Limbajul orientarii mele sexuale- partea IV

Este clar ca intre aproximativ 11 si vreo 16 ani, era deja o varza in capul meu, cu atatea limbi si culturi straine deja intalnite contradictorii, plus cu razboaiele din fosta Iugoslavie chiar in vecinatate. O vreme, cam intre 14 si 16 ani, m-am intrebat si eu periodic, "de ce eu ?", am redevenit agnostic, fiind oarecum suparat pe D-zeu, si am inceput sa fiu interesat de etapele dezvoltarii psihologice descrise de Piaget, elvetianul, pe franceza, si de Erikson, danezul-germano-americanul, pe engleza. Am citit cu o oarecare curiozitate, insa fara mare intelegere, ca pe o poveste, si Interpretarea Viselor a lui Freud, austriacul, pe limba romana. Pe urma, m-am resemnat la realitate, fara prea mare razvratire, cu gandul la Darwin, si la calatoria vasului Beagle, (o carte pe care am citit-o in limba romana, si am iubit-o chiar mai mult decat pe cea a lui Thor Heyerdahl, pe care am citit-o in limba franceza), si simtindu-i totodata si pe americani ocrotitori aproape cu ocazia acordurilor de la Dayton si cu accesibilitatea la Internet.

La 16 ani m-am indragostit cu adevarat de d.r. in sensul in care chiar mi-am dorit sa ofer si nu numai sa primesc. Nu am avut mare lucru de oferit decat cateva sarutari, mangaieri, si tineri de mana, deoarece el nu si-a dorit mai mult. Dar chiar ca probabil m-as fi dus si pana la luna sa o iau de-acolo si sa i-o fac lui cadou, daca ar fi fost posibil. Pe el l-am iubit in toate limbile straine pe care le cunosteam la vremea aia, si cu ajutorul lui, ele au devenit totodata si mai integrate in capul meu. Si mi-am ingaduit si sa il iert pe D-zeu ! Si atunci eu am fost "out" fata de mine insumi. Bineinteles ca mama, tata, bunica, si probabil 80 % din colegii de clasa, plus profesorul de engleza, stiau asta de mult despre mine, dar eu totusi am avut incapatanarea sa stau sa mi-o confirm mie insumi in mod decisiv.

Dupa aia nu am mai pierdut vremea cu intrebari filozofice inutile, si mi-am pierdut virginitatea la 17 ani in mod total pragmatic si planificat in stil takeover prietenos, american. Am continuat sa citesc si sa invat, uneori chiar sa visez pe engleza, dar deja mult mai egoist, numai pentru mine. Nu ma mai interesa ce limbi straine stiau partenerii sau partenerele de sex, spre deosebire de partenerii de potentiala dragoste. Insa am respins o vreme romantismul asociat de mine initial cu limba franceza, si l-am inlocuit cu engleza, deoarece mi se parea mai pragmatica si mai la obiect. Aveam totodata impresia probabil ca limba franceza reprezenta pentru mine o fuga de realitate, in timp ce mi se parea ca limba engleza ma ajuta sa ma reconciliez cu realitatea si sa ma maturizez. Mai toti anii mei "20", m-am simtit perfectibil si mai matur in limba engleza, si mai regresat imatur in limba franceza.

Desi stiam ca este preferabil sa cuplez sexul cu dragostea, imi dadeam totusi seama ca asa ceva e, realist, mai rar de gasit, mai ales in limba romana, mai ales in cazul meu, ca homosexual. Nu mai zic ca am fost agresat o data pe limba romana si chestia asta m-a afectat destul de mult timp. Chiar m-am refugiat o vreme destul de indelungata dupa aia cu o relatie cu o fata pe limba romana, si desi tineam la ea, partea cu sexul lasa, bineinteles, mult de dorit, si din cauza asta il cautam mereu pe de laturi, rationalizand in diverse limbi straine. Am avut chiar o initiativa de a invata limba italiana pe atunci, luand in consideratie si posibilitatea unei casatorii in "stil italian", adica, in cazul meu, cu o femeie potentiala mama de copii plus cu amantii gay pe de laturi ! Dar bineinteles ca asa ceva mi s-a parut total neetic, si am renuntat la invatatul limbii italiene. La David am renuntat gandindu-ma si deliberand in principal in limba engleza, dar si ascultand ce a avut sa imi zica mie o data despre asta bunica mea in limba romana cea mai frumoasa si cea mai iubitoare pe care am cunoscut-o eu vreodata.

