Este mult mai usor sa te indragostesti la varsta mea in conditii comfortabile (apa calda, plapuma de puf de gasca, etc.) E total cliseu, dar si mie imi place sa ma uit la tine cand dormi. Sper totodata ca tu nu te uiti la mine cand dorm, deoarece mie nu-mi place sa fiu examinat cand sunt inconstient. Nici cand sunt constient nu-mi prea place, ca am impresia ca sunt la doctor. Asta imi aduce aminte ca trebuie sa ma duc la annual check up in curand. Mi-am propus sa fac asta de cand am venit in Norvegia, mai mult ca sa imi inving teama de doctori, dar si ca sa am ocazia sa discut despre mine cu cineva independent si impartial. Doctorul meu e un simpatic, care a remarcat imediat cand m-a vazut prima oara ca sunt stresat peste medie, si mi-a zis ca nu e bine sa fiu stresat, si mi-a recomandat sa ies mai mult din casa, la plimbare. O vreme chiar i-am urmat sfatul, si este adevarat ca m-am simtit mai bine o vreme. Dar pe urma m-am plictisit sa vad aceleasi rate din jurul aceluiasi lac. El anticipase deja aceasta plictiseala, si imi zisese ca stie ca e greu sa gasesti trasee necunoscute ca sa nu te plictsesti de plimbari, insa trebuie sa ma straduiesc. Si eu vreau sa ii fac placere doctorului meu, deoarece, superstitios, mi se creeaza impresia ca daca mi-l inchipui ca-mi zambeste aprobator, imi voi mentine si eu starea de sanatate timp cat mai indelungat.
De dentisti nu mi-e frica, ca pe aia ii platesc. Pe mine ma intimideaza relatiile cu oamenii care imi fac servicii fara sa-i platesc, deoarece simt ca raman obligat fata de ei, si mie nu imi place sa am obligatii restante. In sensul asta, o sa iti fiu si tie etern obligat, deoarece mi-a oferit serviciul prezentei tale atunci cand ma simteam total debusolat, atunci in primavara. Am incercat sa ma revansez luandu-ti cateva fleacuri cadou, insa de fiecare data mi-ai dat si tu ceva in schimb, de obicei amintiri, sau modele de comportament bune de urmat ca exemplu, chiar daca poate astea nu te-au costat nimic.
De tine eu nu m-am indragostit la prima vedere. Am fost magulit, desigur, cand ai intrat in vorba cu mine, dar te-am catalogat, gresit, ca un alt american plictisit, departe de casa. Tu esti deja obisnuit cu deplasarile si ti-ai facut din asta o cariera. Un pic cam la fel ca si tata, cand era mai tanar. Mda, alt cliseu. Dar pe mine ma intereseaza mai mult sa obtin aprobarea mamei, deoarece ea a fost criticul meu principal in timp ce cresteam. Si ieri, cand am iesit din hotel cu parul inca ud, pe vijelie, ca sa pot sa fumez, m-am gandit automat ca mama o sa afle automat ce fac eu si m-am cicalit singur ca nu e bine ce fac ! Desi stiam ca si tata s-ar ingrijora daca m-as imbolnavi, el ar fi tinut in el aceasta anxietate. De aia l-am clasificat ca challenge pentru mine. Ce as putea eu oare face ca sa il scot din sarite ? Ce as putea eu oare face ca sa te scot pe tine din sarite, Nelson ? Nimic, este deja prea traziu. Ma cunosti prea bine deja pentru asta. Nici asta nu imi place, sa fiu cunoscut de prea multa lume. Deja mi-ai dat sfaturi de genul "eu te cunosc, dar aia nu, deci trebuie sa te comporti asa si asa..." Exact cum ar face tata.
