O indelungata rivalitate

Nu stiu cine naiba m-a pus sa beau si cafea si ceai ieri dupa ora 17, ca dupa ce am adormit cu greu rasfoind o revista Paris Match mai veche cu poza vasului naufragiat Costa Concordia pe coperta, in care aparea o poza cu adevarat reusita a cuplului Dustin Hoffman- Lisa Gottsegen, dansul demonstrand o flexibilitate jucausa si o stare optimista de spirit de invidiat pt aceasta varsta mai recenta de 74 de ani, drept care pana si posh24 l-a comparat tocmai cu dl Justin Bieber chiar inainte sa o implineasca, si dansa fiind imbracata intr-o rochie cu adevarat sexy de culoare bleumarin- aproape midnight blue, care reusea sa innobileze ieftinatatea materialului satinat boudoir din care era croita, totusi, admirabil de constiincios, am visat un vis extraordinar de obositor in care ma luptam mano a mano si corp la corp cu un personaj neidentificat de inaltime si greutate asemanatoare mie, amandoi imbracati in sorturi de tip underwear mulat de bumbac elasticizat de culoare neagra de calitate designer...un vis chiar extraordinar de usor interpretabil,

* la nivelul superficial el relevand direct ca eu sunt in continuare jinduitor fata de cuplurile heterosexuale reusite cu adevarat admirabil de norocoase, un sentiment de altfel total acceptabil, desi oarecum alcatuit din 2 emotii oarecum contradictorii cam ca in povestea puternic dinamic sentimental descriptiva despre bunicul de 82 de ani al blogger-ului Intuneric pe care o recitisem inainte sa ma bag in pat, (desi in cazul lui era vorba probabil de alte cauze emotionale si probabil si alte emotii, ca sunt, totusi, destul de multe, mai ales daca incepem sa descriem si emotii alcatuite din combinatii de alte emotii),

* la nivel ceva mai profund (cu aprox 14 cm) ca sunt oarecum frustrat sexual din cauza ca nu l-am vazut pe micul print de mai bine de 48 de ore, plus ca ma incapatanez sa merg pe strada cocosat si cu ochii in jos, in loc sa ma apuc de alergat sau macar de mers cu bicicleta 10 km/zi cum ma indeamna blogger-ul Claudiu Constantin, sau macar sa ma bucur ca lumea si ca toata lumea mai clasic burgheza de peisaj si de faptul ca studentii au cam terminat cu grijile examenelor finale, si chiulesc in masa in timpul ultimelor saptamani obligatorii de studii, umpland diverse localuri, sortati deja in mod comod (pt mine) pe varste, cei intre 18-20 de ani in berarii, si cei peste 20 de ani in localuri care servesc si tarii cu continut de alcool peste 22 %,

* la nivel critic literar freudian ca inca ma lupt conflictual oedipal cu sentimente de rivalitate fata de tatal meu, (la care ma gandisem aseara inainte sa ma culc, pt ca eu nu mai am nici un bunic), desi in mod formal am depus armele din prima pt ca era izbitor de clar ca nu as fi avut nici o sansa realista in fata unui fost rugbist cu studii universitare si postuniversitare + serviciu stabil util societatii + care era/este deosebit de calm echilibrat temperamental, rafinat diplomatic, integru profesional, si totodata adorat declarativ direct repetitiv de mama, mai ales ca eu nu am avut nici frati sau surori cu care sa mai cheltuiesc in mod mai concret din energia agresiva a sentimentului meu firav nascent de competitivitate sociala, si fiind si atat de indolent din fire incat mie chiar potrivindu-mi-se si placandu-mi atat de mult capitularea initiala, am insistat sa o repet de-a lungul vietii fata de alti posibili rivali de serviciu sau romantici,

* iar la nivel critic literar jungian reconfirmandu-se ca eu sunt in continuare propriul meu rival cel mai puternic, probabil deoarece nu indraznesc sa imi imbratisez frica fata de partea mea delincventa pe fata rivala, si pe dos, sau pe sub ape, adorata, (ca e totusi o parte tot din mine), pt a reusi sa o inving in mod eficient in spirit si mod oriental, ci insist sa ma zbat in mod inutil si ineficient cheltuitor de timp si de resurse impotriva ei, (desi posibil dramatic interesant, chiar fascinant in reprezentatie hollywood-iana), in spirit si mod incapatanat ignorant si recalcitrant confruntativ occidental.

Sper ca atat dl Raul Ghiran cat si dl Cristian Mungiu vor fi mai buni decat mine, vor lua aminte, in scop de relaxare in ceea ce priveste relatiile est-vest, si la invataturile intelepte prezentate in povestiri simpatice si totodata usor inteligibile ale filozofului chinez precursor relativist anarhist neviolent jucaus creativ Zhuangzi, (care mi se pare chiar mai putin incrancenat si/sau insistent pe "actiune", deci mai putin periculos, decat dl Noam Chomsky), si vor reusi sa isi invinga spaima irationala fata de decizia de a se deplasa de la est la vest pe termen mai lung, mai ales ca s-a reconfirmat si in Europa de pe la inc sec XVI ca totusi pamantul nu e plat ca o farfurie, si ca nu are o margine de pe care se poate cumva cadea in vreun abis unde atat corpul cat si sufletul cuiva ar risca sa fie mancate de monstri hulpavi exploatatori malevolenti, asa cum inca se temea lumea europeeana pe la sfarsitul sec XV, desi fusese anuntata in scolile din sud estul europei ca nu era asa inca de pe la sfarsitul sec 5 inainte de Christos, cand, cf dl D.R. Dicks, "nici un scriitor grec mai reputabil nu credea ca pamantul ar putea fi altfel decat rotund", iar in sec XII pana si islandezii erau de acord cu forma cat de cat sferica a pamantului, si la inc sec XIV s-a straduit si dl Dante Alighieri sa anunte din nou acest lucru la nivel de infotainment mass-mediatic pe Euronews, vestile ajungand si cu ajutorul zvonistilor profesionisti larg recunoscut propagandistici iezuiti prin sec XVII si in RP Chineza, unde lumea fusese in prealabil informata de imparatii tirani mongoli pre-Ming ca pamantul era nu numai plat, dar si in forma de patrat, iar lumea obisnuita, fiind in general fericit relaxata de povestile populare hatre ale lui Zhuangzi, nu avea de ce sa se grabeasca sa fie curioasa cine o avea dreptate, imparatii tirani mongoli pre-Ming, sau spionii iezuiti venetici...

...care la un moment dat, din prea mare relaxare relativ permisiva acolo in China, departe de Roma, (unde administratia centrala era si mai preocupata de probleme organizatorice legate de Marea Schisma regionala si de diverse certuri din curtea scolii intre dominicani, franciscani, si iezuiti, plus ereticul de Galileo decat de iezuitii trimisi atat de departe), incepusera sa acapareze posturi importante in Ministerul Educatiei al RP Chineze, ba isi facusera chiar si niste firme private de consultanta legate de domeniul dezvoltarii tehnicii de lupta, in timpul administratiilor Ming...

...iar dupa aia, acea populatie chineza fiind din ce in ce mai infometata, (desi, zau, NU cred ca din cauza acestei infiltratii contra-zvonit conspirativa malevolenta si exploatatoare iudeo-catolic-iezuit-masonice, ci probabil tocmai pt ca administratiile Ming au devenit inevitabil din ce in ce mai interesate de achizitie de tehnica de lupta de ultima ora, in loc sa rezolve problema cronica paradoxala care a preocupat omenirea de milenii si milenii, cea a hranirii unei populatii predominant rurale), nu a mai avut chef sa dezbata si sa afle cine o avea dreptate in legatura cu forma pamantului, (mai ales ca parca mai spusese cineva din regiunea Armenia de pe drumul matasii prin sec 7, deja ca era ca un ou, si de fapt si de drept oul concret din mana contand oricum mai mult decat vreun ou abstract de pe vreo harta sau dintr-un tablou atunci cand ti-e foame sau pur si simplu ai chef de oua), si a fost angajata activ o perioada de cca 40 de ani in vizionarea la TV (de stat + corporatist privat) a unor lupte pt putere caracteristice unor epoci de tranzitie inter-dinastice, care au trenat pana sa se linisteasca iar toata lumea sub imparatul Kangxi, care in sfarsit l-a pus pe directorul TV chineze de stat sa explice poporului ca iezuitii NU faceau parte din Ministerul Finantelor Mondiale Oculte (cunoscut azi sub denumirea de FMI), ci erau doar oameni de sacrificiu obisnuiti de tip educator scolar larg recunoscuti in general ca atat utili cat si in general prietenosi si neagresivi din fire care au capacitatea de a face si ei erori umane din cand in cand, (desi, fiind probabil, ca atatia alti educatori veleitari + o gramada de alti oameni ai muncii cu interes sau chemare de a deveni lucratori in sectorul economic al serviciilor pentru semeni, mai ambitiosi si constiinciosi din fire, poate nu vor sa isi asume sau sa isi aroge in mod obisnuit aceasta calitate sau drept)...

...pana cand, cf wikipedia, s-a bagat Papa Clement XI albanezu', (probabil) zis (in cerc deosebit de restrans) fie Enver Hoxha tocilaru', fie, (ceva mai fin), Ceausescu constiinciosu', sa rezolve el si acea problema care durase doar 100 de ani, de parca nu ar fi avut altele si mai vechi ramase nerezolvate in In-tray, si le-a ordonat acestor iezuiti sa nu mai fie asa de prietenosi in mod cultural cu chinezii, si sarmanii cai de povara inevitabil cronic stressati, (desi nu ar recunoaste-o niciodata), iezuiti au devenit iar brusc disciplinati si a cam trebuit sa renunte, sunt sigur, cu oarecare regret, la purtatul unor halate de matase de calitate superioara in timpul unor ceremonii inter-culturale iezuito-chineze, de pana la urma s-a plictisit si Kangxi de ei, si i-a acuzat in mod oficial ca erau niste subversivi fata de linistea poporului...desi stiu ca in sufletul lui i-a parut rau, dar nu avea ce sa faca, trebuia sa se comporte mai popular nationalist la vremea aia, ca doar era politician profesionist si dorea sa ramana in acel post un timp indeajuns de lung pt a-si servi si el patria si poporul...

...care si asa suferea incontinuu de foame la nivel rural, si atunci, sub sistem politic imperial sub diverse administratii, fie cu alegiante mai cosmopolite mogole, fie cu alegiante mai nationaliste chineze, si ulterior sub diverse administratii de sistem politic de stat autoritar sau totalitar comunist, ca si acuma, sub un sistem capitalist dirijat central autocratic corupt...ceea ce releveaza inca o data cat de dificila este acea problema paradoxala cronica a hranirii unei populatii predominant rurale, drept care s-a anuntat recent ca se preconizeaza ca in anul 2030 cca 70 % din populatia RP Chineze va fi migrat defintiv din zonele rurale in cele urbane, iar in anul 2050 cca 70 % din populatia globului va trai in mediu predominant urban, care, zau, mie personal mi se pare de nivel de cosmar real MULT mai inspaimantator decat spaimele mele personale mai obisnuite fata de propria mea delincventa de tip comun, sau fata de simpla agresivitate sexuala, mai ales fata de cei de care sunt indragostit...

...diverse spaime mai mici sau mai mari, mai rationale si mai irationale, legate in principal, in cazul meu, in ultima vreme, de rivalitatea dintre posibilele avantaje ale unei singuratati linistite, deci probabil (?) si sanatoase legate de o posibila vacanta sau chiar viitoare pensionare intr-un mediu rural vs dezavantajele efortului si timpului care trebuie depus pt a o atinge despre care tot rationalizez indelung pe blogul inca tolerant fata de anxietatile mele deosebit de interesante, Rara Avis, o preocupare relativ comuna cand vine vremea vacantelor si trebuie sa iti iei ramas bun de la unii si sa ii cunosti pe altii, in cazul meu o preocupare devenita deja cronica...

