Cadouri potentiale pentru Hector

Din timp in timp imi amintesc, vinovat, de posturi mai vechi pe care nu le-am completat niciodata, si astazi, in mod special, un alt blogger iar mi-a adus aminte despre anxietatea pe care o pot resimti anumiti oameni, (poate, speculativ, mai inclinati/predispusi imaginativ-artistic, insa poate, tot speculativ, mai lipsiti de imaginatie practic util aplicabila sau aplicata), care se simt obligati, din diverse motive, sa cumpere, pentru a le oferi, diverse cadouri, (pe care, in mod realist, daca tot sunt predispusi artistic, poate ca ar fi mai usor si totodata placut pentru ei sa le creeze direct decat sa depuna/cheltuie efortul de timp/bani necesar cumpararii, care observ, cf. wikipedia, ca necesita si eforturi suplimentare complicate de evaluare strategica cu o componenta etica, si de talent si cunostinte despre diverse tactici de negociere).

Apoi, inca vreo cativa alti bloggeri mi-au adus aminte de binecunoscutul citat legat de campania prezidentiala a d-lui Bill Clinton, "It's the economy, stupid ! "...care, BTW, mi se pare ca arata ingrozitor in ultima vreme, si chiar cred ca primeste in ultima vreme tratament cu steroizi, si este chiar posibil, knock on wood, sa aiba o maladie insotita de o deficienta a sistemului imunitar destul de serioasa...desi va rog sa nu mai ziceti la nimeni ce-am zis eu aici.

In plus, azi ma astept la o chestionare riguroasa din partea auditorului meu principal financiar, mama, de profesie chiar economist-contabil expert pe probleme de economie domestica, (in timp ce tata e expert pe probleme economice internationale, desi lui, mai visator din fire, nu ii place atat de mult contabilitatea practica, ci mai mult sa se gandeasca la teoriile abstracte ale economiei internationale aplicate dreptului si relatiilor internationale, insa dintr-un punct de vedere cat se poate de realist, nu clasic romantic, asa ca mine).

Orice as face, eu, cel aparut si ulterior modelat, poate initial printr-una sau mai multe mutatii genetice spontane total intamplatoare, desigur nefericite, in timpul combinarii cromozomilor gametilor reuniti ai parintilor mei biologici si legali, la care s-au adaugat, mai apoi, dificultatile mele de invatare de baza, alaturi de alte deficite neurologice legate in principal, cred, de nasterea mea prematura si, poate si de trauma cranio-cerebrala suferita ulterior, cat si nonsalanta capatata de-a lungul timpului a unui copil unic rasfatat de bani gata, ca prim exemplar de addict in familia noastra, ma voi simti intotdeauna vinovat din cauza deficientelor mele personale innascute si capatate in ceea ce priveste motivatia necesara pentru depunerea efortului de intelegere si de cunoastere ulterioara a teoriei economice fundamentale, si chiar ca nu pot sa dau vina pe mama si pe tata, deci, in mod rational etic, nici pe mama Natura si pe D-zeu, pentru alegerile mele comportamentale spre care m-am simtit manat sau atras in viata mea, indiferent daca am deliberat, imatur/impulsiv, pana in 2 secunde, sau, mai matur/informat, chiar pana la 2 minute, inainte sa le fac.

Trebuie NEAPARAT sa devin mai thrifty si responsabil in ceea ce priveste folosirea banilor de tip fiat, care, pana una alta, cf. ultimelor analize, in ciuda anumitor detractori, (majoritatea de tip agitatori anarhisti politici, si o mica parte mai etica reprezentata de promoterii/vanzatorii profesionisti de aur sau diverse alte commodities), vor ramane, totusi, principalul instrument simbolic reprezentant financiar si pe cel putin prima jumatate a secolului XXI, care este de interes pentru mine personal.

Dar CUM sa fac eu acest lucru TOCMAI acum, cand nu pot decat sa ma gandesc la ce cadouri de lux as putea sa ii ofer lui Hector pentru a-mi arata recunostinta pentru drogul privirilor lui de care nu ma mai satur ? Numai ce mi-a aparut in fata cuvantul "cadou" si am si inceput sa imi imaginez cascade de metale pretioase topite, grindini de pietre autentic rare si pretioase, valuri de stofe scumpe, nu mai vorbesc de obiecte de marochinerie de lux din care poti inalta, fara sa te simti prea obosit, si chiar cu buna voie, poate doar manat de biciul addictiei principale, chiar turnuri, temple, piramide, catedrale, etc., pe care as putea eu sa i le daruiesc cadou lui Hector, totul, evident, in scopul perfect egoist de a-l determina sa se uite, (cat mai viu uman autentic, si absolut deloc, din punctul meu de vedere, ca simplu sau eronat sau patologic inteles abstract, obiect/manechin/statuie/idol), in continuare, la mine, in timp ce il imbrac si il dezbrac, sau, mai concret, in timp ce il bag si il scot din aceste bai, intemperii, confectii, sau edificii.

(Problema practica principala ramane, bineinteles, relatia dealer-addict, din cauza careia multi, inclusiv eu, au ajuns la falimente economice cat se poate de concrete, si/sau au intrat la puscarie, si, devenit in mod caracteristic pedantic, din cauza de anxietate personala, tin sa reamintesc cu aceasta ocazie populatiei generale ca, in mod cat se poate de realist si concret, si nu prejudicial punitiv, ci efectiv practic efectiv potential salvator, spitalele obisnuite NU au securitatea necesara pentru a trata astfel de conditii, si ca numai institutele corectionale pot oferi o sansa pentru addictii "seriosi", si, ca un corolar, nici macar nu este util pentru majoritatea profesionistilor lumii, inclusiv preotii, sa mai piarda aiurea vremea cu eterna dezbatere teoretica re. addictie ca boala vs. narav, decat poate daca au direct ca sarcina de serviciu concreta in acest moment continuarea cercetarii fundamentale in domeniul specific restrans al utilajelor si constructiilor.)

Inapoi, in mod mult mai placut, la Hector, iata lista preliminara de cadouri pe care mi le pot inchipui imediat ca potrivite lui si totodata accesibile mie, in aceasta faza din octombrie:

- leash collar cu pietre pretioase pentru cainele lui;
- Canon Elph/Ixus camera pentru unul din hobby-urile lui artistice.

Pentru noiembrie:

- mancare gourmet, cu introducerea educativ utila, dupa parerea mea, si in Norvegia, a conceptului largit de Deli;
- diverse curele de piele de lux, pentru tranzitia la faza urmatoare.

Pentru decembrie:

- diverse obiecte de imbracaminte pentru torso-ul lui personal, (camasi si sweatere);
- un obiect util pentru casa, care poate chiar merge pana la un obiect artistic de valoare medie, in jurul sarbatorilor de iarna.

Pentru ianuarie:

- ceas(uri) de mana;
- flori si carti, evident, personalizate.

Observatie: eu personal portofele si cravate nu fac cadou decat rar, la unii amanti ocazionali pe care doresc sa ii decorez pentru servicii deosebite de nivel "above & beyond" sarcinilor obisnuite, cosmetice nu dau cadou deoarece nu suport diversele mirosuri, si, oricat de rafinate ar fi ele, totusi le resimt in mod neplacut ca fiind artificiale, iar bijuterii ofer doar daca relatia va dura mai mult de 6 luni si este, in acelasi timp, deosebit de utila si placuta in mod cvasi-continuu pentru mine, ceea ce, in viata mea, nu s-a intamplat decat de 2 ori, plus o data am evaluat gresit utilitatea generala a persoanei respective, si imi pare si acum rau dupa bijuteria pe care i-am facut-o cadou, plus ca fusese obtinuta de mine initial in mod ilicit, etc....o adevarat catastrofa, pe care, ca sa ma disculp fata de mine insumi, nu o pot pune decat in seama "grelei mosteniri" a perioadei totalitare de tip comunist din Romania, mai ales ca el era baiat de familie MAI si eu de familie MAE, deci mai existau inca conflicte de serviciu si miscomunicatii, in principal bazate pe diferente culturale, pe vremea aia, intre noi, ba chiar si intre familiile noastre, desi, bineinteles, cu totii eram interesati sa conlucram si pe atunci in mod cat mai eficient pentru respectabilul concept ideologic si practic de "homeland security", etc. Bine ca nu mai imi pasa de chestiile astea acum, decat in mod cu totul periferic si accidental, ca destul mi-am facut probleme si din cauza asta, cat am stat in societatea de-acolo. Acum am efectiv alte culturi de destelenit, si nu pot sa zic ca sunt neaparat mai usoare, dar asta e...mereu imi gasesc eu ceva challenge-ing de facut, ca sa evit din toate rasputerile, cat inca mai pot, sa devin si eu mai matur intelept, in continuare etc.

Dozimetrie (anexa la raportul anterior)

0,2 mg- se uita la tine cu coada ochiului in trecere accidentala pe langa tine: usoara senzatie de fericire anxioasa, insotita eventual de o palpitatie cardiaca;

0,4 mg- se uita la tine dintr-o parte in timp ce trece mai mult sau mai putin din intamplare pe langa tine si schiteaza un gest de recunostere/salut din mers: senzatie de bucurie generala care dureaza intre 60- 120 de minute, in functie de cand a fost ultima oara cand s-a uitat la tine recunoscandu-te, mai mult evident, daca intervalul a fost mai lung;

0,6 mg- vine direct catre tine cu scopul precis de a ti se arata cateva secunde, uitandu-se direct la tine direct frontal in timpul apropierii si ocaziei de contemplare, apoi se intoarce cu 180 de grade si incepe sa lucreze/sa vorbeasca la telefon, etc.: senzatie de bucurie insotita de zambet involuntar, uneori si de inmuierea genunchilor, tot in functie de cate zile nu ti-a mai facut asa ceva;

