Zau, dintre toate posibilele jucarii miscator proiectibile, mie cred ca mi-a placut cel mai mult ideea de boomerang. Frisbee nu m-a satisfacut asa de mult, datorita formei rotunde si mie imi plac mai mult figurile geometrice plane cu linii drepte si colturi decat cele rotunde sau ovale, lucru destul de usor de inteles deoarece si functiile de gr 1 mi s-au parut mai usor de inteles si de rezolvat decat cele de gr 2, pt care trebuie sa tii minte formule complicate, nu mai vorbesc de alt fel de probleme de matematica legate de curbe mai complexe, sau, mai rau, suprafete curbe, teselatii in forma de puzzle, etc.
Nici aruncatul pietrelor din prastii sau ricosatul lor pe ape nu mi-au placut in mod deosebit, deoarece nu am talent pt asa ceva, si mie, cand vine vorba de pietre, imi place mai mult sa le pipai si sa le admir in mana mea personala, uneori chiar sa le acumulez, decat sa le arunc dinspre mine in alta parte. Cu arc cu sageti nu m-am jucat niciodata, si pt mine arcul a ramas mereu de nivel de Hollywood mai mult decat chiar ca posibil sport.
Iar daca vine vorba de mingii...am sentimente impartite. Pe de o parte imi plac ca idee, pe de alta am pretentii deosebite atat referitor la designul lor cat si la dimensiuni si greutate. Pe de o parte le consider obiecte posibil relaxante si chiar placut de manuit, (inclusiv de lovit cu piciorul sau alte parti de corp), pe de alta incep sa-mi fac probleme in legatura cu etica manuirii lor de diversi oameni, mai ales la nivel intotdeauna dezirabil profesionist, chiar daca e vorba de un joc intre amatori.
Mi-am dorit sa am si eu, cand eram mic, cam de vreo 12 ani, un boomerang, insa, deoarece mie personal nu mi-a stat in fire niciodata sa dezvalui lui mama sau lui tata, (iar bunicilor nici atata), ce imi doream ca jucarie, nu am primit, prin urmare, unul cadou niciodata, iar cand am vizitat mai tarziu patria lor, mi s-a parut oarecum jenant sa imi cumpar unul doar pt mine personal, doar asa ca simplu obiect decorativ pe care nu aveam de gand sa il folosesc nici in joaca, nici in scop de procurat de mancare.
10 kommentarer:
Am avut boomerang. O dracie din lemn pe care o puteai cumpara de la articole de sport. Cred ca vreunul din iubitii maica-mii mi-a luat unul ca sa ma evacueze din casa. Nu stiu daca am fost eu neindemanatic sau boomerang-ul prost facut ca niciodata nu s-a intors. La un moment dat un baiat mai mare mi-a spus ca e o "miscare speciala". Dar un o stia. Ce m-a surprins placut pe mine a fost ca forma era mult mai complexa si aerodinamica decat doar un simplu L. Chestie evidenta, dar la care eu nu ma gandisem inainte.
Ca arma de distanta (aveam prastie) mie imi placeau pustile cu aer comprimat facute din teava de plastic. Se faceau usor si trageam cu dopuri de vin. Mai aveam si sarbacana cu orez din pixuri cehesti (alea portocalii cu capac albastru, am vazut pe vremuri si in Romania). Astea erau extrem de eficiente, piscau rau si nici nu riscai asa tare sa te prinda la scoala.
Vortex ai avut? Dar yo-yo? Zmeu?
Dupa mine a tras unul cu o sarbacana din aia dar nu cu orez, ci cu o bucatica de sarma indoita de mi-a strapuns pielea de la coapsa ! De atunci eu am pus aceasta jucarie pe lista jucariilor interzise !
Din celelalte am avut doar yoyo ! Nu am povestit despre el pt ca tehnic nu se afla pe lista jucariilor pe care le arunci, decat asa poate inteles in sens mai larg. Asa, ca jucarie cu sfoara am avut chiar si bilboquet, inventat in sec XVI in Franta ! E ca un fel de maner de lemn cu o cupa de care e legat o mingiuta cu o sfoara si trebuie sa faci o miscare din incheietura astfel incat mingiuta sa intre in cupa respectiva.
