Acum ca am trecut cu bine de etapa initiala a primului contact social cu un localnic de origine etnica norvegiana, imi pot permite sa fac o pauza sa-mi trag sufletul, si sa fumez cateva tigari, permitandu-mi sa visez in continuare la planurile mele personale strategice generale pe termen mediu.
Desi m-am lasat ca un idiot si de ASE si de armata din cauze cu totul imature si egoiste, si nu am avut astfel ocazia sa fiu si eu trimis cu o bursa obtinuta prin santaj si pile la NPS sau SAMS, eu, totusi, curios din fire, mai ales in legatura cu materiile de studiu din domenii care nu ma privesc, (deoarece nu exista riscul sa-mi dea cineva note), am incercat sa invat si despre domeniul strategiei, si, citind din timp in timp, despre experienta celui mai recent razboi principal din Irak, am tras concluzia ca trebuie, totusi, sa schitezi si niste planuri strategice cu scopuri bine definite pe termen mediu, daca pe termen lung este imposibil sa estimezi, decat in mare, ce este probabil sa se intample, si scopul general final nu este decat unul mai larg, in principal unul etic-utilitar.
Pe termen scurt scopul strategic este cel despre care am amintit deja: cucerirea "heart & mind" ale lui Hector pt. o relatie de durata medie, estimata de mine in mod stiintific empiric informat la o perioada de 6 luni (in cazul de outcome optimist-realist cel mai prost) - 18 luni (in cazul de outcome neutru-realist cel mai bun), iar tactica a fost in principal aceea de stealth surveillance cuplata cu detection avoidance, in faza initiala, urmand sa ma pregatesc cultural si sufleteste cat pot eu de bine pentru invazia directa planificata pt. picnicul de la sfarsitul lunii octombrie.
Dar cum pe mine ma intereseaza, in mod evident, si soarta si bunastarea mea proprie si pe termen mai indelungat decat viitoarele 18 luni, nu am uitat ca mi-am planificat sa ma casatoresc in toamna anului 2015, cand voi fi implinit, sper, varsta cronologica de 35 de ani si varsta emotional-cognitiv-capacitativ functionala minim adecvata de minim 22 de ani, insa preferabil 26 de ani, ca sa corespunda cat de cat din punct de vedere neurostiintific cu ce se cunoaste in acest moment despre maturizarea creierului omenesc, adaptat si la observatiile mele personale despre creierul gay, (oarecum, probabil, mai primitiv, la care procesul de maturizare este mai intarziat si mai lent, durand uneori pana in pragul inceputului senilizarii ireversibile, neoferind, in mod practic, decat o mica fereastra de varsta adult competenta care trebuie anticipata si prinsa din zbor astfel incat sa ai ocazia sa iti indeplinesti in mod optim destinul discutabil de om gay pe pamant).
Nu indraznesc sa ma gandesc, decat asa la nivel de reverie ocazionala, in acest moment, si la potentialul copil pe care mi-as dori sa mi-l manufacturez cam prin 2018, deoarece nu doresc sa risc sa alunec prea tare sau prea des pe gheata utopismului ideologic de tip stiintifico-fantastic islandez.
Desi am determinat deja ca este destul de probabil, (optimist cca 65 %- pesimist cca 85 %), ca NU Hector va fi viitorul meu partener legal si, implicit viitorul tata legal al viitorului meu copil biologic, deci poate ca nu e cazul sa devin prea inflacarat, eu totusi doresc sa mai fac inca o data o pledoarie publica pentru promovarea institutiei casatoriei, care mi se pare etica, utila, si cat se poate de adecvata pentru comportamentul social general al umanitatii si pe prima jumatate a secolului XXI, si doresc sa imi afirm inca o data in mod public suportul pentru politica generala externa a Vaticanului, deoarece am impresia ca si Papa Benedict XVI isi doreste in general sa promoveze institutia casatoriei in aceasta perioada a istoriei omenirii, chiar daca dansul mentine totusi o pozitie ideologic mai restrictiva in legatura cu definitia legala a acestei institutii.
