Anticipatie

Maine dupa amiaza vine micul print pt 3 zile la Copenhaga. Atunci cand a plecat ultima data eram sigur ca nu am sa-l mai vad prea curand, poate chiar niciodata, mai ales ca mereu ma gaseste total nepregatit fara bere in casa. In Copenhaga nu e lipsa de bere si sunt si mai multe baruri si berarii, asa ca faptul ca ma aflu aici cred ca a contat in avantajul meu.

Am stat si m-am framantat cu tot felul de ganduri si azi noapte am visat si un vis destul de semnificativ. Am visat ca dormeam intr-un pat cu o cuvertura minunata de brocart luxuos si la un moment dat am levitat din acest pat si m-am reasezat la picioarele patului dormind in continuare, cuibarindu-ma relaxat pe podeaua destul de tare a carei duritate devenise insa usor amortizata de o plapuma alba de puf de gasca in care devenisem infasurat. Intreg visul a fost insotit de un senstiment destul de pregnant erotic, si de altfel intreg visul s-a transformat pana la urma intr-un vis erotic, ceea ce mie mi se intampla de fiecare data de cate ori sunt ff nervos si anticipez ceva de genul unui examen sau a unui job interview.

Cuvertura bogata de brocart de care ma indepartasem plutitor in vis trebuie sa reprezinte cumva faptul ca in sinea mea eu tind uneori sa fug de bogatia dragostei luxuriante, care mi se pare intr-un fel nepotrivita, disonanta cu exteriorul conditiei mele reale, catre un fel de austeritate aparent destul de casta insa matlasata totusi la un nivel chiar confortabil pt mine impotriva oricarui contact riscant prea dureros cu o podea de lemn deosebit de tare, desi desigur ca e doar o aspiratie, o tendinta, poate chiar uneori o alegere semi-constienta in legatura cu care nu ma simt de loc destul de sigur de vreme ce simt nevoia sa ma mut sau oricum sa ma las purtat de acea levitatie in altfel de situatie. In plus, deoarece atat camera cat si patul din vis imi erau straine, necunoscute, asta poate insemna ca sunt inca anxios in legatura cu consecintele alegerilor mele personale. Si acum ma simt din cand in cand nedumerit ce naiba caut eu intr-o relatie total aiurea cu micul print, cand el apartine unei generatii si culturi total diferite de ale mele, relatiie care nu are absolut nici un posibil viitoor, si de ce am fost atat de nejustificat de ingamfat in legatura cu relatia mea cu Nelson, fata de care am insistat sa nu tratez decat de la egal la egal, uitand cine eram si de unde veneam si unde erau toate sansele sa ma indrept eu personal in realitate, la vremea aceea baznadu-ma pe o efemera senzatie de independenta si autonomie pentru care nu aveam absolut nici o baza realista. Si acum ma gandesc ca ar fi trebuit sa imi recunosc si sa imi accept conditia realist in perpetuitate inferioara lui si sa accept ideea de a-i fi dependent, desi desigur ca nu imi cerea el submisiune, vasalitate nici atata, insa trebuia sa imi recunosc limitatiiile personale fata de el, si tocmai asta nu am vrut.

Stiam eu ca nu e usor atunci cand intervine vreo urma de competitivitate intr-o relatie oarecare, iar intre 2 barbati asa ceva este absolut inevitabil si stiu deja ca poate ajunge la niveluri chiar destul de intense, oricat de indolent si de putin competitiv sunt eu personal din firea mea, si oricat de flexibil sau diplomatic as fi fost sau incercat sa fiu, ceea ce nu era si nu e genul meu oricum. Fata de micul print ma simt mai relaxat din acest punct de vedere deoarece pur si simplu nu suntem competitivi in acelasi plan unul fata de altul, nici nu intrevad cumva vreo relatie reala de mai lunga durata intre mine si el, plus desigur el e si mult mai tanar decat mine, ceea ce imi ingaduie totodata luxul de a fi anxios doar in legatura cu chestii relationale mai mult teoretice decat practice. In sensul asta chiar ma dispretuiesc oarecum, deoarece simt ca aduc oarecum a Humbert Humbert, desigur inteles intr-un mod deosebit de abstract si referitor mai mult la latura sociopatica a unui narcisism imatur si patologic, pe care il resping din toata fiinta mea, desi stiu ca imi este chiar destul de aproape, pt ca nu am cum sa nu fiu asa, mai ales ca sunt copil unic, plus sunt si oarecum cultural roman nascut la vremea RSR, dar chiar si in plan mai larg global fac parte dintr-o generatie de oameni deosebit de rasfatati si exagerat de narcisisti.

Imi este deosebit de clar insa cat sunt de lenes si de neglijent chiar fata de mine insumi, nu numai asa in general, fata de societate. Pur si simplu nu am fost niciodata dispus la nici un fel de compromis, si de cand ma stiu mi-am dorit sa fiu eu intotdeauna in control, uitand ca de fapt nu sunt in control de fapt a mai nimica chiar la nivelul cel mai general de baza. E, desigur, o pozitie orgolioasa banala, de om narcisist si imatur, care nu doreste sa deppuna nici cel mai mic efort necesar unei relatii autentice de mai lunga durata. Desigur ca Nelson stia asta, si desigur ca si eu stiam acelasi lucru. Asa ceva nu este ceva total neobisnuit, mai ales in generatia noastra, in care exista iluzia (uneori chiar si indemnurile cvasi-educative, cvasi-PR) ca am avea o posibilitate mai mare de libertate individuala, de alegeri si optiuni personale, si nu mai trebuie sa ne multumim cu solidaritati bazate pe cine stie ce relatii oarecum subversive, pornite din "simple" pasiuni oportune si mentinute din obisnuinta. Desi acum ca e mai larg social "permisa", in acelasi timp relationarea in cuplu stabil marital sau cvasi-marital gay nu mai prezinta nici vreun mare avantaj, cel putin nu in cuplurile in care ambii parteneri au venituri, nu au copii, si sunt impozitati in stil UE, sau nici vreo aura deosebit de romantica, insa Nelson nu facea parte din UE plus stiu ff bine ca degeaba dau vina pe chestii externe, sociale sau istorice, pt ca desigur ca e si raspunderea mea sa nu ma las dus de diverse mode culturale, si sa depun efortul de a-mi construi si mentine relatiile calitative pe care le doresc.

Pe Nelson l-am iubit in mare parte si pt ca il admiram chiar sincer si imi doream sa fiu ca el, de fapt si acum mi-as dori sa pot fi ca el, desi nu am beneficiat de aceeasi educatie solida si nici nu am disciplina necesara. Insa asta totodata reprezenta si un factor destul de important de dezechilibru intre noi, in care eu nu m-as fi simtit niciodata indeajuns de bun, indeajuns de competent, si ar fi fost inevitabil sa nu ajung sa nu devin resentimentar, el devenind un fel de tata pt mine, si tocmai de recreerea acestei dinamici chiar ca nu aveam eu nevoie, chiar daca probabil mi s-ar fi potrivit, pt ca eu toata viata am cautat cumva aprobarea si sustinerea tatalui meu, desi nu eram in stare sa le recunosc nici atunci cand mi le oferea chiar sincer, asa ca pot sa zic ca daca relatia mea cu Nelson ar fi urmat acest fel de dinamica, eu as fi ramas in perpetuitate intr-un stadiu din asta adolescentin fata de el, si asa ceva chiar ca nu-mi doream si nici acuma nu-mi doresc. In nici un caz nu ar fi ajutat daca as fi ajuns sa fiu si dependent de el, chiar si o vreme deoosebit de scurta. Ma zbat ca un tampit intre aceleasi scheme idioate pe care nu le pot suferi, si pur si simplu nu vreau sa recunosc odata cum sunt si cum nu am nici o sansa de a fi altcumva decat sunt. E clar cat sunt inca de imatur si cat de putin pregatit sunt pt a relationa serios cu altcineva. Desigur, asta nu e o chestie unilaterala. Ca mine, am impresia, sunt destul de multi, majoritatea probabil, dar nu stiu de ce vreau eu sa fiu mai cu mot decta altii, de ce sa insist eu atata ca doresc o relatie pe baze de autonomie matura egala, efectiv de la egal la egal, cand asa ceva e de nivel de utopie, la fel ca si comunismul probabil, mai ales cand eu insumi sunt atat de imatur si nici nu se vede vreo sansa ca am sa ma maturizez deosebit de mult de acum inainte.

Desigur, toata anxietatea asta, inclusiv toate aceste divagatii anoste si banale, se petrec deoarece maine vine micul print iar eu, deja fiind in Copenhaga de destula vreme (plus inainte, in alta vacanta la Paris, si mai inainte de vreo 2 ori si la Londra), am ajuns acum aproape lefter, si nu am cum sa-i ofer berea cea mai buna in cadrul cel mai bun pe care mi l-as dori pt o asemenea ocazie. Mi-as fi dorit de fapt sa pot sa-l duc la Hamburg, pt ca ultima data cand am vazut din avion acest oras, pe care nu tin minte sa-l fi vizitat terestru niciodata, decat poate asa in treacat cu masina pe langa el, m-am gandit ca acesta este un oras pe care mi-as dori chiar sa-l vizitez numai alaturi de micul print, pt ca mi s-a parut ca apa avea in acea zi de primavara o culoare asemanatoare cu cea a ochilor lui, numai ca nu mai am bani si pt asta, si de aia prevad ca eu nu am sa ajung sa vizitez acest oras probabil niciodata, desi si asta pare a fi un oras care imi este recomandat cu asiduitate, habar nu am de ce, de diversi.

