Cruising

Vad ca Nelson s-a apucat serios de gay bar cruising de la 20 septembrie incoace. Nici macar nu mai returneaza telefoane. Nici eu nu am raspuns ultimului sms al lui Mikey, asa ca suntem probabil chit. Prevad ca o sa ma duc singur la Bergen in ianuarie. Daca e sa se intample ceva cu Hector pana atunci, relatia noastra va trebui, desigur, sa aiba o vacanta, iar daca nu, efectiv nu vad pe cine as putea cara dupa mine acolo. Nu am chef de baruri. Mi-e dor de soferul de taxi sarb, si de cate ori chem un taxi, ma gandesc ca poate o sa am sansa sa dau din nou peste el. Cred ca a fost singurul sofer de taxi care a reusit sa-mi spuna un banc care intr-adevar sa ma faca sa rad aici in Norvegia. Au mai fost un norvegian si unul african care chiar s-au straduit in acest sens fata de mine, si chiar le-am ramas recunoscator pentru asta, insa totusi nu au reusit sa ma faca sa rad decat pe jumatate. (NU am pretentia ca toti soferii de taxi sa ma distreze, doar asa s-a intamplat atunci.)

Comportamental, observ ca acum imi cam recreez aici perioada 26-30 de ani din Romania, perioada in care am refuzat activ sa mai caut vreo relatie stabila si m-am concentrat mai mult asupra muncii si acumularii de cunostinte profesionale, folosind diverse persoane intamplatoare pentru relatii sexuale ocazionale de scurta durata, insa fara sa cheltuiesc eu prea multa energie/efort sa le caut eu prea activ. E si asta ceva, inseamna ca ma apropii de varsta mea cronologica reala, pe care sper sa o ating in vreo 6 luni, desi remarc ca in plan profesional nu prea mai am ceva nemaipomenit de util de invatat, deci trebuie sa imi gasesc altceva util de facut ca munca, alaturi de continuarea relatiilor intamplatoare ocazionale off-serviciu.

Emotional, raman insa la 12 ani (la serviciu), si la 16 ani (off serviciu), ca e mai misto, si mi se pare mai recomfortant si mai sigur decat daca ar fi sa ma aventurez dincolo de aceste limite, desi sper ca in viitoarele 6 luni sa ajung la nivelul celui care eram la vreo 22 de ani.

Asta inseamna ca am de traversat o perioada destul de dificila in urmatoarele 6 luni, deoarece anii scolari 1998-1999 si 2001-2002 au fost destui de grei pentru mine din punct de vedere emotional, primul din cauza psihopatului, al doilea din cauza necesitatii renuntarii la David.

Ce a fost intre anii astia, a fost perioada in care m-am amagit, oarecum traumatizat, o vreme, ca ar fi posibil sa fiu bisexual. Eu nu neg potentiala existenta a orientarii bisexuale, ba chiar si a celei asexuale, insa in cazul meu particular a fost doar o faza. E vorba de o faza a exprimarii a identitatii de mine, nu de comportament, deoarece, pana destul de recent, am mai avut cateva relatii sexuale ocazionale cu cateva femei, pana cand m-am decis, dupa Anneline, ca nu mai este etic din punctul meu de vedere sa ma folosesc in halul asta de ele, plus ca diferenta de varsta absolut necesara functionarii mele, (eu functionand mai bine sau mai usor in preajma fetelor de 22-24 de ani, 19 fiind limita minima si 26 cea absolut maxima, si pana si asta numai in conditii de aparenta fizica f. restranse, practic de negasit aici prea frecvent in Norvegia in randul populatiei majoritare de origine europeeana, care este, la randul ei, singura pe care o suport fizic la femei daca este sa pot functiona sexual fata de ele), incepuse sa mi se para ridicola, neadecvata, si, repet, total neetica, atat fata de mine, de propria mea maturizare, cat si, bineinteles, fata de ele, ca obiecte umane cu autonomie proprie si cu drept de a-si urma evolutia si maturizarea proprie in viata.

Folosesc, evident, cuvantul "obiect", asa cum l-au inventat, in mod oarecum nefericit, anumiti psihologi si psihiatri psihodinamici de orientare psihanalitica. Desi punctul de vedere al psihologiei de tip object relations este mai popular in Scandinavia, unde psihologia psihodinamica s-a raspandit, in mod aparent ciudat, insa perfect explicabil din punct de vedere istoric si politic, mai mult cu ajutorul englezilor, eu cred ca raman mai mult cu preferinta catre psihologia self-ului, daca e sa-i iau in considerare si pe post-freud-ienii mai reputabili. Oricum, nu am decat o intelegere total superficiala a acestor lucruri, si nici macar nu imi face mare placere sa citesc despre ele, decat cand ma gandesc/mi-e dor de tata si am, din cauza asta, chef de History Channel. Discovery Channel este dedicat mamei, care de fapt este chiar fan real al acestui canal TV. Travel Channel le place la amandoi.

Limbajul orientarii mele sexuale- partea IV

Este clar ca intre aproximativ 11 si vreo 16 ani, era deja o varza in capul meu, cu atatea limbi si culturi straine deja intalnite contradictorii, plus cu razboaiele din fosta Iugoslavie chiar in vecinatate. O vreme, cam intre 14 si 16 ani, m-am intrebat si eu periodic, "de ce eu ?", am redevenit agnostic, fiind oarecum suparat pe D-zeu, si am inceput sa fiu interesat de etapele dezvoltarii psihologice descrise de Piaget, elvetianul, pe franceza, si de Erikson, danezul-germano-americanul, pe engleza. Am citit cu o oarecare curiozitate, insa fara mare intelegere, ca pe o poveste, si Interpretarea Viselor a lui Freud, austriacul, pe limba romana. Pe urma, m-am resemnat la realitate, fara prea mare razvratire, cu gandul la Darwin, si la calatoria vasului Beagle, (o carte pe care am citit-o in limba romana, si am iubit-o chiar mai mult decat pe cea a lui Thor Heyerdahl, pe care am citit-o in limba franceza), si simtindu-i totodata si pe americani ocrotitori aproape cu ocazia acordurilor de la Dayton si cu accesibilitatea la Internet.

La 16 ani m-am indragostit cu adevarat de d.r. in sensul in care chiar mi-am dorit sa ofer si nu numai sa primesc. Nu am avut mare lucru de oferit decat cateva sarutari, mangaieri, si tineri de mana, deoarece el nu si-a dorit mai mult. Dar chiar ca probabil m-as fi dus si pana la luna sa o iau de-acolo si sa i-o fac lui cadou, daca ar fi fost posibil. Pe el l-am iubit in toate limbile straine pe care le cunosteam la vremea aia, si cu ajutorul lui, ele au devenit totodata si mai integrate in capul meu. Si mi-am ingaduit si sa il iert pe D-zeu ! Si atunci eu am fost "out" fata de mine insumi. Bineinteles ca mama, tata, bunica, si probabil 80 % din colegii de clasa, plus profesorul de engleza, stiau asta de mult despre mine, dar eu totusi am avut incapatanarea sa stau sa mi-o confirm mie insumi in mod decisiv.

