In timpul vacantei, am visat ca scriam un articol pe blog, si ca indraznisem sa pun link la una din fotografiile mele homoerotice preferate, care era si on-topic cu tema frazei de care era link-ata, deci se acorda intr-un mod rar deosebit de armonios atat continutului cat si formei gandului meu din acea clipa. Oricum, m-am sculat bucuros, pt ca pe mine ma bucura apropierile mele de armonie completa deplina, chiar si daca se intampla numai in vise. Sapte miliarde de oameni de pe planeta noastra cauta armonia in viata lor, si habar nu am de ce, dupa cum am impresia, majoritatea nu o gasesc decat in copilarie, (muzicienii talentati exceptandu-se). Cred ca totul se duce de rapa dupa ce te indragostesti prima oara si-ti dai seama ca niciodata nu mai are cum sa fie la fel.
Intre timp am trait sa aud si chestia ca daca esti primul care spune "Te iubesc", deja te-ai plasat intr-o pozitie inferioara in ceea ce priveste controlul intr-o anumita relatie. Intr-un fel, e probabil adevarat. Habar nu am daca asta e valabil si pt toate relatiile heterosexuale, deoarece in astea survine si un fel de politete sociala comuna, in care barbatii sunt educati sa tina o usa deschisa pt femei, sa le salute primii, sau sa le ajute cu caratul unor valize, dar pt alea gay mi se pare ca are sens.
Pt mine Londra ESTE orasul marilor sperante, si nu stiu cat este de vina dl Charles Dickens pt asta deoarece nici macar nu i-am citit romanul, si nu am vazut nici macar o ecranizare a acestui roman pe de-a-ntregul, insa pur si simplu de fiecare data mi s-a intamplat sa calatoresc intr-acolo cu o anumita speranta, ba chiar sa si gasesc acolo alte sperante care mi-au indrumat si oarecum informat drumul ulterior in viata, dar tocmai de aceea am mari ezitari in legatura cu el, pt ca am auzit si de un roman francez ceva mai tanar cu cca 20 de ani despre iluzii pierdute, pe care nici pe ala nu l-am citit sau nu l-am vazut ecranizat pe de-a-ntregul, insa ar fi fost imposibil sa nu ii retin titlul de avertizare, chiar daca era legat de Paris, nu de Londra. Este chiar posibil ca eu sa fi ezitat o viata intreaga sa calatoresc vreodata la Paris datorita titlului acestui roman al d-lui Honore de Balzac.
Asta imi da o idee pt un viitor articol de blog, ba chiar posibil si pt o leapsa, despre diverse titluri de romane care ne-au putut influenta viata, cu gandul ca desi nu ar fi de loc recomandabil sa lasam romanele de fictiune sa ne informeze in legatura cu viata noastra, (plus nu ne putem obliga cu totii sa citim romane intregi unul dupa altul, sau si mai rau, sa citim doar vreo doua, altele decat desigur, ca cel putin semi-europeeni din punct de vedere cultural, Madame Bovary si Razboi si Pace, si sa ne conducem intreaga viata dupa ele), putem totusi ingadui titlurilor lor, daca sunt bine formulate, sa ne serveasca uneori drept semnale de avertizare.
.jpg){kind=link}
10 kommentarer:
Hey. Rudolf am mai multe curiozitati dar mi-ejena sa intreb si nu-i frumos. Ai vreun articol in care te descrii?
2.Nu stiu daca e de la setarile mele (desi e clar ca n-am facut nici un fel desetari pt blogspot) dar descrierea si restul chestiunilor imi apar in ....olandeza. WTF? Nu-mi place limba asta deloc. Subiectivism. Locuiesti in Olanda?
1. Pai eu nu fac altceva decat sa ma descriu pe mine insumi in continuu pe acest blog de la bun inceput, majoritatea articolelor nefiind decat despre mine si interesele si preocuparile mele personale, desi nu sunt puse asa ordonat, ci e dupa toane, adica uneori descriu ce culori sau mirosuri imi plac, alteori ce relatie am cu mancarea sau cu materia scolara numita istorie, sau chiar cu Olanda, etc. Chiar recent am alcatuit cateva lepse in care incercam sa raspund la intrebari despre mine care mi s-au parut chiar destul de complicate chiar prin opere de arta plastica sau diverse cantece. FF rar am avut si cateva articole despre altceva decat despre mine, adica am tradus vreo 2 poezii din lb daneza in lb romana, si cateva poezii din lb romana in lb norvegiana, sau am prezentat un articol recent despre mostenitorul curent al ducelui de Norfolk si castelul Arundel pe care il va mosteni el.
2. Limba in care apar setarile e probabil norvegiana, nu olandeza, dar e asa pt ca sunt in Norvegia si mi-a fost lene sa schimb setarile in alta limba.
lol! bine ai revenit, Rudolph...
