torsdag den 30. august 2012

Am amutit


Nu mai am chef sa comunic in lb romana. Nu mai am chef sa comunic pe internet in general. Nici nu am ce, de altfel, asta o stiam de la bun inceput, deoarece eu nu sunt de tip educator, nici scriitor, nici jurnalist, nici vanzator, nici publicist, nici popularizator, nici activist politic. Eu sunt un simplu functionar, cu suflet (si inima) de functionar, si cu visurile mele de functionar, si cu role modele-urile mele personale de functionar etic si competent...chiar mai mult decat minim etic si minim competent. Am evaluat, in plus, ca mi-am ingaduit prea mult si prea indulgent fata de mine insumi sa imi iau ramas bun de la lb romana un timp si asa mult prea indelungat, deoarece ea nu imi foloseste la nimic, ba chiar imi dauneaza, folosita inabil, in acest moment al vietii mele. Si asta o stiam. Imi pare rau, lb romana, NU este vina ta ca nu stiu eu sa te folosesc in mod corespunzator, deoarece tu te-ai preta...insa pacat ca nu au fost prea multi care au reusit sa te foloseasca in acest mod cu adevarat corespunzator. Dar nu merge asa, pt ca trebuie sa imi recunosc limitele, si eu mi-am cunoscut si recunoscut limitele si limitatiile personale de MULT, de MULT, de FFFFFF MULT de tot, la diferite varste, si chiar la un nivel DEASUPRA MEDIEI de REALIST, si nu spun asta ca sa ma laud, nici ca sa fiu dramatic-patetic in mod expres manipulativ fata de nimic si fata de nimeni. Asa este. Eu am incercat cat am putut de-a lungul intregii mele vieti de functionar aspirant si de functionar real, si ulterior chiar director figurativ al propriei mele corporatii individuale cu capital mixt si cu raspundere mai mult decat limitata sa fiu cat se poate de realist, si sa NU las visele mele personale sa distorsioneze cumva nici perspectiva mea personala asupra lumii, nici perspectiva altora asupra ei, ci doar sa ma bucur eu personal de ele, in mod cat se poate de egoist.











 

18 kommentarer:

întuneric sagde ...

Pentru mine, total neasteptata si de neinteles decizia ta.

Sa nu-mi spui acum ca n-am sa te mai vad prin paginile Cronicii, ca nu-mi pica bine.

Ce s-a intamplat?

P.S. Daca poti, ar fi de preferat sa-mi raspunzi in romana. :)))

vienela sagde ...

Eu nu vreau sa accept decizia pe care ai luat-o. Nu o inteleg si nici nu vreau sa incerc sa o inteleg. Nu pricep decat faptul ca ceva-cineva te-a suparat si ca te vom pierde, pe tine, care mereu imi dai de gandit, care imi aduci un zambet cateodata. Nu este cinstit. Parerea noastra nu conteaza?

Anonym sagde ...

Nu are sens sa iti autolimitezi lmitarea, macar in materie de pantofi de calitate superior-acceptabila prezinti maxime competente.

Vladimir sagde ...

Aaaaa....criza standard de 1.5 ani de blogging :D. Dureaza cam 6 luni. Si eu trecut prin ea.

Rudolph Aspirant sagde ...

