M-am gandit, pt o mai buna eficienta, sa incep sa imi planific timpul la nivel saptamanal. Observ ca in norvegia corporatista se utilizeaza sistemul enumerarii saptamanilor in diverse agende de lucru, de ex saptamana 22 pe anul 2012 a fost saptamana dintre 28 mai si 3 iunie, si anul 2012, fiind an bisect, are 52 de saptamani si 2 zile, cu 1 ianurie cazand intr-o duminica, si 31 decembrie cazand intr-o luni.
Tocmai am intrat in saptamana 38 a anului 2012. Eu nevand ceva deosebit de facut oricum nici acasa, (in afara de treburi casnice uzuale, pe care le fac oricum la nivelul minim necesar, mai ales ca am si masina de spalat vase), nici la jobul 1, (in afara de participarea la sedintele si seminariile de invatat cum sa ne de-stressam la locul de munca prin exercitii de gimnastica artistica in grup, sporturi pe echipe, yoga si meditatie transcendentala in grup, si dansuri de salon, desigur tot in grupuri de cate 2 sau 3 sau 4, si uneori si cate o hora, din pacate nici una cu elementul de surpriza spontana al dansului Perinita, mai numit si spin the bottle, sau macar Calusarii, ca pe astea le tin si eu minte de la diverse Revelioane corporatiste din copilarie la care am participat constiincios alaturi de parintii mei care ma carau cu ei probabil ca sa reuseasca ei sa suporte mai bine acele conventii), nici la jobul 2, (decat cateva telefoane obisnuite de phone sex dupa scenarii de mult pre-determinate ca fiind eficiente si castigatoare de minti si suflete a la marketing comun), si deja epuizand temele de securitate globala si regionala si diplomatie mondiala in legatura cu care imi planificasem sa ma ingrijorez pana acum in mod planificat, pe diverse zile ale saptamanii, acum stau sa ma gandesc ce as putea sa imi planific...
M-am decis sa ma inspir din initiativele pedagogice mentionate pe blogul Andreei Iulia Toma si sa incep sa numar cartile pe care le am in acest apartament, si care acum nu mai sunt de mult in lazi, ci stau aranjate estetic in teancuri artistice stabile pe diverse suprafete plate, deoarece, desi am rafturi din belsug, nu am o biblioteca propriu-zisa. Nu vad la ce ar folosi o asemenea numaratoare oricum, in afara de a-mi permite ocazia de a effleura aceste carti cu varful degetelor, insa nu sunt chiar atat de ahtiat dupa acest fetish zilele astea, mai ales ca Bartek imi procureaza revistele cu poze preferate mie, (desi, printre altele, imi cam baga TLS pe gat, si eu prefer NYRB, ca e mai inteligibil si are si poze mai misto + ii mai mentioneaza din cand in cand si pe d-na Joyce Carol Oates si pe dl Norman Mailer, fata de care eu am un respect deosebit, desi, ca de obicei, nu le-am citit decat cateva fragmente de opera, plus sunt cam dezamagit ca nu mai zice nici un critic mai nimic zilele astea despre dl Louis L'Amour si Dame Barbara Cartland), plus mi-am gasit in sfarsit si un magazin cu incaltaminte cat de cat acceptabila, care mi-a suplinit nevoile fetishiste destul de bine in aceasta perioada, plus acum l-am cunoscut mai aprofundat si pe vecinul cu cainele + boyfriend-ul manager din industria petrolului pt varietate, daca as simti cumva nevoia de a interactiona din cand in cand si cu un catel de rasa si/sau de a participa la cateva activitati de spionaj industrial, (desi, ma rog, asa ca interes particular specializat, eu sunt mai mult cu tevile si conductele decat cu petrolul si gazele in sine, in special pe domeniul de cunoastere al rezistentei materialelor).
Totodata, trebuie sa recunosc ca nu sunt de nivelul d-lui Jack Nicholson (in rolul din As Good As It Gets, nu ca actor profesionist, sau in alte roluri) in ceea ce priveste compulsivitatea, si singura mea fobie este cea de pisici, si nici macar aia totala, ci pur si simplu imi sunt mai putin simpatice decat cainii, plus prefer sa nu le am in preajma mea deoarece pur si simplu nu imi place de ele, dar altfel, daca nu le vad, imi sunt indiferente, iar cele din desene animate imi sunt chiar deosebit de simpatice, si am chiar deosebita empatie pt conditia lor, insa nu de un nivel atat de adorant incat sa depun efortul de a alcatui un top de preferinte. In legatura cu superstitiile, insist sa mi-o pastrez pe cea legata de gasitul unui trifoi cu 4 foi, desi nu am de gand sa incep sa il caut in mod expres prin diverse poieni, si totodata insist sa o promovez pe cea a indeplinirii unei dorinte puse in fata unei stele cazatoare, deoarece asta chiar stiu ca se implineste, pt ca mi-a confirmat mie BFF, chiar inainte de a pleca in America, cand ea avea 8 ani si eu 11.