Ma bucur ca ma intampini cu veselie, (ca ai scris "lol!").
ah, m-ai lamurit si esti foarte sincer, multumesc :)))
De ce iti place atat de mult sa vorbesti (atat de deschis) despre tine? Nu ti-e teama ca acest exces de sinceritate te_ar putea rani?
Norvegiana este o limba foarte urata dupa umila mea parere :) Ca si olandeza. Sunt subiectiva, stiu
Nu prea vad cum ar putea sa ma raneasca nici pe mine nici pe altii excesul meu de sinceritate personala pe teme despre mine insumi decat desigur prin efectul de a putea cauza o stare de plictiseala sau iritare relativ neplacuta insa de scurta durata si usor remediabila in randul unor eventualii cititori, plus nu cred ca in lumea larga le pasa cu adevarat la mai mult de probabil cca 3 oameni de ce as putea eu debita despre mine insumi, pt ca e in cea mai mare realitate total neinteresant + in ffff mare parte inutil din punct de vedere larg social informativ sau educativ, si e mai mult de valoare de spam cu diverse cuvinte si expresii in lb romana. De altfel, daca as fi evaluat ca ar exista risc real ca ce scriu eu sa afecteze cumva in vreun fel in mod real semnificativ si/sau pe termen mai lung de 1- max 2 minute oameni reali adevarati, (inclusiv eu alaturi de alti semeni oameni), eu nici nu mi-as fi facut blog, pt ca as fi considerat acest lucru neetic, eu neavand nici intentie, nici training adecvat si formal de educator public sau jurnalist.
Mie nu mi se pare nici o limba "urata", ci cel mult dificila, sau, in alt plan, mai apropiata sau mai indepartata de afinititatile mele personale atat cognitive cat si afective, si anumite pronuntii ma pot atrage in mod cat se poate de real mai mult decat altele.
E normal ca nu ti se pare urata pentru ca te-ai obisnuit cu ea, eu aud sau citesc slovele astea sporadic asadar nu gasesc un ritm sau o rima, de aceea imi pare ....altfel
Da, chiar m-am gandit mai mult la lb norvegiana (dar si daneza si suedeza) si am scris ceva despre relatia/afinitatea mea cu ele pe la sfarsitul articolului Vacation/holiday blues. Cred ca mie nu mi se par alte limbi urate sau deosebit de ciudate/straine pt ca:
a) efectiv am fost inconjurat de mic de oameni cu pronuntii si limbi real diferite si am privit asta ca un dat, si chiar daca nu imi placea de cineva care vorbea o anumita limba sau avea o pronuntie anume, pana la urma tot mai era si altcineva care vorbea cam ca el/ea care imi placea, adica nu am facut niciodata o corelatie intre o anumita limba si cineva sau mai multi cineva neplacuti;
b) eu chiar sunt total afon, si am o indiferenta afectiva cat se poate de reala si de semnificativa fata de muzica, pur si simplu nu ascult muzica decat daca se nimereste sa fie acolo, nu am nici mari preferati printre compozitori sau interpreti sau chiar genuri muzicale diferite, (in afara ca ma zgarie pe nervi metalul, iar jazz-ul mi se pare ffff greu inteligibil, iar Mozart mi se pare ffff usor inteligibil si placut asa la nivel global universal), nici macar nu am avut toata viata decat 4 CD-uri muzicale proprietate personala pe care sa fi dat eu banii sa le achizitionez asa intentionat, care nici macar pe alea nu le-am ascultat integral sau de prea multe ori ! Adica pur si simplu, desi imi recunosc asa niste preferinte vagi la prima auditie, tot nu sunt legat emotional ff tare de muzicalitate, si cred ca asta duce si la un grad de indiferenta in legatura cu estetica altor limbi straine.
Plus eu m-am nascut si prematur si am si ADHD si suspectez ca am niste dificultati innascute reale de receptie centrala de limbaj. Adica precis exista o baza neurologica structural-functionala pe undeva la aceasta indiferenta semi-ignoranta personala. Pe de alta parte, desi NU am DE LOC "ureche muzicala", se pare ca reusesc destul de bine sa imit papagaliceste diferite pronuntii si accente, desi nu neaparat si tonalitati mai fine, ale altor limbi straine, chiar si daca nu le cunosc ff bine doar prin imersie intr-un grup de oameni care vorbesc acea limba in jurul meu. Dar cum in Norvegia, (ca si in Danemarca de altfel) exista ff multe dialecte si pronuntii diferite si fiecare om din jurul meu vorbeste altfel, (inclusiv la TV), efectiv imi e ffff greu sa aleg ce sa imit si efectiv am inceput sa inventez un fel de hibrid personal al meu in clipa asta, care e o situatie care nu ma satisface absolut de loc, ba chiar ma deranjeaza si ma face sa ma simt deficient intr-un fel.
Send en kommentar