Nu s-a intamplat nimic real important sau semnificativ pt mine personal sau nimeni in mod special. Pur si simplu am fost si inca sunt in dubiu personal daca m-am lungit prea mult cu balaceala asta indulgenta de activitate pe blog, cand stiu ff bine ca pot, daca as fi cu adevarat motivat, sa imi utilizez timpul altfel. Bloggeritul pt mine nu este decat o activitate total ineficienta (din punct de vedere cheltuiala de timp vs rezultat benefic util) de tip addictiv-compulsiv pt a evita sa muncesc in legatura cu alte domenii. Totodata, desi, chiar si asa ineficient o fi OK pt mine ca relaxare, nu prea stiu, si nu prea cred ca este util publicului cititor de bloguri deoarece eu NU ofer mare lucru, si chiar mi-am facut problema etica de nivel jurnalistic in legatura cu asta (considerand blogurile ca parte din mass-media). La inceput mi-am zis ca, desi NU sunt blogger educator, nici informator de diverse chestii, poate ca macar 1-2 linkuri sa fie OK, (fie ca funny fie chiar si educative pt altii), si acest beneficiu sa conteze in sens pozitiv social de sustinere de moral pt eventuali cititori in lb romana, (alta functie mai utila de cat sustinere de moral eu personal zau daca m-am priceput sau am fost vreodata real motivat/interesat sa ofer). Dar totusi eu nu sunt chiar atat de altruist, plus nu doresc sa ma promovez pe mine insumi in mod special, adica pur si simplu nu am interesul sa o fac chiar asa constiincios. Eu chiar nu doresc sa fiu blogger pe termen lung, dar eram in dubiu cat, si mi-am ingaduit chestia asta la nivel de balaceala relaxata, dar cat naiba sa te poti balaci, ca ti se increteste pielea, plus mai risti sa mai stropesti si pe altii, si eu NU comunic pe blog la nivel de dorit sa comunic prea apropiat cu alte persoane, NU doresc sa imi fac cunoscuti si prieteni, NU doresc sa socializez on-line in mod special, decat daca intamplator ceva scris sau prezentat de altcineva imi straneste un interes, sa simt ca este OK, daca doresc, sa imi spun o parere, sau o impresie, sau un gand personal, (desi NU la nivel expert, si nici la persoana)...la nivel de comunicare deosebit de superficiala...deci, iar, nu ceva neaparat social larg util, decat sa zic ca sunt si eu prezent, atat. Insa eu sunt prezent in real life unde conteaza cu adevarat pt mine, e doar in blogosfera ca am dubii daca este util sa fiu prezent, si cat timp, (plus total gratuit, in ambele sensuri ale acestui cuvant, inclusiv de total neinvitat + vizitator haotic si si fara vreo maniera sociala sau tinuta publica deosebit de educativ-rafinata.)

Rudolph Aspirant sagde ...

1. Nu m-a suparat nimeni. Nici macar nu m-am suparat pe mine insumi eu personal, (chiar daca ar fi fost poate cazul, din cand in cand, la nivel de recunostere de limite si deficiente personale). Vezi ce am scris mai sus lui Intuneric. Plus, zau, nu imi foloseste scrisul in lb romana, ar trebui sa incep mai mult in lb norvegiana, dar inca nu indraznesc la nivel public, pt ca mi se pare ff complicat dpdv etic si beneficiu vs dezavantaje, sa activezi ca blogger in lb norvegiana, mai ales nesponsorizat si fara aprobare, cf regulile de fubctionare ale mass-mediei de lb norvegiana. Adica, repet, eu chiar si ca amator, NU am uitat nicioadata ca un blog face parte din mass-media, asta o stiam de MULT de cand au aparut primele bloguri pe care le-am citit eu in lb engleza. Eu personal NU sunt cititor prea entuziast de bloguri, nici macar de alea de nivel profesional, daramite de nivel amator, iar ca activitate de bloggerit mi-am permis in lb romana in ultimii 2 ani pt ca in lb romana inca bloggeritul e ceva relativ nou + aveam eu interesul sa folosesc lb romana inca un timp, (ca altfel eu nici nu folosesc lb romana, nici nu gandesc in lb romana maj timpului, ca efectiv nu am cu cine sau fata de cine sau in legatura cu ce, minus 2 parinti, dar nu e o chestie fata de care sunt trist sau suparat, sau fericit sau multumit, adica e doar o stare de fapt, si nu sunt motivat sa o schimb in vreun fel). Adevarul e ca nu mi-am explorat relatia cu lb romana ff indeaprope, si stiu ca ar mai fi multe de zis in legatura cu asta din punctul meu de vedere, dar nu cred ca este ceva larg util educativ sau nici macar sustinator de moral pt altii, deci nu stiu cat de etic ar fi sa insist asupra acestui lucru on-line, nici macar la nivel de fantezie la figurat, (mai ales ca eu nu am talent literar, si nici nu sunt un scriitor veleitar sau aspirant).

