A fost imposibil sa evit sa imi dau seama ca ar putea sa imi fie util sa ma gandesc si la activitatea scrisului in joaca/munca. Ma rog, pe mine personal asta nu m-a interesat in mod special pana cand nu m-am apucat de blog, si totodata nu am chef de a tine cursuri de creative writing sau de scris tehnic gratuite la nivel de blog, nici macar pt mine insumi. Eu, find blogger de lb romana plus lenes plus nealtruist plus ne-educator, consider ca este OK sa ma descurc total improvizat in cadrul acestui blog, desi desigur, NU recomand asa ceva si altora.
Per total, eu mi-am formulat concluziile ca:
1. pt mine personal jocul/joaca mi-au fost si imi sunt in continuare cat se poate de utile, nu stiu insa cat si de placute, pt ca nu stiu cum s-a intamplat ca mai mereu, de cand tin minte, am avut altceva de facut in loc sa ma joc cat voiam eu in modul in care voiam eu cu jucariile mele preferate, cuburile + 2 masinute; cat despre jucatul in grup, eu personal am preferat jucatul in grup organizat, cu o persoana adulta si deloc creativa ca leader organizational desemnat, in care se putea avea incredere ca va sti sa rezolve o problema oarecare, de ex o lipsa de echipament temporar, in caz ca isi uita cineva acasa betisoarele, cariocile, acuarelele, sau numaratoarea, (pt ca totusi, sper ca creionul si guma si ascutitoarea si ulterior pixul nu si le poate uita nimeni niciodata, si daca e atat de sarac incat sa nu aiba de unde, atunci e caz de chemat Asistenta Sociala), sau daca de ex se simtea cineva suparat ca nu a avut sansa sa isi aleaga el/ea figura preferata pt jucatul de Monopoly, si acele figuri s-au distribuit total la intamplare, sau de ex daca era cazul de chemat Salvarea + Politia in caz ca un copil indraznea sa imbranceasca un alt copil in mod social necorespunzator, plus cu bunul simt de a-si clarifica pt sine insusi diferenta dintre o competitie pe echipe la nivel amical, posibil chiar reciproc educativ, si o competitie pe echipe in scop de submisie/dominanta;
2. in nici un caz nu mi-au dezvoltat mie personal creativitatea pe care si asa nu o posedam/nu o posed, (desi sunt pregatit sa accept ca posibil motiv pt acesta si faptul ca am doar IQ mediu + ADHD, adica sunt in general superficial, neinteresat analitic prea adanc, plus incompetent sintetic la un nivel deosebit de inalt, si totodata nu am fost educat adecvat pt a ma juca in acest scop/sens, de a-mi mari creativitatea, nici nu am fost educat scolar cu metode deosebit de creative sau sustinatoare a ideii de a dezvolta creativitatea cu orice pret, si as putea sa si afirm ca daca nu as fi avut norocul sa ma fi nascut in Romania in 1980, si ar fi incercat cineva asa ceva cu mine, eu personal as fi avut note ff mici la scoala, de fapt de netrecut vreo clasa anume, si m-as fi imbolnavit de dureri de burta si de cap, si probabil as fi dezvoltat si fobie de scoala, si as fi ajuns, Doamne fereste, si la clase de educatie speciala pt copii cu tulburari de comportament, pt ca pur si simplu este imposibil sa scoti apa din piatra seaca oricat ai da cu ea de pamant, sau oricat ai stoarce-o in mana pana iti zdrelesti propriile degete personale ca educator de creativitate chiar si bine intentionat din fire si inalt altruist);
3. sunt recunoascator industriei de entertainment japoneze deoarece mi-a facut sfera tolerabila, (pt ca am avut eu cand eram mic, pe la 4-6 ani, o mingiuta de plastic de culoare roz cu personaje simpatice de desene animate japoneze pe ea), plus si acuma ma ajuta sa rezist mai bine exercitiilor zilnice obligatorii de relaxare in grup, (oferindu-mi imagini la care sa fantazez, in loc sa imi golesc mintea si sa adorm pe loc...pt ca la inceput chiar am patit asta dupa prima luna de seminarii de yoga corporatista in grup, si s-a ofensat instructorul, plus m-a parat la personal ca nu sunt indeajuns de constiincios in legatura cu activitatile de relaxat la locul de munca, care, suspectand o posibila disloialitate de tip dizident posibil intentionat, m-a indemnat chiar bineintentionat si binevoitor sa ma imprietenesc cu seful de sindicat, pt a-mi canaliza dizidenta in scop posibil util si altor pseudo-narcoleptici ca mine, numai ca, desigur, totul fusese ceva de gen autentic Lost in Translation);
4. NU sunt pregatit sa accept filozofia Art of War ca o posibila filozofie calauzitoare pt ceva anume, nici nu o recomand in mod larg, deoarece, zau, sincer, un mic razboi civil corporatist sau chiar inter-corporatist, totusi, NU reprezinta un razboi adevarat, si imi mentin in mod deosebit de rigid parerea ca, desi "if it walks like a duck, and it swims like a duck, and it quacks like a duck, then it IS most likely a duck", totusi cand e vorba de lucruri cat de cat serioase, (inclusiv joaca sau educat despre joaca, preferabil NU in scop principal recreativ), este preferabil ca orice situatie sa fie abordata din perspective cat mai diferite, preferabil cat se poate de clasic-traditionale, (deoarece alea sunt si mai clare, daca au fost, desigur, descrise plus traduse cat de cat competent, plus verificate de experienta de nivel milenar pe diverse arii geografice cultural diferite, deci ofera risc mai mic pt orice posibile consecinte adverse), ca sa nu se ajunga la generalizari absurde sau de-a dreptul utopice.
(...Sfarsit, pt ca nu mai am chef de acest subiect, desi sunt de acord ca este unul deosebit de bogat si de interesant, mai ales la nivel de fantezie, plus cu aplicatii pe literatura erotica, dar eu din acest punct de vedere ma declar momentan satisfacut, de altii nu imi pasa, asa ca ...linkuri urmeaza...)
Ingen kommentarer:
Send en kommentar