mandag den 19. januar 2015

Ziua barbatilor din Islanda cade in prima zi a lunii lui Mos Gerila


Ziua barbatilor din Islanda se sarbatoreste de obicei in prima zi a lunii lui Mos Gerila dupa calendarul islandez de stil vechi, adica intre 19 si 25 ianuarie, anul acesta cazand pe 23 ianuarie.

Pe Mos Gerila il cheama Thorri. El este fiul lui Mos Omat (Mos Zapada), care este un descendent al titanului Fornjot, cu functie la vremea lui ff straveche de rege al Finlndei, Kvenlandului si Gotlandului, un titan care a avut 3 copii, Ægir- Setila, conducatorul marilor, Logi- Pasari-Lati-Lungila, conducatorul focului, si Kari- Flamanzila, conducatorul vantului, acesta din urma fiind tata lui Turtur si bunicul lui Mos Omat. Mos Gerila are 3 surori, Baba Zapada Afanata, Baba Zapada Batatorita, si Baba Troian.

Luna lui Mos Gerila, care tine de pe la mijlocul lunii ianuarie pana la mijlocul lunii februarie, este a 4a luna de iarna din calendarul nordic de stil vechi, si in decursul ei are loc un festival numit Thorrablot, in programul caruia in trecut se sacrificau porci si cai lui Thorri, si lumea se aduna in jurul unui cazan cu carne plus bea bere si cidru, si nobilii chiar vin, si se manjeau cu totii pe mutre ba cu vin ba cu sos de friptura in sange, din care mai picurau si pe pereti sau pe pietre si pe statui de zei invitand si zeii sa se aseze la masa cu oamenii...ma rog, un soi de dezmat din asta ff pagan. In zilele noastre lumea, mai ales cea urbana din Reykjavik, se duce la restaurant.si nu mai apuca fripturi, cat despre dezmat depinde de o gramada de chestii daca apuca sau nu, probabil in functie de ce corporatie organizeaza si finanteaza acel dezmat, insa poate totusi servi Thorramatur, care e un fel de farfurie cu gustari de tip sushi cu aroma de tip acru-afumat, si este posibil ca delicatesele sa fie prezentate initial intr-o troaca traditionala, chiar daca nu mai contin de mult carne de cal sau de porc si lumea nu mai are de fapt cu ce sa se manjeasca pe bot sau cu ce sa stropeasca peretii. Poporul are totodata voie sa recite si sa asculte cantecele si poezii despre Mos Gerila, si sa consume diverse bauturi alcoolice, inclusiv chiar si cocktailuri traditionale de import.

Mai recent aceasta zi a devenit si Ziua Barbatilor. Femeile ofera flori barbatilor, iar cele mai iubitoare le pot oferi si delicatese de gen bucatele de rechin putrezit, testicole fierte si acrite de berbec, labute de foca acrite, caltabosi, sangerete cu sange de miel natural, sau sangerete vegetarian cu zeama de sfecla rosie. Gustul acru al bucatelor oferite pare a fi destul de important, indiferent daca e vorba de o petrecere corporatista cu colegii sau una mai intima in familie. Chestia cu oferitul florilor e totusi ff recenta, cel mult de vreo 20 de ani. Mai de mult, desi totusi nu chiar asa de mult, ci in vremuri mai recent-modern crestine, adica asa cam pe la sf sec 19-inc sec 20, cand s-a simtit nevoia unei sarbatoriri de tip mai modern-intelectual, a aparut Ziua Taranilor, (desi cand ziceai "taran" asta de obicei insemna cineva de sex masculin, chiar daca nu era neaparat agricultor, ci pescar sau mic meserias, sau, mai ales in secolul 19, student intelectual), si taranul-barbat avea obiceiul de a iesi in ziua respectiva din casa dis de dimineata cu pantalonii trasi doar pe un crac si celalalt in vine, si iesea asa din curtea casei lui personale lasand poarta deschisa in urma fundului lui semi-dezvelit, un semn desigur de ospitalitate nu de neglijenta, incepand sa colinde usor impiedicat pe la vecini invitandu-i si pe ei la sarbatoarea din luna lui Thorri. Dupa care urmau si betiile si orgiile astea de tip mai cult modern.