Dupa aia nu am mai pierdut vremea cu intrebari filozofice inutile, si mi-am pierdut virginitatea la 17 ani in mod total pragmatic si planificat in stil takeover prietenos, american. Am continuat sa citesc si sa invat, uneori chiar sa visez pe engleza, dar deja mult mai egoist, numai pentru mine. Nu ma mai interesa ce limbi straine stiau partenerii sau partenerele de sex, spre deosebire de partenerii de potentiala dragoste. Insa am respins o vreme romantismul asociat de mine initial cu limba franceza, si l-am inlocuit cu engleza, deoarece mi se parea mai pragmatica si mai la obiect. Aveam totodata impresia probabil ca limba franceza reprezenta pentru mine o fuga de realitate, in timp ce mi se parea ca limba engleza ma ajuta sa ma reconciliez cu realitatea si sa ma maturizez. Mai toti anii mei "20", m-am simtit perfectibil si mai matur in limba engleza, si mai regresat imatur in limba franceza.

Desi stiam ca este preferabil sa cuplez sexul cu dragostea, imi dadeam totusi seama ca asa ceva e, realist, mai rar de gasit, mai ales in limba romana, mai ales in cazul meu, ca homosexual. Nu mai zic ca am fost agresat o data pe limba romana si chestia asta m-a afectat destul de mult timp. Chiar m-am refugiat o vreme destul de indelungata dupa aia cu o relatie cu o fata pe limba romana, si desi tineam la ea, partea cu sexul lasa, bineinteles, mult de dorit, si din cauza asta il cautam mereu pe de laturi, rationalizand in diverse limbi straine. Am avut chiar o initiativa de a invata limba italiana pe atunci, luand in consideratie si posibilitatea unei casatorii in "stil italian", adica, in cazul meu, cu o femeie potentiala mama de copii plus cu amantii gay pe de laturi ! Dar bineinteles ca asa ceva mi s-a parut total neetic, si am renuntat la invatatul limbii italiene. La David am renuntat gandindu-ma si deliberand in principal in limba engleza, dar si ascultand ce a avut sa imi zica mie o data despre asta bunica mea in limba romana cea mai frumoasa si cea mai iubitoare pe care am cunoscut-o eu vreodata.

NU am resentimente fata de limba romana, deoarece este totusi limba mea materna, limba bunicii mele si a mamei mele, dar efectiv nu cred ca este REALIST posibil ca eu sa fiu personal satisfacut, ca sa nu zic "fericit", in ea, ca ADULT. Cred ca singura data cand am avut impresia ca ar fi posibil sa am o relatie REALA mai complexa, (sex + iubire), de oarecare durata, cat de cat matura, ca adult, in limba romana, a fost cu Eric, ala care pana la urma m-a inselat cand aveam 26 de ani, cu alalaltul de 17 ani.

De fapt si stiu de ce m-am agatat atunci de Eric: fusesem ingrozit de cererea in casatorie a fostei mele prietene, si incepusem sa reflectez la varsta mea care avansa pe zi ce trece, la ridicolul permanent al situatiilor de promiscuitate, si m-am decis sa imi demonstrez mie insumi, neglijand total reala mea imaturitate si totodata realitatea sociala romaneasca inca imatura, ca este posibil ca eu sa imi formez o relatie stabila cu un barbat in Bucuresti, Romania, in prima decada a secolului XXI.

In rest, in limba romana, au fost doar diverse compromisuri despre care efectiv stiam ca nu aveau absolut nici un viitor, oricat de mult m-as fi straduit, si oricat de binevoitor, sau silitor, sau constiincios, sau sarguincios as fi fost, plus o fantezie sau doua, pe care le-am recunoscut ca atare si nici macar nu le-am dat curs...desi uneori ma intreb despre Eduard...dar ala, desi roman de origine, era deja pe jumatate american, si pe vremea aia mie emigrarea, si mai ales pentru motive romantice, mi se parea o aventura total imprudenta...in cazul meu personal...stiu ca in cazul altora poate reprezenta uneori o posibila solutie salvatoare.

Cred ca este poate interesant, sau, cine stie, poate important de adaugat ca in paralel cu relatia mea cu fata aia din limba romana, am avut o relatie intermitenta relativ indelungata, cu un tip putin mai in varsta decat mine, insurat, cu copii, care a parut o vreme indragostit, sau oricum destul de atasat de mine. Desi cu el discutam in limba romana, efectiv, in capul meu in paralel gandeam numai si numai in engleza de cate ori eram cu el. Stiam ca ma foloseste si ma intrebam de ce il las sa o faca. Intr-un fel chiar ma induiosa. Ma simteam, nu stiu de ce, semi-obligat sa fiu alaturi de el, cand avea nevoie de mine. Il simteam vulnerabil fata de mine. Niciodata nu mi-a pasat daca el m-ar fi inselat cu alti baieti. Am impresia ca relatia mea cu el a fost oarecum reprezentativa, ba chiar posibil oglinditoare a sentimentelor mele despre societatea romaneasca in care am crescut eu.

Eu in Romania nu am fost niciodata "out" din punct de vedere social. Nu petreceam timp in anturaje predominant "gay", (in afara de a merge la cateva baruri), si nu m-a interesat politica "gay" din Romania. Eu nu am comunicat despre sexualitatea mea personala la nivel teoretic sau narativ cu cineva anume, in afara de mama, in limba romana, vreodata cat am fost in Romania. In engleza am comunicat cu o prietena de-a mea din copilarie care a plecat demult din Romania. Nu am cerut sfaturi nimanui si nu am dat sfaturi nimanui. Cred ca o singura data m-am simtit obligat sa informez o persoana care mi s-a parut vulnerabila ca homosexualitatea nu este o maladie mintala, si am facut asta cu scopul ca el sa se simta mai bine. Eu nu am avut prieteni-amici-parteneri de conversatie "gay", ci numai parteneri sexuali "gay" in Romania si/sau in limba romana.

Acum si aici nu mai are nici un rost sa ma declar "out" din punct de vedere social in real life. Sunt total independent, si am cu totul alte preocupari decat cele politice, predominant cele de achizitie de limba si cultura norvegiana. Totodata, in Norvegia, nici nu conteaza daca esti sau nu "out" fata de societate. Observ totusi ca, vrand nevrand, va trebui la un moment dat sa ma angajez si politic, in sens mai larg, in societatea si in limba norvegiana, cand ma voi considera in stare sa o fac si cand voi determina ca este cazul. Ca altfel nu o sa ma pot considera indeajuns de matur pentru insuratoare, si nici pentru cresterea unui copil.

Limbajul orientarii mele sexuale- partea III

Pe urma, cronologic, pe la vreo 11 ani, a urmat "socul" oferit de realitatea perceperii unei clipe involuntare de dezamagire autentica fata de mine, de cum paream eu sa fiu, in ochii tatalui meu. Dar eu, total nesimtit in continuare din punct de vedere neuropsihologic, si probabil in continuare nedoritor de introspectie, deci ca autoaparare, l-am ignorat in buna masura si pe asta, atat in limba romana, cat si in limba franceza, cat si, mai ales, in limba engleza pe care tocmai incepusem sa o invat tocmai cu ajutorul lui.

