Nu mai am chef sa scriu despre femeia perfecta, desi probabil am sa ma straduiesc sa continui articolul ala ceva mai tarziu, pt ca ma simt cam vinovat sa-l abandonez. Intotdeauna m-am cam simtit asa vinovat fata de femei, desi cateva au fost chiar destul de sadic-vicioase cu mine, uneori chiar, cred eu, poate nemeritat, dar intr-adevar poate ca o cer cumva prin insasi existenta si fiinta mea, asa cum mi-a spus acea colega in vara dintre a 5-a si a 6-a, ca am o mutra care pare a invita palme. M-a uimit atunci pt ca eu chiar o admiram pt ca era chiar ff buna la invatatura si era si buna la sport. Ma mai facuse alta si "bastard", chiar cu rautate, intre a 4-a si a 5-a mai devreme, insa, desi m-a durut acea jignire, mai ales prin tonul sever rastit cu care fusese facuta, eu nu luasem nota asa de profund de ea, deoarece nu o admiram asa de mult pe aceasta alta colega, desi o respectam, doar ca efectiv mi se paruse ca rostise acel cuvant cu atata naduf fata de mine incat m-am speriat pe moment, desi pt mine "bastard" nu insemna decat un copil cu un tata de provenienta posibil incerta, un posibil copil "din flori", si mie asta nu mi se parea atunci ceva ff grav sau total neobisnuit sau ceva de dispretuit, deoarece in primul rand eu eram deja destul de sigur ca tata era tatal meu biologic natural, de vreme ce mama, de cate ori era suparata din orice motiv oarecare, zicea in mod spontan si autentic impartial lipsit de conflict de interes specific, deci destul de credibil, ca seman prea mult cu tata, si in al doilea rand eu asociind mai mult in mintea mea de atunci acest cuvant doar cu un posibil impediment de a accede la un titlu aristocratic, care pe mine nu ma interesa asa de mult, eu considerandu-ma totusi de la bun inceput un commoner, plus considerandu-ma ferm pozitionat in secolul 20 la acea vreme, desi eram poate usor anxios din cauza raspunderilor care simteam ca apasau pe umerii mei la acea vreme, nu atat legate de recenta Revolutie din Decembrie si a complicatiilor organizatorice imediat postrevolutionare, cat legate de faptul ca tocmai fusesem invitat sa invat sa joc baseball intr-o tabara oarecare, eram chiar in drum spre terenul de baseball, si acest joc mi se parea chiar ff complicat, posibil chiar mai potrivit pt fete de tip mai agresiv competitive decat pt baieti asa mai pasnici si non-competitivi ca mine !
In acest context habar nu am de ce mi s-a facut dor de Hong Kong de vreme ce mie mi-e frica de femeile de origine chineza si mai rau decat mi-ar fi de cele de origine europeeana, cat despre barbatii chinezi, desi e posibil sa admir cativa scriitori, am in general impresia ca nu pot intelege mare lucru, si nu numai daca ar vorbi in lb chineza fata de mine. Hong Kong, cu care eu m-am intalnit prima oara in 2008, mi se pare ca un labirint, observ ca nu numai mie, dar si altora de mai devreme, labirintul fiind asa in general o notiune relativ simpatica pt mine, desi probabil numai vazut de undeva de la o oarecare distanta, preferabil planand deasupra lui, nu neaparat dinauntrul lui, mai ales nu fara vreun fir calauzitor personal, eu chiar speriindu-ma odata, copil fiind, la Tivoli din cauza ca ma ratacisem temporar intr-un labirint cu panouri de sticla, in care parea ca mai toti din jurul meu, totusi majoritar adulti, sau oricum mai inalti si mai dezvoltati si mai inteligenti decat mine, atat baieti cat si fete, se distrau de minune si reuseau sa si iasa destul de rapid, numai eu tot dadeam cu nasul de drumuri inchise si geamuri cu vedere catre exterior totusi inchise, trebuind sa fiu salvat de acolo de un angajat al acelui parc, deoarece semnalasem destul de serios SOS.
