Durere de cap

M-am sculat morocanos, mahmur, cu durere de cap, si de spate. Cred ca salteaua e de vina pt durerea mea de spate, pt mahmureala si durere de cap o fi de vina scotch-ul pe care l-am baut aseara, insa faptul ca sunt morocanos nu poate fi legat decat de faptul ca am visat urant, mai bine zis neplacut, timp indelungat, vis dupa vis.

Mie nu-mi iese mai niciodata atunci cand incerc sa adorm in gand cu ceva placut si frumos sa si visez ceva placut si frumos,. De obicei, se intampla exact pe dos. La mine visele cu adevarat frumoase vin total la intamplare. Azi noapte adormisem cu micul print in gand si imi lasasem si TV-ul deschis pe TV5 Monde in lb franceza. Voiam sa plutesc, leganat de Mos Ene. In locul lui Mos Ene a venit insa Sandman, (care pe mine, ca personaj, ma enerveaza, de aia ii atribui lui visele urate, desi nu e el neaparat raspunzator de ele).

Am visat minute in sir, care, pe timp de vis, mi s-au parut ore, ca eram tras la raspundere in fata unor comisii in fata carora trebuia sa-mi prezint niste realizari, si sa-mi fac autocritica, alcatuite din oameni urati si cam inspaimantatori, oarecum vulgari, la infatisare si comportament. Si sentimentul insotitor era de teama si de stress. Dupa aia am visat ca eram oarecum implicat in organizarea unui show de prezentare de mod si efectiv, din nu stiu ce motive enervante, nu iesea bine la sfarsit prezentarea rochiei de mireasa, care in mod traditional trebuie sa incheie un astfel de show. Pana si rochia in sine avea niste defecte, nu numai ca nu se potrivea bine pe model, iar modelul era un african inalt, nu prea osos, cu parul tuns scurt si vopsit blond, oarecum a la Dennis Rodman, desi avea trasaturi mult mai slefuite si era machiat destul de misto, insa era total enervant si nerabdator, necooperant, nemaleabil si asta, (in comparatie cu membrii comisiei de mai sus, nu fata de alte modele profesioniste africane, sau de orice origine etnica). Sentimentul era de stress din cauza de tip presant, cu nervi aditionali din cauza de munca in van, neproductiva si ineficienta, cu oarecare vinovatie amestecat pt posibila mea lipsa de competenta.

Pe urma am mai visat un al treilea vis, la fel de enervant, insa nu mai tin minte ce continea. Pe scurt, m-am stressat aproape toata noaptea. Si chiar ma uitasem la niste videoclipuri frumoase de pe YouTube despre dragoste si cu muzica relaxanta cantata la pian de Ludovico Einaudi inainte de a adormi. Eram chiar hotarat ca vreau sa visez frumos in noaptea asta. (De obicei nu-mi pasa, insa nu stiu de ce ieri chiar mi-am dorit sa visez frumos.) Cred ca a fost de vina si scotch-ul, care de fapt era un whiskey irlandez. Cred ca, in ciuda ca whiskey-ul este o bautura indragita de familia O'Hara, si de alte familii irlandeze vestite, e, totusi, o bautura care mie nu mi se potriveste, cred ca e si prea dulceaga, lipsita total de amareala, (care e gustul meu preferat, acrisorul fiind al doilea, abia pe urma dulcele, iar saratul pe ultimul loc), si nu e nici asa de catifelata, e oarecum mai grosolana.

De fapt, daca e sa ma gandesc la bauturi, mie imi plac numai akvavit-ul, (care mie mi se pare neobisnuit de rafinat fata de destul de multi norvegieni contemporani intalniti de mine personal, insa am impresia ca e din cauza ca majoritatea de pe aici, de pe coasta, cred ca provin din familii de pescari, care chiar au avut o viata destul de aspra, pe cand cei ca Gawain, care-mi plac mie mai mult, se trag din crescatori de capre de mai de la munte), si mai imi plac unele tuici sau palinci, din zone cu familii de pomicultori, si unele cocktailuri din zone cu familii urbane.

Zau, chiar am remarcat, daca e sa ma gandesc mai bine, si sa ma si exprim mai pe sleau, ca pe mine ma cam enerveaza oamenii proveniti din familii de crescatorii de cartofi, si preferandu-le pe cei din familii de crescatorii de ridichi sau castraveti, cei cu morcovii, guliile, napii si telinele venind pe locul trei, iar cei care cresc rosii, ardei capia, gogosari, sau salate, legume care necesita mai multa atentie, lasandu-ma cam indiferenti.

