Acum vreo 2 zile m-am surprins gandind in lb norvegiana ! Era de fapt initial o conversatie in gand purtata cu micul print, insa in ea divagam si catre cateva ganduri si chiar amintiri personale, care nu aveau nimic de a face cu acea "repetitie" de posibila conversatie pe care aveam de gand sa o am la un moment dat cu el, daca nu ma razgandeam, desigur, intre timp, la fel cum am facut de multe ori in legatura si cu alte conversatii "pregatite de dinainte" pe care voiam sa le am cu alti oameni, unii din ei chiar sefi, nu neaparat amanti.
M-am inveselit cand mi-am dat seama, si abia asteptam sa scriu despre asta pe blog, insa pana la urma m-am decis in schimb sa imi fac datoria sa ma duc la club si sa ma distrez, si pe urma m-am imbatat si am petrecut un timp nedeterminat conversand pe o limba mixta norvegiano-engleza fie cu un finlandez, fie cu un polonez, ca nici macar nu l-am intrebat, asa ca a mai trebuit sa treaca inca o zi ca sa-mi revin atat din mahmureala cat si din stressul ulterior al participarii la 3 sedinte de relaxare tinute in aceeasi zi epuizanta in cadrul serviciului meu corporatist nr 1.
De fapt intreaga conversatie pe care tineam sa o am cu micul print fusese despre un fel de comunicare de tip anunt si warning ca sa il avertizez ca eu nu astept fidelitate din partea lui fata de mine si ca nu este necesar nici pt el sa depuna efortul de a-mi cere mie personal asa ceva, deoarece, desi il ador si ii voi fi recunoscator pe vecie pt ca mi-a permis sa fac dragoste cu el oxford style, si totodata si legat de maini cu sireturile de la Adidasii lui personali, si chiar sper sa mai facem sex in cate feluri isi doreste el, daca isi mai doreste, desigur, totusi suntem persoane de varste ff diferite si cu preocupari si totodata nevoi de dezvoltare ff diferite in aceste perioade distincte ale vietii noastre, si nu ar fi etic pt mine sa ridic absolut nici o pretentie personala fata de evolutia comportamentului lui catre mine sau fata de independenta lui, sau sa incerc sa il influentez in vreun fel care i-ar putea devia cumva procesul lui natural de maturizare, chiar si teoretic in bine, nu neaparat in rau.
Dar cum pana si in gand o astfel de conversatie mi s-a parut extraordinar de complicata in orice limba as fi gandit-o, in timpul imaginarii ei in capul meu, m-am surprins ca imi lasasem gandul sa alunece catre o amintire despre o primavara cand avusesem cam intre 14 si 15 ani, o varsta cu adevarat ingrata, care a fost singura data cand eu am resimtit sentimentul numit plictiseala. Plictiseala, mi s-a spus, efectiv nu mai tin bine minte de cine, reprezinta un fel de iritare, un fel de dis-satisfactie personala, in fond, care nu doreste a fi recunoscuta sub numele ei adevarat, deci imbraca o armura eufemistica, ca multe alte lucruri mai greu de privit ca atare fata in fata.
In cazul gandului meu in lb norvegiana, era clar ca imi fugise gandul la plictiseala, deoarece ma simtisem probabil iritat de nevoia de a comunica prin cuvinte cu micul print, insa cu adolescentii, oricat de 18 ani de teoretica majoritate or avea, nu te poti purta pe scurtaturi asa cum ti-ai permite cu un adult. Plus ca ei sunt inca in procesul dezvoltarii unui vocabular abstract, a unei gandiri de nivel abstract, si pot pune chiar intrebari care necesita raspunsuri prin cuvinte, nu doar gesturi de afectiune sau recunostinta pt ca exista pe acest pamant ca sa ne aduca aminte de propria noastra adolescenta cand inca mai aveam lucruri posibil noi si interesante sau chiar utile de aflat, si inca aveam si motivatia si capacitatea de a o face.
(...va urma...)
6 kommentarer:
Citind articolul tau mi-am dat seama ca sunt foarte multi ani de cand nu m-am mai "plictisit".
Am stat un an in Italia, timp in care m-am trezit de multe ori gandind in limba italiana.
Nu stiu daca tu stiai deja lb italiana cat de cat inainte de a sta acel an in Italia. Eu nu stiam lb norvegiana decat la nivel ff superficial de curs intensiv facut cam 3 luni inainte de a veni aici, si desi dupa o vreme mi-am capatat un anumit grad de fluenta cand vorbeam spontan cu voce tare, in pauzele din aceste momente de vorbit, ba suspectez ca si sub substratul mai adanc al acelor cuvinte rostite, eu ma gandeam predominant in lb engleza, care e si limba prin care am invatat lb norvegiana. Deci gandul in limb si ritm norvegian mie nu imi era de loc ceva la indemana, si imi era si strain totodata. De ex textul de mai sus, cu gandul la relatia mea cu persoane din Norvegia, este scris in cuvinte romanesti, insa in timp ce il scriam era precis gandit in lb engleza, care e limba mea cultural-diplomatica principala in care comunic si in care incep sa gandesc automat de cate ori am de a face cu persoane din alte tari, uneori...ma gandesc acum...de fapt si cu persoane romane, dar pe care nu le cunosc eu personal bine de tot. De aia, pt mine, ganditul asa spontan in lb norvegiana pt o perioada indeajuns de semnificativa de timp in care sa am si ocazia sa imi dau seama despre acest lucru, (ca doar aceste procese se desfasoara oarecum automat, ca nu stau eu sa "analizez" asa, sa observ in ce lb gandesc cand vorbesc sau gandesc, mai ales ca, spre rusinea mea, eu adeseori vorbesc fara sa gandesc aproape de loc, in plus, mai rau, asa in clisee), a fos o adevarat surpriza placuta !
