Pornind de la ideea care mi-a venit scriind articolul precedent, voi alcatui o lista de titluri de romane care mie mi-au servit drept semnale de avertizare demne de luat in seama chiar daca nu am citit romanul asociat acelor titluri, sau nu am vazut ecranizarea asociata unora din acestor romane cu titlurile lor cu tot.
M-am gandit ca pot initia si o leapsa cu cerinta catre cei ce o vor prelua de a mentiona minim 10 titluri de acest fel. Dintre aceste posibile titluri, ca exemplu, am mentionat deja in articolul precedent titlul Iluzii pierdute (Honore de Balzac), care pe mine m-a avertizat impotriva formularii unor asteptari exagerate in caz ca voi fi tentat de a vizita Parisul, dar poate si alte obiective turistice larg recunoscute, sau chiar sa imi formulez cine stie ce alte planuri de vacanta sau de viata, si titlul Marile sperante (Charles Dickens), care pe mine m-a avertizat ca e totusi recomandabil sa incerc sa imi formulez diverse sperante de-a lungul vietii, desi nu e cazul sa pretind si actualizarea lor, acest lucru fiind mai evident daca ne gandim la titlul original in lb engleza care nu este articulat hotarat, el traducandu-se mai exact prin Mari sperante, sau Niste mari sperante, nu Marile sperante.
Eu personal am sa colorez cu albastru titlurile romanelor pe care tin minte ca le-am citit integral sau a caror ecranizare am vazut-o tot integral, si cu rosu titlurile romanelor despre povestile carora nu am habar, insa titlul plus/minus cateva fraze sau secvente cinematografice in anumite cazuri mi-au fost de ajuns pt a ma informa in mod chiar uneori decisiv, insa acest lucru nu este obligatoriu pt cei care vor prelua aceasta leapsa.
1. Solaris (Stanislaw Lem)- despre caldura atractiva a legendei lui Icar, insa cu avertizarea fata de riscul ca ea sa aiba o actualizare de tip SF
2. Pe aripile vantului (Margaret Mitchell), mai precis Dus departe (imprastiat) de vant- aceeasi tema probabil cu Iluzii pierdute, insa insotita de un sentiment initial de plutire si libertate, care se risipeste incet incet pe masura ce imbatranim, per total probabil o carte ceva mai optimista decat Iluzii pierdute, care pare ca taie cheful oricui inca din tinerete, (ca de aia de fapt am si citit cartea asta si am vazut si filmul cu mare placere chiar de mai multe ori, spre deosebire de romanul Iluzii pierdute)
3. Tropicul cancerului (Henry Miller)- despre necunoscutele care inca insotesc si in zilele noastre maladia numita cancer, care pare ca se afla undeva destul departe, desi nu chiar in alta emisfera, din punctul nostru de vedere cultural mai comun europeean sau nord american
4. Ciuma (Albert Camus)- avertisment de tip soc deosebit de eficace pt respectarea regulilor de igiena si sanatate publica pt evitarea bolilor infectioase si a epidemiilor, in principal spalatul pe maini inainte de fiecare masa si cand venim de afara, spalatul fructelor si legumelor pe care avem de gand sa le consumam in stare cruda sau preparate superficial la calduri relativ mici, purtatul condomului in legatura cu orice relatii sexuale cu oricine, si alte practici pt safe sex, de ex evitatul activitatii de rimming imediat dupa ce ne spalam pe dinti, pt a evita orice posibile abraziuni gingivale, etc., (acest titlu cu adevarat maiestrit determinandu-ma pe mine personal in mod decisiv de a citi aceasta carte, si de a nu uita niciodata de regulile de baza care trebuie urmate in orice conditii pt mentinerea sanatatii, chiar si mult timp dupa ce am si uitat despre ce altceva mai putea sa fie vorba in acest roman)
5. Ispasirea (Ian McEwan)- o stare obligatorie dupa orice, deci un avertisment despre riscurile angajarii in prea multe activitati daca nu dorim sa ne caim si sa trebuiasca sa ispasim prea des sau chiar in continuu, (mie fiindu-mi deosebit de clar in acest caz ca nu e de loc nevoie sa citesc acest roman al caruit titlu pare ca spune chiar tot ce e important de a fi comunicat in mod educativ-informativ moral)
6. Barbatii sunt niste porci (Rodica Ojog-Brasoveanu)- propaganda feminista despre sexul masculin, (carte pe care am citit-o ca sa vad si eu despre ce e vorba si sa ma mentin in pas cu vremurile, si, desi pot sa spun sincer ca nu am aflat nimic deosebit de interesant in afara de titlu, deci nu m-am lasat total convins ca e chiar asa, in special in legatura cu barbatii cu inclinatie clar predominant heterosexuala, care dupa mine sunt cam ca niste ingeri sau semi-zei eroici intruchipati pe pamant total opusi notiunii de porc si totodata total inaccesibili mie personal, insa majoritar ocrotitori, aparatori, si milosi fata de mine, mai ales stiindu-se larg ca homofobii cei mai aprigi sunt in fond o minoritate reprezentata de niste oameni carora le e frica de propria lor sexualitate, putand fi la extreme chiar oameni cu inclinatie homosexuala sever auto-reprimata, m-am decis totusi ca pana la urma trebuie tinut cont si de aceasta perspectiva, ca altfel nu degeaba ar fi fost aleasa ca titlu de roman de catre o autoare chiar respectabila)
