Wonderful Life

Deoarece duminica dimineata cand m-am indreptat somnoros, abia trezit, imbracat sumar, catre baie, am dat nas in nas cu unul care probabil petrecuse intreaga noapte in camera lui Anneline, deoarece nu o petrecuse in camera mea si nu cred ca a stat nici pe hol sau in bucatarie, si care acum se hranea zambitor cu musli si iaurt de soia, si dupa care, din pacate era randul meu sa spal vasele din bucatarie, (cf jugul semi-casnic in care m-am angajat, ca atatia altii, fara a ma gandi la acest gen de consecinte destul de practic previzibile), am preferat sa inchid ochii si sa ies cat mai rapid din casa la plimbare, desi chiar ploua cu galeata.

M-am plimbat oarecum la intamplare pe niste stradute relativ pustii, si deodata, in acordurile unui muzicant stradal care canta Wonderful Life cu destul suflet la un keyboard electronic, am zarit o vitrina nemaipomenita, cu niste pantofi de o calitate rar intalnita de mine in ultimii ani, care m-au atras atat de mult incat m-au condus intr-o reverie minunata, in care eu ii prezentam cadou Anneline-ei o pereche din acei pantofi, si pur si simplu ma uitam la ea admirand-o in timp ce se plimba sau chiar dansa in ei...desigur, dupa cateva minute de visare placuta, simtindu-ma deosebit de vinovat de faptul ca si eu am aceasta tendinta probabil misogina de a obiectifica femeile si de a le vedea drept niste papusi oarecare, cu care sa ma pot juca eu, egoist, chiar costumandu-le, cf ce-mi place mie, in loc sa le las sa se plimbe desculte sau in orice balerini sau tenisi chinezesti oarecare, sau asa cum le place lor personal, m-am indepartat de acei pantofi italieni si chiar cativa austrieci si germani cu adevarat ispititori, si am inceput sa contemplez gandul de a-mi face un tatuaj drept amintire a acestui moment minunat, insa desigur ca, prudent ca intotdeauna, am renuntat, si m-am dus in schimb la un muzeu, unde m-am distrat observand un bebelus de vreo 5 luni incercand sa angajeze in conversatie cu mult entuziasm cu ganguriri si gesturi chiar animate statueta unui leader stravechi sumerian care statea asezat pe un tron imbracat intr-o mantie cu multiple falduri si parea ca avea un chip destul de pasnic si zambitor, chiar la nivelul bebelusului, care, la randul lui, era suspendat intr-un rucsac carat de tatal sau tutorele lui la piept, si apoi m-am uitat la scheletul unui print sau leader timpuriu danez care fusese rapus in lupta pe teritoriul Danemarcei aparent prin secolul 3- 4 si fusese inmormantat cu niste artefacte de provenienta certa antic romana, cf lucratura si design-ul materialelor folosite, drept care se trasese concluzia ca acest om fusese de rang chiar inalt de vreme ce avea in posesia lui asemenea lucruri cu care a fost inmormantat, un inel de aur cu design deosebit de fin desi de gramaj consistent, un set de boluri de servit vin de bronz fin, o cupa de sticla decorata cu delfini si barci pictate in culori vii, niste piese slefuite tot de sticla utilizabile in diverse jocuri de inteligenta si noroc, si ramasitele unui corn de vanatoare chiar frumos prelucrat.

