Abia azi mi-a picat si mie fisa de ce Micul Print nu mai mi-a dat telefon. Si-a luat ce a vrut de la mine:
*confirmarea ca poate fi privit ca un nou om cat de cat tanar adult cu personalitate aproape gata formata,
* cartea preferata,
* o bere,
* o experienta sexuala oarecum posibil mai "exotica" (din punctul lui de vedere),
si dus a fost ! Sa-i fie de bine !
Eu NU pe el sunt suparat ! Sunt suparat pe toti aia care, chiar la varste mult mai adulte decat Micul Print, unii cu studii chiar superioare de tip intelectual umanist, chiar si-au putut imagina ca iau cine stie ce lucru pretios de la mine daca imi iau o carte si nu mi-o mai dau inapoi ! Tot aia care mie nu mi-ar fi imprumutat o carte nici daca i-as fi rugat serios chiar cu promisunea de onoare ca am sa le-o dau inapoi, si carora, daca le-as fi promis eu asa ceva, parolist compulsiv incercand intotdeauna sa fiu din fire, (desi in general evit cat pot sa fac cuiva vreodata vreo promisiune, just in case), chiar le-as fi dat-o inapoi, mai mult ca sigur exact la fel de neatinsa asa cum mi-o si dadusera !
Zau, eu donez si raspandesc carti de cand ma stiu. Deoarece am fetish pt astfel de obiecte si am si tendinta de acumulare, efectiv nu stiu ce sa fac cu ele. Pe unde am trecut am lasat in urma mea zeci si zeci de carti...prin avioane, prin hoteluri si moteluri, prin tramvaie, troleibuze si autobuze, tomberoane de gunoi nereciclabil si reciclabil, pe banci de parc, etc. Eu in viata mea nu m-am atasat de astfel de obiecte de fetish. Sunt pur si simplu obiecte cu o anumita utilitate pt mine, desigur, importante, dar absolut oricand inlocuibile cu un gadget mai nou. Sunt de hartie si carton, mai rar unele si cu coperti de plastic sau dintr-o tesatura, legate cu lipici sau clei, uneori peticite si cu scotch, (desi pe astea mai vechi de obicei le arunc, deoarece mie nu-mi place sa donez lucruri vechi si posibil neestetice sau inutilizabile in mod placut si confortabil). Am si vandut unele de cateva ori prin anticariate, dar efectiv nici nu a meritat efortul caratului lor din mijlocul de transport pana la tejghea.
Ce o fi fost in cele cateva carti mai dragi mie din copilarie sau adolescenta, pe cand inca si citeam carti, am retinut, si e oricand gasibil sau inlocuibil. Am si cumparat ulterior, in cateva ocazii, cateva duplicate, cand efectiv mi s-a facut dor de o anumita coperta sau editie, dar pana la urma si pe astea le-am abandonat. Unele aveau si autografe sau abtipilduri ex-libris cu o oarecare semnificatie pt mine. Nu a contat, in ultima instanta, nici macar asta, desi am fost un pic trist o oarecare vreme fata de unele din acestea atunci cand m-am despartit de ele. Nu m-au interesat niciodata editiile rare decat poate rar, din curiozitate, la nivel de privit la ele cum aratau. Asa ceva acum se poate gasi si pe net. Nu am avut niciodata placerea senzoriala din a tine eu in mana sau a mirosi niste obiecte atat de vechi, mai ales daca nu au apartinut nici unui membru al familiei mele si nu au fost tinute in mana o data de ei. Mi-ar displace in mod special niste carti vechi adnotate de oricine, poate sa fi fost si regina Angliei, sau chiar amantul autorului posibil vestit respectiv, si tot m-ar enerva.
