Travesti- partea 1

Respectul pt expozitii al lui Intuneric, in speta mai recent a unor aranjamente florale in cadrul Gradinii Botanice din Iasi, m-a facut sa imi amintesc de perioada copilariei mele in jurul varstei de 6 ani in care imi facea placere sa probez rochiile lui mama, de obicei cand ea si tata erau plecati de acasa pt cine stie ce distractie de la care eu ma simteam gelos exclus, (desi, de cele mai multe ori erau probabil plecati la cine stie ce coada pt alimente si aprovizionare generala, deoarece in week-end-uri tin minte ca ma carau cu ei la teatru si la cinema obligat oricum), si bunica motaia in camera ei.

Dulapul cu haine era desigur in dormitorul parental, o zona si asa oarecum mai rar accesibila mie dupa ce implinisem 4 ani si mi se cumparase un pat adevarat potrivit pt odihna necesara unui student la gradinita, care fusese mutat in alta camera de unde era mai greu sa navighez pana in acel dormitor parental. Tin minte o scurta perioada cand tocmai ne mutasem in noul apartament din sectorul 2, si avusesem privilegiul sa dorm o vara intreaga, ultima mea vara cu adevarat libera si fericita inainte sa incep anii grei de scolarizare obligatorie, intr-un fotoliu extensibil asezat chiar in dormitorul parintilor mei. Tin minte culoarea tapiteriei acelui fotoliu, un albastru asemanator nuantei bleu de France, inspicat cu niste ate de culoare mai inchisa, insa nu tin minte ca as fi profitat in mod special de acea pozitie privilegiata pt a descoperi ceva interesant in acel dormitor, si tin minte doar ca eram preocupat de obligatia de a dormi dupa amiaza in acel fotoliu transformat in pat, si uneori ma prefaceam atat de bine incat chiar adormeam, iar alteori doar ma prefaceam, desi nu am reusit sa pacalesc niciodata pe nimeni. Abia dupa ce am pierdut acel fotoliu, mi-am dat seama ca pierdusem si pozitia privilegiata din acel dormitor, ale carui comori nici nu apucasem sa le bag in seama pana atuncea, insa care, prin distanta si inaccesibilitate facila, au devenit, desigur, mai interesante pt mine.

Nu am rabdare sa descriu toate comorile pe care le-am descoperit eu de-a lungul anilor in acel dormitor parental, si de altfel nici nu cred ca ar fi bine sa fac public intreg inventarul averilor detinute de parintii mei, mai ales ca ma simt oarecum si cu musca pe caciula deoarece am participat chiar eu uneori la activitati de furt si delapidare din acele averi, desi acele activitati sunt, sper, prescrise, deoarece majoritatea au avut loc in perioada in care eram inca minor, iar pt cele pe care le-am efectuat dupa implinirea varstei de 18 ani, am primit promisiuni verbale credibile oficiale de eventuala gratiere si nedare in urmarire prin agentii specializate pt eventuala punere sub acuzare formala.

Oricum, la un moment dat, prin antrenament si exercitii repetate, am capatat destula dexteritate si forta in degete pt a reusi sa descui usa de la dulapul cu haine, si tin minte si acum cat de extaziat am ramas in fata rochiilor si bluzelor si fustelor agatate pe umerase in partea dreapta. Tin minte ca avusesem deja experienta vizitarii unor muzee unde fusesem avertizat ca nu este permis de a atinge diversele exponate, care trebuiau admirate numai de la distanta, asa ca am petrecut o vreme destul de indelungata deliberand asupra posibilelor situatii in care s-ar putea crea exceptii de la aceasta interdictie, ca de exemplu in cazul muzeelor destinate educatiei copiilor, in care copiii sunt chiar incurajati de a atinge si de a se juca cu anumite exponate, in scop desigur experiential-formativ larg social benefic. Pana la urma am ajuns la concluzia ca, desi era cam evident ca acest muzeu nu era in mod formal de acel tip, totusi, daca ma puneam intr-o situatie de copil nesupravegheat in mod adecvat de vreun adult, plus fara personal de securitate prezent, totusi nu puteam fi tras la raspundere daca indrazneam sa ating vreunul din exponate. Desigur ca aveam, totusi, de gand sa iau exemplu de la cei mai competenti manuitori de obiecte de arta profesionisti pt a nu cauza vreo vatamare obiectelor expuse.


(...va urma...)