søndag den 29. april 2012

Un vis totally "Cool"


Azi noapte am visat un cuvant scris in litere adevarate, ca un fel de pendativ de culoare argintie care reprezinta un cuvant sau chiar un nume, care poate fi agatat de gatul cuiva ! Acest cuvant era cuvantul COOL, si spre sfarsitul visului, se facea ca eu parca chiar incercam sa-mi dau seama ce o insemna, ba chiar incercam sa alcatuiesc alte cuvinte cu radacina "cool", fie ca semnificatie, fie chiar in mod pur formal, si, desi ma cam chinuiam in vis, totusi era un efort destul de placut, ca atunci cand incerci sa dezlegi rebus-uri, sau joci alt fel de jocuri de cuvinte, si tocmai cand ajunsesem la numele pres american Coolidge (insusi Calvin !), si incercam, in vis, sa-mi aduc aminte daca nu cumva face parte din cei asasinati (!), deodata, brusc, din pacate, (deoarece o figura de presedinte in vis trebuie, m-am gandit, sa insemne capatarea unei pozitii de competenta suprema asupra unor posibile nelinisti), m-am trezit ! Oare asta sa insemne si oarecum premonitor ca eu nu voi apuca niciodata sa ma simt si eu competent la ceva anume, daca nici macar intrebarile/problemele din visele cu figuri declarat mura-n gura ca fiind global (formal + semnificativ) simbolice, (efectiv asa ca sa-mi dau pana si eu, ala global inconstientul, atat figurativ in real life cat si concret in vise, seama despre ce e vorba !), de presedinti nu apuc sa le visez/sa le rezolv pana la capat ?!

Insa cum ma trezisem destul de emotionat de acel vis, (la inceput chiar cu o nuanta de labilitate afectiva mixta, adica aproape chiar parca pe marginea unor lacrimi care reprezentau o stare emotionala amestecata de bucurie cu tristete), i-am acordat importanta cuvenita inregistrandu-l pt memorizare in ariile memoriei mele de lucru, si apoi, imediat dupa ce am baut un espresso, (la mine, datorita ADHD, cu efect aparent pradoxal calmant, nu excitant...desi nerecomandabil real ca eficace in toate cazurile de ADHD), si mi-am facut tema de duminica dimineata, (cf principiului "datoria inainte de toate"), scriind comentarii instructiv-moralizatoare de tip de articol de almanah pe blogul Alegerea Sophiei, mi-am permis sa caut si eu pt sufletul meu personal ce apare pe wikipedia sub cuvantul Cool, (la mine personal temele simple de lingvistica elementara functionand mai tare ca orice alta posibila activitate de relaxare zen sau de alt fel pt hranirea cu adevarat spirituala a acestui suflet !), si in sfarsit am reusit si eu sa incep sa ma relaxez si sa zambesc in mod mai consistent, revenindu-mi pe de-a-ntregul din starea emotionala oarecum labila in care ma trezisem mai devreme...acum permitandu-mi sa scriu si acest articol despre acest vis al meu pe blogul meu, (in complianta si concordanta si cu principiul deontologic de blogger de a nu comunica la nivel jurnalistic-public global atunci cand ma simt eu personal, ca blogger-jurnalist amator, prea afectat emotional din cauze personale, pt a nu crea neliniste si extra efort inutil in jur in randul unor posibile mase de oameni cititori-comentatori total nevinovati si desprinsi de lumea problemelor mele personale).

Trebuie sa mentionez ca NU este de mirare ca am fost afectat de un vis insotit de labilitate afectiva cand ieri am consumat la nivel aproape bulimic o proportie excesiva de carbohidrati si proteine de calitate oarecum secundara din produse de grane, (deoarece limiteaza accesibilitatea aminoacizilor esentiali treonina si mai ales lizina, care s-a dovedit ca e ff importanta pt reducerea anxietatii la soarecii in viata in 2003, si la rezidentii din nord-vestul RA Siriene in 2004), fata de proteinele de calitate superioara mai complete din iaurt si branza, cele 2 grupe, (painea si branza), alcatuind in general dieta mea destul de cronic monotona, alaturi de ocazionale pete de culoare aditionale de la cateva fructe, si, mai rar, legume simple, in principal mere si uneori si ardei grasi, care nu necesita curatire, descojire, sau taiere de nivel prea complicat, sau cf unor parametri prea rigid standardizati, dincolo de felii de aprox 4 cm latime sau diametru universal valabil recunoscut ca fiind in general agreabil mai multor simturi. Totul s-a intamplat, in plus, si pe fondul unei intense DEZAMAGIRI anterioare fata de ceaiul de iasomie recent cumparat cu oarecare speranta in suflet, insa care NU s-a dovedit DE LOC a fi ca cel superior cunoscut mie din Hong Kong, ci un fel de amestec inferior, deja oarecum initial suspectat-anticipat din cauza continutului scazut de planta de iasomie, (25 %, cf eticheta), insa, total neasteptat, si ca culoare, textura, gust, miros...YEACH, efectiv de nivel de deget pe gat. (Sub ultimele linkuri am pus cativa parametri calitativi in general placuti mie, ca sa uit si mai tare de experienta acelui ceai.)

