[...], ziua nationala, (in ordine alfabetica), a Republicii Central Africane, a Republicii Uniunii Myanmar, si a Romaniei, totodata, (intr-o ordine nesemnificativa din punctul meu de vedere), ziua sarbatoririi restaurarii independentei Republicii Portugheze, ziua sarbatoririi desfiintarii fortelor armate ale Republicii Costa Rica, ziua sarbatoririi libertatii si democratiei in Republica Chad, ziua Profesorilor din Republica Panama, ziua sarbatoririi independentei de autonomie guvernamentala a Republicii Islanda, ziua Educatiei mondiale despre maladia AIDS/SIDA, ziua omagierii d-nei Rosa Parks de catre Asociatia de Transport Public Americane, ziua omagierii d-lui Damrong Rajanubhab in Regatul Tailandei, si ziua sfintilor crestini Castritian, Eligius, si Edmund Campion, si ziua comemorarii diaconului Nicholas Ferrar de catre Biserica Episcopala din SUA, doresc sa ii multumesc sincer lui Mircea Vladut, cetatean roman, de profesie inginer si blogger, cu un nivel de maturitate si experienta de viata ceva mai mari decat ale mele, pe care am impresia ca pot sa imi permit sa il consider un prieten virtual, care efectiv m-a ajutat in mod destul de eficient, pentru care chiar a depus un grad de efort, dar mai ales timp real, (intotdeauna pretios pentru oricine), de comunicare, sa nu ma mai simt atat de des vinovat in mod posibil nejustificat, sau, mai ales, posibil suparator pentru alti oameni din jurul meu virtual sau chiar si real, ajutandu-ma, in acelasi timp, sa ma inteleg pe mine insumi chiar mai bine decat credeam ca este posibil, deci, intr-un fel, si el, contribuind in mod educativ, chiar daca nu neaparat intentionat, la maturizarea mea personala, inclusiv la imbunatatirea acuratetii mai nuantate a imaginii pe care o am despre mine, si la optimizarea functionalitatii mele generale, atat in viata personala, cat si cea profesionala. Ii urez, prin urmare, toate cele bune, noroc, sanatate, si fericire, atat pentru el, cat si pentru toti cei dragi lui.
Rudolph Aspirant
01.decembrie.2011
in jur de 16:40, si la Oslo si la Roma
10 kommentarer:
Noa sara bună. Mulţam de vizitele făcute prin Bălgrad. Ioana este familiarizată cu Casa lui Moş Crăciun. Am învăţat-o să caute pe calculator ceea ce o interesează adică desene cu Moş Crăciun şi colinzi în perioada asta. Eu îi deschid siteul şi ea navighează pe el.
În seara asta am instalalt luminiţele ornamentale îe feamuri. Bebe a fost foarte încântat de ceea ce a văzut. La el a fost pentru prima dată. Întindea mânuţa şi-mi arăta cu degeţelul atenţionându-mă: "A !"
Ma faci sa rosesc. :)
Daca chiar e adevarat ceea ce spui, sa stii ca pentru mine e o bucurie. Chiar sunt putin emotionat si-mi gasesc cu greu cuvintele. Nu chiar atat de greu ca atunci cand vreau sa-ti raspund la comentarii (scuze pe calea asta pentru intarzieri) :) :))
Repet ceea ce spun de atatea ori (si vorba asta a ajuns cunoscuta in sectia in care lucrez) si folosita de cei care o inteleg cu adevarat: nimeni nu e perfect! Si nimeni nu poate sa fie perfect, asa cum crede el ca trebuie sau ar trebui sa fie, asa cum a fost invatat si educat ca trebuie sa fie. Si daca NU POTI fi perfect, atunci de ce sa te simti vinovat?
Chiar ai reusit sa ma faci sa ma simt bine. Multumesc pentru asta. Imi pare rau ca nu pot sa ma exprim prea bine.
@ Abbilbal: multumesc pt. vizita si stirile despre Ioana si Bebe ! Intr-adevar, cred ca este o experienta nemaipomenita sa vezi pt. intaia oara un Pom de Craciun ! Eu, evident, nu mai tin minte cum a fost in cazul meu, deoarece eram prea mic ca sa am amintiri din vremea aceea, insa stiu cum a fost pt. prietena mea cea mai buna care e cu 3 ani mai mica decat mine, si pe care eu am putut sa o tin minte, desi oarecum vag, inca din perioada in care ea avea cam 1 an si eu 4.