1,2 mg (deoarece daca ai deja experienta a 0,6 mg, data viitoare nu mai rezisti sa o iei de la doze asa de joase si cauti sa faci ce-oi sti ca sa-ti procurezi deja minim 1 mg cu proxima ocaziei, desi, totusi, eu recomand sa incerci sa nu te grabesti si sa nu supradozezi, deoarece efectul intoxicatie este mai lin si mai usor suportabil de organism, altfel, la persoanele mai sensibile existand chiar risc de sincopa de tip vaso-vagal)- vine catre tine uitandu-se direct frontal si iti comunica ceva verbal direct tie in timp ce se uita la tine in mod neagresiv, aparent facial indiferent sau cel mult neutru: devii ff atent, de nivelul de stat la atentie, (pt. cei care au facut armata sau au avut vreodata un sef mai militaros, insa totusi cat de cat respectat), apare reflexul postauricular similar celui al ciulitului urechilor la animalele care au urechile mobile, ti se usuca gura, si percepi niste senzatii somatice in zona epigastrica sau abdominala, iar, dupa ce se termina, vei cauta in mod frenetic sa gasesti o metoda de a repeta experienta in decursul acelorasi 24 de ore; (de obicei nu vei intelege sau tine minte ce ti-a zis, daca nu repeta, din cauza surprizei si emotiei deosebite, insa nu recomand sa intrebi deoarece exista riscul sa pari neinteligent);

1,4 mg- reprezentat de 1,2 mg, (doza plus efecte), plus indrazneala de a comunica si tu ceva ca raspuns scurt, preferabil neverbal, prin body language sau gest, ca daca incerci verbal exista riscul sa-ti tremure vocea, sau sa te balbai si sa pari ridicol, chiar daca raspunsul este unul de tip reflex-automat, de genul "da, cu placere", (pentru lucratorii in servicii), "da, sa traiti", (pentru cei ce lucreaza in armata sau in firme cu sefi militarosi), "imediat" (pentru cei ce lucreaza in corporatii multinationale), sau, (pentru functionari), "sa vedem ce putem face": stergerea imediata a listei tuturor sarcinilor pe care le ai de indeplinit in ziua aia, inclusiv motivul pentru care te-ai aflat acolo, stocate de obicei in zona memoriei de lucru intermediare, (care e diferita de zona memoriei scurte atentionale), pentru a putea inregistra in locul lor cele mai mici detalii expresia faciala a interlocutorului-obiect de atentie, tonul vocii, cuvintele rostite, postura generala a corpului, etc., si a putea ulterior transfera acele detalii in zona memoriei lungi de durata, si de a repeta filmul respectiv de cate ori vrei in viitor; in functie de varsta si de nivelul corespunzator de putere de memorizare, va fi sau nu posibil sa tii minte si cu ce este imbracat, si intelesul (semnificatia) cuvintelor rostite, astfel incat, daca ti s-a parut ca reprezinta un oarecare ordin sau invitatie importanta sa poti ulterior sa incerci sa le executi cat de constiincios este posibil incat sa-i faci pe plac si sa-i demonstrezi ca esti si tu cat de cat inteligent;

2 mg (pe care nu ii recomand niciodata fara un exercitiu scurt de relaxare anterior, de tipul rasuflarii adanci, catorva miscari usoare de "stretching", masaj de ceafa si umeri, daca exista asa ceva accesibil angajatilor din corporatia pentru care lucrezi, un moment de meditatie cu ochii inchisi repetand, in functie de preferintele spirituale, o mantra, sau ascultand o melodie relaxanta, etc.)- incercarea de a mentine cateva secunde de conversatie de tip interchange back & forth care sa contina 2-4 schimburi de comunicare verbala, (mai multe nu recomand, deoarece este posibil sa incepi sa transpiri vizibil, sau, mai rau, sa faci vreun gest automat nepotrivit de obicei in public, de ex. sa risti sa intinzi mana sa iti atingi cumva interlocutorul, mai ales daca ai deficiente in capacitatea de a interpreta expresii faciale, asociate cu un grad de impulsivitate, cel mai comun deficit in acest sens in populatia generala fiind intalnit la alcoolici): senzatia de liniste si pace deplina insotita eventual de o detasare in general placuta de grijile mediului inconjurator, cred ca asemanatoare cu aia pe care o ai cand visezi ca plutesti lin printre norisori.

========================

ATENTIE ! SAY "NO" TO ILLICIT DRUGS !

========================

Cateva aspecte genetice legate de tulburari oculare produse de dragoste in timpul calatoriilor spatiale ale unui ipohondru

@Dl. William Gerstenmaier, vice administrator principal al directoratului misiuni HEO, re. anexa de raport suplimentar pertinent la divizia SLPSRA, cu cateva informatii suplimentare legate de temele de cercetare eyesight si dozimetrie ARC legate de HRP, (posibil redundant nenecesare, deoarece reprezinta numai o experienta personala probabil nesemnificativa), dar, totusi, si cu atentie realista re. alocatiile bugetare viitoare cf. ultimului plan strategic NASA 2011:


Ieri am avut sedinta cu personalul de la cadre de la statia mea spatiala oficiala nr. 1, si nu am reusit sa ma comport atat de autocritic precum imi doream si cum, de altfel, ma si pregatisem, din cauza ca mai devreme primisem deja o doza de 0,4 mg de privire de la alien-ul de tip friendly Hector, si fusesem deja propulsat de ea catre termosfera, eu de obicei plutind, ca sa-mi conserv energia, in stratosfera, si el un pic deasupra mea, in mezosfera, (acolo de unde pornesc strafulgerarile alea numite sprites si elves), drept care am devenit mult mai dezinhibat decat imi planuisem sa fiu si am primit doar nota 7 in loc de 8, cum sperasem.

Dupa aia am stat un pic sa-mi revin in biroul meu din statia 1, deoarece ma simteam inca prea fericit, si mie nu imi place sa ma vada oamenii zambind ca prostul la locul de munca, deoarece deja m-a barfit unul o data din cauza asta la biroul de cadre, si am primit din cauza asta un 6 la vremea aceea. Eu imi doresc din tot sufletul sa incep sa iau si eu in mod mai consistent note peste 8, ideal in jurul unei medii generale de 8,5, ca sa pot si eu sa-mi demonstrez ca este totusi posibil sa-ti imbunatatesti performanta profesionala, la care contribuie in foarte mara masura si tinuta si comportamentul la locul de munca, in zona aerospatiala de deasupra Scandinaviei, (desi mai mult ca sigur ca nu numai acolo), aceasta contributie fiind, se pare, in jur de 75 % vs. doar 25 % aport de fond de cunostinte generale profesionale si eficienta in indeplinirea sarcinilor de serviciu.

Doresc sa mentionez ca aceasta dorinta de imbunatatire a performantei mele profesionale este doar o ambitie personala, si nu este de loc legata de vreo nazuinta catre vreo progresie pe scara ierarhica de serviciu, deoarece, desi poate ca as primi un salariu, deci si o anticipata pensie, mai mare, am estimat ca este mult mai sanatos, pe termen lung, in cazul meu, sa nu cad in pacatul carierismului, deoarece eu am interesul sa supravietuiesc cat de cat cognitiv intact pana la pensie si sa apuc si sa ma bucur de pensie macar 6 ani, ideal 10, inainte de a incepe sa-mi pierd si eu, ca mai toata lumea, in mod semnificativ, facultatile executive, in cazul meu personal mai curand probabil din cauza unei demente mixte de tip Pick + probabil, ca mai toti, vasculara, (eu preferand totusi subtipul semantic, daca e posibil, decat cel comportamental, asa cum pare ca dezvolta, din pacate, dl. Dominique Strauss-Kahn), decat din cauza unei demente de tip Alzheimer.

Dar asta, FYY, este valabil doar pentru subsetul destul de restrans de oameni care indeplinesc criteriile pentru:

1. dependenta de nicotina,
2. ADHD de tip neimpulsiv, 
3. tulburare de procesare auditiva centrala, (ducand la o dislexie de tip predominant auditiv, combinata cu tulburare de limbaj predominant receptiva),
4. tulburare anxioasa nespecificata,
5. tulburare de alimentatie episodica nespecificata,
6. trasaturi de personalitate si, mai ales, de comportament de tip cluster B (75 % narcisist la baza + 20 % isteric ulterior asociat predominant disociativ predominant de origine posttraumatica + 5 % antisocial predominant probabil legat de etnicitatea romana a generatiei mele afectata si de contextul social istoric relativ recent modern contemporan de tip totalitar est-european plus sechele),
7. comun emisferic cerebral dominant stang dreptaci,
8. reactivitate predominanta de tip ABD, (necompetitiv, adica constiincios si ambitios din punct de vedere personal, insa deloc pe social, deci si A, si B, plus un pic cronic nevrozat tip D, subgrupul anxios nedepresiv),
9. non-novelty seeker, risk averse, non-gambler, insa totusi dezechilibrat, cu risc de predispozitie la adictivitate in ceea ce priveste balanta risk/reward dependenta de dopamina,
10. genetic populational aberant homosexual, comportamental sexual in evolutie initial 4, mai recent evoluat spre 5, cu decizie deliberativa etica de evolutie ulterioara 6 pe scara Kinsey, identificat self homosexual,
11. cu un istoric de trauma craniana-cerebrala inchisa in zona de junctiune fronto-temporo-parietala drepta, cam prin zona postero-inferioara a partii operculare a girusului frontal inferior + zona inferioara a girusului post-central parietal chiar deasupra girusului temporal superior, pe unde se afla niste centri de integrare somato-senzoriali, din fericire fara tulburare de constienta prelungita mai mult de vreo 2-4 secunde de dezorientare, cat a durat sa-mi sune apa-n cap, insa cu efect cert de contracoup lateral emisferic cerebral stang,
12. si de leziune escorianta-penetranta repetata traumatica total accidentala corneeana stanga, (din cauza careia nu pot sa ma joc si eu de-a deghizatul cu lentile de contact colorate, deci, in mod realist, a trebuit sa renunt la urmarirea unei cariere oficiale de actor figurant, insa as putea totusi sa ocup o pozitie de stand-in, daca o sa am nevoie de bani suplimentari sa supravietuiesc aici in spatiu, in caz ca nu mi se vor aloca destui de la bugetul statelor care imi finanteaza in acest moment misiunea),
13. cu incarcatura genetica familiala pentru boala hipertensiva esentiala si glaucom,
14. cu un fond general originar genetic de tip incert din zona geografica balcanic-carpatica care are totusi ceva in comun, (realist posibil prin haplogrupul de filiatie paterna R1a de pe cromozomul Y), cu fondul genetic originar al cel putin unui alien de tip friendly de tip norvegian care sa fie:

H- dreptaci,
E- cu diagnostice, istoric personal, si familial inca incerte, desi, in mod aproape cert mult mai sanatos-echilibrat decat mine, ca altfel nu as fi fost eu atras de el in mod simbiotic parazitic, drept care va avea totala dreptate daca se va decide in final sa se fereasca de mine, chiar daca este mult prea bland din fire plus domesticit agricultural, ca sa isi doreasca sa ma anihileze, plus ca m-a evaluat deja in diverse etape ca fiind de tip nepericulos, (mai intai intrigat, mai apoi surprins-anxios-suspicios, apoi, recunosc, oarecum manipulat in mod provocativ de mine, aratandu-si in final dimensiunea umana comportamentala de baza, care este marinimia initiala a unui dealer fata de un addict care i-o trezi si lui niste amintiri din copilarie, sau poate chiar, sper, ca sa dureze faza asta initiala a mainlining-ului pe gratis cat mai mult, perceptia intuitiva a unor arhetipuri mai stravechi),
C- cu reactivitate de tip B, (necompetitiv echilibrat), insa,
T- prin coincidenta/hazard produs de D-zeu si/sau alti zei predominant binevoitori si in general simpatici fata de diversii addicti muritori, in colaborare, bineinteles, si cu concubina lor numita mama Natura, tot genetic aberant populational homosexual,
O- cu stramosi care s-au restabilit la un moment dat, dupa peregrinarile anterioare, in zona geografica insulara de vest a Norvegiei, contribuind atat la domesticirea lor agriculturala treptata, cat si la supravietuire, din cauza surselor mai abundente de mancare si a feririi relative de epidemiile de ciuma si de lepra din zona,
R- care seamana in mod f. ciudat si posibil anormal de exceptional cu bunicul meu matern, atat la vorba cat si la port.