...desi, eu personal, mai avers fata de riscuri/mai las din fire atat nativ, cat si la nivel auto-impus chiar oarecum posibil exagerat uneori, inca evit uneori sa ma uit direct in ochii micului print, ca si cum imi este intr-adevar frica ca ar putea exista vreun risc, si chiar poate cred ca exista, (mai mult pt mine, desigur, decat pt el), in mare grad oarecum si caracteristic balcanic si/sau sud-estic europeean superstitios si narcisist-grandios + isteric-dramatic de nivel de fan intermitent de filme si alte arte clasificate sub categoria mediocra B, (dar precis caracteristic mai proeminent mie personal individual), sa il influentez cumva chiar mai rau decat la nivel de simplu deochi tranzitoriu, daca ar deveni martor ocular receptiv direct al unor strafulgerari privitoare prea intense din partea mea catre el.



(...alte linkuri mai urmeaza, ca am obosit...)

Relatia mea cu lb romana- cap IV

Ma simt extenuat dupa o zi de lucru in care nu am facut absolut nimic in afara de o singura conversatie cu un client cam tare de ureche care incerca sa obtina servicii de phone sex satisfacatoare in timp ce mai si conducea un vehicol oarecare, drept care mi-am facut cateva probleme etice in legatura cu ritmul si tonul in care trebuia sa ii vorbesc astfel incat sa minimizez riscul fata de publicul general. Nu am gasit vreo procedura anume mentionata ca posibil recomandabila in cazuri de acest fel in manualele de linii directoare de la compania 2 pt care lucrez, si va fi probabil o problema pe care o voi ridica la viitoarea sedinta departamentala de planificare a reorganizarii si optimizarii continue a activitatilor acestei companii. Sper ca se va crea un comitet de lucru special pentru probleme etice profesionale si in aceasta companie deoarece am auzit ca exista niste linii directoare in acest sens in lucru la nivel de UE, insa nu stiu sigur despre aplicabilitatea lor pt companiile aflate pe teritorii non-UE cu o clientela internationala. Cred ca va trebui sa se ceara ajutorul juristului companiei, desi am impresia ca este plecat pe teremen lung intr-o tara in curs de dezvoltare unde probabil ca ajuta, in mod caracteristic altruist si profesionist norvegian de tip "homo universalis", la scrierea unei noi constitutii pt acel stat.

Deoarece nu mai doresc sa ma ingrijorez despre binele public in mod posibil nejustificat si totodata stressant, (desi, dupa parerea mea, toti profesionistii din industria porno ar trebui sa ia sub consideratie semnarea unui juramant deontologic si creearea unei organizatii de tip sindical international care, in afara activitatii tipic sindicale, ar trebui sa organizeze si o serie de conferinte in vederea dezvoltarii unei standardizari profesionale mai adecvate, inclusiv crearea unor programe acreditate de pregatire cu examen de diploma scris si oral obligatoriu pt capatarea unei licente de lucrator in industria porno pe diferite specialitati, TOCMAI ca sa nu mai existe aceasta povara de griji personale in cazuri de posibile dileme etice profesionale in legatura cu care, in mod surprinzator, nu exista inca un manual specific cu linii directoare in compania mea nr 2), prefer sa incep sa ma gandesc in schimb despre cartile de literatura beletristica in lb romana pe care mi le pot aminti ca le-am citit.

Din prima, pot zice ca eu tin minte povestirile d-lui Emil Garleanu, care mie personal mi-au placut ff mult. Apoi, tin minte la fel de bine nuvelele grafice in versuri Cartea cu Apolodor, si A doua carte cu Apolodor, de dl Gellu Naum, care si ele mi-au placut ff mult, si le consider precursoare pt literatura grafica romana moderna, care a devansat de fapt cu vreo 20 de ani istoria literaturii grafice universale moderne al carui debut este datat in mod surprinzator in 1978, pe cand prima carte a d-lui Naum cu ilustratii de dl Jules Perahim a fost publicata in 1959, si a doua in 1964...un alt exemplu de intaietate furata istoriei poporului roman...ce sa mai zic de inventatorul stiloului sau al insulinei...pacat ca dl Patapievici nu avea decat 2 ani in 1959, pt ca daca conducea dansul Institutul Cultural Roman la acea vreme, dupa cum cred ca ar fi de acord chiar insusi scriitorul profesionist publicat de origine romana de relativ larg interes regional european Mircea Cartarescu, precis ca altfel ar fi fost scrisa istoria literaturii grafice universale.

Eu il mai tin minte si pe dl Liviu Rebreanu, despre care ii povesteam intr-o zi blogger-ului Andreea Iulia Toma, careia am impresia ca ii face mai mare placere sa citeasca si sa recenzeze carti decat sa activeze ca jurist in Romania, (si probabil ca si pe buna dreptate), ca il consider unul din cei mai subapreciati scriitori ai literaturii romane. Mi-au placut si povestirile d-lui Ion Creanga si povestile d-lui Petre Ispirescu. Dintre poeti l-am apreciat intotdeauna pe dl George Cosbuc si am aflat recent cu placuta surprindere ca a fost si un rafinat traducator in lb romana al Divinei Comedii de Dante Alighieri. Mie personal poetul M Eminescu mi se pare inegal, NU dl Rebreanu, cum am citit pe undeva ca l-ar fi etichetat dl G Calinescu. Pe poetul Nichita Stanescu il consider competent de a scrie poezii despre indragostirea erotica si dragostea erotica, iar pe poetul Tudor Arghezi despre iubire. Dl Calistrat Hogas mi s-a parut cu adevarat admirabil la genul travel essay, si imi pare BINE ca dl Liviu Rebreanu a reusit sa convinga Societatea Scriitorilor Romani sa ii acorde intaiul sau premiu in mod postum, dupa ce Academia Romana ii refuzase, din motive obscure, premiul "Adamachi" cat fusese inca in viata.

Dl Ion Luca Caragiale mi s-a parut superior empatic fata de sufletul poporului roman care i-a adoptat cu ospitalitate bunicul de origine greaca. L-a numit odata, intr-un anumit context, suflet "ofensat". Eu sincer cred ca a avut dreptate si intr-un sens mai larg, si inca are, deoarece, dupa parerea mea personala, (dintr-o perspectiva deosebit de ingusta), mie mi s-a parut inevitabil ca dupa 1989, acest suflet, despovarat de abuzurile secolului XX, sa nu inceapa sa incerce cumva sa isi "refaca" istoria sufletului de la inceput, din nou, din secolul XIX incoace, nereusind intr-o prima instanta inca prea vulnerabila pt o autocritica reala, decat sa recreeze ofensele intiale in mod repetitiv. Deoarece eu inca am speranta ca sufletul Romaniei este inca tanar, de nivel adolescent de 13-14 ani, eu NU cred ca este inevitabil o problema care este deja cronica sau care se va croniciza. NU vad totodata ofensa ca fiind de acel nivel de severitate care ar crea factori de risc suplimentari. NU vad, mai ales, defect structural de vulnerabilitate pre-existent. Vad doar naravuri cam proaste, si poate o usoara intarziere in plan moral. NU e mare lucru, si, chiar daca ar fi si mai grav, tot s-ar ameliora cu timpul. E, desigur vorba de mai multe generatii, si de nevoia de pace pt aprox inca minim 100 de ani. Daca populatia rezidenta pe teritoriul Romaniei va avea iar noroc si va fi pace in acel colt din sud-estul Europei pt inca vreo 3 generatii, va fi, prezic, si acolo, si pt acel suflet, OK. 100 de ani trec ff repede daca e pace. Numai anii de razboi par fara sfarsit...desi stiu ca un adolescent adevarat nu va avea niciodata atata rabdare.

Sufletele celor nementionati de mine in acest paragraf NU trebuie sa se simta ofensate. NU am veleitati de istoric literar, mai ales ca am aflat ca nr lor e neobisnuit de mare atat in Romania cat si in Norvegia, deci piata muncii pt o asemenea inclinatie este destul de saturata, si eu personal nu consider ca am nimic nou de zis in afara de rugamintea sincera de a il scoate pe Cioran din curricula de literatura romana din scolile publice. Daca Eliade mai e negociabil posibil pt lecturi facultative, din cauza posibilului factor de exoticitate posibil atractiv bazat pe calatoriile in India, in legatura cu Cioran, desi nu am citit un rand din ce am scris, insa am citit destule de oameni care au citit ce a scris ca sa imi formulez opinia, NU am ce sau pentru ce negocia. Trebuie scos si lasat sa zaca in librarii si anticariate, ca sa supravietuiasca sau nu cf merite proprii, si cf abilitati promo din partea factorilor privati posibil interesati de a-l promova pt vanzare la publicul larg in continuare, dar NU in SCOLI. Basta !

Relatia mea cu lb romana- cap III

In loc sa ma bazai in legatura cu sentimentul natural de neputinta pe care l-am resimtit atunci cand am incercat sa descriu relatia mea cu unul din obiectele mele de fetish, mai bine ma gandesc la relatia mea cu gramatica. In cazul gramaticii, mie personal mi-a placut intotdeauna sa descriu cuvintele morfologic intr-un detaliu cat mai mare, si sa fac scheme sintactice de fraze. Mi-a placut sa fac acest lucru in toate limbile invatate in copilarie, romana franceza, si engleza. In lb rusa nu am trecut mai departe de a invatat alfabetul si de a spune, "Te iubesc", si "Vreau un catel", iar in lb finlandeza de a zice "Te iubesc", si de a numara pana la 4. Tocmai mi-am dat seama ca nu i-am trimis micului print un sms cu "Te iubesc" si in lb rusa. Probabil ca eu personal nu asociez lb rusa cu dragostea...desi eram pe teritoriu rusesc atunci cand m-am sarutat in stil frantuzesc cu un baiat prima oara....ma rog, nu era rus, poate de aia, sau poate doar pt ca nu eram indragostit de el, nici macar sexual atras ff tare pana in momentul cand am inceput sa ne sarutam si era sa lesin de placere. Atunci mi s-a reconfirmat in mod ff concret ca nu e nevoie sa fii indragostit de cineva ca sa iti placa sa faci sex cu el, lucru pe care deja il intuisem ceva mai devreme in ceea ce priveste legaturile homosexuale, insa nu eram prea sigur in legatura cu moralitatea lui generala, (mai ales cu aplicabilitate pe legaturile heterosexuale, la care inca nu renuntasem, dar pt care imi stabilisem un cod ff rigid de morala, inclusiv aceea ca trebuie sa fii indragostit de o fata ca sa ai voie si sa te poti saruta cu ea), dar pe care in final l-am rationalizat in mod deliberativ ca general moral pt universul meu personal, si totodata cred ca mie personal mi-a fost destul de folositor in viata, si sper ca a fost folositor si pt altii care au interactionat cu mine in acest sens...

...rog eventualii dezamagiti sa nu dea vina pe cultura ruseasca, sau, mai rau, in mod total nejustificat pe intreg poporul rus...si trenul fiind de productie sovietica, produs de oameni ai muncii sovietici, si in jurul meu vorbindu-se numai lb rusa de diversi oameni ai muncii de varsta inca sovietica atunci cand am tras eu acea concluzie morala pe undeva pe la sud de Moscova. Datorita acelui sarut cu adevarat expert imbibat de sunete si mirosuri rusesti cca 1995, eu personal am dezvoltat o mare indulgenta in legatura cu literatura rusa, si chiar m-am mirat destul de sincer ca blogger-ul Andreea Iulia Toma o considera atat de complicata, ba se simte chiar usor vinovata fata de injust perceputa ei incompetenta de a o intelege si aprecia cum se cuvine. Pe de alta parte, nu cred ca sunt chiar atat de entuziasmat de ea, la nivel de adoratie, asa cum ar fi blogger-ul Lubileah, sau dl Cristian Mungiu...probabil pt ca totusi mirosurile din acel tren nu erau deosebit de sustinator afrodisiace atunci cand m-am sarutat eu frantuzeste ca lumea, plus ca am ramas si oarecum excitat insa nesatisfacut pe deplin, lucru care nu avea cum sa nu se rasfranga si asupra impresiei mele ulterioare asupra intregii culturi si istorii a artei rusesti, inclusiv intreaga ei literatura.

