fredag den 4. juli 2014

Baba cu rom (o poveste in stil romantic-socialist despre stramoasa savarinei)


Am promis bloggerului Adelina Iliescu sa scriu o poveste despre cateva persoane asociate cu istoria prajiturii numite savarina.

A fost odata un fiu de voievod adevarat pe care il chema Stanislaw. S-a intamplat ca el sa se nasca in 1677 tocmai in Lwow/Lemberg, acel oras odata, mai de mult, croat, care avea sa fie ulterior, mult mai tarziu, numit chiar "micul Paris al estului", probabil in urma unui bombardament massmediatic ucrainean care aspira sa invadeze cartierul Montmartre pt a-i detrona de acolo pe promoterii publicisti cazaci care bombardasera centrul capitalei franceze cu literatura rusa inca de la 1814, an in care acei cazaci infiintasera tot acolo si primul restaurant de fast-food din lume numit, desigur pe ruseste, bistro...(desi francezii neaga acest fel de presupozitii pe care le considera probabil jignitoare, si prefera sa creada ca bistro vine de la "bistrouille", care inseamna cafea amestecata cu tuica, si este drept ca aceasta parca si rimeaza ceva mai bine cu "grenouille", puiul de balta fiind ceva considerat oarecum tipic cultural frantuzesc, plus francezilor spunandu-li-se uneori si brotaci).

La vremea lui Stanislaw exista un rege suedez, (cu parul cam roscat si un pic de chelie frontala, un fel de Om Rosu plus Om Span despre care ni se spune sa ne ferim chiar pana si in povestea despre Harap Alb), deosebit de parsiv interesat de a exploata resursele naturale ale tinuturilor europeene de est, plus de a fi el piua 1 la stabilit pretul de vanzare mondiala al acestor resurse utile plus a juca un rol global deosebit de important in comertul cu obiecte utile manufacturate din acest fel de resurse, din care putem aminti atat armament dar si oale de gatit, de fapt probabil si mobilier, (ceea ce a si reusit peste ani un fost probabil admirator de-al lui infiintand corporatia Ikea). Acest Carol al XII-lea al Suediei mereu manevra sa se afle in conflict pana si cu Imperiul Rusiei, plus chiar sa ajute in secret si pe Imperialistii Otomani, plus sa-si puna oamenii lui la putere prin tarile astea in curs de dezvoltare din fostul bloc de est, ca sa fie sigur ca primea contracte preferentiale, zau, era o situatie aproape la fel de corupta politic ca si in zilele noastre. Pana la urma l-au batut de l-au zvantat si rusii, l-au luat prizonier si turcii, desi initial el doar dorise sa ceara azil politic de la ei, (de fapt tocmai in rep Moldova, la Tighina), plus la sfarsit, dupa ce abia reusise sa evadeze de la turcii aia momentan sefi pe acolo, (probabil cu ajutorul unor romani locali fie mai milosi, fie mai incompetenti sau neatenti, fie mituiti), si a ajuns si el inapoi acasa, l-au impuscat niste vecini norvegieni. Insa inainte de aceste evenimente finale mai triste, Stanislaw, care nu citise sau nu intelesese probabil povestea despre Harap Alb, (deoarece, cf Enciclopedia Diderot-Alembert, plus alte surse reputabile, fusese un copil cam maladiv, plus desi se descurcase binisor la scoala la matematica si stiinte si stia si lb latina si germana, chiar si italiana, totusi nu luase note prea mari la lb si literatura franceza, scapandu-i astfel doza de realism prezentata in maniera franceza jucausa a temelor vechi grecesti si nordice ale basmului respectiv, in afara de faptul incontestabil ca desigur acel basm original modern precursor al curentului literar de fuziune culturala unitar europeeana inca nu fusese scris la vremea lui), s-a lasat tentat de acest Carol al XII-lea sa devina regele Poloniei in locul predecesorului Augustus II cel Puternic temporar detronat. Dupa care desigur ca, odata cu trista decadere a lui Carol al XII-lea, a reinceput sa fie amenintat de Augustus II cel Puternic, (care era in stare sa rupa si potcoave asa numai cu mana plus castigase si un concurs sportiv international de aruncat vulpi cu prastia de la Dresda, in care, cf Howard L Blackmore, in "Arme de vanatoare: din vremuri medievale pana in sec 20", pag 23, ed Courier Dover, 2000, numai el reusise sa arunce in aer la peste 7,5 metri "647 de vulpi, 533 de iepuri, 34 de bursuci, si 21 de pisici salbatice" tragand de prastie doar cu un deget), si a fost nevoit sa ia calea exilului departe tocmai la Wissembourg, (o localitate din regiunea Alsacia care deja trecuse de mult de perioada ei de maxim apogeu economic si cultural infloritor din secolul 13, cf wikipedia), sub protectia franceza a regentului d'Orleans, care si asa precis nu gasise pana atunci cui naiba sa vanda sau macar sa inchirieze un palat destul de inestetic de acolo, numit initial Palatul Jaeger, si mai apoi Palatul Stanislas, (un palat care si acum, in zilele noastre, inca e de vanzare...zau, efectiv nu pare a dori mai nimeni sa il cumpere, mai ales ca necesita si acuma, la fel ca probabil si atuncea, restaurari destul de costisitoare, plus a servit si ca spital, si ca azil de batrani, zau, o fi plin de germeni si spori, si de cine stie ce reziduuri si chimicale, poate chiar si fantome, cine stie).