Deci nu trebuie cumva luat ca vreun indemn sau model comportamental profesional pentru alte persoane din populatia generala din specia Homo sapiens sapiens pentru a carei supravietuire suntem interesati sa muncim si sa traim cu totii, dvs. acolo, la NASA, pe Terra, iar eu, alaturi de cativa alti colegi, trimisi, si finantati international, aici, in spatiu, pentru diverse explorari si servicii aduse omenirii, fiecare, conform chemarilor si inclinatiilor sale personale.

Mi-am adus aminte de glaucom azi deoarece eu chiar am mai multi membri in familie care au fost diagnosticati cu aceasta maladie, si eu chiar am resimtit azi fenomenul optic denumit azi "tunnel vision", cand mi-am primit a doua doza de 1,6 mg de privire de la alien-ul de tip friendly Hector, pe care zau, daca nu am cautat-o cu lumanarea, adica in mod activ, utilizand o metoda descoperita de mine pe cand aveam 14 ani, incercata pe finlandezul J., (de care nu am mai pomenit pana acum, deoarece in acel caz nu mi-a reusit acea metoda experimentala), metoda pe care, eu, in mod cat se poate de etic atat fata de mine cat si fata de societatea mai larga, evit din toate rasputerile sa o folosesc foarte des, deoarece sansele de succes realiste sunt sub 12 %, insa azi, efectiv nu am putut rezista sa nu o folosesc din cauza dependentei de acele doze de privire.

Si in clipa aia mie efectiv mi s-a incetosat efectiv campul vizual din jur si nu puteam sa-l vad decat pe el, asa un pic stralucitor iluminat in centru, si ar fi putut sa se fi intamplat si vreo catastrofa naturala in jur, si eu tot nu as fi putut sa o bag in seama, deoarece numai si numai pe el il aveam in focus.

Insa deoarece NU ma simtisem de loc panicat, ci chiar f. linistit, uitandu-ma mai tarziu, imediat ce am ajuns la biroul meu personal din statia nr. 2, pe lista de posibile cauze ale acestui fenomen optic, care a durat tot timpul cat a tinut privirea lui catre mine, timp care, in clipele alea s-a dilatat, deoarece totul aparea ca filmat cu incetinitorul, in timp ce eu ma inaltam fara socuri deosebite demne de raportat, catre exosfera, doar pe baza energiei primite din ochii lui, a trebuit sa exclud anxietatea, care, in cazul meu, ar fi fost, desigur, cea mai probabila cauza, si am dedus ca nu poate fi decat glaucom, sau poate chiar un inceput de retinita pigmentosa, deoarece sper ca nu este tocmai o tumora pituitara infundibulara, drept care trebuie neaparat sa cer trimitere de la medicul meu de familie pentru oftalmologul complexului nostru spatial, ca sa imi masoare tensiunea intraoculara, si sa-mi mai dea, just in case, si trimitere pt. imagistica cerebrala, ca sa exclud si tumorile si malformatiile de tip vascular cerebral.

Totodata ma gandesc ca poate ca ar fi prudent si sa incep sa caut sa culeg, (din zona statiei biosferei artificiale), sau sa cumpar, (de la magazinul complexului spatial), si sa mananc afine, sau cel putin sa iau niste suplimente nutritive cu afine, despre care se zice ca ajuta acuitatea vizuala, la fel ca si pikachurina descoperita de japonezi, deoarece eu nu doresc sa orbesc prematur, in nici un caz inainte sa ma fi bucurat macar de aia 6 ani initiali propusi dupa pensionare.

In orice caz, nu pot sa evit concluzia finala care este confirmarea ca dragostea intr-adevar te orbeste, si ca este addictiva atat pe Terra cat si in spatiu.



P.S. 1: Nu am determinat inca daca strafulgerarile addictive si totodata aducatoare de energie naturala curata de tip cat se poate de eficient util si etic exploatabila atat pentru mine personal, (dupa cum se vede din acest post SUPER-MAMUT), cat si pentru binele general al umanitatii, ale privirii alien-ului de tip friendly Hector fac parte din cele de tip sprites sau elves, astfel incat trebuie NEAPARAT sa cercetez despre asta in continuare.

P.S. 2: Sa stiti ca eu pe Terra nu ma mai intorc decat adus cu forta, drept care va implor sa o rugati pe d-na Elizabeth Robinson, CFO, sa imi mai aprobe inca cel putin 6 luni de explorare spatiala.

Mi-e dor de mama

Toata ziua de luni si marti, inainte sa ma duc la bar, mi-a fost dor de mama si nu stiu de ce. Nu cred ca era legat doar de faptul ca nu mai are cine sa-mi spele vasele, si sa-mi schimbe cearceafurile de la pat, si sa-mi calce camasa sifonabila cu dungulite caramizii, si ca nu prea am cu cine sa discut zilele astea despre serialele turcesti de la TV. Mi-a mai trecut dupa ce am fost la bar, dar stateam sa ma gandesc astazi, vineri, ca probabil ca nu va exista nici o alta persoana pe lume care sa fie vreodata in stare sa imi produca aceeasi senzatie de siguranta ca atunci cand, din cand in cand, ma mangaie pe mine mama pe obraz, si nici care sa aiba vreodata aceeasi placere autentica de a sta de vorba cu mine, sau chiar de a se preface ca are nevoie sa imi ceara sfatul in legatura, mai ales, cu temele culturale in care imi place sa ma cred ca sunt, chiar din cauza asta, expertul familiei.

Mie imi pare bine ca sunt gay, deoarece nu va trebui sa stau vreodata pe termen lung alaturi de o alta femeie decat mama mea. Efectiv nu pot sa-mi dau seama cum de pot barbatii heterosexuali sa ia partea sotiei in loc de partea mamei lor in caz de conflict familial, desi suspectez ca majoritatea, mai mult ca sigur, se prefac, din lasitate si/sau comoditate.

Stiu ca exista si mame inadecvate pe lume, insa in mod realist, numarul lor este ff scazut, aproape nesemnificativ de scazut, desi mai auzi din cand in cand la TV despre cazuri aberante mai dramatice. Insa majoritatea mamelor incearca, si sunt chiar biologic impinse, chiar daca nu prea au chef sau sunt si ele, din cand in cand obosite, sa isi indeplineasca functia esentiala de mama, aceea de a fi vigilente si de a se ingrijora in permanenta de starea copiilor lor.

Starea de vigilenta si anxietate cvasi-constanta este o stare care necesita foarte multa energie de-a lungul vietii, deci, dupa parerea mea, mamele trebuie hranite cat mai bine, si este chiar mai bine sa fie mai grasute decat prea slabe, deoarece grasimea stocheaza in mod potrivit substante chimice esential benefice atat pentru mama, cat si pentru copil, plus ca mie personal mi se pare ca o mama grasuta arata mai materna si poti avea mai multa incredere in ea. Totodata, mamele trebuie sa aiba grija de securitatea lor personala, drept care pe mine ma enerveaza cand vad in jurul meu atatea mame sau potentiale mame osoase, plus prematur ridate din cauza de lipsa de grasime in obraji si supra-expunere la elemente, pe biciclete, aici, in Norvegia, deoarece mereu imi fac probleme despre soarta copiilor lor. Cred ca de aia majoritatea barbatilor norvegieni maturi nu au de gand sa se casatoreasca cu femei norvegiene, si isi importa sotii si potentiale mame de copii in principal din Tailanda.

Ma rog, nu ma priveste, dar am mai remarcat inca o data ca majoritatea femeilor norvegiene de varsta mijlocie de aici care au copii si sunt cat de cat competente in aceasta functie arata mai curand ca niste tati decat ca niste mame. Si nu prea le vezi nici pe biciclete. Mai e un pic si cred ca voi incepe sa ma identific cu o femeie norvegiana de tip mama de copil adecvata, adica care arata si se comporta ca un tata caruia nu-i place sa mearga pe bicicleta...desi eu totusi nu sunt chiar atat de rezervat in afectivitate si comportament...ar fi mai bine sa ma identific poate direct cu o femeie potential mama de copil tailandeza, deoarece asa mi-as gasi poate mai usor un partener de viata norvegian.