In legatura cu alte elemente specifice de anxietate, pot evalua cred destul de corect ca singurul atat real de panica suferit de mine a fost la 13 ani, iar ipohondria mea este, asa cum ii e si definitia literara, total inchipuita, si cu beneficiu secundar de relaxare prin infotainment/entertainment de public larg cititor de blog in lb romana, in nici un caz de nivel ca as incepe sa colind eu personal pe la cabinete de medici cu liste de diverse suferinte numite simptome. Cred ca singura obsesie pe care o mai aveam era aia legata de etica, (dupa cum a remarcat cu oarecare iritare, din fericire temperata de maturitate, si blogger-ul Mircea Vladut), insa aia era doar pt ca nu stiam daca este etic jurnalistic sa scriu eu in lb romana la nivel de blog in felul meu netalentat si neexersat la exprimatul in scris liber, si pt ca ma enervasem fata de cunostintele slabe de etica jurnalistica in cadrul mass-mediei de lb romana...insa cine sunt eu sa judec, ca doar nici macar nu consum acel gen de mass-medie in mod excesiv.
Deci zau daca mai am de ce sa ma ingrijorez. Ramene, desigur, problema cu ce sa imi umplu spatiile din agenda personala. Insa nu sunt deosebit de nelinistit ca nu voi avea cu ce, eu fiind pt mine insumi o sursa nesecata de inspiratie. Nu stiu daca am mai mentionat ca mai de mult o cunostinta m-a catalogat ca fiind deosebit de consecvent si de stabil, inca de cand aveam 21 de ani, in legatura cu neinfluentabilitatea mea de catre elementele din mediu, cat si fata de influenta mea asupra mediului inconjurator. Insasi mama mea a remarcat de cand eram mic ca stateam unde ma punea si nu ziceam nimic deosebit, in nici un caz nu obiectam, ci pur si simplu ma ocupam linistit de treburile de interes pt mine, adica diverse exercitii de relaxare cu scopul de a ma simti bine eu personal, ca de plans nu cred ca am plans decat de vreo 4 ori in viata mea de a intrat in panica intreaga familie deoarece asa ceva era total neasteptat, plus ca dupa aia m-am speriat si eu de panica lor, ca doar nu doream sa creez panica in jurul meu. Desigur, daca cineva imi punea vreo intrebare, eu eram intotdeauna la dispozitia lor, ba chiar dadeam si un search in diverse surse de informare, si raspundeam cat stiam eu de bine, sau ziceam direct, "ah, ce chestie, tocmai am citit in Informatia Bucurestiului in legatura cu aceasta ca...etc."
Ce mai, e clar, imi dau pana si eu seama ca sunt ca un adevarat stalp de telegraf atat pe ninsoare cat si in arsita zilei. Desigur, cu dezavantajul de a fi deosebit de rigid, si neretezabil decat probabil cu un topor, daca as fi din lemn, sau cu echipamente deosebit de scumpe daca as fi de beton. In orice caz nu ma pot identifica cu un pom pt eu sunt manufacturat de oameni in primul rand, cf planuri protoptip conceptual copyright parteneriat de business D-zeu + mama Natura, NU direct de D-zeu si mama Natura, ca doar nu sunt Adam.
Din punct de vedere ipohondru s-ar putea pune problema daca as avea o tulburare de personalitate. Pot sa spun eu ca nu am deoarece nu am suferit in nici un fel din cauza felului in care sunt pana acuma, si nu cred ca au suferit nici altii din jurul meu din cauza mea, cel mult unii au putut resimti cateva secunde de dezamagire usor rezolvabile prin a-mi intoarce spatele si a pleca din prejam mea. Iar parintii mei, desi dezamagiti de destule ori de mine, mai ales ca si-au dat seama din prima ca eu voi fi cam singur in viata, s-au obisnuit de la un timp, plus ca nu e vina mea ca nu au dorit sa imi ofere un fratior sau surioara, deoarece eu, prevazator, le-am atras atentia asupra acestui lucru inca de la vreo 8 ani, (mai ales ca stiam ca BFF urma sa plece, plus incepusera sa imi plece si toti colegii de clasa unul cate unul din RSR si ulterior Romania), ca ar cam fi cazul, insa daca au zis "nu", (probabil pt ca sincer cred ca erau ocupati cu alte treburi chiar de importanta nationala mai semnificativa decat "eroicul" dl Patapievici cu ICR-ul lui cu tot, care a cheltuit milioane de Euro bugetari romanesti ca sa promoveze cultura Romaniei la 1 targ de carte european + 1 show american, si a condus o echipa de chiulangii care isi puneau probabil copii de cls a 7-a sa faca compuneri despre cultura Romaniei pt site-urile oficiale ale Romaniei din strainatate si sa faca booking-uri turistice pt plimbarile a 2 artisti romani pe ici pe colo, ca altfel nu-mi pot explica, si in legatura cu asta eu nu imi voi schimba parerea, oricat de superficiala si de nesimtita ar putea fi ea considerata), eu ce era sa le fac ? Deci raspunderea in legatura cu singuratatea mea pe lume e chiar 50 % eu- 50 % ei.