O singura data cand eram mic mi-am dorit sa imprumut eu o carte de la cineva, Povestea lui Till Eulenspiegel, pt ca eu nu aveam acea carte acasa, si nu stiu de ce nu imi era accesibila la acea vreme. M-am rugat de proprietarul acelei carti, ba l-am pus si pe tata sa-l roage, sa ii promita ca eu voi avea grija de carte, sa ii clarifice ca eu stiu sa ma port frumos cu cartile atunci cand le tin in mana. Daca as fi primit-o imprumut atunci, zau ca as fi citit-o. Chiar voiam sa o citesc. Nu mi-a dat-o. A zis ca el nu imprumuta din principiu carti la nimeni. Le tinea incuiate sub un geam in biblioteca. Nu am citit niciodata acea poveste. Habar nu am nici acum ce i s-o fi intamplat lui Till Eulenspiegel. La un moment dat, cand eram ceva mai mare, am fost curios si am incercat sa aflu de pe Internet. Am gasit povestea, insa efectiv, cand m-am uitat la pagina respectiva, mi s-a pus asa ca un nod in gat, am simtit o oarecare greata, si nu am suportat fizic sa mai citesc acea poveste atunci. Asa ca nu am aflat niciodata ce se intampla in acea poveste despre Till Eulenspiegel.
Dar nu sunt suparat in mod special pe acel om. E de fapt un bun prieten al tatalui meu si acum. Au fost prieteni de-o viata de cand erau studenti. In acea zi cand a refuzat sa-mi imprumute acea carte, tata a incercat sa-l scuze fata de mine. Mi-a povestit ca asa tine el la carti, ca atunci cand era mai tanar nu avusese parte de multe carti si probabil ca de aceea devenise supra-protectiv si supra-posesiv fata de cele cumparate ulterior. Am inteles, insa faptul ca nu a avut incredere in mine si in cuvantul meu, m-a facut sa ma simt trist si ofensat. Acum, amintindu-mi de asta, NU m-am mai simtit ofensat, insa m-am simtit trist. Mi-am amintit si sentimentul de ofensa. Eu m-am simtit ofensat ff rar in viata mea, probabil ca doar de 2 ori, atunci, si o data aici, la oarecare timp dupa ce ajunsesem in Norvegia. Era probabil pe la inceput, cand, socat cultural, imi retrasem copilaria si adolescenta pe repede. Bine ca a trecut.
De fapt, deoarece eu in real life evit atat de mult sa comunic despre mine insumi, este si normal ca diversi sa proiecteze asupra mea anumite misconceptii, si sa se creeze neintelegeri. Asta nu ma va face sa ma schimb. Si eu sunt egoist supra-protectiv si supra-posesiv asupra mea insumi. De aia in fond nu vorbesc despre mine decat ff rar si ff partial in real life cu nimeni. Si chiar daca in ultimul an si jumatate am scris tot felul de chestii despre mine pe blog, toate in fond adevarate, in real life eu nu am spus nimanui aceste lucruri in acest fel sau la acest nivel de detaliu niciodata. Nici acum nu am de gand sa spun. Desigur, totul e pe net, accesibil oricui, daca e interesat. Mai mult ca sigur ca nu e nimeni interesat decat daca cumva vine vorba despre el. Eu nu scriu pt cineva anume, scriu pt mine. Desi tot ce scriu eu stiu deja, deci nu imi foloseste la nimic, decat la scris cuvinte in propozitii in lb romana. Nu e ceva informativ nici macar fata de mine insumi, daramite fata de altcineva. Eu ma dezvalui in real predominant non-verbal.
In real life urasc conversatiile neinformative. Eu nu aveam nimic de aflat de la Micul Print. Nici el nu avea mai nimic de aflat de la mine. Doar poate dorea sa primeasca o confirmare. I-am oferit-o. Eu doar voiam sa il iubesc. Atat. Si voiam de la el sa ma atinga, si sa imi mai permita sa il ating. Atat. Nici macar nu era nevoie sa ma iubeasca. Poate el simtea nevoia sa iubeasca in acest moment al vietii lui, si si-a dat seama ca eu nu astept asta de la el, si de aceea s-a retras. Insa asta e la nivel de speculatie. Nu am de unde sa stiu daca e adevarat. Nici nu vreau sa stiu daca e adevarat. Pur si simplu nu sunt curios despre asta. Nici nu mi se pare realist, de altfel, ca o persoana de 17 ani sa doreasca sa iubeasca o persoana de 31 de ani. NU era, zau, nevoie, daca doar dorea cartea si confirmarea de la mine, sa faca sex cu mine. Dar cred ca a fost si factorul de curiozitate fata de "exotism". Naiba stie. Eu nu ma simt "folosit" in mod nedrept. Sper ca nici el sa nu se fi simtit exploatat in nici un fel. Eu am tinut ff tare cont de asa ceva, si tin in continuare ff mult la asta, la nivel principial. Nu pot decat sa sper ca talerele balantei dintre noi sa fie echilibrate, egale, echivalente. Asta e tot ce pot sa sper.