Ma grabesc sa o linistesc pe mama, (in caz ca i-o povesti cineva despre ce scriu eu aici), ca, desi imi place sa ma gandesc din cand in cand la anima-ele mele, si am rasfoit si eu, o data, cu curiozitate, Cheri de Colette, (eu inchipuind-o mi-o pe Lea de Lonval ca un fel de viitor feminin actualizat ideal cautat/dorit/imaginat de un Cheri transsexual inca nedefinit/indecis/amorf fata de sine insusi care, desi si-a dorit-o, nu si-a facut ulterior pana la urma operatie de schimbare de sex, desi acest lucru NU va fi aparent din ecranizarea recenta, din 2009, slaba de tot, dupa parerea mea, si nu numai a mea, a acestor carti, dl. David Denby de la "The New Yorker" nemaiobosindu-se nici macar sa scrie mai mult decat un paragraf rece si superficial despre acest film in regia d-lui Stephen Frears, care este totusi un regizor talentat, insa cam inegal, mai uman probabil legat de un posibil alcoolism, in ceea ce priveste constiinciozitatea fata de filmele abordate), eu totusi nu ma simt transgender de tip transsexual, (chiar, daca, prin totala coincidenta nesemnificativa, mi-am ales numele de "Rudolph" ca pen name, Rudolf fiind numele primului barbat din lume despre care exista evidenta documentara scrisa ca si-a facut operatie de schimbare de sex in femeie), asa ca eu personal nu voi cere niciodata sa imi fac operatie de schimbare a sexului, in acest moment facandu-mi deja destule probleme despre viitoarea circumcizie rituala pe care va trebui sa mi-o fac, (atunci cand m-oi converti, in sfarsit, oficial, la iudaismul reformat/progresist), probabil pe ascuns, sau chiar in alta tara, deoarece mi-am formulat impresia ca majoritatii medicilor din Norvegia nu le plac pacientii care doresc sa isi faca circumcizie, si, mai ales, cred ca nu le prea plac parintii care cer asa ceva din motive religioase pentru baietii lor.

Stiu si de ce ma simt mai "in tune" cu "latura" mea feminina zilele astea. E din cauza ca se apropie ziua D, sau, mai bine zis, H, si imi este, in mod cu totul adecvat, ca inainte de orice "atac", groaza de cum o sa reusesc sa ma descurc. Efectiv, marti am avut impulsul sa ii cer sfatul despre asta soferului de TIR, deoarece este si el de aceeasi nationalitate ca Hector, si poate ca mai aveam de invatat ceva rafinamente de comunicare interculturala balcanic-scandinava, dar era cam beat si adormise, si, fiind si eu beat, mi s-a facut si cam mila de el, deoarece mi s-a parut in timpul unei halucinatii hipnagogice, ca semana cu un ursulet de plus nevorbitor/neintelegator de limba/griji omenesti, asa ca am renuntat.

Daca ar fi fost mama aici alaturi de mine, ar fi ghicit imediat ce ma framanta si ar fi incercat spontan sa ma aline, repetandu-mi pt. a n-spea oara ca sunt un prost si nu are rost sa-mi fac mereu atatea griji degeaba, ciupindu-ma cu simpatie de obraz, si, desi incerc si eu sa-mi spun asta, nu are acelasi efect ca atunci cand mi-ar fi spus-o mama, zambindu-mi in acelasi timp atotintelegatoare, (a lucrurilor care au de a face cu mine si cu tata), si compatimitoare.

Am observat ca lui tata nu-i prea place sa fie ciupit de obraz de mama in timp ce i se spune ca este un prost, deoarece l-am vazut ca se fereste usor, insa in acelasi timp nu se poate abtine sa nu zambeasca, desi incearca sa ramana serios, si, intr-o vreme, am incercat sa il imit si eu in comportament, dar nu mi-a reusit prea bine, plus ca mie nu mi se pare util sa incerci sa te feresti de a-ti manifesta sentimentele, asa ca am renuntat si la aceasta incercare de emulatie a tatei...dandu-mi acum seama ca eu, in principal, din lene, nu m-am straduit prea tare sa imi depasesc faza de dezvoltare a conflictului oedipal, drept care nici nu m-am framantat excesiv ulterior, cand am acceptat pentru mine insumi ca sunt totusi gay, plus ca, daca o mentineam mereu aliata pe mama, asa cum avusesem de mic tendinta sa o fac, in principal, probabil, deoarece o simteam, fiind femeie, mai putin vulnerabila, nu avea rost sa-mi fie frica de posibila dezamagire a tatei in legatura cu asta.

Uite ca acum mi-a mai trecut un pic si frica de ziua D/H, drept care recomand tuturor anxiosilor din lume, inclusiv d-lui Stephen Frears, daca se va simti cumva neplacut cand o avea ocazia sa citeasca ce am scris despre dansul mai sus, sa se gandeasca la mamele lor cand simt ca sunt pe cale de a avea un atac de panica, avand astfel ocazia sa evite si excesul inutil de alcool si/sau sedative...am chiar impresia, fiind un optimist si, in acelasi timp, oarecum, azi, mu stiu de ce, nostalgic dupa o anumita poarta de fier forjat de culoarea bronzului ce se deschidea asupra unei anumite gradini de tip spaniol din Rancho Mirage, langa Palm Springs, CA, ca asta ar putea sa mearga chiar si in cazurile in care pe mama o poate chema chiar Betty Ford.

Ganduri divagatorii despre planurile mele strategice pe termen mediu

Acum ca am trecut cu bine de etapa initiala a primului contact social cu un localnic de origine etnica norvegiana, imi pot permite sa fac o pauza sa-mi trag sufletul, si sa fumez cateva tigari, permitandu-mi sa visez in continuare la planurile mele personale strategice generale pe termen mediu.

Desi m-am lasat ca un idiot si de ASE si de armata din cauze cu totul imature si egoiste, si nu am avut astfel ocazia sa fiu si eu trimis cu o bursa obtinuta prin santaj si pile la NPS sau SAMS, eu, totusi, curios din fire, mai ales in legatura cu materiile de studiu din domenii care nu ma privesc, (deoarece nu exista riscul sa-mi dea cineva note), am incercat sa invat si despre domeniul strategiei, si, citind din timp in timp, despre experienta celui mai recent razboi principal din Irak, am tras concluzia ca trebuie, totusi, sa schitezi si niste planuri strategice cu scopuri bine definite pe termen mediu, daca pe termen lung este imposibil sa estimezi, decat in mare, ce este probabil sa se intample, si scopul general final nu este decat unul mai larg, in principal unul etic-utilitar.

Pe termen scurt scopul strategic este cel despre care am amintit deja: cucerirea "heart & mind" ale lui Hector pt. o relatie de durata medie, estimata de mine in mod stiintific empiric informat la o perioada de 6 luni (in cazul de outcome optimist-realist cel mai prost) - 18 luni (in cazul de outcome neutru-realist cel mai bun), iar tactica a fost in principal aceea de stealth surveillance cuplata cu detection avoidance, in faza initiala, urmand sa ma pregatesc cultural si sufleteste cat pot eu de bine pentru invazia directa planificata pt. picnicul de la sfarsitul lunii octombrie.

Dar cum pe mine ma intereseaza, in mod evident, si soarta si bunastarea mea proprie si pe termen mai indelungat decat viitoarele 18 luni, nu am uitat ca mi-am planificat sa ma casatoresc in toamna anului 2015, cand voi fi implinit, sper, varsta cronologica de 35 de ani si varsta emotional-cognitiv-capacitativ functionala minim adecvata de minim 22 de ani, insa preferabil 26 de ani, ca sa corespunda cat de cat din punct de vedere neurostiintific cu ce se cunoaste in acest moment despre maturizarea creierului omenesc, adaptat si la observatiile mele personale despre creierul gay, (oarecum, probabil, mai primitiv, la care procesul de maturizare este mai intarziat si mai lent, durand uneori pana in pragul inceputului senilizarii ireversibile, neoferind, in mod practic, decat o mica fereastra de varsta adult competenta care trebuie anticipata si prinsa din zbor astfel incat sa ai ocazia sa iti indeplinesti in mod optim destinul discutabil de om gay pe pamant).

Nu indraznesc sa ma gandesc, decat asa la nivel de reverie ocazionala, in acest moment, si la potentialul copil pe care mi-as dori sa mi-l manufacturez cam prin 2018, deoarece nu doresc sa risc sa alunec prea tare sau prea des pe gheata utopismului ideologic de tip stiintifico-fantastic islandez.

Desi am determinat deja ca este destul de probabil, (optimist cca 65 %- pesimist cca 85 %), ca NU Hector va fi viitorul meu partener legal si, implicit viitorul tata legal al viitorului meu copil biologic, deci poate ca nu e cazul sa devin prea inflacarat, eu totusi doresc sa mai fac inca o data o pledoarie publica pentru promovarea institutiei casatoriei, care mi se pare etica, utila, si cat se poate de adecvata pentru comportamentul social general al umanitatii si pe prima jumatate a secolului XXI, si doresc sa imi afirm inca o data in mod public suportul pentru politica generala externa a Vaticanului, deoarece am impresia ca si Papa Benedict XVI isi doreste in general sa promoveze institutia casatoriei in aceasta perioada a istoriei omenirii, chiar daca dansul mentine totusi o pozitie ideologic mai restrictiva in legatura cu definitia legala a acestei institutii.

Deoarece eu nu prea obisnuiesc sa promovez lideri politici asa aiurea-n tramvai, doresc sa mentionez ca, desi am fost initial oarecum surprins de alegerea acestui Papa, deoarece chiar ca habar nu aveam cine era, intre timp am ajuns la concluzia ca este un Papa etic inclinat si progresist realist din punct de vedere politic functional, tocmai bine potrivit epocii noastre curente istorice modern contemporana neo-realista, deci am considerat ca este etic sa ii fac reclama si la mine pe acest blog inca in principal in limba romana, deoarece in limba norvegiana nu cred ca sunt indeajuns de abil sa o fac in mod adecvat, mai ales nu acum, chiar inainte de picnic, care este, in principal, o ocazie cat se poate de politica.

Doresc, totodata, prin acest post, daca este posibil, sa arat ca, oricat de gay inclinat imatur cluster B oi fi, am si eu o inima si o minte, deci posed capacitatea si gradul de empatie necesara de a intelege cat de cat dificultatile potentialelor conflicte intre liderii politic-administrativi ai lumii si cei militar-executivi, cat si posibilul tumult interior al liderilor complecsi care indeplinesc sau isi doresc in acest moment sa ajunga sa indeplineasca, prin circumstanta, ambele functii, deci, "Mr. Obama, I really feel your pain, just tough it out, (because) you can do it." + "Mr. Petraeus, I advise & encourage you to run as Presidential candidate-nominee for the Republican Party in 2016, because the US &, by extension, the World, needs your expertise, plus I don't think they have a chance in 2012."

