprezinta un subiect potrivit de discutat de mine personal in public, nici in real life, nici pe Internet, asa ca de obicei incerc sa evit, dar, ca orice addict, uneori nu rezist. Cu prietenii apropiati mai discut din cand in cand, desi si atunci tind sa schimb subiectul catre afaceri mai curent pertinente, iar cu amantii nu discut despre carti decat daca sunt intr-o relatie de mai lunga durata cu ei, in nici un caz in primele 3 luni, ca regula generala, si numai dupa ce imi este clar ca ei pot tolera sadismul meu in legatura cu aceste obiecte, pe care am tins sa ma razbun de cate ori m-am simtit umilit de consecintele uneori neplacute ale masochismul meu general, survenite de cate ori nu m-am ostenit indeajuns de constiincios sa tin in frau, asa cum trebuie si este recomandabil, echilibrul dintre aceste 2 fatete ale acestui tip de perversiune.

Pe anticar nu l-am intalnit niciodata, dar, in timpul acelei calatorii, am intalnit inca un profesor de literatura care era burned out si isi exprima regretul ca alesese aceasta meserie in loc sa devina functionar, ca mine, asa cum il sfatuise tatal lui, de meserie functionar si el, si, desi in sinea mea, atunci, m-am bucurat inca o data ca eu ma decisesem, in mod cat se poate de realist, de mult de tot, cam cand aveam vreo 12 ani, ca profesia de educator nu e una care mi se potriveste mie, totusi mi s-a facut mila de acel profesor si i-am spus ca nu a pierdut nimic esential daca nu l-a ascultat pe tatal lui, deoarece si eu fusesem sfatuit de intreaga familie sa devin diplomat, insa nici eu nu i-am ascultat, si am devenit functionar, si nu e nici o mare scofala.

(...va urma...argh ! tot ma invart dupa deget si nu indraznesc sa trec la subiectul "Atticus" o data !...)