Explorari geografice 1

Deoarece sunt mai suparat zilele astea si a trebuit si sa imi prelungesc perioada alocata pentru citirea cartilor imprumutate de la biblioteca orasului pe care inca nu le-am deschis (pe Andrei Makine mai inteleg ca e un pic mai plicticos pe alaturi, dar nici macar pe Paul Theroux si asta chiar ca inseamna ca sunt un lenes dobitoc), a trebuit sa iau autobuzul 4 statii si sa ma duc tocmai pana in centru inca o data, riscand sa am amintiri neplacute legate de cheiul cu vapoare unde l-am vazut ultima oara pe D. intorcandu-mi spatele din pacate probabil ca pentru ultima oara. Uff. Chiar s-a decis sa faca pe tampitul cu mine si sa-mi arate ca el nu raspunde la provocari si ca trebuie sa-mi bag mintile in cap daca mai vreu sa am vreo sansa vreodata sa il rog sa ma tina de mana pe strada asa cum vrea el, pe cand eu prefer totusi in intimitate, mai ales cand ar fi pentru intaia oara detinut de mana. Pentru el e mai mult o chestie de orgoliu, de bravada fata de norvegienii din jur. Pentru mine oportunitatea de a-l tine de mana reprezinta cu totul altceva. Nu poti sa te pui cu preferintele aste personale, sunt foarte puternice, nu ai cum sa-ti schimbi naravurile nici daca nu esti de fapt lup. Eu sunt urs precis la faza asta. El e probabil un caine, asa de rau e. De aia acum nici nu mai am nici o bucurie sa ma duc in centru, a devenit o corvoada pentru mine si il evit cat pot.

Si totusi centrul e dragut, are stradute pietruite, buticuri, multe librarii si cateva anticariate (in care chiar ca nu  am intrat inca, deoarece mie imi trebuie o stare de spirit cu totul speciala, mai melancolica, ca sa simt nevoia sa intru intr-un anticariat si pana acum, de cand sunt in Norvegia, nu am capatat inca aceasta stare de spirit care se pare ca este mai frecvent intalnita la bucuresteni; despre timisoreni nu stiu inca sigur, dar am senzatia vaga ca ei ar putea fi chiar mai tari decat bucurestenii la melancolie, asa cred eu, nu stiu de ce.)

Mai exista si cateva cafenele si baruri dar este mai bine sa nu ma mai gandesc la astea in clipa asta, si nici la fjord, vapoare, sau barci, sau pescarusi. Sunt mult prea romantic-nostalgice pentru sufletul meu actual, desi tot nu reusesc sa imi provoace o melancolie propriu-zisa, absolut necesara pentru a ma determina sa intru si eu intr-un anticariat norvegian vreodata. Si bineinteles ca exista si un mall cu foarte multe magazine, si cinematograful si casa de cultura si biblioteca. Mai sunt si turnul pompierilor pe un deal si biserica mare de piatra cenusie si inca o biserica caramizie dupa un colt. Nici la astea nu am chef sa ma uit. Eu prefer sa intru in magazinul cu ziare intenationale, mai ales ca e un baiat simpatic vanzator acolo de care-mi place. Cred ca e arab, dar e dragut si prietenos, nu mi se face frica de el cand intru acolo, ba chiar imi si zambeste cateodata, desi de fapt el le zambeste mai tuturor clientilor, deoarece pare in general sa fie un tip optimist si relaxat, deci e si el, precis, norvegian. De banca nu mai zic nimic, ca exact cladirea ei e prima care imi rasare in fata dupa ce imi iau ramas bun dela D.