M-am gandit ca e posibil totusi sa fiu atras de notiunea de labirint nu numai din cauza ca simt ca acum poate, adult fiind, m-as descurca mai bine si ar fi deosebit de tentant pt mine sa vizitez din nou cu un grad sporit de competenta si incredere in mine insumi acel Tivoli, (unde am patit chiar mai multe necazuri decat cel provocat de ratacirea in acel labirint, mi-a fost si teama de un covor magic aproape zburator pe un tobogan urias, plus nu am apucat sa ma urc pe o girafa intr-un carusel, si, dupa ce a trebuit sa ma multumesc cu un cal comun, am inceput sa plang cu adevarat suparat tot drumul spre casa, drept care tata m-a si certat, in mod injust dupa parerea mea de copil neinteles de atuncea, ca sunt un nerecunoscator si sunt mereu excesiv de pretentios si nemultumit in ciuda faptului ca altii se chinuie sa fie cat mai constiinciosi fata de mine), dar poate si din cauza admiratiei mele personale pentru Dedal, tatal lui Icar, constructorul unui faimos labirint posibil fictional din Creta, al carui nume chiar inseamna lucrator istet, mestesugar abil, si poate si pt ca am un grad de empatie crescuta pentru soarecii de laborator despre care am citit recent ca e posibil sa viseze peste noapte, in mod chiar dirijat extern, despre labirinturile prin care alergasera in ziua respectiva inainte de a li se oferi un ragaz desigur bine meritat...desi e teoretic totodata posibil, cf unor perspective psihologizante mai populare din sec 20, sa fiu doar atras la nivel posibil patologic de a ma simti impulsionat de a "re-trai/re-crea trauma psihologica" a ratacirii si necazurilor mele anterioare in acel Tivoli de cosmar sperand intr-un mod autentic nerealist si nu deosebit de constient rational ca voi fi mai competent de a o "rezolva" ca adult.
Deci naiba stie de ce mi s-a facut dor de Hong Kong...mai ales ca mi-am amintit ca la ceva vreme vreme dupa necazurile mele personale de la Tivoli din Copenhaga, o persoana de sex feminin de origine americana mi s-a confesat ca trebuie sa plece din Bucuresti tocmai la Hong Kong, tocmai in acea perioada deosebit de complicata de pre-tranzitie a suveranitatii de sub regimul administrativ UK catre cel al RP Chineze, si efectiv mi s-a facut mila de ea, desi desigur nu cred ca era cazul, deoarece parea in stare sa se descurce mult mai bine in orice loc al planetei decat as fi putut eu la acea vreme, plus, la nivel realist obiectiv, avea si abilitatile si trainingul si competentele si sprijinul logistic minim necesare, chiar poate mai mult decat minim necesare, pe cand eu am impresia ca toate aceste lucruri mie personal mi-au cam lipsit cu desavarsire asa per total in legatura cu mai orice antrepriza in viata, daca e sa ma compar global cu orice persoana de sex feminin cu care am interactionat eu vreodata. Cred ca e din cauza ca doresc sa-mi dovedesc mie insumi ca sunt mai "tare", asa la nivel competitiv real imatur, ca stiu si eu sa ma descurc acolo, chiar tocmai unde e mai greu, la Hong Kong !
Insa e si real frumos, nu numai greu, la Hong Kong. Mie imi place, cred, si faptul ca acolo chiar ma simt autentic exotic, total strain, ca parca prea de multe ori, (exagerez, doar de 3 sau 4 ori, de fapt), mi s-a pus aceasta eticheta in mod inexpert, chiar ignorant, in locuri unde de fapt eram aproape total de-al locului si nu eram in realitate de loc exotic, ci chiar comun, banal, insa nu stiu ce anume ii facea pe unii, poate chiar dorintele lor personale pt exotism, de a-mi atribui mie personal acesta caracteristica, sau chiar de a mi-o cere expres in vreo 2 cazuri...s-a intamplat, desigur, in locuri oarecum mai rurale si printre oameni care in fond habar nu aveau ce e aia "strain" sau poate cu adevarat exotic, ci doar imprumutasera acesti termeni din naiba stie ce menajerie vizitasera sau vizionasera in vreo carte cand fusesera copii. La Hong Kong insa chiar sunt cineva real exotic, total cultural diferit, si oamenii de acolo chiar ar avea dreptate sa ma eticheteze ca atare, si eu as fi astfel de acord cu ei si m-as simti poate, per total, social chiar mai in largul meu acolo, printre oameni care mi s-ar parea relativ mai putin miopi, chiar cu riscul ca ei sa ma respinga, cum ar fi oarecum si normal fata de cineva total "strain", chiar si cu riscul de a fi chiar oarecum izolat si/sau neintegrabil in acea societate in prea mare masura, si de a ma simti singur, mai bine zis insingurat, la niveluri oarecum mai neplacute decat media uneori...desi din experienta cam stiu ca de cate ori incep sa eman eu un aer asa mai "orfelin", imediat se gasesc diversi sa ma "ocroteasca", si asiaticii mi se par per total chiar inclinati sa faca acest lucru, atat barbatii cat si femeile, desi am pe undeva impresia ca, in mod particular, cei specific rezidenti in Hong Kong, avand propriile lor anxietati despre aceste lucruri, plus fiind chiar posibil ceva mai intim familiari la un nivel de intelegere critica ceva mai realista nu atat de romantata in legatura cu literatura clasica europeeana, ar fi ceva mai retinuti in acest sens.