(...va urma...)



(...va urma...)






Happy Birthday, America !






lørdag den 28. juni 2014

Un inchizitor model


Azi este ziua de nastere a omului de litere Giovanni Della Casa, care, daca nu ar fi decedat in 1558 la varsta de 53 de ani, ar fi implinit astazi 511 ani. S-a nascut aproape de Florenta, posibil la Borgo San Lorenzo, si varsta de 23 de ani l-a gasit relaxandu-se dupa terminarea studiilor la vila de vara din Toscana a familiei sale, unde a petrecut un an pasnic citind si traducand visator din opera lui Cicero, asteptand sa capete de la acest fost mare om de stat si totodata creator talentat al unei mari parti din literatura in proza europeeana moderna curajul si inspiratia necesare pt a-si lua si el un job salariat ca sa intre si el in randul lumii si sa contribuie in mod onorabil la societate. Un bun prieten de familie, Alessandro Farnese, episcop de Ostia cu rang de cardinal la acea vreme la care nu devenise inca Papa Paul III, l-a sfatuit sa nu stea cu gandul la literatura si proiecte de constructii literare acum in tinerete, ci mai degraba sa si-l ia ca role model de cariera pe functionarul de stat Pietro Bembo, care, dupa ce a fost deosebit de activ politic in tinerete, indraznind sa fie chiar si amantul Lucreziei Borgia, secretar al Papei Leo, la un moment dat chiar cavaler de Malta, (similar cu un soi de lucrator voluntar pt Medecins Sans Frontieres), abia apoi s-a apucat sa scrie un mare tratat in proza despre cum e mai bine sa se scrie poezii si in lb italiana, (nu numai in lb latina vulgara), plus un tratat de istorie al republicii Venetiene, devenind apoi bibliotecarul sef al basilicii Sf Marcu din Venetia pt a reusi sa termine de efectuat planul viitorului proiect expozitional istoric ulterior numit Literatura Italiana Renascentista. Asa ca Giovanni, un om probabil destul de docil din fire, a ascultat de sfaturile unora mai mari decat el, si a devenit si el functionar birocrat al administratiei bisericii romano-catolice, urcand treapta dupa treapta in cadrul acelei ierarhii, astfel incat la 41 de ani, a devenit arhiepiscop de Beneveto, probabil chiar pe merit, (cel putin referitor la rang, nu stiu daca si la repartitia locativa), insa deoarece avea si pile a capatat si functia de nuntio papal la Venetia, (diplomat ecleziastic al Papei la Venetia, de rang superior chiar unui ambasador extraordinar si plenipotentiar comun, desi in tarile non-majoritar catolice e considerat cu rang echivalent cu orice ambasador extraordinar si plenipotentiar, asa ca in orice coada sau adunare diplomatica din aceste tari non-catolice e de obicei asezat la gramada sau cel mult in ordine alfabetica a numelui pe aceeasi treapta sau in acelasi loc in fata unei usi sau la o masa cu alti ambasadori comuni).

In timp ce dl Della Casa era nuntio papal la Venetia, a avut insa si functie de inchizitor, si in cadrul acestei functii a contribuit la trimiterea agentului care l-a arestat pe Baldo Lupetino, preot crestin predicator al noii ideologii luterane, (care spunea, printre altele, ca D-zeu nu ii predestineaza pe unii catre Iad, ca rugaciunile nu ajuta pe cei deja decedati, ca nu exista Purgatoriu, ca indulgentele nu sunt utile decat buzunarului personal al preotilor care le vand poporului, ca rugaciunea de duminica trebuie inaltata direct catre D-zeu, ca biserica nu are nici un drept sa impuna posturi, etc), si l-a adus direct din biserica de pe insula Cherso (azi Cres, teritoriu croat), unde predica reformatia, la inchisoare la Venetia. Baldo Lupetino a fost initial condamnat la o amenda de 100 de ducati si inchisoare pe viata, insa dupa ce a fost adus a 2a oara in fata tribunalului in urma acuzelor ca a convertit 2 alti incarcerati la protestantism plus ca a publicat o carte in timp ce era inchis, (cu ajutorul extern al unui cunoscut, Jihajlo Kataric, managerul unei farmacii din insula Cres numita "Cei trei ingeri"), pana la urma a fost condamnat la pedeapsa capitala, (pt acest lucru Papa Paul III suspendand temporar legea canonica cf careia clericii nu au voie sa cauzeze varsare de sange), a fost decapitat in piata iar corpul lui ars si cenusa aruncata in mare, si acest lucru s-a intamplat cat inca papa era Papa Paul III, iar Giovanni Della Casa era nuntiu papal si inchizitor la Venetia. In aceeasi vreme, au mai fost arestati si pedepsiti si altii, pt activitati similare, ca de exemplu colegul de celula al lui Baldo Lupetini, Francesco Spiera, care insa, cu gandul la cei 8 copii ai sai si sotia lui gravida, a scapat cu viata recunoscand in fata tribunalului ca e adevarat ca a tradus rugaciunea Tatal Nostru in lb italiana, plus ca a mai citit si carti moderne, plus ca se indoise ca Purgatoriul ar putea exista, acest tip de concept parandu-i-se oarecum contradictoriu cu o deplina Salvare prin Christos, plus apoi retractand public in fata unei multimi de 2000 de oameni ce crezuse anterior, si mentionand ca acum el crede si ca exista Purgatoriu, si este, in plus, de acord si cu invocarea sfintilor, si cu indulgentele, si cu conceptul de vointa liber asumata personala, si cu activitatile caritabile, si cu meritele umane. (Din pacate dupa ce a recantat public aceste lucrur se pare ca a fost cuprins de convulsii si dupa aceea a inceput sa refuze mancarea si doctoriile, simtindu-se in acelasi timp si ff vinovat deoarece i se paruse ca luase o pozitie impotriva Duhului Sfant, si a decedat si el prematur.) Giovanni Della Casa a mai fost implicat si in decizia judecatoreasca de a taia limba la vreo 2 predicatori simpatizanti reformati, plus de a condamna pe alt slujbas al unui episcop cu simpatii protestante, (care acesta reusise sa fuga din Italia), la 2 ani de galera. Specialistul in probleme de inchizitie venetiana Antonio Santosuosso il considera totusi, se pare, un inchizitor moderat.

