Cu ocazia intrarii in anul 33 al vietii mele, si totodata cu ocazia implinirii a 2 ani de cand am inceput sa ma gandesc la ce lucruri sa imi pun in cele 2 valize cu care am parasit cu intentie definitiva Romania, (pe care pana atunci o parasisem numai episodic temporar in repetate randuri din anul 9 al vietii mele incolo), desigur, in ultima instanta, alungat de parintii mei care, sincer iubitori fata de mine si totodata competenti in a ghici viitorul, (fiind economisti), incepusera sa se ingrijoreze de sansele mele realist scazute de a beneficia vreodata de un venit bugetar indestulator pe zona UE, deci si de o pensie in viitor, doresc sa fac o recapitulare a lucrurilor pe care le-am indeplinit si le-am invatat, ca emigrant definitiv din Romania, si ca imigrant veleitar de generatia 1 in Norvegia, o tara cu a carei cultura nu am mai nimic in comun in afara de:
a) niste posibile amintiri colective comune de pe langa Trieste, (pe unde am trecut o data si eu, la fel ca niste fosti calatori norvegieni din vechime, desi ei, se pare, din proprie initiativa in cautare de mancare concreta pe atunci, insa totusi in conditii ceva mai usoare, mai mult legate de comert, decat colegii lor mai curajosi care se indreptasera sa gaseasca pesti, elani si caprioare in Lumea Noua, iar eu mai mult tarat de parinti in cautare de mancare abstract-figurativa spirituala, eu personal ne tinand minte sa ma fi simtit vreodata chiar atat de infometat spiritual incat sa ma simt motivat sa calatoresc prea departe pt a-mi potoli aceasta senzatie desigur neplacuta), si
b) niste amintiri personale din copilarie, (de dinainte sa ajung si in Italia), legate de niste cai micuti ocru-portocalii semi-domesticiti care colindau liberi pe o plaja din judetul Troms, pe care tata, (fost jucator amator de rugby, entuziast alpinist, si totodata suporter al teoriilor economice promovate de dl Friedman), ma indemnase entuziast sa am curajul de a-i cunoaste mai bine, insa de care mama, (aventuriera doar in ceea ce priveste jocurile de noroc efectuate sub acoperisuri protectoare manufacturate de om, si totodata fan al teoriilor d-lui Keynes), ma indemnase, alarmata, sa ma feresc.
Gandindu-ma mai bine, mi-am dat seama ca de indeplinit nu cred ca am indeplinit mare lucru in afara de a scrie pe gratis fara a anticipa vreun venit sau vreun avantaj pt mine si nici pt alti semeni oameni cca 500 de articole pe acest blog si vreo cateva pe alte bloguri in alte limbi, si imposibil de determinat cate sute sau mii de comentarii (majoritatea off topic) pe blogurile altora. Nu cred ca asta este ceva in legatura cu care un om relativ serios adult, chiar si inca tanar adult, (cf reorganizarea etapelor pe varste ale omenilor de cand cu anuntarea cresterii sperantei de viata medii globale in 2006 de la cca 47 de ani la cca 67 de ani), ar trebui sa se laude in gura mare, decat poate daca ar da de stire ca motivatia principala ar fi fost cumva vreun exercitiu mai mult sau mai putin organizat de a-si imbunatati tehnica exprimarii si comunicarii in scris, insa acesta nu a fost niciodata un scop al meu, (desi, desigur, unii comentatori inclinati critic literar mi-au atras atentia, si pe buna dreptate, ca ar cam fi cazul sa ma ocup si de asta, macar din simpatie fata de eventualii cititori daca nu pt autodezvoltare personala mai complexa.)
Gandindu-ma si mai bine, mi-am dat seama ca in Norvegia am avut, in plus, mai multe oportunitati de a face sex decat pe teritoriu romanesc sau asiatic, desi mai putine oportunitati decat pe teritoriul insular britanic, nord-american, sau australian. Am avut totodata si timpul liber excesiv necesar de a avea mai multe oportunitati de a ma indragosti, (eu ne prea avand creativitatea sau imaginatia cu ce altceva mi-as putea umple timpul liber), ceea ce nu e de ici de colo, desi, totusi nu chiar atat de profund ca in insulele Pacificului sau la Hong Kong. Am avut totodata oportunitatea de a ma maturiza la niveluri mai realiste in sens ca mi-am amanat deadline-ul pt o eventuala casatorie legala pana dupa 2018, de la 2016 unde fusese stabilit initial la nivel estimativ, si este chiar posibil sa mai aman chiar si dupa 2022, deoarece mi-am dat seama ca ar cam fi cazul sa studiez mai aprofundat niste articole de legislatie comparativa internationala in ceea ce priveste merger-urile corporatiste internationale, si asa ceva cere destul timp, mai ales ca eu nu am studii de specialitate, si nu am nici vocabularul juridic prea dezvoltat dincolo de a incerca sa raspund in mod cat de cat capacitativ adult calificat la intrebarea "How do you plead, guilty or not guilty ?"