Rudolph Aspirant sagde ...

2. Multumesc pt apreciere si parere. Inteleg ce inseamna sentimentul de dezamagire. Dar sincer, la nivel realist, avand in vedere tot ce am scris mai sus, plus bazat pe experienta mea anterioara in legatura cu efectul dezamagirilor asupra a diversi oameni, sper ca nu va fi o dezamagire prea mare sau prea sustinut de indelungata, (desi stiu ca anumiti oameni tolereaza dezamagirile mai greu, dar nu cred ca tu Vienela esti cumva o "sensibila" din acest punct de vedere mai mult decat media celor din Romania de varsta ta, pt ca altfel as fi tins chiar sa nu doresc sa comunic cu tine, efectiv pe considerente etice + egoiste, ca doar nu doresc eu expres sa adancesc suparari sau sentimente neplacute in randul altor oameni, chiar si oameni relativ necunoscuti...adica NU sunt un om rau la suflet sau chiar patologic, ZAU, NU cred ca sunt.)

Rudolph Aspirant sagde ...

Multumesc pt sfat si compliment.

Rudolph Aspirant sagde ...

Multumesc pt evaluare realista + reality check.

întuneric sagde ...

Pai ce, crezi ca pentru noi, ceilalti, nu este tot o activitate adictiv-compulsiva?...

Din cate inteleg eu, problema ar fi ca prezenta ta in blogosfera nu are un scop anume, nu are un rezultat palpabil. Crezi ca in cazul meu nu-i la fel?

Am mai scris ca am un prieten care si-a facut un blog despre chestii financiare si mi-a zis din prima zi: eu vreau sa fac bani. Acum, la doua luni dupa, abia daca mai posteaza ceva in timpul saptamanii.

Insa nici tu, si nici eu, nu scriem pentru un asemenea scop precis. Eu scriu ca sa ma provoc, cu fiecare insemnare, sa leg o idee-doua de baza intr-un ansamblu complex si coerent.

Poate ai nevoie de o schimbare de perspectiva, in ceea ce priveste prezenta ta in online. Si, poate, ar fi indicat s-o mai limitezi, astfel incat sa te poti acupa si de celelalte lucruri - dar NU SA-I PUI PUNCT.

întuneric sagde ...

Exista asa ceva?

vienela sagde ...

Nu, blogul, asa cum il am eu si multi altii nu are nici o legatura cu mass-media. Este locul unde eu ma simt bine, unde ma descarc, unde rad, unde scriu ce vreau. Nu inseamna altceva un blog, daca il pastrezi asa.
Iar limba romana o poti folosi in continuare, chiar si numai pentru a fi un om bogat, un om care cunoaste mai multe limbi. Scriind in norvegiana, te vei simti singur, pentru ca va trebui sa o iei de la capat, sate faci iar cunoscut, dar de data asta printre persoane care vorbesc acea limba.
Cat despre sensibilitatea mea... eu sunt o tipa puternica, o femeie care a infruntat multe, prea multe valuri in viata si a iesit mereu victorioasa deasupra lor. Dar in acelasi timp sunt slaba, ma atasez de oameni, de felul lor de a fi si incerc sa nu ii pierd.
Stiu ca nu esti rau. Poate egoist, dar nu rau.

Rudolph Aspirant sagde ...

Esti mai avansat decat mine in legatura cu clarificatul acestor aspecte cat se poate de practice ! Eu nu scriam pe blog nici macar pt ca sa ma provoc in legatura cu imbunatatirea exprimarii mele in scris in lb romana, (nici macar in alte limbi).