Pe la 13 ani stiam deja limba engleza destul de bine, si in ea m-am indragostit de Karl, (1/2 american, 1/4 finlandez, 1/4 suedez, de varsta mea), care, la scurt timp dupa ce am facut cunostinta cu el, a inceput sa se poarte neobisnuit de sadic cu mine. Nu numai ca si-a batut joc de numele meu, si m-a facut "shaman primitiv", dar o data m-a si calcat pe picior rau de tot exact ca si cum ai strivi o gaza. A fost absolut imposibil sa evit sa nu imi dau seama ca imi doream sa fiu sarutat de el in mod cat se poate de concret atunci cand a inceput o data sa ma fugareasca, si eu m-am prefacut ca ma impiedic si am cazut in zapada. Stiu ca suna poate incredibil, dar chiar asa am facut. Tot la fel de improbabil de norocos m-am simtit cand s-a decis si el sa cada langa mine, razand, in sfarsit bine dispus si binevoitor in loc de iritabil si furios fata de mine, si desi nu m-a sarutat, cred ca am dat replay la filmul ala in mintea mea de sute de ori. Noroc ca l-am avut pe Rahan, care m-a mai sustinut psihologic la vremea aia, tot pe limba franceza, si mi-a mai permis sa romantizez anumite senzatii inca inacceptabile mie, care imi provocau anxietate, si despre care eram inca totusi cat se poate de ambivalent.

Schopenhauer, si prin extensie, (in capul meu), limba germana si intreaga cultura germana, mi-au servit pe tava in mod destul de brutal urmatorul soc de re-confirmator de realitate pe la 14 ani, cand, la o petrecere, m-a propozitionat unul, (de 16 ani, care chiar semana cu Schopenhauer cel tanar de pe wikipedia), in mod direct, pe romaneste si pe sleau, propunandu-mi in 3 cuvinte, ("hai, nu vrei ?"), si un gest, (dechizandu-si fermoarul de la blugi), sa ii mangai o anumita parte anatomica acum eliberata mai vizibil, la vreo 2 minute dupa ce i-am raspuns negativ la intrebarea daca am auzit despre parerea lui Schopenhauer despre dragoste, si l-am rugat oarecum inocent, dar totusi intrigat, sa-mi povesteasca el pe scurt despre ce era vorba, si, in timp ce il refuzam cu oarecare parere de rau, a fost totusi imposibil sa nu remarc ca mi se inmuiasera genunchii, (ceea ce nu mi se intamplase de loc cu vreo 2 luni mai devreme cand indraznisem si eu sa sarut o fata asa din curiozitate), si inmuiati au ramas pana cand am ajuns acasa si am putut sa ma confesez lui Rahan, din nou pe limba franceza.

Eu, nestiind nici un cuvintel in limba germana, si nemaivoind din clipa aceea nici macar sa aflu cine a fost si ce naiba o fi vrut si Schopenhauer de la sufletul meu, i-am reasociat atunci pe nemti si pe limba lor cu agresiunea si tortura directa a realitatii care nu te lasa in pace, uitand, imi dau abia acuma seama, ca mai exista si sindromul Stockholm, care probabil ca m-a determinat sa imi retraiesc trauma timpurie cand am luat decizia de a ma muta anul trecut tocmai in Norvegia, tara cu o limba si o cultura influentata destul de mult de cea germanica.

Sarutul cu fata de mai devreme fusese total OK, placut, moale si reconfortant, dar nici pe departe atat de excitant ca gandul la ce pierdusem ca prostul la petrecerea la care refuzasem sa invat despre Schopenhauer cel batran de la Schopenhauer cel tanar, si cand am implinit 15 ani concluzionasem deja cu certitudine, dupa cateva experiente, ca mie imi place mult mai mult sa ma sarut cu baieti decat cu fete, preferabil cu baieti bilingvi, de varsta mea, sau cu cel mult 2 ani mai mari decat mine, care luau ei initiativa, imbracati cu pulovare de culoare rosie, tricotate in casa, si cu ochii verzi...de cei cu ochii albastri imi era, si inca am impresia uneori ca inca imi este oarecum teama, iar in apropierea celor cu ochi caprui ma simteam cel mai relaxat, si totodata oarecum mai indraznet...

(...nu stiu daca am un clasament top re. limbile straine care trebuie sa fie cunoscute de ei, insa totusi nu cred ca mi-ar place ca una din ele sa fie limba germana daca sunt si blonzi si tunsi scurt, si se mai plimba si cu caini lupi pe strada...desi, ca sa nu discriminez impotriva unor anumiti profesionisti contemporani norvegieni, parca m-am intalnit cu vreo doi de genul asta pe aici si pareau destul de pasnici si totodata, in uniforma oficiala fiind, probabil la fel de interesati ca si mine de pastrarea linistii si ordinii publice generale, asa ca este posibil sa ma desenzitizez la un moment dat si de amanuntele de genul asta, desi, bineinteles, daca e sa ma abordeze vreodata unul din astia pe mine, nu prea cred ca ar fi cu intentia de a ma saruta...)


(...va urma...ca am inceput sa am palpitatii de cauze mixte amintindu-mi de chestiile astea si gandindu-ma si unde ma aflu acum cu gandul la ochii verzi-albastri ai lui Hector, care din fericire NU are caine lup, ci un cu totul alt fel de ciobanesc...)

Limbajul orientarii mele sexuale- partea II

Back on track...acum inevitabil trebuie sa ating si topicul dezvoltarii identitatii orientarii sexuale, parte a dezvoltarii identitatii de sine.

In cazul meu, cred ca aia din jur si-au dat seama primii ca sunt oarecum "mai altfel". Eu personal am evitat introspectia cat am putut de mult, deoarece pe de o parte m-am simtit de-a lungul vietii mele, cu rare mici exceptii punctuale, in general, satisfacut de mine insumi, iar pe de alta probabil ca presimteam ca nu-mi va face prea multa placere, si, nu in ultimul rand, este posibil ca metoda introspectiei in sine sa fie o activitate total inutila si pe care nu te poti baza, deoarece, cf. wikipedia, anumite chestii sunt probabil inaccesibile oricum si mai exista si risc de confabulatii.

Eu am sa incerc sa evit acest risc gandindu-ma la persoane reale intalnite de mine, care m-au calauzit cumva pe drumul descoperirii treptate constiente a identitatii orientarii mele sexuale. (Cu orientarea in sine, mie personal imi este evident ca m-am nascut, si ca descoperirea ei nu a fost decat un proces de confirmare repetitiva oferita mie de catre realitatea cea mai concreta si totodata total inevitabila.)

Primii de care m-am indragostit in clasele I-III au fost, din aparenta intamplare, toti de sex masculin, dar nu mi-am facut eu prea multe probleme din cauza asta, deoarece mi-am explicat asta fata de mine insumi prin faptul ca ma simtisem flatat ca ma bagase si pe mine cineva in seama indeajuns de mult incat sa ma intrebe cum ma cheama si sa-mi povesteasca despre entuziasmul lor despre fotbal, (blond cu ochii verzi, slabut, de varsta mea, de aceeasi statura cu mine), despre preferinta lor pentru limba germana decat cea franceza ca prima limba straina de invatat, (brunet cu ochi caprui, oarecum durduliu, tot de varsta mea, o idee mai inalt decat mine, cu o alunita pe unul din obraji), sau sa-mi ofere compasiune, intrebandu-ma cu mila daca ma doare ceva si cerandu-si in mod politicos iertare daca ma loveau cu un bulgare de zapada prea tare drept in ochi, zagariindu-mi corneea, si fiind nevoiti sa ma ia de mana ca sa ma conduca acasa la mama.