Faptul ca am lucrat mai sustinut in medii corporatiste in cadrul unei culturi mai largi in care s-au promovat activitatile de intrajutorare pe baze de altruism, (adesea in conditii de mari lipsuri reale de alte chestii de baza), m-a ajutat totodata sa invat sa recunosc valoarea educativa a autocriticii in fata unor colective de munca, daca ea este efectuata in mod cat de cat competent, si desi nu m-as putea lauda ca am atins inca acest nivel de competenta, (iar de expertiza nici atata), totusi, increzator si optimist din fire, (chiar la niveluri autentic candide, daca nu de-a dreptul naive), nu mi-am pierdut inca speranta ca, cu ajutor si sutinere de tip indrumator corect din partea celor cca 12 manageri ai mei, plus cu participarea mai constiincioasa la exercitiul de a rezolva sincer cat mai multe lepse in public on-line, (pt desenzitizare nu atat fata de exhibitionism, cat in fond, in cazul meu, fata de fenomenul auto-cunoasterii, in general mai recent recunoscut, la nivel de Premiu Nobel pt Economie, ca fiind de-a dreptul inutil, in afara poate de perioada adolescentei timpurii, sau a invatarii unor tehnici speciale in cadrul exercitarii unor metode speciale in anumite profesii, ca de ex actoria), ma voi putea perfectiona si in acest sens la nivel corporatist social adult.
7 kommentarer:
La mulţi ani fericiţi, Rudolph.
Urarea mea e cu ceva întârziere, e drept, dar din toată inima!
Multumesc si eu, tot din inima.
33!! Frumoasa varsta! La multi ani! (sa spun asta si pe blogul tau).
Multumesc, dar am implinit de fapt 32 de ani (33 era anul in care tocmai am intrat ! Cred ca s-a iscat o confuzie din cauza unui comentator care zicea ca intrasem in anul 32 al vietii, cand eu tocmai terminasem 32 de ani de viata si intrasem in anul 33, plus din cauza ca nu mi-am schimbat eu varsta de sub avatar, dar am sa o fac si pe asta cand am sa am chef si timp de detalii de acest nivel !)
Daca tot ai mentionat avatarul, as vrea sa te intreb de ce scrii in limba romana, dar blogul il ai setat in norvegiana? Este obositor atat pentru romani, cat si pentru norvegieni. ;)
Pur si simplu mi-am facut acest blog cand eram deja in Norvegia si mi-a fost lene sa schimb limba in care se efectua setarea initiala. Oricum initial nu trebuia sa fie ca intentie un blog pe termen mai lung de 18 luni, hai max 24 de luni, si nici nu ma gandisem sa il scriu cu gandul la vreo audienta deosebit de larga sau cu dorinta expresa de a avea prea multi comentatori. Acum, chiar daca as vrea sa ii schimb setarile, zau, daca as avea habar cum sa o fac din prima, ar trebui sa petrec ceva timp pt asa ceva, si nu m-am simtit prea motivat sa depun acest nivel de efort, mai ales ca habar nu am cat voi mai continua sa simt nevoia sa scriu in lb romana...cred ca inca nu am reusit sa imi iau ramas bun de la ea la nivelul propus initial, nu m-am tinut nici de programul propus initial, adica sa incep sa scriu din ce in ce mai putin pe acest blog si sa scriu din ce in ce mai mult pe blogurile pe care mi le incepusem in alte limbi, efectiv nu m-am simtit motivat de a depune acest nivel de efort.
P.S. Intr-un fel chiar as dori sa dau vin ain principal pe indolenta mea personala, dar zau daca nu a contribuit si mediul meu inconjurator la asa ceva, prin oferta de timp liber excesiv si nerecomandabil de mult, prin atmosfera total lipsita de vreun stimul de posibil interes pt mine, (adica zau, aici unde sunt, chiar daca sunt in plin centru, e chiar o atmosfera pt pensionari de nivel de sanatoriu de pe Muntele Magic de la inceput de secol, nici nu exista forfota urbana obisnuita, nici mirosuri obisnuit urbane, nici malluri, nici manele...unora li s-ar putea parea chiar paradisiac, insa pe mine ma nelinisteste deosebit de mult, nu ma ajuta nici in sens productiv sau creativ absolut de loc, mai ales ca eu am ADHD, si eu ma descurc cel mai bine inconjurat de supra-stimulare, plus ca asta ma predispune la angajatul in diverse addictii, care o poate include si pe cea de a scrie pe blog asa aiurea despre nimica, nu numai de a cheltui bani tot aiurea pe fetish-uri mele sau de a ma indragosti cat pot eu de frecvent, ca de asta ultima nu cred ca am cum sa scap vreodata si nici nu incerc, deoarece mi se pare addictia cea mai laudabila si utila si inocenta din punct de vedere social...desigur, fara a pretinde altcuiva sa se indragosteasca de mine reciproc, ca asta chiar ar fi de nivel neetic.)
Send en kommentar