O poza care mi-a placut

Am vazut azi pe Internet niste fotografii efectuate de fotgraful elvetian Rene Burri si dintre toate mie mi-a placut asta:

Intoleranta

Am remarcat ca statul prelungit in Europa ma face din ce in ce mai intolerant. Nu stiu daca nu e cumva o coincidenta cauzata si de faptul ca inaintez in varsta si si asta e posibil asociabil cu un grad de intoleranta sporita. Nu stiu daca si experienta mea scandinava nu a contribuit si ea, prin aparenta asepsie a mediului inconjurator, sa ma aduca in starea de a fi mai putin tolerant fata de culori, sunete, si mirosuri chiar diverse. Nu stiu cat a putut contribui la asta si faptul ca am fost nevoit sa ma gandesc in ultima vreme in limbi pe care poate nu le stapanesc atat de bine, sau in prea multe limbi diferite, asa de la un moment la altul. Nu stiu daca o fi si cumva legat de un stress personal mai general, dar eu in general per total am avut impresia ca m-am simtit mult mai stressat de cate ori eram teritorial in Europa decat cand eram pe alte continente, chiar indiferent de daca eram in vacanta sau nu, sau daca aveam alte motive de stress personal. Nu stiu cat e in particular legat de fragmentarea culturala mai acerba europeeana, pt ca si in Asia exista acest fel de fragmentare, insa in Asia eu eram atat de strain incat pur si simplu aceasta fragmentare nu ma afecta pe mine personal din cauza unui posibil efect de gen ca "toti chinezii sau chiar toti asiaticii mi se par la fel si greu de distins unul de altul", desi desigur ca nu sunt, plus desigur ca nu toti asiaticii au epicant sau au culori de piele sau alte caracteristici exterioare ff asemanatoare...efectiv habar nu am de ce, dar eu in Asia intotdeauna m-am simtit ff relaxat, desi desigur ca la asta a contribuit si faptul ca eu in Asia de cele mai multe ori eram sau cel putin ma simteam chiar in vacanta sau oricum de nivel turist plus am evitat cu asiduitate zonele asiatice posibil neplacute pt mine, ceea ce in UE ar fi fost desigur mai greu de indeplinit.

Efectiv am avut sentimentul crescand ca nu pot sa sufar Europa in ultiam vreme, si cu cat ma apropii de centrul ei, cu atat ma enervez mai tare. Am, in plus, niste prejudecati imense fata de lb si cultura germana dominanta pe centrul UE, si, in plus, efectiv de cate ori am calatorit prin acest centru al UE pe axa nord-sud, sau chiar est-vest, de cate ori ma apropii de Viena, fie pe calea aerului, fie terestru, (deoarece cu vaporul pe Dunare nu am incercat), incep sa devin mai nelinistit. Chiar recent, calatorind oarecum de la sud catre nord, a trebuit sa trec deja de Berlin si sa ajung mai pe langa Hamburg ca sa ma pot linisti, sau ceva mai devreme, mergand de la est catre vest, devenisem din ce in ce mai ingrijorat odata ce am dat de Alpi si a trebuit sa trec de ei ca sa pot rasufla usurat. Nu are de a face cu forma de relief, sau cu traseele rutiere mai periculoase pe acolo prin Alpi, pt ca eram pe calea aerului oricum, plus la nivel rutier mie personal condusul pe coasta de sud, cea mediterana, a Europei mi se pare chiar mai ingrijorator decat condusul prin Alpi, si nici rutele de-a lungul coastei baltice, ba chiar nici cele ale coastei nord-vestic atlantice sau ale coastelor Marii Nordului, (de oricare parte a ei), nu mi se par deosebit de minunate. Nu am condus niciodata de-a lungul Dunarii, si nu cred ca m-ar incanta un astfel de traseu, la fel cum probabil nu m-ar incanta de loc vreun traseu rutier de-a lungul Rinului, Ronului sau a Loarei, plus nici un fel de croaziera pe aceste fire de apa, in general, dintre toate formele de apa dulce curgatoare, mie personal neplacandu-mi fluviile absolut de loc, desi desigur ca e si asta un fel de prejudecata, dar habar nu am de unde.

Podurile peste fluviile europeene mi se par chiar OK si chiar imi plac, atat ca idee inginereasca si aspect estetic, cat si probabil pt faptul ca ma ajuta sa ma indepartez cat mai repede de acele maluri care imi sunt in principal nesuferite. La fel de mult apreciez si podurile peste diversele intranduri sau canale maritime, dar daca ar fi sa ma plimb cu vreun vaporas pe vreun canal din asta, lucru pe care cred ca l-as face cu mai multa placere decat pe apele vreunui fluviu, as prefera totusi sa fie in directia catre oceanul liber, nu in directia catre interior. Habar nu am cat o fi legat de o posibila inclinatie catre salinitate, deoarece de fapt am impresia ca prefer marile si oceanele cu salinitate relativ redusa.

Tare mult mi-as dori sa stiu care este proportia influentata cultural din aceste prejudecati personale ale mele, efectiv lecturile sau filmele la care am fost expus, cat este legat de experientele mele personale reale (in decursul carora desigur ca oi fi putut asocia ceva placut sau neplacut legat de calatoriile de-a lungul acestor diverse zone si forme de relief), si cat o fi posibil sa fie asa vreo afinitate personala innascuta...nu-mi dau seama cum as putea afla, si desigur ca nici chiar si daca as sti nu ar folosi la nimica altceva decat la satisfacerea unei curiozitati naturale personale, deoarece eu nu am de gand sa imi modific prejudecatile in mod deosebit de drastic, cel mult sa le moderez intensitatea, fiind in general de parere ca orice om totusi adult are dreptul sa aiba prejudecatile lui personale si ca ele fac oarecum parte din identitatea acelui individ, pe care la randul ei, are desigur libertatea de a si-o exprima, descrie si manifesta cum si cat vrea, cf libertatea cuvantului si a dreptului de expresie personala, desigur atata vreme cat nu cauzeazarau altor semeni si nu incalca drepturile altor semeni si nu isi utilizeaza aceste prejudecati pt a indemna cumva si pe altii de a se comporta imoral (neetic si injust) si/sau ilegal.

Miresme erotice

Am fost ff tentat de a scrie un articol pe o tema recenta propusa de Clubul Povestilor Parfumate, desi nu sunt membru al acelui club si nici nu am de gand sa devin, el fiind in principal destinat celor carora le face placere sa scrie in stil literar artistic, plus sa fac areclame unor diferite firme producatoare sau distribuitoare de parfumuri propriu-zise, insa efectiv cred ca m-a atras aceasta tema propusa deoarece eu inca nici pana acum nu am reusit sa inteleg de ce imi recomandau diversi cand eram la liceu sa citesc carti scrise de dl Marcel Proust, (in plus fata de monotonul Portret gotic romantic al lui Dorian Gray, alaturi desigur de SF-ul larg popular printre destui), cand mie nu imi placeau la acea vreme decat clasicii realisti plus mai rar poate niste memorialisti care se exprimau cat se poate de concret si mai putin la figurat sau aluziv.