Episodul ala din iarna inceputului clasei a III-a cand am fost tinut insa fizic de mana, ca sa fiu ghidat, semi-orb, acasa, de catre agresorul meu, un baiat ceva mai mare, (blond "murdar" cu ochii verzi, vreo 12 ani, evident mai inalt decat mine, nesperat de bland si de politicos fata de mine), a reprezentat probabil o cotitura importanta, deoarece tin si acum minte cum mi-au trecut treptat si durerea si spaima si nevoia de a plange de-a lungul drumului spre casa pe care mi l-am dorit cat mai lung, desi nu eram decat in fata blocului vecin, si dupa aia am primit si compasiunea mamei, care m-a lasat sa ma bag in patul mare din dormitor cu o compresa mare pe ochi, si mi-a interzis sa citesc, oferindu-mi astfel ocazia perfecta de a ma pierde in fantezii recunoscatoare fata de cel care ma ranise si ma salvase in acelasi timp, pe care, din pacate nu l-am revazut niciodata de atunci, si habar nu am nici cum il cheama, dar este evident ca nu il voi uita niciodata, mai ales ca a depus efortul sa isi scoata manusa cand m-a luat de mana.

Dar eu nu asociam relatiile sexuale cu dragostea inca la vremea aia, si in general, si mie, probabil la fel ca si multor clerici lideri de opinie medievali, sexul mi se parea pe atunci un fel de sarcina de serviciu care trebuie indeplinita intre oamenii casatoriti in scop reproductiv, dragostea romantica fiind delegata domeniului de activitate total separat al trubadurilor, care aveau sarcina de a face propaganda cu tonalitate dulce in favoarea cavalerilor cruciati.

Deci, in cazul meu particular, imi dau seama ca la vremea aia, eu am asociat anumite senzatii placute fizice si cerebrale legate de emotiile dragostei si recunostintei cu limba franceza pe care tocmai o achizitionam cu ajutorul d-nei T. si a cartilor din Biblioteca Roz, limbaj pe care, la randul lui, il asociam atat cu dorinta de a ma simti stapan pe o gramatica noua, complexa, si intr-o mare masura inca misterioasa in privinta regulilor ortografice dificile, dar si cu anumite fantezii incipiente despre care mi se parea oarecum inadecvat si totodata nepotrivit sa folosesc limbajul achizitionat tocmai de la mama.

(...va urma...ca a inceput deja sa-mi placa...)

Limbajul orientarii mele sexuale- partea I

Datorita unui comentariu recent facut de "nume" la unul din posturile mele, m-am decis sa incep sa reflectez asupra componentei lingvistice a orientarii mele sexuale. Este un subiect complicat din punct de vedere teoretic, deoarece eu nu am multe cunostinte formale despre achizitionarea limbajului si lingvistica, si prevad, oarecum iritat, ca va trebui, vrand nevrand, sa dau cu ochii din nou cu "opozitia" (dl. Noam Chomsky), dar poate sa am si ocazia sa invat ceva nou folositor si sa fac "cunostinta" cu alti domni (desigur, probabil si doamne) mai simpatici/e. Drept care ii multumesc din nou lui "nume".

Marturisesc ca a existat o perioada in timpul facultatii in care incepuse sa ma intereseze lingvistica ca potential obiect teoretic de studiu, insa am impresia ca era din cauza ca inca ma simteam mai acut vinovat ca abandonasem armata, si mi-a placut o vreme sa fantazez ca as fi putut lucra ca lingvist militar, daca nu o abandonam. In fantezii eu nu prea tin cont de abilitatile si interesele mele reale care sunt mult mai putin teoretice, deoarece eu am deficiente in gandirea abstracta si sintetica, ci mai degraba legate de domenii practice si concrete, astfel incat, daca as fi ramas in armata, as fi ajuns sa functionez probabil ca "drill sargeant", si inca la un nivel relativ incompetent, deoarece nu am nici abilitati reale de educator, alternand mai mult ca sigur, haotic/imprevizibil, deci ineficient, intre exagerat de indulgent si exagerat de sadic fata de cei dati mie in grija pt. basic training.

(Deschid o paranteza ca sa clarific o data pentru totdeauna ca eu nu m-am lasat de armata din cauza ca m-as fi simtit cumva discriminat sau ingradit cumva din cauza orientarii mele sexuale, sau din cauza ca a existat un episod real in care, in ciuda echipamentului adecvat, efectiv am simtit ca sunt pe cale de a muri sau de a ma imbolnavi sever din cauza frigului umed in timpul unui antrenament, ci pur si simplu din cauza ca:

1. ma deranja la ceafa gulerul de la uniforma, plus ca ma enerva obligativitatea purtarii caschetei, care mi se parea ca imi turteste parul in mod ridicol;

2. a tipat o data, pe buna dreptate, un colonel la mine deoarece nu l-am salutat regulamentar, si m-a prins si fara cascheta pe cap pe strada, si eu m-am facut ca nu-l vad, lucru evident absurd, deoarece eram singurii oameni in uniforma inconjurati de o mare de civili ziua in amiaza mare. Mie nu imi place cand oameni pe care ii respect si pe care teoretic contez sa isi piarda cumpatul in halul asta, chiar daca este din cauza mea, si nu din cauze obiective de stres real in mediul inconjurator. As fi preferat atunci, de exemplu, sa primesc pedeapsa adecvata cuvenita, insa oferita cu sange rece si impartialitate, decat sa tipe acel colonel minute in sir la mine, si dupa aia sa ma ierte, dezgustat...si, desi acum il inteleg poate mai bine si pe dansul, ca o fi fost totusi poate stresat si el de niste chestii personale, si totusi nu ne aflam in cadrul unei relatii profesionale directe in clipa aceea, ma gandesc ca daca eram totusi amandoi cu adevarat sub conditii reale de stres, mi-as fi pierdut pt. o clipa simtul de siguranta, si m-as fi simtit chiar abandonat.

Oricum, ma simt periodic vinovat ca am abandonat si acel drum la vremea aceea in mod oarecum emotional impulsiv, chiar daca mi-am gasit si niste rationalizari adecvate cvasi-valabile la vremea aceea, si uneori chiar ma intreb daca deciziile majore pe care le iei in viata nu au totusi un substrat afectiv destul de important, chiar daca incerci sa iei cat mai rational cu putinta...as vrea sa stiu acest lucru deoarece eu incerc sa imi construiesc o viata si un comportament mai matur bazat cat de cat pe ratiune, insa stiu ca am ADHD, deci am un grad de impulsivitate, oricat de risk-avoidant sunt totodata din fire...desigur ca ma refer la decizii care nu sunt luate sub stres real semnificativ, ca atunci o iei subcortical pe scurtatura oricum.

