Vagabondul bagabont [rated R pt romani, PG-13 pt restul lumii]

Placut impresionat de propriul meu articol despre NYC, m-am decis ieri dimineata sa chiulesc de la toate serviciile si m-am dat bolnav. Oricum nu am abuzat de acest fel de scuza pana acuma, (si in general in viata nu am folosit aceasta scuza pt chiul decat de cca 3 ori pana acuma), si chiar ma dureau gatul si capul, insa totusi nu aveam febra. Simtindu-ma mai bine deja pe la ora 11, am plecat sa colind toate muzeele orasului pe care evitasem in mod activ sa le vizitez de cand le vizionasem din curiozitate site-urile mai devreme, acum aproape 2 ani, cand inca ma jucam de-a turistul. Pe la 12 chiar a iesit soarele asa ca am avut parte de o plimbare placuta, care mi-a mai diminuat febra musculara pe care o dezvoltasem in ultimele cateva zile tragand de diverse fiare, cu scopul de a-mi mentine conditia umana biologica dezirabila, (cat mai sexy).

Eram intr-o stare de spirit blanda deoarece nervii saptamanii anterioare imi trecusera deja cand dadusem, acum vreo 2 zile, nas in nas la sala cu D, italianul "originar" al acestui blog si observasem (cu ceva schadenfreude dar, desigur, si cu gravitas sincer candid, cel putin eu, profesional) ca a inceput sa cheleasca si parca chiar sa se cocoseze un pic. Probabil ca nu-i merge prea usor cu sefa lui, Mistress Hexagon, si nici cu vecinul de apartament indian. Eu ii propusesem initial sa ne mutam impreuna, mai ales ca avea si jacuzzi, dar ce sa-i fac daca l-a preferat pe indian pt ca se pare ca stie sa gateasca. Zau, cand ma gandesc ca m-a intrebat daca stiu sa gatesc supa de peste !! Eu nici macar nu am fost interesat sa mananc vreodata supa sau ciorba de peste adevarat, (decat o data din asta norvegiana din pliculet), daramite sa stiu sa le gatesc ! Se pare ca s-a ales praful de stele si de visele lui de a utiliza Norvegia ca o posibila trambulina pt a se muta in Brazilia, cat mai opus posibil latitudinal, de altfel, de mama lui de italian exploatator de baieti timisoreni si, uneori chiar si olteni, (desigur consensual disponibili).

Cand a inceput sa se innoreze si sa se anunte ploaia, pe la vremea terminarii siestei, am luat-o inapoi catre apartamentul meu fara jacuzzi, insa, din fericire, cu masina de spalat vase, si mi-am petrecut restul zilei surfand pe net, incercand sa imi fac un plan de a cauta macar una din fotografiile pierdute de mine, care ar trebui sa includa cautatul in Paginile Aurii a tuturor fotografilor profesionisti cu nume asiatice din NYC, (metoda frecventa in multe carti politiste cu detectivi de tip PI/gumshoe)...insa eu neavand anduranta si nici macar motivatie de efort de acest nivel sustinut fata de o singura fotografie, plus zicandu-mi ca mai am cel putin 40 de ani pana la pensie, cand am de gand sa incep sa imi permit sa arhivez si sa clasific fotografiile de interes pt mine in paralel cu scrierea tratatului de Estetica Etica in minim 26 de volume, plus avand in pat un numar recent al revistei Paris Match cu d-na Isabelle Adjani relativ tanara pe coperta, am renuntat si la acest ultim efort de a face ceva util pt mine insumi de tip munca si pe ziua de ieri.

Zic "munca" si nu "lucru" deoarece lucru mecanic inca am impresia ca sunt in stare sa depun, uneori chiar la nivel mai mare decat 1 singur cal putere metric, adica de a ma deplasa pe mine insumi 1 metru la drepta si la stanga, inainte si inapoi, uneori chiar si pe diagonale, pe teren plat, daca am inteles eu corect de pe wikipedia, si daca folosim aceasta unitate de masura permisibila in UE doar la nivel suplimentar unor alte unitati de masura considerate mai riguroase. Pana urma, fantazand ca, desi principial furnica lucratoare, am si eu mandria mea de potential cal, (eu chiar aspirand, la nivel profesional de functionar birocrat, sa devin intr-o buna zi, in cadrul breslei careia totusi ii apartin, chiar si daca inca nu sunt membru al vreunui sindicat anume, un work horse de tip realist, adica non armasar superior nobil rafinat, totusi inalt calitativ), plus si cu d-na Adjani, (cu fotografiile careia am o relatie speciala de la varsta de 13 ani, efectiv indiferent de orientarea mea sexuala), intr-o mana, a fost inevitabil sa nu adorm total linistit. Are dreptate medicul meu de familie cand imi zice ca nu imi strica sa ies mai des la plimbare la aer.