Mi se pare, in general, o literatura potrivita conditiilor dificile locale, unde oamenii au fost in general supusi unor suferinte mai mari decat media europeeana, multe din ele si legate de imposibilitatea sistemului sovietic de a asigura servicii de sanatate de tip modern inalt competente si calitative gratuite unei populatii atat de numeroase raspandite pe un teritoriu atat de mare, si, in general de a le asigura minimum-ul necesar de mancare cat de cat sustinatoare de un sistem de aparare imunitar adecvat, in ciuda resurselor naturale uriase si a inteligentei medii generale adecvate ale acelui popor...pur si simplu acest lucru e imposibil de realizat practic, lucru de care, probabil, dupa atata spionaj relativ competent in timpul razboiului rece, americanii si-au dat in sfarsit seama si au renuntat definitiv sa isi propuna asa ceva pt propiul lor popor, insa majoritatii europeenilor, care sunt chiar mai aproape, nu stiu de ce inca nu le vine sa creada, si sa renunte o data la asemenea utopii. Chinezii se descurca, desigur, mai mult cu ajutorul medicii alternative, iar pe indieni mai vine din cand in cand cate un sfant de gen Buddha sau Mama Tereza sa ii salveze de diverse epidemii, plus ei, in mod probabil prudent din punct de vedere epidemiologic, obisnuiesc sa isi cremeze mortii, uneori, in trecut, cf dl Jules Verne si altii, fiind totoodata pregatiti cultural sa vada si sa accepte ca si unii oameni vii, din pacate, in mod retrograd discriminatoriu, numai de sex feminin, care fusesera in contact mai apropiat cu decedatul, azvarlindu-se in mod altruist comunitar sacrificial in foc si ei.

In legatura cu lb norvegiana am fost informat ca in gramatica ei exista mai multe exceptii decat reguli, asa ca poate de aia aici, in mod particular, e inca OK sa se planifice sa se ofere si in continuare servicii de sanatate gratuite la toti, dar asta e si poate pt ca Norvegia este in general un teritoriu destul de vast insa relativ pustiu de oameni, plus cu o cultura in care de mult de tot s-a inradacinat ideea ca trebuie sa te feresti cum poti si cat poti de tare de posibile epidemii, si, in general trebuie sa-ti pazesi rezervele de mancare ca pe ochii din cap si sa le dramuiesti cu mare frugalitate, fiind total OK si sa pleci in pribegie sa le mananci pe cele momentan mai abundente si ieftine ale altora daca vrei sa faci economie si mai mare.

Habar nu am cum am ajuns de la gramatica la sanatate...desi poate e oarecum natural sa asociez o stare de sanatate si claritate gramaticala cu bunastarea mai larga bio-psiho-sociala a unei societati. Habar nu am daca in acest moment in scolile publice si particulare din Romania se preda gramatica in mod la fel de riguros ca pe vremea cand eram eu elev in scoala primara si generala, dar daca da, atunci eu personal nu am de ce sa imi mai fac probleme in legatura cu sistemul sanitar din Romania, cel mult sa incurajez lumea sa sprijine in continuare procesul democratic departajand, in scop de vot util, candidatii politici mai sexy dupa niste intrebari-test din domeniul gramaticii lb romane predata la cls 1-6 la timpul scolarizarii lor, (indiferent daca scolarizarea a fost facuta teritorial in Romania sau in alta parte), si astfel pot fi ff usor testati si la integritate, si la competenta, si la patriotism, plus ca nu va fi un vot total influentat de atractivitatea lor sexuala, si astfel lumea nu se va mai simti ulterior atat de frustrata sau vinovata de alegerile lor anterioare, si se va simti cu constiinta mai impacata pt a putea progresa linistita si acolo.



(...trebuie sa mai gasesc niste linkuri pt literatura rusa si poate si niste statistici si notiuni informative despre sistemele de sanatate ale rusilor si a altora...dar momentan ma grabesc sa comunic Diacriticii despre ideea mea de departajare a candidatilor politici in Romania contemporana cf cunostintele lor despre gramatica lb romane...)

Relatia mea cu lb romana- cap II

Efectiv nu mai am chef sa o iau cronologic. Relatia mea cu lb romana e si asa o varza oricum. Sunt obosit si cam nedormit. Nu vreau sa ma gandesc ca mai e atat de putin si micul print va incepe sa-si faca bagajele. In ultima vreme am inceput sa suport mai bine sa fiu eu cel ramas in urma. Presupun ca trebuia sa incep sa exersez si chestia asta la un moment dat...nici nu stiu de fapt daca am fost eu cel care a plecat mai des decat am fost cel care a ramas...simt ca ma aflu in continuu, de cand ma stiu, in diverse statii, gari, aeropoarte, parcari, si efectiv nici eu nu mai stiu daca sunt eu cel care asteapta ca sa plece trenul, masina, sau avionul meu, sau altii pe ale lor, sau toti pe ale noastre, desigur in directii intotdeauna diferite...am obosit deja sa ma uit pe atatea tabele cu diverse orare, am incetat sa mai numar...mi-e dor de prietena mea, care in clipa asta se afla la cca 8 700 mile nautice de mine, mi-e dor de mama, care in clipa asta se afla la cca 1 150 mile nautice de mine, mi-e deja dor de micul print, care in curand se va afla la cca 3 265 mile nautice de mine...si asta doar daca ar exista cai pe apa in linie drepta intre mine si ei.

Nu mai stiu cand am inceput sa iau cu mine carti in calatorii ca sa-mi tina de urat. Nu a fost de la inceput, desi am invatat sa citesc relativ devreme, inainte sa merg la scoala, si imi placea sa citesc ff mult...insa in pat, inainte sa adorm, nu pe drumuri. Eu nu am asociat cartile cu drumurile decat mai tarziu, si chiar si atunci, imi dau acum seama, de fapt nu le luam cu mine ca sa le citesc, sa-mi treaca timpul, ci le luam efectiv ca obiecte de securitate familiare de tranzitie, ca un fel de amintiri din locurile pe care le paraseam incontinuu, ca sa am si eu un fel de amintire a unui loc unde fusese in trecut patul meu, locul meu, casa mea. Le tineam in mana, sau doar le stiam undeva aproape in vreun rucsac, si reprezentau obiecte linistitoare pt mine. Daca simteam vreun disconfort, vreo senzatie de parere de rau de tip dor, sau chiar oarecare teama fata de necunoscutul ce ma astepta, eu stiam ca am acea carte langa mine si daca voiam puteam oricand sa ma refugiez in ea. In realitate nu am simtit de fapt nevoia de a ma refugia chiar atat de des in carti in timpul calatoriilor mele, pt ca pana la urma imi distragea altceva din jur atentia si ma facea mult mai curios...alti calatori, soferul, asistentii de bord, controlorii de bilete, uneori chiar si peisaje din jur, sau oameni si alte vehicule de transport de pe marginea drumului, iar in avion, desigur, norii...si asa pana la urma eu nu mai deschideam acele carti tovarase de calatorie cu mine, si nici nu le deschideam dupa ce ajungeam la destinatie, pt ca acolo eram deja ocupat cu alte lucruri...a incerca un pat nou, a explora noua locuinta, a intalni oameni noi, a gasi noi librarii unde puteam eventual in viitor gasi alte carti noi si posibil interesante, pe care, la randul lor, sa le iau cu mine intr-o viitoare calatorie, fie inapoi de unde plecasem, fie in alta parte.

Si uite asa, desi poate primele carti luate de mine sa-mi fie tovarase de calatorie au fost in lb romana, ele nu erau neaparat scrise de autori romani, dar, oricum incet incet ele s-au amestecat cu carti in alte limbi, sau carti scrise despre alte locuri sau din perspectivele unor autori de aiurea, adeseori care nici macar nu aveau de a face cu locul geografic respectiv unde ma aflam. La un moment dat mie nici nu mi-a mai pasat in ce limba sunt scrise acele carti sau despre ce era vorba in ele, le alegeam pe toane, sau dupa preferinte imediate legate de timpul sau locul respectiv, din ce in ce mai formalizat, dupa culorile copertei, dupa dimensiuni, alteori dupa aerul eventualului autor care putea aparea in poza pe ele, dupa modul caligrafic in care era scris titlul, si tot asa. Uneori le alegeam pe cele pe care as fi vrut sa le citesc in ultimele seri din ultimul meu pat si nu apucasem, si efectiv ma simteam obligat fata de ele...majoritatea cartilor luate in acest fel, efectiv din obligatie sau poate chiar compasiune fata de ele, nu le-am citit niciodata.

Imi dau seama ca vorbesc in acest capitol mai mult despre geneza fetish-ului meu fata de carti decat despre relatia mea cu lb si literatura romana ca materie scolara, asa cum avusesem de gand la inceput, insa imi este imposibil sa nu ma gandesc la aceste lucruri pt ca totusi lb si literatura romana, ca materie scolara, este legata de carti, inclusiv manuale...dar eu nu am luat niciodata manuale scolare (de nici un fel) cu mine in calatorie, cel mult carti de fictiune, si in fond, in mod cat se poate de real si de practic, mai nici una nu a apartinut literaturii romane, sau nici macar lecturilor obligatorii de vacanta ale orelor de literatura romana, relatia mea cu lb si literatura romana relevandu-se astfel efectiv total haotica de la bun inceput, cu singurul element organizator fata de ea reprezentat de nevoile mele total egoiste personale de familiaritate si siguranta, care au fost implinite astfel de literatura universala (mai larg accesibila pe teritoriu europeean in ultimele 2 decade ale secolului XX, si mai larg accesibila pe teritoriul a celor 4 continente vizitate de mine incepand de la ultimii ani si primii ani de cumpana intre sec XX si XXI si de atunci incoace, desigur adecvata varstei mele respective). Dar asta NU inseamna nici pe departe ca am si retinut ceva deosebit de marcant de nivel de reala cultura generala in legatura cu aceasta literatura universala, ci cel mult nuante superficiale, cam ca reflexele culorilor mereu diferite in care imi apare in fiecare zi fjordul de langa balconul apartamentului meu din aceasta perioada a vietii mele.


(...poate am sa pun si linkuri...nu sunt multumit de acest capitol, NU stiu sa descriu in mod adecvat ce stiu si ce simt eu despre aceste lucruri...probabil pt ca nu am vocabularul muzical respectiv...)

Shopping- cap 3- In store browsing

Doresc sa evit in mod activ sa ma gandesc ca micul print si-a vopsit 1/4 par in albastru, ca era sa fac atac de cord cand l-am vazut ieri seara decorat in felul asta...(@baby, I hope you didn't do it on purpose to get a rise out of me just because I said I like blue !)...desi pana la urma m-am obisnuit, si chiar pot spune ca acum chiar de aia, pt ca m-am obisnuit prea rau, ba chiar am gustat, ca prea semana a cocktail cu curacao albastru, (fiind in stare sa raportez ca mi-a creat o stare de ameteala chiar mai placuta decat un amarat de cocktail cu liqueur de culoare albastra izvorata din aditivul E 133), doresc sa ma gandesc in mod activ la altceva, pt ca daca ma mai gandesc la el, o sa incep sa simt o senzatie de gol, si el oarecum ametitor, in zona epigastrica, care nu e la fel de usor de calmat ca cel de foame simpla.