Dupa decesul lui Alessandro Farnese (devenit intre timp Papa Paul III), si instaurarea Papei Giulio III, care avea ochi numai pt nepotul lui personal adoptiv, (de care se zvonise ca era chiar si indragostit), Giovanni nu a reusit sa primeasca si el rangul de cardinal la care sperase, asa ca s-a retras intr-un stil de viata dedicat cu precadere reflectiei si literaturii. Adevarul e ca si scrisese niste poezii erotice cam burlesc licentioase in stilul poetului Francesco Berni, plus ca avea niste fani francezi si, in plus, nu se pusese prea bine nici cu casa de mode si creatii Medici, plus isi mai aratase si maiestria in lb latina nu numai in scrisori si documente administrative de serviciu, sau discursuri omagiale pt Rep Venetia si pt Carlo V, leaderul al Sfantului Imperiu Roman Europeean, (utilizand cu aceasta ocazie pt prima oara in scris in UE expresia "ratiuni de stat"), dar si prin a scrie un mic tratat juridico-administrativ-cultural-filozofic in care se intreba chiar serios, in mod desigur probabil retoric maiestrit, daca tot il admira pe Cicero din tinerete, insa totusi, probabil, oarecum politically incorrect din punct de vedere mai general crestin (fie ortodox, fie catolic,fie reformat), daca oare Institutia Casatoriei are vreun rost.

Insa retras ulterior in solitudine creativa la vila familiei lui de la tara, (proprietate astazi intrata in circuitul turistic de lux), a inceput sa lucreze asiduu la capodopera europeeana a vietii lui, si anume tratatul de eticheta numit Il Galateo, in care, sub vocea unui presupus unchi, isi educa un nepot in diverse reguli de eticheta si azi valabile in intreaga societate UE, mai ales pt cei care au de gand sa ia si masa in public alaturi de prieteni sau cunoscuti, ca de exemplu sa nu mergem pe strada cu o scobitoare in dinti, sa nu ne scobim in nas in public, sa vorbim in mod discret, politicos si rezervat cu altii, sa nu ii plictisim povestindu-le visele noastre, sa nu mirosim vinul din pahar dupa ce il toarna chelnerul sau gazda in fata noastra, sub impresia gresita cum ca asa ar trebui sa ne aratam aprecierea sau gustul presupus rafinat de expert oenolog, mai ales ca ar putea exista riscul sa ne cada ceva din nas chiar in vin, etc. Desi cartea nu a apucat sa fie publicata in forma finala decat dupa cca 2 ani dupa ce dl Della Casa a decedat, in 1558, ea a avut un succes extraordinar de public, fiind tradusa ff rapid din lb italiana in limbile majore de circulatie internationala, ca de ex lb franceza (1562), lb engleza (1576), lb latina (pt diversi intelectuali din tari cu limbi de mai mica circulatie in 1580), lb spaniola (1585), si in sfarsit si in lb germana (1587). Aceasta carte a inspirat efectiv mai toate cartile moderne si chiar si contemporane de eticheta cunoscute in UE si culturile asociate ei. Se recoamnda ca ea sa fie citita prima inainte de a trece la cartile de eticheta de comportament la locul de munca, majoritar inspirate din cartea numita Cartea Curteanului scrisa de curteanul, diplomatul, militarul si scriitorul Baldassare Castiglione, conte de Casatico (pub 1528, ed Presa Aldina, rep Venetiana), care are un capitol dedicat si femeilor aflate in campul muncii, si la cartile de eticheta conversationala mai detaliata pe teme importante pt societatea civila, ca de ex educatie, familie, viata sociala, inspirate din cartea Arta Conversatiei Civile de dl Stefano Guazzo (pub 1574, ed Battista Bozzola, Brescia, oras din provincia lombarda omonima posesie a rep Venetiene la acea vreme, dupa ce fusese pt scurt timp intre 1512 si 1520 in posesia francezului Gaston de Foix, duce de Nemours, numit pt o vreme si Traznetul Italiei).