Sunt entuziasmat

Cu ocazia Zilei Nationale a Norvegiei de ieri, am vazut un grup simpatic de fete din Norvegia imbracate in costume populare nationale norvegiene sarbatorind in mod vesel ziua nationala a patriei lor la o terasa consumand vin frantuzesc, plus azi am reusit sa cumpar de la un supermarket ecologic 400 de g paine taraneasca, 120 g cascaval Port Salut, 2 ardei capia, 6 biscuiti si 6 mere PLUS 300 g de smochine cu numai 15 Euro, care, alaturi de cele 120 de g de masline Kalamata si 2 borcanele de iaurt grecesc pe care le aveam deja in casa, din care am consumat deja unul plus 10 masline, si 2 felii de paine si 1 ardei capia, sper totusi sa-mi ajunga tot weekend-ul, care e unul lung, deoarece luni este ziua a 2-a de Rusalii (daneze) si e zi libera. Asa ceva nu credeam ca este posibil ! Cred ca acel grup de fete norvegiene care mi-au iesit in cale mi-au adus noroc. Plus, datorita faptului ca locuiesc intr-o zona cu multi tineri comunisti, observ ca exista o varietate mai mare de mancare in magazine, in special din acelea de tip aperitive ecologice manufacturate de diversi calugari socialisti francezi si belgieni folosibile la diverse petreceri.

Anneline nu a dorit sa se imbrace in costum national norvegian si sa consume vin frantuzesc de ziua nationala a tarii ei, atat din cauza ca nu cred ca si-a adus cu ea costumul national norvegian, plus poate si din cauza ca e inca suparata pe fostul ei iubit de origine franceza de care s-a despartit mai demult din cauza ca a facut-o taranca norvegiana, sau din cauze oarecum similare, in sensul ca a desconsiderat-o oarecum. Mie nu-mi pasa in ce se imbraca Anneline sau daca isi manifesta patriotismul in mod mai mult sau mai putin evident din diverse motive personale. Mie imi place ca e taranca norvegiana, si, desi ei nu ii place in mod deosebit viata la ferma, eu nu m-as fi dat in laturi sa vizitez ferma tatalui ei, mai ales ca am auzit ca are si cai de calarit acolo, si nu am mai vizitat de mult un ranch adevarat, plus ca musafir pe care nu te cheama Hercule si care nici nu arata ca Hercule, nu te pune nimeni la treaba in vreun grajd, cel mult sa te invite sa te iei la intrecere cu ei in diverse competitii de aruncat niste potcoave cat mai departe si cat mai precis. Insa ea fiind o taranca mai moderna, ei nu-i pasa de chestiile astea, este chiar politic impotriva acumularii de terenuri in mana unor mari latifundiari, doreste chiar sa cedeze partea ei de ferma fratelui ei, si ea e interesata in principal sa ajute copiii cu probleme fonologice si diverse dificultati de expresie lingvistica sa vorbeasca mai corect plus sa fie intelesi si de altii mai bine, astfel incat sa nu-si mai bata joc nimeni de ei asa cum rad mai toti de dl Marian Vanghelie la TV.