Auzind insa mai recent ca in opera d-lui Proust s-a descris, se pare, prima oara mai clar legatura dintre bulbul olfactiv, care participa si el vrand nevrand atunci cand se ingereaza din probabila politete sociala o prajiturica cu un ceai in timpul unei vizite, si mecanismul formarii memoriilor de mai lunga durata de tip explicit (declarativ), care contribuie la randul lor la supa cu galuste a unei posibile naratiuni coerente a unei istorii proprii si chiar imagini de sine care se formeaza in timpul adolescentei, mi-am dat seama ca acei fosti colegi chiar fusesera de fapt bine intentionati fata de mine deoarece credeau ca oamenii gay au probleme cu imaginea de sine si trebuie sa si-o clarifice oarecum in mod mai constiincios decat restul, inclusiv prin lecturi de fictiune care le poate prezenta role-modeluri fie neaparat gay, fie neaparat alien, nu de alt gen, ceea ce poate fi adevarat, desi nu cred ca e chiar adevarat intr-o proportie mai mare decat ar fi in populatia generala din cultura respectiva, decat poate daca acea cultura este deosebit de rigid homofoba, ceea ce eu nu am crezut niciodata despre cultura romana care e totusi o cultura sudica, solara, vesel-extravertit optimista, si orientata catre iubire toleranta si impaciuitoare si chiar lene si pasivitate placid ingaduitoare fata de tot felul de defecte proprii sau fata de straini mai ciudati mai curand decat catre retributie, agresiune, pesimism deosebit de melancolic sau excesiv de interiorizat-introspectiv sau de fapt prea mare constiinciozitate ff formal riguroasa, desigur cu cateva exceptii individuale de rigoare, dar probabil ca acei oameni fusesera cumva convinsi de propriile lor lecturi ca in Romania trebuie sa fie neaparat ca la Paris sau la Berlin si altfel nu se poate...de o astfel de misconceptie fiind probabil raspunzatori vienezii mereu ori superficiali ori indecisi si oportunisti cu ungurii lor cu tot alaturi de marea conspiratie a femeilor protestante anglo-saxone plus a celor ortodoxe ruse care au adus comunismul stalinist pe lume, inclusiv bariera informationala ulterioara a Cortinei de Fier, care i-a zapacit pe toti la creier in legatura cu semenii lor, ba chiar si in legatura cu ei insisi la un nivel ca degeaba se chinuie acum barbatii de la Max Planck sa le ajunga din urma pe femeile de la MIT si probabil ca numai in Der Spiegel a ramas vreo speranta de progres de mentalitati pe UE in legatura cu ce e mai faptic si ce e pura fictiune sau chiar zvon legat de orice posibila invazie autentic global periculoasa de extraterestri sau sfarsit al lumii, plus poate si legat de noi insine si mentalitatile noastre personale atunci cand recomandam diverse lecturi altora fara sa stim de fapt de ce, si daca le vor fi utile sau macar chiar inteligibile cat de cat.

Ma rog, ca de obicei tergiversez cu diverse speculatii mai mult sau mai putin hazlii in loc de a intra direct in subiect, pt ca de fapt nu imi dau seama cum as putea comunica in mod literar ca pe mine diverse mirosuri chiar ma stanjenesc oarecum din punct de vedere erotic, si nu e neaparat vorba de mirosuri care imi pot fi neplacute, dar in general de faptul ca am impresia ca orice miros ma poate chiar impiedica de a fi inclinat catre a stabili o legatura relationala mai intima cu altcineva in loc sa imi favorizeze aceasta inclinatie, si asta in principal pt ca, amintindu-mi de alte contexte, m-ar distrage total de la intarirea motivatiei pt a comunica la un nivel deosebit de intim personal cu acel altcineva, un lucru fata de care si asa ma cam feresc sau, daca ma decid sa purced, fata de care oricum doresc sa mentin un grad de control personal cat mai optim.

Desigur una este cheful de dragoste erotica general, asa fata de oricine s-o nimeri potrivit afin atunci in cale, si alta este decizia de a stabili o legatura autentic intima cu acea alta persoana. De exemplu, eu pot sa spun ca asa in general, daca prin jur miroase puternic a orice fel de mancare gatita la nivel total amator, chiar si mancare fata de care as fi real indiferent, pe mine asta ma binedispune si ma relaxeaza automat, pt ca sunt bucuros sa remarc ca lumea din jurul meu are ce manca, deci e vesela si se simte confortabil, asa ca pe mine personal asta nu ma poate decat imbucura si astfel as fiu mai inclinat oarecum favorabil catre a ma indragosti de cineva in curand.

Insa odata petrecuta indragostirea si odata aprobat procesul de continuare de relationare daca este considerat fezabil, propice si oportun, (deoarece desigur ca nu voi ajunge sa relationez eu personal direct cu toti aia de care m-as putea indragosti sau de care chiar imi ingadui sa ma indragostesc fie mai superficial fie mai profund), daca e vorba de relationare, eu atunci doresc ca ea sa se petreaca intr-un mediu cat mai inodor posibil ca sa pot fi catusi de putin inclinat si chiar capabil, cu un grad de atentie sporita, fara a fi distrat de alti diversi stimuli, de a relationa la un nivel mai intim, (care nu inseamna a fi angajat in relatii sexuale, ci inseamna efectiv a comunica despre mine altcuiva ceva dincolo de datele din cartea de identitate si C-V-ul profesional, plus ce preferinte de entertainment si lecturi si cumparaturi o avea Google sau Facebook listate despre mine in clipa aia, si desigur ce se poate citi de oricine ar fi interesat destul de usor de pe mutra mea si din body-language-ul meu care sunt de obicei ultra-sincere si spuntane pt ca nici nu am chef sa depun efort coregrafic, nici macar in legatura cu postura, si nici nu am inclinatia personala de a-mi rafina cumva mimica sau gesturile asa aiurea-n tramvai fara a fi sub contract profesional de actor in exercitiul functiunii in acel moment, iar poker nu am jucat niciodata pe bani sau chiar alte bunuri de oarecare valoare, decat numai odata pe dezbracate cand eram, desigur, adolescent, desi si atunci imi era destul de clar in fata cui trebuia sa-mi pierd eu camasa).

Mirosul natura de transpiratie al oricui care poate surveni in timpul sexului e desigur total OK si chiar placut incitant pt orice angajament sexual cu oricine, dar nu despre acest tip de comunicare era vorba. In nici un caz nu ma pot atasa eu personal la nivel afectiv doar bazat pe un miros de transpiratie oarecare survenit in timpul unei activitati sexuale. Stiu ca poate diversi oameni au diferente mai mult sau mai putin subtile personale in ceea ce priveste mirosul transpiratiei lor proprii, dar mie aceste diferente nu mi s-au parut niciodata deoosebit de semnificative la nivel de a contribui in mod specific la intarirea unui atasament afectiv, daca acesta era deja pe cale de a se forma, in caz ca eram intr-o relatie mai complexa cu altcineva timp de mai multe luni.

Cred sincer ca eu as putea relationa destul de liber si relaxat la nivel chiar placut si autentic intim asa din prima clipa, fara nici o prea mare problema, cu cineva care, adult fiind, sa miroasa a gris cu lapte. Insa acest tip de barbati adulti care sa fie interesati de a relationa intim cu mine personal si care sa indeplineasca in acelasi timp cat de cat un minim de atractivitate sexuala pt mine ar fi deosebit de rari, efectiv oriunde m-as afla eu in lume...desi mi s-a intamplat sa intalnesc pana acum chiar 2, (Nelson fiind fost de fapt unul din ei), insa, ca de obicei, nu era momentul potrivit ca sa pot intra eu intr-o relatie pe termen lung cu nici unul din ei, si nici nu exista vreo sansa realista de a incerca macar sa planific asa ceva pt vreun alt moment in viitor...ceea ce presupun ca va reprezenta de altfel un leit-motiv al vietii mele incepute in preajma Garii de Nord, si continuata in principal prin diverse statii de tramvai, troleibuz, autobuz, metrou, aeropoarte, gari, aerogari, popasuri de-a lungul unor autostrazi, etc., si asa ceva, desi desigur ca ma consider deosebit de norocos ca nu lucrez in sales, asa ca Willy Loman, totusi reprezinta un mod de a trai in care nu va fi niciodata propice sau oportun pt mine de a ma angaja la nivel desebit de constiincios sau serios in vreo relatie reala pe termen lung cu nimeni, decat, desigur, dupa ce voi iesi la pensie, pe care de altfel o astept cu destula nerabdare si speranta, mai ales ca nu au mai ramas decat cca 36 de ani pana atunci...o nimica toata, o generatie doar, masurata la nivel ff clasic, drept care sunt chiar curios sa aflu care vor fi modele culturale din jurul meu atunci, in ajunul decadei care va incepe cu anul 2050, cu care chiar simt, la nivel deosebit de visator-romantic plus totodata simetric satisfacator, ca voi avea o afinitate deosebita, bazat pe faptul ca am impresia ca, nu stiu de ce, am o afinitate speciala si cu modele culturale ale decadei 50 a secolului 20, la vremea careia eu nici macar nu existam !

Aniversarea a 2 capitale pe care nu le-am vizitat niciodata

Azi e ziua fondarii acum 2766 de ani a orasului Roma, capitala de azi a Republicii Italiene, si totodata si ziua inaugurarii si desemnarii oficiale a orasului Brasilia, planificat si construit in numai 41 de luni, drept capitala a Republicii Federative a Braziliei acum 53 de ani, cf o idee si o recomandare anterioara din 1821 a prof de geologie Jose Bonifacio de Andrada e Silva, consilier al primului Imparat al Braziliei independente, Dom Pedro I, dusa la bun sfarsit la initiativa din 1956 a presedintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira alaturi de efortul profesional al arhitectului si planificatorului urban Lucio Marcal Ferreira Ribeiro Lima Costa, al arhitectului Oscar Ribeiro de Almeida Niemeyer Soares Filho, care a conceput planurile pt majoritatea cladirilor oficiale, si a arhitectului peisagist Roberto Burle Marx.