Tin minte in mod special ca ea cu mama ei, (care era cea mai buna prietena a mamei mele), au venit la noi in vizita tocmai cand ne pregateam sa punem Pomul de Craciun, si mie mi se daduse ordinul sa o pazesc, deoarece ea tocmai invata sa mearga si ii placea sa alerge cativa pasi de colo colo, de obicei oprindu-se cand dadea cu nasul de vreun perete, si eu eram ff preocupat si ingrijorat de aceasta indatorire de serviciu asa ca nu mai puteam sa ma relaxez sa ma uit si eu la Pomul care se impodobea in acel timp !
Dar cand mamele au terminat de impodobit Pomul, (parca era si tata pe acolo, dar efectiv el cred ca chiulea de la munca, neparticipand nici la impodobit de Pom, nici la pazit de copii, preferand sa citeasca intr-un colt, dupa cate tin eu minte, ca m-am uitat de cateva ori sever la el sa vina sa ma ajute cu pazitul prietenei mele si nu m-a bagat in seama !)...deci cand mamele au terminat, parca tin minte ca au batut din palme bucuroase, si au zis ceva de genul, "Hai, uitati-va si voi ce frumos e !" Si erau parca si beculetele aprinse si in camera era un pic mai intuneric ca deja venea seara. Si era ff frumos, si parca mi-a placut si mie, dar eu tin minte mai mult ca eram ingrijorat, tot cu gandul la sarcina de serviciu sa stau cu ochii pe prietena mea.
Si atunci prietena mea in sfarsit s-a oprit din alergat de colo colo, si efectiv tin minte cum s-a uitat asa minunata la Pom, si chiar a impreunat mainile in fata pieptului asa cum faci cand te rogi sau cand ai o emotie mare...gestul asta il tin minte precis..si efectiv a stat in loc, ceea ce nu credeam pana atunci ca ar putea fi posibil (!), si toata fata i s-a bucurat si i s-a luminat ca la o minune si o bucurie mare, cand chiar iti vine sa zici, "O, ce frumos !", desi nu zici nimic, ca nu mai ai glas momentan, dar ramai un pic cu gura cascata !
Si tin minte ca in clipa aia, efectiv, am putut sa ma relaxez si eu de la atata stres de la munca dinainte, si sa ma bucur in mod real atat de bucuria ei, cat si de Pomul care stralucea cu luminite in fata noastra !
@ Mircea V.: iti multumesc si tie pt. vizita si sincer ma bucur ca ti-a placut acest post si, mai ales, ca l-ai inteles cat de cat corect, deoarece eram un pic ingrijorat ca o sa te ofenseze in vreun fel, sau ca parea scris cam ironic, asa ca un fel de "discurs oficial", si, desi l-am scris asa un pic umoristic, eu chiar am simtit recunostinta autentica in sufletul meu deoarece chiar m-ai facut sa ma gandesc la multe lucruri din diverse domenii cand am citit postul tau despre "Vis", si totodata m-ai facut sa ma simt si extrordinar de bine, chiar am ras cu lacrimi la un moment dat cand scriam despre Self-urile alea diferite cand venise vorba despre "imaginea de sine", si, sub alte discutii sub acelasi post, am avut si alte emotii sincere, ca m-am gandit si cum m-au indemnat parintii mei sa plec din Romania, si pana la urma, intr-adevar acel post a fost in mod real un post ff bogat si foarte complex din care eu chiar am invatat ceva nou, si despre lumea din jur si despre mine insumi...si am invatat si in mod placut, nu ca de obicei, cu batul pe mine, cum sunt majoritatea invataturilor pe care am reusit sa le retin cat de cat de-a lungul vietii mele, ci chiar prin conversatii, desi virtuale, cu cineva pe care il poti cu adevarat considera prieten ca totusi te baga in seama la un nivel destul de serios si iti raspunde la unele intrebari de-ale tale intr-o conversatie adevarat, nu asa ceva superficial de "fiecare cu ce-l doare"...cum recunosc ca intr-un fel cam fac si eu de multe ori, (nu numai altii), dar tu nu ai facut de loc asa ceva sub acel post si chiar ai "vorbit" in mod real cu mine !
