Inocenta

Azi m-am decis sa ma imbrac in uniforma mea de gradinita, cu pantaloni de vascoza si poliester made in Romania si sweaterul de culoare baby-blue. Un pic mai devreme, in timp ce faceam dus si eram mai euforic, ma gandeam sa-mi pun pantalonii de lana made in America si sweaterul cu amestec de matase rosu-bordeaux, dar mi-am zis, dupa aia, revenit usor la realitate, ca este mai bine/prudent sa par si sa ma simt cat mai inocent posibil, daca o fi sa am ocazia sa vorbesc direct cu/catre Hector. Pe de o parte abia astept, pe de alta aproape sper ca nu o sa am ocazia, deoarece nu stiu ce as putea sa ii zic.

As putea sa-l intreb direct cum il cheama, deoarece habar nu am, iar pe altii nu pot sa-i intreb deoarece astfel as risca sa imi distrug reputatia/imaginea de om total pe dinafara pe care m-am straduit sa mi-o construiesc cu atata grija pana acum. La serviciul meu barfele se conduc mai mult one on one, in grup fiind de obicei descurajate, si eu am fost prea lenes ca sa depun efortul necesar de a evalua pe fiecare in parte astfel incat sa imi aleg partenerul de barfa de incredere util/necesar. Drept care uneori intreb intrebari care pot fi percepute ca intime in grup, toti se uita la mine dezaprobator, si apoi cel mai curajos, constiincios, sau plictisit dintre ei imi raspunde ceva de obicei vag care se poate gasi si pe Google.

Nu cred ca am intrebat eu vreodata direct pe cineva cum ii cheama cand eram la gradinita sau in clasele primare. Asteptam sa ma intrebe ei, si atunci, fericit/flatat de atentie, le raspundeam corect, insa pe urma nu indrazneam sa-i intreb si eu, iar dupa aia, totusi curios din fire, incercam si uneori reuseam, sa-mi dau seama prin eliminare, ascultand la conversatiile altora despre ei..."Andrei ? Care o fi ala ?...Aaa, ala ! Atunci cine o fi Dragos ?"

Cel mai simplu ar fi sa il intreb pe amicul comun, cel care intre timp mi-a devenit rival de moarte, de alaltaieri de la ora 12:00, insa mi-e teama ca ma ghiceste imediat. As putea recurge la vechea mea metoda diplomatic-culturala de a incepe prin a admira varietatea si muzicalitatea numelor necrestine scandinave, a continua prin a vorbi despre dificultatea mea de a retine diverse nume care nu par a avea nici o legatura cu lumea culturala  iudeo-crestina-musulmana familiara mie, apoi prin a-l intreba pe amicul rival care este originea numelui lui si daca insemna ceva, si, in sfarsit, prin a incerca sa-l pun pe el sa-mi dea si alte exemple de nume scandinave placute, sperand, si poate chiar incercand sa-l influentez direct, (doar daca imi ramane destula energie sa raman cat mai amabil-neutru in acel moment), sa ii vina in minte sa-mi prezinte si numele lui Hector. Poate am totusi norocul sa fie amicul rival temporar bolnav, deci absent de la munca, si sa nu trebuiasca sa depun atata efort personal.