 

Emisari si misionari cu talent diplomatic

Azi, 20 aprilie, eu fiind preocupat de planificarea unui nou voiaj de vacanta inaintea sosirii sarbatorii neoficiale de 1 mai, (pe care o astept cu oarecare nerabdare, nu atat din cauza solidarizarii mele cu oamenii muncii de pretutindeni care se vor bucura de acea vacanta binemeritata, ci deoarece mi-am propus ca in timpul ei sa pot lucra si eu in liniste si fara sa fiu batut la cap de prea multi manageri), in timp ce incercam sa aman pana in ultima clipa organizarea continutului bagajelor mele, (pe care il doresc cat mai simplu si ordonat, insa va fi ca de obicei un amestec de obiecte din care majoritatea imi vor fi inutile, cele autentic utile nefiindu-mi niciodata la indemana oriunde m-as afla eu in lume vreodata), am remarcat, printre alte lucruri cu care incercam sa-mi umplu timpul in mod cat mai placut, ineficace si inutil, (acest exercitiu fiindu-mi necesar pt a ma obisnui mai bine cu munca in mediu corporatist, pe care m-am decis sa il abordez din nou, dupa o pauza de recuperare nervoasa total necesara dupa cel anterior din cauza caruia ajunsesem aproape sa ma imbolnavesc chiar fizic, nu atat din ambitia personala de a infrunta diverse obstacole cu scop de a ma cali in viata, ci pt ca nu am reusit sa gasesc inca un job ideal de sofer personal si curier pt a-mi suplimenta veniturile din activitatile de phone sex, despre care stiu ca sunt de obicei mai putin cerute in timpul lunilor de vara din emisfera nordica), ca este ziua de nastere a mai multi emisari si misionari cu talent diplomatic, (talent care mie imi lipseste din pacate cu desavarsire si pe care m-am si decis in mod incapatant indolent sa nu mi-l cultiv), si mai este totodata si ziua cand in 1534, plin de curaj, dl Jacques Cartier si-a inceput voiajul de descoperire si explorare a regiunii ce va deveni ulterior Canada, (sau cel putin o parte din ea), iar in 1828 dl Rene Caillie, la fel de intrepid, a fost primul europeean non-musulman care a intrat in Timbuktu si a mai si reusit sa se si reintoarca de acolo in viata, (acesti oameni posedand probabil si ei anumite aptitudini de curaj si de incredere in sine si in efectele pozitive pt ei si pt intreaga omenire ale voiajelor lor, tot spre deosebire de mine, nu atat din pesimism cat din scepticism informat atat in mod practic empiric, cat si teoretic educat formal si informal pe banii unui nr imens de contribuabili deosebit de diversi ai secolului 20 si 21 care au contribuit cu mare entuziasm si chiar speranta la dezvoltarea unui spirit critic mai rafinat in cazul meu de copil si ulterior om realmente imatur total nerafinat si in mare parte probabil handicapat la nivel congenital, lucru in sine despre care eu nu as fi stiut daca nu as fi fost informat de altii, majoritar experti in outcome assesments de calitate, despre care cred ca aducea aminte si bloggerul Mircea Vladut intr-un articol recent).

Azi, 20 aprilie, este si ziua sarbatoririi sf Teotim, prieten al sf Ion Chrysostom din Constantinopole, insa el insusi de origine scita si episcop in orasul pe atunci, pe la sf sec 4, scitic Tomi, (devenit ulterior Constanta), un om se pare atat invatat cat si talentat diplomatic, incercand sa il reabiliteze cat de cat pe profesorul de origine greaca Origen din Alexandria in ochii biserice crestine rasaritene care era pe atunci inca indecisa daca sa il anatemizeze oficial, (din cauza ca incercase sa introduca niste notiuni filozofic spirituale oarecum mai pagane despre pre-existenta extracorporeala si posibil chiar transmigratia sufletelor, plus despre recuperabilitatea, dupa deces, la o conditie chiar posibil inocenta a sufletelor mai recalcitrante, inclusiv chiar cel al lui Lucifer, la un moment dat, plus si pt ca il considera pe Iisus Christos, desi ultra-admirabil de complet divin, totusi oarecum mai prejos in rang ierarhic decat D-zeu), si care s-a straduit sa crestineze si pe niste huni invadatori pe acolo, utilizand nu numai invataturile lui crestine, dar si niste trucuri mai magic-vrajitoresti, el fiind scit avand desigur si cunostinte ale unor metodologii interdisciplinare multiculturale de tip ultra balcanic insa la un nivel super-rafinat, si reusind sa ii pacaleasca in timpul unor dialoguri diplomatice pe niste huni care voiau sa-l ia prizonier atat pe el cat si pe oamenii lui, sa nu il bage asa de tare in seama pe el sau pe ai lui, ci sa se simta ei, atacatorii, legati in propriile lor funii si arcane, plus sa il considere ca un el de posibil zeu antic roman...ceva desigur deosebit de complicat din punct de vedere diplomatic, mai ales ca nu era ceva strict bazat numai pe argumentatie prin cuvinte, (la care insa sf Teotim se pricepea la fel de bine, fiind chiar considerat un scriitor talentat, insa era clar ca nu era intotdeauna propice de a utiliza acest tip de argument). Sf Teotim mai este cunoscut si prin faptul ca ii placuse sa poarte parul lung, desi in general nu incuraja activitatile prea vanitoase. Tot azi, 20 aprile, s-a decis si sarbatorirea unui alt sfant tot scit de origine dintr-o perioada de imediat dinaintea sf Teotim, tot de pe la Tomi, sf Betranes, care si acesta era apropiat de populatia locala pt ca si el intelegea nevoia lor de magie, insa care, nefiind atat de diplomatic ca sf Teotim, pana la urma s-a suparat si si-a parasit postul de crestinator, atunci cand i s-a cerut de la centru sa termine odata cu paganismele, ca doar nu venisera (inca) hunii, impotriva carora desigur ca ar putea fi tolerate si ingaduite si metode de crestinare mai ne-ortodoxe.

Alt misionar sarbatorit astazi este dl David Breinerd, nascut pe 20 aprilie 1718 in Connecticut, ramas la 14 ani orfan de tatal lui care fusese parlamentar de nivel statal, si la 19 ani de mama lui, mostenind o ferma, insa caruia neplacandu-i munca in agricultura, se decisese sa intre student la facultate la Yale. La Yale, fusese entuzismat de predicile entuziaste ale unor evanghelisti, si, alaturi de alti studenti inflacarati si ei, era gata gata sa se angajeze in niste activitati de tip revolutionar impotriva profesorilor pe care acesti studenti ii considerau niste bosorogi corupti, si a fost exmatriculat, desi nu facuse mare lucru decat ca il descrisese pe un asistent universitar ca fiind "lipsit de mai multa gratie decat un scaun". Deorece nu putea sa devina preot asa cum visase el, daca nu era absolvent de facultate ori de la Harvard, ori de la Yale, ori de la o alta institutie mai reputabila acreditata din UE, cf unei legi recent votate in statul Connecticut, (un stat de la bun inceput cunoscut ca fiind ff grijuliu la nivel cultural plus si din punct de vedere al intereselor locale de business de real estate fata de reputatia profesionistilor lui in ochii lumii mai largi), insa era totusi un om destul de pasionat in legatura cu educatia crestina, a fost indrumat sa devina misionar crestin in randul populatiilor nativ americane, unde s-a straduit sa crestineze mai intai indienii Housatonic (grup oarecum autonom parte din indienii Mohicani) din Long Island, apoi indienii Lenape (Delaware) din estul Pennsylvaniei si ulterior de pe langa Newark, in New Jersey, desi s-a chinuit destul de mult, adesea plangandu-se de singuratate, de lipsa de mancare, plus de faptul ca incepuse sa scuipe sange, lucru care a si dus la decesul lui de tuberculoza la numai 29 de ani, insa a avut, se pare, parte de o prietenie romantica cu fiica adolescenta de 17 ani a unui pastor in casa caruia si-a petrecut bolind ultima perioada a vietii, care a fost ulterior si ea inmormantata alaturi de el, deoarece o molipsise si pe ea de tuberculoza galopanta in timpul acelor luni in care ea l-a ingrijit cu mare devotament si care a decedat la numai cateva luni dupa decesul lui. Amintirea lui este totusi importanta, deoarece Jurnalul lui publicat postum a fost deosebit de popular, plus pataniile lui in legatura cu posibil injusta exmatriculare de la Yale au dus la infiintarea universitatilor oarecum rivale Princeton si Dartmouth, (unde in clipa asta este si micul print, desi sper ca nu se invarte printre oameni contagiosi cu tuberculoza sau alte boli infectioase). Pana la urma si Facultatea de Teologie de la Universitatea Yale, calcandu-si oarecum pe inima, s-a decis sa dea numele lui unei cladiri, Breinerd Hall, care mai recent a devenit doar o aripa, Breinerd Wing. Chiar 100 de ani mai tarziu numele lui a fost asociat si cu o misiune deosebit de dificila printre indienii Cherokee din statul Tennessee, organizata de Comisia Americana de Misiuni Crestine Acreditate printre Popoarele Straine.

