Shopping- cap 3- In store browsing

Doresc sa evit in mod activ sa ma gandesc ca micul print si-a vopsit 1/4 par in albastru, ca era sa fac atac de cord cand l-am vazut ieri seara decorat in felul asta...(@baby, I hope you didn't do it on purpose to get a rise out of me just because I said I like blue !)...desi pana la urma m-am obisnuit, si chiar pot spune ca acum chiar de aia, pt ca m-am obisnuit prea rau, ba chiar am gustat, ca prea semana a cocktail cu curacao albastru, (fiind in stare sa raportez ca mi-a creat o stare de ameteala chiar mai placuta decat un amarat de cocktail cu liqueur de culoare albastra izvorata din aditivul E 133), doresc sa ma gandesc in mod activ la altceva, pt ca daca ma mai gandesc la el, o sa incep sa simt o senzatie de gol, si el oarecum ametitor, in zona epigastrica, care nu e la fel de usor de calmat ca cel de foame simpla.

Eu personal nu am nimic impotriva posibilei placeri din timpul resimtirii senzatiei unor diverse tipuri de ameteli, desi as putea comenta ca am impresia ca le prefer pe cele de tip vertij in care ti se pare ca se invarte totul in jurul tau, ca atunci cand te dai jos dintr-un carusel care se invarte ff repede, sau dupa ce te invarti asa in loc in nestire, nu pe alea in care ti se pare ca ameteala izvoraste din tine ca atunci cand te intoxici cu alcool, sau cand faci atac de panica. Insa in general eu incerc sa imi controlez in mod cat de cat rational frecventa diverselor placeri resimtite de mine personal, pt ca asa, venind mai rar, imi fac si mai multa placere, plus NU doresc sa patesc diverse posibile consecinte adverse care pot aparea din excesul de cautat, in scop de resimtire personala, diverse placeri, eu personal NE fiind thrill-seeker sau gambler din fire...reusind mai usor, in general, sa fiu zgarcit fata de placerile posibil resimtibile printr-o stare asociata cu un zambet (autentic spontan) personal, de o stare de relaxare meditativa personala, de admiratul a diverse exponate de muzeu, sau al naturii salbatice, (inclusiv animale), sau al consumului de alcool, si abtinandu-ma mai greu cand e vorba de addictia fata de tigari, addictia fata de indragostire, sau de a ma bucura senzorial de obiectele mele de fetish personal, sau, cand eram ceva mai tanar, in copilarie si adolescenta, de interactiunea mea personala cu caii...o interactiune pe care, efectiv nici nu stiu de ce, am intrerupt-o relativ brusc dupa 18 ani incolo...efectiv, acum imi dau seama ca mi-am interzis acea placere in mod absolut nejustificat de sever fata de mine insumi, de parca m-as fi pedepsit pe mine insumi personal, de parca aproape nici nu ma mai consideram posibil merituos de o posibila astfel de interactiune placuta, smulgandu-mi acea dorinta din mine si azvarlind-o atat de departe, efectiv undeva dincolo de ocean, regasind-o doar o singura data acolo, in America, pe la vreo 20 de ani, dar nici atunci ne indraznind sa ma apropii prea mult din nou de acele animale, pe care m-am multumit sa le admir de dupa un gard, si nu am mai indraznit sa le ating sau sa interactionez cu ele, ca si cum pentru mine personal ar fi fost deja prea tarziu...si oricum eram doar un simplu musafir, si poate deja ma obisnuisem cu maniera de a incerca sa nu las urme sau amintiri deosebite despre mine personal pe unde treceam eu in real life.

Asa ca acum cateva zile cand fusesem in expeditia de shopping in centrul comercial al orasului, am intrat, ca de obicei, intr-o librarie si intr-un magazin de incaltaminte, si, dupa aia, doar semi-satisfacut, am intrat intr-un magazin de second-hand. Nu mi-am cumparat niciodata imbracaminte sau incaltaminte second-hand, imi displace in mod deosebit ideea de a cumpara, pt uz personal, obiecte deja folosite de altii, si asta este aplicabil si pt diverse "antichitati" de uz casnic, doar ff rar facand exceptii in legatura cu cartile, si pana si asta doar cand eram mai tanar si inca mai cumparam unele carti pt a le citi, nu recent. Dar de admirat admir din cand in cand, daca am chef.

In ziua aia, am avut surpriza deosebit de placuta de a gasi un obiect deosebit de rar in Norvegia, niste pantofi italienesti inalt calitativi cu talpa de piele care purta urmele zgrunturoase ale unor posibile plimbari anterioare pe terenuri nisipos-pietroase care aratau ca urmele lasate pe fata cuiva de un varsat de vant deosebit de agresiv...insa mi-a fost imposibil sa nu ii ating, ba chiar sa incerc sa ii si probez. Erau prea mari, si mi-a parut si bine si rau in acelasi timp, pt ca as fi fost altfel tentat sa ii cumpar, desi stiam deja ca i-as fi purtat ulterior cu sentimente amestecate ambivalente, si chiar de posibila vinovatie, atat fata de mine personal, cat si fata de acei pantofi, posibil chiar fata de stapanii lor anteriori, ba chiar si manufacturier si diversii comercianti implicati in istoria traficului lor. Erau ridicol de ieftini relativ la calitate, 10 Euro. Dupa aia, m-am dus si am dat vreo 200 de Euro pe diverse reviste de interes monden, cafea si tigari.