Ganduri despre Germania- partea 2

Deci, inainte de a se ridica la nivel de Consiliu de Familie problema optiunilor celei de-a doua limbi pe care se pare ca se determinase deja ca ar fi fost bine sa incep sa o invat eu, eu deja interceptasem, chiar fara efort deosebit, (ca efectiv am prins acea comunicare "din zbor" prin canalele mele proprii chiar neindreptate spatial exact in mod special pentru asemenea activitati in acel moment, in timp ce ma jucam intr-un colt, in mod visator fata de prezentul si viitorul meu personal, cu un camion fara sofer propriu in acel moment), o opinie din partea lui mama comunicata catre tata, ca ar fi bine ca eu sa incep sa invat o a doua limba straina, insotita de o cerere catre tata de a-si comunica verbal pe loc opiniile sale personale de nivel expert recunoscut despre clasificarea ierarhica in functie de utilitate optima pentru viitorii minim 30 de ani ai mei personali a unei serii de limbi straine, care includeau engleza, franceza, si germana.

Tata, prudent ca intotdeauna, cand este chiar vorba de exprimat opinii de nivel expert in public, mai ales din cele care pot contine si elemente de prognoza, a raspuns, utilizand automat maniera tergiversarii, ceva de genul, "intr-adevar, buna intrebare". Interceptand tonul galant al tatei fata de mama, mie mi-a crescut, ca intotdeauna, de cand ma stiu, interesul fata de aceasta conversatie interceptata initial chiar accidental, si am trecut la inspectia vizuala a celor care comunicau in mod atat de posibil intersant si util pentru mine, despre mine.

Desigur ca stiam deja ca nu trebuie sa te holbezi direct la oamenii pe care doresti sa ii observi de la distante mai mici de 4 metri, asa ca nu am aruncat decat cateva priviri fugar estimative catre fetele celor doi conversanti si catre viteza micsorarii distantei dintre ele. (La cei mai departe de 4 m de tine este chiar OK sa te holbezi daca doresti sa le distragi atentia, in timp in ce ei, simtindu-se insistent observati, isi verifica freza, dar, de cele mai multe ori si buzunarul in care isi tin portofelul. Exista, desigur, si alte reguli pentru alte feluri de suveillance optic-vizual, care se pot gasi la liber si pe Google.)

In mod destul de satisfacator pentru mine, atunci, ca si mereu, mama, care precis va fi intotdeauna flatata de complimentele galante provenite de la tatal meu, totusi, fiind vorba despre MINE, nu si-a permis decat un scurt zambet fugar de recunoastere de compliment fata de tata, si a continuat sa il preseze pentru formularea unei opinii, alegand, pentru acest scop, prezentarea comparatiei etern anxiogene pentru destul de multi europeeni continentali ca posibila optiune de alegere, dintre limba franceza si limba germana. Desigur ca tata, presat in acest fel atat de expert-rafinat, nu a mai fost in stare sa tina secretul de stat al opiniilor sale personale, deoarece fata i s-a strambat imediat de parca l-ar fi durut vreo masea, si a zis imediat, "la ce naiba poate fi buna limba germana pe viitorii 30 de ani ?"

Precizez ca ne aflam atunci in Bucuresti, in vara tarzie a anului 1986, care a fost anul semnarii, catre sfarsitul iernii, al SEA, (Single European Act), si anul demascarii, in primavara, in The New York Times, a fostului Secretar General ONU Kurt Waldheim, candidat pentru postul de viitor presedinte al Austriei, (pe care de fapt l-a si castigat ulterior), ca fost nazist, plus criminal de razboi. Desigur, s-au mai intamplat si multe alte chestii in lume in anul acela, dar eu pe wikipedia pe astea le-am gasit legate de limba germana din aceasta perioada istorica, in care Radio Europa Libera emitea de la Munchen, iar Vocea Americii, aflata deja de 10 ani sub incidenta unei legi adevarate semnate in 1976, ce o indemna sa fie "a consistently reliable", (garantata prin politica ei interna de a folosi, pentru aprobarea emiterii unei stiri, cel putin 2 surse de informatie independente coroborative, sau de a avea ca martor la acel eveniment chiar un angajat al acestei companii de difuzare de stiri si alte emisiuni culturale), "and authoritative source of news", emitea cu ajutorul statiei de releu Bethany, aflata la vreo 40 de km la nord de Cincinnati, (Ohio, SUA).

