My St. Christopher

According to Wikipedia, St. Christopher is the patron saint of many tradesmen, among which bachelors, transport specialists, (such as drivers or even mariners), long journeys, storms, gardners, and toothaches, in addition to being the protector of a few places, among which the beautiful island of St. Kitts, (also named St. Christopher's Island), the island of Rab, and the town of Vilnius, of Lithuania, and Brunswick, of the German region-state of Lower Saxony.

It may also be possible, Wikipedia says, that the real man on whom St. Christopher's legend was based and grew around, may have actually worked at one point in the Third Valerian Cohort of Marmantae of emperor Diocletianus' military, active at that time in Northern Africa, somewhere between current Libya and Egypt.

I have found out that in a Science Fiction genre movie directed by Mr. Robert Altman, named Quintet, which I am sorry to report I have myself not yet seen until now, although I will try to remedy this failure as soon as time and opportunity permits me, St. Christopher is represented by the character of a Latin spewing gambler, who rules over a future ice-age bound city.

I also just realized I had never particularly noticed either that Mr. Truman Capote's Holly Golightly receives at one point a St. Christopher medal as a Christmas present, and I am not sure if this was presented only in that particular novella, or also appears in Mr. Blake Edwards' ecranisation with the same title, but I will try to check on that as well.

The talisman of a St. Christopher's medal appears, I have noticed, in Wikipedia again, in so many familiar cultural cinematographic representations of different aspects of our real world named movies, that it can easily become quite understandable that at times we may not give it any particular notice, not even differentiate it from all the other possible talismans or good-luck charms most of us like, from time to time, to surround ourselves with these days, as, probably, always, or, at the very least, since the future, fortunately for most of us, remains unknown, in the "olden" days, as well.

Christopher Hitchens died these days. I had not even noticed that he had been ill for a while, because I had missed that news, when it may have possibly been reported, back in 2010, and even if I had heard those news, I would have probably not even tried to guess Dear God's prognosis, plus I really could not even have imagined Mr. Hitchens as possibly ill or ailing, since for me, he was one of the professionals I could only aspire to be able to emulate one day, never ill while on the job, especially not in regards to professional competence and ethics.

I noticed, watching a relatively recent interview of him taken by authentically candid Mr. Anderson Cooper of CNN, that Mr. Hitchens seemed to appreciate cartoonist Roz Chast and Cardinal Joseph Ratzinger, (or Pope Benedict the XVI-th). So do I. I had not known about this possible particular affinity, and I would be pleased to think that, even if I had known about it, this would still not have skewed in any way my particular admiration for Mr. Hitchens' love of books, a somewhat different type of love than perhaps mine, but love nevertheless, after all. RIP.

Ganduri despre Germania- partea 2

Deci, inainte de a se ridica la nivel de Consiliu de Familie problema optiunilor celei de-a doua limbi pe care se pare ca se determinase deja ca ar fi fost bine sa incep sa o invat eu, eu deja interceptasem, chiar fara efort deosebit, (ca efectiv am prins acea comunicare "din zbor" prin canalele mele proprii chiar neindreptate spatial exact in mod special pentru asemenea activitati in acel moment, in timp ce ma jucam intr-un colt, in mod visator fata de prezentul si viitorul meu personal, cu un camion fara sofer propriu in acel moment), o opinie din partea lui mama comunicata catre tata, ca ar fi bine ca eu sa incep sa invat o a doua limba straina, insotita de o cerere catre tata de a-si comunica verbal pe loc opiniile sale personale de nivel expert recunoscut despre clasificarea ierarhica in functie de utilitate optima pentru viitorii minim 30 de ani ai mei personali a unei serii de limbi straine, care includeau engleza, franceza, si germana.

Tata, prudent ca intotdeauna, cand este chiar vorba de exprimat opinii de nivel expert in public, mai ales din cele care pot contine si elemente de prognoza, a raspuns, utilizand automat maniera tergiversarii, ceva de genul, "intr-adevar, buna intrebare". Interceptand tonul galant al tatei fata de mama, mie mi-a crescut, ca intotdeauna, de cand ma stiu, interesul fata de aceasta conversatie interceptata initial chiar accidental, si am trecut la inspectia vizuala a celor care comunicau in mod atat de posibil intersant si util pentru mine, despre mine.

Desigur ca stiam deja ca nu trebuie sa te holbezi direct la oamenii pe care doresti sa ii observi de la distante mai mici de 4 metri, asa ca nu am aruncat decat cateva priviri fugar estimative catre fetele celor doi conversanti si catre viteza micsorarii distantei dintre ele. (La cei mai departe de 4 m de tine este chiar OK sa te holbezi daca doresti sa le distragi atentia, in timp in ce ei, simtindu-se insistent observati, isi verifica freza, dar, de cele mai multe ori si buzunarul in care isi tin portofelul. Exista, desigur, si alte reguli pentru alte feluri de suveillance optic-vizual, care se pot gasi la liber si pe Google.)

In mod destul de satisfacator pentru mine, atunci, ca si mereu, mama, care precis va fi intotdeauna flatata de complimentele galante provenite de la tatal meu, totusi, fiind vorba despre MINE, nu si-a permis decat un scurt zambet fugar de recunoastere de compliment fata de tata, si a continuat sa il preseze pentru formularea unei opinii, alegand, pentru acest scop, prezentarea comparatiei etern anxiogene pentru destul de multi europeeni continentali ca posibila optiune de alegere, dintre limba franceza si limba germana. Desigur ca tata, presat in acest fel atat de expert-rafinat, nu a mai fost in stare sa tina secretul de stat al opiniilor sale personale, deoarece fata i s-a strambat imediat de parca l-ar fi durut vreo masea, si a zis imediat, "la ce naiba poate fi buna limba germana pe viitorii 30 de ani ?"

Precizez ca ne aflam atunci in Bucuresti, in vara tarzie a anului 1986, care a fost anul semnarii, catre sfarsitul iernii, al SEA, (Single European Act), si anul demascarii, in primavara, in The New York Times, a fostului Secretar General ONU Kurt Waldheim, candidat pentru postul de viitor presedinte al Austriei, (pe care de fapt l-a si castigat ulterior), ca fost nazist, plus criminal de razboi. Desigur, s-au mai intamplat si multe alte chestii in lume in anul acela, dar eu pe wikipedia pe astea le-am gasit legate de limba germana din aceasta perioada istorica, in care Radio Europa Libera emitea de la Munchen, iar Vocea Americii, aflata deja de 10 ani sub incidenta unei legi adevarate semnate in 1976, ce o indemna sa fie "a consistently reliable", (garantata prin politica ei interna de a folosi, pentru aprobarea emiterii unei stiri, cel putin 2 surse de informatie independente coroborative, sau de a avea ca martor la acel eveniment chiar un angajat al acestei companii de difuzare de stiri si alte emisiuni culturale), "and authoritative source of news", emitea cu ajutorul statiei de releu Bethany, aflata la vreo 40 de km la nord de Cincinnati, (Ohio, SUA).

La noi in casa se asculta mai mult Vocea Americii, iar raspunzator de atinsul butoanelor de la radio in casa noastra a fost mereu tata, care avea si cursuri postuniversitare de Drept International, nu numai studii universitare de Economie si Relatii Internationale, astfel incat deciziile sale de tip executiv de nivel expert aveau totusi o oarecare greutate. In cadrul familiei nostre mai extinse, care avea si ea un program de intruniri mai largi, organizate in diverse conferinte insotite de banchete oficiale periodice intr-un apartament dintr-un blocusor tip vila cu gradina interioara comuna aflat pe langa Foisorul de Foc, tata era totodata raspunzator de organizarea sesiunilor de Q & A legate de Serviciul Principal de Informatii si Analiza al Romaniei mele, (cel secundar cu rol de back-up fiind cel in curs de organizare operat de mine personal, fara stirea nimanui la acea vreme, eu personal intuind deja de foarte foarte tanar importanta deosebita a conceptului de "verificare a verificatorilor", si a altor activitati de Control Intern Independent de Calitate si de tip investigativ independent in legatura cu diverse Internal Affairs).

