Despre dragostele mele vechi

Eu recent am indraznit sa contribui cu un comentariu pe TheChronicle despre Jurnalul lui Mihail Sebastian. Dau copy-paste aici:

Am tinut sa comentez si eu aici deoarece eu il iubesc pe Mihail Sebastian, oricat de siropos adolescentin ar suna asta. M-am indragostit de el (desi nu chiar de la prima vedere deoarece ii mai citisem fictiunea in romaneste mai devreme pe cand eram in liceu) cand i-am citit jurnalul prima oara in limba engleza daruit mie de catre o prietena de suflet foarte apropiata care locuia in America pe atunci. Evident ii remarcasem si fotografia mai inainte, tot cand eram in liceu, dar pe atunci nu indrazneam eu nici in fantezie sa imi inchipui ca ar putea fi si el interesat sa priveasca catre mine din poza. Dar de vorbit mie personal (si nimanui altcuiva in acelasi timp) prima oara, mi-a vorbit atunci cand l-am intalnit in engleza si mi-a citit din jurnalul lui. Ar fi fost imposibil pentru mine sa nu ma indragostesc atunci de el. Inca il iubesc foarte mult si acum. Jurnalul i-l recitesc acum, cu emotie si respect, numai in ocazii cu totul speciale pentru mine, deoarece altfel as risca sa devin in permanenta atat de tulburat incat nu mi-as putea niciodata indeplini datoriile cotidiene profesionale.

Un text al lui George Pruteanu despre acest Jurnal http://www.pruteanu.ro/CroniciLiterare/211-14sebastian.htm

---------------------------------------------------------

Despre prietenul meu de acum 4-5 ani am inceput deja sa ii povestesc lui Rahan in Spatiul privat interzis publicului. Eu chiar l-am iubit foarte mult si pe el. Habar n-am ce face acuma. Sper ca bine. Il mai visez din cand in cand si continui sa am sentimente mixte fata de el, de aceea nu m-am putut nici decide daca sa ii spun Egil sau Egill, dupa cum ii scriam lui Rahan. L-am pozitionat in povestile scandinave deoarece nu face parte din Olimpul meu actual. Dar pe atunci cand facea, era, evident, Adonis, desi nici pe foarte departe eu nu ma pot identifica cu Afrodita. Poate tocmai de aia ne-am si despartit, nu din cauza ca m-a inselat cu un licean. Nu prea pot sa o sufar pe Afrodita, si, in rolul meu temporar de Paris, nu i-as fi oferit niciodata ei marul. Parerea mea despre Afrodita este ca era cam c..va. Si a mai avut si prostul gust sa se incurce cu Ares, iar eu sunt un pacifist, mi-e frica de pusti si pistoale si mitraliere in real life, si, cum am mai spus, si de politisti (desi le respect meseria iar astia pe care i-am cunoscut in Norvegia, desi usor stresati si ei ca toti politistii din lume, sunt chiar foarte blanzi, politicosi si simpatici si poarta si niste uniforme de iarna de oras misto de tot cu niste pantaloni cargo kaki-vernil-oliv si un sweater bleumarin reyat din care mi-as dori sa am si eu, desi nu cred ca mi s-ar potrivi niciodata, dar tot mi-as dori sa am posibilitatea sa ating unul din ele o data), nici macar jocurile de strategie, ca Risk de exemplu, nu-mi plac, ma plictisesc si nu le-am inteles nici o data. Pana si pe Anchise, Afrodita l-a parasit dupa numai doua saptamani si chiar ca nu stiu ce a determinat-o sa duca pana la capat sarcina cu copilul provenit de la el, cel care va fi Enea. Poate ca ar trebui sa fiu mai indulgent din cauza asta catre ea, nu pentru ca as fi cumva Pro-life, nici pe departe, dar pentru ca daca nu se nastea Enea, tatal Romanilor (si prin extensie al italienilor) nu ar fi existat nici varianta lui D. din zilele noastre si asta chiar ca m-ar fi distrus.

This begs the question, cui i-as fi dat eu marul ? Prin eliminare, as fi fost fortat sa il dau Atenei, ca Hera e una din alea cu voce rastita care-mi dau mie ulcer de stres. Nu prea stiu ce sa zic despre Atena. Cred ca in general o respect. Cu toata afinitatea mea pentru mitologia greaca, eu nu mi-am dorit niciodata sa vizitez Grecia si nici macar Partenonul. Zeii vechi greci sunt printre noi, sunt convins, nu acolo. Dar D. a petrecut cateva vacante de vara in niste insule din Grecia si in pozele alea mi s-a parut destul de fericit acolo.