12 kommentarer:
nu fii suparat...
de cele mai multe ori oamenii nu se inteleg pe ei insisi...cum poti crede ca el ar fi putut intelege ce iti doresti tu ?
daca ai avut o experienta frumoasa,asta conteaza...restul sunt doar senzatii care dispar...
Multumesc. Cred/sper ca o sa-mi treaca.
e prima data cand te vad/citesc suparat. nu te prinde starea asta.
LOL ! Pai am fost si eu cat am putut de politically correct, ca sa nu dau exemplu rau la altii, sa sustin moraluri, etc, dar ce parca eu nu am voie sa fiu suparat din cand in cand ? Sau, mai ales, mofturos, ca in fond, despre asta e mai mult vorba la mine cand sunt suparat, atunci cand nu mi se face voia si "pohta ce-am pohtit" ! Zau, radeam eu ce radeam ca mi-am luat ca role model pe Alexandru Lapusneanu, cu "daca voi nu ma vreti, eu va vreau", dar vad ca am luat-o chiar in serios acum cu domnitorii Romaniei...niste narcisisti cu totii daca stai sa te gandesti asa mai bine ! Zau daca nu am ajuns sa cred ca de aia inca are priza modelul Bill Clinton in Romania, ala cu "I feel your pain", ca e vorba majoritar de oameni raniti narcisistic de diverse destine percepute ca oarecum mai vitrege.
Daca nu are sens ce scriu sau, mai ales pare chiar oarecum vag asa injurios-ofensator fata de oricine, domnitorii Romaniei, romani, tu, oricine altii (decat eu insumi), etc...recunosc, cam asa e, ca nici eu nu pot sa fiu ingeras chiar tot timpul, si eu chiar imi permit si eu uneori sa fiu suparat pe fata asa in cuvinte, sa injur, si sa "ranesc" si eu teoretic posibil pe altii, ca doar nu o sa stau sa devin deprimat a la longue doar din cauza ca mi-ar fi jena sa imi exprim uneori sentimentele de manie/suparare in cuvinte, mai ales ca sper ca a devenit clar pana acum ca la mine orice posibila emotie, (care si asa nu face parte dintr-un repertoriu prea variat, majoritar, mai ales ca inca nici acum nu am citit pagina de pe wikipedia destinata emotiilor unde e o lista de emotii atat lunga de m-am speriat de ea, ca eu stiam doar de ori frica, ori suparare-dissatisfactie, ori bucurie-satisfactie, ori surpriza care poate fi placuta sau neplacuta...altele zau daca-mi vin in minte, poate asa un vag sentiment de recunostinta din cand in cand, care in fond e tot un fel de satisfactie narcisista primara), oricum dureaza max cateva minute, nu are sechele prea complicate, bine macar ca nu sunt eu dictator, ori seful vreunei comisii mai serioase, etc.
Zau daca nu ma sacaie din cand in cand gandul/critica, (care nu e o critica la persoana, ci o interpretare critica a lumii printr-o anumita prisma), de pe blogul lui Mircea Vladut re importanta emotiilor, dar si acum dau tarcoale la pagina aia de pe wikipedia, (desi inca nu prea indraznesc sa o citesc), ca sa vad daca e chiar adevarat ca or exista atatea emotii, si sa vad din curiozitate daca eu le-am simtit vreodata, ca parca ma simt inadecvat, chiar dincolo de dorinta mea ipohondru-narcisista de a-mi gasi tot felul de defecte. Poate face si asta bine, cine stie, re vreun proces de imbunatatire personala, de maturizare mai multilateral dezvoltata, mai stii ?
Eu cred ca de multe ori ai fost suparat,din diverse motive, insa te-ai abtinut sa-ti manifesti supararea pana in momentul in care ai considerat ca s-a umplut paharul.
