Azi am avut chef de a spune cuiva un secret, nu ca as avea unele deosebit de interesante sau utile la ceva anume, insa simteam nevoia de o doza de complicitate. Stiam deja ca nu Bartek e omul potrivit pt asta, dar pana la urma lui i l-am spus mai intai, deoarece eram prea incantat de actiunea de a-l impartasi si el a fost primul care mi-a iesit azi in cale. A ramas suprins ca i-am acordat aceasta onoare, si, dupa cum era anticipat, nu a stiut ce sa faca cu ea, urandu-mi succes pe mai departe in viata si cariera. Apoi s-a intors la cafeaua pe care avusese de gand sa o bea cand aparusem eu, iar eu am plecat mai departe catre statia de autobuz, stiind ca se va uita la un moment dat lung dupa mine si apoi se va intreba daca ar fi fost cazul sa imi spuna altceva decat acea urare sincera si binevoitoare.
Deoarece autobuzul nu venea, am renuntat sa ma mai duc la serviciu, si am luat-o catre magazinul de produse de ciocolata, unde o tiganca m-a rugat sa-i dau ceva bani. Eu, pastrandu-mi banii pt minim 2 ciocolate Summerbird, m-am facut ca o ignor, insa am remarcat ca nu s-a suparat pe mine, ba chiar mi-a zimbit cu simpatie cand a vazut in ce magazin aveam de gand sa ma duc. (Chiar am in realitate, uneori, acest efect de induiosare a persoanelor de etnie rroma, si, de cate ori apare, folosesc acest efect la maxim astfel incat sa nu ma sacaie sau sa ma fugareasca pt bani nici un tigan.)
Am gasit niste bomboane Summerbird care aratau ca niste oua albastru-pestrite de prepelita de poveste cu diametru de cca 4 cm si altele care aratau ca niste patratele de marmura de culoarea fildesului cu vine ff pal vanat-gri, si, fericit, am cumparat 2 cutii. Mie nu imi place ciocolata in sine in mod deosebit insa uneori admir constructiile la care participa si ea, si acestea admirate de mine astazi mi s-au parut cu adevarat exceptionale. Cand am iesit din magazin, tiganca din colt, zarindu-mi zambetul incantat, a ras si ea, vesela catre mine, zornaind din canuta de tabla cu monezi pe care o tinea din mana, insa nu in sens solicitant, ci ca un acompaniament al sentimentelor mele.
Dupa aceea, oarecum inspirat, mi-am cumparat si apa Fiji si o paine frantuzeasca cu crusta crocanta si miez pufos-elastic plin de fragmente de seminte de floarea soarelui, mi-am luat si ultimul nr al revistei Time cu pres Clinton aratand cam emaciat pe coperta, insa insistand, intotdeauna optimist, sa ne vanda "5 idei care s-ar putea sa schimbe lumea", si, deoarece aveam deja mainile cam incarcate de pungi, cand am vazut in sfarsit un autobuz, m-am urcat si eu in el, desi mergea in sensul opus serviciului.
Soferul a pornit cam brusc, reusin sa ma dezechilibreze, si am cazut usor, fara sa vreau, pe un scaun chiar alaturi de Meaulnes. Nevenindu-mi sa cred ca era chiar el, am tras pe furis cu coada ochiului, si am observat ca era chiar usor mai in varsta decat atunci cand ii citisem numele prima oara, insa deoarece si eu crescusem de mult de atunci, era totusi mai tanar decat mine. Avea parul o idee mai lung si fata mai rotunda decat le tinusem eu minte. Nu am indraznit sa il ating in nici un fel, nici macar din greseala, si m-am prefacut preocupat de activitatea complicata de a-mi muta pungile de plastic din poala catre o suprafata pregatita de a primi diverse bagaje, si de a verifica cat era ceasul, timp in care el se uita amuzat la mine, in timp ce asculta muzica si el, ca toti oamenii zilelor noastre in mijloacele de transport in comun.
Se pare ca soferilor polonezi din Norvegia le place sa se joace de-a Mario Andretti, si sa ia strans curbele destul de largi si generoase ale diverselor intersectii cu sens giratoriu, ba chiar si a sinusoidelor molcome necesare de apropierea de vreo statie pe drum drept, deoarece, in timp ce ma jucam cu ceasul meu de mana, una din pungile mele de plastic nesupravegheata momentan era gata gata sa se rastoarne, drept care Meaulnes a salvat-o, razand catre mine. Ca de obicei cand ma indragostesc, mi se incalzeste usor o bucatica de suflet, incepand sa se topeasca usor pe la margini ca o bucatica de unt in tigaia mea diafragmatica, si mi-am permis sa rad si eu catre el, multumindu-i. Pe urma i-am dat recunoscator, cadou, un ou albastru-pestrit de Summerbird, si el l-a admirat sincer, ca un cunoscator amator, ridicandu-l mai intai la nivelul ochilor lui albastri-fumurii, zambindu-i cu apreciere din buzele lui de culoare roz-ciclamen de dimensiuni perfecte.
Patratelul de marmura de Sienna l-am admirat impreuna ulterior, testandu-i rezistenta la fracturare incercand sa il impartim in 2 bucati, una pt fiecare, insa pana la urma nu le-am degustat, ca oricum nu ciocolata e importanta, chiar si cea modelata deosebit de artistic, si am inceput sa azvarlim unul catre altul cu diverse pietre, din fericire, cvasi-pretioase. Meaulnes a castigat aceasta batalie, pt ca purta un pulover tricotat dintr-o lana aspra care il apara ca o camasa de zale asezata direct pe piele, pe cand eu eram in lana cu un procent prea redus de casmir, si aveam inca un strat de bumbac dedesubt, asa ca a durat mai mult sa ma dezbar de armura, care si asa ma impovara excesiv de mult. Remarc in treacat ca mi se pare mult mai misto sa porti camasa de zale direct pe piele, atat din punct de vedere tactil-senzorial, cat si ca libertate de miscare, insa mie mama mi-a zis sa ma imbrac calduros, ca sa nu ma traga curentul, plus sunt mai clasic din fire, cand e vorba de echipament de protectie, si nu prea indraznesc sa fiu chiar atat de modern, nici cand e vorba de curente realiste.
Ingen kommentarer:
Send en kommentar