In legatura cu istoria tulburarilor mele alimentare, (care in cazul meu personal sunt in general de tip nespecific, si nu au atins niciodata nivel de distress personal autentic, dicolo de ocazionala influenta neplacuta asupra unor vise insotite de afect negativ, sau, mai rar, cosmare), eu nu am avut niciodata tendinte de regurgitare intentionala, insa am avut cateva perioade de restrictie anorexica, (din care unul destul de semnificativ in adolescenta, pe la 17 ani), si cateva episoade bulimice, (din care unul mai semnificativ pe care sa-l tin minte eu ca fiind de nivel neplacut, pe la vreo 9 ani). In aceasta perioada nu ma mai simt asa de stressat din cauze profesionale legate de problema comunicatiilor de la serviciul meu corporatist nr 1, deoarece procesul meu de reeducare culturala scandinav corporatist este aproape terminat, iar pe cele eventual reziduale le rezolv, observ, cu destul succes, cu ajutorul blogului larg social educativ al blogger-ului Mircea VladutOpiniile mele, insa am fost cam stressat din cauze personale...efectiv ieri mai toata ziua ma simtisem SINGUR si ANXIOS/ABANDONAT, din cauza ca a fost ziua de nastere a micului print, si el, in mod natural si total recomandabil, si-a petrecut-o cu familia si prietenii lui...cerc sau grup social din care eu, in mod realist, NU am cum, (si nici nu trebuie sa aspir), sa fac vreodata parte...drept care desigur ca am simtit nevoia de Comfort Food, care la mine inseamna de obicei exces de paine si diverse feluri de biscuiti, ieri de ovaz cu coacaze, (fata de proportia obisnuit uzuala de paine si fara nici un biscuite).

Din lunga lista de referinte culturale posibil referitoare la cuvantul Cool, mie personal mi-au placut 2 variante posibil utilizabile pt de-stress

a) in legatura cu anxietatile mele re incompetenta mea in comunicarea cu micul print, un videoclip muzical al unui single al formatiei The Time, cu participarea interpretativ vocala a d-lui Morris Day, si produs si conceput in aprilie 1981, (atunci cand eu aveam varsta in jur de 6 luni si 1/2 !), de artistul pe atunci declarat sub numele Jamie Starr, si azi declarat sub numele "artistului anterior cunoscut sub numele de Prince":



b) in legatura cu diverse anxietati ale mele re eu/mine personal, mai ales cel ideal dezirabil competent pe mai multe domenii, un videoclip coregrafic care a fost difuzat o data prin postul Cool TV:

9 kommentarer:

Aronson sagde ...

Somon afumat cu sos de fructe de pădure... mmmmm! Biscuiți de ovăz neîndulciți... mmmmm! Mâncatul - o plăcere legitimă, simplă și general acceptată, chiar dacă e compensatoriu. Cui îi pasă? Fumatul, alcoolul și frații săi vitregi ilegitimi sunt o altă mâncare de pește. Lumea te pune la colț, se uită la tine ca la felul cinci.

Rudolph Aspirant sagde ...

Partea 1:

Eu nu prea o am cu gurmandiza, adica efectiv nu ma incalzesc diverse feluri de mancare in mod special, nici macar nu am un fel de mancare preferat, sau un stil de bucatarie preferat, nici macar nu am amintiri specifice deosebit de intens colorate afectiv in legatura cu vreun fel specific de mancare.