--------------------------------------------------------------

P.S. Exista si Ziua Femeilor. Ea se sarbatoreste pe la mijlocul lunii februarie, in prima zi a lunii lui Goi dupa stil vechi. Si de ziua asta se fac petreceri cu alcool si mancare, iar in zilele noastre femeile primesc cadouri de la barbati, insa de multe ori ceva mai scumpe si mai variate decat doar flori. Goi era fata lui Mos Gerila/Thorri, careia i se mai spunea si Zapada Subtire, si care intr-o buna zi, chiar de sarbatoarea lui Thorri, a disparut fara urma. Si atunci Mos Gerila/Thorri a mai tinut o sarbatoare la o luna dupa sarbatoarea lui, sperand ca poate vine Goi inapoi, insa ea nu a mai venit. Si Thorri si poporul prieten lui au tot repetat acest obicei al tinerii sarbatorii lui Goi la o luna dupa sarbatoarea lui Thorri, an dupa an, insa Goi era de negasit. Dupa vreo 3 ani, fratii lui Goi, Gorr si Nor, s-au decis sa o caute si ei mai asiduu pe Goi, Gorr si cu alaiul lui folosind barci si corabii sa o caute printre insule si stanci, iar Nor si cu poporul prieten lui luand-o pe schiuri cautand prin munti, si ajungand in final chiar pana in Norvegia punand pas cu pas stapanire pe aceste tinuturi, invingand pe multi din cei care erau pe atunci in Norvegia inainte sa apara Nor cu alaiul lui. Si cand a ajuns Nor in tinutul Hedmark acolo a dat peste regele Hrolfr din Deal, fiul capcaunului Svadi din mutele Dovre. Hrolfr fusese cel care o rapise pe Goi si o mai luase si de sotie ! Si Nor s-a luat atunci la lupta cu Hrolfr, insa fiind de puteri aproape egale, pana la urma au ajuns la o intelegere, ca Hrolfr sa o pastreze pe Goi ca sotie a lui, si sa o dea pe sora lui lui Nor de sotie. Plus dupa aia a venit si Gorr, si Nor si Gorr s-au inteles intre ei sa imparta Norvegia intre ei, Nor sa ia partea continentala de sud-est, iar Gorr toate insulele din apropierea tarmului care erau despartite de continent prin canale navigabile prin care sa se poata strecura o corabie cu carma fixa.









søndag den 11. januar 2015

Festivalul japonez al "deschiderii oglinzii"


Continuand seria mea de relaxare personala cu ajutorul stirilor culturale din regiunea Asia- Pacific, (la care tind sa apelez de obicei de cate ori ma sperie prea tare ce se mai aude de prin UE), doresc sa relatez publicului cititor ca astazi, 11 ianuarie, in Japonia se sarbatoreste un festival initial implementat de shogunul Tokugawa Ieyasu, (1543-1616 dupa Ch), primul shogun al dinastiei Tokugawa, acelasi la care s-au referit (in mod desigur artistic educativ, nu neaparat realist istoric), atat dl James Clavell in romanul de mare succes intitulat Shogun (pub 1975), cat si alti cativa autori mai putin cunoscuti, dintre care imi face placere sa amintesc de dl William Dalton (in romanul "Will Adams, Primul englez in Japonia: O biografie romantica", pub 1861),  dl Richard Blacker (in romanul "De veghe cu ochii asupra acului"...probabil ca al unei busole, pub 1932), dl James Scherer ("Pilot si shogun", pub 1935), dl Robert Lund ("Daishi-san", pub 1960), dl Christopher Nicole ("Lordul evantaiului de aur", pub 1973), dl Richard Thames ("In serviciul shogunului: aceasta fiind povestea adevarata a lui William Adams, pilot si samurai, primul englez in Japonia", pub 1988), dl Giles Milton ("Samurai Williams: aventurierul care a reusit sa descuie Japonia", pub 2002), dl William de Lange ("Pars Japonica: prima expeditie olandeza care a atins tarmurile Japoniei...adusa de pilotul englez Will Adams, eroul din Shogun", pub 2006).

Festivalul se numeste Kagami biraki, care inseamna "deschiderea oglinzii", sau ma rog, de fapt ruperea ei, deoarece e vorba de a desface in mod atent si ritualistic fie o sticla de sake, fie un fursec mochi de gen macaroon cu 2 jumatati totusi inegale, sau chiar ambele, activitati desigur placute si anticipativ aducatoare de satisfactii, nu ceva de speriat de gen spargerea din greseala a unei oglinzi adevarate sau ruperea vreunui picior a lui Gingerbread Man cu intentii sadic rautacioase, sau sfaramarea unei sticle de sake inainte sa apuce cineva sa consume ceva din ea, sau si mai rau, dupa ce s-a consumat din ea si utilizarea sticlei ciobite drept arma alba in cine stie ce incaierare total nerecomandabila.