lørdag den 21. juni 2014

Leapsa omagiala junimista


Cu ocazia implinirii pe 15 iunie a 125 de ani de la tristul deces al poetului national M Eminescu, pe 18 iunie a 97 de ani de la tristul deces al dlui avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician, scriitor, prim ministru si ministru de interne plus membru fondator al Academiei Romane Titu L Maiorescu, (plus pe 9 iunie a 102 ani de la tristul deces al academicianului postmortem IL Caragiale, si dansul membru de vaza activ al societatii Junimea, si pe 19 iunie a 95 de ani de la tristul deces al dlui Petre P Carp, politician al partidului Conservator vechi, si dansul membru fondator al Junimii, ceilalti aniversandu-se in alte luni), doresc sa indemn participantii creativi ai blogosferei de lb romana sa participe la o leapsa cu aceasta cerinta,

Compuneti o poezie sau un text reprezentativ pt curentul clasic romantic in lb romana dedicat bloggerului dvs preferat. Nu trebuie sa fie neaparat de dragoste, poate fi si de avant revolutionar, sau de aventuri, poate fi si elegiac-nostalgic, si horror gotic, SF clasic, etc, dar sa fie ceva romantic. (Daca e ceva dedicat mie, as prefera totusi sa fie o poezie de dragoste.)

Leapsa necazurilor compatibile


Comentand sub un articol deosebit de dificil despre libertate de pe blogul lui Raul Ghiran, plus simtindu-ma in acelasi timp octuplu vinovat pt ca am neglijat,

1) sa termin articolul anterior,
2) sa continui sa scriu articole in cadrul seriei Dacilor pt Toti,
3) sa concep un articol promis bloggerului Pandhoraa despre erotismul meu concret de la 13 ani, plus
4) sa incep sa schitez planul primei mele povestiri de fictiune istorica romantata care fusese Rezolutia mea principala de Anul Nou,
5) sa scriu despre visul meu interesant cauzat de diverse E-uri alimentare ingerate chiar inainte sa adorm acum cateva zile asociate si cu diverse sentimente de vinovatie, dupa cum ii promisesem bloggerului Pederanger,
6) sa traduc povestirea unui strop de ploaie scrisa de Ianculescu in minim 2 limbi straine
7) sa public leapsa omagiala junimista chiar de ziua tristei aniversari a 125 de ani de la decesul poetului national M Eminescu, sau macar de 18 iunie, ziua tristei aniversari a 97 de ani de la decesul dlui Titu Maiorescu, ideea ei venindu-mi tocmai cand citeam un advertorial despre ceasuri pe blogul lui Cronicariu
8) sa adresez povestea celor care au vrut sa inunde desertul Sahara, despre care am citit cu ocazia unui articol de predictii pe blogul Spanac

am reusit sa rasuflu usurat cand in sfarsit mi-a venit o idee de leapsa ! O leapsa care sper sa fie pe placul tuturor vaicaretilor lumii !

1. Alcatuiti o lista cu 6-10 ofuri personale, (referitoare la orice, inclusiv sefi, parinti, educatori, scoli, lume, vecini, societate, incompetenta leaderilor unor partide politice, lipsa de bunuri de consum, lipsa de bani, nr exagerat de caini comunitari, incalzirea globala, dificultatea de a va exprima in moduri facil vandabile sau inteligibile de catre altii in caz ca suntet educatori, etc, orice va necajeste)

2. Intrebati pe altii daca si ei au pe listele lor minim 75 % din aceleasi ofuri personale listate de dvs., si cereti-le sa va dea un semn in treacat gen scurt comentariu, "Hello, si eu am 8 din cele 10 ofuri personale similare cu ale tale", sau, "Hello, eu am numai 2 din cele 10 ofuri compatibile cu ale tale, dar sa stii ca m-am inspirat acum sa adaug inca 2 ofuri de pe lista ta la lista mea, si chiar daca tot nu suntem prea compatibili, macar am ajuns sa ma simt eu mai luminat in legatura cu cate ofuri aveam de fapt si nici nu stiam de ele, lucru pt care iti multumesc, si sa stii ca voi mai vizita blogul tau, de cate ori am chef sa oftez mai cu folos."

fredag den 30. maj 2014

Operatiunea Zimbrul- partea 1




Bloggerul Decenu se intreaba de ce tancul romanesc TR-85M1 se numeste "Bizonul", si nu "Bourul" sau "Zimbrul", mai pe romaneste, si am promis ca am sa incerc sa caut de ce si sa raspund. Un raspuns simplu ar putea fi acela ca numele de "Zimbru" fusese deja alocat ca porecla pt masina de teren 4 x4 ARO M461 prezentata mai sus, si TR-85M1 fiind cronologic mai tanar nu avea cum sa-si uzurpe etimologic inaintasul, nemaivorbind ca un tanc este totusi mai altfel decat o masina de teren 4 x 4. Insa raspunsul mai complicat preferat de mine are de a face cu povestea etimologiei cuvintelor respective care numesc si descriu acest tip de mamifere salbatice cornute, si mi-a facut placere sa aflu despre ele, (atat animalele cat si cuvintele alocate lor).