My lover, my teacher. Nu este bine ca nu e de durata. Profesorii vin si pleaca, nu e o relatie cu viitor. Intr-o alta lume alternativa, pe alte timpuri, daca eram in Scandinavia sau in Olanda dupa razboi, m-as fi casatorit cu tine, daca ar fi fost legal asa ceva pe atunci. My rescuer and conqueror, totodata. Dar eu mi-am propus sa ma descurc singur mai intai, sa ma maturizez, sa devin cu adevarat independent, si abia apoi, in cunostinta de cauza, sa imi aleg eu singur tovarasul de viata. Mai e un pic si implinesc 31 de ani si inca sunt la scoala, uneori chiar la gradinita. Dar eu mi-am facut-o ciu mana mea. Mama mi-a zis ca dupa parerea ei, America mi se potriveste mai bine decat Scandinavia, unde, dupa parerea ei, m-a trimis tata. Cand eram mic, bunica zicea ca "America e prea departe". La Australia nici nu i-ar fi venit sa se gandeasca in legatura cu mine ! (Toata lumea, se pare, imi stia deja destinul de viitor emigrant inca cu mult inainte de a mi-l formula eu insumi pt. mine !) De fapt cred ca si mama si tata vor sa ma stie odata la casa mea, ocrotit, in grija cuiva. Pana si soferul de taxi care m-a dus la aeroport alaltaieri mi-a zis, direct la obiect, ca trebuie sa-mi gasesc un norvegian !
Nelson, ce ai zice daca as incepe in mod activ sa imi caut si sa-mi gasesc un norvegian cat esti inca aici ? Ca stiu deja ca daca incep sa caut cu adevarat e destul de probabil ca am sa-l si gasesc ! Dar am evitat asta destul de activ pana acum, cred ca din politete fata de locuitorii tarii gazda, unde ma simt inca turist, desi am inceput sa asimilez cate ceva din perspectiva lor. Despre americani, de exemplu ! (Chomsky ieri i-a criticat pe norvegieni chiar la ei acasa ! La asta nu ma asteptam ! Nici ei ! A fost misto !)
Nelson, I love you. You will go. I will stay behind. I will never forget you, of course. I never forget anyone. In fact, it is likely that I will remember you better as I get older, as one tends to remember the distant past longer and better, as one starts to lose their short term memory. O sa fiu batran batran, de 90 de ani, (daca imi e dat sa traiesc pana atunci), si o sa ma gandesc la tine cand o sa vina in vizita la mine, la azil, copiii inca nenascuti si nepotii. O sa le povestesc despre tine. O sa il confund pe fiul meu cu tine. Si uite asa, din potential tata al meu, vei deveni fiul meu, si el va avea ceva din tine. And all will be right with the world si o sa pot sa adorm, eventual chiar sa mor, impacat, alaturi de tine. Sau "cu tine-n gand..." Tot aia e.
Rudolph Aspirant (Eugen Craciun)
08.sepembrie. 2011
04:28, Oslo time
9 kommentarer:
Am auzit si-n alte parti ideea ca o legatura cu un localnic ti-ar face adaptarea mai usoara. Nu stiu de unde pana unde si am impresia ca lumea vorbeste ca sa se auda, nu pt ca ar sti ei ceva.
Parerea mea sincera este ca problema PRACTICA cea mai dificila pentru un imigrant de generatia 1 este sa isi faca legaturi cu localnici SANATOSI, si nu marginali. Cei sanatosi in general se vor comporta PRUDENT fata de niste oameni total STRAINI nou sositi. Desigur, ca exista diverse grade de prudenta vs. interes, in functie de specificul cultural al tarii gazda. De ex. in Norvegia vs. in SUA vs. India, sau chiar in SUA de coaste fata de Midwest.
Tu erai foarte prudent cu colegii straini de facultate? N-ai avut prieteni straini (nu neaparat iubiti)?
Gradul de prudenta difera de la localnic la localnic, nu toti sunt la nivelul mediei nationale de prudenta, nu-ti pierde speranta :)
(ma rog, eu n-am reusit la mediterana, dar poate tu esti mai priceput hehehe)
Partea 1:
Da, desigur ca ai dreptate, ca gradul de prudenta depinde si de personalitatea cuiva, si de varsta (maturitate in/fata de relatiile interpersonale si sociale) si context...desigur ca intre studenti altfel se pune problema, cand inca experimentezi cu diverse relatii, nu cauti sa te "stabilesti" definitiv la vreuna, si uneori mai mergi si dupa ochi frumosi, dupa exotisme, experiente noi, etc., nu stai sa te gandesti la consecinte prea mult cand esti mai tanar.
Eu voiam sa relevez mai mult contextul social cultural general care imi era/este mie mai pertinent, ca eu nu mai sunt de mult la faza experimentarilor relationale. De obicei caut parteneri de oarecare durata.