Se spune ca aceasta ceremonie a inceput sa devina mai larg populara cand shogunul Tokugawa Ieyasu si-a adunat in jurul lui la castel boierii de rang daimyo si i-a invitat la un sake inainte de a pleca la o batalie feudala, si deoarece acea batalie a fost victorioasa, atunci si acel obicei a fost considerat de atunci posibil aducator de noroc, drept care a inceput sa fie celebrat si de populatia mai larga. Obiceiul cu fursecul e insa un obicei ritualistic shinto mai vechi, la care nu stiu daca shogunulTokugawa Ieyasu s-o fi gandit atunci la vremea lui, preocupat fiind de cu totul alte chestii, mai ales de acesti olandezi si englezi rasariti si ei de naiba stie unde, cand el avea pe cap atatea batalii locale de castigat...desi, cine stie, e posibil ca preotii shinto sa fi colaborat la raspandirea imaginii asociate a shogunului victorios bazat pe sake alaturi si de obiceiul ritualistic mai vechi al ruperii fursecului...

Insa obiceiul cu fursecul, care reprezinta de fapt o oglinda, pare de a tine de cultul shinto al unei zeite solare numita Amaterasu, (despre care exista povesti deja scrise in 2 surse diferite de la sf sec 7 dCh si inc sec 8 dCh, prima mai artistic literara in versuri, a doua chiar destul de oficiala si considerata mai semi-non-fictionala si chiar istoric documentara pe alocuri, deoarece nu contine numai povesti de tip basme despre Urashima Taro, eroul popular folcloric japonez, ci si referinte asa la surse si mai timpurii, si include si nume si date ale unor persoane umane chiar reale de tip leadership administrativ timpuriu al istoriei Japoniei, unii fiind si diplomati chinezi de fapt, altii fiind personalitati politice si culturale locale, include si articole de tip stiri despre diverse asasinate politice si lupte pt putere destul de plauzibil umane chiar si in randul japonezilor, nu numai al altor popoare timpuriu medievale). Aceasta zeita ff super-importanta pt cultura japoneza s-a suparat la un moment dat rau de tot pe unul din fratii ei, Susanoo, zeul marii si al furtunilor, (dupa ce fusese deja certata si suparata pe celalat frate si in acelasi timp sot al ei, Tsukuyomi, zeul lunii si al noptii, care ucisese deja pe o prietena buna a ei, Uke Mochi, zeita mancarii, pt ca nu era prea atras de ea si zicea ca il dezgusta pt ca tot scotea numai mancare si pe nas si pe gura plus si pe alte orificii, chiar si din urechi probabil ii iesea mancare asa in continuu, zau, era destul de hranitoare), si astfel Amaterasu ff suparata s-a ascuns intr-o pestera de s-a speriat toata lumea, in fond alti zei mai minori, ca nu o sa mai aiba soare. In final niste zei au reusit sa o convinga sa iasa din pestera aia cu ajutorul unei oglinzi Yata no Kagami, in care Amaterasu a fost uimita ca se putea recunoaste pe sine insusi si a fost o clipa chiar orbita momentan asa de reflectia ei proprie de a iesit total din pestera si ceilalti zei au inchis pestera, iar zeita nu a mai putut sa se intoarca sa se ascunda in ea. Incercasera mai devreme sa o ademeneasca si cu o bijuterie