In acest moment, in Norvegia, si, in general, in Scandinavia, institutia samboerskap, de concubinaj oficial cu anumite drepturi legale, este mai populara si chiar poate mai larg cultural acceptabila si tolerabila, decat institutia casatoriei, ekteskap, si, desi eu nu o consider adecvata pentru mine personal, o voi sustine in continuare ca fiind etica si in principal in beneficiul real al copiilor, care traiesc, in principal, dupa parerea mea, din aceasta cauza, in proportie mult mai mica aici, in Scandinavia, decat in alte tari apartinand zonei culturale istoric predominant iudeo-crestine, in familii monoparentale. Ma gandesc ca poate ca este etic si, mai ales util, de a o promova in mod mai larg in portiunile majoritare ale acestei zona culturale aflate si in afara Scandinaviei, cine stie ?

Dupa parerea mea, este mai bine, atat pentru copii cat si pentru tutorii lor legali, ca acesti copii, chiar daca sunt unici, sa creasca macar 14, preferabil 16 ani, ideal 26 de ani, in familii cu 2 parinti, care se pot sprijini unul pe altul, (atat din punct de vedere emotional cat si economic), se pot corecta unul pe altul, pot invata unul de la altul, si pot, prin urmare, sa functioneze mai bine in mod optim matur ca parinti fata de copiii lor. Deci, orice metoda de a promova acest lucru, inclusiv ideea de samboerskap, sau pana si ideile mai aiurite pe care le-am citit azi pe site-ul Ariannei Huffington, sunt etic, dupa parerea mea, de promovat.

Eu am insa inca dubii fata de efectivitatea mai larg consistenta si, mai ales, pe termen lung consistenta a promovarii ideilor in principal etic utile prin mass-media, daca nu stii cum sa folosesti in mod cat se poate de abil aliantele de convenienta cu promovarea de bunuri de larg consum. Am impresia ca exista niste bloggeri scandinavi care se gandesc la acest lucru in acest moment, dar este un drum destul de dificil, plus ca nu toata lumea functioneaza dupa aceleasi principii ale aceleiasi etici, deci, orice ai face, vei risca sa cazi in posibilele capcane ale prozelitismului.

Norvegieni

Nemairezistand la regimul ascetic din ultimele 10 zile, (nici ala alimentar, nici ala sexual), si fiind si oarecum stimulat vizual-intelectual mai mult decat de obicei, din cauza ca ma uitasem in week-end la niste filme despre relatiile oamenilor cu vampirii, ieri, de la serviciu m-am dus direct la bar, si, odata ajuns acolo, direct la etajul pt. gay. In Norvegia, unde nu este promovata discriminarea in functie de orientarea sexuala, multe baruri gay au un etaj pt. populatia generala, care include, bineinteles, si gay si ne-gay, si un etaj pt. populatia deosebit de gay, unde, in realitate, de obicei gasesti mai mult transvestiti decat gay-gay.

In timp ce englezilor gay si italienilor gay le place mai mult etajul pt. cei deosebit de gay, americanii gay de obicei se aduna la etajul destinat populatiei generale gay si ne-gay, iar balcanicii gay sunt, in mod previzibil, destul de dezorientati, si se tot urca si coboara pe scara dintre etaje, pe ei, de obicei gasindu-i, daca esti interesat, mai frecvent, pe trepte.

Pe norvegieni si alti scandinavi nu am indraznit pana acum sa ii urmaresc sau sa ii observ prea indeaproape, deoarece nu ma consider inca indeajuns de pregatit din punct de vedere cultural sa interactionez din punct de vedere social cu ei. Fiind insa destul de devreme, ieri la ora aia, pe la 5 PM, barul era plin, pe ambele etaje, de finlandezi care erau deja atat de beti incat nici ei nu mai stiau si/sau nici nu-i mai interesa sa stie daca sunt sau daca sa se comporte gay sau ne-gay.

Deoarece eu am nostalgii legate de oamenii gay de origine finlandezo-suedezo-americana, desi din astia nu sunt prea multi in Norvegia, eu am incercat, totusi, plin de speranta, si in general optimist din fire, sa gasesc pe unul care sa aduca macar asa de departe cu Karl, si care sa aiba alcoolemia mai mica decat 2 la mie, adica, mai precis, care sa fie cat de cat in stare sa urce si, preferabil, sa si coboare pe trepte, tinand intr-o mana, (preferabil, insa nu obligatoriu, cea nedominanta), un pahar plin de alcool fara a-i varsa continutul, totodata fiind in acelasi timp, capabil sa isi utilizeze cealalta mana, (preferabil, insa nu obligatoriu, cea dominanta), pentru gesturi de comunicare potential social utile, nu numai pentru a-si mentine echilibrul.

Am avut, ca de obicei in general in viata mea, noroc, deoarece l-am revazut pe unul pe care il mai vazusem o data pe acolo inainte, si care, desi nu seamana cu nimeni care sa-mi aduca aminte mie personal de cineva anume, si desi e norvegian, mi s-a parut mai putin intimidant deoarece mi-a zambit, aparent bucuros sa ma revada, ceea ce de obicei mie nu mi se intampla prea des, drept care i-am estimat alcoolemia la in jur de 1,2-1,6 la mie (in functie de toleranta la alcool pe care inca nu i-o cunosc, mai probabil 1,4 la mie, tinand cont de ce am observat eu pana acum in ceea ce priveste media tolerantei generale la alcool din Regatul Norvegiei, inclusiv specificul enzimatic hepatic genetic national).

Asta e sofer de tir de meserie, asa ca era probabil, daca se tine la curent cu trendurile si standardele internationale ale sindicatelor si organizatiilor de soferi de tir profesionist, sa fi fost si usor intoxicat cu amfetamine, insa, fiind sindicalist norvegian, deci nesimtindu-se obligat sa lucreze mai mult de 37,5 ore/saptamana si sa parcurga un numar excesiv de kilometri zi si noapte ca sa-si plateasca datoriile, nu contribuia, prin urmare, probabil, la un risc deasupra mediei de a avea nevoie de cantitati impresionante din aceasta grupa de substante deosebit de periculoase care, in afara de psihoza, pot cauza si caderea dintilor si stricarea tenului.

Eu in general respect soferii profesionisti, deci inclusiv si pe cei de tir, mai ales daca au experienta de a conduce pe drumuri si sosele periculoase, mai primitive si/sau in conditii meteorologice defavorabile, cei originari din America de Sud indeplinind cu succes prima conditie, iar romanii si norvegienii pe ambele. Totodata de un sofer de tir este mai putin probabil sa risti sa te atasezi pe timp indelungat, cum s-ar putea intampla in cazul unui sofer de taxi, sau sa ti se franga inima, cum s-ar putea intampla, din fericire, insa, mult mai putin probabil, in cazul unui sofer de Formula 1.

Deci, am evaluat riscul general ca fiind mai mic decat potentialele avantaje, si m-am decis sa-i zambesc si eu. Dupa aia m-am imbatat, deoarece eu ma imbat destul de usor din maxim 1 1/2 pahare de alcool, si nu mai tin minte exact in detaliu ce s-a intamplat, dar, in general, pot sa raportez, revenit acum, dupa aproximativ 12 ore, care au inclus si 6 de somn, la o stare de sobrietate, si, simtindu-ma in siguranta, in propriul meu apartament, din fericire, de unul singur, ca nu ma doare capul, si nu ma mai simt asa de anxios, si, prin urmare, o fi fost o experienta normala, de intensitate medie comuna, in general satisfacatoare, si ca degeaba imi faceam eu atatea probleme despre interactiunile sociale cu norvegieni, ca sunt si ei, la urma urmei, oameni ca toti oamenii, mai ales, bineinteles, soferii de tir dreptaci.

La arest

Ieri am avut o zi extraordinar de stresanta la serviciu, deoarece, terminandu-mi treaba autentica in numai 90 de minute, si neavand chef nici macar de Internet, si nici imaginatia necesara pentru a scrie poezii, m-am simtit mai toata ziua exact ca la arest. Nu am reusit niciodata sa trag un pui de somn la serviciu si nici in diferitele mijloace de transport pe distante lungi, si ii invidiez un pic pe oamenii care pot face asa ceva, deoarece, dormind, nu resimt constient claustrofobia respectiva.

Asa ca, inevitabil, mi-am amintit si eu de ocazia cand am fost chiar real arestat o data...desi, din fericire, atunci, pentru mai putin timp decat cele 6 ore infioratoare pe care le-am petrecut ieri la birou.

Desi nu le-am povestit o vreme parintilor mei despre acel episod cu adevarat neplacut, nu am rezistat o data, in timpul unei certi familiale, sa nu le reamintesc ca, totusi, sunt si eu doar un om supus erorii, nu inger-android potential perfect functional, asa cum mi se pare ca au ei impresia cam nerealista despre mine, si le-am azvarlit, cu cruzime si in mod total neetic, in fata, povestea despre episodul cand chiar mi s-a pus, fara sa fiu intrebat daca o doresc in mod special, si fara nici o intentie de a-mi oferi placere sexuala, o catusa reala la incheietura mainii stangi.

Spre uimirea mea, mama si tata, poate deja obisnuiti cu tendinta mea isteric-dramatica de a exagera diverse lucruri, mai ales cand sunt motivat de o dorinta impulsiva de a capata sume importante de bani de la ei, chiar au refuzat atunci sa ma creada ! Am mai incercat, de atunci, de vreo doua ori, chiar nemotivat de dorinta de a obtine ceva material in mod special de la ei, sa le spun ca a fost totusi adevarat, insa au refuzat si atunci sa ma creada ! Intr-adevar, mi-am dat seama, parintii au o capacitate semnificativa si uneori chiar nelimitata de a nega realitatea cea mai evidenta, daca este real neplacuta, in legatura cu copiii lor, si de aia probabil se spune adeseori despre ei ca sunt, in general, iertatori.

In orice caz, doresc sa remarc ca NU este bine sa fii arestat, din orice motiv, chiar si presupus de dizidenta considerata poate etica de o anumita parte a societatii, si, prin urmare, NU recomand nimanui sa se comporte in asa fel incat sa fie arestat. Ma grabesc sa spun ca in cazul meu NU a fost vorba de nici o dizidenta, ci doar de o simpla razie pe cand mai era inca in vigoare Art. 200, si ca, intr-adevar, politia a avut atunci dreptate sa ma aresteze, in fond indeplinindu-si cu competenta si profesionalism functia de a ma proteja atat pe mine, cat si societatea de mine, deoarece eu personal nu aveam ce cauta acolo, in acel anturaj de tip gay speakeasy din era Prohibitiei din SUA, si ma si comportam in acel moment total social necorespunzator, plus ca am facut si un gest ce putea fi in mod realist interpretabil ca fiind oarecum amenintator fata de politie, cand am ridicat mana drepta in care tineam o posibila arma reprezentata de un breloc cu chei, si am mai si rostit, incruntandu-ma, cateva cuvinte ostile, de genul "hai, sa te vad acum ca indraznesti sa pui mana pe mine", in timp ce un politist se apropia de mine !