Am sa incep povestea cu descrierea unei scene de pe la mijlocul cronologiei ei. Era anul 1758. In blogosfera se discuta aprins in diferite limbi si din diverse perspective despre temele regionale si globale ale zilei, ca de ex, (fara a respecta o stricta cronologie re data zilei exacte),

- inlocuirea contelui de Loudon cu gen James Abercrombie in functia de comandant suprem al coloniilor nord Americane, plus esecul acestuia din urma de a captura si mentine fortul de la Ticonderoga in fata inamicilor francezi aliati cu huronii, in ciuda ajutorului oferit de ultimii mohicani,

- rapirea drei Mary Campbell de catre amerindienii Lenape si intrebarea daca acestia au tratat-o cu respect sau nu, de vreme ce se zvonise ca fusese tinuta chiar in cortul familiei sefului de trib Netawatnees/"sfatuitor inalt versat",

- ultima navalire tatara in tara Moldova, plus mutarea de cariera laterala a dlui Scarlat Ghica din jobul de domnitor al tarii Moldova, proiect in legatura cu care se ocupase deja timp de un an, la jobul de domnitor al Tarii Romanesti, si asezarea dlui Ioan Teodor Callimachi in scaunul ramas liber cam solitar in tara Moldova, care trebuie ca fusese deja cam golita de mobile si perdele de tatari si de altii, si dl Callimachi probabil totusi preferand un spatiu natural ceva mai lejer dupa ce indurase aglomeratia probabil sufocanta de mobile, tapete, draperii si diverse taburele si otomane din biroul lui anterior de Dargoman al Portii la Constantinopole

- ceremonia de inlocuire a guvernatorului regiunii Ardealului, (a dl feldmaresal Franz Wenzel grof de Wallis cu dl Laszlo grof Kemeny), in meniu fiind oferita in mod destul de probabil o selectie de bere si vin, plus fursecuri si cafea de pe piata neagra ardeleana din ce in ce mai infloritoare acolo atunci probabil, mai ales de cand se zvonise si ca dl Callimachi ar avea de gand sa restranga densitatea magazinelor turcesti legale din tara Moldova, probabil din lipsa de cherestea pt mobile si de in pt perdele, ca nu se cadea totusi sa ramana sa se vada acolo atatea magazine golase cu zdrente fluturand la ferestre si fara covoare pe jos, asa ca in vestul salbatec,

- conflictul amiralului George Pocock cu contele Anne-Antoine d'Ache in largul coastelor sud-vestic indiene de langa portul Cuddalore,

- tragicul accident suferit de popularul tanar conte de Gisors, unicul fiu al ministrului de razboi francez, ducele de Belle-Isle, pe langa Bundesautobahn 57, probabil din cauza ca nu a tinut cont de informatia ca pe Bundesuatobahn, spre deosebire de Autobahn, exista totusi o limita de viteza, insa precis si din cauza ca exista inca si azi, dupa mai bine de 250 de ani de atunci, dezbateri interminabile si probleme legate de constructia si imbunatatirea traficului din jurul acel oras Krefeld, in prezent doar teoretic accesibil via Autobahn 57, si numai dupa nu stiu cate ambuteiaje si detururi pe diverse rampe si curbe,

- pariurile aprinse si oarecum alarmiste legate de chestiunea daca de Craciun va aparea vizibila cometa despre care dl Edmund Halley calculase stiintific modern cu 50 de ani inainte ca va reveni incontinuu la cca 75-76 de ani, o cometa al carei parcurs uimitor fusese adresat din vechime de atatia bloggeri antici din China, chiar si din Babilonia, ba chiar si de cineva care scrisese in Talmud cu 2000 de ani in urma, "ca exista o stea care apare o data la 70 de ani si cauzeaza ca unii capitani de corabii sa comita greseli in navigatia lor",

- statisticile demografice, economice, si de sanatate de-a dreptul demoralizante legate de populatia orasului Stockholm, aparent in acel moment plin de saraci, alcoolici, someri, oameni suferinzi de depresie si probabil inca in doliu dupa pierderile serioase suferite in decadele anterioare, ba chiar si de cele anticipate si in viitor pt inca o suta de ani, ba chiar si oameni deosebit de anxiosi in legatura cu o epidemie de ciuma din secolul anterior mai tare decat acea anticipat ulterioara din secolul viitor a lui Caragea, care, aia veche, reusise sa diminueze populatia acelui oras odata atat de falnic cu nu mai putin de 36 %,

- succesiunea papala de la papa iubitor de arte si stiinte Benedict XIV la papa mai practic managerial Clement XIII, care totusi, in ciuda unor diverse presiuni de interese politic-corporatiste, tinea si cu ordinul Iezuitilor, un ordin care capatase o imagine din ce in ce mai proasta in societatea UE, desigur fara nici o baza in realitate de vreme ce Iezuitii par a fi fost dintotdeauna principial interesati de standarde chiar riguroase in domeniile educatiei si sanatatii la nivel chiar global...un posibil zvon de la cativa intelectuali universitari cu diplome de la niste facultati mai putin reputabile sau chiar lipsite de acreditare, care pur si simplu tineau cu dintii de catedrele lor ca de niste fiefuri in moduri de-a dreptul feudale si nu doreau sa fie pusi la examene de re-verificare a competentelor lor, desi puneau acest lucru in perspectiva oarecum mai politic corecta a necesitatii apararii autonomiei universitare impotriva unor standarde pe care le considerau exagerat de centralizate, care de fapt in realitate erau prea inalte pt competentele lor,

- intrarea armatei proto-sovietice in Konigsberg si intampinarea ei cu flori de catre populatia teuton-boema, etc.