8 kommentarer:
nu stiu daca o sa ajung la Hong Kong vreo data,nu stiu daca chiar vreau sa ajung dar mi se pare un loc fasinant,atragator si in egala masura periculos...am senzatia ca as putea disparea acolo pentru totdeauna si asta ma inspaimanta...
hmmm...nici macare u nu inteleg ce am vrut sa spun cu acest comentariu...
off-topic:d te invit sa scrii un guest post despre filme pentru blogul meu:D ce spui?:D
:D merci anticipat:D
Ma simt oarecum intimidat pt ca nu stiu daca pot sa fiu in stare de asa ceva, "la comanda" ! Cred ca ar depinde si de tema specifica aleasa. Te gandeai la un film anume, sau la o tema mai generala ? Mie imi place sa divaghez despre filme, dar cred ca imi trebuie un fel de stimul asa din exterior, adica nu am eu in cap in mod special niste chestii specific generale despre filme ale mele proprii, ci pur si simplu improvizez la nivel comentator daca mi se iveste un film in cale care m-ar indemna la comentarii, sau daca citesc o critica de film a altcuiva si scriu in ce fel as putea fi eu sau nu de acord cu persoana respectiva, sau fac completari, daca am ceva de zis in plus ! Ce voiam sa zic e ca eu nu sunt un ganditor original care izvoraste in mod autentic creativ ganduri asa proprii originale pe un anumit domeniu de cultura sau cunoastere umana, ci sunt mai degraba un comentator, si nici ala nu prea bun descriptiv la nivel de observator ff sarguincios sau deosebit de constiincios. Chiar articolele de pe blogul meu sunt ivite asa din chestii care-mi ies in cale fie in real life fie in mass-media si ma fac sa ma gandesc la un fel de interpretare (adesea cam divagativa) personala in legatura cu tema respectiva. Asa ca trebuie sa-mi sugerezi tu o idee despre ce ai dori sau ti-ar place sau crezi ca ar fi potrivit sa scriu, (chiar si daca e o tema mai generala legata de filme, si nu despre un film specific anume) ! Ca uite, de ex recent eu nici nu m-am mai uitat la filme de cand a trecut si sezonul de premii Oscar, cel mult am mai comentat din cand in cand legat de filme pe blogul lui Intuneric, cronicariu.ro, care el chiar face recenzii la destule filme, si eu pot comenta chiar si despre filme pe care nu le-am vazut, cu chestia asta fiind deja obisnuit inca din liceu de la lb si literatura romana, unde adesea scoteam diverse chestii din burta deoarece nu citisem textul necesar respectiv din manual, ci doar stiam asa ceva destul de vag despre autor, de ex cam in ce perioada a trait el, si pe unde, si daca scria mai mult poezie sau proza, si cam pe ce teme, asa, de ex mai romantice sau de interes mai larg social ! Chiar abia recent am aflat total intamplator de pe wikipedia ca asta e doar o maniera anume oarecare de a scrie critica literara, (desigur pt cei seriosi care chiar au de gand de a citi si textul respectiv despre care scriu), care a fost folosita mai mult cam pe la 1/3- 1/2 a sec 20, dar de atunci s-au mai inventat si alte moduri de critica literara si artistica, plus inainte existau si altele ! Deci, vezi ce in urma sunt eu asa ca posibil "critic", nu numai lenes care nu citeste textul sau nu vede filmul respectiv, chiar si daca imi place sa scriu despre filme, uneori chiar si despre carti pe care nu le-am citit !