Totodata nu am absolut nici o plangere de consemnat in legatura cu comportamentul politistilor fata de mine, desi am avut impresia ca cel care mi-a pus catusa mi-a zambit in clipa aceea intr-un fel care mi s-a parut atunci usor sarcastic, aratand probabil involuntar fata de mine un moment de neprofesionalism total uman perfect explicabil, insa, absolut toti politistii cu care am avut eu personal de a face in toate etapele acelui episod, s-au comportat si au vorbit in mod competent profesional cu mine. Plus ca, probabil din cauza ca politistul care mi-a pus catusa din 2 miscari deosebit de facile si indemanatice, atestand o indelungata experienta si un antrenament la zi, si-a ingaduit sa-mi zambeasca in acel moment, nici nu mi-au luat ulterior in evidenta faza cu brelocul si nu au consemnat ca as fi rezistat cumva in mod necorespunzator la arest.

Mie personal, ca ulterior profesionist angajat intr-o corporatie pentru servicii de securitate aliata cu politia, chiar imi face placere sa-mi amintesc, ca, facand atunci pe clovnul, (postura care de obicei nu imi reuseste, si pentru care, fiind copil unic, nu am aptitudini reale, si prin urmare, in general, o evit), sa reusesc sa difuzez macar o data in viata anumite tensiuni sociale si sa contribui la dialogul si dezvoltarea colaborarii inter-servicii profesionale de ordine, paza si siguranta.

In legatura cu posibilele consecinte neplacute ale arestului meu cauzat de comportamentul meu criminal antisocial, am avut, atunci, ca de obicei, atat norocul prostului si incepatorului, cat si pilele necesare sus de tot, pe vremea aceea, la MAI + SRI (mai precis, contraspionaj-filaj, unde lucra tatal unui cunoscut de-al meu care imi era intr-o oarecare masura obligat, desi eu preferam sa ma gandesc ca era poate macar un pic indragostit de mine, si de aia l-am sunat, disperat atunci, tocmai pe el, in acel moment de descumpanire si restriste), de a mi se ierta acel incident si de a scapa doar cu un avertisment, situatie pentru care imi exprim inca o data cat se poate de sincer remuscarea, cat si asigurarea ca am sa fac tot posibilul sa nu se mai intample niciodata sa ajung eu personal vreodata in postura de a ma afla in conflict cu politia, in nici una din tarile in care mi-o fi dat sa traiesc, (fie in interes de serviciu, fie in vacanta, fie, mai frecvent, in ambele ipostaze), mai ales ca eu sunt in continuare interesat de a conlucra in mod cat mai apropiat cu colegii care activeaza in acest moment in serviciile de prima linie de protectie sociala in cadrul aceastei profesii autentic stresante.

Doresc sa atrag totodata atentia ca, dupa anul abrogarii Art. 200, si restructurarii aproape concomitente a functionarii SRI, si a diminuarii consecventiale a riscurilor de coruptie in agentiile de securitate interna si de law enforcement, (cam in acelasi mod in care s-au intamplat lucrurile dupa abrogarea Prohibitiei in SUA), NU mai merge, in nici un caz in faza arestului de catre politie, cu pile din alea de care am avut eu oportunitatea sa ma folosesc pe atunci, asa ca recomand absolut tuturor sa fie cat se poate de cuminti si sa nu se comporte in mod antisocial.

O alta detasare

Gata. Dupa aceste ultime posturi despre teme sociale bulimic utilizatoare de limba romana, m-am decis ca este momentul sa desprind si fotoblogul lui Costin Comba din blogroll, repet, NU din cauza ca sunt suparat sau ca nu-mi place ceva de acolo, dar deoarece ma pierdeam in visari ineficiente inutile dand click-uri nostalgice si compulsive catre sfera de interes cultural romanesc pe alte linkuri ale altor blogeri care utilizeaza limba romana, de care eu, totusi, nu am uitat ca mi-am planificat sa incerc sa ma desprind, desi recunosc ca va fi un proces de durata !

Desi am uitat total de Yom Kippur, ziua "ispasirii", observ ca totusi, printr-o coincidenta ale carei circumstante poate numai D-zeu putea sa mi le creeze, am respectat cu sfintenie interdictia de a avea relatii sexuale, m-am destainuit public in mod ispasitor si autocritic despre anumite faze comportamentale legate de acest fel de activitati prin care am trecut si eu, nu numai altii, de-a lungul anilor, de facut baie nu am facut deoarece nu m-am intalnit cu nimeni important si macar in week-end-uri din astea vreau si eu sa scap de tortura dusurilor cu 4 minute apa calda si 2 minute apa rece, de parfumat nu m-am parfumat, de facut treaba/curat in casa nu am facut, si de odihnit m-am odihnit destul. Nu am respectat postul alimentar, insa eu nu respectam nici posturile crestine, si pot acum sa rationalizez ca as putea capata chiar o derogare valabila de la acest fel de restrictii din cauze medicale, avand in vedere tulburarile de alimentatie de care sufar despre care deja m-am spovedit. La sinagoga nu m-am putut duce deoarece nu exista nici una reala in orasul in care locuiesc, plus ca inca nu am inceput procesul oficial al convertirii mele la religia iudaica reformata/progresista, si am zis ca eu asa ceva NU am de gand sa fac in mod virtual on-line.

Singura data cand am fost eu personal la o sinagoga reformata a fost in SUA, si singura data cand am vorbit eu in mod real cu cineva din afara familiei mele despre dorinta mea de convertire a fost, in mod previzibil, cu un sofer de taxi, care, in loc sa ma duca pe drumul cel mai scurt catre casa, m-a dus mai pe ocolite, prin preajma cimitirului evreiesc (sefardic) din Bucuresti. Eu habar nu aveam pe unde eram si ma uitam nelinistit in jur si la contorul care incepuse sa treaca de 10 lei, si deodata am vazut asa o gradina inconjurata de un zid cu o poarta care mi-a placut si m-a facut pe moment sa uit de griji, si l-am intrebat pe sofer ce loc e ala, si el mi-a zis, si pe urma si-a cerut scuze ca o luase mai pe ocolite dar credea ca drumul va fi mai putin aglomerat, si eu i-am zis ca nu-i nimic deoarece mi-a placut drumul, ca oricum nu avusesem ocazia pana atunci sa vad acel loc din acea parte de oras care imi adusese momentan acea liniste sufleteasca.

Dar eu nu acolo am de gand sa ma intorc ca sa ma las inmormantat, ci am sa continui sa fac tot posibilul ca, dupa moarte, sa fiu cremat si sa mi se raspandeasca cenusa peste oceanul Pacific, indiferent in largul carui tarm. Intr-un fel si de aia as dori sa ma casatoresc si sa am un copil, ca sa aiba cine sa imi indeplineasca si mie aceasta dorinta, ca daca ma bazez pe stat nu cred ca o sa-i pese atat de mult de ce doresc eu, si parca vad ca o sa-mi trimita cenusa in largul vreunui fjord inghetat si furtunos din Atlantic in loc de locul meu preferat, totusi, mai scump.

Tip Top

Daca tot am scris atatea despre mine in ultima vreme, ma simt compulsiv obligat si consider ca este totodata si etic si just sa povestesc si despre pierderea virginitatii mele ca realizator-actor de top. Aceasta nu a survenit in mod planificat, ca pierderea virginitatii mele ca bottom la varsta de 17 ani, ci efectiv a fost o instanta de oportunitate, intamplandu-se cand aveam vreo 22 de ani, dupa ce renuntasem la armata, si dupa o perioada de antrenament preliminar efectuata cu ajutorul fostei mele prietene, cu ajutorul careia m-am convins ca este total OK, cel putin in ceea ce ma priveste pe mine, sa fii, macar din cand in cand, si activ, nu numai pasiv.

Trebuie sa spun ca, desi in general, daca este vorba de sex anal, pana acum cel mai des eu am participat ca bottom, desi nu particip la asa ceva daca nu ma simt macar in siguranta cu eventualul partener, si, in general, eu prefer, cand este vorba de un asemenea grad de intimitate, sa fiu cat de cat oarecum indragostit, si/sau atasat, nu numai atras sexual, de persoana respectiva. Dar, deoarece eu, avand ADHD, sunt de obicei neatent la diversi stimuli din jurul meu, si avand totodata trasaturi accentuate de personalitate narcisiste, imi este greu sa ma indragostesc foarte des, si, in plus, fiind si risk adverse prin natura, nu pot sa ma simt nici in siguranta prea des cand este vorba de diversi parteneri sexuali.

Evolutia mea catre versatilitate mi s-a parut potrivita si naturala, fiind ajutata poate si de faptul ca, in ceea ce priveste aspectul meu exterior, arat cat se poate de banal si total neremarcabil, nici excesiv de efeminat, nici excesiv de "macho", iar in ceea ce priveste aspectul meu interior, chiar imi face placere sa ma consider, om fiind, oarecum complex si functional adaptabil.

Oportunitatea s-a ivit si la momentul psihologic potrivit, atat din punct de vedere al varstei cat si al istoriei mele personale, cand imi mai trecuse socul initial legat de trauma suferita cand fusesem agresat de acel psihopat cand aveam 18 ani, si totodata simteam nevoia sa devin si eu mai "hotarat", in relatiile mele cu alti oameni. Vrand-nevrand, eram antrenat si eu, ca mai toata lumea, catre etapa adultului tanar, si imi era foarte clar ca, pe de o parte, nu ma voi indragosti eu prea curand de un barbat din Bucuresti, Romania, anul 2002, desi acum acest lucru imi devenise total legal permisibil, si pe de alta, nu prea existau sanse realiste ca eu sa raman monogam intr-o relatie heterosexuala cu fosta mea prietena prea multa vreme.