(...va urma...)




søndag den 25. maj 2014

Alaturi de Spanac pe Strada Hanovra


Nu am putut rezista unei invitatii de a scrie acest articol, desi nu voi participa la concurs. Am sa scriu in lb engleza deoarece mi-a cerut-o Spanac in mod insistent, desi recunosc ca eu nu prea am exercitiul de a ma exprima in scris in mod haios in lb engleza, ci mai mult birocratic comun si mai rar, ff rar, romantic, (care in cazul meu in lb engleza nu suna caraghios nici macar intrigant, ci total banal, chiar posibil cliseistic). In lb romana nu m-am exprimat in scris niciodata romantic, iar comicul imi reuseste adesea ca nuca in perete, mai mult fara sa vreau, asa ca aici pe blog. In lb franceza, in schimb, nu ma pot exprima in scris decat romantic, si de fapt imi dau seama ca singurele scrisori de dragoste pe care le-am scris eu vreodata au fost in lb franceza, pe cand in lb scandinave ma pot exprima in scris numai total caraghios ! La nivel de comunicat oral si prin gesturi e mai altfel...imi dau seama acum ca mai des am reusit probabil sa fiu romantic in niste limbi pe care nici nu le cunosc, rusa si germana !!!! Zau, daca nu e clar ca e chiar posibil sa fiu un pic si eu ucrainean, macar la niveluri asa influentat culturale din partea aia mai sudica non-poloneza ! Desi e mai mult probabil invatat din filmele dedicate celui de-al 2lea razboi mondial ! In treacat fie zis, am impresia ca tind sa evit si chiar incerc sa refuz uneori sa ma exprim oral si gestic romantic in lb inventata de dl Walt Disney, desi la nivel rational tind sa fiu de acord cu promovarea cat mai extinsa a culturii acestui limbaj pe teme romantic educative, in conditiile in care se considera ca romantismul larg social e absolut necesar si preferabil altor maniere de expresie, si de altfel maj comunicatelor mele mai serioase pe teme romantice in mediu social mai larg public live si chiar si in scris vor fi de natura promo Disney.)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

I am not sure if many people know that the names of Hanover Square and Hanover Street, for a time globally famous in the latter part of the 20th century with the assistance of equally famous Han Solo, were also earlier regionally famous with the help of the 1st Earl of Scarbrough, lord Richard Lumley, a gentleman originally from northern England, once, early in his career, Master of the Horse for lady Catherine de Braganza, herself a gentlewoman of potuguese origin for a while Queen of England, Scotland and Ireland, who taught the British how to enjoy their cup of tea. Lord Lumley was one of the group known as the Immortal Seven Englishmen who invited in 1689 in writing William Henry, Prince of Orange, born in The Netherlands, at the time lieutenant governor of the Dutch provinces of Holland, Zeeland, Utrecht, Gelderland, and Overijssel, to overthrow King James II of England in a Glorious Revolution and become King William III of England. I think they admired his obvious administrative bureaucratic skills, in which the Protestants had been known at the time to excel, sometimes even to the detriment of their scholarly more intellectual or more spiritual exploits, (with some obvious notable exceptions). But he was also the son-in-law of James II, so it wasn't such a big deal, anyway not more than a habitual family squabble over who would be ruler of the Free World, and in fact they even paved the way for the USA to become ruler of this Free World, since they encouraged the colonists to revolt against some tea import taxes established by James II, obviously not thinking that the colonists would actually wish to become totally independent. After William Henry, Prince of Orange, graciously accepted this offer he probably felt he could not refuse, Lord Lumley decided to dedicate some of his time to real estate development in London, and, being a strong supporter of the Hanoverian Succession, in which the son of Sophie of Palatinate, (herself daughter of Elizabeth Stuart, Queen of Bohemia), and of Ernest Augustus of Brunswick-Luneburg, (ruler of the Principality of Calenberg, Prince Elector of Hanover, ancestor of Diana, Princess of Wales), would become George I, King of the United Kingdom and Ireland, he decided to develop a fashionable residential address in London, an address which has remained quite fashionable today, although it is dedicated more to office space, e.g. for the London office of Vogue, rather than to personal residences, and to name it Hanover Square.

Meanwhile, on the continent, the region of Hanover described a rather swampy territory later known as Lower Saxony, a territory generally known to have been earlier and traditionally inhabited by some people known as Saxons because they seem to have favored for hundreds of years a type of knife with a straight blade called seax, a rather crude and not very aesthetic tool, (the most talented and creative Saxon designers having most likely chosen to continually emigrate both westward and eastward to be nearer the more inspired celts of the UK and Ireland, or nearer the descendents of the dacians of Transylvania and Moldavia, where they most certainly would have found better opportunities for apprenticeship with traditional master toolmakers for learning to make more varied and better designed types of tools, as fit for an European medieval civilization, the seaxes being found useful over time only greatly modified and assembled in the guise of scissors, first in Finland and Estonia by master tailors, later in Italy by master hairdressers...I kid u not, pretty much all the ethnic and cultural social groups of Europe, including even the Scots and the Welsh, were making fun of the Saxons and their seaxes at the time of Charlemagne, only much later, actually at the very time Lord Lumley was reviewing the plans for the Hanover Square development in London, did Friederich Handel manage to improve a tad their image in the eyes of the always pretentious European intellectual crowd with the help of a rather risque operatic concert presented at the International Carnival of Venice in 1709 !) That Hanover region also contained a town, with the same name as the greater region, established there in the middle of the 17th century.