Pana si chestia asta cu emigratia eu am luat-o destul de serios. Adica nu am plecat ca sa "cunosc" o alta cultura, am plecat din start decis sa ma integrez in ea definitiv...desi recunosc ca habar nu aveam in ce ma bagam. Dar acum trec prin asta si sunt si eu prudent, ba chiar MAI prudent decat de obicei, deoarece sunt pe teritoriu TOTAL nefamiliar, care NU SEAMANA cu NIMIC, dar cu ABSOLUT NIMIC din alte locuri prin care am mai calatorit sau despre care chiar am citit prin ochii altora, incercand chiar sa ma pun in locul lor, destul de mult. La necunoscutul asta relativ neasteptat de mine se adauga si experienta generala a emigrarii, a plecarii definitive din Romania, cu decizia ferma ca nu ma mai intorc, ca este imposibil sa ma intorc, si ca va trebui chiar sa ma transform intr-o oarecare masura, ceea ce este foarte greu, mai ales pt. un narcisist ca mine.
Partea 2:
De aia sunt/ma simt/ma pozitionez si eu cumva sub asediu fata de norvegieni, nu numai norvegienii din jurul meu fata de mine ! Adica si eu mi-am inchis portile castelului meu personal fata de norvegieni, si am facut-o chiar constient intr-o anumita masura, tocmai ca sa ma apar de potentiale greseli de ignoranta elementara, total posibile cand esti nou si singur intr-o tara noua, cu posibile consecinte catastrofale pe termen lung. Eu vreau sa fiu mult mai bine integrat in limba si cultura si societatea de aici inainte sa ma apuc eu chiar sa incerc sa formez o relatie de incredere cu un norvegian anume, fie ca va fi una de 3 luni sau de 1 an. One night-stand-uri evit in general, din principiu, desi mi s-a mai intamplat la inceput de cateva ori, dar am incercat sa se desfasoare cat de cat sub controlul meu. Din fericire societatea generala de aici e relativ pasnica si nu m-am aventurat nici eu in locuri riscante, sau printre oameni care abuzeaza alcool in nestire sau, doamne fereste, droguri.
Plus ca in cazul meu, desi desigur ca relatiile homosexuale sunt mult mai larg acceptate in Norvegia, totusi eu nu pot sa desconsider total faptul, (total politically incorrect de spus), ca destui de putini homosexuali, mai ales intre 20-30 de ani, cand abia te trezesti cumva din socul adolescentei gay, sunt cu adevarat matur-echilibrati cf. varstei cronologice ! Poate ca abia dupa 35 de ani sa incerci sa incepi sa te gandesti serios la o relatie pe termen lung. Ca eu nu mai am de gand sa repet vise si drame din alea romantioase cum am mai patit-o la 26 de ani ! Desigur ca imi doresc sa ma indragostesc, blah, blah, dar trebuie sa imi si permit sa o fac. Si am fost decis sa NU imi permit sa fac chestia asta cu norvegieni asa total aiurea, cel putin nu la inceput. Plus ca sunt si cu adevarat intimidat de ei. Deci ma apar si eu cum pot, ca de obicei EVITAND problema, si amanand-o pe mai tarziu ! In mod FIZIC chiar las ochii in jos automat de cate ori ma simt atras de vreunul intr-un context social permisibil, de ex. la vreun bar, cafenea, etc., si EVIT cat pot orice tentatie ! Zau, nu mint.
Si chiar de la inceput am incercat sa frecventez locuri "multi-culturale" unde am fost sigur ca am sa dau peste italieni sau englezi. De balcanici...m-am cam ferit, ca nu prea stii peste cine dai din varza aia de fosta Iugoslavie. (Recunosc insa ca si acum imi pare rau dupa soferul ala de taxi sarb caruia nu i-am cerut numarul de telefon ! Ala era o comoara la casa omului ! Cred ca am scris pe undeva pe blog despre el pe la inceput undeva !) Romani, desi nu sunt prea multi, am evitat si evit in continuare cat se poate de activ, deoarece sunt SIGUR ca imi vor frana integrarea in societatea norvegiana. (Am fost sfatuit de mai multi, inclusiv tata, daca-ti poti inchipui, sa abordez romani care sunt aici de mai mult de 15 ani, deja integrati in Norvegia, dar NU AM CHEF de oameni de peste 40 de ani. Si NU AM CHEF de vorbit pe limba/cultura romana in real life cu NIMENI, deoarece si asta ma franeaza. Sunt si PRETENTIOS !)