Deoarece eu nu prea obisnuiesc sa promovez lideri politici asa aiurea-n tramvai, doresc sa mentionez ca, desi am fost initial oarecum surprins de alegerea acestui Papa, deoarece chiar ca habar nu aveam cine era, intre timp am ajuns la concluzia ca este un Papa etic inclinat si progresist realist din punct de vedere politic functional, tocmai bine potrivit epocii noastre curente istorice modern contemporana neo-realista, deci am considerat ca este etic sa ii fac reclama si la mine pe acest blog inca in principal in limba romana, deoarece in limba norvegiana nu cred ca sunt indeajuns de abil sa o fac in mod adecvat, mai ales nu acum, chiar inainte de picnic, care este, in principal, o ocazie cat se poate de politica.
Doresc, totodata, prin acest post, daca este posibil, sa arat ca, oricat de gay inclinat imatur cluster B oi fi, am si eu o inima si o minte, deci posed capacitatea si gradul de empatie necesara de a intelege cat de cat dificultatile potentialelor conflicte intre liderii politic-administrativi ai lumii si cei militar-executivi, cat si posibilul tumult interior al liderilor complecsi care indeplinesc sau isi doresc in acest moment sa ajunga sa indeplineasca, prin circumstanta, ambele functii, deci, "Mr. Obama, I really feel your pain, just tough it out, (because) you can do it." + "Mr. Petraeus, I advise & encourage you to run as Presidential candidate-nominee for the Republican Party in 2016, because the US &, by extension, the World, needs your expertise, plus I don't think they have a chance in 2012."
In acest moment, in Norvegia, si, in general, in Scandinavia, institutia samboerskap, de concubinaj oficial cu anumite drepturi legale, este mai populara si chiar poate mai larg cultural acceptabila si tolerabila, decat institutia casatoriei, ekteskap, si, desi eu nu o consider adecvata pentru mine personal, o voi sustine in continuare ca fiind etica si in principal in beneficiul real al copiilor, care traiesc, in principal, dupa parerea mea, din aceasta cauza, in proportie mult mai mica aici, in Scandinavia, decat in alte tari apartinand zonei culturale istoric predominant iudeo-crestine, in familii monoparentale. Ma gandesc ca poate ca este etic si, mai ales util, de a o promova in mod mai larg in portiunile majoritare ale acestei zona culturale aflate si in afara Scandinaviei, cine stie ?
Dupa parerea mea, este mai bine, atat pentru copii cat si pentru tutorii lor legali, ca acesti copii, chiar daca sunt unici, sa creasca macar 14, preferabil 16 ani, ideal 26 de ani, in familii cu 2 parinti, care se pot sprijini unul pe altul, (atat din punct de vedere emotional cat si economic), se pot corecta unul pe altul, pot invata unul de la altul, si pot, prin urmare, sa functioneze mai bine in mod optim matur ca parinti fata de copiii lor. Deci, orice metoda de a promova acest lucru, inclusiv ideea de samboerskap, sau pana si ideile mai aiurite pe care le-am citit azi pe site-ul Ariannei Huffington, sunt etic, dupa parerea mea, de promovat.
Eu am insa inca dubii fata de efectivitatea mai larg consistenta si, mai ales, pe termen lung consistenta a promovarii ideilor in principal etic utile prin mass-media, daca nu stii cum sa folosesti in mod cat se poate de abil aliantele de convenienta cu promovarea de bunuri de larg consum. Am impresia ca exista niste bloggeri scandinavi care se gandesc la acest lucru in acest moment, dar este un drum destul de dificil, plus ca nu toata lumea functioneaza dupa aceleasi principii ale aceleiasi etici, deci, orice ai face, vei risca sa cazi in posibilele capcane ale prozelitismului.
Ingen kommentarer:
Send en kommentar