Eu personal insa sunt entuziasmat mai recent si pt ca ma aflu intr-un loc care mie imi aminteste de curtea casei bunicii mele, de cand eu eram mic mic de tot, si eu vreau sa stau aici cat mai mult timp, desi stiu ca nu e decat o amintire si asta, si nu reprezinta vreun viitor real pt mine, nu e decat o alta tergiversare, o tragere de timp pt a poposi o vreme in niste amintiri placute, atata tot. Asta a devenit Europa pt mine, un loc al amintirilor mele din copilarie, pe care le pot regasi in diverse circumstante si locuri, si, chiar daca lumea spune uneori ca timpul a trecut de atunci si ca "Viena nu mai e ce-a fost odata", etc, eu stiu ca aceste impresii sunt la un nivel deosebit de superficial, nu chiar asa esential, si ca in general Europa, cu culturile ei cu tot, nu face parte din viata mea adulta. Eu nu mai sunt de mult  europeean, cel putin nu asa general cultural, desi poate ca in anumite reflexe si aspiratii sunt. Nu afirm acest lucru cu tristetete, sau cu mandrie, sau cu rusine, sau cu bucurie, etc, e ceva pe care doar il constat. E imposibil sa ramai europeean dupa ce interactionezi cu oameni din culturile altor continente atat de intim atat la ei acasa cat si aiurea, dupa ce le auzi povestile, si le resimti reverberatia bucuriilor si tristetilor lor in mod atat de direct. Totodata, cred ca e imposibil sa fii europeean daca nu ai nici o legatura cu vreo palma de pamant din acest continent, in care chiar pare a fi deosebit de important sa ai pamant. Eu nu am avut niciodata pamant in Europa, numai in alte locuri, obtinut atunci cu ambitie initiala de europeean, desi l-am jucat destul de rapid la jocuri de noroc, si desigur ca l-am pierdut. Insa chiar si inainte de a-l pierde deja il resimteam deosebit de greu atarnat de gatul meu, ca o piatra de moara, un fel de raspundere imensa pt care nu eram pregatit, pe care eu nu o mai doream, pt ca eu, atunci, eram deja pe cale de a nu mai fi europeean, sau poate de a-mi reprima sau a-mi restrange aceste aspiratii europeene, desi nu o faceam fortat de cineva sau de ceva anume, o faceam din cauza ca fusesem imbratisat atat de calduros de niste non-europeeni si acest fel de imbratisare autentic calda reprezinta pt mine o surpriza intotdeauna atat de placuta incat automat ma indragostesc un pic de acei oameni. La inceput credeam ca acestea sunt cazuri exceptionale. Intre timp mi-am dat seama ca asta e regula, si de fapt aceasta regula exista si intre europeeni, nu numai intre altii. Dar desigur, la fel cum oricine trebuie sa se desprinda oarecum de mama lui, si eu a trebuit sa imi reneg oarecum radacinile europeene, adica recunosc ca e o parte de copilarie la mijloc, dar e totodata oarecum inevitabila. La urma urmei, cand zic europeean, ma refer de fapt la un amestec de idei culturale antice grecesti si arabesti care au pus temelia culturii europeene !

Entuziasmul meu momentan insa provine si din faptul ca ma consider intr-o recreatie, intr-un fel de vacanta de responsabilitati mature. Insa oricum mie mi-au placut ff mult recreatiile atunci cand eram elev la scoala, plus vine vara la urma urmei, asa ca de ce nu ? De ce sa nu fiu asa in vacanta de fapt inca 10 ani, poate chiar tot restul vietii mele adulte ? De ce sa ma simt obligat sa muncesc in mod constiincios si organizat sau sa am responsabilitati serioase ? Poate asta era ultima nuanta de educatie europeeana care ramasese in mine, chestia ca trebuie sa fii responsabil, matur, serios. Acum, ca mi-am dat seama ca asa ceva nu se mai cere nici macar in Europa, pot sa devin cand doresc polinezian. Plus, pt mine, spre deosebire de pt un polinezian adevarat, asa ceva e si mai ieftin si mai usor, si mai convenabil. De aia tind sa plece toti scandinavii din Europa, mai de mult de foame reala, mai recent de foame oarecum spirituala. Dar eu, aici in Copenhaga, ma simt ca si cum as fi in Tahiti. E aproape acelasi lucru pt mine. Chiar probabil si costa cam la fel. Plus Anneline oricum umbla desculta prin casa. Insa, a propos de un articol recent al bloggerului Decenu despre papuci, eu inca nu mi-am pus papucii mei de plaja roz brazilieni, si nici nu cred ca am sa-i folosesc vreodata in aceasta casa, ci numai in viitor, cand oi fi la casa mea, care efectiv nu stiu daca va fi pe continentul europeean propriu-zis, desi nu o zic cu vreun grad de anticipatie, premonitie, sau planificare in minte, ci pur si simplu zic ca nu stiu.

