Cu ocazia incercarilor mele inabile de a descrie orasuul meu cultural, mi-am dat oarecum seama de ce eu am avut dintootdeauna ezitari de a vizita Franta in alta maniera decat accidental. Este probabil ca am dorit sa evit de a-mi petrece majoritatea timpului vietii mele de adult intr-o stare de indragostire infantila fara speranta sau finalitate, in timp ce m-as fi angajat cvasi-perpetuu, fara vreo posibilitate realista de schimbare, in relatii sexuale amoroase de tip gigolo mai mult sau mai putin rafinat, fie ca ofertant fie ca consumator. Este probabil o perspectiva prejudiciata si de lecturile mele despre cultura franceza vazuta si descrisa critic atat din interior cat si din exterior, insa pot spune ca si in decursul escalelor mele total accidentale pe teritoriul continental central francez, am avut aceeasi senzatie care mi-a confirmat aceasta impresie oarecum pesimista, si, in plus, mi-a amintit chiar si de ocazia ridicola in care am fost eu implicat odata, pe la 15 ani, intr-o statie de tramvai dintr-un sector pe care nu il cunosteam prea bine din fostul mic Paris, Bucuresti, prezentul mic Paris fiind L'vov, iar sectorul despre care este vorba fiind cel caruia i s-a acordat nr 3, cand un tip de varsta mijlocie incerta s-a apropiat de mine mormaind ceva oarecum intrebator, iar eu, crezand ca ma intreaba cat e ceasul i-am raspuns senin "doua jumate", el stropsindu-se enervat catre mine "unu jumate", eu insistand, "nu, DOUA jumate", iar el explicandu-mi ce nu voiam sa aud in final, "dar cine te crezi ca esti de vrei doua sutare jumate pt un s...t de p...a ?", drept care eu, indignat (mai mult de propria mea confuzie decat de propunerea lui, pe care am inteles-o ca totusi realista si destul de naturala), i-am raspuns totusi politicos si doritor pana in ultima clipa de a nu crea panica in public ziua-n amiaza mare, "ma scuzati, NU, multumesc", si m-am indepartat de el cautand din ochi, cf protocolul de minima securitate pt alarme de nivel cod galben, o doamna mai in varsta pe care o puteam utiliza drept pavaza sociala adecvata pt indignarea mea. In mod identic asemanator, de cate ori am interactionat eu personal in lb franceza cu vreoo persoana originar rezidenta de pe teritoriul Frantei, fie ca interactionam cu ea in Franta sau aiurea, totul s-a transformat destul de rapid intr-un fel de propozitionare asemanatoare, fie din partea mea catre ei, fie de ei catre mine, desi eu nu am aspirat absolut niciodata sa particip la activitati de prostitutie la nivel de strada, deoarece le consider periculoase si nocive din punct de vedere social atat pt client cat si pt prostituat, si am fost interesat numai in activitati de prostitutie legala si strict reglementata, preferabil cu contract scris in 4 exemplare, fiecare exemplar semnat autograf in original, nici macar electronic, plus ideal, desi inca asa ceva nu cred ca este inca ff frecvent in acest domeniu de activitate, cu o semnatura verificabila cu minim 2 alte acte oficiale de identificare persoanala...si totul in timp ce eu eram iremediabil indragostit de alt francez, probabil destul de rigid orientat heterosexual, desi posibil amator intelectual de rasfoit sau de contemplat literatura si arta homoerotica, insa totusi casatorit plus raspunzator moral de soarta a minim 2 copii minori, plus o mama vaduva, un bunic veteran de razboi sau chiar de rezistenta, si un strabunic decedat la Verdun. Desigur, toate acestea sunt clisee, insa daca nu ar avea un substrat cat de cat verosimil,nu le-as fi intalnit chiar atat de des atat in real life cat si in literatura si alte reprezentari artistice, chiar si cele de tip documentar si/sau jurnalistic mass-mediatic, nu numai cele de fictiune.
Insa, asa cum poate dl Yves Berger se simtise Fou d’Amerique, cam in
acelasi fel, desi desigur mult mai confuz, mai imatur, si mai putin talentat
simt eu ca am fost, de-a lungul vietii mele, si e chiar probabil sa raman si in
continuare, Fou de la France, in cazul meu probabil in ambele sensuri, atat ca
distras nebuneste cat si ca posibil nebun oarecum ridicol absurd de tip clovn.
De altel nu ar trebui sa ma plang deoarece este cu totul comun ca gay sa te
indragostesti de barbati heterosexuali, insa eu personal doresc sa mentin frecventa
acestoor indragostiri inutile chiar la minimum posibil si le-am destinat chiar
aproape semi-expres, semi-intamplator, catre indragostiri care au loc in locuri
de tranzit, de ex muzee, diverse sali de asteptare, librarii, sau diverse cozi
pt servicii postale si administrative, acolo unde este cel mai realist de a nu
te putea reintalni cu cel de care te indragostesti, si este permisa doar o
trecere asa intamplatoare a unuia fata de altul, nici macar intotdeauna
intalnirea unei priviri, ci doar o posibila respirare in comun a aceluiasi
volum de aer, act desigur intotdeauna insotit si de riscul unei posibile contaminari
cu un virus cu transmisie aeropurtata, cel mai adesea un rhinovirus cauzator de
guturai comun. Din cauza ca raman structural destul de prudent si advers la
riscuri inutile, in plus stiind toate aceste lucruri, plus desigur si datorita
faptului ca probabil am sistemul imun totusi cat de cat inca functional si tind
sa evit oricum de a intra prea des in muzee sau librarii din cauza fetishurilor
mele specifice particulare, eu nu am mai racit chiar de loc de cel putin 4 ani,
nici chiar in timpulperioadelor in care m-am aflat sub stress mai inalt decat
media, circumstanta despre care se spune ca poate slabi si ea sistemul
imunitar. Mai beau in plus si limonade sau sucuri Schweppes cu chinina sau
lamaie din cand in cand, asa just in case, ca sa ma pot feri cat mai bine de
acest fel de morburi amoroase posibil asociate cu acei virusi cauzatori de
maladii infectioase ale cailor respiratorii superioare, deoarece nu ma simt
indeajuns de abil si inclinat ca Giacomo Casanova pt a incerca seducerea unor oameni
cu care nu am de gand sa ma asociez oricum, si de la care nu am ce altceva sa
obtin decat “o ora de amor”, mai ales numai una.
Cu toate acestea nu as dori sa se inteleaga ca Franta ar fi pt mine ca o cutie cu bezele. Nu este totodata nici o cutie cu trufe de ciocolata, nici de jeleuri, nici de fructe de martzipan. Este mai mult ca o cutie de bomboane fondante de inalta calitate.
2 kommentarer:
Era răspunzător pt un străbunic decedat???
Ce oameni ultra- responsabili ai cunoscut la viaţa ta!
Scriam la figurat. De obicei nu fac asta pt ca stiu ca nu ma pricep, si dupa aia trebuie sa dau explicatii si disclaimer-uri, dar efectiv nu stiam cum altfel sa scriu si despre acest tip de om, care nu este un om individual specific, la fel cum si orasul meu cultural nu reprezinta un oras anume.
Send en kommentar