La scurta vreme dupa nasterea d-lui Breinerd, pe 20 aprilie 1727, s-a nascut la Liege, in Belgia, dl Florimond Claude, conte de Mercy-Argenteau, care a fost recrutat ulterior pt serviciul diplomatic al Austriei intalnindu-se intr-un tren cu un diplomat al Imperiului Sfant Roman de Vest, Wenzel Anton, print de Kaunitz-Rietberg, (originar dintr-o familie nobila boema, probabil mai bine zis boemiana, de pe langa Viena), si care, facand parte din niste elite nobile ale UE, si nu dintr-o categorie sociala de simpli pastori si agricultori mai educati americani, nu a fost indrumat in cariera de a deveni misionar, ci ministrul diplomat al Austriei initial la Torino, apoi la Sf Petersburg, si in final la Paris, unde, doritor fiind de a apropia interesele Frantei cu cele ale Austriei, a reusit sa intermedieze cu mare succes casatoria dintre viitorul rege Louis XVI si viitoarea Marie Antoinette, plus, fiind destul de influent plus apropiat si de ministri de finante ai lui Louis XVI, d-nii Etienne Charles de Lomenie de Brienne si Jacques Necker, a reusit ca si dupa Revolutia Franceza ulterioara in care si-au pierdut destui capul, sa se refugieze totusi cu onoare si mentinandu-si profesionalismul, ca reprezentant al Austriei in Olanda, sprijinind guvernul Austriei sa intre in razboi impotriva Frantei post-revolutionare, si de acolo chiar si mai departe in cariera, ministru diplomat austriac la Londra, unde insa din pacate a decedat la numai cateva zile dupa ce ajunsese la post, nu din cauza ca ar fi fost asasinat de vreun angajat al vreunei agentii rusesti care il urmarise inca din zilele lui anterioare la Sf Petersburg, dar pur si simplu pt ca atinsese o varsta destul de inantata, plus se stie inca de mult ca in general atmosfera, clima si conditiile de la Londra nu sunt asa de sanatoase, chiar si in zilele noastre riscul de deces prematur accidental al unei persoane care locuieste acolo fiind masurat ca fiind de cca 3 ori mai mare decat riscul de a sari cu o parasuta. In ciuda pozitiei lui oarecum ambigui fata de interesele Frantei si a poporului francez, dansul este totusi memorializat astazi in Franta prin faptul ca numele de "strada Ambasadorului" a fost dat unei stradute din comuna Conflans-Sainte Honorine din zona Ile de France unde dansul isi construise un mic castel, si o invitase sa locuiasca acolo in ultimii ani de dinainte de Revolutie si pe concubina lui, cantareata bel canto Rosalie Levasseur, persoana de origine franceza de care dansul a fost atasat, cu care a avut si un copil nelegitim, caruia i-a daruit o mosie ramasa mostenire de la familia lui de pe langa Liege, Noville, si astfel si numele de cavaler de Noville si cetatenia belgiana, (deoarece mama lui cetatean francez nu l-a adoptat legal decat dupa Revolutie prin 1810, cand copilul era deja destul de mare, si abia dupa ce ea se recasatorise legal cu un cetatean francez dupa ce contele de Mercy-Argenteau decedase, si daca acel copil nu ar fi fost indragit de contele de Mercy-Argenteau, ar fi riscat sa ramana fara prea multe drepturi, ba poate chiar si pe drumuri).














 

Orasul meu personal de tip capitala culturala- partea 6

In partea de sud-sud-vest a orasului meu se afla restaurantul Corazon, un local cu bucatarie cu specific mexican, in care insa sambata seara canta o orchestra cubaneza. Desi majoritatea muzicantilor sunt chiar de origine cubaneza, bucatarul sef, bucatarii, si ospatarii sunt de mai multe nationalitati mai putin insa cea mexicana. Am auzit ca initial lucrau si cativa ospatari si bucatari mexicani in acest restaurant, insa toti au emigrat de mult in America, majoritatea ajungand, in mod aparent paradoxal, in statele Iowa si Nebraska. Nu stiu ce nationalitate are patronul acestui restaurant sau daca el locuieste in acest oras sau aiurea. Am fost de cateva ori acolo, pt ca este sigurul loc din orasul meu unde se poate gasi dulceata de nuci verzi, care se afla in meniul de aperitive, alaturi de chiles en nogada, iar in meniul de desert exista si un gris cu lapte care seamana cat de cat cu cel de care stiu eu din copilarie. Peretii restaurantului sunt decorati cu covorase tesute cu design nativ american pueblo. In orasul meu exista, desigur, mai multe restaurante cu bucatarii cu specificuri diferite, inclusiv ceva mai moderne de tip fusion.




















 

Promo Ironblogger

Am citit pe blogul lui Razvan Himself despre o campanie de nivel national (romanesc) initiata de Blogal Initiative si m-am decis sa nu mai fiu mahmur si sa aspir si eu sa fiu # ironblogger, desi nu indeplinesc criteriile de rezidenta pt a participa la campania propriu-zisa cu beneficiul de a primi unul din premiile propuse, (care nici nu ma incanta in mod deosebit, constand fie in primirea unui DVD cu filmul The Avengers 2012, eu preferand serialul initial britanic si ulterior american cu acelasi nume din anii '60, fie in bilete pt a vedea filmul Iron Man 3 in avanpremiera cu sau fara a participa si la o gala VIP, eu preferand a primi bilete la filmul In the House, chiar si pt un spectacol simplu, nu de avanpremiera sau cu gala VIP, fie in a primi puncte pt Blogal Initiative cu care nu as avea ce sa fac, deoarece nu se pot folosi la cumpararea de cadouri de pe Amazon dot com), plus nu doresc sa depun efortul de a alege promovarea unei teme anume din cele 9 propuse, (sanatate, protejarea mediului, dezvoltarea tehnologiei, pace si nonviolenta, promovarea artei, sport, educatie, iubire, sau dreptate), eu de fapt sustinandu-le la nivel principial pe toate, insa intentia conteaza, asa ca vreau sa fiu si eu # ironblogger !

Greta si Toto

Astazi se implinesc 23 de ani de la decesul la varsta de 84 de ani a d-nei Greta Lovisa Gustafsson mai cunoscuta si sub numele profesionist de Greta Garbo, poreclita si "sfinxul suedez", si 46 de ani de la decesul la varsta de 69 de ani al printului Antonio Focas Flavio Angelo Ducas Comneno De Curtis di Bisanzio Gagliardi, cunoscut sub numele de scena Toto, mai zis si "principele rasului".

Ziua "Neagra"

Deoarece nu prea reuseam sa-mi dau seama de ce m-a sculat cam mofluz azi dimineata, mi-a cautat cu asiduitate un posibil motiv, si nu am pierdut prea multa vreme ca sa pot afla ca astazi, 14 aprilie, e o zi dedicata sarbatoririi sau comemorarii unor evenimente, situatii, si conditii posibil chiar obiectiv destul de triste !

In Republica Coreeana (Coreea de Sud) azi se sarbatoreste chiar Ziua Neagra dedicata celor care NU au primit nici un cadou nici de Valentine's Day, nici de Ziua Alba, (ultima fiind cea in care in mai multe tari asiatice, urmand exemplul initial propus de Japonia, in martie, la o luna dupa Valentine's Day, barbatii sunt cei care primesc felicitari si bomboane de ciocolata de la femei) ! De Ziua Neagra, in Coreea de Sud, lumea se imbraca sobru in negru si se duce la restaurant, fie de unul singur fie in grup, sau chiar organizeaza petreceri pt a manca taitei colorati in negru pt a-si arata in mod sobru dezamagirea intr-un cadru social cat mai placut !

Tot astazi, credinciosii crestini romano-catolici pot celebra ziua sf Benezet, (al carui nume este o varianta dialectala provensala a numelui Benedict), patronul celibatarilor de pretutindeni, care tanar pastor probabil cam singuratec fiind la vremea eclipsei solare din 1177, a avut o viziune a unor ingeri care vor avea grija de oile lui, in timp ce el trebuia sa se ocupe de construirea unui pod peste raul Ron, langa Avignon, si deoarece autoritatile civile nu doreau sa ii dea autorizatie oficiala pt a face asa ceva, el s-a apucat in mod altruist sa construiasca de unul singur acest pod, si din momentul in care a asezat prima piatra, toata lumea din jur a inceput sa observe diverse miracole in jur, de ex niste orbi au reusit sa vada, niste surzi sa auda, niste paralizati sa merga, plus niste cocosati sa-si indrepte spinarea, (in total 18 oameni vindecati miraculos), drept care cetatenii de vaza mai bogati ai vremii l-au sponsorizat financiar sa termine acel pod, acel pod devenind un loc ff apreciat pt activitati de socializare utile si placute pt intreaga populatie din jur, dupa 300 de ani dedicandu-i-se chiar si un cantec ff larg popular numit initial Sous le Pont d'Avignon, (deoarece la acea vreme lumea se inghesuia SUB pod, nu pe pod, care era totusi cam ingust pt a putea acomoda prea multe persoane, si desigur ca se stia si atunci ca nu era voie sa se aglomereze si sa se supraincarce podurile dincolo de rezistenta lor obisnuita, abia mai aproape de zilele noastre titlul cantecului fiindu-i fost schimbat in Sur le Pont d'Avignon), iar la 500 de ani dupa aceea, cand costiugul lui Benezet anterior plasat intr-o capela de la unul din capetele acelui pod a fost deschis cu ocazia unei deplasari accidentale de teren cu pod si cladire cu tot provocate de o inundatie, s-a observat ca trupul lui ramasese "incorupt" (ne-descompus), drept care a indeplinit si ultimul criteriu de a putea fi venerat ca sfant oficial la acea vreme, si iata cum de atata amar de vreme capatul de pod ramas pe acolo a ramas si azi un loc de pelerinaj pt multi oameni, din care desigur probabil si destui celibatari, de vreme ce sf Benezet e chiar patronul lor.