speciala Yasakami no Magatama, (existand 3 elemente legendare, oglinda, bijuteria, plus o sabie speciala Kusanagi no Tsurugi pe care Amaterasu a primit-o ulterior cadou de reconciliere de la Susanoo dupa ce a iesit din pestera, care reprezinta si acuma elemente importante ceremoniale ale incoronarii unui eventual Imparat japonez, dat fiind ca se considera ca Imparatul Japoniei e descendent al zeitei Amaterasu, insa oglinda e considerata cea mai sacra si mai importanta). Insa zeii nu reusisera doar cu bijuteria pe care degeaba au atarnat-o de pomii din jur, asa ca au incercat dupa aceea cu o zeita dansatoare speciala, oarecum asa mai destrabalat erotica, (reprezentativa pt fertitilatea solului primaverii), care i-a facut pe zei sa rada, si din cauza zgomotului a iesit initial Amaterasu asa pana in prag din curiozitate sa vada ce era cu zgomotul ala, si pe urma i-au pus oglinda in fata si a ramas total uluita de propria ei stralucire, si a mai facut un pas afara din pestera, si asa a revenit lumina Soarelui pe pamant. Si fursecul reprezinta oglinda. Oglinda care aduce lumina si soare, dar reprezinta si adevar, si reprezinta si o posibilitate de a comunica si cu spirite, si cu duhuri, nu neaparat toate bune, desigur, poate fi folosita in fel si chip de catre diverse entitati, dar oricum reflecta lumina si pana la urma adevarul. Iar in sarbatoarea deschiderii oglinzii, oglinda care statuse chiar pitita in pod in zilele lungi de iarna pt a nu supara diverse duhuri mai rele, sau sa fie cumva folosita la momentul nepotrivit, e scoasa si pusa la loc de cinste, plus e rupta in mod ceremonmial, ori cu mana ori cu un ciocanel, (ca fursecul reprezentativ pt oglinda e uscat si vechi deja), dar nu cu cutitul pt ca a taia fursecul cu un cutit inseamna a taia prietenia, si lumea mananca dupa aia bucatelele de fursec uneori si cu o supa daca se mai gaseste pe acolo prin bucatarie, (pt ca in Japonia de Anul Nou mamele si bunicile se odihnesc, nu fac de mancare, doar barbatii ce mai deschid un butoias de sake si mai mananca asa ce firimituri gasesc si pe acolo din fursecul asta mochi uscat, eventual inmuiate in supa...asa e la societatile astea matriarhale sau cu zeite feminine in posturi deosebit de inalte, zau, nu mananci sarmale si cozonaci de sfintele sarbatori, doar in restul zilelor mai obisnuite ale anului...eu personal sunt apreciativ si chiar ff tolerant fata de diverse culturi, patriarhale, matriarhale, pagane, crestine, care o fi, asa ca eu personal nu apuc sa mananc sarmale si cozonaci nici in zilele obisnuite nici de sarbatori...dar e OK si asa pt ca pe mine personal nu ma fascineaza mancarea, si asta nu inseamna nici ca tin neaparat cu lunatecul de Tsukuyomi, ca eu, ca om din popor, tin si eu cu Urashima Taro, ca pe el macar il stiu si din colectia de Povesti Nemuritoare, cu cine naiba sa tin, cu zeii diversi oficiali ai fiecaruia, mai ales ca sunt asa de multi, sau cu diplomatii oficiali chinezi pt ca se lauda ei ca au 1 miliard de followers pe Twitter ?)