7. Fii si indragostiti (DH Lawrence)- despre importanta si semnificatia relatiei unui fiu cu parintii lui pt ulterioarele indragostiri si relatii erotice ale acestui fiu, (posibil valabil si pt fiice, insa ca de obicei nimeni nu baga in seama si psihologia persoanelor de sex feminin, si/sau, mai realist, cercetarea si descrierea mai amanuntita in mod posibil diferentiat sau chiar comparativ insa totusi stiintific organizat a acestei psihologii feminine e considerata o activitate posibil prea complicata si/sau chiar posibil ofensatoare, asa ca e lasata pe mana unor autori de literatura si diversi creatori de arta, sau, mai rau, chiar politicieni sau diversi propagandisti, care precis nu activeaza in maniera stiintifica riguroasa, chiar daca unii din ei pot fi de orientare politica pro-feminista)
8. O suta de ani de singuratate (Gabriel Garcia Marquez)- avertisment clar ca, orice am face, suntem singuri de-a lungul duratei unei vieti obisnuite si totodata, mai ales, trebuie sa ne asumam raspunderea pt propriile noastre actiuni si decizii de-a lungul acestei vieti, fara a ne baza prea mult pe diverse scuze in legatura cu predestinarea, (chiar si de ordin stiintific, deoarece stiinta adevarata nu e absoluta si e in continua evolutie), decat poate asa pt oarecare suport moral, insa nu intr-o curte de judecata serioasa, impartiala, etica, si competenta
9. Batranul si marea (Ernest Hemingway)- despre aparitia si evolutia speciei Homo Sapiens sapiens pe Terra, corpul omenesc fiind alcatuit in principal din apa sarata, Terra fiind si ea majoritar acoperita de apa sarata, primele forme de viata evoluand in apa marii si urcand ulterior catre uscat, etc.
10. Rosu si negru (Stendhal), mai exact articulat hotarat Rosul si negrul- despre importanta covarsitor de semnificativa a hazardului in viata oricarui om, inca din momentul conceptiei si pana in final, exact in culorile jocului de noroc larg cunoscut ruleta, care fusese introdus in Franta cu cca o generatie (30 de ani) inainte ca dl Stendhal sa scrie acest roman, desi desigur, cunoscand imoralitatea si riscul legat de participarea la diverse jocuri de noroc, a NU se utiliza si asta drept scuza pt cine stie ce decizii luate in viata
11. Blandetea noptii (F Scott Fitzgerald)- despre importanta odihnei recuperatoare printr-un program adecvat de somn, preferabil in timpul noptii, pt mentinerea unei stari optime de sanatate, implicit si riscurile de sanatate asociate activitatii de lucru in ture de noapte, sau a unui program neregulat de somn, de ex culcat tarziu dupa miezul noptii si trezit pe la pranz cand soarele straluceste de mult pe cer, etc., noaptea fiind considerata intr-adevar cea mai blanda, ocrotitoare si potrivita pt activitatile de odihna, cf bioritmurilor naturale ale organismului uman
12. Toba de tinichea (Gunter Grass)- avertisment despre pericolul politicienilor demagogi, desi pacat ca a fost scrisa cam tarziu
13. Portocala mecanica (Anthony Burgess)- despre tentatia omeneasca probabil inevitabila de a baga in gura si de a gusta pt explorare sau chiar consum a unor diverse jucarii alcatuite din materiale sintetice cu mecanisme artificiale, inclusiv de a consuma alimente cu componente artificiale, E-uri, modificate genetic, etc.
14. Legaturile primejdioase (Pierre Choderlos de Laclos) + Of Human Bondage (W Somerset Maugham)- despre riscul inevitabil legat de orice relatii inter-umane, fie ele personale sau profesionale, plus avertisment in legatura cu riscul participarii in activitati de tip BDSM fara a urma cat mai strict toate regulile de protectie necesare legate atat de calitatea functionala a echipamentului cat si de activitatea in sine, plus avertisment in legatura cu alegerea unor cariere sau a unor activitati de hobby maritime asociate cu necesitatea invatarii despre noduri complicate, (titlul celui de-al doilea roman parandu-mi-se, desi total intraductibil in vreun mod chiar si numai partial satisfacator, totusi atat de clar, incat nu am mai considerat necesar sa citesc si romanul asociat cu el)
15. In cautarea timpului pierdut (Marcel Proust)- insusi titlul lent-lenevos anunta activitatea de tip pierdere de vreme, considerata relativ social inutila insa posibil personal relaxanta, desi cu un oarecare grad de risc pt addictie, si/sau nostalgii urmate uneori si de remuscari sau ruminatii neplacute, de a ne angaja in activitati de memorialistica personala
16. Fratii Karamazov (Fyodor Dostoyevski) + Iosif si fratii sai (Thomas Mann)- repovestiri mai detaliate a unor povestiri biblice despre relatiile dintre diversi frati, ca de ex Cain si Abel, Iosif si fratii lui, si nu numai, plus a baladei populare pagane Miorita, dublu avertisment atat pe est cat si pe vest, despre dificultatile reale ale mentinerii coeziunii pe termen lung a unor entitati de tip URSS, RSF Yugoslavia, UE, etc., (carti pe care eu personal, fiind copil unic relativ protejat plus in mare masura ignorant in legatura cu relatiile fraterne, am fost ff curios sa le citesc...o fi valabil si pt relatiile intre surori sau relatiile intre frati si surori, dar iarasi persoanele de sex feminin par a fi relativ ignorate, despre ele nu se stiu prea multe lucruri concrete, etc....poate vom invata mai multe pe viitor in legatura cu astea de la Emiratele Arabe Unite si relatiile dintre diverse state arabe, sau chiar din relatia dintre Israel si entitatea teritoriilor palestiniene, adica tot din Orientul Mijlociu, cine stie...)