Decizia de a abandona armata va fi legata pentru mine si de decizia de a nu il lasa pe David sa se nasca, deoarece ambele chestii s-au intamplat cam in aceeasi perioada. Cred ca de aia ma simt si vinovat mai mult decat ar trebui, si am emotii destul de puternice despre asta...mi-a luat vreo 30 de minute sa scriu paranteza asta, si am si acum inca o senzatie neplacuta in zona precordiala si epigastrica, dar o sa-mi treaca.)

...va urma...sper, mai la obiect...

Bilantul anului ce a trecut

Deoarece suntem chiar intre Rosh Hashanah si Yom Kippur, plus ca pe 10 octombrie se va implini 1 an de cand sunt aici in Norvegia incontinuu, constiincios ca de obicei, eu imi fac bilantul acestui an care a trecut.

1. Mai intai, catolicul timpuriu permanent vinovat din mine a simtit nevoia sa se confeseze inca o data, si am facut-o sub portretul d-nei Susan Abigail Tomalin (Sarandon), ca asa s-a nimerit, intr-un comentariu in 4 parti pe blogul copilariei mele prescolare, blogul scriitoarei Incze Klara.

2. In acest an nu am citit nici o carte, si nici macar nu am vazut prea multe filme. Efectiv, atat dorinta de imersiune in realitate, cat si socul provocat de aceasta mi-au taiat cheful de orice fictiune, si nu am mai avut nici puterea sa incerc sa-mi doresc sa evadez din realitate cu ajutorul ei. Imi dau seama ca a fost totusi o perioada destul de traumatica din punct de vedere psihologic, desi, bineinteles, nu de nivelul care sa imi produca sindrom de stres posttraumatic, deoarece nu mi-am simtit viata in pericol in nici un moment, nu m-a agresat cu adevarat nimeni, si nici nu am fost martor ocular direct la cine stie ce catastrofa majora cu totul iesita din comun. Insa, ca orice schimbare majora, a reprezentat o oarecare despartire, care a antrenat un grad de doliu figurativ.

3. Mi-am retrait emotional anumite etape principale ale copilariei, si am ajuns cu bine in adolescenta, mai sigur oarecum pe identitatea de mine, cea de imigrant de generatia I-a in Regatul Norvegiei, tara cu o societate relativ insulara, care are in general o pozitie reala ambivalenta fata de imigranti, insa in general benevolent politicoasa in comportament fata de acestia.

4. Sanatatea generala nu imi este cu mult mai proasta decat era acum un an, desi am remarcat initial slabirea datorita lipsei poftei de mancare, in primele 4 luni, si apoi redepunerea de grasime in jurul abdomenului in ultimele 4 luni, lucru care este de obicei asociat cu stresul si cu lipsa exercitiului fizic eficient regulat. Probabil ca va trebui sa ma decid sa imi cumpar si eu, ca toata lumea, bicicleta...dar efectiv NU AM CHEF de asa ceva.

5. Din punct de vedere psihologic am reactionat in mod cu totul previzibil, refuzand sa ascult de sfaturile altora mai experimentati sau mai intelepti decat mine, si insistand sa traiesc/invat totul pe pielea mea, ca orice adolescent din lume. Mi s-a spus sa-mi cumpar bicicleta inca inainte de a ajunge aici, mi s-a spus sa ma inscriu in diverse asociatii de plimbari in natura, mi s-a spus sa-mi gasesc prieteni romani mai in varsta stabiliti aici de mai multa vreme, mi s-a spus sa fac multe plimbari pe jos, mi s-a spus sa-mi gasesc un partener sexual norvegian cat mai repede, mi s-a recomandat sa merg la teatru, etc...si eu nu am facut nici unul din aceste lucruri, preferand sa fac ce ma taia capul pe mine in stil oarecum improvizat, insa prudent, la fiecare etapa a acestui an de adaptare si maturizare.

6. Eu consider ca abia recent am implinit 16 ani din punct de vedere emotional aici in Norvegia, si, desi in general am progresat destul de ordonat de la vreo 8 ani la inceput la 12 dupa vreo 6 luni, si mai recent la 16, am avut totusi momente in care m-am simtit chiar ca de 4 ani.

7. Nu am redevenit agnostic, si am inceput din nou sa imi pun mai acut problema reconvertirii de la crestinismul ortodox la iudaismul reformat/progresiv, exact asa cum mi-am pus-o si cand aveam varsta de 16 ani.

8. Daca accept ca premiza ca relatiile homosexuale intre adulti capabili de consimtamant sunt totusi permise din punct de vedere religios, nu am comis pacate majore, in afara de un grad de promiscuitate nu prea grav. Am admirat, insa nu am tanjit excesiv la bunul altuia, si am incercat sa fac si cateva fapte bune, in afara indatoririlor de serviciu, desi nu le-am facut prea organizat, ci de obicei ca raspuns la vreun sentiment ocazional de vinovatie.

9. Vanitatea mea caracteristica mi-a fost tinuta in frau destul de sever de circumstante, desi mi-am permis sa imi cumpar niste haine si ceasuri mai scumpe. Pantofi ca lumea, din pacate, nu am gasit in Norvegia, si chiar va trebui sa ma deplasez cat de curand posibil pana in Danemarca, daca nu chiar in Italia, ca sa imi cumpar si eu una sau doua perechi de pantofi de calitate, care sa ma tina cel putin pana cand voi depune cererea de obtinere a cetateniei norvegiene, dupa aceea sperand sa iau primul avion direct catre Barneys New York ca sa pot sa imi completez in sfarsit intreaga garderoba. (Eu nu cumpar decat underwear on-line, restul, inclusiv accesorii, doresc sa pipai, sau sa probez in persoana, si sa ma privesc in oglinda inainte ca sa ma pot decide sa dau banii.)

10. Nu am de gand sa imi iau masina inainte de inca un an, ca sa fiu sigur ca am implinit macar varsta emotionala de 18 ani care sa imi permita sa imi folosesc permisul de conducere cat de cat atent, desi recunosc ca ar fi bine sa astept poate inca un an ca sa ajung macar la varsta de 22, poate chiar, daca sunt norocos, 24 de ani (anticipand un proces de maturizare emotionala care se va petrece oarecum mai repede in aceasta bucla temporala in care ma gasesc in prezent.)

11. Nu am invatat absolut nimic nou sau util din punct de vedere profesional, insa m-am descurcat de minune la servicul meu oficial nr. 1, odata ce am implinit varsta emotionala de 12 ani, si mi-am amintit ce stiam de la scoala generala la acea varsta. Am remarcat ca pot sa continui sa functionez cu impunitate la acest nivel de varsta si de cunostinte fara a perturba catusi de putin buna functionare generala a corporatiei publice de servicii de curatire si intretinere pentru care lucrez ca functionar civil in departamentul de analiza si executie de rapoarte de inteligenta. Din cand in cand mi se incredinteaza si anumite sarcini precise de contrainteligenta, dar nu la un nivel de frecventa obositor.