Cu constiinta greierasului Jimminy Cricket impacata de atata hoinareala in aer liber terminata atat de placut linistitor, mi-am permis, la trezirea din dulcele somn de dupa amiaza, seara, inainte sa ma uit la stiri si sa incep sa ma intristez, sa imi amintesc ca, desi de la serviciu am chiulit de 4 ori de-a lungul carierei mele de birocrat in principal din cauza stressului inevitabil legat de aceasta meserie, (despre care eu nici nu stiam ca exista pana cand nu am inceput sa particip la atatea seminarii si sedinte de invatat cum sa evit acest stress teoretic, care in sine m-au stressat de 100 de ori mai mult decat orice stress posibil imaginabil de a trebui sa faca cateva drumuri la shredder si xerox si de a decide la nivel deliberativ profund de a da right-click sau left-click pe un mouse in mod pacific si in scopuri total pasnice), singurele 2 dati cand am chiulit eu de la scoala au fost legate de dragoste, si nu am chiulit nici macar toata ziua ci doar de la cate o ora de clasa de fiecare data.

Nu mai tin minte materiile respective de la care am chiulit, dar nu asta conteaza de vreme ce pana la urma am reusit, printr-un mare noroc, (in fond acela ca mi-au picat si alte subiecte decat poezia de dragoste in opera d-lui Tudor Arghezi), sa iau totusi Bac-ul. Tin minte ca prima oara a fost in clasa a 10-a, la o ora de la sfarsitul zilei scolare cand am plecat mai devreme decat trebuia intr-un grup care il continea pe fan-ul SF Bogdan, atat de apreciativ la acea vreme de gusturile mele vestimentare, cu scopul de a o viziona cu totii pe o videocaseta pe d-na Raquel Welch aflata in oarecare pericol intr-o jungla, si eu am adormit. (NU a fost o tragedie, ca eu am mai adormit si la Calauza pe care Bogdan a pus-o chiar special pt mine o data, plus ca de mic mie imi placea sa dorm la teatru, mai ales la teatrul National, ca acustica era atat de proasta incat eforturile vocale ale actorilor aflati pe scena totusi indepartata nu aveau cum sa ma deranjeze, plus penumbra luminata de niste becuri chioare aflate tocmai, hat, la marginea scenei, luminand cel mult cusca sufleorului, era chiar imbietoare la somn.)

A doua oara a fost in clasa a 11-a, cam intre orele 10.30 si 11.00, cand efectiv am iesit furtunos, (efectiv cu stare de spirit descriptibila ca noroasa si ploioasa) drept din mijlocul unei ore de clasa si m-am deplasat cu scopul de a plange in privat pe un coridor exterior lung aflat, de altfel, in vazul intregii clase, prin ferestre, (deoarece imi dadusem seama ca va fi imposibil sa imi pierd virginitatea cu d r de care eram indragostit si trebuia sa incep sa ma angajez in manevre social-politice oarecum imorale pt a-l desparti pe unul de alta ca sa iasa OK pt mine pana la urma), numai ca pe urma tot nu am reusit sa plang, ca fusese chiar misto asa sa rasuflu un pic in aer liber afara din clasa aia fara aer conditionat cu geamuri inchise si ticsita de oameni, ba chiar m-am enervat ca am pierdut timpul pe acel coridor, si ca o mai ingrijorasem si pe d-na profesoara, care a trimis un coleg dupa mine, asa ca pana la urma m-am prefacut cateva clipe ca sunt trist si neinteles astfel incat macar sa se distreze colegii mei pe seama mea si sa nu pierd si vremea altora degeaba fara macar a incerca sa le ridic moralul cu o mica sceneta de tip bulevardier. Iar pe colegul trimis sa ma ajute, vazandu-l ce constiincios si ingrijorat era, m-am simtit obligat sa ii dau ceva de facut, ca sa se simta si el competent la ceva, si l-am insarcinat cu indatorirea de incredere sa o linisteasca pe d-na invatatoare si m-am chinuit tot eu sa ii explic ce trebuia sa-i zica.

Zau, imi este deosebit de clar ca nu sunt facut sa fiu politician "de culise", nici macar de prim plan, pana la urma dezvirginarea a iesit misto, (ca doar nu era sa permit unui ins oarecare total neexperimentat sa se apropie in acest fel de mine), tipul s-a reimpacat cu tipa respectiva, ba chiar s-au si casatorit ulterior, (desi ca multi altii in acest fel de relatie mai mult platonic-eufemistica de interese sociale comune nu au avut niciodata copii impreuna), si totodata si icoana d r a ramas neatinsa in sufletul meu ca etalon ideal aproape pur, desi nu neaparat cast, pt ca totusi ne-am tinut de mana si ne-am permis sa ne sarutam frantuzeste, cu ochii semi-inchisi.

The End...cu Happy Ending, ca de obicei, drept care raman in continuare, perpetuu, optimist din fire + din motive de recunostinta atat fata de bunul si generosul D-zeu care a facilitat si a permis mamei Natura sa ma aduca si pe mine pe lume, cat si fata de parintii mei care au implementat in mod cu adevarat constiincios si totodata competent si etic de nivel expert ideile conceptuale ale cuplului de parteneriat social si de business D-zeu + mama Natura, plus intotdeauna m-au sfatuit numai de bine, (desi eu nu pot zice ca am fost intotdeauna atent la ei), cat si, desigur, azi fiind 14 septembrie, fata de sfantul central europeean Maternus de Cologne/Koln, cel atat de harnic, care a reusit sa crestineze in numere mari atatia oameni din UE, chiar si dupa ce a fost reinviat in mod miraculos prin gratia sf apostol Petru din starea de deces pe care o capatase cand daduse, din pacate, in peregrinarile sale, de regiunea Alsacia.