17. Catre far (Virginia Woolf)- despre importanta istorica si politica, naturala si spirituala, inclusiv simbolic semnificativa, a organului genital extern central masculin, care totusi merita prezervat, ocrotit, prezentat si studiat in continuare, chiar si de catre persoanele inclinate politic feminist si chiar de orientare lesbiana, data fiind totusi respectabilitatea acestei autoare larg cunoscute, (carte pe care eu personal, fiind deja de mult suporter convins al acestei teme, nu am considerat ca e important sa o mai citesc, insa salut initiativa austriaca culturala publica recenta de a organiza expozitii de arta plastica dedicate nudului cat mai explicit masculin, atat la Viena cat si la Linz, drept in centrul geografic si istoric al lumii culturale europeene, si sper ca ea va fi replicata si peste oceanul Atlantic, ba chiar si la nivel global real, nu numai virtual, ca sa ne mai consolam in legatura cu stirile recente pesimiste oarecum alarmante in legatura cu scaderea dramatica cu 32,2 % pe ultimele 2 decade a fertilitatii organelor anexe asociate organului central francez, recunoscut ca fiind cel mai mare la nivel mondial)
18. Strugurii maniei (John Steinbeck)- avertisment pt a nu ne lasa tentati de posibila ispita de a risca cu orice pret de a fura niste struguri care nu ne apartin sau pe care nu ii meritam, in urma vreunei provocari de tipul fabulei despre strugurii neobtinuti care ar fi prea acri, plus avertisment clar impotriva consumului excesiv si abuziv al unor produse obtinute din struguri, (nu numai vin, dar chiar si stafide, mai ales daca avem in zilele noastre destul de multi predispozitie pt diabet)
19. Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde) + Portret al artistului la tinerete (James Joyce) + Portretul unei doamne (Henry James)- avertisment despre dulcea tentatie nu insa total lipsita de riscuri de a ne indragosti de niste simple imagini, inclusiv icoane, in loc de persoane reale, (eu citind numai ultima carte deoarece stiam deja despre baieti si diversi artisti tineri deosebit de sexy, si eram mai mult curios sa citesc despre femei, plus ca aveam si inca am niste sentimente speciale pt diversele reprezentari ale Madonnei)
20. Leul, vrajitoarea si dulapul (CS Lewis) + Lordul inelelor (JRR Tolkien) + Visul camerei rosii (Cao Xueqin) + Alice in tara minunilor (Lewis Carroll)- anunturi cu oarecare avertizare in legatura cu visele mele personale din copilarie de ordin real fantezist-fantastic, legate de misterul tainei legaturii matrimoniale heterosexuale deosebit de solide dintre parintii mei, al caror dormitor mai continea si un dulap cu haine minunate de probat ale mamei mele, cu ajutorul carora eu chiar ma puteam transforma in tot felul de feluri, unele chiar posibil ciudate, (insa deoarece nu am citit decat ultima carte, care imi era destul de clar ca era o inventie de tip basm de adormit copiii, desi desigur deosebit de antrenant, eu am cam intuit de mic ca eu nu voi avea parte de a ma interesa in mod deosebit de profund in legatura cu acest tip de relatie matrimoniala, desi ulterior m-am gandit ca nu mi-ar fi displacut sa incerc o data una gay, asa mai de ordin de joaca intre prieteni, de nivel poate ca in romanele cu aventurile despre Cei trei muschetari, (Alexandre Dumas tatal), eventual de ex eu fiind d'Artagnan si casatorindu-ma cu cine altul decat cu Aramis, desigur cu acceptul si binecuvantarea lui Athos, plus cu un festin ceremonial organizat de Porthos, fiind totodata asigurat si cu 3 parteneri de joc de carti pe termen lung, fara atatea mistere dificile, si/sau aventuri la un moment dat chiar posibil inspaimantatoare, periculoase, sau chiar repetitiv monotone cum mi s-au parut, de ex, ecranizarile dupa Lordul inelelor, de nu am rezistat sa ma uit nici macar la prima mai mult de 20 de minute, chiar si cu cativa actori mai sexy costumati si machiati si cu puteri speciale cu tot)
25 kommentarer:
cautam exit-polluri cand mi-am dat seama ca ma intereseaza leapsa titlurilor de avertizare.Bunaoara:
Micul print,de Antoine de Saint-Exupery, modalitate de a copia corespunzator temele vecinului,scris marunt pe banca ,plus sublinierea titlurilor si asumarea greselilor diacritice
Banchetul de Platon,oferta de servicii pentru grup scolar organizat cu posibilitatea incropirii ad-hoc a unor idile de tip platonic
Maestrul si Margareta,de Mihail Bulgakov, despre alergeni posibili in perioadele de razboi rece cu stimularea functiilor secretorii kgb.