(Ca medie generala la exprimarea in scris in diverse limbi pe diverse domenii am obtinut, de-a lungul vietii mele de scriitor de teme + teste scolare cca 8,5. La cele cateva scrisori personale si felicitari pe care le-am scris in viata mea nu am obtinut note, insa am obtinut informatii deosebit de utile, plus persoanele carora le-am scris eu felicitari au continuat o viata sanatoasa si fericita, exact asa cum le-am urat eu, singura exceptie fiind scrisoarea de recomandare pe care am scris-o pt dl Al Pacino cand aveam 13 ani, in grija managerilor unui teatru american unde activa dansul intr-o activitate sezoniera la acea vreme, scrisoare la care nu am primit nici un raspuns, desi sper ca nu i-a afectat cariera, deoarece, desi continea aprecieri pozitive, am aflat ca dupa ce am trimis eu acea scrisoare, cariera dansului a intrat o perioada intr-un con de umbra si s-a stricat si prietenia lui cu dl Robert de Niro, drept care mi-am facut probleme ca dansul nu a primit poate acea scrisoare in timp util, si/sau cine stie ce administrator sau manager incompetent al acelui teatru o fi citit-o si nu a tinut seama de ce scriam eu acolo.)

Eu scriu pe blog + comentez pe alte bloguri la nivel total de relaxare personala indulgenta, plus ca aveam + inca am atat de mult timp total liber pe care efectiv nu am imaginatia cu ce sa il umplu, desi chiar incerc sa imi gasesc de facut ceva posibil util pt mine in primul rand, si daca se poate si pt altii...ceea ce nu este nici asta ceva neaparat recomandabil.

întuneric sagde ...

Deci ai scris o recomandare pentru Al Pacino? Formidabil!

Rudolph Aspirant sagde ...

http://en.wikipedia.org/wiki/Reality_Check

http://www.urbandictionary.com/define.php?term=reality%20check

http://www.fs.fed.us/psw/publications/documents/psw_gtr087/psw_gtr087.pdf

Vladimir sagde ...

Da, am observat ca da :D. N-am facut o statistica profesionista, dar majoritatea trec printr-o criza de inspiratie + plictiseala cam dupa 1.5-2 ani de blog. Apoi revin. Nu toti. Dar majoritatea.

Rudolph Aspirant sagde ...

In cazul meu nu a fost o criza de inspirtie deoarece eu nu am fost inspirat in mod special nici de la inceput, si nu cred ca a fost nici plictiseala. Pur si simplu m-am oprit pt o pauza, si m-am gandit la nivel deliberativ vreo cateva minute...mai mult decat de obicei cam 2, probabil cca 4, (ca mai mult de 4 minute eu nu cred ca m-am gandit niciodata la nimic asa in mod special), desi in acest caz nu din cauza dificultatii problemei sau dilemei, (deoarece eu nu aveam o dilema, ci era mai mult o evaluare de dezavantaje vs avantaje), dar efectiv din cauza ca eram obosit, si am decis sa inchei mai devreme decat prea tarziu...dar pana la urma, ca de obicei, nu am rezistat Vienelei si lui Intuneric, si nu din cauza ca m-am simtit flatat, (flatat am fost doar de Anonim, insa ce spunea el eu deja cam stiam, deci comentariul lui nu ar fi putut avea greutate de convingere), dar pur si simplu pt ca simt ca le datorez ceva, desi e o chestie ff vaga, nu pot spune exact ce si pe ce domeniu le-as putea fi eu dator...plus sa stii ca factorul covarsitor care a inclinat balanta catre ei a fost comentariul tau, care mi-a adus aminte de realitatea ca eram doar obosit + m-a facut sa zambesc, adica sa nu ma mai iau chiar atat de in serios, nici chiar acea oarecare datorie vaga, si sa revin la linia mea dreapta total obisnuita, aceea de a merge inainte, tot drept inainte, tot inainte, si mereu tot asa, pt ca asa trebuie, si asa este si bine, de mers inainte, pt ca eu, dintre toti pasii de dansi ai lumii, doar pasul asta il stiu chiar destul de bine, mars inainte, nu neaparat la nivel fortat sau competitiv, doar asa inainte si iar inainte, in ciuda unor greseli, obstacole, sau impiedicaturi, si fara a incerca vreo castigare anume, si totodata fara vreun risc specific semnificativ anume observabil...eu personal tot inainte am sa merg pana cand efectiv imi voi permite eu sa ma opresc, considerandu-ma fie pe deplin satisfacut eu personal ca am facut tot ce am putut si tot ce am stiut, (care nu e mult de loc, dar macar sa stiu ca am incercat si nu m-am lasat prea devreme), fie total epuizat in mod natural...