Eu personal nu am nimic impotriva posibilei placeri din timpul resimtirii senzatiei unor diverse tipuri de ameteli, desi as putea comenta ca am impresia ca le prefer pe cele de tip vertij in care ti se pare ca se invarte totul in jurul tau, ca atunci cand te dai jos dintr-un carusel care se invarte ff repede, sau dupa ce te invarti asa in loc in nestire, nu pe alea in care ti se pare ca ameteala izvoraste din tine ca atunci cand te intoxici cu alcool, sau cand faci atac de panica. Insa in general eu incerc sa imi controlez in mod cat de cat rational frecventa diverselor placeri resimtite de mine personal, pt ca asa, venind mai rar, imi fac si mai multa placere, plus NU doresc sa patesc diverse posibile consecinte adverse care pot aparea din excesul de cautat, in scop de resimtire personala, diverse placeri, eu personal NE fiind thrill-seeker sau gambler din fire...reusind mai usor, in general, sa fiu zgarcit fata de placerile posibil resimtibile printr-o stare asociata cu un zambet (autentic spontan) personal, de o stare de relaxare meditativa personala, de admiratul a diverse exponate de muzeu, sau al naturii salbatice, (inclusiv animale), sau al consumului de alcool, si abtinandu-ma mai greu cand e vorba de addictia fata de tigari, addictia fata de indragostire, sau de a ma bucura senzorial de obiectele mele de fetish personal, sau, cand eram ceva mai tanar, in copilarie si adolescenta, de interactiunea mea personala cu caii...o interactiune pe care, efectiv nici nu stiu de ce, am intrerupt-o relativ brusc dupa 18 ani incolo...efectiv, acum imi dau seama ca mi-am interzis acea placere in mod absolut nejustificat de sever fata de mine insumi, de parca m-as fi pedepsit pe mine insumi personal, de parca aproape nici nu ma mai consideram posibil merituos de o posibila astfel de interactiune placuta, smulgandu-mi acea dorinta din mine si azvarlind-o atat de departe, efectiv undeva dincolo de ocean, regasind-o doar o singura data acolo, in America, pe la vreo 20 de ani, dar nici atunci ne indraznind sa ma apropii prea mult din nou de acele animale, pe care m-am multumit sa le admir de dupa un gard, si nu am mai indraznit sa le ating sau sa interactionez cu ele, ca si cum pentru mine personal ar fi fost deja prea tarziu...si oricum eram doar un simplu musafir, si poate deja ma obisnuisem cu maniera de a incerca sa nu las urme sau amintiri deosebite despre mine personal pe unde treceam eu in real life.

Asa ca acum cateva zile cand fusesem in expeditia de shopping in centrul comercial al orasului, am intrat, ca de obicei, intr-o librarie si intr-un magazin de incaltaminte, si, dupa aia, doar semi-satisfacut, am intrat intr-un magazin de second-hand. Nu mi-am cumparat niciodata imbracaminte sau incaltaminte second-hand, imi displace in mod deosebit ideea de a cumpara, pt uz personal, obiecte deja folosite de altii, si asta este aplicabil si pt diverse "antichitati" de uz casnic, doar ff rar facand exceptii in legatura cu cartile, si pana si asta doar cand eram mai tanar si inca mai cumparam unele carti pt a le citi, nu recent. Dar de admirat admir din cand in cand, daca am chef.

In ziua aia, am avut surpriza deosebit de placuta de a gasi un obiect deosebit de rar in Norvegia, niste pantofi italienesti inalt calitativi cu talpa de piele care purta urmele zgrunturoase ale unor posibile plimbari anterioare pe terenuri nisipos-pietroase care aratau ca urmele lasate pe fata cuiva de un varsat de vant deosebit de agresiv...insa mi-a fost imposibil sa nu ii ating, ba chiar sa incerc sa ii si probez. Erau prea mari, si mi-a parut si bine si rau in acelasi timp, pt ca as fi fost altfel tentat sa ii cumpar, desi stiam deja ca i-as fi purtat ulterior cu sentimente amestecate ambivalente, si chiar de posibila vinovatie, atat fata de mine personal, cat si fata de acei pantofi, posibil chiar fata de stapanii lor anteriori, ba chiar si manufacturier si diversii comercianti implicati in istoria traficului lor. Erau ridicol de ieftini relativ la calitate, 10 Euro. Dupa aia, m-am dus si am dat vreo 200 de Euro pe diverse reviste de interes monden, cafea si tigari.

Shopping- cap 2- Window shopping

Daca pt shopping alimentar chiar ma pregatesc de obicei tergiversand si amanand cat pot pana in ultima clipa, cand observ ca am frigiderul gol, si ori mi-e foame, ori anticipez sa imi vina musafiri care trebuie teoretic hraniti din cauza ca ar putea fi inca in dezvoltare, (deoarece cei deja dezvoltati trebuie sa vina ori deja hraniti, ori, daca le e foame, cu propria lor mancarea lor de acasa de la ei, ori sa planifice o iesire la un local alimentar, ca doar nu o sa ma chinui sa ofer eu mancare cumparata si/sau pregatita de mine personal unora cu care am de gand sa fac sex sau cu care sunt amic, eu personal efectiv NE-asociind mancarea cu sexul sau cu prietenia, nici macar cu dragostea asa la nivel general, cu exceptia a catorva feluri specifice de mancare, preparate de mama si bunica mea, ci mai mult cu activitati profesionale de obicei profesional educative, sau diverse sarcini de serviciu, sau relatii de business), ceea ce in esenta anuleaza chiar posibilele avantaje ale metodei tergiversarii, atunci cand ea este folosita in mod corect rational si planificat, (NU asa cum fac eu de obicei, total amatoristic dupa cum imi vine, efectiv bazat doar pe anxietatea mea fata de impulsivitatea mea innascuta inevitabila, care, in ultima clipa, este depasita doar printr-o motivatie izvorata din vreo lipsa acuta de ceva placut sau util oarecare anume), in ceea ce priveste, insa, activitatile de window shopping sau store browsing, eu sunt intotdeauna amator, mai ales daca sunt efectiv disperat sa admir multiplu senzorial si uneori chiar sa ating fizic material unul din obiectele mele de fetish, (carti si reviste de hartia adevarata cu texte si poze sau ilustratii tiparite pe ea, si incaltamintea).

Acum cateva zile, venind spre casa dupa o zi deosebit de satisfacatoare profesional la serviciul 2 (de phone sex), unde consideram ca imi indeplinisem datoria, inclusiv cea fata de manageri, chiar mai bine decat de obicei, si afara incepand deja sa se racoreasca in mod placut, cu ajutorul unei brize firave, sub 22 de grade Celsius, dupa caldura uscat-fierbinte de cca 25 de grade Celsius de mai devreme suportata de mine personal intr-o cladire veche de mai mult de 10 ani FARA aer conditionat, (plus fara o gramada de alte facilitati ergonomice si/sau optimizante de productivitate, insa super eficient protejata impotriva incendiilor, care este principiul esential de-a lungul istoriei constructiilor din Norvegia, inclusiv arhitectural-ingineresc, cat si politic artistic si financiar, seful pompierilor fiind adesea persoana politica cea mai importanta si real autoritar-puternica la nivel local norvegian), eram intr-o stare de spirit tocmai buna pt a-mi ingadui placerea pe care, cf principiului placerii aplicat fetish-urilor mele personale, mi-o dramuiesc destul de zgarcit, (ca sa nu risc un exces in general nerecomandabil cand e vorba de indulgenta fata de diverse addictii), aceea de a ma plimba in voie prin centrul comercial al orasului unde locuiesc.

Inainte de a ma lasa in voia placerii de a admira design-ul diverselor vitrine, ulterior urmand, ca "desert", sa imi ingadui sa intru si intr-o librarie cu etaj, plus cateva magazine de incaltaminte, mi-am ingaduit si "aperitivul" de a privi in jur si la alti oameni interesati de activitati similare de window shopping si/sau cumparaturi. Am avut placerea deosebita in acea zi de a gasi in jurul meu apropiat mai multe bunici adevarate, care pt mine reprezinta persoanele cele mai ocrotitor-linistitoare si totodata prezumat competente posibile din lume. Mie personal imi pare ff bine ca speranta de viata a persoanelor de sex feminin din Norvegia este in prezent 83 1/2 ani, (chiar daca nu e asa de inalta ca cea de pe primul loc din Monaco, unde e 93 2/3 ani, sau de pe locul 2 in lume din Macau, unde e 87 1/2 ani), deoarece asta inseamna ca ma voi putea bucura in continuare de cat mai multe bunici in jurul meu.

Bunicile norvegiene de origine norvegiana cu care ma intalnesc eu de obicei pe strada sau in autobuz mi se par deosebit de placute la aer si comportament general. Uneori parca imi vine sa le rog sa inceapa sa imi spuna o poveste scrisa de HC Andersen, (pe cele cu ochelari), sau de PC Asbjørnsen si J Moe, (daca nu au ochelari). Cele de origine germana ma cam enerveaza, iar cele de origine africana si araba ma cam sperie. Bunicile de origine franceza sunt total OK, ff gentile si placute si ele, cele de origine japoneza sunt deosebit de incantatoare, iar cele americane deosebit de competente. Sunt cam suparat ca bunicile de origine romana care sunt mai des vazute pe aici pe strada sunt de obicei angajate in activitati destul de stanjenitoare de cersit, deoarece, desi nu este un lucru ilegal, poate prezenta o imagine destul de neadevarata despre bunicile de origine romana care calatoresc international in timpul vacantelor de vara, de obicei majoritatea, cred, in mod real stand in casele copiilor lor, si avand grija de diversi nepoti, in loc sa se plimbe pe strazi, sau plimbandu-si nepotii prin parcuri, nu prin zone comerciale.

Eu as dori sa incurajez si bunicile de origine romana, aflate atat teritorial in Romania cat si temporar sau permanent in alte tari, sa iasa mai des din casa sa faca din cand in cand macar window shopping, daca nu chiar shopping propriu zis, (in afara de plimbatul in natura parcurilor, sau a vizitatul obiectivelor turistice de tip muzeu si biserica), pt ca asa pot si ele participa la bucuria diversilor oameni care se plimba pe strazi in scop de relaxare personala, plus ca, de obicei fiind impreuna cu nepotii, le pot prezenta si acestora in mod educativ aspectele placute si utile ale activitatilor de window shopping, contribuind la dezvoltarea simtului lor critic de apreciere artistica, deoarece nu prea cred ca scolile publice sau particulare in lb romana au introdus inca in curricula lor de baza subiectul interpretarii critice...si chiar am impresia ca exista inca mare confuzie in Romania despre utilitatea criticii in general, pe diverse domenii de cunoastere si activitate umana.

Pot sa spun chiar bazat pe experienta personala ca eu nu de la bunicile mele am invatat in mod direct despre aceasta critica deosebit de importanta, nici de la scoala, ci efectiv in mod autodidact,

a) urmarind cu atentie relatiile dintre parintii mei si bunicile mele, si fiind atent si la parerile exprimate ale singurului meu bunic,

b) din relatia mea principala cu mama mea proprie,

c) citind din cand in cand articole de critica literara si de critica de filme din reviste culturale larg recunoscut reputabile, ca de ex, in frageda copilarie, (pre 1989), revistele culturale si literare ale vremii din diverse orase accesibile la tarabele din Bucuresti, de obicei aduse in casa de tata, reviste din Bucuresti, Iasi, Constanta, Craiova, (din Cluj sau Timisoara nu tin minte sa fi citit sau vazut vreuna), si mai apoi in principal The New Yorker, si The New York Review of Books, (plus paginile sau sectiile culturale ale presei generale in lb engleza si franceza), o vreme chiar site-ul Lire, inainte de a fi fost preluat de L' Express- culture, (din TLS nu prea citeam decat titlurile pt ca in rest nu intelegeam mai nimic, iar Romania Literara a devenit din ce in ce mai dezamagitoare pt mine personal de cand dl N Manolescu, un critic literar profesionist si profesor de literatura in general recunoscut ca destul de competent si reputabil, i-a devenit si director, si a insistat sa inceapa sa scrie editoriale politice, in loc sa continue sa lucreze in mod constiincios la ce se pricepe in realitate mult mai bine), plus

d) de la TV urmarind emisiunile d-lui Iosif Sava, care desi erau despre muzica, un domeniu cam total strain mie personal, totusi mi-au prezentat o anumita maniera de a utiliza interpretarea critica in mod relativ echilibrat, legata de un anumit context specific istoric, nu asa haotic si emotional, total la intamplare, sau exclusiv din perspectiva egoista de nivel tiranic a prezentului. Mai am ceva probleme legate de contextul geografic si etnico-cultural, insa efectiv nu pot sa dau vina pe dl Iosif Sava pt asta, ci doar pe lenea mea proprie de a citi despre cultura, geografia, si istoria mai indepartata a locurilor pe unde m-am plimbat sau unde ma aflu, sau am de gand sa ma plimb, si bazandu-ma in mod indolent doar pe istoria contemporana de interes imediat local pertinent prezentata si intrezarita de mine la nivel de privire fugara la prima pagina a presei locale.