Orasele invizibile de Italo Calvino NASA,roman extraterestru,in variata 3D cu ochelari
Iliada si Odiseea de Homer sau invers,avertismentele peregrinilor pentru Divina Comedie unde iadul este democratic rostuit
Inelul Nibelungilor, oferta cu reducere de pret in limita stocului
Spuma zilei,de Boris Vian reclama subliminala la cosmetice de lux
Inima intunericului de Conrad,acord prezumat pentru transplanturi in cardul de sanatate
Pentru ca am suprasolicitat neuronii din Cele mai frumoase creiere,ma duc sa-l caut pe Google
Majoritatea astora mi se par speculatii fanteziste pornite de la titlu, nu avertizari posibil utile pt tine personal, asa cum incercam eu sa raspund la aceasta leapsa, desi probabil ca nu m-am priceput nici sa explic ca lumea, nici sa redau ca lumea ce voiam. Adica eu in articolul precendent chiar explicam ca anumite titluri de carti au fost direct informative pt viata mea personala tocmai datorita respectului pe care-l purtam pt autorul cartii respective, si faptului ca probabil deja citisem alta carte sau text scris de el, si de aia nu mai mi-a trebuit sa citesc si romanul de sub titlu, sau alteori chiar l-am citit, sau alteori chiar titlul era atat de explicit cum ar fi de ex Of Human Bondage, incat era deosebit de clar ce avusese de gand autorul sa comunice. Adica ce voiam sa zic e ca in lepsa mea nu e vorba de speculatii fanteziste in joaca, ci poate de speculatii infornative pe care eu chiar le-am luat intr-o oarecare masura in serios pt mine personal, si speram ca si acest lucru s afie preluat de cei posibil interesati de a prelua aceasta leapsa.
In cel mai rau caz, articolul meu putea fi luat ca disrespect fata de ignoranta mea personala, dar nu fata de autorul romanului, si nici voit fata de cititori, pe cand ce ai alcatuit tu mai sus mi se pare total lipsit de respect fata de autori + chiar posibil unii cititori fani ai acestor romane, dar efectiv nu pot sa imi dau seama daca e inteligibil ce vreau sa zic, pt ca nici eu nu stiu sa explic ff bine + cred ca am facut greseala in acest articol de a nu mentiona clar in dreptul fiecarui exemplu ca avertismentul era pt mine personal si NU trebuie cumva generalizat si pt altii, pt ca altii pot trage alte concluzii din romanele respective, sau pe altii chiar nu-i intereseaza titlul. Am sa revad articolul si am sa incerc sa mai modific pe alocuri, ca sa iasa asta mai bine in evidenta.
In plus, FF important, de fapt daca cineva preia lepsa ar fi preferabil chiar ca el/ea sa fi citit cartea sau sa stie despre ce e vorba in carte, faptul ca eu nu am apucat sa citesc unele din cartile de pe lista (si m-am simtit si nevoit sa subliniez asta cat se poate de clar prin culori diferite) nefiind ceva laudabil sau promovabil ci doar intamplator. Era vorba de TITLU in primul si in primul rand, dar si de un oarecare respect al contextului in care a fost scris acest roman si al unor teme posibil atinse de roman, adica nu total aiurea cum ai scris tu de ex despre Micul Print, titlu care nu mi se pare ca are absolut nimic de a face cu un posibil avertisment anti activitatea de copiat la scoala, sau absurd si oarecum ilogic in legatura cu Spuma zilei ca ar fi o reclama de tip subliminal, cand mi se pare evident ca e in realitate o reclama de prezentare directa si concreta chiar ultra-explicita.
Cand am zis "in joaca" am vrut sa zic "cu usurinta nejustificata", nu in sens de activitate de joaca, ca ESTE totusi o invitatie la o activitate de joaca desigur, cu toata importanta si semnificatia reala a acestei activitati deloc gratuite sau inutile.
Nu m-am suparat pe tine, dar m-am enervat cum ma enervez de obicei cand efectiv nu stiu cum sa explic mai bine instructiunile acestei lepse pe care voiam sa le comunic, de aia nici nu pot sa sufar activitatea de comunicare (catre altii) prin cuvinte, mai ales despre chestii dificile si abstracte, altele decat informatii de gen cat e ceasul sau cum e vremea acolo unde sunt eu, sau de pus linkuri ca niste directii de trafic catre un obiectiv anume de posibil interes mai larg (desi nici ala nu neaparat general sau deosebit de larg).