Unchiul X, de profesie uneori si exportator de armament, la fel ca Nicolas Cage in Lord of War, sau Jean Bernard Lasnaud, operand insa pe o portiune mai mare din lume, si mai traficand si alte chestii, posesor si el de diverse diplome de invatamant superior, insa obtinand consistent note mai mici decat tata pe timpul scolarizarii lui, si posedand si un vocabular ceva mai limitat pentru exprimarea de tip verbal, era raspunzator doar de Programul de Entertainment, care continea diverse jocuri de carti de noroc pentru adulti, printre care si poker, nu numai septica, si activitati de dans. Abia acum imi dau eu seama ce complicat poate fi din punct de vedere operational logistic si etic administrativ ceea ce eu consideram o joaca de copil chiar si la vremea aceea, sa trebuiasca sa ii urmaresti pe toti in cazul unor conferinte atat de complexe si pline de activitati.

Abia acum imi dau si eu seama cu adevarat si ce raspundere poate apasa si pe umerii unor oameni ca, tizul meu, dl. Eugene Louis Dodaro, Director General curent incumbent GAO, Comptroller General al USA, cand e vorba si de controlul si auditul finantarii unor astfel de activitati din buzunarul contribuabililor. Intr-adevar, finantarea activitatilor de Securitate Interna absolut necesare desfasurarii activitatilor oricarui stat independent este mult mai usoara in cadrul unui sistem economic de tip comunist, decat in cadrul unui sistem economic de piata libera, insa VERIFICAREA interna independenta de tip audit financiar si de calitate al acestei finantari este o floare la ureche pentru capitalistii care au atatea firme si optiuni la dispozitie pentru a efectua asa ceva, pe cand eu a trebuit sa ma descurc de unul singur si ca director de calitate, si ca auditor principal al activitatilor familiei mele atat in perioada de extinctie a sistemului comunist, cat si in perioada oarecum instabila de tranzitie catre sistemul timpuriu primitiv capitalist de imediat de dupa 1989.

Normal ca nu am mai vrut sa mai aud despre activitati educative despre Finante si Economie, la fel cum probabil nici d-nii directori ai DSS oficiale romane din aceasta perioada nu mai doreau sa isi bata capul cu reprezentantele Romaniei de la Viena si din Munchen care au adus atatea probleme pe capul contribuabililor romani in aceasta perioada, si nu numai, si eu m-am focusat ulterior in principal pe verificari de CALITATE, deoarece am determinat destul de rapid ca de bani se poate face cumva rost, daca chiar esti disperat dupa ei, iar de alocat pentru cheltuieli in functie de diverse interese de moment este si mai usor, insa mai important pentru societate este daca obtii acei bani si ulterior folosesti acei bani in mod Etic si Calitativ Superior atat pentru buzunarul finantatorilor contribuabili, cat si pentru buzunarul tau personal.

(...va urma...)

Ganduri despre Germania- partea 1

Mi-am revizuit recent lista statelor care au statut de MFN fata de mine, si, inevitabil, mi-am ridicat iar problema Germaniei. Eu am ambivalenta fata de cultura poporului majoritar al acestei tari, intr-o mare masura, desigur, si pentru ca nu am invatat niciodata limba germana. Problema e ca nici nu am VRUT sa o invat, chiar cand mi s-ar fi putut teoretic oferi aceasta posibilitate, cand mi s-a cerut parerea in mod activ despre aceasta posibila optiune, atunci cand ea a fost luata in consideratie intr-o dezbatere relativ scurta in cadrul Consiliului familiei mele.

Deschid o paranteza ca sa relatez ca, datorita faptului ca mie personal, in general prevazator si constiincios din fire, imi place sa intru in cele mai multe sedinte bine pregatit in legatura cu posibila agenda de lucru, mai ales cand este vorba de sedinte la nivel inalt, eu fac si niste cercetari preliminare independente si ale posibilelor pozitii ale celorlati viitori participanti la sedinta respectiva. Mai ales cand este vorba de sedinte de nivel inalt unde se pot lua oricand decizii importante pentru mine, (desi nu neaparat intotdeauna in legatura cu mine, deoarece eu personal nu am ocupat niciodata pozitia de Rege sau Prim Ministru, nici macar in cadrul Familiei mele, si nici nu mi-am dorit-o vreodata, deoarece am considerat de cand ma stiu eu cat de cat pe mine, chiar si la nivel intuitiv de copil pre-alfabetizat, ca ocuparea unei asemenea functii chiar poate aduce un risc crescut mult deasupra mediei de a putea cauza dureri total neplacute de cap), mie personal chiar imi face placere sa efectuez activitatile de spionaj preliminar necesare, de obicei inspectii vizuale de diverse documente clasificate, studierea miscarilor si activitatilor unor persoane cheie, sau simple activitati de interceptat conversatii, si, totodata mie nu mi-e greu de loc sa efectuez acest tip de activitati, deoarece am devenit destul de rutinat la nivel profesionist in legatura cu efectuarea lor de cand eram chiar destul de tanar in varsta, neavand niciodata indeajunsa imaginatie ca sa imi ocup timpul cu altceva mai creativ, sau mai productiv.

Eu personal nici nu am trecut prin faza de a ma juca de-a James Bond, eu chiar mi-am asumat acel rol in mod serios, orele mele de joaca fiind ocupate mai mult de activitatea de a-mi exersa abilitatile si competentele de trainer-educator si recrutator de alti spioni ucenici, astfel incat, cand pe 30 septembrie 1989, am implinit varsta de 9 ani, ocupam deja pozitia administrativa de Director al unui intreg Serviciu de Informatii propriu, gata de pus in functiune cand era sa vina urmatoarea revolutie deja programata pentru luna decembrie in Romania.

Ma simt obligat sa precizez ca NU eu am fost cel care a programat sau planificat acea Revolutie din Decembrie 1989 din Romania, eu doar mi-am vazut de treaba, pe undeva pe acolo, prin esalonul 6, si aveam un potential Serviciu de Informatii gata pregatit, total functional si posibil imediat implementabil, in caz ca avea cinevoie de el imediat dupa Revolutie. Totodata, pot sa confirm eu personal ca NU a fost vorba de NICI o conspiratie, sau vreo intelegere intamplatoare pre-existenta intre cine stie ce fosti directori ai Securitatii romane, sau cine stie ce alti directori de securitate sau sefi de state, sau politicieni profesionisti si amatori din "umbra" domestici sau internationali, ci a fost o totala intamplare ca nimeni nu a dorit pe atunci sa utilizeze ce am avut eu de oferit Romaniei, si eu personal NU am fost niciodata si nu sunt nici acum suparat sau ranchiunos din cauza evolutiei istorice ulterioare a structurii administrativ-guvernamentale a Romaniei, pe care eu o consider, repet, TOTAL intamplatoare.

(...va urma...)

