In sfarsit...o zi frumoasa de luni (rated R)

Azi a fost cea mai frumoasa zi de luni pe care am trait-o pe aceste meleaguri care incep sa-mi devina din ce in ce mai dragi.

Am plecat de acasa odata cu rasaritul soarelui pe la ora 8:15 AM si am avut astfel beneficiul sa observ niste culori roz-portocalii exact cum sunt la moda in acest sezon pe cerul bleu care se anunta senin. Eram imbracat in uniforma mea de gradinita cu sweaterul bleu la fel ca si cerul si niste blue-jeans de culoare neagra, si aveam in picioare ghetutele sport de piele, si dupa umar rucsacul meu de piele violet plin de hartii total inutile, insa majoritatea de nivel top secret, pe care tot le car dupa mine de vreo cateva luni, sperand sa-mi vina chef sa le triez odata dupa importanta, si sa ma-ndur sa le tai in fasiute pe cele nefolositoare cu masina de taiat hartii top secret in fasiute de la serviciu.

Astfel pastelat in haine si in suflet, ma simteam usor si optimist, mai ales ca bausem cafea instant fara zahar. Saptamana asta e H-hour, si D-day, si, eu, uitandu-ma zilele astea la serialul The Pacific ca sa-mi fac curaj, m-am decis ca soarele cu aura roz-portocalie reprezinta un semn incurajator din partea zeilor regionali ca eu sa plec astazi in recunoasterea necesara, si, poate, daca am noroc, sa nu mai am nevoie sa ma chinuiesc asa de mult in timpul D-day, ci chiar sa fortez un pic destinul in sens favorabil scopurilor imediate urmarite de mine pentru acesta saptamana, adica sa ma duc eu sa-l vizitez azi pe Hector in loc sa astept, ca pana acum, sa isi faca el de lucru pe langa mine.

Norocul mi-a suras inca de dimineata, cand, in timpul trecerii in revista, am observat, (mai vigilent decat de obicei deoarece bausem 2 nes-uri), o umbra de ingrijorare pe fata unui ofiter, si m-am oferit, spontan, voluntar, sa plec eu in locul lui in misiunea de recunoastere trasata pentru aceasta dimineata, anuntand inca o data cat se poate de clar, ca sa inteleaga si secretarul de partid, mahmur si el, ca eu oricum nu am ceva mai bun de facut planificat pentru ziua de azi si ma bucur sa pot sa fiu de folos pe rol de cercetas-curier, (mai ales ca ruta includea si zona unde patruleaza de obicei Hector, desi asta, bineinteles, nu am spus-o nimanui). Ofiterul mi-a transmis ca nu va uita niciodata acest gest altruist din partea mea, secretarul de partid mi-a zambit si el aprobator, si eu m-am retras la mine in birou ca sa-mi aranjez cat mai bine tinuta, sa ma pieptan, sa-mi verific echipamentul, si sa mai fac o repetitie in gand cu povestea pretext pe care aveam de gand sa o folosesc ca sa explic ce caut acolo inainte ca sa plec, in sfarsit, la drum.

Am remarcat cu bucurie ca am inceput sa ma mai desenzitizez de teama care ma cuprindea inainte cand ma apropiam la mai putin de 50 de metri de perimetrul lui Hector, si nici nu a mai fost nevoie sa stau pe loc si sa fac exercitii de relaxare de rasuflare adanca, ci, mai trecandu-mi inca o data mana prin par ca sa fiu sigur ca nu mi se ciufulise in ultimele 2,5 minute de cand nu-l mai verificasem, mi-am scos speraclul din buzunar si am fortat apoi elegant, fara zgomot sau ezitare, usa baricadata pe interior care duce catre trapa secreta, care duce catre treptele secrete, care duc catre usa  incuiata, care duce catre zona de interes pentru mine de vreo luna si jumatate incoace.

Dupa ce mi-am indeplinit misiunea oficiala si am avut si ocazia neoficiala sa observ in treacat si cat de uman si tot de minunat arata la fata Hector cand e surprins, mai ales din profil 3/4, m-am retras, bucuros si totodata satisfacut ca am avut si eu ocazia sa ii ofer 0,2 mg de smack, nu numai el mie, si apoi am avut chef si spor la munca pe care mi-am gasit-o de facut intreaga zi. De continutul rucsacului violet insa tot nu m-am apucat, dar sper sa mai rasara soarele si maine, si, eventual, daca e posibil, si in continuare cateva zile, cel putin pana cand Hector se va simti obligat sa ma ia o data de umeri si sa ma tintuiasca de vreun perete liber, fara ca sa ne mai simtim nevoiti sa asteptam anxiosi nici ora H si nici D-day.