O poezie pe care nu am chef sa o traduc

Ploaie in luna lui Marte
(de Nichita Stanescu)

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O să te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut să se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

Sirene

Azi noapte m-am culcat cu gandul la sirene, (din cele gen femei cu coada de peste, nu din alea cu trup de pasare), si m-am sculat cu gandul tot la ele ! Nu stiu de ce si sper sa nu fie vorba de vreun deosebit e rar si improbabil blestem al Ondinei survenit la o varsta adulta, mai ales pt ca am inceput sa devin ingrijorat in ultima vreme in legatura cu posibilitatea ca eu sa sforai atunci cand sunt deosebit de obosit, si nu am chef ca Anneline sa inceapa sa faca bancuri pe tema asta dupa ce ma mut impreuna cu ea. In plus, am dormit cam nelinistit, nu am putut retine ce am visat, asa ca la trezire mi-am reluat reveriile despre sirenele din noaptea precedenta. E clar ca sunt cam emotionat de gandul ca trebuie sa imi reiau relatia cu Anneline, si probabil, ca de obicei, imi fac mai multe probleme decat este cazul in realitate, insa eu am intrat intotdeauna in panica atunci cand a fost vorba de a interactiona cu femei nubile off serviciu, si ma simt in permanenta neppregatt, ca in fata unui examen deosebit de dificil. Nu imi dau seama de ce unele, printre care si ea, considera aceasta stare de autentica incompetenta de-a dreptul induiosatoare, pe cand mie personal, mai ales ca am trecut cam de mult de varsta adolescentei cand poate ca ar fi fost ceva mai acceptabil, mi se pare o stare si o conditie de-a dreptul ridicola. Uneori am impresia ca daca eu as fi femeie nu as putea sa ma suport si m-as purta fata de mine insumi (sau, ma rog, fata de cineva ca mine) cu o brutalitate oarecum similara cu care am fost eu mai comun obisnuit din partea unei proportii mai mari a fetelor si femeilor cu care am interactionat eu asa in timp ce cresteam, mai ales ca era clar ca nu aveam nici inclinatia de a fi un sfatuitor de mode competent sau macar de confesor amical, asa ca in acele stereotipii mai des intalnite despre baietii gay de tip mai larg populari printre fete.

Desigur, nu doresc sa se inteleaga ca eu as desconsidera oarecum femeile care prefera sa fie dominante si/sau ocrotitoare, numai ca aceasta atitudine care duce uneori la o indulgenta exagerata a unora fata de mine, care tind sa devin in general extraordinar de pasiv atunci cand interactionez cu femeile la nivel mai intim, (probabil din cauza unei spaime exagerate de a nu dori sa le intarat cumva !), ma plaseaza uneori in situatia dificila de a nu sti cum sa trasez limite mai clare in relatia respectiva, si pana la urma tot ele au de suferit, sau oricum capata motive destul de bune de suparare, din cauza mea...pe cand daca as sti sa ma impun de la bun inceput in mod mai clar si mai riguros, poate ca aceste suparari si insatisfactii ulterioare ar fi evitabile...habar n-am de fapt, speculez, pt ca eu nu am stiu niciodata sa ma comport in moduri sociale adecvate fata de femei, dar pe de alta parte am si renuntat de mult, adica nici nu mi-am facut probleme deosebite din cauza asta, mi-am acceptat incompetenta ca atare si asta a fost, am lasat-o balta si m-am decis de mult de tot in mod auutentic indolent doar sa improvizez, si daca merge bine, si daca nu merge iarasi bine, ca asta ar mai lipsi acum sa imi fac griji si din cauza femeilor, cand eu nu imi vad capul de atatea anxietati mult mai interesante pt mine !

Ieri, fiind in drum catre serviciu de-a lungul unei centuri mai periferice, am vazut o fata calare pe un cal de-a lungul drumului, si mi s-a parut atat de aristocratica incat cred ca a fost prima oara cand am vazut un cal cu un calaret si nu am putut retine mai nimic despre cal, decat ca era de culoare alba cu pete oarecum fumurii pestrite, ci mi-a ramas intiparita in minte in special tinuta calaretei, atat cea vestimentara cat mai ales si cea corporala, linia spatelui ei mai ales. Anneline mi se pare mult mai acvatica decat acest tip reprezentat de fata calare pe cal, desi si Anneline stie sa mearga calare, probabil chiar destul de bine, numai ca ei nu i-a placut viata de ferma in mod deosebit, si cred ca pe undeva ea prefera navigatia pe diverse ape, ca metoda de transport general.

