Azi, in cautarea mea continua de perfectionare, m-am decis sa incerc si eu, pentru cateva ore, unul din pass-time-urile obisnuite ale lui Hector, baby-sitting-ul. El o face din cand in cand din niste obligatii sociale si financiare obisnuite, eu o fac rar, de obicei voluntar, doar ca sa mai verific din cand in cand daca mai am aceeasi anxietate cand sunt raspunzator temporar de bunastarea unui copil mic.
In cazul meu, va fi si o scuza buna pentru a ma absenta azi de la sesiunea de yoga care ne este mai recent bagata pe gat si noua in acest serviciu. (Nu e obligatoriu sa te duci, dar intr-o corporatie ca a noastra nu da bine nici daca strambi din nas la momentele de gimnastica de serviciu recomandate de adminstratie pentru bunastarea noastra si pentru a ne mai ocupa bucati din timpul liber excesiv din cadrul orelor de serviciu.)
Remarc ca de fiecare data cand am fost eu lasat singur sa am grija de vreun copil, mi-am petrecut vremea straduindu-ma sa ii creez conditiile potrivite pt. a-l adormi cat mai repede, astfel incat sa nu fiu cumva nevoit sa trebuiasca sa fac ceva concret in legatura cu el, de ex. sa-l iau in brate, daca e bebelus, sau sa comunic cu el, daca e un pic mai mare, ci doar efectiv sa stau de paza acolo in preajma lui.
Desi in general eu am o sensibilitate destul de accentuata pentru diverse mirosuri, si in general prefer sa nu miroasa nimic a nimic deosebit, in general nu am remarcat ca m-ar deranja in mod special mirosul specific al copiilor mici. Nici nu ma atrage, cum ma atrag din cand in cand, daca nu le simt prea des, mirosul de lemn si de piele, dar nici nu imi este respingator, cum ar fi, de exemplu, mirosul apelor de colonie sau al unor lumanari din alea parfumate. (Fata de mirosul de tamaie am sentimente ambivalente, ma atrage si ma respinge in acelasi timp, si de obicei il evit.)
Sunt in continuu uluit de finetea pielii bebelusilor si, daca o vad sub soare, chiar mi se pare uneori ca ar contine intarsii de chip-uri de diamante, cam asa cum avea vampirul ala Edward din Twilight. Dar am impresia ca aceasta stralucire incepe sa se cam piarda dupa ce implineste copilul 1 an, deoarece eu nu am vazut-o niciodata la copiii mai mari, care mi se pare ca au pielea mai mata, ci doar la bebelusi.
In rest, sunt cu totul de acord, din punct de vedere social, cu zicala, "copiii trebuie doar sa se vada, nu sa se auda." Eu am fost un copil foarte tacut, si sper ca si copilul meu sa fie la fel in timpul orelor de veghe, iar cand e vorba de culcare, sa adoarma cat se poate de usor, ca sa nu-mi fac eu probleme aiurea de ce o plange sau cum sa-l linistesc.
De cate ori am fost eu baby-sitter, eu am ales metoda cititului ca sa adorm copiii. Pentru aceasta, prefer povestile scrise de Hans Christian Andresen, deoarece, in orice limba le-am auzit sau citit eu, am remarcat, ca desi se intampla destule lucruri interesante in ele, tonalitatea generala a textului este una destul de monoton melodioasa si linistitoare, fara multe semne de exclamatie sau dialog excesiv.
As fi chiar curios sa il intreb pe Hector ce metode sau povesti foloseste el ca sa ii adoarma pe copiii de care are grija cand e pe post de baby-sitter. Ma intreb daca nu ar fi chiar un subiect potrivit de conversatie intre noi la picnic, deoarece este un subiect de obicei considerat neutru si totodata si potential interesant la nivel teoretic pentru oamenii gay de varsta noastra, neavand de a face nici cu munca noastra de fiecare zi, nici cu preocuparile personale mai imediat presante in contextul nostru.
3 kommentarer:
N-aș vrea să mint dar eu am o oarecare oroare de a avea grijă de un copil. Bebelușul e prea mic și mie să nu-l stric, copilul mai mare, până în zece ani, e prea idioțel în a asculta ce îi zic și îmi sare muștarul.
GiacomO
Nici eu personal nu am deosebita experienta in a petrece timp cu copiii. In general cred ca mie mi-e frica sa nu zic sau sa fac ceva gresit, sau sa-i scap din brate, doamne fereste, daca sunt bebelusi, si sa ma omoare cumva parintii lor. Insa mi s-a intamplat de cateva ori sa aiba cativa indeajunsa incredere in mine incat sa ma lase sa stau cateva ore pt. baby-sitting, si, in general, am procedat cum am scris mai sus: am incercat sa-i adorm cat mai repede !
Eu am o prietena buna cu vreo 3 ani mai mica decat mine si mamele nosatre erau prietene cand eram mici pana cand sa plece ea si ai ei in strainatate, si o tin minte bebelus de vreun an-doi cand aveam eu vreo 4-5 ani. Tin minte ca avea o energie mai mare decat a mea si alerga pe acolo prin casa si eu ma simteam obligat sa am grija sa nu pateasca ceva si eram mereu cu sufletul la gura si panicat incontinuu, si tin minte ce bine-mi parea cand adormea. Uneori adormea chiar asa in mijlocul jocului acolo pe covor langa mine si, in sfarsit, puteam si eu sa incep sa ma joc cu jucariile mele, desi eram asa de epuizat de nervi incat de obicei adormeam si eu bustean dupa vreo 5-10 minute de motaiala pe langa cuburi si masinute !
Dar tot ea, cand avea vreo 6 ani, mi-a zis o data o chestie ff misto, cum ca D-zeu e ca Mos Craciun si ca in Rai e ca in lumea unde traiesc Care Bears, si mi-a placut ff mult chestia asta si mi s-a parut f. usor de inteles. De aia eu in general am amintiri placute despre alti copii...desi a fost unul o data de vreo 2 ani care m-a muscat de degetul mic de la picior cand el era pe sub masa de la sufragerie si eu, care aveam vreo 6 ani pe atunci, stateam la masa cu parintii lui care fusesera invitati la noi si aveam slapi pe piciorul gol. Si tin minte ca m-a durut asa de tare de mi-au dat lacrimile, si voiam sa tip si sa-i trag una cu piciorul in cap, dar n-am indraznit si cand m-au intrebat ce am, daca ma doare ceva, de ce plang, nici atunci n-am indraznit sa zic nimic...ca ma gandeam ca o sa supar musafirii, ca o sa se simta mama mea cumva stanjenita din cauza mea ca dau vina pe copilul musafirilor, etc. A fost una din cele mai complicate momente din viata mea cand am incercat efectiv in mod activ pentru prima oara in viata sa imi inving instinctul de agresiune in mod cu adevarat rational diplomatic !
Send en kommentar