12. Functionez intr-o tara prospera in care periodic se descopera surse noi de bogatii minerale, cu o economie planificata foarte detaliat pe viitorii 15 ani, si destul de precis chiar pe viitorii 50 de ani, astfel incat singura mea datorie reala este sa supravietuiesc incat sa pot ajunge teafar si cat de cat sanatos la pensie.

13. Locuiesc in apropierea unui oras cu o populatie cosmopolita care provine din aproximativ 150 de diverse tari, in care singura competitie reala este cea intre diversii agenti de inteligenta de a-si gasi parteneri sexuali potriviti ramanand totodata fideli diverselor juraminte de loialitate depuse fata de diverse administratii, si, in cazul meu, si al unui cod de etica pe care mi l-am impus singur.

14. Nu m-am inscris inca in nici un sindicat, desi acest lucru este in general recomandabil, deoarece obtii anumite avantaje materiale daca faci o alegere corecta din punct de vedere politic. Eu mai studiez inca diversele oferte ca sa vad care da mai mult.

15. Provenind din Romania si avand o oarecare idee despre preocuparile si caracteristicile generale culturale ale populatiei curente adulte din Romania, eu personal nu recomand inca romanilor sa emigreze in masa in Regatul Norvegiei, mai ales nu celor cu studii superioare, ci, daca sunt chiar decisi sa se mute temporar sau permanent in Scandinavia, ii indemn mai degraba catre Regatul Suediei, sau, pentru tehnicienii mai supraspecializati, chiar Regatul Danemarcei, tari care le vor fi probabil semnificativ mai compatibile din punct de vedere cultural si profesional, (valabil pe o larga gama de profesii din cele mai diverse), si opinez asta cu cat de multa impartialitate sunt in stare. Desigur ca recomand numai emigrarea riguros planificata in functie de nevoile tarii de origine si a tarii gazda. Pentru vanatorii de ocazii, Scandinavia in general, si Norvegia in particular, sunt locuri total inadecvate, si nici clima nu este propice pentru asa ceva.

Declaratie politica despre o tara care nu ma mai intereseaza

Sunt f. dezamagit de paragraful (3) al articolului 259, al Titlului I, al Cartii II (Despre Familie), al noului Cod Civil al Romaniei, care stipuleaza ca o ceremonie religioasa de casatorie poate fi efectuata numai dupa incheierea casatoriei civile. Opinia mea ferma este ca acest paragraf este discriminator in mod cat se poate de nejustificat fata de cuplurile homosexuale care ar dori ca uniunea lor sa fie celebrata si consemnata macar in fata lui D-zeu, daca in fata legii, civil, la primarie, inca nu se poate.

Efectiv asta a fost ultima picatura de rationalizare necesara mie astfel incat sa nu imi mai fac probleme in ceea ce priveste viitoarea mea cerere de renuntare a cetateniei romane. Totodata, oricat de mult as fi dorit sa fac placere parintilor mei si sa votez si eu macar o data dupa 2001 in vreo alegere politica din Romania, nu cred ca am sa mai am chef sa fac acest lucru, care implica si efortul din partea mea de a ma tine cat de cat la curent cu situatia politica de acolo.

Nu am sa-mi iau adio inca de la limba romana, dar efectiv pentru mine, oficial si formal, Romania nu va mai fi decat o tara oarecare, ca majoritatea tarilor din lume, si nu va mai primi de la mine absolut nici un grad de discriminare pozitiva, pe care inca il rezerv pentru anumite tari in acest moment, deoarece consider ca nu este inca pregatita pentru a folosi in mod matur acest principiu de discriminare pozitiva.

Cu aceasta ocazie, am sa mai desprind inca cateva bloguri in limba romana din blogroll-ul meu, care au totusi niste legaturi si componente politice:

* blogul lui Adrian Ciubotaru

* blogul lui Mihai Hristea

Nu e vina lor, imi cam pare rau in special de blogul lui Mihai Hristea, deoarece e cu filme, dar este totusi prea legat sentimental de Romania si de soarta ei, si eu nu imi mai pot permite sa fiu emotiv afectat de aceasta tara si de ce se intampla acolo.

Dixi.

Sweaty Sex

I haven't had it in a while. Since I last met with Mikey, actually. I am not so sure I miss it or Mikey, given that these days the weather is so warm in SW Norway that I am already full of perspiration most of the day. I even bought Salem menthols to cool off.

I am writing like crazy about whatever goes through my mind in order to avoid thinking about Hector. A couple of days ago, when I last met him, it took all my will power not to actually grab him right there and then on the spot. I am not sure whether to necessarily actually fuck him, but just to touch him. That alone would have probably been enough to make me have a syncope, and thus avoid the risks of being arrested for having sex in a public place, with the subsequent consequence of having my career & my reputation ruined.

Sunt intr-o conditie fizica destul de proasta. In primele 6 luni dupa ce am ajuns in Norvegia am slabit deoarece nu aveam deloc pofta de mancare. Pe urma am intrat intr-o faza depresiva si am recapatat cele 4 kg pierdute initial. Numai ca de data asta se pare ca s-au depus mai mult in jurul abdomenului, ceea ce nu e de mirare gandindu-ma cat de stresat am fost. Si acum sunt stresat, dar din cauza lui Hector mi-a pierit iar total pofta de mancare, si mi s-a dereglat si somnul.

Cand am completat Chestionarul lui Proust efectiv nu am putut sa gasesc in mintea mea nici un fel de mancare preferata. Si am mai si scris ca nu am prieteni. Intr-un fel asa e, deoarece in anul de dinaintea mutarii mele aici am avut grija sa imi iau ramas bun pentru totodeauna de la oricine pe care l-as fi putut numi prieten in viata mea anterioara din Romania. Iar aici nu cred ca am avut motivatia necesara sau energia necesara ca sa incerc sa imi fac prieteni noi in mod activ, si oricum la 31 de ani nu dupa noi prieteni te uiti, ci esti mai interesat sa le dai in cap cunoscutilor astfel incat sa poti sa avansezi cat mai eficient pe scarile ierarhice la serviciu, si/sau pe scara evolutionara reproductiva. Si la homosexuali creierul functioneaza cam in acelasi fel, chiar daca stii rational ca nu te poti reproduce biologic. In plus, la homosexuali, in anii superiori ai adolescentei si ai adultului tanar nu cred ca te gandesti prea mult la stabiliri de noi camaraderii sau amicitii, poate doar in sensul in care ele s-ar putea transforma in relatii sexuale, si ca prieteni adevarati ii poti pastra doar pe aia pe care i-ai cunoscut intr-o perioada mai timpurie, si care nu s-au panicat prea tare de evolutia orientarii tale sexuale. Tot oricum, prietenii aia vechi din copilarie pe care i-ai mai putea inca avea, dispar cand te indragostesti in halul asta, presupun deoarece oricare dintre ei iti poate deveni teoretic rival (chiar daca nu e gay-gay din intamplare si el...nu se stie niciodata...LOL !). Evident, probabil ca exagerez. Nu or fi chiar toti asa de primitivi ca mine. Exclud totodata si politicienii profesionisti care sunt prieteni cu toata lumea ca sarcina de serviciu.