Mda

Pana la urma m-am decis ieri seara sa ma mut cu Anneline la Copenhaga, pt ca ea mai are vreo 6 luni de practica pt a-si termina masterul si s-a decis sa se mute de la Bergen la Copenhaga pt chestia asta, asa ca am renuntat la apartamentul de pe malul fjordului si o sa ma mut cu ea intr-un apartament de pe malul unui canal. Cred ca ea face parte oricum dintr-o minoritate exclusiv de restransa de persoane cu care as putea tolera sa fiu coleg de locuinta asa la nivel de zi de zi timp de mai multe luni chiar daca am facut si sex impreuna, desi habar nu am daca se va mai intampla...probabil ca da, ca asta e situatia de obicei cand vine vorba de fete (desigur neinrudite) cu care convietuiesti, mai devreme sau mai tarziu ajungi sa faci si sex cu ele oricum, indiferent de relatia sau non-relatia existenta sau pre-existenta sau care se prefigureaza. Chiar daca Anneline va citi chestia asta, ceea ce nu prea cred ca o va interesa, si de fapt chiar sper sa citeasca pt ca asa vom avea un subiect de conversatie in primele seri cat va trebui sa ne acomodam cu locuitul impreuna, stiu ca nu se va supara pe mine...ba chiar sper sa citeasca si asta sa ne ajute sa trecem mai rapid de faza de sex astfel incat sa putem sa reintram dupa aia intr-o relatie cat de cat mai confortabila de dezinteres reciproc si sa ne putem vedea fiecare de treaba lui linistit, fara sa ne certam prea intens din cauza inevitabilei inghesuieli. Pana una alta, incerc sa ma pregatesc psihologic uitandu-ma la niste filme romantice de epoca gen Aching Hearts + Grease, iar in pauze ma uit la:

Cinco de Mayo

Francofilii posibil neinclinati sa sarbatoreasca o zi in care 8 000 de militari inalt antrenati si echipati ai trupelor franceze considerate la acea vreme printre cele mai bune din lume au fost infranti in 1862 in Puebla de cca 4 500 de militari ai armatei mexicane condusi de generalul Ignacio Zaragoza Seguin, pot sarbatori azi in schimb, la alegere, ziua de nastere a d-lui Søren Abbye Kierkegaard, care implineste 200 de ani, sau a d-lui Karl Heinrich Marx, care implineste numai 195 de ani.

Joyeux anniversaire, M le chevalier de Borda !

Deoarece nimic nu e mai satisfacator decat make-up sex dupa o cearta ca lumea, si am putut astfel sa-l conduc la aeroport pe micul print fara sa ma mai simt nici obligat nici vinovat in legatura cu relatia noastra intrata acum in parametrii obisnuiti ai "randului lumii", plus fiind totodata si asigurat ca viitorul teoretic al institutiei casatoriei gay, (in legatura cu care fusesem eu atat de ingrijorat de-a lungul vietii mele mai adult intelectual capacitativ electorale, si in mod deosebit dupa ce m-am despartit de Eric acum vreo 5 ani), pare a fi chiar unul de aur, ea fiind acum mai recent sustinuta nu numai in randul populatiei majoritar catolice sau atee a Frantei, dar pana si de catre paganii din tinuturile deosebit de indepartate ale Noii Zeelande, (sau cel putin de catre reprezentantii lor parlamentari), ma pot reapuca acum sa evit cat mai linistit si cu cea mai inalta constiinciozitate de a-mi face griji ceva mai concrete si mai realist pertinente mie personal in legatura cu faptul ca inca nu ma pot decide daca sa ma mut sau nu la Copenhaga sau poate chiar mai bine in "Portul lui Tor", (Torshavn, capitala Insulelor Faroe), deoarece de cand sunt in Norvegia de vest au inceput sa-mi lipseasca frigul, ceata si mai ales vanturile taioase, alaturi de oricare alt posibil factor motivant pt a fi mai inalt riguros din punct de vedere profesional, asa ca voi scrie cu mare placere o scurta prezentare a aniversatului ales pt azi, (de fapt deja ieri), 4 mai, dl Jean-Charles, chevalier de Borda, care implineste frumoasa varsta de 280 de ani.