Cred ca daca iar ma suna maine precis la ora dupa ce se termina slujba de la biserica si imi propune iar nonsalant sa ne intalnim in acelasi loc la aceeasi ora ca de obicei, nu o sa mai rezist si chiar ca o sa ma supar pe el. Este infiorator cum ma are programat intre biserica si sala de sport. Este de-a dreptul ridicol , ba chiar grotesc. O singura data am incercat sa propun o schimbare de program sau de scenariu si mi-a replicat sec, "your choice". Imi dau seama ca oricine citeste asta o sa-si fac o parere ingrozitoare despre mine, nu am ce sa fac, efectiv ma simt tvunget/silit sa urmez exact instructiunile provenite de la el si agenda lui interioara. Ma simt sclav, fara drepturi, si nu am avut niciodata acest sentiment. Asa o fi fost probabil si pentru cei care nu erau cetateni ai Romei pe vremea aia antica de demult, sau poate, ma gandesc acum, si pentru zecile de mii (milioane de fapt) de ilegali care traiesc in America zilelor noastre. Take it or leave. Eu nu pot sa inteleg asta. Nici episoadele alea din Seinfeld in care isi bateau joc de bietul imigrant ilegal pakistanez care a trebuit sa se intoarca in Pakistan nu mi s-au parut funny. In Norvegia este aproape imposibil sa traiesti in mod ilegal, neinregistrat de politie si fara numar de securitate social, dar se mai gasesc si pe aici cazuri din astea. Daca ii gasesc ii trimit imediat inapoi. A fost aici destul de recent un caz al unei cetatene rusoaice care se mutase in Norvegia cu parintii ei cand avea in jur de 12 ani, a ramas ulterior ilegal, a terminat facultatea, ba chiar si un masterat, si apoi a scris o carte despre experienta ei de traitor ilegal in Norvegia. Imediat dupa publicarea cartii, bineinteles ca UDI a vrut sa o puna in primul avion inapoi catre Rusia. A fost ceva scandal public deoarce chiar era o fata citita si inteligenta si ar fi putut contribui multe la societatea de aici, insa legile, poate in mod just, au triumfat si in prezent ea se afla inapoi Rusia. Are bineinteles oferte de lucru si diverse proiecte care o asteapta in Norvegia, insa UDI ii va refuza probabil o viza de reintrare datorita faptului ca a mai incalcat legea imigrarii o data in trecut.

In centrul din orasul meu nu exista saraci, cersetori, narcomani, betivi, sau psihotici pe strada. In Bergen exista, dupa cate am inteles de la profesoara mea poloneza de limba norvegiana, care isi face acum un doctorat le Bergen despre uzul a doua prepozitii frecvent folosite in limba norvegiana in mai multe sensuri in diverse contexte. Nu am vazut deca cativa politisti din cand in cand, aia imbracati in pantalonii cargo oliv si pulovarul reiat beleumarin care mie imi place atat de mult. altceva mai interesat nu cred ca exista in centru.