Desigur.Citisem eu niste carti citite de tine si comentariul avea niste grade de libertate cam in genul Micului Prinţ, de altfel exista o carte numita Micul print scrisa de Serban Foarţă.La ea faceam subliminal referinta.Nu ai dreptate in ce priveste importanta acestor carti,ea este rezultanta Antantei si gratuit sau inutil jocul are jucatori reali care inteleg anapoda.
1. Habar nu aveam despre cartea Micul Print a lui Serban Foarta.
2. Nu am inteles absolut de loc ultima fraza din comentariul tau, deci habar nu am in legatura cu ce nu am dreptate si nici cat e de important/util pt mine sa aflu, (pt ca asa in general eu nu am dreptate in legatura cu o groaza de lucruri, adica nu e ceva cu totul neobisnuit pt mine sa nu am dreptate, si daca as sta sa aflu despre chiar toate aceste lucruri in legatura cu care nu am dreptate, nici nu as mai avea timp sa fac altceva, de aia incerc sa le abordez in functie de importanta lor de utilitate reala pt mine).
Si eu vreau sa vad alte opinii la leapsa asta.
Cred ca e prea complicata + are instructiunile prea neclare ca sa poata fi preluata cu succes. Oricum, a fost o leapsa alcatuita pe cand ma aflam intr-o stare de mahmureala, aveam si dureri de cap si eram si nedormit, si nu sunt deosebit de incantat sau mandru de ea.
Rudolph...fa o corectura, te rog! Vad ca astia de mai citesc pe-aci...citesc degeaba. Adica nu degeaba omul se da Anonim.
"Iluzii pierdute" e romanul lui Honore de Balzac si invers, "Marile sperante" al lui Charles Dickens.
Nu prea inteleg ce-ai vrut cu leapsa asta. Adevarul e ca incerc sa intru in mintea ta, sa vad de ce inventezi ciudateniile astea. De care cativa, ca sa nu te supere si satui de lepsele gen "ce-ai mancat de dimineata?" par sa fie chiar incantati...desi, nu cred ca sunt. Dupa cat cunosc eu oamenii, si-i cunosc. Trust me!
Habar n-am de ce iti pierzi timpul cu chestii total nerelevante. Esti cu mult mai inteligent de atat.
Asta ma mira...ma uimeste...ma lasa fara cuvinte. Asa ca ma opresc :)
Sa nu te superi, pur si simplu incerc sa te inteleg. Eu macar incerc. Si sunt si foarte sincera cum am fost mereu. O zi frumoasa!
P.S.- Sunt curioasa daca ai citit cartea lui John Steinbeck. Ma uimeste ceea ce scrii la ea, la ce spui ca te duce titlul... Stii, sper, ca la noi s-a tradus prin "Fructele maniei".
1. Aoleu ! Multumesc din suflet pt atentionare, am si corectat imediat ! Nici nu stiu cum am facut eroarea asta, pt ca in articolul precedent care imi daduse ideea pt leapsa totusi o nimerisem corect, dar probabil ca ma gandeam la calatoria mea recenta la Londra si pur si simplu am amestecat numele autorilor, desi observ ca totusi am mentionat corect Parisul acolo la iluzii, desi in paranteza scrisesem numele autorului britanic !
2. Pai cum sa nu imi pierd timpul cu chestii irelevante atunci cand ma relaxez prin a scrie compulsiv despre diverse teme lipsite de reala utilitate pt mine TOCMAI pt ca sa evit efortul real pe care ar trebui sa-l depun daca m-as gandi la lucruri ff importante, ca doar eu nu doresc sa ma relaxez prin munca + la mine in mod special munca respectiva ar ajunge de nivel de chin pt ca de fapt mie scrisul in fraze complete este un efort in sine insusi, pt care nu am absolut nici un training sau experienta, si, desi ma mai angajez din cand in cand in jocuri BDSM dintr-o pozitie preferential masochista pt relaxare, totusi eu nu sunt in esenta un masochist + sunt ff indolent din fire, adica daca e vorba de relaxare chiar prefer sa imi scot uniforma + pantofii personali, desi mai las cate o curea pe acolo pe la indemana pt exact doar o idee de biciuire pt a scrie constiincios macar cat de cat corect gramatical !
