Pozitia misionarului (tot despre educatie)

Azi dimineata am plecat de acasa la ora tocmai potrivita pt a prinde autobuzul cu ingineri petrolisti. Nu mi se intampla prea des sa prind acest autobuz, si de obicei calatoresc cu autobuzul cu bunici si someri, care vine ceva mai tarziu. Alteori, daca il pierd pana si pe asta, sunt nevoit sa calatoresc in conditii de lux cu taxiul. Cand ma intorc de la serviciu, mereu nimeresc in autobuzul cu ingrijitori personali si alti muncitori necalificati. Bunicile si somerii probabil ca ori se intorc imediat de unde plecasera, ori mult mai tarziu, in functie de daca au gasit ceva de lucru sau nu pe unde se dusesera prima oara. Desi am incercat mai multe variante, nu am reusit sa aflu la ce ora se intorc inginerii petrolisti acasa. Poate nici nu se intorc acasa imediat direct de la serviciu, ci se raspandesc prin diverse baruri locale. Cand ploua, eu ma duc acasa cu taxiul, asa ca poate inginerii petrolisti se duc direct de la serviciu acasa cu autobuzul doar cand ploua.

Fiind inconjurat de ingineri petrolisti azi dimineata, eu m-am cam emotionat, si, in astfel de situatii, prefer sa ma prefac pierdut in ganduri. Uneori, chiar ma pierd in ganduri in mod autentic, si uit de tot de cei care ma inconjoara, insa nu de motivul pt care m-am lasat cuprins de ganduri, acestea constand de obicei din intrebari teoretice despre diverse aplicatii posibile ale informatiilor din manualul de tip Biblie numit The Joy of Gay Sex pertinente zonei mele culturale, unde ar fi teoretic posibil, o data debarcat din corabia mea recent acostata la tarm, sa ma angajez la un moment dat in activitati de misionarism...care NU trebuie confundat cu prozelitismul.

Pana acum am evitat asa ceva in legatura cu micul print, deoarece am explicat ca nu ma simt competent sa adopt o pozitie de educator fata de el, iar de la educator amator la misionar e numai un pas...sunt, de altfel, aproape sigur ca si in vechime, nu profesorii cei mai competenti sau cei deja acreditati in mod formal ca educatori la vreo universitate sau scoala reputabila erau cei trimisi in activitati de misionarism in tarile indepartate, si majoritatea misionarilor erau in general recrutati dintre cei amatori de turism de nivel Rough Guide, sau cel mult Lonely Planet, (in nici un caz Baedeker sau Murray), cu o posibila spoiala de training initial pertinent mai mult la protectia muncii decat la activitatile specific pedagogice cu care erau insarcinati.

Iar in legatura cu Hector, efectiv nu am apucat nici macar sa beau o cafea impreuna cu el...lucru care nu poate fi etic efectuat decat dupa minimum 3 luni de relatii sexuale repetate, cf culturii norvegiene aplicabile mie, ca strain, fata de care exista o anumita indulgenta ospitaliera, si probabil 6 luni de la un norvegian fata de un alt norvegian originar dintr-o comunitate cu un alt dialect...daramite sa ajung la stadiul in care m-as fi simtit liber sa ii povestesc ce carti i-as recomanda eu sa inceapa sa citeasca in locul celor de tip thriller SF apocaliptic care se pare ca il pasioneaza atat de mult.

Asa ca azi dimineata m-am pierdut in ganduri despre istoricul descrierii pozitiei misionarului, mi-am pus niste intrebari retorice daca, in aceasta pozitie clasica mai de mult numita si anglo-americana, sau, si mai demult, angelica, misionarul este oare cel care sta deasupra sau cel culcat pe spate in pat, (de fapt, in realitate, fiind vorba de amandoi), si apoi am inceput sa ma intreb de ce oare eu personal se pare ca nu tolerez acest fel de pozitie decat cu persoane de origine finlandeza, iar in legatura cu acestea, pozitionate astfel, chiar prefer sa fiu bottom.

Cred ca e, mai mult ca sigur, din cauza lui Karl, care a reusit sa imi insufle, (la nivel abia schitat imaginativ, desigur, la acea varsta atat de mica, 13), un asemenea entuziasm fata de avantajele de confort cu adevarat ergonomic ale acestei pozitii cu adevarat relaxante insotita si de posibil suspans emotiv-anticipativ, (inevitabil de atunci asociat in mintea mea cu aceasta pozitie), incat efectiv orice alta nationalitate nu are nici o sansa sa depaseasca Republica Finladei la o asemenea competitie teoretica pe pozitii in fata ochilor mei. Si cand te gandesti ca Karl nu e decat pe 1/2 finlandez...dar dupa mama, care e, poate, (cred eu, cert la nivel superstitios, desigur nu realist-rational), partea cea mai importanta in ceea ce priveste abilitatile copiilor lor de sex masculin de a reusi sa fie mai tarziu in viata amanti desavarsit competenti. Cealalta 1/2 e americana din statul Michigan, deci Michigan ia argintul in competitia mai sus mentionata, (lucru reconfirmat, de altfel, ulterior, de Nelson). Intr-o astfel de competitie, pozitiile 3-6 nu reprezinta un interes comparativ deosebit pt mine personal.