Shopping- cap 1- Pregatiri sufletesti si manageriale (uzuale) pt o expeditie de shopping

Daca tot sunt indragostit, plus am fost recent informat de cercetatorii de la Scoala de Management Sloan de la MIT, printre altii, in legatura cu diverse chestii legate de dragoste, ca persoanele de sex masculin se simt in mod autentic mai fericite decat persoanele de sex feminin daca aud cuvintele clare, "Te iubesc", (mai ales daca acest lucru se intampla inainte, nu dupa sex), chiar dupa ce mi-am baut cafeaua ieri dimineata, am trimis micului print cateva sms-uri cu cuvintele care reprezinta expresia, "Te iubesc" scrise clar si sper ca si corect gramatical in cele cateva din limbile straine in care stiu mai de mult sa scriu si sa rostesc aceasta expresie, fara sa trisez si sa dau Google translate, sau sa caut o pagina de Internet informativa in acest sens, (in ordinea achizitiei acestei expresii pt eventuala utilizare cand o fi cazul), romana, franceza, engleza, finlandeza, chineza (fonetic), si norvegiana, si am plecat dupa aceea la shopping de alimente hranitoare sanatoase si cat mai variate, atat pt mine personal cat si posibil pt micul print, in caz ca ar fi dorit sa vina in vizita la mine ca sa ne uitam impreuna la finala popularului concurs muzical Eurovision.

(Pana la urma a venit si apoi a si plecat chiar inainte sa inceapa acel important si interesant program TV, oferindu-mi astfel oportunitatea de a acorda atentia personala cuvenita acelui indelung anticipat concurs comentat aseara de un prezentator TV norvegian cam trist si clar dezamagit de popularitatea scazuta a cantaretilor norvegieni de origine iraniana in Azerbaijan, spre deosebire de succesul rasunator al cantaretilor suedezi de origine berber-marocana in Azerbaijan, si de succesul anterior al cantaretilor norvegieni de origine bielorusa in Rusia in 2009, al cantaretilor norvegieni de origine irlandeza si norvegiana in Irlanda in 1995, si al cantaretilor norvegieni de origine suedezo- norvegiana si norvegiana in Suedia in 1985.)

Eu chiar am observat ca atunci cand sunt indragostit am pofta de mancare crescuta, si consider asta una din ciudateniile relatiei mele particulare cu mancarea, deoarece am citit pe Internet ca in general majoritatii oamenilor li se intampla exact pe dos, si isi pierd apetitul alimentar, ba au uneori si insomnie, de parca ar fi intoxicati si cu amfetamine, nu numai cu cocaina, pe cand la mine e chiar invers, privesc mancarea in mod mult mai putin mofturos si cu mai mare bunavointa, si si dorm mai linistit ! E, desigur, din cauza ca am ADHD, si amfetaminele, (desigur cele legal sintetizate si corect dozate), au un posibil efect linistitor si clarificator asupra creierului meu de obicei confuz si uneori chiar pierdut in totala ceata in perioadele in care nu sunt indragostit.

Deoarece am citit ca la adulti acest efect oarecum posibil terapeutic al amfetaminelor mai scade cu varsta, (urmand a fi uneori ulterior recapatat dupa instalarea unei demente ireversibile incontestabile), ma speriasem deja ca oi fi ajuns si eu la acea prea lunga faza de maturitate de dinaintea fazei senile recuperatoare, atunci cand am observat ca atunci cand ma indragostisem de Hector, desi dormeam mai linistit, totusi nu imi crescuse pofta de mancare. Dar cred ca era din cauza ca inca eram ff stresat de adaptarea la serviciul corporatist nr 1, (unde, in plus, Hector chiar si lucra si el), si nu pt ca ajunsesem in faza unei maturitati cerebrale depline si relativ stabile pe o infiorator de lunga perioada de timp...care mai trebuie si teoretic umpluta cu ceva cat de cat productiv social...de gen sadit un copac, construit, sau achizitionat + decorat o casa, si de facut si crescut un copil...lucruri real dificile si oarecum improbabile in cazul meu, dat fiind ca eu nu stiu daca am sa pot sa am ocazia realista practica, legala si financiara, de a obtine un copil dupa preferintele mele personale, (cu 1/2 material genetic al meu, 1/2 de la un donor ales din SUA, si cu o mama surogat asiatica), plus nu am de gand nici sa re-investesc in real estate prea curand, iar pom de plantat eu personal nu cred ca voi avea ocazia sa plantez, deoarece nu lucrez in politica sau entertainment, ca sa ma las fotografiat sadind puieti...

...drept care ma gandesc cu groaza ca probabil va trebui sa ma chinuiesc la nivel de storcit creierii, (deoarece am mai zis ca eu nu sunt creativ sau inventiv din fire), ca sa gasesc de facut altceva in acea anticipata lunga perioada de maturitate din viitorul meu personal...ma gandesc ca poate daca mai aman un pic deadline-ul pt o eventuala casatorie chiar si mai tarziu decat cel in prezent recent reprogramat pt 2018, dat fiind ca teoretic, cf recalculari mai recente, eu am sa intru in perioada adult matura in 2019, pe la implinirea varstei de 39 de ani...(mai demult ea fusese stabilita in jurul varstei de 35 de ani, insa o data cu cresterea sperantei de viata medii globale din 2006 incoace, cf OMS, de la 48 de ani pe la mijlocul sec XX, (in prealabil de-a lungul intregii istorii a omenirii ea fiind cca 31 de ani), la 65 2/3 ani, a trebuit sa se mai lungeasca atat perioada de adult tanar si cea de adult matur, (plus ca eu in general sunt oarecum mai intarziat decat media in ceea ce priveste diverse dezvoltari personale).

Ma gandesc ca daca aman in mod rational prudent deadline-ul pt o eventuala casatorie dincolo de 2018, as putea sa imi petrec destul de usor primii 6-7 ani de maturitate deplina stabilind anumite criterii pe care trebuie sa le indeplineasca un viitor consort, studiind legislatia internationala pertinenta la diverse contracte, merger-uri de corporatii, si reproducere umana asistata, citind, din curiozitate si evolutia istorica a acelor legislatii pe diverse arii geografice ale lumii, apoi lasandu-mi timp de reflectie si deliberare personala la complicatele probleme de etica asociate lor, eventual chiar cautand ghidare spirituala profesionala in acest sens, desigur, dupa ce voi studia un timp adecvat de lung avantajele si dezavantajele diverselor ramuri ale crestinismului vs cele ale altor religii ale lumii, pt a-mi alege un ghid spiritual cat mai potrivit pt mine personal...si poate, prin 2025, cand voi implini 45 de ani- o varsta totusi tanara, dupa criteriile si conditiile timpurilor noastre- as putea sa incep sa imi caut un posibil partener cu scop de casatorie...

...da, in concluzie, am impresia ca per total este cel mai bine sa iau in consideratie amanarea acelui deadline deja o data amanat si mai mult, de la 34 de ani initial, mai recent la 38, acum cred ca cel putin pe la minim 46 de ani...o idee chiar buna, plus in deplin acord cu maniera mea preferata personala + profesionala de a planifica diverse actiuni, tergiversarea...care nu e ceva neaparat patologic pasiv-agresiv, e chiar ceva posibil recomandabil, din cate am citit in mass-media informativ-educativa de interes corporatist.

In love !

Zau, nu e vina mea. E vina tuturor care m-au sensibilizat emotional saptamana asta, Pandhoraa, Rara Avis, Cafea cu secrete, chiar si Casa cu nuci...efectiv, desi am incercat, zau, la nivel de efort maxim, chiar si prin scris de comentarii extraordinar de lungi in sute de cuvinte cat am putut de rational alese pe blogurile lor, tot nu am putut rezista. M-am sculat din somn cu junghi in inima si palpitatii. Ma rog, am resimtit palpitatiile mai proeminent dupa ce am baut 2 cani cu espresso + lapte rece, dar terenul era deja sensibilizat. Stiam eu ca nu scap, si ca o sa incep sa fiu indragostit mai rau.

Am incercat cat am putut sa ma preocup de probleme de etica a relatiilor interpersonale, am incercat sa ma gandesc la scoala si probleme de educatie, la viata dificila si stressanta a educatorilor profesionisti, cum ar fi Profa de garda, la probleme deontologice legate de profesia educatorilor dedicati si totodata fanilor de educatori dedicati, ca Lubileah, am cautat in zadar pe unde am putut niste pantofi ca lumea ca sa imi redirectionez anumite emotii, am stat aseara si m-am fortat sa vizionez chiar si videoclipurile tuturor candidatilor finalisti ai concursului Eurovision, m-am gandit in mod reflexiv politic la probleme ecologice citind despre posibilele catastrofe naturale care pot ameninta mediul inconjurator pe blogul lui Mircea Vladut, l-am asomat pana si pe bietul Mancacios temporal de mici in legatura cu probabil pana si una din simplele bucurii comune care i-au mai ramas si lui, diversele gusturi culinare, tinandu-i predici moralizatoare despre valoarea si avantajele austeritatii cand este vorba de diverse placeri. A fost imposibil de evitat.

M-am sculat cu gandul la micul print, si pot sa spun ca il iubesc, si am sa il iubesc si in continuare si dupa ce o pleca, si cand oi fi si eu departe de lumea dezlantuita dupa anul 2050, la pensie, sper, in Vanuatu, ba probabil chiar si mai deplin si dupa ce oi muri, ca in sonetul 43 din portugheze, ca pe d r atunci cand aveam 16 ani. Si chiar din sufletul meu sper sa-i fie bine, si chiar din sufletul meu doresc sa fie fericit, si matur, si puternic, si echilibrat in continuare, pt ca STIU ca e si mai bun si mai capabil decat mine, si mai si stiu ca nici macar nu e nevoie sa ma faca sa imi doresc sa devin un om mai bun, pt ca efectiv STIU ca ma accepta exact asa cum sunt.

Desigur, asta poate doar arata cat de usor ma indragostesc eu la nivel deosebit de puternic si de profund de cei care imi arata ca nu sunt total indiferenti fata de mine, (daca, desigur, mai seamana si cu anima mea Mary), dar imi si ingaduie, in plus, la nivel indulgent sa raman in continuare cat se poate de indolent in legatura cu intotdeauna dezirabila mea optimizare personala...dar oare sa fie doar chestia asta atat de simpla la mijloc ? Regasitul unui fel de parinte ocrotitor benevolent nepretentios ideal + implinitor sexual, adica la nivel total infantil, cu admiratia + adoratia cat se poate de pasionale + matur respectuoase aferente ? Si e, totusi, atat de comun, dupa cum mi-a fost imposibil sa nu remarc, efectiv mai peste tot in lumea cat se poate de reala, chiar si la proprii mei parinti, si, (efectiv imi cer iertare daca o dau in bara), la nivel de interpretat comentarii pe bloguri, la loopoo + d-na loopoo, si nu numai.