Nelson a fost o intamplare. De obicei americanii stau intre ei si socializeaza mai mult intre ei. Dar Nelson e gay, deci era oarecum izolat din cauza asta in propriul lui grup si era deja in cautare in afara lui.
Dupa sarb sa nu-ti para rau, ca astia-s ai dracului... Eu m-am mutat din cartier ca sa scap de unul.
Pai cum te integrezi tu daca frecventezi locuri multi-culturale si nu ai relatii apropiate cu norvegienii? Te integrezi pe etape? :) Mi se pare un pic artificial.
Partea 1:
Da, este o integrare "pe etape". O fi artificial, dar mi-am propus asta dupa primele 3-4 luni de stat aici. Intr-un fel o suport mai bine, deoarece pt. mine socul cultural a fost neasteptat de mare. Mai intai astept sa mi se imbunanateasca limba.
Si asa petrec o groaza de timp la serviciu (in general nefacand mare lucru decat poate tot comunicand cu colegii !). Dar scriu chestii si citesc chestii in norvegiana, si vorbesc si incerc sa gandesc in norvegiana cam 8 ore pe zi...ceea ce este f. obositor, tinand cont ca nu stiu limba asta decat de vreun an ! Plus ca fiecare are dialectul lui ! (In pauze nu ma gandesc decat in engleza sau romana !)
Efectiv, dupa serviciu, numai de lb. norvegiana nu mai am chef ! Daramite sa "negociez" etapele complicate ale unei relatii interpersonale pe lb. norvegiana !
Dar totusi ma fortez ca in afara serviciului sa mai comunic cu persoane neutre norvegiene, personal de servicii, de obicei: vanzatori, soferi de taxi, frizerite, babute care ma intreaba inevitabil tocami pe mine cum sa ajunga nu stiu unde, etc. !
Cand o sa ma simt eu pregatit, atat psihologic, cat si lingvistic, o sa intru in vorba si cu norvegieni de interes dinafara serviciului. Eu, sincer, NU ma consider pregatit inca. Dupa cum am zis, efectiv ma simt intimidat, si pozitia asta nu imi place (probabil pt. ca doresc sa am un oarecare grad de control), si daca nu cunosc bine limba nu am cum sa ma simt increzator sau "stapan pe situatie". Si nu vreau sa fiu antrenat in chestii pe care am sa le regret mai tarziu.
Poate ca in alte tari ar fi existat o posibilitate de a ma imprieteni cu femei de varsta medie, 35-45 de ani, care de obicei sunt mai materne fata de mine. Aici mi se pare aproape imposibil, deoarece mi-e frica de ele ! De obicei, cele de peste 30-35 de ani arata/mi se par f. severe ! Nu mai vorbesc de lesbienele out care, majoritatea, sunt f. butch, si asta nu imi place de loc. Deloc materne ! Desigur ca exista si cateva aiurite care chiar isi doresc si cauta activ tot felul de relatii, de obicei exclusiv sexuale, (care nu ma intereseaza), cu strainii din "sud", aparent mai exotici, sau presupus "disponibili", dar astea sunt oricum marginale si in general nesanatoase (majoritatea cu tulburari de personalitate destul de severe, unele chiar bipolare, si/sau consumatoare de alcool/substante ilegale).
Iar barbatii gay imediat dispusi/disponibili nu sunt interesati decat tot de relatii de tip one-night stand si multi au impresia ca majoritatea "sudistilor" sunt tot de gen jucarii de unica folosinta. Si nu mai am chef de asa ceva. Poate ca dupa ce pleaca Nelson.
E ingrozitor cat de multi alcoolici sunt pe aici. Sau poate ca ii atrag eu ca magnet pe astia alcoolici deprimati ! Desigur, totodata, ca in baruri o sa dai peste alcoolici !
Stiu ca trebuie sa ma alipesc unei organizatii oarecare, de spectatori de filme/teatru, de plimbareti in natura, etc. (De biserica nu am chef. Nu de asta luterana.) Exista o groaza de organizatii aici pe diverse grupuri de interese. Dar, repet, NU m-am simtit pregatit. Socul a fost prea mare, si inca este, intr-o anumita masura, desi nu atat de acut ca la inceput. Stiam/intuiam eu, teoretic, de la inceput ca va dura minim 18 luni ca sa pot sa incep sa ma pregatesc sa ies din carapace, si efectiv s-a adeverit, ca am traversat si traversez toate etapele de tranzitie descrise in literatura la imigrantii de generatia 1, aproape ca la carte.