Desigur, ca dintre cei proveniti din zone agricultural-zootehnice, ciobanii sunt la mine personal pe primul loc alaturi de crescatorii si ingrijitorii de bovine, (nu stiu daca as reusi vreodata sa departajez in acest sens), pe urma venind, la distanta nu foarte mare, cei cu caprele, si abia la urma, la distanta mult mai mare, crescatorii de oratanii, dintre acestia, columbofilii posibil utili comunicatiilor interumane ocupand primul loc, cei cu gastele al doilea, cei cu ratele pe locul trei, iar cei care prefera gainile si curcanii laolalta impreuna pe locul patru. Eu nevazand in viata mea o gasca, avand chiar, din cauza unor povesti, un fel de admiratie amestecata cu teama fata de aceste pasari domestice, chiar am impresia ca este posibil ca acesti crescatori si ingrijitori de gaste sa fie un fel de personaje mitice ideale pt mine. Ma gandesc ca este posibil ca daca intalnesc vreodata in viata mea vreunul, aceasta categorie profesionala sa o intreca pe cea a columbofililor in topul preferintelor mele pt oamenii formati si influentati de cariera.

Respect din principiu si apicultorii, insa ei in sine, ca profesionisti, ma lasa cam rece, in afara de echipamentul lor de protectie, cu manusi si voaleta. Crescatorii si ingrijitorii de cai reprezinta o grupa profesionala de oameni aparte, care sunt insa de nivel aristocratic pentru mine, care ma consider un om, totusi, comun.

Din cauza filmelor horror cu locatie in zone de crescatori de grau si porumb, mie nu-mi prea plac oamenii care provin din aceste regiuni, cred ca au avut in general o viata destul de grea, la fel ca si pescarii, supusi in permanenta unui stress destul de mare, si unor accidente de munca periculoase, fie pescarii pierand in valuri sfaramati de stanci, sau mancati de rechini si balene, fie agricultorii supusi unor dezmembrari si exsanghinari de la diverse seceratori, combine, si alte utilaje agricole cu dinti mecanici periculosi. Ma gandesc ca este chiar imposibil ca asemenea cariere deosebit de stressante, uneori desfasurate din tata-n fiu sa nu te supuna unei inaspriri deosebite, iar mie in general imi plac oamenii binevoitori fata de mine, nu cei aproape in permanenta iritabili si nervosi.

Mie imi pare bine ca strabunicul meu matern a plecat la 14 ani dintr-un sat din Baragan si a venit in sectorul 2 al capitalei, sa se faca ucenic in sectorul comercial al produselor coloniale, si al procurarii si comercializarii unor alimente de tip organic de provenienta interna si internationala. In plus, imi pare si mai bine ca stra-strabunica mea materna si-a parasit si ea prin secolul XIX familia de crescatori de ridichi si alte legume gustoase din zona Banatului, si s-a mutat si ea la Bucuresti, chiar daca, din pacate a devenit ulterior vaduva de razboi, in timpul primului razboi mondial, si mai devreme ii mai si murisera mai toti copiii nascuti in acest oras supus atator epidemii intr-o era cu atentie administrativa relativ scazuta fata de o cat mai optima organizare anti-infectioasa in era pre-antibioticelor, insa, din fericire, a supravietuit strabunica mea, care, daca i-ar fi permis mama ei, speriata de atatea epidemii, sa iasa din casa si sa intre si ea ucenica la o casa de mode, asa cum isi dorise, azi ar fi fost precis mai vestita decat d-nele Coco Chanel si Jeanne Lanvin la un loc.

Insa bine ca au avut parte atat ea cat si strabunicul meu de serviciile unei doamne petitoare deosebit de etice si competente din acea zona a sectorului 2 Bucuresti, si s-au casatorit, si chiar pot spune cu mana pe inima ca au trait autentic fericiti pana la adanci batranete, chiar daca strabunicul meu a facut si ceva specula in timpul celui de-al doilea razboi mondial, atat pe front, cat si in spatele lui, cat si dupa razboi, si chiar daca in timp ce el era plecat de acasa pe termen mai indelungat, fie in diverse calatorii de afaceri comerciale si de procurament, fie pe front, fie in diferite situatii de arest militar sau civil, strabunica mea primea vizite frecvente ale unui domn avocat care o admira destul de mult pentru ca intr-adevar era foare frumoasa si o gazda desavarsita, iar acest avocat nu avea nimic de a face cu cazurile penale ale strabunicului meu, fiind avocat specializate pe drept civil si comercial, deci pot spune ca si dansul s-a comportat etic profesional in toata aceasta afacere.

Gata, mi-a trecut si durerea de cap, nu mai sunt morocanos, a rasarit si soarele, vantul nu bate prea tare, iar apa fjordului e linistita ca un lac ! Azi e ziua de nastere a lui Buddha, ziua internationala a poporului tiganesc (roma), si, acum aflu, o coincidenta reala, ca este atat ziua sf Perpetuus, un om foarte interesat de probleme de etica si tinuta profesionala, si totodata ziua sf Walter de Pontoise, patronul puscariasilor si prizonierilor, si, totodata, ocrotitorul oamenilor impotriva stressului profesional excesiv, care, in timpul noviciatului Benedictin, a ajutat un prizonier dintr-o inchisoare aflata intr-o manastire sa evadeze, iar mai tarziu a tot incercat sa scape de responsabilitatea unei functii de administrator de manastire cu rang de abate, si tot fugea de la serviciu, dar il obligau sa vina inapoi.


(...va urma, cu linkuri...)