Dl cavaler de Borda, nascut la Dax, educat la Colegiul Henri IV din La Fleche, (ai carui absolventi celebri ii includ si pe filozoful rationalist modern Rene Descartes, cel care a pus la punct, printre altele, si metoda stiintifica, si pe scriitorul numit abatele Prevost, autorul povestii de dragoste dintre cavalerul Des Grieux si Manon Lescaut), a fost un matematician, fizician, inginer de geniu militar, ofiter maritim, si politolog francez. Dansul a formalizat o metoda electorala ponderata folosita anterior in senatul roman antic pana in anul 105, care, dupa descrierea ei de catre dl de Borda in 1770, a redevenit populara, si in oarecare rivalitate cu metoda formalizata de contemporanul lui, marchizul de Condorcet, ambele metode dorind sa minimizeze riscurile votului majoritar absolutist si fiind doritoare de a sustine un consens al unor opinii pluraliste. Metoda Borda, care este si astazi utilizata in alegerea a 2 membri ai unor etnii minoritare in parlamentul Republicii Slovenia, si in alegerile parlamentare din Nauru, totodata si in acordarea unor trofee sportive in SUA, ca de ex Most Valuable Player in Major League Baseball, sau castigatorul trofeului Heisman pt cel mai bun jucator de baseball in echipele de colegii, si, in forma modificata, in aportionarea locurilor in parlamentul Islandei, in alegerile prezidentiale din Kiribati, si pt determinarea castigatorului concursului Eurovision, consta in clasificarea candidatilor in ordinea preferintei de catre fiecare elector cu drept de vot si acordarea de puncte candidatilor in functie de clasificarea lor ierarhizata, castigator fiind cel care acumuleaza cel mai mare nr de puncte. (In metoda Condorcet castigator este cel care apare de cele mai multe ori pe primul loc in ierarhia efectuata de diversii electori, si ea nu este azi frecvent utilizata in alegeri politice propriu-zise, ultima oara fiind fost utilizata in SUA, de ex, in anii 20 in alegerile locale din Marquette, Michigan, si mai recent in alegerile primare initiale din cadrul interior al Partidului Piratilor din Suedia, insa este utilizata in forma modificata de catre niste organizatii particulare, de exemplu alegerea membrilor comitetului conducator al Fundatiei Wikipedia.)

Dl cavaler de Borda si-a inceput activitatea publicistica stiintifica la o varsta tanara, dansul fiind primit ca membru in Academia Franceza de Stiinte pt o lucrare de balistica pe care o publicase la varsta de numai 23 de ani. A studiat apoi cronometrele si a imaginat metode mai precise pt calcularea longitudinii, contribuind si la calcularea si construirea metrului standard si la masurarea mai precisa a arcului de meridian de la Dunkirk pana la Barcelona, (metrul standard fiind fost decis de catre Academia Franceza in 1790 sa reprezinte 1/10 000 000 din distanta reala de la Polul Nord la Ecuator, iar masurarea arcului meridianului de la Dunkirk la Barcelona fiind o parte a acestui efort devenit international la care au contribuit d-nii Delambre si Mechain, ajutati de calculele d-lui de Borda). Dl de Borda fiind un fan entuziast al sistemului zecimal, a contribuit si la reimpartirea sfertului de cerc in 100 de grade in loc de 90, si a gradului in 100 de minute in loc de 60, plus a minutului in 100 de secunde, si astfel apoi a trecut si la recalcularea tabelelor logaritmice, si, desi dl de Borda nu s-a ocupat el insusi direct de asta, era gata gata sa ajungem sa impartim azi chiar si ziua in 10 ore si fiecare ora in 100 de minute, azi fiind totodata ziua 16 a lunii Floreal a anului 221, daca dl Napoleon Bonaparte nu ar fi abolit calendarul Republican in 1806, totusi amintirea cercului impartit in 400 de grade a ramas in lectia de matematica despre gradian si este folosita si azi in anumite masuratori de teren.