In plus, mi-am permis si eu un mic moment de schadenfreude cand partenerul de oportunitate ivit tocmai la momentul potrivit era de meserie medic, deoarece eu deja determinasem ca in randul acestor profesionisti, carora de altfel eu le-am purtat dintotdeauna un autentic respect, se afla, totusi, din pacate, un procent semnificativ deasupra mediei, (posibil chiar cel mai mare, comparand cu alte profesii), de homofobi.

(Homofobia medicilor nu poate fi total condamnabila deoarece este in mare parte explicabila, si nu este de loc un fenomen restrans la Romania, ci apare, dupa cum mi-am dat treptat mai tarziu seama, si in alte tari dezvoltate din zona iudeo-crestina mai familiara mie, cu exceptia Scandinaviei- valabil pe generatiile de medici cu varste sub 55 de ani- detaliu ultim pe care l-am descoperit chiar cu placuta surprindere deoarece chiar nu ma asteptam la el, si chiar nu avusesem nici de unde sa primesc prea multe informatii credibile despre aceasta pana cand nu am sosit eu fizic personal aici.

In Norvegia, insa, homofobia curenta a populatiei generale mie mi se pare usor mai ridicata decat media Scandinavia- care la randul ei mi se pare oarecum apropiata de media Australiei sau Canadei- si, prin urmare, mai ridicata si decat media Europei de "Vest", apropiindu-se in mare de media generala din SUA. Aceste observatii ff generalizatoare si posibil chiar injuste sunt doar niste estimatii grosiere de nivel observational personal si nu trebuie luate prea in serios in acest moment, mai ales ca efectiv mi-e lene sa explic pe ce ma bazez cand le-am facut.)

Inapoi, in legatura cu ocazia partenerului medic roman din 2002, care mi-a oferit oportunitatea de a reusi sa actionez si sa functionez ca top in mod reciproc total satisfacator, deschizandu-mi calea catre complexitate si versatilitate in incercarile mele de a-mi indeplini sarcina principala a etapei de dezvoltare a adultului tanar de a stabili relatii, (preferabil autentice si mature), intime cu diversi semeni din societatea din jur, pot sa povestesc ca a survenit in mod total natural si spontan, deoarece, dupa ce eu i-am oferit, ca de obicei, sex oral de tip consolator, induiosat de stresurile lui personale de a fi casatorit cu o sotie tot medic cam cicalitoare si de a trebui sa participe la educatia fiului sau de 2 ani, cam neastamparat in mod natural, el m-a rugat direct sa o fac, daca tot paream fiziologic pregatit pt. acest lucru.

Deoarece il apreciasem ca fiind competent de a lua acest fel de decizii, el nefiind in acel moment intoxicat cu alcool, avand si varsta legala necesara, plus totodata functionand, din cate auzisem eu, la nivel competent intr-o profesie deosebit de complexa, am simtit ca era OK sa ii fac pe plac. Evident, ma simtisem si eu flatat de perceptia lui ca as avea si eu cat de cat competenta functionala in aceasta postura, desi, in realitate, eu chiar si pana in relatia cu fosta mea prietena, evitasem pana atunci sa penetrez cu penisul meu cavitatea din zona ei genitala de prea multe ori, si, desi stiam ca penisul functioneaza destul de bine si asa, inca nu prea eram foarte sigur daca chiar merita efortul, plus ca aveam si oarecare scrupule sa nu devin cumva prea agresiv, si inca tocmai fata de un medic deja si asa stresat atat de munca sa cat si de viata lui personala.

Am luat-o destul de prudent si incet la inceput, pana cand mi-am dat seama ca este de fapt de vreun milion de ori mai misto decat ce-mi inchipuisem eu pana atunci, si, deoarece el ma tot ruga in continuare sa fiu chiar mai agresiv, totul s-a terminat cu deosebit succes. Si uite-asa mi-am pierdut si eu virginitatea ca top, si am fost deosebit de usurat sa remarc ca pentru a functiona util si totodata placut in acest mod, nu trebuia sa fiu neaparat indragostit de partener, ci sa am doar pur si simplu o oarecare motivatie sa ii fac placere in acest fel.

Iar pe urma, la numai cateva sapatamani dupa aia, am avut si norocul neasteptat chiar sa fiu destul de atras de un alt medic tanar, pe care, din cauza ca nu era nici casatorit, am indraznit chiar sa il propozitionez ca top, ceea ce nu credeam ca voi avea vreodata curajul sa o fac vreodata, si cu el chiar m-am intalnit de mai multe ori, si a fost o perioada foarte misto, si nu mi-a mai pasat de atunci nici de homofobie.

De Eric am fost indragostit si atras sexual ca bottom. Insa singurii de care chiar am fost indragostit si fata de care am fost totodata atras sexual in mod complex cu fiinta mea integrala si integrata, atat ca top, cat si ca bottom, si in toate felurile si limbile posibile din lume, au fost de fapt doar 2: d.r., cand aveam 16 ani, si, acum, Hector...desi stiu ca sentimentele mele fata de ei au fost si sunt in mare parte proiectii-iluzii ale anumitor nevoi narcisiste de identificare ale mele, in primul caz de identificare fata de mine insumi ca homosexual, in al doilea de identificare ca imigrant de generatia I in Norvegia, si, prin urmare, din nefericire, cel putin in acest stadiu, si, din pacate, statistic previzibil, nici probabil mai tarziu, nu reprezinta o dragoste adult matura dezirabila, care este, de altfel, probabil destul de rara, mai ales cea de genul careia se si intampla sa se nasca de la prima sau a doua vedere, si se si imbunatateste si se maturizeaza o data cu trecerea timpului, asa cum ne povestea ca este totusi posibil, pe cand inca era in viata, optimist, idealist, artist talentat constiincios, dl. Steve Jobs.

Prin urmare, eu deja stiu ca, desi sunt extraordinar de indragostit de Hector, si deja stiu ca este destul de probabil ca imi voi petrece, in mare, luna noiembrie oferindu-i cat mai mult oral sex, luna decembrie penetrandu-l de cat mai multe ori este posibil, si luna ianuarie, invitandu-l pe el sa ma penetreze, daca ma va dori in acest sens, (lucru de care nu sunt inca sigur, insa fata de care sunt si raman in continuare total disponibil in ceea ce-l priveste pe el), nu cred ca Hector este cel cu care voi avea in final o relatie matura cat mai indelungat posibila si o posibila casatorie. Cred ca m-am intalnit cu el prematur pentru acest lucru, nu il cunosc inca indeajuns de bine, si nici nu stiu daca imi va permite sa il cunosc foarte bine, astfel incat sa putem ajunge amandoi la o decizie consensuala cat de cat rational competenta de a ne maturiza, macar o vreme, impreuna.

Iar povestile experientei d-lui Steve Jobs, asa cum au fost ele relatate de dansul personal, insotite de anumite indemnuri fata de tanara generatie, mie personal mi se par aplicabile numai in cazul subsetului de oameni artisti autentici talentati constiinciosi, care sunt, realist, in numar foarte foarte restrans pe lumea asta, si din care eu personal cu siguranta nu fac parte, si, din fericire, desi, ca norvegian din vest, are anumite tendinte de aspiratie personala artistica, si, este totodata, in ciuda acestui lucru, un profesionist autentic constiincios, nu face nici Hector parte.

Noi doi, adica Hector si cu mine, vom trebui sa ne descurcam cumva si la nivel rational, din 2012 incolo, insa este mai probabil, imaturi amandoi inca fiind, eu mai mult acum din punct de vedere personal circumstantial, el poate mai mult socio-cultural, sa nu putem depasi impreuna bariera emotional-afectiva, sa ne traim relatia doar la faza inevitabil temporal limitata a acestui nivel, si, apoi, dupa cei aproximativ 2 ani de durata maxima mai des intalnita, sa ne continuam drumurile in viata mai departe, fiecare dupa propriul destin.

Eu, Hector, sa stii de pe acum ca pe al meu personal m-am decis sa mi-l construiesc caramida cu caramida, deoarece stiu deja cat de lenes sunt din fire, de cat de usor ma pot complace in reverii ineficiente, si de cat de mult antrenament pentru efort sustinut real am nevoie astfel incat sa imi pot indeplini planul de a ma casatori in 2015, si de a-mi putea permite sa incep sa planific si soarta unui viitor copil, care ar putea in mod real sa depinda in mare masura de propria mea maturitate, dar si de maturitatea viitorului meu partener, luptand tot acest timp, sper, amandoi, atunci, impotriva statisticii, beating the odds, cu alte cuvinte. Chiar daca va fi un efort in ultima instanta inefectiv si posibil considerat, la bilant, inutil, cel putin eu voi putea sa-mi zic atunci, "at least I tried", "at least I really think I did my best". Din cate imi dau eu seama, cred ca acest tip de efort tie iti va veni mai usor, insa nu stiu cat de motivat vei fi pentru acest lucru, si daca iti va permite tendinta ta artistica sa il depui si in ceea ce priveste viata ta personala, nu numai, din datorie, la serviciu.

Regimuri (dificile)

Introducere:

Nu-mi face deosebita placere sa scriu acest post deoarece nu imi place sa reflectez asupra defectelor si maladiilor mele, insa m-am gandit ca este etic sa scriu si despre tulburarea mea de alimentatie. Fac asta si just in case m-o cauta/gasi Hector pe Google. Lui Nelson nu a trebuit sa ii povestesc chestiile astea, deoarece el este foarte bine pregatit din punct de vedere profesional, si este si american, asa ca imi daduse mai mult ca sigur un background check detaliat, si stia deja tot ce trebuia sa stie despre mine inainte sa ma abordeze pentru prima oara atunci, in bar. Pe Mikey l-am abordat eu si i-am spus direct ca nu doresc sa ne cunostem prea mult dincolo de straturile epidermice si mucoase superficiale, asa ca, britanic comun INCA susceptibil la infiltratie fiind, a acceptat, oarecum imprudent, dupa parerea mea profesionala, desi suntem din tari aliate NATO, imediat, fara sa imi dea nici un background check.

Norvegienii opereaza un pic altfel, si este parerea mea aproape definitiv concluziva ca, datorita culturii sistemului birocratic impamantenit in ultimele 4 decade, sunt cam lenesi re. problemele de securitate, si trebuie sa le oferi de multe ori informatii mura in gura, insa, din cauza culturii specific nationale, sa le si prezinti si in asa fel incat sa fie deschisi catre a le primi. Operativii din teren, de genul profesionistilor ca Hector, sunt de nivele de pregatire si experienta variabile, nu prea standardizati in stil american, calitatea lor profesionala functionala generala depinzand inca destul de mult de calitatile native individuale ale fiecaruia, probabil deoarece instructorii lor tind sa fie prea liberal permisivi/indulgenti, si lenesi la randul lor, functionand in acelasi sistem cu deficiente birocratice. Hector e mai bun decat media.