During the 18th century Hanover was joined in an official "personal union" with the United Kingdom. Hanover's ruler was the same person as the King of the United Kingdom. Even while still engaged in that personal union, in 1803 the territory of Hanover was practically occupied, even annexed by the French, advancing East under the command of Napoleon Bonaparte. After the abdication of Napoleon and hist first exile to Elba, Hanover became independent in 1814 and even became a real kingdom, the Kingdom of Hanover, between 1814 and 1866, initially still in a personal union with the UK. That personal union ended with the ascension of Queen Victoria to the throne in 1837, because of the Salic Law that governed many of the monarchies in Europe, which did not permit females to become monarchs in those various lands which kept appearing and disappearing over time across this continent, so between 1837 and 1866 the king of the Kingdom of Hanover was an uncle of Queen Victoria, Ernest Augustus. He was not well liked by the new class of Hannoverian intellectuals because he wanted to change the Constitution, which he considered too liberal, and even dismissed the brothers Grimm, along 5 other professors, (Dahlmann, a historian and politician, Gervinus, a political and literary historian who wrote the first comprehensive textbook about the history of German literature, Albrecht, a constitutional jurist, Ewald, a theologian and orientalist, and Weber, a physicist scientist, who alongside world famous mathematician Gauss invented one of the the first ergonomically functional electromagnetic telegraphs), all known as the Gottingen Seven, from their professorial positions at the University of Gottingen, because they protested publicly against his political-administrative leadership style. So pretty much most Hannoverians were probably ready at the time to divorce the UK and be annexed by Prussia, (although they initially officially declared war against her, but that was because they were probably in love with her anyway.) Apparently, after WW2, in 1946, the British tried to reinstate a German province named the Land of Hanover, within the same theoretical borders of the earlier Kingdom of Hanover, but the Hannoverians preferred instead to merge with 3 other regions or former small states, (Oldenburg, Brunswick, and Schaumburg-Lippe), into a larger state known as Lower Saxony, while declaring Hanover as the capital of that new state.

From a small fishermen and ferrymen village along the river Leine during earlier Medieval times, later more rapidly expanded as a town during the times of the Hanseatic League due to its situation at a relatively busy crossroads for commercial travel over land and water, today's Hanover is a real city with 1/2 million people (and a little over 1 million counted altogether in the larger metropolitan area). It has sadly lost, maybe forever, its entire Jewish population because not one single rabbi was willing to remain there after 1951, even if some of the survivors of the Bergen-Belsen concentration camp tried to resettle in Hanover and retain a rabbi among them, but he left, and no other was ever willing to replace him. Most of the remaining people left to America. Very few of them had originally been from Hanover anyway, because most of those had been deported to Poland, and obviously couldn't come back. Plus they had been blamed to have started WW2, or anyway Kristallnacht. Yes, the official story, for both sides, even for many of the Jews themselves, was that Kristallnacht was initiated as a retaliation to the action of a Polish Jew originally from Hanover, Herschel Grynszpan, who had shot a German embassy official in Paris, (himself, allegedly, maybe ironically, at the time, under investigation by the Gestapo for "aiding Jews".) Hanover's infrastructure had been bombed to almost total destruction by the Allies. Who the hell were they expecting to clean and reconstruct it ? The former prisoners from Bergen-Belsen, (the very ones who were showed emaciated, starving, dying, in the news after the libration of that camp) ? Maybe import some re-imported Polish Jews again ? Maybe some non-Jewish Poles would have been a better idea ? Let them work to reconstruct Hanover, since Poles are "known" to be hard workers. But everyone had to wait for that until the Iron Curtain fell, so pretty much this is maybe why the architectural soul of today's Hanover is actually boring, (with the exception of a reconstructed originally creative type of bridge design named Lavesbrucke, imagined by neoclassical architect and construction engineer Georg Ludwig Friedrich Laves in the first part of the 19th century, who also designed a rather pretty and probably sunny giant Barbie dollhouse type home for himself.) This is also maybe, with a higher degree of speculation involved, why today Hanover has absolutely no good German restaurants, just a mixture of various pseudo-exotic postmodern locales from some younger entrepreneurs from Greece, Italy, Africa, and an occasional French one. German cuisine has lost its soul once it chased almost all of its traditional Jewish mothers and grandmothers away. They were the ones who had been feeding for several generations the starving Saxons who had remained in the center of Europe, maybe also several of the other Germanic tribes, maybe not all, of course, and sometimes maybe even against a degree of reluctance or ambivalence from the part of some of the more highly educated own daughters and sons who wished most of all, as many studious youngsters seem to do, to assimilate. (I am not speaking from a strictly Jewish experience here, but from the experience of a rather reluctant, better said, risk adverse, occasional and almost accidental pastoral wanderer, with absolutely no special expertise about food or even pastoral literature.)