In amintirea carierei maritime a cavalerului de Borda, 5 nave franceze au fost numite in onoarea lui, si un cap din vestul insulei australiene Kangaroo ii poarta de asemenea numele. Un crater lunar si un asteroid ii poarta de asemenea numele, si dansul a fost ales alaturi de varul lui, naturalistul Jacques-Francois de Borda d'Oro, sa fie nas al societatii Borda din regiunea Landelor unde se afla si orasul lui natal, Dax.

O lectie dificila [rated NC-17]

Mi-am dat seama inca o data cat de prost educator sunt datorita faptului ca nu am fost in stare sa imi mentin o tinuta demna din cauza ca ma antrenasem in amintiri legate de copilaria mea atunci cand am fost ieri la Tivoli cu micul print, si l-am lasat sa se plictiseasca in timp ce eu ma distram de unul singur in labirintul cu oglinzi, incercand sa imi demonstrez mie insumi ca m-am maturizat si am devenit mai competent in legatura cu aceasta tema de cand incercasem si esuasem sa o rezolv atunci cand avusesem 10 ani, drept care si el azi, in timp ce eram la degustatul berilor straine din cadrul weekend-ului celebrarii berii, s-a luat dupa 2 americani in loc sa stea cuminte langa mine, drept care eu m-am intors singur la hotel, si acum astept sa vad in ce hal o sa vina si el, si daca va reusi sa vina de unul singur sau il vor lasa cei 2 americani, care pareau destul de solizi, la usa. Nu mai zic ca atunci cand m-am intors de unul singur la hotel, am nimerit in lift cu alti 2 americani si era gata gata sa ma iau si eu dupa ei, exact cum facuse micul print mai devreme. Noroc ca mi-am dat seama ca ei formau un cuplu stabil, deoarece unul din ei incerca sa intre in vorba cu mine in timp ce celalalt se uita tafnos la el, asa ca am renuntat sa ridic ochii din pamant si m-am prefacut ca doar doream sa le fiu de ajutor in mod serviabil echidistant amandurora cu manevratul butoanelor de ascensor in acelasi timp in care trebuia fluturata si cartela de la usa camerei in fata unui scanner, drept care pana la urma mi-au ramas amandoi recunoscatori, iar ala tafnos s-a luat de mana cu partenerul lui, impacandu-se fericit cu el, si nu a degenerat totul intr-o mica tragedie domestica. Macar atat, sa contribui la mentinerea unui cuplu stabil de americani, sa fi fost si eu in stare daca sa il tin pe micul print langa mine nu am reusit. La urma urmei tot el se vaita ca americanii nu stiu sa faca dragoste misto si nu stiu decat sa ti-o traga destul de direct, dar vad ca tot el se duce dupa ei de cate ori are ocazia. Eu nu am de gand sa imi formez prejudecati despre poporul american bazat pe cine stie ce zvonuri, plus mie de fapt mi-a facut placere sa fiu deosebit de serviabil in diverse moduri fata de Nelson, asa ca nu stiu despre ce e vorba in cazul micului print, care oricum nu are mare experienta decat cu populatia unui amarat de colegiu puritanic de pe coasta de est...ma rog, protestanti de-ai lui, oricum, asa ca astia sunt mai obisnuiti cu diverse chestii BDSM plus cred ca le si place. Mie nu-mi place decat daca e cf unor criterii deosebit de prudente propuse de mine personal, si numai la nivel ff planificat, nu ceva asa improvizat sau impulsiv-reactiv bazat pe vreo stare de intoxicatie alcoolica dezinhibata. Acum, ca sa ma consolez in timp ce astept, mi-am pus din nou videoclipul unei relatii casnic-amicale cu adevarat utopice cu Javier Bardem,