Perspectiva diplomatica asupra vechilor probleme cronice din Orientului Mijlociu- capitolul 1

Acum ca s-a terminat si cu Gadhafi si nu mai trebuie sa-mi mai fie frica si de el, azi ma simt, vrand nevrand, nevoit sa acord ceva atentie si problemei cronice a conflictelor din Orientul Mijlociu, privite si dintr-o posibila perspectiva, (probabil total nerealista), de rezolvare diplomatica, deoarece ma aflu in ultima faza a pregatirilor a intalnirii cu Hector la picnic, si inca am mari dubii despre competentele mele actuale in ceea ce priveste comunicatiile de tip diplomatic, mai ales in ocazii sociale extraordinar de complexe de acest gen, unde probabil ca trebuie sa ai talentul lui Francesco Sforza, parintele fondator al diplomatiei moderne europeene, si sa mai beneficiezi si de protectia Arhanghelului Gabriel, patronul sfant desemnat al diplomatilor, ca sa reusesti sa supravietuiesti fara prea multe gafe mereu ireparabile.

Desi nu am nici un talent pentru diplomatie, si, in mod etic, am si abandonat educatia formala din acest domeniu util pentru omenire, (in ciuda turor celor care ma sfatuiau de bine, si pe care ar fi trebuit sa-i ascult in loc sa fac ce ma taia pe mine capul, chemat de niste dorinte absurde bazate emotional-hormonal), eu, totusi, ma straduiesc, compulsiv-constiincios in continuare, sa ma perfectionez, atat in mod autodidact in timpul liber, cat si fortat-impus prin procesul de reeducare social-politica oferit mie personal, cu generozitate, rabdare, si, chiar observ, rafinament, si in stil personalizat, aici, in Scandinavia, chiar de catre corporatia pentru care lucrez.

Ca de obicei, din cauza inclinatiilor mele masochiste, in loc sa aleg pentru inceput un studiu de caz mai simplu, eu ma bag exact unde e mai greu, ba chiar aproape de imposibil de gasit vreo solutie, si, din considerente etic utilitare, totodata, unde voi fi obligat sa lupt cat mai aprig atat impotriva tendintei mele juvenile de a tine cu underdog, [*hi, there, anima mea Eva, pana acum nu-ti gasisem reprezentare aproximativa !*], si a celei mai mature de a ocroti si a apara ordinea si linistea sociala generala, cat si impotriva tendintei mele personale cronice de a ma complace in a fi las, (sub scuza ca sunt risk-adverse, si, datorita careia, in fond, am parasit deja armata...oare cat timp o sa ma mai simt vinovat din cauza asta ?), si lenes.

Oare ce personalitati as putea sa imi aleg eu ca modele demne de urmat in ceea ce priveste utilizarea diplomatiei ca posibila metoda de rezolutie a vechilor conflicte din Orientul Mijlociu ?