Asta e singurul text in stil literar pe care l-am compus si editat eu personal in viata mea. Majoritatea celorlalte texte de pe acest blog care pot suna pe alocuri scrise in stil literar sunt ganduri catre mama si tata si bunici si bunice, din cand in cand amanti sau chiar iubiti ocazionali, insa nici unul autentic simplu roman in gandul meu catre ei, deoarece eu nu tin minte nici un vis vreodata in lb romana, doar tin minte ca atunci cand aveam intre 4 si 6 ani, mama ma intreba cateodata, "ai visat frumos azi noapte ?", si eu raspundeam exact ca un profesionist constiincios inca de pe atunci, atat fata de protejata mea BFF, cat si angajatorul meu oficial, mama, (autentic experta toata viata in rol complex multiplu in lb romana de mama fata de mine, de sotie fata de tata, de fiica si de sora fata de mama si fratii si surorile ei, de functionar economist de stat, de angajator particular de bodyguarzi, si profesori de limbi straine, de sef de CTC si de director de protectia muncii fata de corporatia mea personala individuala cu raspundere mai mult decat limitata...LOL ! mama mea, o fetita oarecare nascuta in sectorul 2, devenita ulterior de nivel de adevarat CEO super-functional de corporatie autentic romana...cum sa nu stai cu ochii mari uimiti fata de o asemenea femeie din Romania?...), cat si ca elev de alfabetizare catre tata, (deja multilingv, functionar cu deosebit de inalte raspunderi, sot, fiu, tata deosebit de bun, ginere admirabil al buniciii mele materne...tata...pe care eu personal l-am suparat si ingrijorat de atatea ori si intotdeauna m-a primit cu bratele deschise, ratacitor de prin diverse locuri si ganguri, efectiv jegos si zdrentaros, uneori muritor de foame si vagabond si cersetor si hot, insa el, tata, NU a fost niciodata dezamagit, ci doar ingrijorat pt mine, atata tot...tata...cum sa nu te inclini fata de un asemenea om obisnuit din Romania ?...)...ce raspundeam, ce le povesteam eu atunci intre 4 si 6 ani in lb autentic doar romana parintilor mei ? Pai ce sa le zic decat chiar asa, "mmm...paiii...parca se facea ca era....".
Doar atata stiu eu personal sa gandesc si sa rostesc la nivel AFECTIV in lb romana. "Multumesc" si sa raspund la intrebari scolareste "mmm...paiii...parca se facea ca era..."...adica CINE sunt si CINE voi fi eu, dement senil, acolo, in Vanuatu, peste 40 de ani ? Efectiv, cand ma dezbraci pe mine de toata invatatura, si nu raman decat eu simplu afectiv uman, nu sunt decat la fel ca un copil oarecare care primeste orice ca un cadou, uimit, si care incerca, atunci cand e intrebat vreo intrebare, sa isi aminteasca ce o fi visat azi noapte, dar nici nu stie daca a visat sau daca a citit intr-o carte de povesti mai demult. ASA voi fi eu inainte sa mor batran de tot (sper !) si atunci, in timp sau imediat dupa ce mor, eu Sper si Vreau sa Cred ca poate voi avea norocul sa o intrezaresc macar o singura data pe Bunica, doar o clipa, ca ea e singura fata de care eu personal nu mi-am luat ramas bun, si simt ca trebuie sa-i spun cumva, "Bunica, sunt bine, sa stii ca sunt bine si am avut o viata, bunica, EXACT ca-n povesti. Te iubesc." Numai ei as putea sa ii spun acel Te iubesc in lb autentic romana, pt ca bunica mea doar o sa ma ia in brate si nu o sa-mi puna nici o intrebare, si numai fata de ea eu nu ma voi simti vreodata obligat sa fiu profesionist in nici un fel...o femeie simpla si minunata nascuta in mahalaua Colentina din sectorul 2 Bucuresti.
...d r a fost prima mea dragoste erotica adolescentina gay la 16 ani amandoi in Romania, insa eu la el m-am gandit numai in lb engleza, si cu el nu am comunicat niciodata prin cuvinte simplu romanesti, ci prin ochii mei deja de mult multilingvi, iar el m-a intrebat in romaneste "e OK ? vrei ?" inainte sa ne sarutam, dupa ce ne tinusem destul de mult timp de mana, mana mea drepta in mana lui stanga...secunde, minute...apoi unul lateral fata de celalalt....alte secunde transformate in minute cu incetinitorul...apoi oarecum intorsi unul fata de altul...oare secunde sau minute...apoi inca o vreme lunga de tot, imbratisati, ochi in ochi...minute, minute intregi de tacere, si doar de simtire de inima plina...insa daca el in clipa aceea mi-ar fi spus ca ii era cumva sete, eu m-as fi dus si la 50 de kilometri departare ca sa-i aduc apa daca nu era cumva mai aproape, si numai pe jos atat dus cat si intors, sperand ca inca ma asteapta....probabil ca nu...iar tot timpul asta eu la el m-am gandit numai in lb engleza, cu gandul deja la ce simpla paruse cartea Cea de-a 17-a vara, (pe care o imprumutasem dintr-o biblioteca proprietate personala a Vaticanului si o citisem in vara de dininte sa implinesc si eu 17 ani), fata de dragostea mea fata de el...si poezia mea de dragoste catre el a fost de la inceput si ramane Sonetul 43 din portugheze scris de d-na Elizabeth Barrett Browning, pe care il gasisem intr-un manual de liteartura de liceu oarecare din aceeasi biblioteca cat se poate de reala, care insa nu se afla pe teritoriu romanesc, si cu gandul la d r l-am copiat eu cu mana mea cu carioci de culori diferite manufacturate in tara d-nei T, pe o bucata de carton lucios A4 manufacturat in tara lui Karl, pe care dupa aia am renuntat sa il pun ca un poster pe perete cum avusesem de gand initial, ci l-am pastrat intr-o tipla de plastic intr-un sertar al biroului meu, unde e si acum, in fosta mea camera din copilarie si adolescenta din acel sector 2, si pe care nu am nevoie sa il mai revad in persoana niciodata deoarece il stiu bine pastrat, si stiu ca mama si tata nu l-ar arunca niciodata, la fel cum nu ar arunca nici acel dream-catcher primit cadou de mine de la BFF, care este in aceeasi camera agatat in perete...si asta ramane atat etica cat si politica mea personala legata de iubire autentica reala, oricat m-oi fi jucat aseara cu Mikey de-a primii oponenti parlamentari britanici de Regat Unit de tip mai nou, de inceput de secol XIX romantic, (adica de-a dl Henry Addington, 1st Viscout Sidmouth, prim ministru Tory, el, si Lordul William Wyndham Grenville, fost Ministru al Tuturor Talentelor, plus sef de Camera de Lorzi, plus opozant din umbra Whig la acea vreme de inceput de sec XIX britanic, eu).
(...va urma...)
2 kommentarer:
De cand nu ai mai fost acasa la parintii tai, Rudolph? De cand nu ai mai venit in Romania?
Eu nu am mai fost in Romania de vreo 2 ani, insa parintii mei au venit aicea de cateva ori, dar efectiv nu prea au fost prea entuziasmati. Mama de fapt prefera Viena si alte locuri turistice cu obiective mai putin naturale, si cu mai mult shopping de calitate.
Send en kommentar