Among the famous and important people with lives and destinies intertwined with Hanover's are 2 philosophers, (although one of them wished to identify herself as otherwise, considering maybe at her historical time of her life that the business of philosophy may be a rather egotistical, also maybe singularly subjective and not always lucid one), the first, (chronologically), being Gottfried Wilhelm von Leibniz, (the local University of Hanover deciding to name itself after him relatvely recently, in 2006, probably having reassured itself that by this time the fans of Monsieur de Voltaire would not be making fun of them for doing so after all, since it had managed to develop into a more complex educational institution since it had been first founded as a vocational technical high school in 1831), the second thinker being Johanna "Hannah" Arendt, (who is known to have been written the books named The Origins of Totalitarism, The Human Condition, and Eichmann in Jerusalem: a Report on the Banality of Evil, and also a collection of biographical essays about interesting people such as philosopher Karl Jaspers, Pope John XXIII, and renowned author Isaak Dinesen/Karen Blixen, in a volume named Men in Dark Times, and who preferred to call herself a political theorist rather than a philosopher). Also known as being originally from Hanover are 2 astronomers, brother and sister, Frederick William Herschel, who apparently discovered the planet Uranus and its two major moons, Titania and Oberon, plus to other moons of the already known planet Saturn, and Caroline Lucretia Herschel, who discovered several comets, one of which, a periodical comet which orbits the Sun in 155 years, is named after her, comet 35P/Herschel- Rigollet, (Rigollet being the one who had the chance to see it from France in 1939). More recent famous people include the winner of the 2010 Eurovision contest, artist Lena, who sang the song Satellite, the musical group Scorpions, and politician Gerhard Fritz Kurt Schroder, (who would have been about 21 years old when the band Scorpions came into existence, whose father, a senior lance corporal in the Wermacht, had been killed in combat during the latter stages of WW2 on the territory of Romania, near Cluj, a few months after the birth of his son, son who would be later decorated with the Grand Cross category of the Romanian Star Order around the time he was still Chancellor of the Federal Republic of Germany.)

Here is a video presentation of today's touristic Hanover highlights:





























fredag den 9. maj 2014

9 mai


Am citit pe wikipedia ca Ziua Victoriei (sau a Eliberarii), din 9 mai 1945 este sarbatorita astazi in Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia si Herzegovina, Georgia, insulele Canalului Manecii Jersey si Guernsey, Israel, Kazakhstan, Kyrghizstan, statul german Mecklenburg-Vorpommern, Regatul Unit, Rep Moldova, Munenegru, Rusia (Federatia Rusa), Serbia, Tajikistan, Turkmenistan, Uzbekistan. Prezint cateva videoclipuri muzicale marcante pt aceasta zi care mi-au placut.







In ziua de 9 mai, in Romania se sarbatoreste Ziua Declararii Independentei Romaniei de sub fostul Imperiu Otoman (1877). Si acea zi este ff importanta pt poporul vorbitor de lb romana. Daca pt Regatul Norvegia au trebuit sa treaca aproape 100 de ani de la Declararea Independentei acestui stat in 1814 pana ca el sa devina cu adevarat independent in 1905, (declaratia initiala fiind precipitata de o neplacere cauzata de perceptia unei respingeri dupa uz de catre Regatul Danemarcei, ce voia sa scape de portiunea norvegiana destul de pietroasa care-i statea in carca si sa o dea Regatului Suediei), pt Romania a durat numai 1 an, poate in parte si datorita ajutorului oferit de poporul rus impotriva turcilor, desi desigur si pt ca romanii, de fapt vorbitorii de limba romana materna, sunt oameni de obicei harnici si disciplinati daca le spui ce trebuie sa faca, si, mai ales daca sunt cat de cat cointeresabili intelectual, si ca trebuie sa o faca pentru binele hranirii sufletului lor de poeti, suflet din care ei spera sa isi hraneasca la randul lor si copiii, in mare parte chiar avand dreptate sa creada asa ceva, aceasta nefiind o pozitie chiar total naiva, doar intermitent naiva, (sau poate superficial naiva, tinand cont si de perspectivele in care sufletul unei om poate fi exterior lui, incaltandu-l mai mult sau mai putin plutitor desi chiar destul de utilitar si protector, sau, cf o imagine mai recent formal romantic clasic culta a dlui Percy Bysshe Shelley, chiar transportandu-l asa ca o corabie), insa totusi o pozitie chiar dainuitoare in literatura si arte, (chiar si de tip naiv sau folcloric, nu numai cult), domenii in care de altfel limba romana a si rezistat, chiar daca deloc in mod cumva "neaos", sau "pur", ci chiar amestecat si pestrit, insa cu atat mai autentic si mai rezilient reproductiv, uite asa exact ca firele snurului de martisor, si ca spiralele in trepte de ADN, si chiar si asa ca Coloana Infinitului a sculptorului de expresie culturala romana C-tin Brancusi, (desi dansul fiind artist formal modern a preferat culoarea gri uni asa la suprafata, insa si asta fiind important de spus in cadrul culturii sec 20, ba chiar si a 21 inca, din cand in cand.)

Desigur ca fiecare limba materna a cuiva este importanta, si nici nu doresc sa reduc unicitatea nimanui la scoarta sau covorul limbajului sau, fie el mai pufos, mai stufos, mai sapiential gutural, clincanitor, sau musculos, sau ceva mai neandertalian cranian presupus (din burta de mine) lung vocalic, si nici macar la schelele cooperativei gramatice. Plus stiu ca vremea celebrarilor si omagierii diversitatii limbilor deja a trecut, in clipa de fata altceva trecand in prim plan pe agenda mondena ONU. Doar ca eu sunt obisnuit de mic sa aud oameni vorbind in multe limbi in jurul meu, si uneori am fost curios despre ele, alteori nu, insa desigur ca in momentul de fata ma preocupa de vreme ce luni iar am lucrare de control la lb daneza.