Efectiv nu mai am chef sa o iau cronologic. Relatia mea cu lb romana e si asa o varza oricum. Sunt obosit si cam nedormit. Nu vreau sa ma gandesc ca mai e atat de putin si micul print va incepe sa-si faca bagajele. In ultima vreme am inceput sa suport mai bine sa fiu eu cel ramas in urma. Presupun ca trebuia sa incep sa exersez si chestia asta la un moment dat...nici nu stiu de fapt daca am fost eu cel care a plecat mai des decat am fost cel care a ramas...simt ca ma aflu in continuu, de cand ma stiu, in diverse statii, gari, aeropoarte, parcari, si efectiv nici eu nu mai stiu daca sunt eu cel care asteapta ca sa plece trenul, masina, sau avionul meu, sau altii pe ale lor, sau toti pe ale noastre, desigur in directii intotdeauna diferite...am obosit deja sa ma uit pe atatea tabele cu diverse orare, am incetat sa mai numar...mi-e dor de prietena mea, care in clipa asta se afla la cca 8 700 mile nautice de mine, mi-e dor de mama, care in clipa asta se afla la cca 1 150 mile nautice de mine, mi-e deja dor de micul print, care in curand se va afla la cca 3 265 mile nautice de mine...si asta doar daca ar exista cai pe apa in linie drepta intre mine si ei.
Nu mai stiu cand am inceput sa iau cu mine carti in calatorii ca sa-mi tina de urat. Nu a fost de la inceput, desi am invatat sa citesc relativ devreme, inainte sa merg la scoala, si imi placea sa citesc ff mult...insa in pat, inainte sa adorm, nu pe drumuri. Eu nu am asociat cartile cu drumurile decat mai tarziu, si chiar si atunci, imi dau acum seama, de fapt nu le luam cu mine ca sa le citesc, sa-mi treaca timpul, ci le luam efectiv ca obiecte de securitate familiare de tranzitie, ca un fel de amintiri din locurile pe care le paraseam incontinuu, ca sa am si eu un fel de amintire a unui loc unde fusese in trecut patul meu, locul meu, casa mea. Le tineam in mana, sau doar le stiam undeva aproape in vreun rucsac, si reprezentau obiecte linistitoare pt mine. Daca simteam vreun disconfort, vreo senzatie de parere de rau de tip dor, sau chiar oarecare teama fata de necunoscutul ce ma astepta, eu stiam ca am acea carte langa mine si daca voiam puteam oricand sa ma refugiez in ea. In realitate nu am simtit de fapt nevoia de a ma refugia chiar atat de des in carti in timpul calatoriilor mele, pt ca pana la urma imi distragea altceva din jur atentia si ma facea mult mai curios...alti calatori, soferul, asistentii de bord, controlorii de bilete, uneori chiar si peisaje din jur, sau oameni si alte vehicule de transport de pe marginea drumului, iar in avion, desigur, norii...si asa pana la urma eu nu mai deschideam acele carti tovarase de calatorie cu mine, si nici nu le deschideam dupa ce ajungeam la destinatie, pt ca acolo eram deja ocupat cu alte lucruri...a incerca un pat nou, a explora noua locuinta, a intalni oameni noi, a gasi noi librarii unde puteam eventual in viitor gasi alte carti noi si posibil interesante, pe care, la randul lor, sa le iau cu mine intr-o viitoare calatorie, fie inapoi de unde plecasem, fie in alta parte.
Si uite asa, desi poate primele carti luate de mine sa-mi fie tovarase de calatorie au fost in lb romana, ele nu erau neaparat scrise de autori romani, dar, oricum incet incet ele s-au amestecat cu carti in alte limbi, sau carti scrise despre alte locuri sau din perspectivele unor autori de aiurea, adeseori care nici macar nu aveau de a face cu locul geografic respectiv unde ma aflam. La un moment dat mie nici nu mi-a mai pasat in ce limba sunt scrise acele carti sau despre ce era vorba in ele, le alegeam pe toane, sau dupa preferinte imediate legate de timpul sau locul respectiv, din ce in ce mai formalizat, dupa culorile copertei, dupa dimensiuni, alteori dupa aerul eventualului autor care putea aparea in poza pe ele, dupa modul caligrafic in care era scris titlul, si tot asa. Uneori le alegeam pe cele pe care as fi vrut sa le citesc in ultimele seri din ultimul meu pat si nu apucasem, si efectiv ma simteam obligat fata de ele...majoritatea cartilor luate in acest fel, efectiv din obligatie sau poate chiar compasiune fata de ele, nu le-am citit niciodata.
Imi dau seama ca vorbesc in acest capitol mai mult despre geneza fetish-ului meu fata de carti decat despre relatia mea cu lb si literatura romana ca materie scolara, asa cum avusesem de gand la inceput, insa imi este imposibil sa nu ma gandesc la aceste lucruri pt ca totusi lb si literatura romana, ca materie scolara, este legata de carti, inclusiv manuale...dar eu nu am luat niciodata manuale scolare (de nici un fel) cu mine in calatorie, cel mult carti de fictiune, si in fond, in mod cat se poate de real si de practic, mai nici una nu a apartinut literaturii romane, sau nici macar lecturilor obligatorii de vacanta ale orelor de literatura romana, relatia mea cu lb si literatura romana relevandu-se astfel efectiv total haotica de la bun inceput, cu singurul element organizator fata de ea reprezentat de nevoile mele total egoiste personale de familiaritate si siguranta, care au fost implinite astfel de literatura universala (mai larg accesibila pe teritoriu europeean in ultimele 2 decade ale secolului XX, si mai larg accesibila pe teritoriul a celor 4 continente vizitate de mine incepand de la ultimii ani si primii ani de cumpana intre sec XX si XXI si de atunci incoace, desigur adecvata varstei mele respective). Dar asta NU inseamna nici pe departe ca am si retinut ceva deosebit de marcant de nivel de reala cultura generala in legatura cu aceasta literatura universala, ci cel mult nuante superficiale, cam ca reflexele culorilor mereu diferite in care imi apare in fiecare zi fjordul de langa balconul apartamentului meu din aceasta perioada a vietii mele.
(...poate am sa pun si linkuri...nu sunt multumit de acest capitol, NU stiu sa descriu in mod adecvat ce stiu si ce simt eu despre aceste lucruri...probabil pt ca nu am vocabularul muzical respectiv...)
Ingen kommentarer:
Send en kommentar