Pai cred ca e normal sa fi resimtit anxietate dupa ce am mai scris si eu in felul in care am scris mai sus despre pataniile mele cam horror de la vremea respectiva (desi desigur ca am exagerat, ca nu sunt eu chiar asa de sensibil in realitate) ! Plus in general Hong Kong are probabil atat o geografie cat si o istorie destul de complexa si labirintina, despre care iarasi sunt destul de ignorant si eu, ca doar am trecut asa pe acolo atunci in 2008, si in mod real nu cred ca am interactionat eu vreodata, (nici la Hong Kong, nici prin alte parti), la nivel personal cu vreun om rezident real originar din Hong Kong, care sa nu fi fost doar un simplu ofertant profesionist de servicii pt diversi turisti sau trecatori oarecare, adica de ex lucratori de companie aeriana, sau vanzator, sau ospatar in vreun restaurant, sau lucrator de hotel, de ex., adica pur si simplu nu cunosc la nivel personal nici macar superficial, dar dincolo de o simpla interactiune din asta din domeniul servicii, vreun om din Hong Kong, desi cu persoane originare din RP Chineza am mai conversat, desi nu prea mult...cred, asa per global, ca mai mult (relativ, desigur, nu asa ca am avut prieteni ff apropiati) am conversat (la nivel de sueta oarecare non-servicii) cu persoane originare din Japonia, chiar si Coreea (de sud, desigur), si din Filipine si Tailanda, decat din RP Chineza propriu-zisa...dar din Hong Kong chiar nimeni, doar profesionisti in servicii, si desigu ca aia e o interactiune deosebit de superficiala plus e oarecum supusa unor conventii cam standard, mai ales fata de trecatorii sau turistii clar europeeni. Asa, in treacat pot sa zic ca pe mine mamele japoneze m-au fascinat intotdeauna cand le-am vazut alaturi de copiii lor in vreun parc oarecare, mi se par ca acorda un asemenea grad deosebit de super-super inalt constiincios si totodata ff super-super personalizat copiilor lor, chiar dincolo de atasamentul matern normal iubitor obisnuit. Asa de super-super constiincios educatoare si protectoare plus totodata aparatoare (inclusiv tigroaice fata de altii din jur, oricine, femei, barbati, chiar si sotul lor propriu) mi s-au parut ! Dar asta e desigur o impresie total subiectiva plus nu am vazut chiar atat de multe ! Dar stiu ca m-au fascinat de cate ori le-am vazut prin jur ! Si uite ca la Hong Kong am stat atat de putin plus m-am invartit mai mult prin jurul aeroportului si hotelului, plus eram total pe dinafara si-mi era si teama sa nu ma ratacesc, ca nu tin minte sa fi vazut vreun copil cu o mama asa iesiti pe acolo la plimbare. Nu ca ma uit in mod special dupa mame cu copii, dar fac parte din peisajul natural al oricarui loc, plus e o priveliste oricum linistitoare pt mine sa vad asa mame cu copii iesiti la plimbare prin jur, mai ales daca as fi intr-un loc total strain ! Dar ca sa le observ cred ca trebuie chiar sa stau mai mult pe acolo pe undeva, ca altfel zau, ma uit numai dupa barbati, nu numai ca asa ma uit oricum la nivel de trecator oarecare, dar cred ca si pt ca sa ma simt eu mai sigur ! Iar cei care lucreza in serviciile comune pt turisti si trecatori pt mine efectiv nu au sex, sunt asa doar profesionisti oarecare ! Desi desigur, daca stau mai mult intr-un loc incep sa ii mai vad si ca "oameni", si incep sa diferentiez oarecum si cum se comporta fata de localnici vs cum se comporta fata de cei clar non-localnici, daca exista nuante din astea ! Dar asta se intampla total natural, nu e ceva ce urmaresc eu expres asa daca sunt turist pe undeva. Mie imi place in general ca turist sa ma plimb asa la intamplare, nu sa vad neaparat obiective turistice speciale, desi desigur daca o fi vreunul mai ultra important am sa incerc sa-l vad si pe ala, dar mi s-a intamplat de multe ori sa las asta in planul 2, si sa nu mai apuc sa vad acel obiectiv important pe care chiar mi-l propusesem sa-l vad !