Metehne vechi (rated R pt. Romania, PG-13 pt. restul lumii)

Azi am avut o zi ingrozitoare. Nu cea mai rea de cand sunt in Norvegia, dar totusi, una destul de grea. Deoarece Hector ma cam ignora in mod suspect de cateva zile, am avut proasta inspiratie sa ma duc sa il caut. A iesit un scandal MONSTRU, si, efectiv, la asa ceva, eu personal NU ma asteptam de la el. Adica efectiv nu il credeam caracterologic capabil de manie din aia rece si razbunatoare, resimtita de mine chiar potential amenintator-periculoasa...drept care, desi poate doar pe sfert calculat/premeditat initial, (deoarece am destul antrenament la asa ceva la nivelul in care sunt in stare si sa reproduc aceasta stare in mod manipulativ, la nevoie, desi, desigur, chiar daca am si ceva studii reale de specialitate, evit cat se poate de mult sa joc teatru), dar apoi devenit chiar autentic, din cauza de spaima viscerala, am devenit din ce in ce mai isteric confrontativ, (desi mi-am jurat de multe ori ca nu am sa mai fac placerea asta nimanui, oricine ar fi el pentru mine sau ce as vrea eu de la el), pana cand l-am facut sa se uite dezgustat la mine, ceea ce pentru mine este, totusi, mai tolerabil decat real amenintator, deoarece sunt de mult obisnuit sa se uite destui oameni la mine si chiar destul de des in acest fel...desi stiu ca rezultatul final poate fi destul de posibil taiatul cracii de sub propriile mele picioare.

Desigur ca, in mod realist, a fost o simpla criza obisnuita de gelozie din cauza ca ma dusesem cu Nelson la cinema ca sa vad filmul operei Don Giovanni. Insa eu, TOTUSI, desi oi fi depus cateva juraminte in viata mea, in clipa asta NU ma aflu sub incidenta vreunui contract de loialitate fata de absolut nimeni, sau nimic, (nici macar de nivel de organizatie sau institutie), nici macar la nivel de promisiune orala, daramite de fidelitate, (contract de fidelitate de acest fel, in mod cat se poate de realist eu personal NE avand de gand sa semnez niciodata, si nici macar nu doar pt. ca e ceva total nerealist si cu sanse nule de implementare, si nici macar deoarece mie in general nu imi face placere sa incalc contracte clare la care am consimtit, dar efectiv deoarece mie personal nu imi face nici o placere sa depun efortul necesar ruperii vreunui contract).

Asa ca acum am reusit sa-l fac si pe singurul posibil norvegian din Norvegia care inca nu se uita dezgustat la mine sa ma priveasca in acest fel, si nu doar simplu dezgustat, dar si cu efectiva lehamite. Eram deja aproape 100 % SIGUR ca nu voi fi tocmai eu acea exceptie care sa "salveze" imaginea Romaniei fata de restul Europei geografice. Asa ca efectiv l-am lasat sa ma scuipe cu privirea in fata un timp cat se poate de indelungat, pana cand a obosit si el de atata lehamite, sau i s-a facut foame, deoarece venise ora sacrosancta a pauzei de masa, si orice norvegian este educat in mod expert organizat incepand de la varsta frageda de numai 1 an sa fie cat mai respectuos fata de indatorirea de a urma cu cea mai mare constiinciozitate pauzele de relaxare obligatorii din timpul orelor de serviciu.

Nu mai zic ca ochii aia initial blanzi binevoitori de culoarea cian verde-albastra s-au facut albastru petrol de ura si de manie, de acum ma doare capul aproape la nivel de deochi...desi stiu din experienta ca pe mine nu ma deoache decat ochii albastri spalaciti, de obicei provenind de la persoane slabe, pitice, si uscate, de sex feminin, de varsta indeterminat mijlocie. Sunt efectiv heart-broken...mai mult din cauza dezamagirii fata de propria mea incompetenta si slabiciune de caracter, dar si din cauza dezamagirii fata de acest originar norvegian caruia chiar ii dadusem benefit of the doubt, si de care chiar eram indragostit...si poate ca inca mai sunt si/sau oi mai fi un timp...dar poate doar daca-si cumpara lentile de contact de alta culoare...preferabil gri..ca sa nu imi mai fac probleme, cum mi-am facut toata viata, din cauza tuturor posibilelor nuante de albastru care efectiv nu au reusit sa se mentina constant la aceeasi nuanta initiala reflectata in ochii mei decat in cazul bunicului meu care STIU ca m-a iubit toata viata mea, pana cand a murit, chiar si destul de probabil chiar inca dinainte de a fi eu personal conceput, deoarece cu aceeasi ochi de exact aceeasi nuanta neschimbatoare a iubit-o si pe bunica si pe mama mea.

Da, efectiv asa e...sangele apa nu se face. Ca sa nu fiu inteles cumva, in mod dezgustator pentru MINE acum, total gresit, asta NU are absolut nimic de a face cu patriotismul, ci este in mod cat se poate de real si primitiv legat de familie, care efectiv poate fi de oriunde, si a existat de cu foarte mult timp inainte sa se inventeze tarile si patriotismul. Nu este realist sa cred ca eu voi avea vreodata copii, asa ca mie personal nu imi ramane decat sa ma ocup cu cultul stramosilor mei personali, ca un oriental ce sunt si eu, la urma urmei. LOL ! Si eu care il faceam pe Hector "pagan" ! Eu ce sunt ?

Karl-pe-jumatate-finlandezul a avut dreptate cand mi-a zis de prima oara, cand a dat ochii cu mine, nu la 13, atunci cand ne-am jucat in zapada, dar la 8 ani, atunci cand efectiv s-a holbat la mine si a inceput sa rada, "shamanule"...dupa care efectiv a ridicat piciorul lui incaltat cu gheata de tip bocanc si efectiv mi-a strivit unul din picioarele mele incaltat intr-un fel de botina ridicola de piele moale, calcandu-l de parca ar fi incercat sa striveasca o gaza. I-am zis si lui mama si lui tata in ziua aia ce mi se intamplase, dar nu aveau ce sa faca...eram musafiri si Karl era la el acasa. Drept care, 5 ani mai tarziu, m-am decis ca este mai etic din partea mea, decat sa-i port cumva ranchiuna pe viata din cauza unui minor incident diplomatic survenit, desigur, din motive de incompetenta juvenila bazata pe dificultati logistice temporare nesemnificative de tip misunderstanding lingvistic-cultural de comunicare internationala, mai bine e sa ma indragostesc de el.

Vesti bune

In sfarsit mi-am gasit un apartament in care sa ma pot muta dupa ce pleaca Nelson. Nu ca stau cumva cu el in clipa asta, ma refeream doar la coincidenta perioadei mutarii cu cea a plecarii lui, dar altfel nu exista nici o conexiune intre cele doua activitati, mutatul meu, si plecatul lui.

Este un apartament misto de tot, chiar in districtul echivalent Wall Street-ului, deci nu mai trebuie sa ma chinuiesc cu gandul ca trebuie sa-mi iau masina, are doua camere total decomandate, are apa calda care dureaza mai mult de 4 minute, e la acelasi etaj la care stateam din cand in cand si in Bucuresti, nu am pierdut nici vederea la fiord, ba chiar am castigat privelistea unor iahturi parcate, si voi plati doar cu vreo 66 % mai multa chirie, ceea ce, dat fiind preturile de pe piata libera de real estate norvegian urban, este un adevarat chilipir.

Pana acum am stat intr-un apartament cu chirie partial subventionata de angajator, deoarece probabil era deja calculat in prealabil ca serviciile aduse de mine pe durata angajarii mele pe durata inca nedeterminata de catre aceasta corporatie vor fi, la insumare, cel putin egale cu subventionarea partiala a chiriei pe un an pt. un apartament obisnuit din Norvegia.

Cred ca am avut noroc. Inainte sa plec la vizionare, chiar primisem sfaturi de la prietena mea, care lucreaza in real estate in Noua Zeelanda, despre cum sa o seduc pe sotia proprietarului, care va fi, desigur, persoana care va avea ultimul cuvant de spus in privinta acceptarii mele ca viitor chirias pe ternen lung. Insa mie mi-a placut atat de mult apartamentul, incat, din bucurie si placere autentica, am inceput sa ii fac complimente improvizate in mod total spontan, asa ca nu a fost nevoie sa recurg la scenariul pe care il pregatisem in prealabil.