Este posibil sa se fi intamplat si asta. Chiar sunt sigur ca mi s-a intamplat cel putin de 2 ori in legatura cu niste chestii. Nu in cazul asta. In cazul asta eram suparat din cauza Micului Print si punct, inca mai sunt, ca doar nu imi convine ca m-a lasat balta dupa ce m-am si chinuit si stressat atata ca sa ma port si super-corect, (mai ales ca stiam de la inceput ca nu trebuia sa ma bag intr-o chestie pt care nu am absolut nici o competenta si pe care o respinsesem principial pana acuma, dar efectiv nu am rezistat), si ca sa nu ma mai gandesc la el in clipa aia, divagasem cu gandul la chestia legata de carte, si de acolo la amintirea din trecut. Eu daca sunt suparat de obicei vreau sa stiu de ce si pe cine, deoarece de alea 2 ori cand am rabufnit aiurea bazat pe stress de la alte suparari acumulate, am rabufnit cam pe cine nu trebuia decat poate 1/10 ca raspundere re supararea mea, iar cine avusese cealalta parte de raspundere 9/10 (eu insumi vreo 7/10 si restul de 2/10 altcineva) nu si-au capatat nervii in mod adecvat la vremea aia, si nervii necapatai s-au mai si deplasat catre altii, si a iesit o varza, pana cand in sfarsit s-au risipit acolo unde se risipesc nervii...deci de aia eu acum incerc sa mai evit sa faca chestii din alea re tinut chestii in mine pana cand se revarsa vreun pahar, si in general de cate ori sunt suparat recunosc imediat ca sunt suparat in cuvinte clare, de obicei fata de mine ca de obicei si eu ma consider responsabil cam 1/2 mai tot timpul din principiu, iar ceilalti raspunzatori sau celelate sitautii raspunzatoare de obicei nu sunt acolo de fata.
Nu stiu daca am reusit sa explic cum voiam. Adica eu tot deplasez de la o chestie la alta, dar incerc sa o faca cat de cat controlat astfel incat sa nu se intample iar varza aia care mi s-a intamplat cand am tinut chestii in mine ca efectiv a durat mult pana s-au reparat atunci lucrurile sa mearga cum trebuie si pana la urma TOT eu a trebuit sa depun efort. Asa ca efectiv incerc sa previn destul de activ sa se mai intample asa ceva.
erata: cei 2/10 de mai sus nu erau raspunderea unei persoane specifice, adica am folosit in mod gresit cuvantul "altcineva", trebuia sa zic "altceva", ca era vorba de un sistem mai putin optim functional in care ma aflam la vremea aia la un serviciu, nu o persoana anume.
Asa este, e o premiera.
@Rudolph Aspirant: te-ai suparat, te-ai descarcat, o sa treaca. Nu te prinde.
hellooo ! ce, eu nu sunt om ? adica nu am voie sa fiu uneori si imbracat in haine care nu ma prind, trebuie sa fiu mereu fashion icon ? Ce e asta, "nu-ti sade bine cand plangi" ? Tocmai anuntasem inainte in La Belle Personne ca deja nu ma simteam optim de frumos, deci stiam eu ce stiam ca o sa si am sentimente care sunt mai putin estetice o oarecare vreme.
"m-am si chinuit si stressat atata ca sa ma port si super-corect" - mi se pare ca tine de tine si nu de alta persoana din exteriorul tau. Ai simtit ca ai facut o investitie si ai pierdut. Deci - tu esti vinovat de investitia nereusita. Deci - pe tine esti suparat.
Pai da, desigur, doar am zis mai sus ca din principiu eu imi asum 1/2 raspundere oricum daca e vorba de decizii de a actiona la care am participat si eu, si desigur ca in anumite situatii eu pot avea intreaga raspundere. In cazul de mai sus, SUNT suparat pe mine insa NU mai mult de 50 %, si NICI din cauza stressului legat efortului depus re a incerca sa ma comport cat mai etic posibil, mai ales ca a fost un caz special, in care si asa stiam eu ca nu trebuia sa ma bag, deci cei 50 % de raspundere sunt atunci cand am decis sa "intru in joc", nu dupa ce am intrat. Si deoarece e vorba de o relatie erotica despre care nu am avut niciodata nici iluzii nici intentii de a se transforma intr-o realtie mai stabila sau mai solida pe termen lung, nu poate fi vorba de "investitie" din punctul meu de vedere. Efortul de a ma purta etic in general reprezinta o datorie pt mine daca intru intr-o relatie mai speciala sau mai complicata cu cineva cu totul special, ca cel din acest caz, cu scop pur erotic. Investitii eu numesc eforturile de a cultiva o relatie pe termen mai lung. In acest caz eu nu am apucat sa ajung la acest pas de a face vreo investitie. Eu doar incercam sa fiu sigur ca nu vor exista nici un fel de consecinte adverse pt Micul Print pt ca are sub 18 ani in urma relatiei lui erotice cu mine, chiar daca a intrat in aceasta relatie in mod consensual si am fost sigur sigur ca avea capacitatea si discernamantul necesar de a intra intr-o astfel de relatie efectiv fara absolut nici o derogare sau constrangere, sau alt factor perturbator.