La urma urmei ce importa daca e de acest nivel optim superlativ superior calitativ de dopamina pura interna + oxitocina pe post de liant aditional la nivel de super-glue ? E ff super OK si la niveluri de dopamina ceva mai reduse, (cu sau fara oxitocina), daca e vorba de cineva ca anima mea Helen, si e probabil de nivel de ideal daca ar fi vorba de anima mea Sophia, in mod autentic matur reciproc, daca as fi si eu, desigur, intr-o asemenea stare, (ideal pe care mi-l doresc si pt mine, dar ce nu am vazut efectiv nicaieri si niciodata, nici macar in filme documentare educative, nici la heterosexuali, daramite, sa-mi fie iertat, la gay, desi nu neg ca e posibil sa existe si in real life, asa probabil, ff teoretic reprezentativ figurativ, ca o relatie ideala complet matura, fie-mi iertata posibila teoretica blasfemie, dintre Iisus Christos- omul fata de un alt seaman om si el deosebit de aproape perfect optim functional). De aia probabil, ma gandesc, Iisus Christos, pe cand traia ca om, nici nu s-a bagat in relatii interpersonale cu cineva anume, ca probabil, la nivelul lui, stia el ce stia, ca doar nu degeaba a fost un mare si intelept invatator. Nici Buddha nu am auzit sa fi avut vreo dragoste matura din asta optim ideala de nivel Sophia.

[Disclaimer: NU, NU doresc sa insinuez ca Iisus Christos sau Buddha ar fi avut neaparat orientare sexuala gay, dar totusi, au trait si ei ca oameni, in corp de oameni, acolo unde au trait ei cand au trait, si NU cred ca aveau orientare asexuala, si precis erau capabili de indragostit erotic, de iubire autentica precis ca erau capabili, doar ca poate nu au dorit sa isi risipeasca vremea pe relatii cu oameni comuni, din motive etice personale si profesionale si de avut alte motivatii, preocupatii, si chemari. Si, in general, ca sa incerc sa fiu cat mai clar, desigur ca e imposibil ca un om obisnuit sa mai fie vreodata exact cum au fost la nivel individual geografic si istoric Iisus Christos, respectiv Buddha, desi cred ca este posibil sa se mai iveasca pe Planeta albastra profeti/invatatori calitativ optim superiori, oarecum functional asemanatori acestora 2, in viitor, desigur la nivel de probabilitate statistica deosebit de redusa, desi eu personal NU recomand nimanui sa caute in mod special activ oameni din astia, ca daca or veni o sa se afle destul de rapid peste tot, mai ales de cand cu dezvoltarea mijloacelor de informare in masa, si in general, desi nu cred ca e neaparat rau sau interzis sa isi doreasca cineva sa se modeleze dupa aceste persoane, e totusi bine sa se recunosca sincer la nivel de om obisnuit, chiar si lucrator profesionist bisericesc, ca NU e usor de modelat in mod etic si competent dupa acest fel de persoane, deci e mai bine, in general, sa se evite asa ceva.]

Ah, zau, nici deviatia tangentiala catre subiecte religioase nu reuseste sa ma faca sa uit de on-topic-ul principal, ci doar poate sa il aman cateva minute, pana cand imi mai trec palpitatiile de la cafeina.

Deci, in concluzie,

1. mi-e sufletul prea plin,

2. nu am uitat ca azi e si ziua maratonului international de masturbatie, (o activitate in general recunoscuta ca OK-sanatoasa, cu deosebit de putine efecte adverse si chiar avantaje deosebite in anumite situatii), plus finala de la Eurovision, si doresc sa urez succes tuturor candidatilor si "Sa castige cel mai bun !"

3. desi e week-end lung, eu personal NU am de gand sa ma duc la bar, NU am de gand sa ma las coplesit de faptul ca sunt in mod real sincer indragostit, desi am sa-mi permit sa zambesc azi asa din cand in cand mai des decat de obicei,

4. in general doresc sa imi manifest la nivel public recunostinta mea personala fata de D-zeu, desi nu prea stiu daca e cazul sa mi-o manifest si fata de mama Natura, pt ca totusi stiu ca in principal din cauza ei, am ajuns eu sa devin addicted de diverse indragostiri repetitive, insa nu doresc nici sa ajung sa-mi pun cenusa in cap din cauza asta, si, zau daca am de gand sa imi caut vreo "vindecare", sau vreo optimizare referitoare la permisibilitatea restransa la numai anumite feluri sau niveluri de indragostire...eu sunt recunoscator ca am posibilitatea din cand in cand sa resimt sau sa simt indragostiri de orice fel, si le accept in continuare efectiv pe toate, exact asa cum vin si s-or nimeri, dar, pe de alta parte, nici nu am de gand sa caut in mod activ situatii sau locuri in care te poti indragosti mai usor sau mai frecvent, pt ca eu, fiind copil unic rasfatat si egoist, imi accept conditia la nivel cat se poate de indolent, si, totodata, consider indragostirile daruri de la cuplul de concubini si parteneri oficiali D-zeu & mama Natura, si chiar cred ca aceste cadouri fac parte din indatoririle profesionale ale companiei lor fata de mine, si nu imi pasa daca au scop de reclama sau de incurajare de a achizitiona in scop de consum personal si alte produse ale acelei firme particulare, pur si simplu le accept si zic "mersi".

Hurra for Norge !

Moralul

Imbibat de starea calduros-prietenoasa a vremii norvegiene, (insotita ieri dupa amiaza si de o briza placuta), m-am sculat din somn cu intrebarea filozofic altruista despre care o fi maniera ideala pt a imbunatati moralul membrilor unui colectiv. Ca de obicei, lenes din fire, doresc sa gasesc calea cea mai scurta si usoara, cu cea mai mica cheltuiala de efort, pt a-mi atinge acest scop. Poate ca as putea sa indeplinesc acest lucru prin tinuta mea exterioara, adica sa ma imbrac in culori mai vesele. Nu suport culorile vesele. Mie imi plac culorile cat mai neutre si imi mai place albastrul. Nu am auzit niciodata pe cineva, din pacate, descriind albastrul ca o culoare vesela, nici macar pe cel de nuanta azur, care in mod normal, venit dinspre cer, ar anunta o vreme senina, lipsita de griji, binevoitoare. Nu stiu de ce albastrul trebuie neaparat sa denote chinuiala, depresie, suferinta, sau, chiar in cel mai bun caz de perspectiva optimista, doar simpla pace. Am sa incerc sa caut pe Internet o poezie sau un cantec sau chiar un text sau un tablou care sa prezinte albastrul in sens clar si indubitabil optimist.

Poate ca ar trebui sa ma gandesc la diverse tipuri de imprimeuri, nu la blocuri de culoare uni. Totusi, mi se pare cam aiurea sa imi pun o camasa hawaiiana daca nu ma aflu in Hawaii. Plus ca Hawaii e o chestie de suflet, si sufletele, am impresia, au gusturi si preferinte personale cu adevarat individuale, care nu se transmit prea usor altor oameni, si care nici nu stiu daca e bine sa fie transmise decat poate la nivel artistic, (preferabil talentat + competent), si aici era vorba de un colectiv de munca colaborativa birocratica, nu de pregatirea unei expozitii sau a unui spectacol artistic. Alte imprimeuri decat cele hawaiiene, nu ma intereseaza, dar poate ar trebui sa iau in consideratie ideea de posibil sacrificiu personal pt indeplinirea unui "bine" mai "inalt", (valoric), si sa imi cumpar o camasa, de exemplu, cu buline. Eu ma pricep in general destul de bine la a deveni ridicol la nivel cabotin, si astfel de a-i face pe altii sa rada, dar de obicei asta este o veselie tranzitorie, de usurare temporara, nu conduce la mentinerea unui moral ridicat pe termen mai lung.

Poate, in esenta, eu percep in mod eronat moralul celor din jurul meu ca fiind neobisnuit de scazut, pt ca oi avea eu un nivel de optimism neobisnuit de inalt, poate nerecomandabil de inalt. Poate ca intr-adevar, e mai bine ca lumea, in medie, sa sufere, si sa fie in general pesimista, deoarece astfel poate deveni mai receptiva in sens educativ, dat fiind stiut deja ca invatatul se indeplineste mai eficient daca e insotit de spaima fata de suferinte cert anticipate, (in cazul persoanele sensibile la diverse pedepse, care sunt, totusi, optimist in continuare imi doresc sa cred, majoritatea). Cred ca tocmai de aia eu personal am fost un elev mai mediocru, nu pt ca as fi fost mai curajos decat media fata de posibilele pedepse anticipate, ci pt ca stiam ca pedepsele posibil aplicate mie erau de nivel de fleac, sau, chiar si alea mai severe fiind oricum anticipate cu oarecare placere, eu personal avand, in plus, si inclinatii masochiste.

De fapt nici nu stiu daca am cu adevarat inclinatii masochiste, dar mi-a spus un profesor cu adevarat reputabil, expert autentic in pedagogie la nivel profesional si academic, ca sunt, deci nu am avut nici un motiv sa nu il cred tocmai pe el. In realitate, daca ma gandesc mai bine, mie de fapt imi place sa fiu masochist numai in compania anumitor persoane specifice, destul de reduse la numar, deosebit de sexy si/sau ff importante pt mine personal, nu asa a oricui. In orice caz, asa ca atitudine personala fata de un posibil grup, eu am fost inclinat sa fiu masochist fata de educatorii mei personali, fata de care am tins sa am intotdeauna atat sentimente de respect autentic, cat si o mila aproape de nivel de compasiune empatica nemasurata. (Managerii mei de la jobul corporatist 1 au si functie de educatori, si fac si ei astfel parte din colectivul de interes la care ma gandesc.) Empatie autentica deplina nu cred ca as fi putut sa am, deoarece eu nu am fost niciodata intr-o pozitie de educator, deci imi e chiar imposibil sa "ma pun in locul" unui asemenea profesionist, insa efectiv am vazut atat de multi suferind autentic in fata ochilor mei personali, ca a fost imposibil sa nu fiu impresionat...ma rog, tinand cont de faptul ca eu, in general, cred ca sunt si mai impresionabil decat media, dar, totusi, de ex, suferintele unui educator profesionist ma impresioneaza mai mult decat suferintele unui designer de camasi profesionist...deci in concluzie, (desi nu cred ca e una prea logica), nu cred ca pot cumpara o camasa cu buline, chiar daca ar fi destinata unui scop inalt de imbunatatire de moral al colectivului meu de munca de la serviciul nr 1, alcatuit din mine + minimum 6 manageri), si inca si destul de efemer.


(...poate ca am sa pot gasi macar un link cu culoarea albastra prezentata in sens autentic optimist, si/sau un spectacol de prezentare de moda cu imprimeuri neincluzand buline sustinatoare de moral de colectiv pe termen mai lung...)

Un dialog cu adevarat incantator (din punctul meu de vedere)

" Hei."

" Hei."

" Kan jeg...?"

" Vær så snill..."

" Herre Gud."

" Herre...n min...ugh, unnskyld meg...du kan aldri bli min."

" Kjeft. Du er latterlig."

" Mum's the word."

" Hva ?"

" Glem det."

" Jeg kan ikke glemme deg."

" Du er dum og gal i tillegg."

" Eg æ gal etter deg."

" LOL !"

" Jævla god."

" Kan jeg..."

" Kontinuerlig, alltid, og for evighet."

" For evig og til evig tid."

" Min lille..."

" Ha det."

" Ha det bra."

O noapte zbuciumata

Azi noapte a fost una din rarele nopti cand precis m-am zvarcolit fizic in pat, la nivel de mioclonus nocturn, pt ca atunci cand m-am trezit patura cadrilata scotian zacea azvarlita langa unghiul de dreapta jos al patului, patura cu motiv de leopard chiar langa latura stanga a patului, perna invelita cu fata de perna de bumbac satinat de culoare vernil era pe latura de centru-sus, perna invelita cu fata de perna de finet cu clovni in mijlocul patului, iar diversele reviste cu poze carora le este ingaduit sa imparta patul cu mine, (revistele porno si revistele cu diverse recenzii literare, primele utile pt noptile neprecedate de sex cu altcineva anume, iar celelalte pt noptile survenite dupa zilele sau serile in care imi pune D-zeu mana-n cap, celelalte tipuri de reviste, ca de ex de popularizare stiintifica, de calatorie, cu stiri, sau cu mode neavand voie sa stea decat pe masa din sufragerie, unora mai calitative, ca de ex Scientific American, sau Monocle, fiindu-le permisa si noptiera), zaceau zburatacite de-a lungul laturilor de jos si de stanga.