Am incercat un pic de seductie fata de proprietar in legatura cu negocierea chiriei, dar era deja clar pt. toata lumea ca eu nu am talent deosebit actoricesc, iar de seducator de barbati insurati nici atat, asa ca nu am putut obtine o reducere mai mare decat vreo 75 de Euro pe luna...ceea ce nu e nici asta de ici de colo, reprezentand echivalentul a vreo 10 chifle cu o felie de sunca si o felie de cascaval, sau 10 cutii de cafea instant, (cafeaua, bautura nationala a norvegienilor, fiind mult mai ieftina decat mancarea, sau decat celelalte bauturi traditionale norvegiene).

Fericit, dupa ce am cazut de acord la pret, am colindat apoi cheiurile maritime pustii, cantand, (in sinea mea), in ploaie, si apoi am facut praf 100 de Euro pe diverse reviste si chiar si 2 carti adevarate de tip paperback cu coperta din aia catifelata placuta la pipait, fara sa mai ma uit la cine le-a scris, sau despre ce era vorba in ele...drept care, imediat ce am ajuns acasa, simtindu-ma, bineinteles, vinovat de impulsivitatea cu adevarat necugetata care m-a ispitit sa recidivez in legatura cu acest fetish al meu, le-am ascuns sub un teanc de ziare vechi, ca sa nu le mai vad, si sa uit total de ele.

Pot sa spun cu mandrie ca in clipa aceasta nu simt nici cel mai mic impuls de a le cauta pt. a afla macar cine le-a scris, si care le-o fi si titlul, ceea ce mie imi spune ca, totusi, sunt in stare sa ma stapanesc in mod social adecvat marea majoritate a timpului in legatura cu fetish-urile mele, deci soseaua catre cortexul meu prefrontal este inca functionala la un nivel cat de cat adecvat de cand am intrerupt, (la sfatul medicului, desigur), medicamentele pentru ADHD recomandabile mie in prealabil, cand eram ceva mai mic si mai tanar.

Din pacate, acest tip de medicamente nu sunt direct eficace impotriva diverselor tipuri de fetish-ism, (daca acesta este de nivel indezirabil), unele din ele chiar avand tendinta de a spori intr-un grad anumite tendinte de compulsivitate, dar vad ca in cazul meu, din fericire, in acest moment cat de cat echilibrat al varstei mele ceva mai mature, compulsivitatea mea caracteristica, (preexistenta tratamentului medicamentos pentru ADHD), are focus deosebit asupra preocuparilor despre etica mai mult decat asupra participarii mele in activitati ritualistice legate de fetish-uri. Intr-adevar, Mircea Vladut avea dreptate cand opina in jurul ideii ca psihofarmacologia nu este lipsita de posibile efecte adverse.

Ce bine, totusi, ca am avut noroc de medici specialisti psihiatri specializati in psihiatria copilului si adolescentului totusi competenti atunci cand am avut nevoie de sfatul lor in Bucuresti, cand eram si eu copil si adolescent. Ce bine ca am avut si un medic specialist pediatru competent, care a stiut sa ma trimita din timp la consultatie la cine trebuia, fara sa fie influentat de modele vremii si de a da vina, in mod nepotrivit, pe mama mea. Ce bine, totodata, ca mama mea a reusit sa aiba incredere in medici dupa ce si-a dat, in mod adecvat, seama, ca totusi era super-clar, ca eu personal aveam nevoie de consulturi de specialitate posibil utile, care s-au si dovedit, pana la urma, utile si relativ rapid eficace in cazul meu personal.

Altfel, cine stie ce pateam. Poate ajungeam chiar dupa gratii, sau poate chiar si la TV. Si pe urma, din cauza unui filozof mincinos, neetic si incompetent, (intr-un context nu neaparat mereu si/sau intotdeauna scuzabil de proprie patologie post-traumatica), exista, in mod realist, chiar riscul sa inceapa sa dea toata lumea vina pe mama mea, sau, mai rau, pe tata, care a fost nevoit, datorita serviciului, sa se deplaseze destul de frecvent in strainatate de unul singur, uneori, desi mai rar, chiar insotit de colegi si colege de serviciu in loc sa fie in permanenta escortat numai si numai de mama si de mine.

Role playing- rated NC-17

Ieri dimineata, o zi ulterior bogata atat in evenimente cat si in phone sex plurilingv, m-am trezit din somn cu gandul ca as avea chef de roleplay sexual. Nu o fac prea des in real life, si, de obicei, incerc sa evit rolurile mai obisnuite de nurse, sau cop, si incerc chiar roluri de personaje dramatice reale, de exemplu Richard al III-lea, (din piesa de teatru omonima a talentatului de nivel de geniu scriitor britanic William Shakespeare), care ma ajuta si sa fantazez in mod util la dl. Al Pacino, daca e cazul, sau Ducele de Buckingham, (din romanul indragitului scriitor francez Alexandre Dumas tatal, "Cei trei muschetari"), in cazul caruia ma gandesc la dl. Orlando Bloom.

BTW, nu l-as juca pe Hamlet decat poate pt. minimum 500,000 USD, iar pt. Romeo cred ca as cere in jur de 36,000 Euro, ca e, totusi, un rol mai usor de inghitit/regurgitat...deci cui ii place ff mult sa mearga la teatru sau la cinema, si sa vada puneri in scena sau dramatizari ale acestor piese scrise tot de dl. William Shakespeare in timp ce face si sex, si doreste, in acelasi timp, sa ma ajute, in mod altruist, (reactie izvorata de destul de multe ori din sentimente de vinovatie usor de inteles si total scuzabile), sa-mi iau si eu masina, please, serios, feel cat se poate de free. Nu pot sa promit talent dramatic deosebit, insa pot sa asigur constiiciozitate atat in pregatirea prealabila, cat si in executia ulterioara a rolului.

Totusi, in caz de dorinta de Romeo, daca sunteti/doriti sa fiti o Julieta de sex feminin, cred ca trebuie sa pornim de la minimum de 50,000 Euro in sus, in functie de marimea cupei dvs., ca in mod practic mi-e mai greu in fata unei posibile audiente de tip partener antrenat in joc cu cupe peste B, insa, daca sunteti/doriti sa fiti o Ofelie de sex feminin, va pot oferi acelasi pret ca pt. baieti. Desigur, trebuie sa aveti minimum 18 ani, autentic verificabil in prealabil, preferabil, pt. o cat mai buna satisfactie, inclusiv posibilitatea de a servi fara griji deosebite si unele bauturi alcoolice in timpul spectacolului, chiar peste 21 de ani. In mod etic, ma simt totodata nevoit sa precizez ca in Norvegia oferta de servicii sexuale contra pret nu este ilegala, insa cumpararea de servicii sexuale este ilegala, deci trebuie sa luati in consideratie si cheltuielile aditionale de transport si cazare in alt loc, fie ca sunteti de sex feminin, fie masculin, fie intersex, sau de sex in tranzitie, sau inca nedeterminat (fata de dvs. insiva, ca juridic, la peste 18 ani, cred ca e imposibil.)

1 (un) pranz sau 1 (o) cina vi le pot oferi eu, daca vi se face si foame de mancare inainte sau dupa spectacol, dar daca doriti si breakfast, trebuie sa il platiti dvs., plus, eventual, daca este post-spectacol, orele de asteptat pana la el, in timp ce brunch imi este, totusi, aproape 100 % imposibil sa accept, sau sa ofer, deoarece brunch nu servesc, in mod principial, decat alaturi de persoane care sunt cu totul si cu totul ff rare si ff speciale pt. mine, si chiar aproape niciodata ca indatorire de business sau serviciu, decat daca e poate vorba de un business sau serviciu ff important pt. mine in clipa aceea...prin urmare daca credeti ca puteti indeplini acest ultim criteriu, ramane de negociat si un pret aditional pt. brunch...ca de platit eu brunch-ul, in caz de business sau serviciu ff important pt. mine, chiar ca nu cred ca va fi vreodata cazul.