NU am resentimente fata de limba romana, deoarece este totusi limba mea materna, limba bunicii mele si a mamei mele, dar efectiv nu cred ca este REALIST posibil ca eu sa fiu personal satisfacut, ca sa nu zic "fericit", in ea, ca ADULT. Cred ca singura data cand am avut impresia ca ar fi posibil sa am o relatie REALA mai complexa, (sex + iubire), de oarecare durata, cat de cat matura, ca adult, in limba romana, a fost cu Eric, ala care pana la urma m-a inselat cand aveam 26 de ani, cu alalaltul de 17 ani.

De fapt si stiu de ce m-am agatat atunci de Eric: fusesem ingrozit de cererea in casatorie a fostei mele prietene, si incepusem sa reflectez la varsta mea care avansa pe zi ce trece, la ridicolul permanent al situatiilor de promiscuitate, si m-am decis sa imi demonstrez mie insumi, neglijand total reala mea imaturitate si totodata realitatea sociala romaneasca inca imatura, ca este posibil ca eu sa imi formez o relatie stabila cu un barbat in Bucuresti, Romania, in prima decada a secolului XXI.

In rest, in limba romana, au fost doar diverse compromisuri despre care efectiv stiam ca nu aveau absolut nici un viitor, oricat de mult m-as fi straduit, si oricat de binevoitor, sau silitor, sau constiincios, sau sarguincios as fi fost, plus o fantezie sau doua, pe care le-am recunoscut ca atare si nici macar nu le-am dat curs...desi uneori ma intreb despre Eduard...dar ala, desi roman de origine, era deja pe jumatate american, si pe vremea aia mie emigrarea, si mai ales pentru motive romantice, mi se parea o aventura total imprudenta...in cazul meu personal...stiu ca in cazul altora poate reprezenta uneori o posibila solutie salvatoare.

Cred ca este poate interesant, sau, cine stie, poate important de adaugat ca in paralel cu relatia mea cu fata aia din limba romana, am avut o relatie intermitenta relativ indelungata, cu un tip putin mai in varsta decat mine, insurat, cu copii, care a parut o vreme indragostit, sau oricum destul de atasat de mine. Desi cu el discutam in limba romana, efectiv, in capul meu in paralel gandeam numai si numai in engleza de cate ori eram cu el. Stiam ca ma foloseste si ma intrebam de ce il las sa o faca. Intr-un fel chiar ma induiosa. Ma simteam, nu stiu de ce, semi-obligat sa fiu alaturi de el, cand avea nevoie de mine. Il simteam vulnerabil fata de mine. Niciodata nu mi-a pasat daca el m-ar fi inselat cu alti baieti. Am impresia ca relatia mea cu el a fost oarecum reprezentativa, ba chiar posibil oglinditoare a sentimentelor mele despre societatea romaneasca in care am crescut eu.

Eu in Romania nu am fost niciodata "out" din punct de vedere social. Nu petreceam timp in anturaje predominant "gay", (in afara de a merge la cateva baruri), si nu m-a interesat politica "gay" din Romania. Eu nu am comunicat despre sexualitatea mea personala la nivel teoretic sau narativ cu cineva anume, in afara de mama, in limba romana, vreodata cat am fost in Romania. In engleza am comunicat cu o prietena de-a mea din copilarie care a plecat demult din Romania. Nu am cerut sfaturi nimanui si nu am dat sfaturi nimanui. Cred ca o singura data m-am simtit obligat sa informez o persoana care mi s-a parut vulnerabila ca homosexualitatea nu este o maladie mintala, si am facut asta cu scopul ca el sa se simta mai bine. Eu nu am avut prieteni-amici-parteneri de conversatie "gay", ci numai parteneri sexuali "gay" in Romania si/sau in limba romana.

Acum si aici nu mai are nici un rost sa ma declar "out" din punct de vedere social in real life. Sunt total independent, si am cu totul alte preocupari decat cele politice, predominant cele de achizitie de limba si cultura norvegiana. Totodata, in Norvegia, nici nu conteaza daca esti sau nu "out" fata de societate. Observ totusi ca, vrand nevrand, va trebui la un moment dat sa ma angajez si politic, in sens mai larg, in societatea si in limba norvegiana, cand ma voi considera in stare sa o fac si cand voi determina ca este cazul. Ca altfel nu o sa ma pot considera indeajuns de matur pentru insuratoare, si nici pentru cresterea unui copil.