Pianistul

Abia asteptam sa incep sa va povestesc ce mi s-a intamplat azi ! Dupa cum am anuntat pe Vlad pe undeva, Apollo s-a decis sa-i dea afara pe Calvin Klein si pe Pinochio ca au pierdut urma psihopatului cu IQ mic, incalcandu-si astfel atributiunile si sarcinile de serviciu pe mai multe niveluri in timp ce se conversau ei pe-acolo. (Deci am avut dreptate cand m-am enervat atunci pe ei, nu era numai din gelozie !)

Acum ca nu puteam, selvfølgelig ("bineinteles", sa stiti ca n-o sa stau sa va traduc mereu, mai invatati si voi cateva cuvinte in norvegiana ca tot vi le-am dat mura-n gura pana acum), sa ramanem fara tehnicieni de filaj, ne-au adus alti doi: unul asa de varsta mai mijlocie si serios, care este ocupat majoritatea timpului sa-l urmareasca pe unul care chiar ca e cam ciudat si imprevizibil, probabil din cauza unei psihozei floride, si al doilea care s-a dovedit, spre incantarea mea, ca este un adevarat pianist !

Este inalt, chiar un pic mai inaltut decat Calvin Klein, tot cu parul saten inchis inchis din ala ciufulit si taiat inegal, cu ochii caprui si un corp foarte frumos, potrivit varstei lui pe care am estimat-o in jur de 25 de ani, o varsta foarte potrivita de altfel, pentru un tehnician de filaj. Nici nu stiu cum sa-i zic astuia nou, cred ca, bazat pe turn-overul de tehnicieni din corporatia noastra, nici n-o sa mai am nume la dispozitie pentru ei peste cateva luni. Hai sa-i zic PB, de la "peanut butter" ( ca seamana un pic senzatia, cred, mie nu mi-a prea placut cand am gustat adus de I.(NZ) din America, e cam ciudatel sarat-dulce, dar poate ca e bun uneori in anumite ocazii, mai ales cand nu prea ai altceva de mancare in casa) si poate ca are legatura si cu "pianist", sau "Polanski" plus "Brody".

Deci l-am remarcat imediat pe PB, si m-am bucurat si pentru corporatia noastra ca avem un nou tehnician care lucreaza aici. Si asta sta cu ochii zgaiti dupa mine la fel ca si Calvin Klein, li se pare ca arat probabil cam exotic, desi nu-mi dau seama inca in ce privinta.

Eu, acum mai indraznet si mai antrenat de vizitele mele mai dese in ultima vreme la biserica unde am inceput sa ma desenzitizez oarecum de teama de a sta de vorba cu tinerii norvegieni nativi de care mi-este totusi foarte frica insa, l-am privit si eu direct in fata (imi fac antrenamentul pentru preot cand o sa incep sa vorbesc cu el despre posibila mea dorinta de a ma converti la luteranism, daca, bineinteles, asa cum de fapt sper eu sincer in sufletul meu, nu se iveste totusi pana la urma o oferta mai buna de la o alta religie catre mine), i-am studiat culoarea ochilor ca sa stiu sa va o povestesc aici ulterior si i-am si zambit usor incurajator ca sa il fac sa se simta bine, ca asa am invatat eu de la Apollo ca trebuie sa te porti cu noii angajati (eu invat repede si Apollo e un mentor excelent pentru mine, pe bune.)

Dupa sedinta de dimineata (alta poveste de succes! l-am dat gata complet pe Manager cand am inceput sa le povestesc despre proiectul abandonat legat de pipeline-ul de gaz din Afganistan de care nu auzise absolut nimeni pana acum, nici macar analistii...doamne, mare-i gradina ta din Norvegia ! drept urmare ca Managerul s-a oferit voluntar sa imi puna el in computer cererea pentru analizele dorite de mine...asta e o mare onoare cand vine de la Manager, pana acum o facea doar pentru Imparateasa Bizantului de care v-am zis ca e indragostit in secret), deci, dupa sedinta de dimineata m-am dus in plimbare pana la capela corporatiei ca sa vad daca mai sunt niste carti religioase sau biblii de furat, (deoarece toate indatoririle mele pe ziua respectiva fusesera deja indeplinite de Manager), si am auzit deodata o muzica incantatoare provenita de la o pianina uitata intr-un colt. Cine era de canta acolo asa de frumos ? Chiar PB !

Prefacandu-ma atras de muzica (desi eu in realitate sunt complet afon si nici nu am apreciere muzicala sofisticata), am plutit usurel catre pianina si era gata gata sa ma sprijin de ea ca-n filme ascultand-ul pe PB managind clapele atat de gingas. Mi-am revenit totusi, ca eu incerc sa am o tinuta profesionala la serviciu, desi e cam greu in Norvegia, zau ! Apoi am prins ocazia unei pauze de cantec si i-am zis lui PB: "Wow, tu chiar stii sa canti la pian, ce deilig suna !" (Am mai folosit acest cuvant fara sa il traduc pana acum, "deilig" inseamna "incantator" si se pronunta "dailig".) Nu a fost absolut de loc modest sa zica de exemplu "nici chiar asa", sau "fac si eu ce pot, ma straduiesc", etc., in schimb m-a rasplatit cu un zambet mai larg. Eu, ce era sa fac, l-am intrebat de cand stie sa cante. Mi-a zis indraznet ca de la 15 ani si ca a invatat singur fara profesor. Eu, va dati seama ce era in capul meu ! N-am mai stiut ce sa-i zic la faza asta ca m-a cam lasat fara cuvinte si, incercand totusi sa-mi mentin decorumul necesar profesional (ca asa e bine la serviciu, nu sa faci ca secretarul ala incompetent care crede ca nu l-am auzit cand a fluierat printre dinti in spatele meu o data "nice ass !" si asta nu pot sa i-o iert deoarece am si eu o toleranta scazuta fata de sexual harassment la locul de minca, plus ca nu-mi prea place de el ca e lenes, incompetent si are si parul lung si unsuros.) Pana la urma i-am zis lui PB, apeland la disciplina si amintiri militare invatate de mine din filme, "Carry on ! Ai talent !" (asta cu talentul am pus-o de la mine ca eu chiar ca nu pot sa-mi dau seama cand cineva are cu adevarat talent sau nu in a canta la pian.)

O carte care contine un capitol interesant despre localizarile cerebrale ale perceptiei muzicale si ale memoriei muzicale se numeste "Neurologia Artelor", sub editia lui F. Clifford Rose.

-------------------------------------------------------

P.S. Vad ca pe Pinochio nu l-a dat pana la urma afara, ca l-am vazut pe sectie iar ieri, acum ocupat sa-i faca conversatie Pianistului, care din fericire nu il baga asa de mult in seama cum il baga Clavin Klein inainte de si-a pierdut si servciul din cauza lui.