Eu citesc destul de des blogul tau, dar mi-e greu sa zic ceva. Stilul tau e de a te ascunde dupa tot felul de principii si mi-e greu sa te "ginesc" dupa atatea cuvinte in spatele carora te ascunzi.
Uneori ma gandesc sa renunt la blog, caci cam tot ceea ce am avut de zis despre lume si viata, am terminat de zis. Insa faptul ca te-a ajutat ceea ce ai citit ma convinge ca blogul meu e inca util.
@ Mircea V.:
Mie imi place oarecum mai mult sa ma joc cu cuvintele in limba romana in acest moment pe acest blog decat sa comunic ceva cu adevarat esential sau ff important fie despre mine, fie despre parerile mele sau relatia mea cu lumea inconjuratoare, (care, vrand nevrand oricum sunt in flux de dezvoltare si de tranzitie), desi, totusi, comunic cel putin si ca mai sunt inca in viata si mai emit din cand in cand si pe limba romana !
Uite ca mi-am dat seama ca eu nu am citit posturi mai vechi de pe blogul tau, de dinainte sa fi inceput eu sa il citesc, si poate ca am sa incep sa fac si asta. Tare mi-e teama ca am sa fiu tentat sa comentez si pe la posturi mai vechi de pe blogul tau daca incep sa fac asta; am mai facut asta o data pe alt blog, si acel blogger s-a enervat definitiv in acel moment pe mine, desi probabil ca era deja enervat si din alte motive, in principal ca scriam comentarii prea lungi, adesea divagative, off-topic !
Voiam sa iti zic ca eu consider si blogul tau un blog potential educativ-formator, nu doar de simplu entertainment, mai ales pe domenii mai largi sociale, la care eu chiar ca nu m-am gandit prea mult pana in acest moment, plus ca si alti bloggeri din blogroll-ul blogului tau au avut un efect similar asupra mea.
Insa parerea mea sincera este ca nu trebuie niciodata sa te simti obligat sa depui timp si efort personal timp indelungat pentru ceva doar din simplu altruism, cel putin nu fara respectarea pauzelor si concediilor garantate de legislatia muncii in vigoare a locului unde operezi, si a eventualelor acorduri cu ILO, (Sindicatul International al Muncitorilor), desi este ceva foarte admirabil, deoarece utilizarea exagerata a acestui mecanism al altruismului fata de alti semeni decat chiar tu plus rudele tale de gr. 1, duce, dupa parerea mea, la stress, oboseala, si chiar posibil burn out.
Adica daca iti face si TIE bine sa scrii pe blog, DA, desigur, scrie in continuare, dar te rog eu sa nu continui sa o faci DOAR pt. beneficiul meu sau al altora !
(semnez, loctiitorul responsabilului pt. Protectia Muncii Lucratorilor On-line)
La mulţi ani Rudolph, chiar dacă vrei să rămâi în Norvegia, tot român vei fi la origine...
Adica tu crezi ca exista pe lumea asta cineva care sa traiascsa sau sa faca ceva pentru altii? Asta e doar o vrajeala "etica".
Te inseli. Eu pur si simplu ma bucur de un succes al meu. Succesul este unul din factorii motivanti pentru oricine, chiar daca e cam exagerat rolul sau de catre noi, dar asta e vina noastra, caci suntem sclavii dorintei de succes.
@ Max Peter: multumesc pentru vizita, sigur ca voi ramane mereu "de origine roman", mai corect, in acest moment, "imigrant de generatia 1 in Norvegia de origine romana".
Iti multumesc si pentru urare, m-am si mirat ieri ca mi-a mai urat cineva asa ceva, deoarece, sincer, in familia noastra si printre cunoscutii mei sau ai familiei noastre nu tin minte niciodata sa ne fi urat unii la altii in real life "La Multi Ani !" de ziua nationala a Romaniei, nici inainte de 1989, cand eram mic, nici dupa. Chiar ma intreb daca este o moda relativ noua, poate chiar exclusiv utilizata in comunitatea on-line, la care eu personal nu am fost atent in anii de dinainte sa fi plecat din Romania.
