søndag den 27. juli 2014
fredag den 4. juli 2014
Baba cu rom (o poveste in stil romantic-socialist despre stramoasa savarinei)- partea 1
Am promis bloggerului Adelina Iliescu sa scriu o poveste despre cateva persoane asociate cu istoria prajiturii numite savarina.
A fost odata un fiu de voievod adevarat pe care il chema Stanislaw. S-a intamplat ca el sa se nasca in 1677 tocmai in Lwow/Lemberg, acel oras odata, mai de mult, croat, care avea sa fie ulterior, mult mai tarziu, numit chiar "micul Paris al estului", probabil in urma unui bombardament massmediatic ucrainean care aspira sa invadeze cartierul Montmartre pt a-i detrona de acolo pe promoterii publicisti cazaci care bombardasera centrul capitalei franceze cu literatura rusa inca de la 1814, an in care acei cazaci infiintasera tot acolo si primul restaurant de fast-food din lume numit, desigur pe ruseste, bistro...(desi francezii neaga acest fel de presupozitii pe care le considera probabil jignitoare, si prefera sa creada ca bistro vine de la "bistrouille", care inseamna cafea amestecata cu tuica, si este drept ca aceasta parca si rimeaza ceva mai bine cu "grenouille", puiul de balta fiind ceva considerat oarecum tipic cultural frantuzesc, plus francezilor spunandu-li-se uneori si brotaci).
La vremea lui Stanislaw exista un rege suedez, (cu parul cam roscat si un pic de chelie frontala, un fel de Om Rosu plus Om Span despre care ni se spune sa ne ferim chiar pana si in povestea despre Harap Alb), deosebit de parsiv interesat de a exploata resursele naturale ale tinuturilor europeene de est, plus de a fi el piua 1 la stabilit pretul de vanzare mondiala al acestor resurse utile plus a juca un rol global deosebit de important in comertul cu obiecte utile manufacturate din acest fel de resurse, din care putem aminti atat armament dar si oale de gatit, de fapt probabil si mobilier, (ceea ce a si reusit peste ani un fost probabil admirator de-al lui infiintand corporatia Ikea). Acest Carol al XII-lea al Suediei mereu manevra sa se afle in conflict pana si cu Imperiul Rusiei, plus chiar sa ajute in secret si pe Imperialistii Otomani, plus sa-si puna oamenii lui la putere prin tarile astea in curs de dezvoltare din fostul bloc de est, ca sa fie sigur ca primea contracte preferentiale, zau, era o situatie aproape la fel de corupta politic ca si in zilele noastre. Pana la urma l-au batut de l-au zvantat si rusii, l-au luat prizonier si turcii, desi initial el doar dorise sa ceara azil politic de la ei, (de fapt tocmai in rep Moldova, la Tighina, orasul natal al prees Emil Constantinescu), plus la sfarsit, dupa ce reusise sa scape de turci, (de fapt initial de micii producatori si comercianti basarabeni locali care il luasera la goana si-l pasasera turcilor administrativ ierarhic superiori pt ca nu-si platea facturile pt cate lucruri cumparase el pe credit de la toata lumea timp de 4 ani cat a stat la ei la Tighina, iar turcii ulterior l-au suportat numai un an la Edirne si efectiv l-au gratiat numai ca sa nu aduca si bugetul Imperiului Otoman in stare falimentara), si a ajuns si el inapoi acasa, l-au impuscat niste vecini norvegieni. Insa inainte de aceste evenimente finale mai triste, Stanislaw, care nu citise sau nu intelesese probabil povestea despre Harap Alb, (deoarece, cf Enciclopedia Diderot-Alembert, plus alte surse reputabile, fusese un copil cam maladiv, plus desi se descurcase binisor la scoala la matematica si stiinte si stia si lb latina si germana, chiar si italiana, totusi nu luase note prea mari la lb si literatura franceza, scapandu-i astfel doza de realism prezentata in maniera franceza jucausa a temelor vechi grecesti si nordice ale basmului respectiv, in afara de faptul incontestabil ca desigur acel basm original modern precursor al curentului literar de fuziune culturala unitar europeeana inca nu fusese scris la vremea lui), s-a lasat tentat de acest Carol al XII-lea sa devina regele Poloniei in locul predecesorului Augustus II cel Puternic temporar detronat. Dupa care desigur ca, odata cu trista decadere a lui Carol al XII-lea, a reinceput sa fie amenintat de Augustus II cel Puternic, (care era in stare sa rupa si potcoave asa numai cu mana plus castigase si un concurs sportiv international de aruncat vulpi cu prastia de la Dresda, in care, cf Howard L Blackmore, in "Arme de vanatoare: din vremuri medievale pana in sec 20", pag 23, ed Courier Dover, 2000, numai el reusise sa arunce in aer la peste 7,5 metri "647 de vulpi, 533 de iepuri, 34 de bursuci, si 21 de pisici salbatice" tragand de prastie doar cu un deget), si a fost nevoit sa ia calea exilului departe tocmai la Wissembourg, (o localitate din regiunea Alsacia care deja trecuse de mult de perioada ei de maxim apogeu economic si cultural infloritor din secolul 13, cf wikipedia), sub protectia franceza a regentului d'Orleans, care si asa precis nu gasise pana atunci cui naiba sa vanda sau macar sa inchirieze un palat destul de inestetic de acolo, numit initial Palatul Jaeger, si mai apoi Palatul Stanislas, (un palat care si acum, in zilele noastre, inca e de vanzare...zau, efectiv nu pare a dori mai nimeni sa il cumpere, mai ales ca necesita si acuma, la fel ca probabil si atuncea, restaurari destul de costisitoare, plus a servit si ca spital, si ca azil de batrani, zau, o fi plin de germeni si spori, si de cine stie ce reziduuri si chimicale, poate chiar si fantome, cine stie).
(...va urma...)
torsdag den 3. juli 2014
Abonner på:
Opslag (Atom)