Ma rog, legenda sf Benezet nu pare chiar atat de trista, ci e chiar frumos si placut educativa pt a indemna diversi celibatari sa se ocupe de lucruri utile pt societate in loc sa se simta tristi, insa m-am gandit ca totusi inital poate si sf Benezet fusese cam trist sau anxios asa singur fiind doar alaturi de niste oi pe acolo la vremea unei eclipsei solare din anul 1177, (an in care de fapt au avut loc mai multe eclipse solare partiale in ambele emisfere, plus una totala de durata de 4 1/2 minute, posibil insotita si de vant solar, desi aceasta probabil mai mult vizibila prin nordul Africii si cel mult pe langa Ravenna, Italia, decat pe langa Avignon, numai ca la un moment dat dupa vreo 200 de ani sediul Papalitatii a fost mutat temporar la Avignon si a fost vorba de niste campanii electorale in care trebuia demonstrat ce a construit bun Papalitatea pt poporul francez in cei 200 de ani anteriori, si desigur ca l-au gasit si pe acest pastor celibatar regional indragit de populatia franceza provensala sa il mentina si mai larg popularizat in amintirea mai multor oameni, chiar si printre non-francofoni, si la urma urmei intreaga regiune Provence a fost larg folosita in diverse campanii, nu numai politice, dar si turistice, pt beneficiul mai larg al tuturor). Oricum, statuia sf Benezet, chiar daca e cu straie aurite, arata un om carand o piatra in spate fara ca sa-l ajute mai nimeni, parand destul de singur, imagine care mie mi se pare cam trista, daca e vorba de a construi ceva...desi e probabil o prejudecata personala culturala in mare parte influentata de povestea scrisa de dl Oscar Wilde in sec 19 despre statuia poleita cu foita de aur a Printului Fericit si prietenia lui cu un randunel deosebit de constiincios si devotat si harnic.

In plus, tot azi se implinesc 808 ani de la una din cele 16 crancene batalii si/sau asedii istorice de la Adrianopole, (in ziua de azi Edirne), in care tocmai poporul prieten bulgar si-a gasit sa invadeze Tracia si Macedonia, antrenand si cativa greci si valahi probabil total dezorientati economic-politic la acea vreme ca si in zilele noastre, ca sa se lupte tocmai cu regele Baldwin 1, ba sa-i mai dea in cap in plus tocmai d-lui conte Louis de Blois, nepotul (de unchi) al lui Richard-Inima-de-Leu, (prietenul lui Robin Hood), si totodata nepotul (de bunica) al d-nei Eleanora de Aquitaine (una din cele mai bogate si puternice femei din sud-vestul UE pe timpurile medievale), creand poate astfel conditiile unor barfe si zvonuri ca Romania si Bulgaria sa fie mentinute pt inca 1000 de ani in afara spatiului Schengen, plus cu restrictii insemnate pt lucratorii lor de a avea acces la piata muncii din UE...noroc ca acest Baldwin 1 mai avea si rivali prin UE, plus ca si d-na Eleanora de Aquitaine a fost destul de barfita, inclusiv ponegrita, de diversi, si nu a fost nici ea chiar usa de biserica, ba chiar dimpotriva, desi a fost destul de rezistenta, si in ciuda a diverse incercari, inclusiv o sentinta de inchisoare de cca 16 ani, a trait pana la minim 80 de ani, ceea ce in vremuri medievale nu era chiar de ici de colo, insa cand d-na Katharine Hepburn castiga un premiu Oscar pt interpretarea rolului acestei femei, plus d-na Glenn Close un premiu Golden Globes pt un rol similar intr-un film TV, zau, asta chiar poate influenta multa lume, fie din admiratie sincera, fie din teama la fel de sincera, (ma gandesc la mine, de exemplu), deosebit de favorabil catre interesele acestei personalitati istorice despre care nici macar nu se stie cum arata, decat ca e posibil sa fi fost mai inalta decat media, si fusese descrisa ca fiind fost deosebit de frumoasa, plus cam indrazneata din punct de vedere al preferintelor vestimentare.

Alt eveniment triste posibil de comemorat azi ar mai include si decesul la varsta de numai 58 de ani (acum 668 de ani) a d-lui Richard Aungerville, originar din Bury St Edmunds, Suffolk, un preot ulterior episcop educat la Oxford in filozofie si teologie, iubitor de carti, devenit la un moment dat chiar si tutore pt unul din printii de Wales, (viitorul rege Edward III din sec 14), caruia a reusit sa-i inspire apreciere pt invatatura bazata pe cititul cartilor de tip manual, si care a si creat cuvantul "bibliofil" punandu-l intr-un titlu al unui tratat de-al lui cu elemente timpurii de notiuni de biblioteconomie si care incuraja si alti lucratori bisericesti sa fie mai constiinciosi in legatura cu lecturile din carti.

La Multi Ani, Asia de sud-est !

In acest week-end se sarbatoreste sosirea Anului Nou in diferite tari si culturi din sud-estul Asiei sau in comunitatile de oameni din jurul globului originari din aceasta parte de lume, in multe din ele celebrarile tinand 3 zile, aceasta sarbatoare marcand sfarsitul zilelor unei recolte dezirabil imbelsugate, si o perioada de ragaz bine meritat inaintea sosirii anotimpului ploios.

In Cambodgia, in care aceasta sarbatoare se numeste Chaul Chnam Thmey, care in limba khmer inseamna "intra/soseste anul nou", in prima zi de sarbatoare oamenii se spala cu apa sfintita pe fata dimineata la sculare, pe piept la pranz, si pe picioare seara la culcare, si aprind lumanari si betisoare parfumate in cinstea lui Buddha. In a doua zi de sarbatoare oamenii ofera daruri caritabile celor mai sarmani si servitorilor lor, si participa la o slujba in cinstea stramosilor lor, iar in a treia zi exista obiceiul ca oamenii sa spele statuile lui Buddha dar si sa isi spele rudele mai in varsta, bunicii de exemplu, cu apa parfumata. O prajitura traditionala care se mananca in Cambodgia de Anul Nou este kralan, alcatuit din orez fiert in aburi amestecat cu boabe de fasole si miez si lapte de nuca de cocos. Multi oameni se relaxeaza jucand diferite jocuri, fie de dexteritate si concurenta, fie de noroc, cu zaruri.

In Laos, unde sarbatoarea se numeste Pbeemai, sau mai frecvent Songkan, luna aprilie este cea mai calda luna din tot anul, chiar inainte de inceperea sezonului musonului. Desi durata oficiala a sarbatorii este de 3 zile, in multe orasele lumea sarbatoreste chiar si o saptamana intreaga. In prim azi, care reprezinta ultima zi a nunului vechi, lumea face mare curatenie in casa. A doua zi de sarbatoare este cunoscuta drept "ziua zilei care nu exista", si nu apartine nici anului vechi nici anului nou, iar abia a 3-a zi este prima zi oficiala a anului nou propriu zis. Statuile lui Buddha, calugarii budisti, prietenii familiei, dar chiar si unii trecatori pe strada, sunt stropiti cu apa parfumata cu parfum de flori naturale. Celor mai tineri a inceput sa le placa insa in ultimii ani sa se stropeasca unul pe altul cu frisca, faina, sau chiar spuma de ras ! In mod traditional initial numai fetele si femeile aveau voie sa stropeasca barbatii cu apa, insa mai recent participa toata lumea. Exista totodata si traditia de a reda libertatea unor animale tinute pana atunci captive, de ex broscute testoase, pestisori, si diverse pasari cantatoare. Exista si o traditie de a face concurs de Miss, in anumite parti alegandu-se numai dintre 7 candidate, conform povestii celor 7 frumoase fete ale regelui mitic-legendar ceresc Kabinlaphom.

In Tailanda, sarbatoarea de Anul Nou se numeste Songkran, si poate dura si o saptamana in regiunea orasului Chiang Mai din nord. Si in Tailanda lumea stropeste trecatorii cu apa, in anii mai recenti chiar cu "arme" destul de mari de plastic ! In mod traditional, se omagiau insa in principal Buddha si rudele mai in varsta si amintirea stramosilor familiali.