Mallul cel mare, care se afla la o jumatate de ora de mers cu un autobuz lenes din statia de langa casa mea, este mereu aglomerat sambata. Vine la el lume din intreaga zona limitrofa a judetului, de la cativa zeci de kilometri chiar. Mie tot magazinul Vic din mallul mic de langa casa mea imi place, insa pantofi Ecco mai diversi se gasesc doar la mallul cel mare. Iar pantofi eu nu o sa-mi cumpar niciodata online, desi imi stiu masura piciorului pemtru Ecco si imi stiu deja preferintele. Mie imi pace sa probez pantofi si geci, sa vad cum masimt in ele inainte de a le cumpara. chiar daca mereu cumpoar acelasi brand si nu prea am surprize, mie tot imi pace sa le probez. Asa sunt eu, precaut din fire, de fapt. Desi nu suspicios. De la un timp visez la costume Valentino, nici nu mi-ar folosi vreunul aici, cel putin nu acum. Dar tot mi-ar place sa-mi cumpar unul o data. Nu pot sa ii sufar pe Hugo Boss si pe Armani (desi pozele din linkurile astea mi-au cam placut, dar in real life nicio data nu am vazut pe cineva vreun costum din brandurile astea doua care sa-mi placa cu adevarat.) Am o senzatie ciudata fata de Bottega Veneta. Am avut eu o data niste pantofi de la ei care mi-au placut atat de mult incat i-am purtat pana cand s-au rupt cu totul. Nu am mai gasit niciodata unii la fel, de atunci Bottega Veneta ma dezamageste in mod constant, dar tot mai caut brandul asta din cand in cand, tot am sperante de la ei. Intr-o perioada eram atras de Gucci, acum mi se pare pretentios si snob. Dar totusi e de calitate. Au niste bratari de argint care mie imi plac foarte mult. Cred ca se gasesc si in aur alb, dar aur alb eu nu am purtat niciodata. Nici aur galben, desi am avut o data un lantisor foarte fin cand aveam poate cam 17 -18 ani, parca eram in ultimul an de liceu. L-am vandut ca sa merg o data la mare, la Olimp, cu amicul ala care visa sa se faca regizor, apoi stomatolog si pana la urma a devenit inginer de constructii si acum importa marmura din Grecia din cand in cand. De cand il stiu eu tot isi construieste o casa pe care nu o mai termina niciodata. In ultima vreme, dupa ce am venit in Norvegia, incepuse sa ma sune destul de des la telefon si sa se plangea ca se simte stresat si deprimat si ca "i-ar trebui o vacanta de o luna", eu l-am invitat direct sa vina la mine pentru o vreme, i-am oferit si canapeaua ca sa nu se simta obligat in vreun fel, dar pana la urma tot in Grecia a plecat, iar acum e pe undeva pe la munte. E insurat cu doi copii, bineinteles. Prima oara cand ne-am intalnit eram la munte, atunci cand am cazut eu rau de tot de pe schiuri de am crezut ca mi-am rupt coloana. El e un schior foarte bun, experimentat. Atunci, prima oara, eu eram la mine in camera de hotel si citeam o biografie despre Albert Camus, iar el a intrat in camera mea cautand niste carti de joc, parca, sau ceva de genul asta, pentru ca era prieten cu varul meu cu care stateam eu in camera aia de hotel. Si m-a vazut citind intins pe pat pe burta si-a zis din prima, "Precis citesti despre Camus, nu ?" Nu avusese cum sa vada coperta cu titlul deoarece cartea era deschisa pe pat in fata mea , deci m-a ghicit. Nici nu era greu de altfel , eram pregatit deja sa fiu ghicit, macar intuit. Mai tarziu a trebuit sa se insoare din cauza ca ramasese o fata insarcinata din cauza lui. Despre asta era vorba in minutul 1:37. Dar si el e un tip optimist din fire si nu o duce prea rau, desi din cand in cand se simte stresat de diversele obligatii de la firma lui de contracting, de copii, de nevasta, etc. Ii place sa place in diverse vacante singur (adica fara nevasta si copii) cam des. Nu am sa-i dau initiala nici porecla pe aici. Cazul acesta insa este foarte banal, comun. Sunt sute de astfel de cazuri numai in Bucuresti, in fiecare an se intampla sute de cazuri asemanatoare in toata Romania, nu e nimic deosebit sau neobisnuit. Nu este demn de a fi descris in vreo drama sau piesa de teatru sau vreun film, desi probabil ca protagonistilor li se pare mereu ca sunt unici. E doar ceva omenesc. De la el nu am primit niciodata nici o bijuterie, chiar daca in alte sensuri si obiecte a fost mereu foarte generos fata de mine. Asta e singura chestie care m-a dezamagit vreodata la el. Aici, in Norvegia, daca am sa imi cumpar vreodata de la mall vreo bijuterie, precis ca va fi din aur alb, nu de argint ca de obicei. Cred ca merit sa incep sa port si eu aur alb.

Cam asta e geografia orasului meu, cea explorata de mine pana acum, bineinteles. Teatrul, la care nu am fost niciodata, si unde a debutat scenic pentru prima oara actrita Liv Ullmann, cam la varsta de 17-18 ani, se afla undeva la jumatatea distantei dintre apartamentul meu si centru. Am fost o data pe jos pana la el si m-am uitat le afisele spectacoleleor de acolo. Nu am simtit in clipa aia dorinta de a-mi cumpara vreu bilet.

Mai e si "biserica luterana" din colt, adica benzinaria cu boller med rosiner. Am mai scris deja despre ea. Nu mai este nimic de zis despre ea pentru moment.