Uite, comentariul tau m-a facut sa imi dau seama ca eu nu prea am familiaritate destul de intima cu lb romana, desi e lb mea materna, la un moment dat eu m-am cam desprins de ea, si nici macar nu i-am prea ingaduit manifestare ! Am fost cam rau si nepoliticos cu lb romana ! Si poate ca de aia ma simt inca oarecum vinovat fata de ea si acum stau si scriu in lb romana pe acest blog...ca ma tot intrebam de ce simt inca nevoia de a face asta, sau de ce am simtit-o de la bun inceput, si stiam eu ca la baza trebuie sa fie ceva care inca ma tine legat de aceasta lb materna, (in afara desigur de depozitul anatomic profund in care se afla ea stocata pt intotdeauna cat voi trai)...si pana la urma era tot un fel de anxietate legata de un sentiment de vinovatie, ca adeasea ff multe anxietati de-ale mele in general.
Eu am fost instrainat afectiv de lb romana ff mult timp. Lb franceza la mine e legata de perioada de latenta a copilariei, in care nu te prea gandesti la dragoste si indragostiri de tip erotic...desi parca m-am indragostit asa la nivel de crush copilaresc si in lb franceza o data, dar, in cazul meu concret, acea indragostire a fost o indragostire de tip de copil de servitor comun care se indragosteste oarecum fata de copilul stapanului aristocrat, care ii face onoarea sa se lase sa se joace cu jucariile lui de lux din cand in cand. Am avut si cateva indragostiri copilaresti de nivel de crush de la "egal la egal" in lb romana, fata de niste colegi din cls a 1-a si a 2-a, dar ei fac parte dintre colegii care au plecat din Romania de mult, si erau deja axati pe lb si culturile germanica si nordica, in timp ce eu invatam lb franceza pe atunci, iar lb romana am folosit-o mai mult la nivel diplomatic fata de ei. Mai tarziu, in adolescenta, de la vreo 13 ani in sus, eu m-am indragostit numai in lb engleza, desi a fost un tip, (roman, coleg de clasa), pe care l-am iubit pe la 16 ani in lb engleza + franceza amandoua o data, si cred ca el a reprezentat prima mea iubire adolescentina mai profunda. Dupa aia iar m-am indragostit in lb engleza o perioada, (de diversi, indiferent de nationalitate). Dupa aia am incercat sa ma indragostesc si in lb romana, (de alt roman), si a iesit dezastru. Intr-adevar eu am instrainat afectiv lb romana de indragostirile mele si de relatia mea cu alti oameni din jur ! De aia poate ca simt intr-un fel ca am nedreptatit-o, pt ca in fond, ea este legata de mama mea...si eu pt totdeauna voi fi profund atasat si "indragostit" (efectiv nu erotic, dar asa indragostit la nivel total, integral si totodata amorf primar) de mama mea...dar desigur, ca crescand in varsta am depasit aceste feluri emotionale asa mai primare si amorfe, si am inceput si eu sa caut indragostiri in principal erotic-romantice, asa ca mai toata lumea, presupun. Acum in Norvegia, atat indragostirea mea fata de Hector cat si cea fata de micul print sunt in lb engleza. NU STIU daca am sa indraznesc VREODATA sa ma indragostesc in lb norvegiana de cineva, eu speram mai mult poate asa, la nivel ideal, daca s-ar mai putea o data in engleza + franceza de cineva, ca atunci la 16 ani. In lb romana imi va fi total imposibil si nici nu urmaresc.
Sorry daca suna aiurea, pt mine are un oarecare sens, desi asa la nivel structural-anatomic nu cred ca e ff corect ce zic eu, si e probabil pt ca eu nu am exercitiu introspectiv autentic prea mare, plus nici nu ma pricep sa descriu prea bine in cuvinte ce vreau sa zic atunci cand incerc sa fac un fel de exercitiu introspectiv de acest gen, despre emotii/sentimente.
eu gandesc intr-o limba pe care n-o cunosc bine, de regula germana, asa, ca sa-mi permit sa gandesc orice...
Eu nu cred ca o fac expres anume, sau cu un scop constient anume, la mine e automat, total nedirijat/necontrolat. Ce am descris mai sus eu abia acum am observat, inainte nici nu ma gandisem la asta, pana cand nu mi-au atras atentia, prin comentarii, Aronson si Vienela. Si de chestia ca eu personal sunt detasat afectiv, efectiv instrainat afectiv de lb romana e probabil o chestie destul de semnificativa de care ar fi trebuit poate sa stiu inainte sa ma fi apuncat sa scriu un blog cu unul din scopuri declarate fiind cel de a-mi lua ramas bun de la lb romana. Cum sa-ti iei ramas bun ca lumea de la ceva daca nici nu cunosti bine relatia ta cu acel lucru ? (NU as dori sa extrapolez la persoane, ma gandeam mai mult la obiecte.)
Send en kommentar