Ieri dimineata, cand ma trezisem din somn cu gandul la joaca, ma gandisem inca la altfel de roleplaying, cel in care as putea interpreta chiar rolul unor personaje reale, nu literare sau cinematografice. Cum am determinat deja ca, atunci cand este vorba de diverse fantezii si jocuri sexuale, este etic preferabil sa ne imaginam, atunci cand facem sex, ca facem sex cu vreo personalitate publica in loc de cel mai bun prieten al persoanei cu care facem sex, am incorporat acest principiu si pentru roleplay-ul sexual, si mi-am inchipuit ce misto ar fi sa incerc, mai ales ca nu am facut-o niciodata, sa interpretez rolul unor politicieni.

Deoarece mie personal SUA imi provoaca erectie ceva mai rapid decat alte state din lume, (clasamentul primelor 4 la viteza fiind SUA, Australia, Costa Rica, si Portugalia, ultimele de fapt la nivel de photo finish), mi-a trecut in cap ce nu-mi trecuse, zau, niciodata inainte, sa roleplay presedinti americani. Imediat, m-am gandit la dimensiunea etica a unei astfel de posibile decizii, si am determinat destul de rapid, dupa o deliberare ce nu a durat mai mult de cca 15 secunde, ca este mai etic sa roleplay presedinti proveniti din Partidul Republican, si nu numai pt. ca mi se pare ca pot sa le inteleg mai bine ideologia si discursul, si astfel sa ii reprezint actoriceste mai fidel, dar si pt. ca  cei proveniti de la Partidul Democrat mi s-au parut, in general, mai buni pt. fantezii personale despre facut sex direct cu ei decat de a le juca rolul, cu exceptiile d-lui pres. Ronald Reagan din partea Partidului Republican, si a d-lui pres. Franklin Delano Roosevelt din partea Partidului Democrat.

Parerea mea sincera si candida este ca nimeni nu poate contesta ca pres. Reagan a fost indeajuns de sexy astfel incat sa iti doresti sa fantazezi ca faci sex cu el, si, totodata, nimeni nu poate contesta ca pres. Roosevelt a avut niste trasaturi psihologice si fizice ff interesante, si totodata si idei interesante si usor de inteles care sa il faca un candidat cu adevarat dezirabil de a-i interpreta rolul pt. oricine, nu neaparat de nivel de talent actoricesc ca al d-lui Gary Sinise, de exemplu.

Totodata, l-am determinat pe pres. Gerald Ford, din partea PD, un posibil candidat excelent pt. ambele functii, si pe pres. Ulysses S. Grant, din partea PR, la fel. In ceea ce priveste presedintii apartinand altor partide de dinaintea formarii oficiale a partidelor Republican si Democrat americane, de exemplu Partidul Whig, Partidul Democratic-Republican, Partidul Federalist, sau a singurului cu adevarat Independent, neapartinand de vreun partid politic anume, dl. George Washington, in functie intre 30 aprilie 1789 si 4 martie 1797, m-am decis ca este mai etic de a ramane de stabilit de la caz la caz.

Acum, nu doresc sa se interpreteze ca eu as recomanda presedintii americani pe post de afrodisiace naturale sau sintetice, sau ca excelenti doar ei de a participa la diverse jocuri sexuale in pat cu absolut oricine. Desigur ca ramane la latitudinea fiecaruia de a se decide daca doreste sa interpreteze si presedintii altor state, in functie de ce alte state se afla in clasamentul pe viteza de a obtine erectie al fiecaruia personal. Totodata, mi se pare total OK, dupa parerea mea, de a stabili anumite tarife, in functia de dificultate de interpretare a rolului, in caz ca doreste cineva, dupa exemplul meu, sa ofere servicii de roleplay sexual contra cost. De exemplu, daca mie mi-ar cere cineva sa il interpretez pe dl. pres. Abraham Lincoln, as fi ceva mai modest decat dl. Daniel Day-Lewis deoarece imi dau si eu seama ca nu posed talentul acestui star, si m-as orienta, de exemplu, dupa tariful d-lui Walter Huston, (tatal regizorului John Huston, si bunicul actritei Anjelica Huston), care a interpretat acest rol in 1930.

Totodata, desigur ca o posibila lista de personalitati interesante de a fi jucate ca roleplay sexual, sau de personalitati interesante despre care ar putea fantaza cineva ca sunt alaturi de el sau ea in pat in loc de partenerul curent, poate include si alte niveluri de politicieni, nu numai presedinti. De exemplu, eu personal as putea fantaza f usor despre dl. Marian Vanghelie, si as cere aproximativ 1,5 milioane USD pentru a interpreta rolul d-lui Victor-Viorel Ponta, in caz ca mi-ar cere acest lucru cineva mie personal.

Sunt ingrijorat (rated XXX)

Sunt extraordinar de ingrijorat in legatura cu faptul ca, in decursul acestui recent scurt concediu, am avut tendinta sa consum, in mod cu totul si cu totul necaracteristic pentru mine, alcool, in 2 (doua) ocazii, pana la nivel de a ma ameti.

Este ceva ff ingrijorator, si trebuie adresat IMEDIAT. Trebuie sa ma aplec IMEDIAT cu mai mare constiinciozitate asupra programului de 12 pasi referitor la si chiar posibil util in diverse tipuri de addictii.

Problema la mine e cu pasul 1: "I admit I am powerless over my addiction". Desi citesc efectiv mai peste tot zilele astea ca aparent se demonstreaza din ce in ce mai mult ca "free will" e de nivel de bullshit, TOTUSI, NU POT, si nici nu cred ca este etic, nici fata de mine, nici fata de parintii sau prietena mea cea mai buna de nivel BFF, nici fata de societate, inclusiv Hector, Nelson, Mickey, si cei 12 manageri ai mei de la serviciul oficial nr. 1, sa azvarl chiar asa cat colo indemnul lui Aristotel catre Eudaimonia, care poate fi atinsa daca doar te straduiesti indeajuns, cat si indemnurile pe care se bazeaza o gramada de filozofii progresiste, ba poate chiar si sloganul, "Go, West, young man !"

Uite, chiar acum am mai tras o dusca de coniac frantuzesc ! Este posibil asa ceva ? Si inca DUMINICA, si INAINTE de pranz ! Si chiar mi-a facut si placere ! Cu adevarat...INGROZITOR...mai trag una...

Poate ca, intr-adevar, oi fi powerless. Poate ca, intr-adevar, ar trebui sa am incredere indeajuns in D-zeu astfel incat sa imi incredintez soarta in mainile Lui. Dar, TOTUSI, nu i-am dat inca background check-ul necesar pe care eu il fac ABSOLUT oricui am de gand sa il invit la mine in casa, oricat de indragostit si plin de lust as fi dupa penisul lui, mai ales ca, desi STIU ca e competent, stiu eu ce stiu despre relatia Lui cu concubina Lui oficiala de tip samboer legal norvegian, mama Natura, si cum le place lor sa "frolic" BDSM si furry, in pauzele obligatorii de serviciu cf. ILO.

Ma rog...stiu de unde vine chestia asta. E de la faptul ca, in sfarsit, am reusit sa il conving pe Hector sa fie top azi noapte, si, desi a fost total OK pt. ca il iubesc cu adevarat si din ce in ce mai mult, totusi nu a fost de nivel Mikey, drept care a trebuit sa imi cheltui energia ramasa pe la 4 AM confesandu-ma public despre fetish-ul meu fata de carti, si continuand acum sa il dau in gat si pe D-zeu.