In Burma (Myanmar), in mod traditional, ziua de ajun a celor 4 urmatoare zile de sarbatoare a Noului An propriu-zis, se numeste Thingyan, si in aceasta zi se recomanda in mod traditional respectarea celor 8 principii budiste, nu numai a celor 5 mai importante (a nu fura, a nu minti, a nu ucide, a nu consuma alcool, a nu se angaja in activitati sexuale promiscui), asa ca in zilele mai obisnuite, cele 3 principii de respectat in plus fiind a nu se distra prin dans si alte activitati considerate prea frivole ca de exemplu a utiliza cosmetice si bijuterii, a nu manca la ore nepotrivite (potrivit fiind numai inainte de pranz), si a nu dormi in conditii mult prea luxoase sau a lenevi mult prea mult.

Insa Anul Nou nu este asociat numai cu traditii budiste, ci si hinduiste. Totodata, nu numai budistii sau hinduistii celebreaza acest an nou cu traditiile asociate lui, ci in multe tari si restul populatiei care poate sa fi fost deja crestinata sau sa apartina altor religii de mai multa vreme sarbatoreste aceste zile. In Sri Lanka, desi traditia initiala apartinea populatiei sinhaleze, sarbatoarea de Anul Nou numita Aluth Avurudda este observata aproape de toti, si este si o zi de sarbatoare oficiala, si are traditii asemanatoare atat cu Anul Nou tailandez, cat si cel sarbatorit de poporul tamil, sau cel bengali atat din zonele bengali indiene cat si din Bangladesh, sau poporul orya din statul Odisha din India de est. De exemplu, populatia tamil din Sri Lanka sau cea din Singapore, Malaezia, statele indiene Tamil Nadu si Puducherry, dar si cei din insulele Mauritius si Reunion, obisnuieste sa isi decoreze casele cu flori, oamenii adulti ofera cadouri financiare copiilor lor, in general celor de varsta mica, dar uneori si adolescentilor si tinerilor necasatoriti, tinerii participa la curse de carting sau la mici batalii cu nuci de cocos, si multi incep Anul Nou cu o baie cu ierburi aromate relaxante. Intreg Nepalul, cu atatea traditii si multiple culturi, cat si intreaga India, stat cu stat, regiune cu regiune, in cadrul diverselor traditii ale diverselor culturi indiene, sarbatoresc acest An Nou atat de vesel cat si important.

Azi e ziua limbii finlandeze !

9 aprilie fiind data decesului lui Mikael Agricola, cel care primul a pus bazele limbii finlandeze scrise in secolul 16, si totodata si data nasterii d-lui Elias Lonnrot, cel care a transcris Kalevala in forma culta si a reusit in secolul 19 sa rafineze limba finlandeza scrisa in felul in care ea este cunoscuta astazi, aceasta zi a fost aleasa pentru a sarbatori limba finlandeza

Mikael Agricola, pe numele lui de botez Michael Olaui (pe suedeza Mikkel Olofsson, pe finlandeza Mikael Olavinpoika), s-a nascut la inceputul secolului 16, (pe la timpurile cand Imperiul Portughez se lupta in Marea Arabiei cu o alianta formata intre Sultanatul indiat Gujarat, Sultanatul egiptean Mameluc Burji, si dinastia conducatoare Zamorin din regatul Calicut de pe coasta indiana Malabar, sustinute si de Imperiul Otoman plus republica Venetiana si republica Ragusa de pe langa Dubrovnik, pentru dominatia comertului transportului maritim de condimente pretioase dinspre India catre UE, iar populatia Angliei conduse de familia dinastica Tudor era afectata de Marea epidemie de Ciuma), intr-o familie de tarani relativ instariti dintr-un sat vorbitor majoritar de limba suedeza din estul regiunii Uusimaa din sudul Finlandei, (regiune care contine si orasul Helsinki, ulterior ales pentru a fi capitala Finlandei, care pe atunci nu exista ca stat independent, ci era incorporata in Regatul mai larg al Suediei, si ravnita in acelasi timp, cel putin partial, si de Imperiul Rus).

Fiind de mic remarcat ca fiind istet la invatatura, si cunoscand si suedeza si finlandeza, a fost trimis sa studieze latina si elemente de teologie la scoala Erasmus de la Vyborg (Viipuri), un orasel situat in istmul Kareliei, care apartinea pe atunci Regatului Suedez care incorpora pe atunci si aceasta regiune, (astazi apartinand Rusiei), unde a adoptat si numele Agricola ("agricultorul", cf ocupatia tatalui lui), si apoi a devenit functionar scrib pt biroul episcopului din orasul Turku. Dupa ce a fost consacrat ca preot in 1531, episcopul l-a trimis sa studieze mai departe in Germania, la Wittenberg, unde a beneficiat si de o bursa de la regele Gustav Vasa al Suediei, regiunea mai larga a Finlandei apartinand pe atunci Regatului Suedez. La Wittenberg a audiat cursurile lui Martin Luther si ale lui Philipp Melanchthon, expert in greaca, si a devenit familiar si cu lucrarile ganditorului grec antic Aristotel, si tot acolo a inceput sa se gandeasca la ideea raspandirii mai eficiente a scrierilor din Noul Testament in randul populatiei regiunii lui natale mai largi, care era majoritar vorbitoare de diverse dialecte ale limbii finlandeze prin traducerea Noului Testament in limba finlandeza, care insa nu exista inca intr-o forma scrisa in mod formal organizat, iar majoritatea populatiei, chiar daca stia si limba suedeza, in care Noul Testament era deja tradus, oricum nu stia nici sa scrie, nici sa citeasca, si era mult prea saraca pentru a cumpara o Biblie in orice limba oricum.

Mikael Agricola a conceput o carticica de 16 pagini tiparite cu elemente educative catehice crestine, (inclusiv cele 10 porunci, Crezul apostolilor, rugaciunea Tatal Nostru, prima parte a rugaciunii Ave Maria, elemente introductive despre sacramentele botezului, spovedaniei si impartasaniei, alte rugaciuni potrivite pentru dimineata si seara bazate pe Catehismul lui Luther, si 3 rugaciuni care se pot spune cand se trag clopotele unei biserici in forma luteran reformata a Angelus-ului intial romano-catolic, vestitor catre Maria al nasterii fiului ei, Iisus), numita ABC-kiria (azi cunoscuta in lb finlandeza ca ABC-kirja, abecedar sau cartea ABC, cuvantul pentru "carte" din limba finlandeza moderna oficiala de astazi provenind astfel din lb greaca). Prima editie a acestei carti a aparut in anul 1543, iar a doua editie, de 24 de pagini, in anul 1551. Apoi, a mai conceput si o culegere de rugaciuni in lb finlandeza, Rucouskiria, (in lb finlandeza moderna Rukouskirja).

In tot acest timp, el lucra si la traducerea Noului Testament in limba finlandeza, lucrare pe care o incepuse in anul 1537, pe cand era inca student la Wittenberg, si o continuase si dupa reintoarcerea lui in 1539 la Turku, ca rector al Scolii Catedralei, un job care nu ii placuse de loc, referindu-se la elevii lui de atunci ca parandu-i-se ca "niste animale neimblanzite". Desi a suferit destule necazuri in perioada lui de educator, pierzandu-si si casa intr-un incendiu, fiind si mustrat in scris de regele Gustav Vasa ca nu reusea sa ii furnizeze destui tineri seriosi educati pt a deveni colectori de impozite, a reusit totusi sa termine de tradus Noul Testament in dialectul Turku in 1548, o traducere bazata pe originalul in lb greaca, o culegere de texte in lb latina efectuata de Erasmus din Rotterdam, o traducere anterioara in lb germana efectuata de Martin Luther, si cateva versiuni biblice suedeze efectuate anterior de Olaus Petri. In timpul lucrului la aceasta traducere, Mikael Agricola a trebuit sa inventeze in mod practic cateva cuvinte care nu existasera anterior in limba finlandeza, ca de exemplu, cuvantul leu, animal desigur necunoscut in Finlanda, nici cuvantul in intelesul lui la propriu, nici la figurat, Mikael Agricola creand pt "leu" cuvantul "jalopeura" insemnand "cerb nobil" in limba finlandeza, (desi astazi mai modern ii zice totusi "leijona"), sau, pentru "strut" creand cuvantul "kamelikurki" insemnand "cocostarcul camila", (desi astazi ii zice "strutsi"). Atat in titlul cat si in continutul Noului Testament, Mikael Agricola a incercat si introducerea articolului hotarat in lb finlandeza, alegand cuvantul "se" ca un fel de echivalent al lui "the" din engleza, insa in lb finlandeza ne-existand acest fel de constructie gramaticala in mod natural, utilizarea articolului hotarat nu a reusit sa patrunda in bazele gramaticale ale limbii finlandeze, si nici astazi nu exista nici in dialectele de limba finlandeza vorbita, nici in limba oficiala finlandeza scrisa.

La sfarsitul lunii martie a anului 1557, Mikael Agricola, devenit intre timp episcop al orasului Turku, a plecat la Moscova intr-o delegatie cu o misiune diplomatica de a negocia Tratatul de Pace de la Novgorod, (intre Regatul Suediei si Imperiul Rus). In timpul drumului de intoarcere catre casa, s-a imbolnavit relativ brusc si a decedat in satul Uusikirkko (azi Polyanye) din regiunea istmului Kareliei.