Raman posibilele prietene (de sex, deci, feminin) cu care te-ai fi putut pricopsi mai devreme. In cazul meu, deoarece am trecut printr-o faza bisexuala si le-am tradat, normal ca m-au gonit toate din sufletele si casele lor. La o varsta mai mare gasesti mai mult fag hags sadomasochiste, asa ca nici nu merita sa te chinuiesti sa iti faci prietene printre ele. Lesbienele sunt un adevarat cosmar de nivel de "mommie dearest", si in halul asta de masochist pervers nu sunt nici chiar eu.

Am zis ca scriu orice tampenie numai ca sa nu ma mai gandesc la Hector si la uriasele probleme de etica pe care mi le ridic in cazul stabilirii unei relatii sexuale de durata incerta cu el. Etica fata de mine, fata de el, de fapt fata de adaptarea mea in Norvegia. Nu as vrea sa il folosesc chiar in halul asta, deoarece eu nu sunt totusi un manipulator de oameni, desi bineinteles ca mi-ar face o imensa placere sa imi ingaduiasca sa il penetrez, si, dintr-un anumit punct de vedere, si pe Norvegia odata cu el.

(Pe SUA si Marea Britanie le las sa ma penetreze de cate ori vor ele, insa in legatura cu Norvegia am sentimente inca ambivalente. Pe de o parte acum mi-as dori sa fiu si eu top din cand in cand, pe de alta nu imi prea convine sa fiu bottom in prima mea experienta homosexuala cu un norvegian, si nu atat din mandrie absurda, ci deoarece chiar mi-e inca frica de ei. Plus ca baietii de tip bottom norvegieni pe care i-am vazut pana acum prin baruri mi s-au parut mai toti cam ridicoli...asta pana cand l-am cunoscut pe dulcele Hector...aargh...tot nu pot sa mi-l scot din minte orice as face.)

Insa, desi stiu ca instinctul sexual la barbati este mai clar legat de cel de agresiune, totusi nu doresc sa inchei acest post pe o nota atat de abominabil de rautacioasa. Azi, la biserica de dincolo de aia din colt, adica la mall-ul din apropiere, am avut de ales intre a-mi procura o revista de educatie sexuala cu articole pe tema "bondage for beginners" si programul TV. Oarecum plictisit deja de fanteziile erotice de tip S/M in legatura cu Hector, (pe care doar as vrea sa-l mangai, atat, zau asa !), si de ultimele ligaturi incercate cu Nelson, (care au fost OK, dar ce e prea mult strica !), m-am decis sa-mi cumpar programul TV, gandindu-ma sa mai dau inca o sansa canalelor de TV pe care le am la dispozitie in acest moment.

Observ ca se termina Downtown Abbey. In Romania as fi urmarit probabil cu fidelitate acest serial, dar aici nici nu l-am bagat in seama. Ca filme, as putea sa am ocazia sa vad Finding Neverland, pe care nu l-am vazut niciodata, sau sa revad Collateral, (poate), Jaws, (probabil), sau Catch Me If You Can, (de asta nu prea am chef inca o data). AH ! Un documentar probabil misto: despre Louis Theroux, (baiatul scriitorului Paul Theroux), in teritoriile palestiniene disputate. Pe asta chiar as fi curios sa-l vad.

...sweet sweaty Hector...oh, my Lord !

Critici

Bine ca am scapat de Nelson pentru cateva zile, ca incepuse sa devina oarecum dificil sa gasesc subiecte de conversatie cu el. (Just in case you will be reading this: Sorry, daddy, I still love you. I didn't lie about it yesterday. Goddammit, I'll f[..]g miss you after January.)

Oare nu te plictisesti sa fii critic de filme profesionist ? Eu, de exemplu, am faze destul de lungi in care nu am DE LOC chef de vazut filme. Cred ca daca as trebui sa le vad ca indatorire de serviciu, ar trebui sa-mi iau concedii sau sabbaticals cat mai lungi ca sa nu mai fiu nevoit sa ma uit la inca un film. Dupa o vreme, cred sincer ca poti sa-ti permiti si sa trisezi fara sa-si dea nimeni seama. Vezi un trailer, dai Google sa vezi ce au avut de scris altii mai constiinciosi decat tine, si gata articolul ! Desigur, exista anumite avantaje, de ex. mancare si/sau bautura, (daca te intereseaza si asta), gratis pe la diverse petreceri organizate de diverse PR-uri, calatorii in zone turistice cu festivaluri internationale de filme, etc. Dar, totusi, si eu primesc o groaza de invitatii din astea, dar nu am chef sa le dau curs la toate.

In general, criteriul meu principal pentru a participa la vreun event promo de genul asta ramane cel profesional in primul rand, si mai apoi cel personal...adica daca ma preocupa intr-un moment al vietii mele o anumita problema mai simpla, (de exemplu cum se curata parchetul sau linoleumul), sau mai complicata, (de exemplu cum se inlocuiesc neoanele stricate), si doresc sa primesc pe gratis niste opinii de expert profesional asupra ei, caut in teancul de invitatii care imi sunt in permanenta trimise de cate diversi vanzatori de flooring sau neoane, si incerc sa gasesc una la un event la care participa si alti cleaning & maintenance men profesionisti, si abia apoi intervine criteriul locatiei si al meniului de banchet. Daca atat locatia cat si meniul par interesante, abia atunci ma decid sa fac si eu prezenta acolo.

Eu, daca e sa depun efortul de a ma deplasa undeva pt. un event de genul asta, incerc, constiincios, sa profit din plin de acea calatorie si de ocazia de a interactiona cu semenii. Deschid conversatii, pun activ intrebari din momentul in care ies din casa, nu uit sa dau bacsis la soferii de taxi care ma ajuta in decursul transportului, etc. Desi cu barmanii sunt de obicei foarte generos cu bacsisurile, deoarece ii folosesc destul de rar, si atunci profit din plin de interactiunea mea cu ei, in ceea ce priveste ospatarii sunt mai pretentios cu bacsisul, care va depinde si de starea generala a mancarii si de cum arata si cum se comporta ospatarul.

Rar aleg sa ma duc si la conferinte sau congrese organizate pentru criticii profesionisti de cleaning si maintenance. Astia sunt niste oameni cu totul aparte. In primul rand sunt buni statisticieni, adica chiar au rabdarea sa faca statisticile si ierarhizarile respective. Mai apoi au si increderea de sine necesara ca sa poata sa isi permita sa dea recomandari si altor profesionisti de cleaning si maintenance. Cel mai mult eu sunt atras de actuarial persons, de analistii prezicatori (de obicei de risc), cu alte cuvinte. Nu mai vorbesc de rara avis, criticii profesionisti de analisti prezicatori de risc, din care, printre altii, fac parte si unii istorici antropologi.

In ianuarie sper sa ma deplasez tocmai pana la Bergen pentru asa ceva, insa nu am determinat inca daca hotelul unde ma voi caza are cazi adevarate in camerele de baie. (In Scandinavia asta este un criteriu de comfort foarte foarte important pentru mine.) Si nu stiu de ce nu mi-au confirmat inca RSVP-ul. Eu chiar as fi tentat sa lucrez ca consultant pentru unii din industria asta in viitor, daca devin indeajuns de bun in meseria mea, dar pentru asa ceva trebuie sa devin cetatean norvegian, plus ca am anxietate in legatura cu background-check-ul pentru clearance-ul necesar, care ar putea sa scoata la iveala anumite chestii din cazierul meu despre care eu as cam vrea sa uit. Si o sa mai trebuiasca sa explic inca o data de ce m-am lasat de armata.