Nu e chiar total vina lui Hector. E total OK, si cred ca va fi din ce in ce mai misto. A fost si din cauza ca sunt stresat in legatura cu gasitul unui apartament si mi-as fi dorit sa ma ajute si Hector un pic la faza asta, plus ca citisem un articol in Reader's Digest despre preotii militari ai armatei SUA si efectiv mi s-a strans inima si iar am inceput sa ma simt super super vinovat ca am abandonat armata, desi STIU la nivel rational ca e mai bine pt. absolut toata lumea ca am decis asa, deoarece precis efectul prezentei mele acolo ar fi fost cel de a-i incurca pe toti, si de a-i obliga sa piarda timp si efort pretios pt. a ma tine pe mine de mana in loc sa-i ajute pe bietii copii afghani.

In fond si la urma urmei, daca ce am decis eu sa fac in viata nu a fost pornit din free will, atunci nu poate fi decat USIA de vina pt. TOT ! Bine ca au desfiintat-o ca sa nu mai incurce si alti oameni in secolul XXI. Desi mie personal imi va fi intotdeauna autentic super DOR de ea, chiar mai mult decat mi-e dor nostalgic mai difuz dupa anii razboiului rece clasic, anii copilariei mele...de care mi-a adus aminte un comentator temporar mai tembel care efectiv, din fericire de altfel, habar nu are despre ce vorbeste, acolo, pe blogul intitulat in mod isteric-dramatic, "Cronica unei morti anuntate"...(sper ca autorul sa-i schimbe titlul la un moment dat, ca STIU eu ca E in stare sa o faca, si sa aiba astfel sansa de a-si depasi soarta de personaj literar de secol XIX destinata celor mai multi romani oarecum traumatizati spravietuitori disfunctionali ai literaturii secolului XX, si de a pasi in sfarsit in literatura secolului XXI).

Disclaimer: sunt intoxicat cu alcool, epitetul "tembel" nu e de nivel expert sobru, adica treaz, plus eu NU folosesc NICIODATA cuvantul "isteric" in mod peiorativ, cum fac chiar unii unguri de tip inevitabil self-hater originari din Romania, care, in fond, daca si-ar face lectiile si ar citi chestii scrise de alti unguri mai putin self-hater-i, ba chiar si bulgari si unii fosti iugoslavi, in principal sarbi si macedoneni, am impresia, fosti nomenclaturisti, deci ceva mai feriti de anumite traume istorice, ar trebui sa stie mai bine.

(...va mai urma, poate, desi nu neaparat imediat, ca trebuie sa ma trezesc momentan din betie...)

Pantofi si carti- partea 2

Nu prea am chef sa intru in acest moment in amintiri sau detalii re. branduri si design-uri specifice de pantofi de interes pt. mine. O sa revin mai tarziu, daca ma simt motivat. Trec la carti, ca in legatura cu alea ma simt mai vinovat in clipa asta. Am recidivat recent la furt, desi mi-am platit indirect pagubasii, cum fac de obicei. In continuare, evit pe cat pot sa deschid, sa ating, sa rasfoiesc, sau sa citesc cartile pe care le-am furat. De altfel, nu am mai citit nici carti cumparate de mai bine de 1 an, in afara de una despre niste chestii deja perimate, pe care am folosit-o drept somnifer din cand in cand. Evit sa intru in librarii, dar uneori nu ma pot abtine. Evit de asemenea sa dau click pe site-uri de literatura, dar recent de tot, chiar de 1 decembrie, am dat bani, in mod patologic impulsiv, si total aiurea, (deoarece informatia continuta acolo putea fi obtinuta si pe gratis), pe The New York Review of Books si pe Le Point, care avea un articol despre cele 25 de carti ale anului. Nu le-am citit inca, dar probabil ca o sa le rasfoiesc la un moment dat. Cand incep sa dau bani pe Times Literary Supplement, e de rau. Nu am ajuns, aici, in Norvegia, in faza asta, si sper sa nu mi se mai intample de prea multe ori in viitor.

Am preferinte clare in legatura cu dimensiunile si design-ul copertii cartilor de interes. Exista niste carti cu coperti tari de forma perfect patrata, de dimensiuni in jur de 20 cm x 20 cm, si grosime, (a paralelipipedului cartii), de vreo maxim 2 cm, preferabil spre 1,5-1,75 cm, si continand text cu litere de dimensiuni medii, (de tip din ala pt. visually impaired), plus ilustratii, care efectiv ma innebunesc. Mi se face efectiv pielea gaina si am un inceput de erectie chiar in acest moment cand scriu despre ele...

...a trebuit sa imi aprind o tigara si sa beau o gura de capuccino ca sa pot sa scriu linistit in continuare, despre alt gen de carti care-mi plac. Sunt unele inguste si lungi, cu coperti moi, preferabil usor glossy lipicioase, nu mat catifelate, de data aceasta, de dimensiuni poche alterat, in jur de 12 pana in maxim 15 cm latime, 20-22 cm lungime, si cam 2,5 cm grosime. Stiu ca suna total pervers, si efectiv ma simt obligat sa scriu in clar ca NU am DE LOC preferinte hebefile sau efebofile cand e vorba de atractie sexuala fata de persoane reale. E vorba STRICT si cat se poate de CONCRET real de dimensiuni de carti cat se poate de concrete si ele. Pe astea tind sa le prefer cu titluri in limba franceza cu litere de culoare alba pe fond bleu de coperta, dar e total OK sa fie si in alte limbi sau in alte culori, mai ales litere negre pe fondul portocaliu sau caramiziu al copertii.

Prefer MULT de tot cartile noi celor uzate. Frecventez ff rar anticariate, si de obicei o fac numai daca am chef sau motivatie de vandut carti. Stiu ca exista si carti vechi ff frumoase si pretioase, dar pt. mine e total OK sa le admir pe net, nu in persoana. De asemenea, frecventez ff rar biblioteci, cam la acelasi nivel la care vizitez muzee, deci rar, si de obicei daca vizitez vreun oras nou in care chiar am de gand sa stau o vreme. Cand eram copil si adolescent, pe timpul anilor de scolarizare obligatorie, cand si eram mai interesat de citit si sexualitatea explicita imi era inca in perioada de latenta sau pe la inceputuri de expresie, in timpul pubertatii, frecventam bibliotecile mai des.

Cand sunt in librarii, dau tarcoale vizual mai intai, la fel ca in magazinele cu pantofi. Daca ma atrage vreo carte, ii ating usor coperta cu buricul degetelor. Mi se intampla uneori sa effleurez asa mai multe carti adiacente daca sunt asezate pe vreun raft una langa alta. Uneori ma si uit la ele in timp ce le ating, alteori nu, doar ma las purtat de placerea senzoriala de a le atinge usor cu varful degetelor. Daca chiar imi atrage una atentia in mod deosebit, de nivel de curiozitate, o iau din raft. O tin de obicei destul de departe de ochii mei in timp ce-i inspectez vizual copertile, (si cea din fata, si cea din spate), si o cantaresc usor in mana, in timp ce o rasucesc de cateva ori cu fata sau cu spatele la mine. De obicei folosesc o singura mana, drepta. Daca cineva m-ar observa din exterior in timp ce fac asta, ar putea sa isi dea seama din pozitia sau miscarile pe care le fac din cealalta mana, stanga, cam ce sentimente mi se nasc in timpul acelei inspectii...adica uneori chiar e pe sold, ca si cum as zice, "nu, zau ?", alte ori mi se duce la spate, ca si cum m-ar ingreuna vreo povara, alteori mi se duce chiar la frunte, ca si cum chiar as depune efort sa inteleg ceva mai amanuntit si sunt ostenit din cauza asta, iar alteori mi se duce direct catre directia penisului, deci e clar ce-mi vine sa fac.