3. Eu din cartile scrise de dl John Steinbeck am citit integral de 2 ori Calatorii cu Charley si aceasta carte este una din cele care mi-a placut ff mult, si am citit cateva fragmente din (Despre) Oameni si Soareci pt ca eram curios despre patologia neurologica a lui Lennie Small (epilepsie si retard mintal) pe care chiar doream sa o compar cu cea a lui Sancho Panza (obezitate + apnee de somn, posibil si sindrom Pickwick, cu posibilele consecinte atat de imagine de sine in relatia cu alti oameni + hipoxice cerebrale, deci inclusiv comportamentale asociate acestora), si cum se pot folosi aceste patologii pt a influenta verdictul unui posibil judecator sau juriu intr-o eventuala pledoarie, insa Strugurii (Fructele) Maniei nu am citit-o niciodata, dupa cum am si recunoscut sincer cu culoarea rosie mai sus. Si dupa cum incercam sa explic, (desi nu mi-a reusit prea bine), incercam sa fiu atent totusi la pozitia autorului care a ales acel titlu, si din cauza asta am considerat ca e ff important de gandit la titlul original, (la fel ca in cazul mentionat Mari Sperante sau Niste Mari Sperante in loc de Marile Sperante), si daca era vorba de struguri, ar fi fost de-a dreptul IMPOSIBIL sa nu ma gandesc la proverbul (mentionat si in Biblie in Ezekiel 18:2 + in folclorul popular italian + in fabula d-lui de La Fontaine) legat de strugurii acri, si zau daca in sufletul meu nu cred ca poate si dl Steinbeck s-a gandit si el la acest proverb cand a ales acel titlu, (deci si la eventualul sentiment real de resentiment iritabil de manie reala care e imposibil sa nu apara dupa eventuale dezamagiri sau pierderi, insa pe care multi oameni nu indraznesc sa si-l recunoasca sau numeasca ca atare, si desigur ca nu actioneaza neaparat imediat bazat pe el, insa poate clocoti acolo in mod cronic destul de multa vreme, mai ales daca nu e recunoscut/numit ca atare), desi poate desigur tema principala a povestii este mai complex politic sociala si despre problemele economice din vremea depresiei si influenta saraciei asupra destinelor oamenilor...in fond habar nu am ce o fi gandit si vrut autorul, pt ca nu am citit cartea, si nici nu am prea indraznit sa citesc despre biografia d-lui Steinbeck chiar de pe wikipedia, (desi stiu ca sunt curios si poate voi citi pana la urma si de acolo), insa in sufletul meu, gandindu-ma la cel care a scris Calatorii cu Charley, asa m-am gandit eu ca poate s-a gandit si la consecintele realiste ale proverbului Strugurii sunt acri din punct de vedere comun uman, nu numai la consecintele (fructele) maniei deja exprimate din punct de vedere mai larg social moral si posibil si social politic...habar nu am daca am stiut sa explic ce voiam sa zic, insa eu il consider pe dl Steinbeck ff atent + empatic si la omul individual, mai profund decat "doar" la omul politic si social, (adica omul in relatia lui cu societatea mai larga), pt ca omul poate trai in diverse societati, insa literatura d-lui Steinbeck este totusi de nivel de universalitate si merge si in alt fel de societati decat cea din perioada depresiei din SUA sau din diversele perioade istorice ale Romaniai cand o fi fost tradusa prima oara acea carte si traducatorul s-a decis sa aleaga acel titlu, care, da, intr-un fel suna si mai literar cursiv decat Strugurii maniei, care in romaneste ar suna oarecum nemeritat de ridicol, probabil si datorita imaginii recoltelor de struguri din Romania, care este in esenta o imagine predominant dezinhibat-joviala, care nu ar fi avut nici in clin nici in maneca cu imaginea provocata de acel titlu in lb engleza, care rasuna de-a dreptul ca o adevarat avertizare destul de serioasa, in engleza mie parandu-mi-se chiar cu sonor asemanator unui clopot de bronz, posibil chiar clopot de biserica.
N-am timp de atata comentariu. Din nou ai exagerat :) L-am citit pe diagonala. Iti inteleg motivatiile...dar tot e ciudat.
Steinbeck s-a gandit la cu totul altceva. E un titlu foarte metaforic, ca si altele ale sale. Nimic de genul struguri acri. Nu mai citi cartea, asta in caz ca poate ti-am dat o idee. Poate fi obositor. Mai bine cauta filmul din 1940 cu Henry Fonda. Tot Fructele maniei se cheama. E un format mai agreabil si-ti ia mult mai putin timp. In plus, e un film reusit.
E total OK, eu pur si simplu nu stiu sa ma exprim concis sau moderat in scris si este o observatie pe care am primit-o in continuu inca de la prima compunere pe care am avut-o de scris despre toamna in clasa a 2-a, cand am scris 4 1/2 pagini, si maj scrisesera 3/4 pagina, si s-a plictisit si d-na invatatoare cand m-a pus sa o citesc in clasa, si, dupa vreo 5 minute cat inca nici nu trecusem de prima pagina, (ca citeam si incet ca aveam trac), mi-a zis ca e OK, dar sa o lasam pe alta data, ca mai trebuie sa citeasca si alti copii ! La Bac la romana cred ca mi-au dat nota 8 pt ca efectiv nu a avut nimeni chef sa citeasca 9 pagini format A 4 cat am raspuns eu la numai UNA din intrebari (despre un subiect despre care NU stiam oricum, pe bune, mai nimica, si aberasem total din burta utilizand expresii pe care le mai citisem in diverse tabloide sau pe Internet !)