Si la Hong Kong am stat atat de putin incat efectiv nu am avut timp de nimica, doar asa sa raman cu o dorinta de a reveni candva, mai ales ca am baut un ceai de iasomie care efectiv m-a dat gata si pe care nu l-am putut regasi nicaieri de atunci si nici nu mai tin minte exact de care era ca sa stiu sa caut informatii mai precise despre el pe Internet. Desi nu sunt un mare bautor de ceaiuri, si nici nu am gusturi alimentare rafinate, ala efectiv parca mi-a dat viata, mai ales ca eram asa mahmur de la jet-lag si ma incerca parca si o raceala, a fost ceva de nedescris de minunat si de armonios si exact asa cum trebuia in clipa aia, asa catifelat dar necleios, usor si totusi consistent hranitor cumva, si dulce de la sine desi nu prea dulce, (fara zahar adaugat), si usor amar dar nu ca de chinina, ci exact cat trebuia asortat cu dulcele ala, plus de o temperatura perfect asortata cu cea a corpului meu de atunci ! Eu numai si pt ceaiul ala m-a sduce inapoi la Hong Kong si am sa colind pe unde pot si sa beau diverse ceaiuri, desi nici nu-mi plac, daca nu-l regasesc cumva din prima, numai ca sa pot bea eu acel ceai din nou inca o data ! Ma rog, stiu ca exagerez iar la nivel de patetism probabil, dar asa de tare m-a impresionat !
uite tu cu cata pasiune poti scrie doar despre un ceai...
nu e obisnuit,clar, dar m-ai facut sa-i simt catifelarea si gustul sweet bitterish...
Am vazut de curand cateva minute dintr-un filmulet care arata viata aglomerata din Hong Kong si mi-am spus ca, daca as ajunge vreodata pe acolo, ar trebui sa ma cazez in fiecare seara in alta parte. Mi-ar fi imposibil sa ma intorc de unde am plecat. ;))
Unii copii imita vorbele auzite la altii, fara sa stie exact ce inseamna. Se ghideaza dupa tonul cu care au fost spuse. La fel se poate sa se fi intamplat si cu fetita aceea (colega ta).
Desigur ca la varsta aia asa fusese mai mult ca sigur cazul (in legatura cu colega), doar ziceam si eu ca am ramas asa oarecum interzis la vremea aia pt ca eu nu asociasem in prealabil acest cuvant "bastard" cu ceva posibil neplacut sau jignitor, era doar asa un cuvant oarecare pt mine si stiam definitia dar mi se parea ceva desuet ! Eu atunci eram intr-o tabara internationala si aceasta colega era de origine americana, si de fapt in in lb engleza americana cuvantul "bastard" era folosit mai des la nivel contemporan atunci in sens de a desemna pe cineva in sens ca e oarecum hain si rece la suflet, dar eu nu stiam nuanta asta asa de bine atunci. Echivalentul feminin in acelasi plan al lui bastard, in lb engleza americana contemporana de la acea vreme ar fi fost bitch, catea, insa de atunci in ultimii ani, bitch a mai capatat si alte conotatii culturale, si nu prea e nici folosit asa de des larg popular ca acum vreo 20 de ani, la fel cum si bastard si-a mai pierdut din frecventa de uz. Perioada de maxim uz cred ca a fost oarecum cu vreo 10-15 ani inainte sa-l fi auzit eu de la acea fetita, deci probabil si ea il auzise prin casa sau de la alti adulti din jur care aia il foloseau ca in tineretea lor de mai devreme poate in momente de certuri sau suparare. La varsta aia multi dintre colegii mei, nu numai cei straini, dar si romani, deja aveau parinti pe cale sa se desparat, multi erau deja divortati. Dintre prietenii parintilor mei cam 2/3 sunt divortati, la vremea aia deja 1/2 erau divortati si au continua si dupa aia sa se desparta, si la un moment dat, cam pe la 10 ani asa, cred ca si mie mi-a fost asa un pic teama ce s-o intampla daca si parintii mei ar divorta, dar ei nu s-au certata vreodata asa de rau incat sa-mi cauzeze mie teama reala despre asta la nivel de ingrijorare ff semnificativa, imi pusesem mai mult problema asa la nivel "teoretic filozofic", desi cu oarecare anxietate ! Parintii mei nu prea foloseau epitete jignitoare unul fata de altul daca se certau uneori, ci pur si simplu se certau suparati unul pe altul, dar foloseau cuvantul "tu", insa fara alte epitete, in nici un caz din astea asa dure, cel mult cred ca mama folosea uneori despre tata cuvantul "visator", dar spus asa in mod oarecum ironic !
Send en kommentar