Pe post de ceas desteptator

Inainte sa adoarma putin dupa miezul noptii, Nelson m-a rugat sa il trezesc la ora 5 deoarece pe la 6:15 trebuie sa plece. Ar trebui sa incerc sa dorm si eu un pic, dar nu mi-e somn de loc, asa ca m-am decis sa-mi atribui eu rolul de ceas desteptator. Ce daca nu dorm in noaptea asta ? Am un week-end intreg ca sa recuperez. (Eu sunt in stare de a-mi gasi cele mai ingenioase scuze numai sa nu cumva sa ma simt nevoit sa spal vasele sau sa fac ordine in casa in timpul week-end-ului, de exemplu pot acum sa-mi zic ca o sa am nevoie sa ma odihnesc deoarece nu am dormit destul in noaptea precedenta. In timpul saptamanii am scuza permanenta ca nu am timp sa fac chestii din astea deoarece am preocupari legate de serviciu !)

Oare ce o avea de gand sa faca Nelson intre 5 si 6:15 in afara de a-si face dus si de a-si bea cafeaua ? Scazand cele 30 de minute necesare ablutiunilor si cafelei, vom avea de petrecut impreuna vreo 45 de minute. Ce naiba o sa facem 45 de minute ? Hai, scazand 5 minute pt. activitati sexuale de tip matinal conduse eficient, 40 de minute atunci ? Dimineata nu este un timp asa de propice pentru conversatie, si, de altfel, amandoi suntem destul de taciturni in real life.

Stau si ma intreb oare despre ce discuta oamenii care sunt casatoriti si se vad chiar in fiecare zi, si petrec destul de mult timp impreuna. Inteleg ca dupa ce ai copii esti mai ocupat, plus, ca in lipsa de altceva, vei avea mereu copilul/copiii ca subiect de conversatie inepuizabil...dar in rest ? Politica ? Sport ? Filme ? Pai nu te plictisesti dupa un timp, deja cunoscand ce are celalalt de zis despre aceste subiecte ? Vad ca parintii mei nu se plictisesc...dar efectiv eu nu ma pot inchipui functionand la fel de bine ca ei. Eu ma plictisesc foarte repede de ceva. Nu pot sa imi mentin un focus pe un interes anume prea mult timp.

Nici macar in meseria mea, unde mereu apare cate ceva interesant de intrebat sau de aflat, nu stau sa urmaresc acelasi subiect sau tema timp prea indelungat. Mereu sar de la una la alta. Noroc ca birocratia are atatea aspecte interesante de studiat ! Poti sa te gandesti intr-o zi despre felurile de instrumente de scris sau inregistrat sau pastrat date, in alta zi la felul in care oamenii prefera sa foloseasca aceste instrumente, alta data la aspectele etice sau chiar potential artistice ale muncii de functionar, etc.

Insa pe mine nu m-ar interesa sa stau sa discut cu aceeasi persoana care are un punct de vedere previzibil, deja cunoscut despre aceste teme diverse zi dupa zi dupa zi. Poate doar daca acea persoana ar avea talentul expresiv de a ma putea mentine pe mine interesat...ca de exemplu criticii de filme David Denby si Anthony Lane de la The New Yorker, ale caror opinii ma bucur sa le citesc de fiecare data cand si le exprima. Insa citesc aceste opinii cel mult o data pe luna, de multe ori mult mai rar. Daca as sta sa citesc in fiecare zi ce are de spus dl. David Denby sau dl. Anthony Lane, m-as plitisi destul de repede de ei !

Ce are Nelson de spus, daca binevoieste sa imi spuna, inca ma intereseaza, deoarce eu consider ca mai am multe inca de invatat de la el, in principal despre comunicarea cu oameni care apartin altor zone culturale ale lumii. Dar nici cu el nu ma intalnesc chiar in fiecare zi. De asemenea, consider ca inca mai am multe de invatat si de la tatal meu, in principal despre economia internationala, si, desi acest subiect nu ma pasioneaza in mod deosebit, mi-am dat seama ca trebuie totusi sa ma pun la punct si in legatura cu acest domeniu, deoarece m-am izbit inca din prima zi, aici, in Norvegia, de influenta pe care o are economia planificata asupra functionarii societatii si, mai ales, in ceea ce ma priveste direct, asupra culturii din cadrul corporatiilor subventionate de stat.

M. poate sa ma invete mai in detaliu despre zona Asia-Pacific, insa il vad, din pacate, atat de rar incat, atunci cand ne intalnim, uit mereu sa il intreb ce ma intereseaza pe mine si prefer sa folosesc timpul pretios pe care il petrecem impreuna pentru altceva decat lectii !

Oare ce as putea avea de invatat de la Hector ? Zau ca nu vreau sa invat NIMIC, dar NIMIC de la el, si mai mult as vrea sa imi permita sa incerc sa il invat eu cateva lucruri, sa imi exersez si eu competenta de educator, ca destul m-au educat si inca ma educa altii pe mine pana acum si inca in prezent. Tare mi-e teama ca sunt, in parte, atras de Hector, in afara de faptul ca sunt mereu in stare oarecum hipoxica, remarc destul de adictiva, de cate ori ma intalnesc cu el, de faptul ca el a parut cu adevarat disponibil si interesat sa ma observe vorbind, lucru care pe mine, desi ma flateaza, deoarece ma face sa ma simt mai competent, ma sperie totodata ingrozitor, deoarece imi creeaza obligatia de a ma mentine la curent cu diverse teme profesionale sau culturale, plus de a gasi cai de comunicare mai rafinate adaptate mai nuantat la zona culturala Scandinavia.

LOL ! Ce adevarata familie mi-am recreat in jurul meu, simtindu-ma oarecum abandonat in Scandinavia ! Tata Nelson, mama M., si fratele Hector ! (Si nu glumesc decat pe jumatate, deoarece situatia este destul de transparenta, inclusiv situatia delicios de incestuoasa, insa, evident, permisibila !)

Acum, oarecum mai serios vorbind, poate ca aceasta componenta didactica reciproca este destul de semnificativa in mentinerea unei relatii de mai lunga durata. Am observat acest lucru in relatia parintilor mei. Deci inseamna ca viitorul meu partener trebuie ales in asa fel incat sa avem amandoi interesul de a participa in acest fel de activitati in comunicarea dintre noi. Scoala si sedinte ! Asa sa fie oare o casatorie stabila ideala ? Intr-adevar un efort academic de tip profesional !

E aproape 4 AM. Ma duc sa ma bag in pat alaturi de Nelson, dar o sa pun totusi ceasul sa sune la ora 5, asa cum m-a rugat. Probabil ca o sa fiu asa de adormit si de obosit cand va suna, incat nu o sa ma pot dezmetici indeajuns de bine incat sa fiu in stare de vreo activitate fata de el, si o sa am norocul sa depuna el efortul de data asta ! Are si insomnia avantajele ei.