Dar leapsa era doar despre ce-mi spune mie personal titlul, (sau daca ar fi preluat-o altii, despre ce le-ar fi spus lor personal acel titlu), nu despre tema cartii respective, insa dorisem totusi sa NU iasa o bataie de joc gratuita la adresa autorului, (pt ca in mod sincer eu respect si/sau chiar admir toti autorii profesionisti ale caror nume proprii le-am mentionat eu sau le-as mentiona eu vreodata pe blogul meu, pt ca altfel NU le-as face reclama, si uneori nu as depune nici efortul de a cauta linkuri despre ei, cum nu am facut-o aici, insa am mai facut-o ocazional in trecut), nici macar a iubitorilor de fictiune sau a fanilor acelor autori sau romane, nici a iubitorilor de carti (inclusiv sau exclusiv coperti), pt ca NU asta era intentia mea, chiar DE LOC. Numai ca nu am stiu sa explic ce vreau.
Iar re strugurii d-lui Steinbeck, NU ma refeream la povestea proverbului in sine, ci la repercursiunile acelui proverb, (care e de tip educativ moral, prin definitie), atat individuale, cat si posibil, (nu stiu daca si probabil) sociale, ale acelui proverb, dar iarasi nu am stiut cum sa explic, si imi mentin opinia in legatura cu interesul empatic uman al d-lui Steinbeck pt universalul (nu atat specific particularul) aflat in sufletul unor oameni chiar diversi si aflati totodata sub diverse vremuri si conditii si locuri...altfel nu ar fi meritat Premiul Nobel, altfel ar fi fost un "simplu" Jack London, (care este iar un autor care mie imi place ffff mult), sau un Ernest Hemingway mai cuminte...nu zic ca toti care au primit premiul Nobel l-au si meritat si poate ca unii care l-au meritat nu l-au primit, insa dl Steinbeck l-a meritat si imi pare bine ca l-a primit, si sunt de acord cu acest premiu pt dansul.
Ma bucur ca nu te-ai suparat ca am considerat mereu ca exagerezi in comentarii si ajungi cu ele pe unde autorul unui text nici cu gandul n-at fi visat, gandit nici atat.
Poate altii n-au curaj sa-ti spuna. Eu...sunt mai sincera. Nu-mi place sa-mi bat joc de oameni.
Incerc sa fac leapsa aia a ta cu opere de arta...de aceea am ajuns aici, adica acasa la tine... Vreau sa vad cum este leapsa la fata locului. :)
Dar m-am oprit la articolul acesta fiindca mi-a sarit in ochi incurcatura aia intre autori si romane :)
*n-ar...scuze
Pai de ce sa ma supar ? De aia eu nici nu moderez comentariile, pt ca cel mult ma pot enerva pe mine insumi pe termen scurt si fara repercursiuni deosebit de grave daca imi dau seama ca n-am stiut sa explic ce voiam, sau daca efectiv nu inteleg ce vrea sa zica comentatorul, (care nu s-a intamplat de loc in cazul tau, pt ca tu esti ff inteligibila, insa mi s-a mai intamplat cu niste comentatori anonimi).
Plus blogul nu e de critica literara, nici un blog profesional cu rol educativ, nici macar de reclama, sau de "influenta", (desi recunosc ca pun uneori linkuri pe teme gay, insa nu o fac in mod disciplinat politic activ deosebit de organizat, ci mai mult pt ca imi face mie placere + am luat in consideratie si etica asocierii acestor linkuri cu lb romana, stiind totusi ca orice blog, chiar si personal, face parte din mass-media), ci e in principal pt relaxare personala, care, in cazul meu, poate include uneori si elemente de critica personala, si elemente de critica de filme dintr-o perspectiva personala, mai rar insa posibil chiar si elemente de critica literara, si aceste critici sau comentarii nu vor fi neparat dupa un model invatat sau stiut de mine, nu pt ca nu le-as respecta pe majoritatea, ci pur si simplu pt ca nu le cunosc, si imi fac uneori un model total improvizat, care isi permite sa incorporeze si reverii sau fantezii personale, ca m-am gandit ca daca nu ne-am permite asta fata de povesti, filme si carti, (chiar si temele lor, nu numai posibilele personaje prezentate in ele), zau, ce bucurie am mai avea sa le citim sau sa ne gandim la ele, chiar si in mod eronat sau pur subiectiv contextual personal (depinzand de momentul si locul unde am atins prima oara acea carte, si i-am vazut titlul pe coperta sau scris undeva, de exemplu) ? Ca doar eu nu citesc fictiune ca sa ma educ specific asupra unui subiect anume, poate fi cel mult o chestie de infotainment (reclama), dar in general de relaxare si placere, care de obicei nici nu are cum sa conduca la o invatare eficienta a ceva nou...desigur si cu dezavantajele asociate acestei pozitii, dar daca pe mine nu ma deranjeaza, nici nu le consider a priori moral daunatoare, (desigur in moderatie, si ne-excluzand alte surse reale de informare), ba chiar imi place sa privesc la unele emisiuni de infotainment, sau sa citesc pur escapist sau de placere, de ce nu ?