@ Mircea Vladut: eu ma gandeam mai simplu ca exista asa numitele "helping professions", printre care si personalul de rescue de tip Salvamont, sau personalul medical, sau chiar unii profesori, sau lucratori religiosi, in care unii oameni care lucreaza in aceste meserii spun ca s-au gandit la ele si le-au ales initial, chiar cand erau inca relativ tineri, si din cauza ca le place sau doresc "sa ajute oamenii", pe langa alte posibile motive, si, in general se stie ca acest tip de oameni adesea sufera de burn-out profesional destul de devreme in cariera lor, datorita stressului si oboselii de la ajutatul atator batranici sa treaca strada in continuu !
De altfel, in ciuda a ceea ce posibil ar putea unele persoane argumenta, citind mai superficial cartea din 1976 scrisa de dl. Richard Dawkins in "The Selfish Gene", ipoteze si cercetari bazte pe acele ipoteze mai recente tot de tip evolutionar, arata ca exista posibila capacitate si chiar inclinatie, in anumite ocazii, catre tendinta de intraajutorare, nu numai simpla cooperare, intre membrii speciei noastre, si ai altor specii, si chiar insusi dl. Dawkins incearca sa explice despre importanta selectiei genetice catre existenta a indivizilor altruisti in societatea umana.
http://www.youtube.com/watch?v=H3L3QdL7HjQ
Altruismul este totodata considerat, de pe la inceputul sec. XIX incoace, un mecanism "superior", (in sens calitativ ierarhic), de "defensa", (aparare), individuala umana impotriva anumitor anxietati legate de sentimente-impulsuri mai neplacute, de exemplu de agresiune, alaturi de umor, si de sublimare de obicei de tip inovatie sau cea de tip artistic, (desi in ultimul caz e mai direct legata de anxietati legate de impulsurile sexuale, libido in general, si este si ea considerata "utila" pt. societatea mai larga, la fel ca altruismul.) De fapt in ierarhia calitativa a acestor mecanisme, se pare ca "clasicii" pun sublimarea pe locul 1, altruismul pe 2, si umorul pe 3, dar asta poate, ma gandesc, doar pt. ca si lor insisi, sau cel putin unora dintre ei, (cei raspunzatori cu studiul diverselor "aparari", fie pt. a le darama, fie pt. a le consolida), le era mai usor sau mai placut se gandeasca mai mult la libido decat la agresiune.
Chiar m-ai facut din nou sa imi pun niste intrebari referitoare la cum as putea impaca eu mai bine capra si verzele simpatiei mele pentru Aristotel, (mai mult bazata pe cum arata la fata in niste statui, si, mai ales intr-o fresca a unuia din pictorii mei preferati, Rafael, caruia am impresia ca ii cam placea air-brushing-ul indulgent fata de oamenii pe care alegea sa-i pictaeze ca sa arate chiar mai frumosi decat erau ei in realitate !), si a simpatiei mele pt. teoriile moderne de tip evolutionar, (despre care nu stiu multe, dar in legatura cu care imi plac filmele de tip court-room drama despre diversele procese intentate d-lui Charles Darwin si a sustinatorilor lui contemporani !), in acelasi timp in care ma straduiesc sa inteleg si etica si mai timpurie de tip religios iudaic, (religie despre care imi aduc din cand in cand aminte, de la vreo 16 ani incoace, ca parca as dori sa ma convertesc intr-o buna zi, desi nu sunt inca ff decis) !
Pana una alta, din CAUZA TA, mi-am facut o lista de articole de pe wikipedia de citit, PLUS aceasta ciorna a d-lui Adam Beresford, originar din Australia, educat la Oxford in Marea Britanie, si in prezent profesor de filozofie interesat de etica la University of Massachusetts in SUA
http://www.faculty.umb.edu/adam_beresford/research/aristotle-and-darwin.pdf
Desigur ca nu cred ca am sa le citesc niciodata, insa macar m-ai facut sa-mi aduc aminte ca mai am inca niste lectii de facut !
Send en kommentar