Nu cred ca a fost din cauza ca m-am simtit stress-at, pt ca am avut chiar o zi plina de gratificatii la ambele servicii, nici un manager de la jobul 1 corporatist oferindu-mi vreo privire plina de repros sau dezamagire, (priviri care, mai ales daca provin de la persoane de sex feminin, mai ales gravide, pe mine personal ma nelinistesc deosebit de mult, efectiv la nivel de angoasa), si nici un client de la serviciul 2 de phone sex neinchizandu-mi prematur, (adica in mai putin de minimum-ul de 4 1/2 minute financiar dezirabil), telefonul in nas, (lucru care se mai intampla din cand in cand, daca nu nimeresc prea bine accentul cerut de client, de ex cel ff greu pt mine polonez cerut cel mai frecvent de clientii de phone sex norvegieni cu varstele intre 36 si 44 de ani, sau cel irakian urban cerut de suedezi, ba chiar, daca nu sunt prea atent, chiar cel mult mai usor pt mine tailandez cerut cel mai frecvent de clientii norvegieni cu varste intre 52 si 66 de ani).

Nu cred ca aveam nici de ce sa ma simt vinovat fata de bloggerii pe blogurile carora am comentat ieri, deoarece nu cred ca am facut greseli de ortografie prea multe sau prea grave, desi recunosc ca nu stiu ce naiba m-a apucat de am tinut o prelegere de istoria medicinii si a stiintei economice pe blogul Cafea cu secrete, (probabil din cauza ca blogger-ul Raul Ghiran a reinceput recent sa isi exprime dezamagirea fata de sistemul sanitar din Romania, totusi, un sistem destul de reputabil din cate am aflat eu de pe Internet, infiintat la nivel mai organizat, cel putin in Valahia, chiar sub administratia printului Barbu D Stirbei din familia de boieri Bibescu...ca despre celelalte provincii, Moldova si Transilvania, sau regiunea Dobrogei, sau a Bucovinei, zau daca poti afla prea usor cine naiba exact a fost raspunzator...sistem caruia i s-a facut chiar si onoarea de a fi remarcat la nivel international chiar si acum vreo 6 ani, cu ajutorul talentatului regizor si scenarist de origine romana Cristi Puiu si al scenaristului si scriitorului de origine romana Razvan Radulescu), plus, mai tarziu, am cazut in ispita unei intreceri tocmai cu blogger-ul Intuneric, fan al Cavalerului Negru (Intunecat), si cu un blog cu adevarat dramatic si oarecum vag amenintator si anxiogen intitulat Cronica unei morti anuntate, pe blogul Roscatei total inocente care doar voia sa joace o leapsa, intr-un concurs despre care din noi ar fi un bolnav inchipuit mai talentat, si mai apoi, in continuare excesiv de anxios fata de activitatea mea competitiva, chiar am ajuns sa scriu direct pe blogul lui, la nivel cu adevarat probabil isteric (psiho-organic ?) de transa, un comentariu in care am amintit, ca pierdut intr-o sedinta de channeling, tocmai de unicul fiu al ultimului conducator al Rusiei imperiale, care a avut, alaturi de rudele sale, si alaturi probabil de intregul popor rus, un destin atat de tragic. (Fusesem deja sensibilizat fata de sufletul poporului rus, datorita bloggerul Andreea Iulia Toma, care isi manifestase o oarecare anxietate fata de literatura beletristica rusa, si eu, intotdeauna optimist, sperasem ca el, sufletul, si cu ea, beletristica, sa ramana doar la un nivel de interes ceva mai obscur pe blogul Lubileah.)

Cea mai probabila cauza pt zvarcolirile mele nocturne, deoarece sper sa nu fie iar vorba de excesul de carbohidrati, (deoarece mancasem si o briosa cu afine si cu potato chips inainte sa ma culc), e pt ca aseara m-am auto-intoxicat cu nicotina, iar ulterior, in timpul noptii, am suferit withdrawal parkinsonian de la aceasta substanta cu adevarat nociva pt sanatate, (despre care se zvoneste, la fel ca si despre alte diverse substante psihoactive, ca ar putea oferi chiar momente de pseudo-creativitate mai inalta in randul unor persoane mai artistic-creativ inclinate, mie personal, nefiind asa de imaginativ din fire, oferindu-mi doar o inclinatie catre a abera in scris la nivel temporal convulsiv graforeic, ca raspuns la diversi stimuli vizuali din mediul meu apropiat, cum ar fi diverse articole de bloguri, si ulterior, la nivel de withdrawal, diverse mioclonii spasmodice), pt ca ieri seara fumasem tigari Dunhill din UK, care contin 0,9 mg nicotina in loc de alte tigari mai comune cu doar 0,8 mg. De cand a disparut de pe piata Marlboro Advance, efectiv nu mi-am mai putut gasi un brand si o marca anume de tigari preferate, si fumez total alandala, bazat pe tone de preferinte arbitrare de moment fata de culorile pachetului, ba Camel, ba Lucky Strike, ba Dunhill rosu sau turquoise, sau, mai rar, Marlboro obisnuit cu alb si rosu.


NA: eu nu folosesc niciodata cuvantul "isteric" in public cu o conotatie peiorativa, de obicei chiar evit sa il folosesc in public, desi imi dau seama ca acest nivel de auto-cenzura este de-a dreptul ridicol, si totodata ma priveaza pe mine insumi de un cuvant posibil util pt a-mi exprima anumite emotii negative care sunt chiar in general recomandabil de exprimat in cuvinte, si preferabil chiar, mai ales in compania unei audiente G, in cuvinte cu potentiale valente educative istorice sau artistic culturale, (categorie careia de fapt eu chiar consider in mod real ca acest cuvat ii apartine, desi nu stiu daca cultura generala s-a pus inca de acord asupra acestui mod de clasificare de cuvinte), decat diverse injuraturi care vin, ce-i drept, mult mai la indemana

26 de grade !

Azi, in fata blocului meu a iesit toata lumea la plaja si barbeque langa lacul de sub copacii recent infloriti cu flori roz ! Am reusit sa simt miros de carne sfaraind pe gratar timp de 2 secunde. Aici in general aerul nu miroase a nimic si eu cataloghez in amanunt de cate ori aerul miroase a ceva, pt ca mi se pare un cadou neasteptat si vesel. De ex ieri a mirosit 4 secunde a iarba cand treceam pe langa un copac inflorit de magnolii. Pe la sfarsitul lui martie sau inceputul lui aprilie a mirosit vreo 6 secunde a peste cand stateam pe malul cheiului cu peste. La sfarsitul fiecarei luni februarie exista o zi cand, pe la ora 14, vine un parfum vag de plumerii care dureaza 2 secunde si anunta sosirea primaverii.

Caldura asta zapusitoare a sosit ff brusc. Toata lumea e rosie ca racul si transpirata. Din fericire, am citit in mass-media, pe vineri se va racori la numai 20 de grade.

In spatele blocului meu acosteaza din ce in ce mai multe vase de marfuri si de croaziera. In fata blocului vecin, iahturile cu panze inca stau parcate cuminti, pt ca in zilele astea calduroase vantul nu bate indeajuns de tare. Inca nu am vizitat yacht-clubul local. De obicei acest fel de cluburi ma intimideaza, desi am vizitat cateva, asa, din curiozitate. De cate ori am fost eu cu vaporul sau cu iahtul mie personal mi s-a facut rau de mare. Raul de mare e mai rau decat raul de avion sau de masina, pt ca ti-e greata in continuu insa nu poti sa vomiti, asa ca in avion sau in masina, cand pur si simplu ti-e greata, dupa cateva minute vomiti, si dupa aia iti trece. Raul de mare nu trece niciodata. In plus, desi mie nu mi-a mai fost rau de masina sau de avion dupa ce am trecut de varsta copilariei, rau de mare am continuat sa resimt si ca tanar adult. Presupun ca de aceea lupii de mare sunt de obicei descrisi ca fiind batrani.

Cosmar in 13 paragrafe inegale atat calitativ cat si cantitativ

Vineri noaptea, (ah, din toate zilele saptamanii TOCMAI vineri !), m-am culcat dupa o zi deosebit de stressanta la serviciu, (pt ca de obicei eu am vinerea rezervata pt indeplinirea tuturor activitatilor profesionale pe care nu le-am indeplinit toata saptamana, de obicei fiind deja atat de epuizat incat le aman oricum pe majoritatea pt luni, si dupa aia tot eu ma simt vinovat), si dupa ce mancasem o mancare tailandeza neobisnuit de spicy, plus o gramada de paine si branza feta de calitate mai slaba daneza, si bausem si mai multe espresso, asa ca a fost inevitabil sa nu am un cosmar. Sunt, de asemenea, cam stresat in legatura cu micul print, si efectiv sper sa se termine o data, pt ca nu tolerez prea usor efortul excesiv de a evita in mod activ sa ma gandesc toata ziua la el si de a-mi face atatea probleme despre dificultatile legate de o relatie cu cineva inca in formare de care ma simt etic obligat sa ma comport oarecum matur responsabil. (Lille, if u read this, it's about me, not about u...I know it sounds ridiculously trite, but that's the way it really is...desverre. Whatever u do, please DON'T take this as a possible challenge to prove me wrong !)

Si asa m-am simtit un adevarat cretin toata saptamana pt ca evitasem sa ma intalnesc cu Mikey atunci cand ar fi trebuit, pt ca asta m-ar fi echilibrat destul de rapid in legatura cu diverse senzatii neplacute legate de vinovatia mea legata de incompetenta mea totala de a relationa cu oameni mai tineri decat mine, si de ignoranta mea totala fata de diverse metode pedagogice cu adevarat calitative, alte sentimente de vinovatie fata de efortul propriilor mei profesori, care totusi s-au chinuit cu mine cat au putut, si tot degeaba, etc.

Ah, intr-adevar daca exista vreun cuvant anume fata de care sa am eu personal sentimente neplacute de nivel extraordinar de intens, si imi creste tensiunea arteriala numai cand il aud sau il vad scris pe undeva, asta e probabil cuvantul "educatie", si tot ce poate reprezenta el, de la administrare, la management, la servicii, la politica, la filozofie, TOT. Cred ca m-as fi imbolnavit fizic in mai putin de 12 luni daca as fi avut eu personal vreodata vreo indatorire de serviciu reala de nivel autentic pedagogic sau administrativ pedagogic. REFUZ totodata sa VAD, daramite sa citesc mai amanuntit ce scrie pe wikipedia in legatura cu etimologia cuvintelor respective, "educatie", si "pedagogie", pe diverse limbi, ca efectiv ma apuca durerea de cap, cata confuzie si contradictie REALA exista la nivel MONDIAL in legatura cu ce reprezinta aceste notiuni.

Imaginea cu adevarat neplacuta din cosmarul meu din somn a durat doar cateva secunde, si nici nu am vrut sa ma gandesc la ea ieri, pt ca de obicei incerc sa imi rezerv zilele de sambata pt ganduri si imagini majoritar placute. Chiar cred ca din cauza asta am avut intotdeauna simpatie fata de credinciosii Adventisti de Ziua a 7-a, care si ei considera sambata, nu duminica, ziua cea mai sfanta, si, prin extensie si fata de Martorii lui Iehova, pt ca si asa tind sa ii confund pe acestia intre ei, si nu stiu exact care e particularitatea specifica pt fiecare din aceste religii in parte.