Plus inca o data recunosc sincer ca eu nu mai citesc carti de fictiune, in afara de cateva politiste ici si colo, de destul de mult timp, mai mult le ating sau le admir copertile, uneori citesc despre ele in mass-media, alteori, daca sunt deosebit de tentat, le si deschid, si ma uit la cateva randuri din ele...am un intreg ritual de fetish in legatura cu asta si asta e. Vremea cititulului destul de masiv de fictiune mai diversa la mine a fost in copilarie si adolescenta, si in general am citit carti recomandate mie de parintii mei sau prietena mea cea mai buna pe care o stiu din copilarie, sau pe care le aveam in casa.
S-a mai intamplat sa imi recomande si unii colegi de liceu unele carti sau filme, si am incercat sa le citesc sau sa le vad pe unele daca eram indragostit sau atras de colegul respectiv, dar pot sa spun ca, deoarece majoritatea erau de tip SF, si mie nu mi-a placut niciodata SF-ul prea mult, in afara de Bruta de dl Guy des Cars, (care era politista, si nu SF) nu am citit pana la capat nici o carte recomandata mie de vreun coleg de liceu, iar in legatura cu filmele a fost cam 50-50 care mi-au placut si care nu...mai mult incercam, desigur, cat ma puteam pricepe de politicos si discret la vremea aia, sa le recomand eu carti si filme lor ! Numai ca nici ei nu erau prea impresionati de preferintele mele !
Iar cand am devenit adult, efectiv am incetat total sa fac recomandari sau sa primesc recomandari de filme sau fictiune altor semeni oameni, (in afara de parintii mei si de prietena mea cea mai buna care e ca o cvasi-sora pt mine), cel mult sa le semnalez unor apropiati ocazionali cu care intram in conversatii sociale ceva de gen barfa/scandal, "ai auzit ce s-a zis despre cartea/filmul asta ?", pt ca acest fel de activitati in esenta educative mie mi se pareau total aiurea, atata timp cat eu nu doresc si nici nu am inclinatie de a fi educator de semeni oameni, inclusiv iubiti, si prefer sa se educe fiecare singur cum vrea si cat vrea si de unde vrea, ca adult. Si daca are altcineva din real life intentii educative fata de mine, chiar cele mai sincer bine intentionate, (ca eu nu ma gandesc inn primul rand la lucruri "rele" in legatura cu procesul educativ si stiu ca unora chiar le face placere sa educe, si din acestia unii chiar au talent la asa ceva), atunci depinde, de obicei stiu deja ca se va intampla cam ce mi s-a intamplat si la liceu, efectiv indiferent de cine e acea persoana pt mine sau daca o cunosc mai bine sau mai putin bine, adica in legatura cu cartile probabil nu voi da curs, iar in legatura cu filmele va fi cam 50-50.
Da, sorry, am uitat, desigur ca pe vremea scolarizarii obligatorii am citit si cca 10 % din cartile recomandate de profesori, dar pe unele deja le citisem mai devreme, pe altele nu le-am citit integral, a fost cam varza la mine ca eu am fost elev cam mediocru, desi mi-am respectat toti profesorii destul de mult, pt ca eu in general respect oamenii care au o profesiune anume si chiar se straduiesc sa si-o indeplineasca in mod etic si constiincios, asa cum au fost de fapt toti profesorii mei. De cativa chiar mi s-a facut mila cum se sacrificau efectiv intr-o munca real sisifica si in general lipsita de gratificatie profesionala prea frecventa sau prea intensa.
Incerc sa stau mai mult timp cu familia mea, macar in perioada sarbatorilor, asa ca blogului ii aloc foarte putin timp. Dar leapsa aceasta o rezolva sigur. ;) Salvez linkul, sa o pot gasi usor cand imi vine chef de o leapsa. :))
Ma bucur pt ca mi se pare ca ai inteles ca ideea de baza a acestei lepse nu era ceva nerespectuos fata de literatura, sau de scriitori, ci chiar ceva posibil OK legat de relatia noastra personala cu unele carti scrise de autori pe care chiar ii respectam.
Nici nu era greu de inteles, doar ca trebuie sa ma gandesc serios in ce fel a contribuit fiecare carte la formarea mea.
Mi-ai amintit de Fii si indragostiti. Am citit-o cand aveam vreo 25 de ani si mi-a placut mult. Cred ca o voi reciti, sa vad cum mi se pare acum. ;)
Si eu cred ca am citit aceasta carte, insa cred ca am citit-o prea tanar, ca adolescent, plus si cam pe sarite pe atunci, si nu cred ca am inteles-o ff bine, nici nu mi-am dat seama de ce fusese asa de controversata la vremea publicarii ei, ca de altfel nici cealalta carte scrisa de dl DH Lawrence, Amantul d-nei Chatterley...dar desigur, la vremea aia eu habar nu aveam ca si romanul D-na Bovary al d-lui Gustave Flaubert a fost considerat un scandal la vremea lui.
Am aflat ca a fost facut si un film in 1960 dupa Fii si indragostiti, si am sa incerc sa-l caut, pt ca pare frumos, http://www.youtube.com/watch?v=9WaL4BJI45k
Send en kommentar