Am cateva feluri de mancare specifice legate de mama, cum ar fi spanacul si grisul cu lapte, sau de bunica, de ex rulourile de foietaj cu crema de vanilie, care efectiv gatite de altcineva nu mi se vor parea niciodata la fel de satisfacatoare, insa nici re astea nu am amintiri asa deosebite. Am niste amintiri re anumite feluri de mancare mancate in anumite contexte specifice, de ex un pastrav care mi s-a parut intr-un fel intr-un anume context, si alt fel in altul, dar asta nu inseamna ca imi place in mod special pastravul ca fel de peste, sau ca ma gandesc la el in asociatie cu persoana sau persoanele din acel context de cate ori ma gandesc la persoanele respective sau la locatia respectiva unde l-am mancat.

Efectiv cred ca e un disconnect pe undeva pe la mine in creierul meu re chestiile astea legate de mancare.

Mai scriam pe undeva ca eu nu am pofte deosebite de un anumit fel de mancare specific decat poate ff rar, efectiv cred ca as putea sa le numar pe degetele de la o mana in ultimii 25 de ani pe care ii tin eu asa mai bine minte, si inca mi-ar ramane degete !

In general eu prefer gustul amar, apoi acru, apoi dulce, si sarat pe ultimul loc. Nu o am de loc cu condimentele, decat ca imi place sa stiu/sa invat cuvintele care le descriu, dar nu sunt de loc curios sa le gust sau sa le miros, nici nu as putea sa le descriu sau sa le identific dintr-o mancare pusa in fata mea, cred, poate in afara de marar ! Iar senzatiile mele personale re mancare sunt ori mi-e foame, ori nu mi-e foame ! Insa, intr-adevar, in general am grija sa nu-mi lipseasca din casa paine si branza si iaurt, si poate merele ca fructe...desi nu manac mere in fiecare zi asa cum poate ca ar trebui !

Rudolph Aspirant sagde ...

Partea 2:

Am remarcat clar la mine ca daca mananc carbohidrati mai multi, adica mai multa paine decat de obicei, tind sa visez mai colorat emotional afectiv, uneori chiar tind sa am cosmare ! O fi vreun fenomen de rebound serotoninergic in creierul meu, din cauza lipsei de lizina din grane, care e legata direct de accesibilitatea de serotonina, (desi astea moderne sunt suplimentate in general cu de toate, dar eu nu ma prea uit la etichete cand imi cumpar de mancare, plus ca in general in Norvegia nu se gaseste asa o mare varietate de diverse feluri de mancare ca in alte tari din Europa).

Re alcool, tigari, etc- sunt de acord cu tine ca e un fel de "alta mancare de peste", inclusiv re atitudinile sociale fata de aceste substante addictive. Sunt si in principal legate biochimic cerebral de alta substanta, dopamina, care, (speculez acum), e una si oarecum posibil mai "periculoasa" social, daca e sa iei in consideratie linistea si ordinea publica !

Rudolph Aspirant sagde ...

In acest sens, stiindu-se ca soia contine destul de multa tirozina (un amino acid neesential precursor al sintezei de dopamina), este chiar posibil ca popularizarea si introducerea ei masiva in dieta populatiei din Romania in decada anilor 80, a condus si ea in mod chiar direct concret, (nu doar asa figurativ re "salamul cu soia"), la Revolutia din Decembrie ! LOL !

Mircea Vladut sagde ...

Interesant, sa visezi litere... chiar daca acestea compun un cuvant.

Rudolph Aspirant sagde ...

Pai se mai intampla, desi e destul de rar, mai des ar fi poate sa vezi un cuvant scris ca de ex numele unei firme specifice, sau al unei strazi pe vreun indicator, dar in cadrul visului meu erau asa litere argintii metalice, exact ca si cum ar fi din alea care apar scrise pe diverse pendative sau bratari care se pot purta, si desi nu visasem si lantul pendativului respectiv, in cadrul visului meu acel cuvant nu mi se paruse aparut in mod ciudat sau inexplicabil, chiar in vis aveam un oarecare nivel de intelegere ca era ceva comun, de tipul unui astfel de medalion, dar un astfel de vis e totusi ceva mai rar, de aia am si povestit visul, plus ca ma afectase oarecum emotional, de aia l-am si tinut minte.

Moni sagde ...

ciudat vis: -? de obicei se spune ca nu poti sa citesti in vis :))

Rudolph Aspirant sagde ...

Cine a zis asta ca nu poti sa citesti in vis ? Eu nu tin minte sa fi visat vreodata ca citesc o carte, dar cuvinte asa ca scrise pe o firma de hotel sau de magazin, sau ca pe o placuta de strada pe unde ma plimbam am mai visat.

Moni sagde ...

nu stiu:) asa am auzit de pe la unu' si altul:) acum deh, am citit si eu niste chestii in vis:-?