In sfarsit, am reusit sa imi fac autocritica cu AUTENTICA sinceritate, (pe bune, NU mint si nu ma prefac), si in lb romana, nu numai in lb norvegiana, deci re-educarea mea culturala a avut succes si se poate considera aproape completa. Doresc sa multumesc bloggerilor de lb romana care efectiv, poate chiar fara intentie, au fost alaturi de mine in ultimele cateva luni, si m-au ajutat in mod real sa indeplinesc acest lucru, care efectiv mie personal mi-a fost util in cadrul procesului meu de adaptare destul de indelungat la societatea si cultura corporatist-publica nordic-europeeana.
Eu sunt in mod REAL lenes la invatatura, am avut intotdeauna sentimente ambivalente in legatura cu a invata ceva, stiind ca de obicei, la mine, ca sa prinda, trebuie sa doara, pt ca eu, mod real, sunt din aia mai obisnuitii sensibili la frica de pedepse, care retin chestii mai bine sub amenintarea unui bat decat cu cine stie ce promisiuni de rasplata ulterioara, pe care efectiv mi-e si lene sa le evaluez la valoarea sau reala lor accesibilitate mie, si inteleg mai mult de frica batului pe spinare sau a vreunui soc anticipat decat cu binele, care efectiv NU patrunde catre mine decat poate daca vine de la cineva care e ori ff sexy pt mine si real prezent la 1/2 metru in fata mea, ori de la cei 3 oameni din intreaga lume pe care eu personal ii cunosc de cand am primele amintiri din viata mea personala, si care vorbesca fata de mine o limba cu adevarat inteligibila mie personal.
Aceste 3 persoane sunt mama, tata, si prietena mea cea mai buna din copilarie...in lista asta mai erau si bunicile si bunicul, dar ei nu mai sunt...deci de la acesti oameni eu am putut, am avut efectiv capacitatea, de a retine mai usor ce imi comunicau ei, atat cu binele cat si cu raul, (desi recunosc ca NU am fost intotdeauna atent chiar la tot ce aveau sa-mi zica, dar de retinut am retinut, pt ca uneori imi vin in minte, atunci cand imi trebuie ce mi-au mai zis ei din cand in cand), pt ca ei probabil au reusit sa imi strapunga opacitatea acelui deficit de receptie lingvistica centrala cu care m-am nascut, si sa imi vorbeasca pe o limba pe care eu personal am putut sa o inteleg si sa o retin mai usor, si ASTA este/a fost, in fond limba mea materna, NU limba romana scolareasca in care am luat eu note mediocre la scoala ulterior.
Cativa oameni din viata mea reala, poate mai talentati la limbi straine si comunicatie inter-culturala, si totodata motivati de a comunica cu mine personal, au reusit sa stapaneasca rudimente ale acestei limbi materne accesibile mie, si au folosit-o, cu consimtamantul meu, fata de mine. Eu am avut ezitari de a indemna alti oameni in mod activ sa imi vorbeasca in limba mea personala materna, pt ca pe de o parte nu prea sunt motivat sa comunic cu prea multi oameni, si pe de alta, sunt si oarecum posesiv fata de aceasta limba, si nu permit chiar asa oricui sa comunice cu mine personal in ea...dar unii au fost indeajuns de competenti si etici si totodata autentic binevoitor motivati sa incerce...fie in interes de serviciu, (TOTI profesorii mei de-a lungul scolarizarii mele formale, unii manageri sau sefi de ai mei cat se poate de reali), fie in interes mixt de serviciu + personal, (mai recent Nelson), fie in interes mai mult personal decat de serviciu, (Mikey), fie doar si simplu interes personal (cativa altii, printre care, de mult, si Karl, daca tot a venit recent vorba de el, desi nu numai el).
Eric NU a reusit NICIODATA si nici nu cred ca a incercat vreodata sa comunice cu mine personal in lb mea personala materna, si nici eu nu am indraznit la acea vreme sa il invit sa faca asta in mod deosebit. Fata de micul print am MARI ezitari daca sa il indemn sau sa ii ingadui sa faca asa ceva...efectiv NU doresc sa il faca sa depuna efort suplimentar din cauza mea. Pe d.r., (cel de care am fost indragostit in mod adolescentin la 16 ani), chiar l-am invitat sa-mi vorbeasca in aceasta limba, insa el a avut ezitari fata de asta, desi cunostea acea limba, si a incercat sa foloseasca cateva gesturi mai mult decat cuvinte in ea fata de mine, dar a fost total OK, si l-am inteles perfect.
Problema pe care mi-o pun eu acum este cea de etica personala daca sa incep sa invit activ si alte persoane sa comunice fata de mine in aceasta limba, mai ales ca am observat ca unii chiar au talent in acest sens, desi nu stiu cata motivatie au. Mie in general NU imi place sa pun oamenii din jurul meu sa depuna efort pt mine personal, desi chiar ii apreciez sincer daca au atat capacitatea cat si dorinta binevoitoare de a o face. In orice caz, din punct de vedere cultural, mie mi se pare ca populatia norvegiana este in mod real mai priceputa la diferite activitati de comunicare educativa decat populatia de origine romana. Sau poate ca asta e doar o impresie superficial trecatoare din cauza ca am devenit eu personal mai fluent in norvegiana in momentul asta si supra-estimez abilitatile de fluenta comunicativa a celor din jurul meu imediat...oricum, fata de lb romana am fost mult mai opac-rezistent si mai putin deschis tocmai din cauza ca ea a fost inevitabil asociata cu efortul scolar, adesea neplacut sau dificil, in cazul meu personal...trebuie, cred, sa ma mai gandesc la relatia mea personala cu scoala si cu profesorii mei...
(...mai vedem...)
Ingen kommentarer:
Send en kommentar