Partea 2:
Cand scriam eu despre threesome cu Nelson + un norvegian...aproape ca pe 1/2 vorbeam serios, deoarece mi s-ar fi parut mai usor sa il am pe el ca suport, ca un fel de back-up, langa mine in timp ce incerc sa cunosc norvegieni (suna cam egoist, dar asta e !). Dar desigur ca threesome-ul este in general exclusiv bazat pe interes sexual temporar si nu exista prea mari sanse sa se iveasca o relatie de lunga durata cu un eventual partener de threesome. Dar ar fi fost un fel de incercare a "apelor" ! Dar stiu ca nu este decat o fantezie. E cam aiurea oricum cand esti gay, deoarece nu prea poti sa ai prieteni care sa fie tot gay si sa nu fie pana la urma, sau chiar de la inceput parteneri sexuali. De ex. la heterosexuali este posibila o prietenie nesexuala intre femei si barbati, dar asa ceva este mult mai rar, practic aproape neintalnit de mine in lumea gay. Nu zic ca este teoretic imposibil, dar nu am intalnit eu asa ceva. De unde si toate cliseele de promiscuitate si imaturitate, care au totusi o baza reala.
Dar per general, eu, in ciuda vremii ploioase si total deprimante de toamna de aici, (pana acum IARNA mi s-a parut cel mai frumos anotimp in Norvegia de vest !), raman optimist. Dar raman si precaut, prudent optimist cum am mai zis.
Dupa cum zicea si Scarlett O'Hara (in Pe aripile vantului): "tomorrow is another day !" Cred ca citatul asta m-a sustinut moral aproape toata adolescenta, si intr-un fel, regresat de experienta tranzitiei de "soc", sunt iar nevoit, vrand nevrand, sa fiu copil-adolescent ! Si ca adolescent gay esti destul de izolat. Stiu deja cum e asta. Intr-un fel, aproape ca intuies ca am sa repet, inevitabil, insa mai "pe repede", multe din fazele anterioare ale vietii mele, si in relatia mea cu norvegienii. PRECIS ca o sa dau iar peste un Eric, si o sa sufa dezamagit, pe urma poate ca in sfarsit, dupa cum am zis, probabil ca pe la vreo 35 de ani poate ca o sa am norocul sa il intalnesc si pe cel cu care am sa ma casatoresc. Dar nu e un "plan". Vad ca se intampla aproape fara sa vreau. Ca asa sunt eu, si, oricat m-ar schimba pe mine tranzitia, de felul in care sunt eu fundamental nu am cum sa scap. Eu imi doresc sa scap cat de cat nevatamat, adica sa nu ma imbolnavesc, doamne fereste.
P.S. E ingrozitor cat de putin romantici sunt/par, in general, norvegienii in relatiile interpersonale. Poate ca asta e stratul cel mai profund pe care nu il arata decat fata de cei ff apropiati. Stratul mai superficial imediat vizibil este cel al romantismului in legatura cu relatia lor cu natura...niste adevarati pagani ! Dar asta le-a fost geografia, n-ai ce sa-i faci ! Dupa cum am mai scris prin alte locuri, aici efectiv, practic, aproape ca nu exista tentative de sinucidere din dragoste dezamagita a la Romeo si Julieta. Exista tentative de teama de abandon (ceva mai primitive), unele poate de rusine/dezamagire de sine (intr-un fel ca la japonezi), in general pierderi existentiale, dar nu din astea interpretabil romantic. Nu prea am eu de a face cu adolescenti, dar am impresia ca nu prea exista nici la adolescenti, ca as fi auzit macar cateva exemple din presa. Si eu sunt total inclinat interpersonal clasic romantic din punct de vedere developmental cultural, iar relatia cu natura o prefer mediata prin carti de Jules Verne sau de/despre diversi exploratori, nu direct pe piele mea ! Dar pana la urma cred ca o sa incerc si grupuri din astea de tururi montane, si e imposibil sa nu ma indragostesc, ca de obicei, de vreun ghid-mentor "calauzitor/salvator" ! Desi mi-e cam teama ca ghidul "de tip norvegian" va dispretui si va fi respins, in loc sa fie induiosat si atras, asa cum ar trebui (!), de inabilitatea mea !
Send en kommentar