LOL ! Noroc ca mama si tata nu citesc de pe bloguri ! Ca, zau, cum ii stiu eu, daca ar citi asta acuma, ar incepe imediat, mai tare ca in Seinfeld, sa-si reproseze unul altuia, "pai tu nu ai vrut", "ba tu", "zau, a fost o decizie luata in comun, ce era sa facem cu atatea treburi de importanta vitala nationala pe capul nostru plus 2 bunice si 1 bunic", "dar de strabunica ai uitat ?", "pai e din cauza ta, ai uitat cum ai distrus Ford-ul lui strabunicul cand aveai 16 ani, cum era sa mai facem inca un copil in acele conditii de penurie si de tranzitie ?", "pai Manea Manescu a fost de vina", "ba UNICEF-ul a fost, ca tu erai indragostit de Andreea Marin cand eu stateam la coada pt diverse resurse financiare pt a porni un business capitalist in pas cu vremurile", "care Andreea Marin, ca eu eram ocupat cu d-na Thatcher la vremea aceea", "da, si acum cu Merkel, lasa ca te stiu eu", "ce bine era pe vremea lui Brejnev", "ti-am zis eu ca Keynes e mai tare ca Friedman, dar teoria ca teoria, ca practica ne omoara, si uite cum sufera acum copilul...precis din cauza mafiotilor academici corupti de 100 de ani incoace de la Universitatea din Chicago si a d-nei Lagarde", "care Lagarde, ce conteaza ca a fost promovata Lagarde in loc de alalaltul, ca aia e o institutie oarecare, nu ai vazut ce-a zis dl Jin Liqun de la investitii mondiale chineze catre UE ?", "ce Liqun, betivul ala ?!", "tu mai bine gandeste-te ce raspunderi ai tu fata de copil, niste visatori amandoi", etc. !
=======
Disclaimer: linkurile din acest articol si de fapt din nici un articol de pe acest blog nu au si nu vor avea nici o legatura cu persoane reale cu care m-am intalnit eu sau am interactionat eu personal vreodata in real life in "carne si oase", (in afara de cativa sefi de state, si/sau personalitati publice marcante cu care ar fi fost imposibil sa nu ma intalnesc in viata mea personala atat de exotic neobisnuita si de interesanta de baiat gay/homosexual predominant, insa, dupa cum a fost dat, nu numai din Bucuresti)
4 kommentarer:
Cu mult timp in urma imi facusem o lista cu toate cartile pe care le aveam in casa. De cate ori mai cumparam o carte, o treceam pe lista, cu numar de ordine. Dar nu m-a tinut prea mult. :))
Mi se pare ciudat totusi sa te apuci de numarat cartile din casa.
Mie imi place cum te autocaracterizezi: rigid, singur, cuminte, la dispozitia celorlalti. Cam asa te vad si eu, numai ca esti si simpatic uneori.
Multumesc pt compliment, insa on-line nu-mi reuseste umorul meu preferat astfel inca sa par simpatic, si ies in schimb ca o caricatura. Dar asa este exprimatul on-line, care este un mediu oarecum totalitar din acest punct de vedere al restrictiilor miscarilor fetei si ale corpului, plus ca este intr-o limba oarecum straina pt mine, deoarece eu nu am nici un exercitiu de a ma exprima in scris despre mine insumi sau despre alti oameni in stil literar-jurnalistic cu nuante culturale romanesti, care mi se pare stilul cele mai recunoscut si agreat de blogosfera de lb romana, (dupa cum mi se pare, insa e posibil sa ma insel...plus stiu ca un blog face parte din mass-media, deci intr-un fel ma simt obligat sa ma conformez, dar iese ridicol datorita lipsei de talent si de exercitiu pt asa ceva).
Da, nici eu nu as numara cartile mele, eu nu imi numar nici banii, zau...ma uit asa in mare cat e in portofel si cat e in cont, si daca am ceva bine, daca nu iar bine, cam tot aia e. Desigur nu e ceva neaparat recomandabil, dar asa sunt eu total nepasator fata de diverse produse de hartie, probabil pt ca nu le-am dus lipsa nici macar in perioada de penurie de rechizite din decada 80 din Romania...tin minte ca imi aducea mama uneori acte vechi de la serviciu ca sa ma joc pe spatele foilor lor...de atuncea apreciez eu stampilele si semnaturile oficiale, listele oficiale, etc...de aia probabil am avut si tendinta sa ma fac functionar birocrat. Insa desigur in zilele noastre se foloseste din ce in ce mai putina hartie, probabil ca e bine ca se face economie de copaci, sau de alte resurse din care se poate face hartia, iar in legatura cu banii se previne posibila tendinta de a tipari bani in nestire, prevenindu-se fenomenele inflationiste nedorite...desi desigur exista alte dezavantaje pe financiar daca oamenii nu mai asociaza in mintea lor banii cu niste obiecte, pur si simplu nu mai inteleg ce valoare au, se pot afunda in datorii sau altii pot fi tentati sa schimbe pozitiile unor virgule, Doamne fereste...
Send en kommentar