Despre dl Elias Lonnrot am mai amintit in articolul dedicat Zilei Kalevala. In afara de activitatea lui de a culege povesti populare finlandeze si chiar si unele povestite de popoarele sami si de alte populatii rezidente in intreaga regiune a Finlandei, si de a le transcrie in forma culta in mod autentic creativ, contribuind totodata la dezvoltarea unei limbi finlandeze in forma mai moderna cunoscuta astazi, dansul a mai contribuit in mod important la dezvoltarea vocabularului limbii finlandeze moderne, compiland si primul dictionar Finlandez-Suedez cu peste 200 000 de termeni, si scriind si prima carte de tip manual de botanica in lb finlandeza despre flora Finlandei.

530 de ani

Azi se implinesc 530 de ani de la nasterea artistului Raffaello Sanzio da Urbino, cunoscut si mai simplu ca Rafael. Data nasterii nu este deosebit de sigura, si au existat povesti din multiple surse ca el s-ar fi nascut si ar fi murit intr-o zi de Vinerea Mare, sau ca ar fi decedat exact in ziua cand ar fi implinit 37 de ani, insa se accepta ca fiind mai probabil ca el sa se fi nascut pe 6 aprilie, si ca mai putin probabil pe 28 martie.

RIP, Roger Ebert & In Memoriam Gene Siskel

Spre comemorarea d-lui Roger Ebert, jurnalist cultural critic de filme la publicatia Chicago Sun-Times, decedat ieri la varsta destul de tanara de 70 de ani in urma complicatiilor legate de un cancer tiroidian, cat si in memoria fostului lui coleg critic de filme profesionist, dl Gene Siskel, decedat mai devreme la numai 53 de ani din cauza complicatiilor legate de o tumora maligna cerebrala, jurnalist la publicatia rivala Chicago Tribune, insa partener alaturi de dl Ebert initial in cadrul unui show de recenzii de filme difuzat pe canalul TV public PBS numit "Sneak Previews", si mai apoi difuzat pe canalul TV comercial Disney-ABC in cadrul show-ului televizat "Siskel and Ebert and The Movies", ulterior numit chiar mai simplu "At the Movies", numele acestor 2 critici de filme devenind aproape sinonim cu activitatea generala de a opina la TV despre filme, postez aceste cateva videoclipuri aratandu-i pe ambii in cadrul activitatii lor profesionale discutand mai intai despre profesia lor de jurnalist critic de filme, si apoi despre niste filme poate mai putin ff larg populare sau mai putin cunoscute publicului ff larg de astazi.

Un om de stiinta renumit bulgar

Cu ocazia celebrarii, azi, 4 aprilie 2013, a zilei sfantului parinte ieromonah cuvios Zosima, si totodata a comemorarii a 34 de ani de la inceperea celui de-al doilea congres al tineretului comunist grec, a 367 de ani de la nasterea arheologului, traducatorului si orientalistului poliglot francez Antoine Galland, primul europeean care a tradus si a popularizat minunatele povesti din colectia araba 1001 de Nopti, plus a 1199 de ani de la tristul deces la numai 79 de ani al sfantului calugar si functionar bizantin de rang ierarhic modest Platon de Sakkoudion din Constantinopole, doresc sa prezint pt informarea si sper si delectarea publicului cititor cateva aspecte biografice interesante ale unui renumit om de stiinte exacte aplicate originar din regiunea istorica traco-balcanic-danubiano-pontica, o regiune de incrucisari de drumuri atat de importanta pt continuitatea relatiilor amicale culturale si comerciale dintre popoarele adesea temerare rezidente in zonele padurilor salbatice sau prapastiilor periculoase ale vestului indepartat, pe de o parte, si popoarele totusi uneori si harnice rezidente in zonele desertice sau manoase de diferite altitudini ale orientului mai apropiat sau mai indepartat, pe de alta.

Dl Georgi Stefanov Nadjakov, nascut in decembrie 1896 (dupa calendarul de stil vechi) sau in ianuarie 1897 (dupa calendarul de stil nou) in oraselul Dupnitsa (numit Dupenitsa in documentele medievale oficiale de la Londra si cam la aceeasi vreme probabil eronat Tobinitsa in jurnalul de calatorie al cavalerului medieval turist Arnold von Harff) din sud-vestul Republicii Bulgaria de astazi, a fost un om de stiinta proeminent bulgar care a activat in domeniul fizicii teoretice si aplicate experimentale, contribuind, prin cercetarile lui in domeniul fotoelectric, la inventia fotocopiatoarelor atat de utile la un moment dat in secolul 20, care ar fi fost si astazi la fel de utile daca un om de stiinta coleg fizician rival pe jumatate bulgar (dupa tata), si pe sfert francez si alt sfert irlandez (dupa mama), dl John Vincent Atanasoff, doar o idee mai tanar decat dansul (nascut in 1903), nu ar fi contribuit, ajutat de dl Clifford Edward Berry, la inventia primului computer digital in 1939.

Desi a ramas orfan de tata la numai 16 ani, devenind raspunzator si pentru bunastarea celorlalti membri ai familiei sale, dl Georgi Nadjakov a absolvit Liceul de Baieti nr 3 din Sofia, trecand examenul de Bacalaureat cu mentiune de onoare in 1915, si inscriindu-se ulterior la Facultatea de Fizica si Matematica a Universitatii din Sofia. Datorita intrarii Bulgariei in primul razboi mondial, dl Nadjakov a fost mobilizat dupa numai un semestru de studii in aceasta universitate, fiind trimis pt a-si continua educatia in cadrul Scolii Militare pt Ofiteri in Rezerva din cartierul Knyazhevo, si desi a absolvit-o cu notele cele mai mari din randul colegilor lui din aceasta scoala, el nu a dorit sa urmeze o cariera militara, ci dupa terminarea razboiului s-a reintors la Universitatea din Sofia, dorind sa-si ajunga din urma colegii ce-si continuasera studiile acolo in aceasta perioada, unde, reusind sa termine cursurile necesare pt aceasta in numai 4 semestre de studii in anul 1920, a devenit apoi asistent universitar la catedra de fizica experimentala, si a progresat ulterior in cariera sa academica, contribuind totodata la baza dezvoltarii disciplinei academice de fizica solidelor in Bulgaria, pana la rangul de sef al departamentului de fizica experimentala in anul 1937.

Intre anul 1925 si 1926 a calatorit in Franta, unde a studiat si a lucrat alaturi de fizicianul Paul Langevin, si alaturi de dubla castigatoare de premiu Nobel (pt Fizica in 1903 si pt Chimie in 1911), d-na Marie Sklodowska-Curie. Desi a beneficiat prin colaborarea educativa si fructuoasa cu acesti doi mari oameni de stiinta, dl Nadjakov s-a referit mai tarziu, peste cca 10 ani, la acesti ani petrecuti in Franta ca la o perioada dificila a vietii lui, asemuind conditiile percepute de dansul pe atunci unei pozitii lipsite de confort intr-un fel de izolare ca intr-o "cusca Faraday".

Dl Nadjakov a contribuit si la infiintarea Institutului de Fizica din cadrul Academiei de Stiinte a Bulgariei, o organizatie reputabila infiintata initial in septembrie 1869 la initiativa unor intelectuali din diaspora bulgareasca adunati in casa d-nei Varvara Hagi Veleva din orasul Braila din Romania.

In afara de contributia lui majora la inventia ulterioara a masinilor de fotocopiat xerografice (pe hartie uscata nu umeda, ca in cazul mimeografelor anterioare) de catre dl Chester Floyd Carlson, dl Georgi Nadjakov a contribuit si la dezvoltarea tehnologiei laserului si a celei pt producerea cristalelor de silicon pur, util nu atat pt implanturi estetice si ergonomice de sani feminini sau alte proeminente folositoare in industria sexului, cat mai mult in industria semiconductoarelor si a circuitelor integrate.  Dansul a fost totodata activ in miscarea mondiala pt Pace, si, dupa ce a primit Medalia de Aur Frederic Joliot-Curie pt Pace in 1967, a devenit presedintele onorific al Consiliului Mondial al Pacii intre 1970 si 1980.

In continentul Antarcticii, un ghetar lung de 5,5 km si lat de 2 km de pe Peninsula Arctowski de pe coasta Danco din tinutul Graham, in locatia geografica aproximativa 64 grade latitudine sud si 62 grade longitudine vest, ii poarta azi numele de familie, Nadjakov. Insa, deoarece in curand soseste iarna in Antarctica, daca dorim sa omagiem amintirea acestui om de stiinta renumit bulgar in viitorul apropiat in deplin confort si relaxare, e mai bine poate sa vizitam una din statiunile turistice bulgaresti, sau chiar si din statiunile prietene grecesti sau turcesti din regiunea de interes cultural-istoric traco-balcanic-danubiano-pontica, cu sau fara ajutorul unor agentii turistice ca de exemplu Oferte Bulgaria All Inclusive, al carui reprezentant/CEO m-a si inspirat sa scriu acest articol educativ.