mandag den 3. september 2012

Relatia mea cu anxietatea- partea 2


Prima amintire din viata mea este una anxiogena, cand ma ingrijorasem sa nu cumva sa ranesc sentimentele mamei mele care chiar voise sa imi dea un cadou, si, zau, nu mi-era nici foame, plus pruna respectiva avea un viermisor in ea, dar eu totusi nu voiam sa o supar pe mama, care desigur nu remarcase ce imi oferise cadou, incercand sa ma imbie si cu alimente mai sanatoase, nu numai cu uscaturile pe care le preferam eu, mai modest si mai cumpatat-ascetic din fire, mai bine zis total mofturos, de mic copil...pt ca eu de fapt preferam mere curatate de coaja cu un curatator special de coji de mere cu maner portocaliu si apoi rase ff fin pe o razatoare speciala de cristal si amestecate ulterior special, ca sa fie si mai bune, cu firmituri de biscuiti rasi si aceia cu mare efort pe acea razatoare speciala si stralucitoare, plus imi placea sa ma uit la mama chinuindu-se sa imi prepare mie personal de mancare cu ajutorul acelui obiect sclipitor...zau, ce sa fac eu cu o amarata de pruna scoasa dintr-o punga de hartie si spalata doar asa superficial in comparatie cu asemenea minunatii cu adevarat luxoase ?

Dar ce sa fac, am simtit anxietatea primului sentiment de vina si raspundere personala, si mi-am zis in sinea mea ca trebuie sa actionez intr-un mod cat mai rafinat diplomatic...chiar tin minte acel sentiment de trac scenic din cadrul acelei prime amintiri din viata mea legata inevitabil de activitati de PR...si apoi m-am decis sa mimez mai bine decat sa zic ceva, deoarece, desigur stiam eu ce stiam in legatura cu cuvintele ce se pot misinterpreta atat de usor cand este vorba de comunicat la nivel politic cu persoanele de sex feminin, chiar si mama...ca totusi, remarcasem, vrand nevrand ca era si ea de sex feminin, ca parca era totusi mai draguta la chip decat tata, plus mai jucausa, totodata mai atenta, si precis cu vocabularul mai dezvoltat...ca mie de mic mama imi povestise absolut tot de la serviciul ei...chiar ma simt si oarecum impovarat de cate posibile secrete de stat cunosc eu personal de pe vremea RSR...si ce de documente secrete cu stampile avea mama in geanta la vremea aia...zau, oare nu i se facuse instructajul protectiei secretelor de stat ?...CINE o fi fost cel raspunzator cu prevenirea unor asemenea riscuri ?

Zau, cred ca de aia a si cazut regimul Ceausescu, deoarece angajatii lui pur si simplu NU erau atenti ce carau in posetele si servietele lor diplomat...cel putin eu stiu ca in primul rand tata NU a adus acasa nici un document, decat, zau, numai ziarul Informatia Bucurestiului, plus eu am protejat acele secrete subtilizate de mama de la cine stie ce straini cat am putut, si NU a fost din cauza mea ca a trebuit sa il puna pe Tudor Postelnicu membru supleant in CPEx in noiembrie 1984, si ulterior Ministru plin de Interne in 1987...zau, toti incompetentii s-au ingramadit pe acolo in leadership in anii aia, si eu singur ma chinuiam cat puteam sa fiu patriot, si sa incerc sa comunic la nivel inalt in acelasi timp si cu mama despre ce aveam eu personal nevoie, fara sa afle si sa se supere nici macar acel viermisor al coruptiei din acea pruna...ca totusi, pana si eu puteam sa imi dau seama, atunci, la numai 4 ani, ca nu era chiar total vina lui ca se cuibarise acolo...

Pana la urma, m-am decis sa adopt o pozitie dramatica clasica ca a d-nei Eleanora Duse cu bratul cu pruna corupta in mana intins catre mama si cu fata indurerata, soptind un singur cuvant, fara sa ii accentuez in mod exagerat emotionalitatea in mod prea suparator, ci tocmai adecvat silabelor lui respective...."uite...", (in sens de "iata dovada !")...zau, sincer cred ca nici d-na Joan Crawford nu ar fi reusit o asemenea performata cum am reusit eu in acel moment...si mama imediat a observat, si a aruncat pruna naibii cat colo ! Si pe urma, ca sa ma consoleze, mi-a facut rapid si un gris cu lapte pe care mi l-a servit ulterior din castronelul meu special de portelan alb fin cu lingurita mea speciala, din pacate de inox nu de argint, insa cu un caprior chiar mai misto decat Bambi gravat pe maner !!


(...va urma...)

Ingen kommentarer:

Send en kommentar