De foarte multe ori, dupa ce vad coperta, titlul, ce ziar sau persoana a facut review-ul de pe coperta din spate, uneori cum arata autorul daca are poza pe coperta exterioara din spate, inspectia inceteaza, pun cartea inapoi in raft, si reincep privitul altor carti, eventual effleurat-ul. Daca experienta tinerii acelei carti in mana a fost deosebit de intensa, uneori imi mai ingadui o pauza, imi mai trag sufletul, ma mai uit in jur la decoratiile din librarie, la vitrina vazuta din interior, etc. Rar, de fapt aproape mai niciodata, observ alti oameni din jurul meu. Efectiv nu ii vad si nu ma intereseaza. NU obisnuiesc sa intru in librarii cu baieti cu care am vreo relatie in acea perioada de timp. Daca sunt la vreun mall pt. activitati de window shopping impreuna cu cineva, de obicei incerc sa il descurajez activ sa intram vreodata in vreo librarie, daca ne iese una in cale, si incep sa-i distrag atentia, sa il ating jucaus sexual, sa ii aduc aminte de vreo cabina de proba din vreun magazin de haine inca nevizitat, ceva de genul asta, ca sa uite total de dorinta de a intra cu mine in vreo librarie.

Daca dupa inspectia exterioara se intampla vreodata ca o carte sa ma intereseze si mai mult, atunci o deschid, si atunci incep sa imi folosesc ambele maini pentru asta. De obicei scanez vizual rapid alternativ blurb-urile de pe ambele coperti interioare, si cea din fata, si cea din spate, si textul de pe prima pagina, mai rar si vreo cateva cuvinte din interior. Dar imi place activitatea manuala de a rasfoi unele carti, chiar daca nu sunt atent intotdeauna, mai niciodata, de altfel, la textul din continutul de pe la mijloc. Scanez aceste blurb-uri si textul de pe prima pagina chiar daca e vorba de autori de serie de masa cunoscuti care ma intereseaza in acel moment, si deja pot sa-mi dau seama chiar din titlu despre ce va fi vorba in carte. In Norvegia, ma uit uneori si la numele editurii, deoarece doresc sa incep sa le cunosc mai bine si pe cele de aici. Daca este vorba de vreo traducere, ma uit din curiozitate si la numele traducatorului, si la anul aparitiei initiale a cartii in limba originala, ca sa il compar cu anul publicarii acelei traduceri.

Uneori sunt tentat sa cumpar sau, mai rar, chiar sa fur acea carte. Nu prea fur din librarii, deoarece este o activitate desigur ilegala si total neetica, desi mi s-a mai intamplat sa fac si asta, dar NU in Romania, NICI in Norvegia, ci doar in tari in care am avut doar viza sau intentie de tranzit, turist sau student/ucenic temporar, si unde am calatorit ca detinator de pasaport personal simplu. Totodata, NU am efectuat niciodata ilegalitati de NICI un fel cat am fost vreodata pe undeva pe pasaport de tip diplomatic. Pasaport de serviciu nu am avut niciodata.

Daca e chiar sa dau bani pentru o carte, si, mai ales, chiar sa depun efortul necesar pentru a o fura, atunci chiar ca stau si deliberez bine de tot...desi mi s-a mai intamplat si sa cumpar impulsiv, fara inspectie prea amanuntita, unele carti, de obicei carti de autori deja cunoscuti, din aia de serie de masa, la fel cum cumpar uneori si reviste sau ziare. Daca intru in deliberari, voi petrece cel putin 4 minute pentru aceste deliberari legate de carti, ceea ce pentru mine reprezinta in mod cat se poate de real un timp URIAS de deliberare, dat fiind ca nici in situatiile extrem de rare cand simt eu nevoia chiar sa deliberez atent asupra vreunei actiuni deosebit de complexe, (pentru mine), la serviciu, nu cheltui pe astfel de deliberari de tip judicios mai mult de maxim 2 minute.

In cadrul acestor deliberari intra si procesul de a citi parti de text ceva mai lungi, de nivel de mai multe fragmente de fraza, sau eventual, desi mai rar, propozitii intregi, daca sunt mai scurte, luate la intamplare din mai multe parti ale cartii, in timp ce o rasfoiesc, plus cititul unei parti mai mari din blurb-ul si review-urile de pe coperti. De foarte multe ori asta imi taie in mod eficient pofta de a cumpara sau de a fura acea carte.


(...nu stiu daca va urma...)

Pantofi si carti- partea 1

Asta e...nu am rezistat pana cand nu am inceput sa ma confesez in mod public si despre fetish-urile mele cele mai importante: interesul meu de nivel oarecum patologic pentru obiectele pantofi, si cel pentru obiectele carti.

Spun ca e de nivel oarecum patologic deoarece chiar am fost antrenat in anumite comportamente nepotrivite cu consecinte neplacute atat pentru mine cat si pentru societate in legatura mai ales cu fetish-ul legat de carti, desi totusi m-am straduit sa mentin ambele fetish-uri sub un anumit nivel controlabil, utilizand uneori chiar gesturi drastice de nivel de aruncat in repetate randuri carti adevarate la gunoi, si nu intotdeauna la cel reciclabil, astfel incat sa scap de stimulul vizual tentant din jurul meu imediat, sau de donat o data, in mod necaracteristic mie, pantofi de brand de lux in conditie buna la o organizatie pentru oameni saraci. (Am mai donat atunci si o servieta de piele scumpa odata cu pantofii aia, si am si fetish pt leather, dar pe asta nu il consider de un nivel chiar atat de exagerat sau suparator...era mai mult un efort de incercare de accesorizare care se voia altruist pt. un eventual om sarac care ar putea sa foloseasca si pantofii si servieta aia de piele de brand de lux. Curelele nu le-am donat, de fapt nu aveam decat una asa mai scumpa, si aveam nevoie de ea, deoarece slabisem destul de mult in perioada aia.)

Pantofi nu tind sa colectionez. Imi place mai ales sa ii pipai, sa ii mangai de fapt, in esenta, dar, totusi, implicand si buricele degetelor in mod destul de activ si cercetator-observator, nu numai fata palmara a falangelor. Nu am absolut de loc fetish pentru picioare, nici alt fel de partialism deosebit. De aceea, in magazine, prefer sa pipai pantofii aflati pe rafturi, nu cei de pe manechine, sau picioare de manechine. Nu ma intereseaza sexul pantofului, poate sa fie atat pantofi feminini, cat si cei masculini, desi de la cei feminini am, parca, niste pretentii mai ridicate, de nivel critic artistic, in legatura cu designul. Sunt la fel de pretentios in legatura cu materialul din care este alcatuit pantoful, inclusiv talpa, captuseala, cusaturile, si tocul, atat in cazul pantofilor pentru femei, cat si pentru cei masculini.

Nu imi place sa probez pantofi. Nu probez pantofi DECAT daca am de gand sa cumpar pantofi pentru MINE personal in clipa aia. Pana sa ma decid eu ca vreau sa cumpar o pereche de pantofi cu adevarat, trebuie sa inspectez vizual destul de multi, sa pipai tot destul de multi, si, daca intra-adevar am plecat de acasa cu intentia sa cumpar, si daca gasesc o pereche care ma atrage, atunci petrec destul de mult timp dandu-i tarcoale, uitandu-ma la ei din diferite unghiuri, comparand vizual si alte perechi de acelasi gen eventual aflate prin jur, apoi trec la pipait, si abia apoi, dupa destula vreme, chiar ii iau in mana, si incep sa ii inspectez efectiv pe toate fetele, din toate punctele de vedere, inclusiv oarecum si la miros, desi nu ii duc chiar la nas, dar totusi pe aproape. De MULTE ori mi se intampla ca pana la urma sa ma decid ca NU merita sa ii probez.