Cuprins:

Deoarece m-am decis sa slabesc cat pot de mult pana la picnicul de la sfarsitul lui octombrie in care mi-am pus atatea sperante in legatura cu relatia mea cu Hector, m-am decis sa tin regim. Si asa nu prea am pofta deosebita de mancare zilele astea, dar totusi am remarcat ca nu am pierdut nici un kilogram de cand m-am indragostit. Desi dulciuri efectiv nu mai pot sa mananc absolut de loc, nu am mai avut pofta nici de fructe sau legume, prin urmare am mancat mai mult senvisuri cu cascaval, si painea si cascavalul au destul de multe calorii. Plus ca am baut mai des cafele Starbucks, care totusi contin zahar si lapte, fiindu-mi lene in ultima vreme sa-mi incalzesc apa ca sa-mi fac singur cafea instant, pe care o pot bea si simpla. Nu mai zic ca mi-am injumatatit exercitiul fizic deoarece evit activ sarcinile de serviciu care m-ar putea obliga sa ma mai deplasez in apropierea zonei unde exista posibilitatea sa patruleze Hector, iar in zona opusa nu am unde sa-mi gasesc de lucru ca sa ma deplasez, deoarece este un teren viran.

Eu cred ca doar pe la 16 si la 26 de ani m-am invartit in jurul greutatii ideale. Intre 17 si 18 ani, cam atunci putin inainte si dupa ce ma decisesem sa imi pierd, in mod cat se poate de planificat, virginitatea, am avut o perioada anorexica restrictiva, probabil deoarece eram atat de obsedat sa mentin un control riguros asupra propriului meu corp si asupra propriului meu destin, de s-a speriat mama si m-a dus la doctor. Doctorita pediatra, in mod oarecum nejustificat, dupa parerea mea, i-a zis ca o sa-mi treaca de la sine, desi probabil ca ar fi trebuit sa imi dea macar o trimitere de tip "just in case" la psihiatrul de copii si adolescenti. In mod realist insa, cred ca acel medic pediatru, care avea totusi destul de multa experienta, si care ma cunostea bine de cand eram bebelus, a evaluat conditia mea ca fiind de grad de severitate usor-moderat, astfel incat, in mod realist, un psihiatru de copii si adolescenti specializat in tulburari de alimentatie nu prea avea la ce fel de servicii adecvate din Bucuresti sa imi ofere, la randul lui, trimitere atunci.

Intre 18 si 19 ani, dupa ce am fost agresat de psihopatul ala, am avut o perioada in care m-am ingrasat deoarece nu prea mai ieseam din casa si mancam, in episoade adesea bulimice, mai mult comfort food de tip gris sau orez cu lapte si piureu de cartofi. Atunci stiam eu ca trebuia sa merg la psihiatru, si nu numai din cauza tulburarilor de alimentatie, dar si din cauza ca fusesem chiar periculos de deprimat in mod acut imediat dupa trauma, si chiar avusesem idei suicidare grave reale in ziua aia cand s-a intamplat agresiunea, asa ca, dupa ce am fost personal salvat de probabil un inger, chiar poate din serviciul lui Gabriel, am luat eu intiativa personala sa ma duc la psihiatru. Insa, ca un idiot, nu am avut curaj sa ii povestesc nici cine eram eu, nici ce se intamplase, nici sa ii descriu simptomele in mod detaliat, asa ca nu m-a trimis nicaieri si a zis si el ca nu am nimic grav.

Noroc ca am avut ocazia sa ma duc in Hawaii o vreme, si asa, am putut sa ma simt si eu, dupa o perioada, mai bine. Si acum tin minte cum ma simteam cand ma uitam de la balconul hotelului Hilton Hawaiian Village la minunatia din jur, si, din pacate, aveam din nou impulsul sa ma arunc de la etaj, desi stiam ca era total interzis, neetic, si ilegal sa fac asa ceva. Tin sa ii multumesc din inima soferului de autocar din Honolulu care m-a vazut cat de trist eram, si m-a rugat doar sa incerc sa ma relaxez, sa ma deschid catre frumusetea din jur, si sa incerc sa uit, acolo, in Paradis, de gandurile impovaratoare. Sunt sigur acum ca nu numai frumusetea naturii si nu numai bunavointa vreunui inger pazitor, dar chiar datorita contactului real uman cu acel om binevoitor, in care mi-am permis in sfarsit sa am incredere, poate pentru ca era un ghid total strain de mine, si deoarece eu, la randul meu, port deosebit respect fata de soferii care sunt si ghizi profesionisti, am reusit sa incep sa ma simt mai bine.

Intre 19 si 22 de ani am inceput iar sa slabesc, trecand iar printr-o perioada cu perioade de sentimente de vinovatie, alternand cu perioade de indragostire, cu nevoia proprie fiecarei perioade fie de a mentine un oarecare sens de control, sau de a ma agita mai mult fara nici un rost, si, tinand-o tot asa, intre 22 si 25 de ani iar ajunsesesem sa fiu mai slab decat ar fi trebuit. Abia dupa ce i-am comunicat cat se poate de clar fostei mele prietene ca eu NU ma voi casatori niciodata cu o femeie, am putut sa ma mai linistesc si eu, si mi-am reatins greutatea ideala la 26 de ani.

Dupa aia m-a inselat dobitocul de Eric si iar am trecut printr-o perioada de fluctuatii de greutate corporala, intai slabind rapid si vertiginos, si dupa aia ingrasandu-ma la loc. Cand am ajuns in Norvegia eram mai gras decat voiam sa fiu. In primele luni mi-a pierit cu totul pofta de mancare si am slabit, pe urma, dupa luna a 6-a, din cauza stresului acumulat, am inceput sa manac mai multi carbohidrati si iar m-am ingrasat, iar acum, vreau din nou sa ajung la greutatea ideala, deoarece consider ca o merit.

Insa o parte din adaptarea mea aici in aceasta tara straina a constat din invatarea fortata a faptului ca trebuie sa ma resemnez ca imi este realist imposibil sa am control chiar atat de deplin asupra TOT ce ma inconjoara, deci acum nu-mi mai pot folosi mecanismul patologic anorexigen anterior in mod util. Acum sunt nevoit sa depun efortul de a ma gandi la un regim alimentar, lucru pe care eu inainte nu l-am facut niciodata, preferand sa ma las in voia valurilor diverselor substante chimice din creierul meu.

Desigur ca, in mod ideal, ar trebui sa imi fac si un program de exercitii fizice, lucru care mi-a fost recomandat, pe buna dreptate, in mod preventiv total competent profesional, si de medicul meu de familie, inca din primele luni ale sosirii mele in Norvegia. Dar mie mi-e lene sa fac sport, si nu am mai facut nici un sport in mod regulat de la vreo 26 de ani incoace.

Cand eram mic si pana cand am terminat liceul am facut inot destul de regulat si mai mergeam si in drumetii ocazionale la munte, unde am avut ocazia sa invat si sa calaresc si sa schiez. Nu imi prea place sa practic sporturi de echipa, deoarece am tendinta de a ma simti in permanenta inadecvat si vinovat fata de co-echipieri.

In timpul facultatii m-am lasat in mod treptat de aceste obiceiuri sanatoase, si m-am apucat si de fumat. Tipul ala oarecum mai in varsta, insurat, cu copii, cu care am fost intr-o relatie intermitenta oglinditoare a relatiei mele cu Romania, m-a invatat sa fumez. (Tot el e ala care, desi i-am ararat atat bunavointa si indulgenta in mod nejustificat de lung, mi-a interzis in mod primitiv tipic balcanic sa ii povestesc eu personal ceva despre mine insumi, a neglijat total sa-mi dea background check competent mie personal, desi a facut-o in stil semi-incompetent de tip decadele 1980-2000 in ceea ce priveste familia mea, insa, in stil iarasi total balcanic, se astepta sa fiu intotdeauna gata pregatit sa ii facilitez proiectele personale, ba chiar sa ii fac si lobby, de cate ori avea nevoie de expertiza sau bunavointa mea fata de el.) El intre timp s-a lasat de fumat. Eu nu ma voi lasa probabil niciodata. Am incercat o singura data, a durat vreo 5 saptamani, si era sa ajung sa incep sa ma gandesc iar la chestia aia total ilegala si neetica, sinuciderea. Si acum tin minte ce extraordinar de repede am inceput sa ma simt iarasi bine cand m-am reapucat de fumat.

Incheiere:

Sunt aproape sigur ca de pe la 65 de ani incolo, in ciuda prudentei care in general ma caracterizeaza, am sa risc sa fumez tarand o canistra de oxigen dupa mine, si ca am sa fac repetate infarcte cardiace si accidente vasculare cerebrale care imi vor spori atat gradul de afazie cat si incapatanarea narcisistica inainte sa mor sufocandu-ma, panicat, in timpul unui episod de edem pulmonar acut. Insa am sanse mai mici de a dezvolta maladia lui Parkinson, care mi se pare mai inestetica, plus e adeseori insotita de depresie, conditie care, la randul ei, narcisist fiind, imi displace foarte mult, si nu consider ca mi se potriveste. De altfel nu am indeplinit niciodata criteriul de durata de tristete predominant consistenta, (minim 2 saptamani), pentru un episod depresiv major, iar anhedonic cred ca imi este constitutional absolut imposibil sa fiu vreodata.

Nu pot sa folosesc Zyban pentru a ma lasa de fumat prevenind riscul depresiei asociate, deoarece este contraindicat la persoanele care au anumite tulburari de alimentatie, sporindu-le riscul de convulsii epileptice, plus ca in cazul meu cred ca mi-ar putea cauza un episod iatrogenic hipomanic, sau, mai periculos, mixt, posibil asociat, iar, in mod riscant, cu idei suicidare, iar Chantix-ul sporeste el in sine, ca efect advers, riscul de aparitie a ideilor suicidare, asa ca mi-am gasit scuze destul de solide. In plus, mamei pot sa ii explic ca simt nevoia sa imi permit sa am si eu macar un viciu.