Din cauza ca pt mine sexualitatea in sine e probabil singura din activitatile pe care le pot avea eu cu alti oameni la nivel de relaxare si joc, desigur la nivel consensual intre 2 persoane care aucapacitatea si discernamantul de a consimti la asa ceva, (dupa cum scriam pe blogul tau), eu nu m-am gandit asa de mult la problemele de etica re cand intru in relatii erotice fie scurte fie presupus mai lungi cu altii, deoarece pur si simplu chestiile astea la mine s-au petrecut intre oameni legal adulti, sau re alea de cand eram eu sub 18 ani, nu imi pasa de chestiile astea asa de mult si habar nu aveam de chestiile astea dar oricum, doar bazandu-ma cu cine am avut eu relatii erotice sub 18 ani, nu as fi intrat in relatii erotice cu cineva care ar fi fost mai mare de poate max 2 ani decat mine, iar mai mic absolut niciodata, (decat poate daca era mai mic max cu vreo 2 zile asa total prin coincidenta, dar asa ceva nu s-a intamplat, asa ca nici nu mi-am facut acest fel de limite si probleme la vremea aia).
Insa cazul asta a fost cu totul si cui totul special, si de aia m-am stressat asa, a fost BINE ca m-am stressat asa, repet ca NU de aia sunt eu suparat pe mine, singurul lucru re care pot fi eu suparat pe mine si in nici un caz re mai mult de 50 % de raspundere este ca am intrat in acest joc de la bun inceput.
Nu stiu daca am reusit sa explic f logic si clar. Dar a fost un caz special.
P.S: Restul d esuparare provenita din senzatia de abandon, aia am deplasat-o asupra unor oameni care nu au o semnificatie asa de mare pt mine, din trecut, aia care nu mi-au imprumutat mie carti cand le-am cerut (nu am cerut de fapt decat o data, atunci, dupa aia nu am mai cerut niciodata nimanui imprumt vreo carte), saui altora care au inteles gresit ca eu personal m-as supara daca mi s-ar lua mie o carte si nu mi-ar fi data inapoi vreodata, (asa ceva mi s-a intamplat si nu m-am suparat de loc, plus ca eu azvarl carti in continuu, si efectiv pt scopuri egoiste ca sa nu depun eu efort in legatura cu ele, nu le raspandesc cu scop ca sa fac placere cuiva in mod special, dar daca se intampla ca cuiva sa ii faca placere sa gaseasca o carte in vreo camera de hotel abandonata de mine e total OK). Eu nu am vrut sa ma supar de loc de loc pe Micul Print pt ca nu are rost nici pt mine nici pt el, si pt ca repet, e un caz special. Pe dobitocul de Eric a meritat sa ma supar acum cativa ani, dar poate ca nu a meritat sa ma supar la acel nivel sau atat de multa vreme. Dar acum nu mai imi pasa, a trecut. Ce nu vreau eu in general sa se mai intample, cum am incercat sa zic mai sus, e sa ma supar pe cine nu merita sa ma supar, (nu merita sa depun eu efortul de a ma supara adica, ca daca eu ma supar trebuie sa depun si efort de a ma exprima ca m-am suparat, si asta dureaza un timp, chiar daca acum am invatat niste scurtaturi). Si totodata NU doresc sa se mai intample vreodata sa rabufnesc aiurea pe o persoana posibil total inocenta, sau sa rabufnesc in mod nepotrivit cantitativ asupra unei persoane partial inocente de starea mea de suparare. Pt ca asa ceva nu e drept.
Send en kommentar