Daca ajung la faza de probat, efectiv doresc sa mi se acorde cat mai multa privacy pentru asa ceva. URASC sa am un vanzator in jurul meu in timp ce probez eu pantofii care mi-au starnit mie interesul la un nivel atat de ridicat incat sa ii cumpar. (De ceilalti cumparatori nu-mi pasa, si, in general, prefer sa imi fac cumparaturi singur, nu insotit de vreun boyfriend. Window-shopping e OK cu boyfriend, putem incerca si sex in cabine de proba de haine, dar aia e altceva, nu e ca atunci cand chiar ai plecat de acasa cu intentia de a cumpara haine, sau, mai ales, pantofi).  Mi s-ar face fizic GREATA daca as fi cumva ajutat in mod activ si direct de un vanzator sa incalt eu un pantof, chiar daca acel vanzator ar fi chiar insusi zeul Adonis, sau zeul Hermes, (de care eu sunt atras sexual poate chiar mai mult decat de Adonis), coborati special din Olimp pentru mine in clipa aceea.

E interesant ca, desi e evident vorba de sex, si nu sunt impotriva threesome, totusi, daca e vorba de fetish-ul meu pentru pantofi, prefer sa il practic in 2 (eu si pantoful), fara intruziunea unei a 3-a, sau chiar a unei a 4-a persoane, (in cazul teoretic ca mi s-ar intampla sa vad o data intamplator o pereche de pantofi care-mi plac cand sunt la vreun mall impreuna cu un baiat care-mi place si el, si as vrea sa probez pantofii, si s-ar mai baga si vanzatorul peste noi...parca, totusi, daca am fi in 4, si ar atinge astfel nivel de orgie, nu de simplu threesome, ar fi poate mai tolerabil decat doar in 3. Nu m-am gandit inca la asta, deoarece nu mi s-a intamplat asa ceva niciodata pana acum.)

Daca sunt intr-o relatie de tip sexual, sau sexual-romantic cu cineva, si se intampla sa imi placa pantofii lui, atunci am sa incerc sa ii ating in timpul dezbracarii, sau al foreplay-ului, in general. De aia, probabil, mi s-a si intamplat de cateva ori sa cad sau sa ma asez in pozitia in genenuchi cand nu aveam de fapt intentia initala bine formulata de a face asa ceva. Oricat de ridicol ar suna, si, desi recunosc ca este ceva destul de dificil de infaptuit din punct de vedere fizic, in anumite cazuri cu adevarat rare, mi-a facut intr-adevar o placere cu totul si cu totul deosebita sa ating intermitent cu o mana, preferabil dreapta, pe unul din pantofii partenerului, in timp ce imi foloseam cealalta mana si in general alte parti din corp corespunzatoare pentru sexul oral care se desfasoara in acelasi timp. Evident, asa ceva e mai usor de infaptuit in cazul unui partener cu picioare mai scurte. Cred ca acesta este si unul din motivele, desi precis nu singurul, pentru care eu il gasesc pe dl. Danny de Vito deosebit de sexy, plus ca am remarcat ca are gust la incaltari.

Imi plac mai mult pantofii decat cizmele, si sandalele sunt pe un distant loc 3, probabil pentru ca in general au mai putin material, si reprezinta mai mult aer decat ceva concret. Dintre sandale imi plac alea romane care se poarta cu curele incrucisate pana mai sus, pe gamba, deoarece intra in joc si acele curele lungi cu care pot sa ma joc in mai multe feluri. Desi teoretic cizmele au mai mult material, si au uneori accesorii posibil interesante legate de caramb, in mod realist, mi s-a intamplat destul de rar pana acum sa gasesc eu personal cizme atat de frumoase de inalta calitate care sa imi placa atat de mult incat sa imi doresc sa le pipai in mod special, la un nivel de atractie si satisfactie deosebita...in orice caz mai rar decat pantofi.

Am remarcat ca in Norvegia sansa de a gasi cizme misto de tot este in mod real mai mare decat de a gasi pantofi misto, mai ales cizme de dama, care sunt OK din cand in cand pentru mine, dar NU total OK daca lipsesc si celelalte feluri de incaltaminte care sa balanseze oarecum situatia. De aia ma simt usor dezechilibrat, descumpanit si din acest punct de vedere...si efectiv PLANG aici dupa pantofi...nu cu lacrimi, dar de nivel de CRAVING ff suparator. Plus ca efectiv NU am putut gasi nici pantofi, nici cizme cu adevarat satisfacatoare de cumparat pentru mine insumi.

Mi-am luat unii mai sport mai misto ca efectiv am fost nevoit sa-mi iau unii, dar NU sunt din aia pe care mi-i doresc eu, din aia care sunt si frumosi si inalt calitativi care sa ma tina ani de zile. Din aia chiar am ajuns sa cred ca numai unii italieni pot sa manufactureze. Este posibil ca si unii sud-americani sa reuseasca asta, insa nu am avut ocazia sa inspectez incaltaminte de calitate de provenienta sud-americana foarte des. Ma cam enerveaza acest monopol italian asupra preferintelor mele, mai ales ca este vorba de o chestie atat de esentiala si totodata intima, cum este incaltamintea pentru mine.


(...va urma...)

Cu ocazia zilei de 1 decembrie, [...]

[...], ziua nationala, (in ordine alfabetica), a Republicii Central Africane, a Republicii Uniunii Myanmar, si a Romaniei, totodata, (intr-o ordine nesemnificativa din punctul meu de vedere), ziua sarbatoririi restaurarii independentei Republicii Portugheze, ziua sarbatoririi desfiintarii fortelor armate ale Republicii Costa Rica, ziua sarbatoririi libertatii si democratiei in Republica Chad, ziua Profesorilor din Republica Panama, ziua sarbatoririi independentei de autonomie guvernamentala a Republicii Islanda, ziua Educatiei mondiale despre maladia AIDS/SIDA, ziua omagierii d-nei Rosa Parks de catre Asociatia de Transport Public Americane, ziua omagierii d-lui Damrong Rajanubhab in Regatul Tailandei, si ziua sfintilor crestini Castritian, Eligius, si Edmund Campion, si ziua comemorarii diaconului Nicholas Ferrar de catre Biserica Episcopala din SUA, doresc sa ii multumesc sincer lui Mircea Vladut, cetatean roman, de profesie inginer si blogger, cu un nivel de maturitate si experienta de viata ceva mai mari decat ale mele, pe care am impresia ca pot sa imi permit sa il consider un prieten virtual, care efectiv m-a ajutat in mod destul de eficient, pentru care chiar a depus un grad de efort, dar mai ales timp real, (intotdeauna pretios pentru oricine), de comunicare, sa nu ma mai simt atat de des vinovat in mod posibil nejustificat, sau, mai ales, posibil suparator pentru alti oameni din jurul meu virtual sau chiar si real, ajutandu-ma, in acelasi timp, sa ma inteleg pe mine insumi chiar mai bine decat credeam ca este posibil, deci, intr-un fel, si el, contribuind in mod educativ, chiar daca nu neaparat intentionat, la maturizarea mea personala, inclusiv la imbunatatirea acuratetii mai nuantate a imaginii pe care o am despre mine, si la optimizarea functionalitatii mele generale, atat in viata personala, cat si cea profesionala. Ii urez, prin urmare, toate cele bune, noroc, sanatate, si fericire, atat pentru el, cat si pentru toti cei dragi lui.



Rudolph Aspirant
01.decembrie.2011
in jur de 16:40, si la Oslo si la Roma