Chiar pot sa relatez, de exemplu, un act de adevarat curaj personal, care ma apuca pe mine din cand in cand in fata unor educatori oficiali, (mi s-a intamplat de 2 ori in viata in real life), cand, ca soldat fruntas, l-am mustrat pe un capitan al Armatei Romane, ambii find in uniforma la acea vreme, pt posibila discriminare pe baze religioase fata de un coleg de sex feminin credincios Adventist de Ziua a 7-a, careia tindeau sa i se dea note mai mici la un anumit curs, (desi in realitatate habar nu aveam daca poate acele note nu erau totusi pe merit, dar probabil ca voiam sa testez educatorii Armatei Romana in legatura cu pregatirea lor adecvata pt primire ulterioara in NATO, plus ma simteam cu musca pe caciula mea personala deoarece nu indrazneam la acea vreme in viata mea personala sa fiu out din dulap fata de altii in legatura cu propria mea orientare sexuala, desi atinsesem varsta comun obisnuita pt asa ceva, si desi ulterior mi-am dat seama ca deja stia toata lumea, deci nu era mai nimeni chiar asa de interesat sa auda acest lucru reconfirmat de mine personal si inca si in mod dramatic patetic efectuat la nivel cabotin.) Noroc ca de obicei nimeni nu era atent la ce baiguiam eu personal din cand in cand nici in timp ce eram militar, si, la acea vreme, s-a confundat acea acuzatie relativ serioasa si posibil si nedreapta cu o vaitatura oarecare a unui soldat oarecare legata de stress-ul general legat de training, mai ales ca acel capitan era de sex feminin.

Cealalta ocazie a fost in cls a IX-a la liceu, cand am mustrat-o pe profesoara de fizica pt ca tinea mortis sa anunte public notele diversilor elevi la diverse teste, si am intrebat-o daca nu cumva acest lucru ar putea fi daunator moralei si imaginii personale inca in dezvoltare, (despre care celei ale mele insasi eu personal aveam ceva dubii, nemultumiri, si anxietati la acea vreme), a unor elevi cu note mai slabe la acea materie, cu rezultatul ca toata lumea, atat profesoara cat si colegii mei, s-au bine dispus si au inceput sa zambeasca, ba unii chiar au izbucnit in hohote de ras, si au aplaudat, "oh, how cute !"

Inapoi la imaginea de cosmar, care a fost si mai ingrozitoare si scary decat cuvantul "educatie" fata de mine: efectiv am avut imaginea ca aveam melanom malign in stadiu avansat, si ca o proeminenta oarecare rugoasa de culoare bruna si presupus initial keratotic seboreica de dimensiuni relativ mici, cca 0,75 cm diametru, cu margini oarecum vagi, insa superficial epidermica, aflata pe flancul meu personal stang in vis, deodata, brusc, se extinsese intr-o adevarat placa dura de aspect neplacut-respingator ihtiotic, ca o carapace, de culoare mai inchis amenintatoare brun roscat inchisa aproape neagra, sangeranda pe alocuri, si oarecum si aderenta fix de straturile subcutane, care cuprindea intreg flancul meu stang si aproape intreg abdomenul, plus eram in vis si mai slab decat sunt in realitate, la nivel autoestimat casectic. Cand era sa incep sa-mi caut si sa-mi palpez si ganglionii limfatici din jur ca sa imi confirm mie insumi diagnosticul cu siguranta deosebit de grav, nu numai doar de aspect neplacut , m-am trezit.

Trebuie sa recunosc in mod sincer ca nu frica de moarte iminenta in maxim probabil 3-5 luni mi se paruse lucrul cel mai de speriat in acel vis, ci de fapt groaza fata de desfigurarea pielii mele personale, si inca tocmai si in zona flancurilor si abdomenului fata de care ma simt eu atat de vinovat recent de neglijenta personala reala in ceea ce priveste de-stressarea, mancatul si dormitul corect, (atat in compozitie calitativa cat si program), si tonificarea si re-dezvoltarea musculaturii necesare unei vieti sexuale optim satisfacatoare, mai ales in compania cuiva care are numai 18 ani...

...ca pe Mikey nu cred ca il intereseaza in mod deoasebit abdomenul meu personal, pt ca in general nu se uita la el niciodata, sau, daca se intampla sa il zareasca, de obicei nu e atent la el, si nu cred ca l-ar deranja nici niste love handles, care i-ar oferi chiar o oportunitate mai buna de pozitionat si prins adecvat, in timpul unor activitati amoroase de altfel deosebit de satisfacatoare si, mai ales, lipsite de atatea complicatii legate de inter-relationare verbala rostita si nerostita, dincolo de sunete si indemne scurte directe si la obiect de incurajare, ghidaj, si apreciere reciproca atat pt mine cat si pt el...e vorba de atat de inutila si obositoarea activitate ganditor-verbala complexa desfasurata mai ales imediat inainte si dupa actul sexual concret, ca, totusi, in timpul lui cu oricine, eu personal nu sunt capabil de multi-tasking de acest nivel, (cu exceptia eventualelor sunete sau indemne direct la obiect mai sus mentionate), plus ca ar fi probabil chiar nerespectuos fata de actul sexual in sine ca el sa fie desfasurat fara atentia totala specifica pe care o merita si care i se si potriveste, si sa fie impovarat de ganduri, cuvinte abstracte, sau alte emotii decat placere personala individuala pura total naturala, nedistilata, si neadulterata artificial sau combinata cu alte senzatii/emotii, care, prin autenticitate, ma gandesc, nu are cum sa nu se transmita in mod complimentar, satisfacator, si sustinator de moral pt un partener consensual, chiar cu posibile afinitati personale senzoriale oarecum diferite, sau inca necunoscute pt a fi optim altruist stimulate si ele in scop natural uman social politicos complimentar facilitator.

Mie nu imi place sa interpretez critic diverse cosmare, daca nu sunt desenate sau pictate de Francisco Goya sau descrise de artisti de nivel de geniu similar, asa ca m-am multumit sa-l descriu in cuvinte, si sa-l si inconjor de tone de alte cuvinte off-topic, efectiv la nivel superstitios ca si cum as ambala in mod adecvat un deseu cu potential de toxicitate ecologica pt aruncare adecvata. E destul de evident, de altfel, ce poate insemna imaginea unei boli incurabila legata si de aparenta uratenie a unei carapace, care este totusi atat de utila pt supravietuire si functionalitate generala, si care poate uneori lua chiar forme si aspect artistic autentic frumos, daca e manufacturata ca unealta sau implementata ca metoda de actiune de catre niste oameni creativi si talentati.

Cred ca problema mea de fond este ca in timp ce fac sex cu micul print, nu doar in perioadele pre- sau post- coitale, dar chiar in timpul actului sexual, dezvolt uneori niste emotii care mi se par in plus, (fata de placerea pura caracteristica actului sexual), sunt oarecum dulci-amar nostalgice asemanatoare duiosiei, (e, desigur, vorba mai mult ca sigur de o duiosie fata de propria mea persoana cand eram de varsta lui, pt ca in mod real NU am CUM sa simt o asemenea duiosie fata de EL realul, ca doar NU e copilul meu sau fratele meu personal, de care m-as simti oarecum legat genetic, plus ca nici macar nu il cunosc atat de bine, si nici nu vreau sa il cunosc, si nici nu cred ca e bine sa imi doresc sa il cunosc, neavand absolut nici o intentie de a-i stanjeni in vreun fel viitorul), ma nelinistesc, habar nu am ce sa fac cu aceste emotii, nu doresc sa le numesc, etichetez, sau clasific in mod total ignorant eronat, (pt ca nici pana acum nu am citit lista aia lunga de emotii de pe wikipedia, si nici nu prea vreau sa o fac), mai important chiar, NU doresc sa le proiectez in mod posibil neetic influential nejustificat asupra lui, doresc chiar sa le opresc cumva transmisia in mare parte inevitabila in acele clipe de proximitate atat de apropiata, dar efectiv nu stiu unde sa le pun, pt ca am impresia ca trebuie sa tin minte unde le-am pus pt recunostere ulterioara, (si asa ceva e ff complicat de facut cand esti dezbracat aproape total, si in general neatent la nivel profesional la tinuta cu eventuale buzunare bune de pus diverse emotii...cel mult pot sa le ascund sub pleoape...de aia si ezit sa ma uit in ochii lui, ca nu cumva sa imi scape de acolo), dupa aia nu stiu sa le descriu adecvat...o intreaga complicatie si un efort cu adevarat neobisnuit pt mine, mai ales ca nu pot sa scap de sentimentul sacaitor ca, fiind mai mare, sunt oarecum raspunzator, iar pe de alta ma simt inadecvat optim functional sexual fata de el si fata de actul sexual in sine pt ca acord atata atentie si efort fata de aceste sentimente extra in loc sa ma concentrez doar pe sex, asa cum ar fi si normal si, de altfel cred sincer, intuiesc, preferabil si chiar etic recomandabil pt amandoi.

Ah, cred ca mi-as dori sa existe un film care prezinta un lucrator profesionist de tip surogat sexual de sex masculin si orientare sexuala gay sau bi, nu doar acela recent cu un astfel de lucrator interpretat de d-na Helen Hunt, plus, desigur, filmul documentar necesar adiacent lui, ca sa pot sa invat sau macar sa deduc ceva teorie si tehnici posibil utile in acest fel de cazuri in care se amesteca in mod inevitabil o raspundere oarecum asemanatoare celei de educator cu o raspundere personala de nivel aproape cvasi-profesional...desi, desigur, NU aspir sa devin cumva nici un astfel de lucrator sexual surogat pt nimeni, nici sa ma mai bag in relatii personale cu persoane inca in formare in mod repetat, dar, totusi, just in case, ar fi mai bine sa fiu informat in legatura cu aceste lucruri, astfel incat sa stiu mai bine ce sa evit, si ce e OK de folosit, ca sa nu cumva risc sa se creeze vreo consecinta neplacuta atat pt mine cat si pt un viitor partener personal...plus, ma gandesc si la viitor, chiar in cazul unei potentiale relatii interpersonale de mai lunga durata cu cineva anume, e inevitabil ca ambii parteneri sa nu fie cumva oarecum in formare-dezvoltare functionala, (generala de diverse stadii de viata, nu de identitate personala), indiferent de varsta, si sa nu se ajunga la un moment dat sa nu trebuiasca sa functionezi pe teremen scurt fata de un asemenea partener de nivel consort atat in rol de posibil educator, cat si de elev, cat si terapist de suport cat si poate, teoretic, in rol de lucrator sexual de tip surogat uneori, daca e chiar o relatie pe termen lung de tot, in potential sickness & in health, la varste mai inaintate...cine NAIBA stie ?

URASC ideea de improvizatie amatoristica atunci cand poate veni vorba de o chestie atat de potential serioasa ca institutia casatoriei, si totodata imi recunosc in mod auto-critic autentic indolenta in legatura cu abordarea studiului mai serios al aspectelor juridice si etice ale functionarii optime in cadrul unei astfel de institutii, mai ales pt ca eu personal ma STIU deja un amator total netalentat la orice anume, daramite in legatura cu acest domeniu pedagogic-educativ-formativ, care presimt ca va fi inevitabil necesar in cadrul unei relatii maritale pe termen lung. In general, poate as fi de acord ca Iubirea ar putea reprezenta un potential sfetnic si bun calauzitor personal...pe de alta parte, stiu, ca la nivel de om obisnuit, si inca si indolent din fire fata de vreun efort sustinut deosebit, si, luand totodata in consideratie si ideea ca Iubire fara un grad de Efort nu cred, efectiv NU cred ca se poate, pana la Iubire risca sa ma manace in mod cat se poate de realist diversii sfinti de tip Eros/Cupidon, ba chiar posibil si marele mahar Dionysos, (despre care am auzit ca s-a zvonit ca ar putea fi insusi rivalul principal al sefului meu de la corporatia 1, poreclit dupa insusi zeul Apollo...desi, zau, eu personal nu prea cred ca e chiar asa in realitate, pt ca oarecum cam banuiesc, ba chiar am impresia distincta ca intuiesc + chiar stiu eu cum sta treaba cu diverse zvonuri si telefoane fara fir legate de diverse mituri care contin povesti despre rivalitati in esenta politice, mai ales daca e sa fie, in plus, indiferent de originea lor reala, ulterior istoric re-formulate si/sau interpretate pt transmisie ulterioara de catre niste persoane inadecvat optim functionale atat la nivel personal cat si profesional.)