La noi in casa se asculta mai mult Vocea Americii, iar raspunzator de atinsul butoanelor de la radio in casa noastra a fost mereu tata, care avea si cursuri postuniversitare de Drept International, nu numai studii universitare de Economie si Relatii Internationale, astfel incat deciziile sale de tip executiv de nivel expert aveau totusi o oarecare greutate. In cadrul familiei nostre mai extinse, care avea si ea un program de intruniri mai largi, organizate in diverse conferinte insotite de banchete oficiale periodice intr-un apartament dintr-un blocusor tip vila cu gradina interioara comuna aflat pe langa Foisorul de Foc, tata era totodata raspunzator de organizarea sesiunilor de Q & A legate de Serviciul Principal de Informatii si Analiza al Romaniei mele, (cel secundar cu rol de back-up fiind cel in curs de organizare operat de mine personal, fara stirea nimanui la acea vreme, eu personal intuind deja de foarte foarte tanar importanta deosebita a conceptului de "verificare a verificatorilor", si a altor activitati de Control Intern Independent de Calitate si de tip investigativ independent in legatura cu diverse Internal Affairs).

Unchiul X, de profesie uneori si exportator de armament, la fel ca Nicolas Cage in Lord of War, sau Jean Bernard Lasnaud, operand insa pe o portiune mai mare din lume, si mai traficand si alte chestii, posesor si el de diverse diplome de invatamant superior, insa obtinand consistent note mai mici decat tata pe timpul scolarizarii lui, si posedand si un vocabular ceva mai limitat pentru exprimarea de tip verbal, era raspunzator doar de Programul de Entertainment, care continea diverse jocuri de carti de noroc pentru adulti, printre care si poker, nu numai septica, si activitati de dans. Abia acum imi dau eu seama ce complicat poate fi din punct de vedere operational logistic si etic administrativ ceea ce eu consideram o joaca de copil chiar si la vremea aceea, sa trebuiasca sa ii urmaresti pe toti in cazul unor conferinte atat de complexe si pline de activitati.

Abia acum imi dau si eu seama cu adevarat si ce raspundere poate apasa si pe umerii unor oameni ca, tizul meu, dl. Eugene Louis Dodaro, Director General curent incumbent GAO, Comptroller General al USA, cand e vorba si de controlul si auditul finantarii unor astfel de activitati din buzunarul contribuabililor. Intr-adevar, finantarea activitatilor de Securitate Interna absolut necesare desfasurarii activitatilor oricarui stat independent este mult mai usoara in cadrul unui sistem economic de tip comunist, decat in cadrul unui sistem economic de piata libera, insa VERIFICAREA interna independenta de tip audit financiar si de calitate al acestei finantari este o floare la ureche pentru capitalistii care au atatea firme si optiuni la dispozitie pentru a efectua asa ceva, pe cand eu a trebuit sa ma descurc de unul singur si ca director de calitate, si ca auditor principal al activitatilor familiei mele atat in perioada de extinctie a sistemului comunist, cat si in perioada oarecum instabila de tranzitie catre sistemul timpuriu primitiv capitalist de imediat de dupa 1989.

Normal ca nu am mai vrut sa mai aud despre activitati educative despre Finante si Economie, la fel cum probabil nici d-nii directori ai DSS oficiale romane din aceasta perioada nu mai doreau sa isi bata capul cu reprezentantele Romaniei de la Viena si din Munchen care au adus atatea probleme pe capul contribuabililor romani in aceasta perioada, si nu numai, si eu m-am focusat ulterior in principal pe verificari de CALITATE, deoarece am determinat destul de rapid ca de bani se poate face cumva rost, daca chiar esti disperat dupa ei, iar de alocat pentru cheltuieli in functie de diverse interese de moment este si mai usor, insa mai important pentru societate este daca obtii acei bani si ulterior folosesti acei bani in mod Etic si Calitativ Superior atat pentru buzunarul finantatorilor contribuabili, cat si pentru buzunarul tau personal.

(...va urma...)