(va urma)

Rudolph Aspirant sagde ...

desi, desigur, asta nu e, Doamne fereste, vreun mars de sacrificiu personal, e doar pt ca altceva eu nu stiu sa fac decat sa merg inainte, desi desigur pot admira in treacat un cal, sau pot sa observ vreo tura asa in treacat fie la nivel de constructie verticala, fie la nivel visator de gandit la vreo poveste...eu sunt total pion, si nici macar nu ma consider vreun pion inaintas din ala care face 2 pasi in loc de unul la inceput, sunt doar unul de rezerva sau vreunul obtinut in urma unei rocade, cam atat. Eu nici nu ma pricep la sah, nici nu cred ca am jucat decat de vreo 4 ori cu tata, dar eu personal cu pionii ma identific cel mai mult din acele piese, desi desigur admir si caii ff mult, deoarece chiar am o parere ff favorabila si admirativa despre ei...dar nu am eu treaba cu ei zilele astea...e ceva efectiv, cum s-ar spune la figurat, fie dintr-o viata "anterioara", fie chiar poate o viata care ar fi putut sa fie, insa totusi nu s-a intamplat...dar nu pt ca nu am incercat, ci doar pt ca nu m-am priceput si nici nu m-am simtit deosebit de super-motivat sa invat ceva anume ca sa o pot actualiza, e doar asa cum a fost sa fie si nu am sentimente de tristete, sau de dezamagire fata de asta, ca nici macar nu a fost vreo rascruce deosebit de observabila, (desi in realitate a fost una, dar m-am decis eu sa o ignor la acea vreme), si trag din nou concluzia, (fie corecta fie eronata), ca efectiv asa a fost dat, sa nu se indeplineasca acea posibilitate niciodata...si asta e...eu personal sunt deosebit de multumit si pt ca am primit sansa de a intrezari acea posibilitate, pt ca era ff frumoasa, zau, ar fi fost ceva de nivel cu adevarat exceptional, dar cred ca la vremea aia nu credeam eu ca merit chiar asa chestii din astea de nivel exceptional, nici acum nu le caut, (si oricum tind sa ma feresc sau sa fiu deosebit de prudent fata de diverse exceptionalisme, oricat de mare ar fi promo pt ele...desi sincer zic ca acel exceptionalism anume cred ca mi s-ar fi potrivit si cred ca m-as fi descurcat cam tot in modul meu daca as fi ales acea cale atunci)...adica e total fara regrete, absolut fara nici un regret fata de mine insumi, ci doar asa un ff vag posibil sentiment de usoara vinovatie fata de parintii mei, care, zau, ei s-ar fi simtit mai impacati in sufletul lor daca aveam acel cal langa mine si/sau accesibil mie, decat asa sa ma stie mereu mergand asa pe jos, si mereu singur...ce sa le fac ? Eu le-am ZIS ca voiam un frate sau o sora, le-am zis in continuu ca nu cred ca e bine sa fii copil prea singur la parinti, dar daca mama nu a vrut, eu, zau, nu pot sa o conving altfel, si nici nu am vrut sa o conving, doar am rugat-o de cateva ori, si ea a zis nu, si mi-a zis clar si fara suparare sau anxietate, doar mi-a zis ca nu e realist sa imi doresc asa ceva sau sa ma astept la asa ceva...si eu am acceptat.