lørdag den 10. januar 2015

Nanakusa-no-sekku (Festivalul celor 7 ierburi)


Pe 7 ianuarie in Japonia se mananca orez cu 7 ierburi. In seara de dinainte se aseaza pe un tocator de lemn cele 7 ierburi, o mana de orez, si eventual si un pisator de lemn (preferabil de lemn de arbust de piper japonez de tip sansho), intr-o directie aducatoare de noroc, si se incepe tocarea ierburilor cantand un cantecel despre pasari din China si Japonia care aduna si duc in cioc acest fel de ierburi.



Cele 7 ierburi traditionale sunt:

* Patrunjel japonez (Oenanthe javanica), care se mai numeste si telina chinezeasca, ale carui frunze se numesc pe japoneza seri, si care nu trebuie confundat cu patrunjelul salbatec japonez (mitsuba), care este otravitor. Patrunjelul japonez contine substantele persicarina si isorhamnetina, ambele cu proprietati anticoagulante (de "subtiere a sangelui"), si antioxidante.

* Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), numita nazuna pe lb japoneza, care contine acid fumaric, un acid faimos recunoscut si in UE sub denumirea aditivului E297, care ajuta nu numai la crearea de vise placute, interesante, educative si informative, la fel ca si multe alte E-uri, insa in mod special acesta si la mentinerea unui mediu acid optim, plus la oferta unui gust acrisor placut, plus la manufacturarea unor prafuri de copt de calitate Dr Oetker, nemaivorbind ca intarzie si progresiunea unei maladii neurologice cronice din ce in ce mai la moda numita scleroza multipla. Acidul fumaric se gaseste nu numai in traista ciobanului, cunoscuta mai mult in centrul UE, dar si in lichenii islandezi, plus in niste ciupercute cunoscute pana si in insulele indepartate ale Marii Britanii numite in mod generic bolete, un grup de ciperci cu infatisare destul de inocenta si in general considerate prietenoase omului. (Exista totusi si o boleta neplacuta numita boleta lui Satan, care produce tulburari digestive, insa orice medicament are efecte adverse, pana si cele naturiste presupun, si asta satanica are de obicei piciorul colorat rosu destul de violent aprins, asa ca se poate recunoaste ca fiind etichetata special. In general europeenii au sentimente de prietenie fata de bolete, exista si o boleta care a fost favorita unui rege suedez, Karl al XIV-lea Johan, fiind numita dupa el. Karl al 14-lea Johan, pe numele lui de baiat Jean Baptiste, este mai larg mai larg cunoscut deoarece a fost un feldmaresal apreciat in armata lui Napoleon Bonaparte, si s-a casatorit cu cumnata fratelui lui Napoleon Bonaparte, dupa care a reusit sa obtina postul de rege al Suediei la inc sec 19, devenind cap al dinastiei mai recente curente suedeze Bernadotte. Este poate mai putin cunoscut evenimentul in care el, tanar sergent pre-revolutionar francez fiind, a fost salvat de consecintele unui traumatism suferit cu ocazia unei razmerite in care niste insurgenti din Grenoble rasculati impotriva armatei colectoare de taxe pt administratie au aruncat cu tigle de pe case ranind diversi soldati, tanarul Jean-Baptiste fiind si el ranit, insa avand norocul sa fie ajutat de un celebru medic naturist si botanist francez, care lucra la acea vreme la spitalul local, dl Dominique Villars. Dupa ce Jean-Baptiste a devenit rege al Suediei a incercat sa il convinga pe dl Villars sa devina medicul lui personal in Regatul Suediei, mai ales ca acesta isi pierduse postul cu ocazia Revolutiei Franceze, insa dl Villars, chiar si sarac si somer fiind la acea vreme, a preferat sa ramana in Franta, nu a dorit sa emigreze sa practice medicina in Suedia...o atitudine care, dupa parerea mea, poate fi si astazi posibil informativa pt diversi medici francofili deosebit de talentati posibil si ei recrutati cu mare sarg pt a practica medicina in Regatul Suedez).

* Buruiana hakobera (Gnaphalium affine) cu proprietati antitusive si antialergice

* Racovina (pe lb romana), cunoscuta drept hotokenoza in japoneza traditionala, (Stellaria media), continatoare de saponine cu proprietati emoliente externe si interne, utile impotriva raiei si ca expectorant

* Lapsana communis cu proprietati calmante si antiseptice, care poate ajuta si la intarcat, pregatind astfel femeile pt o noua runda de fertilizare primavarateca

* Nap, (numit suzuna in japoneza traditionala sau Kabu in japoneza moderna), plin de vitamine si alti nutrienti utili, atat vitamina C in radacina, cat si vitaminele A, C, K, acid folic si luteina in frunze, o planta radacinoasa apreciata atat de insusi Pliniu cel Batran, care o considera pe locul 2 de importanta pt omenire dupa fasole, cat si de poeta greaca antica lesbiana Sappho, care se pare ca a numit intr-o poezie pe una din iubitele ei, Gongyla, "napul meu drag".

* Ridiche alba de iarna de tip Daikon, si ea cu elemente nutritive importante, ca de exemplu vitamina C, vitamina B6, acid folic, calciu, potasiu, magneziu si cupru, toate acestea ajutand atat la imaginea externa cat si la integritatea interna a tuturor, ba chiar si la imbunatatirea abilitatilor de comunicare, dintre ele toate vitamina B6 mai ales ajutand la buze frumoase, sanatoase, atragatoare

GUEST POST Petru Racolta: Lad det være vinter !


Der falder stjerner fra himlen,
Ligesom der sner med hvide spjarrar
Der samler alt tålmodigt
I blændende snedriver.
.
I nat blev vinduesruder overfyldte
Med mærkelige blomster
Opfordrende til undring
Og øjeblikke til drømmeri.
.
Den hurtige sner gør
Et håb at vokse i sjælen:
Hvis vinteren er ligesom rigtig vinter
Måske kunne være sommeren ens.
.
Skorstene over tager
Forlænget ved røgfaner,
Snart taber deres momentum,
Ifølge som slår vinden.
.
Den grå af trætte efteråret,
Umærkeligt forsvinder
Under den stærke dominans
Af det tæppe af lys.

digt af Petru Racolta, pub den 7.jan 2015