Zmeu tin minte ca chiar m-a intrebat tata daca vreau, dar eu, desi cam imi doream, am ramas fidel politicii mele (care zau daca stiu pe ce baze ideologice mi-o formulasem, probabil superstitioase) de a nu spune daca imi doream o jucarie anume, am raspuns asa mai vag, ca probabil s-o fi gandit ca nu voiam, asa ca pana la urma nu mi-a luat. Mai tarziu am vrut sa-mi iau eu unul, dar habar nu am cu ce m-am luat si pur si simplu am uitat sa-mi cumpar !
Un film vechi. How to steal a million.
Ia-ti zmeu ca sa trimiti bumerangul dupa el.
AAaaa stiu de ce zici! Am avut si eu (nu stiam ca se numeste bilboquet)! Dar cred ca nu stiam regulile sau care-i interesul ca ma plictisea grozav. Dar marturisesc ca eu fiind nitel hiperactiv nu prea vedeam sensul jucariilor dupa care nu poti alerga sau pe care nu le puteai folosi (macar imaginar) ca arma. Eu nici cu prastia, nici cu sarbacana si nici cu pustile cu aer comprimat nu trageam sa ranesc. Aveam oroare de a face rau cuiva in mod intentionat si mi-ar fi fost frica sa nu ranesc din greseala vreo pisica sau pasare. Eu trageam maxim sa piste. Nu sa cauzez durere.
Yo-yo am avut dar nu m-am descurcat minunat. Cerea prea multa indemanare si n-am avut de la cine invata. Zmeu am avut cand eram mic vreo 2. Facute de unul din prietenii maica-mii. Nu m-au impresionat prea grozav. Ca adult insa mi-am luat vreo 2. Au fost minunate cand am invatat (dupa indelungi eforturi) sa le manevrez. Dar eu zic ca-s jucarii de adulti.
Cunosc filmul. Este si unul din filmele preferate ale prietenei mele cele mai bune din copilarie. Am asteptat aproape 10 ani, verificand periodic cu relativa nerabdare, sa apara oficial pe DVD ca sa i-l pot cumpara cadou.
Eu nu mai imi cumpar jucarii de peste 15 ani. Atunci cand a aparut Buzz Lightyear, desi era probabil jucaria cea mai apropiata de posibilul robot pe care mi-l dorisem destul de mult cand fusesem mai mic, (desi ala pe care mi-l dorisem eu era mult mai simplu, efectiv alcatuit din paralelipipede, si cu cateva beculete si poate, desi facultativ, miscator cu baterie pe niste role), m-am considerat deja, la 15 ani atunci, prea mare ca sa mai imi cumpar jucarii.
Da, in legatura cu zmeiele e posibil ca cele mai modern actuale sa fie mai usor asamblabile si manuibile de adulti decat de copii. Tata mie mi-a povestit ca el si prietenii lui isi faceau zmeie din hartie din aia albastra de invelit caiete si cateva sipcute cu lipici si zburau destul de bine, si se jucau cu ele cam cand aveau vreo maxim 12 ani. Cred ca de aia m-a intrebat si pe mine o data cand aveam cam aceeasi varsta daca imi doresc un zmeu. Dar efectiv, desi povestea lui mi-a ridicat curiozitatea, pana la urma efectiv pur si simpu am uitat de ideea de zmeu !
In legatura cu sarbacanele si prastiile, cand eram eu prin clasa a 5-a si a 6-a, cred ca aveam niste colegi de scoala cam delincventi, pt ca efectiv era o moda sa traga cu proiectile destul de ascutite si teoretic chiar posibil periculoase daca ar fi nimerit pe cineva, Doamne fereste in vreo zona mai vulnerabila, de ex in ochi. Dar de obicei tinteau mai mult pe extremitati, antebrate sau gambe. Pe mine insa m-au nimerit in coapsa, aveam si pantaloni scurti, si m-am enervat ca m-a durut destul de tare, asa ca am declarat jucaria respectiva ilegala...la nivel teoretic desigur, pt ca nu asculta nimeni de regulile mele juridice si etice nici atuncea, la fel ca nici acuma !
P.S. Re bilboquet: al meu fusese chiar din Franta si fusese prins de un carton pe care era descrisa istoria jocului respectiv, (desi asta era de plastic, nu de lemn asa ca alea originale din secolul XVI), si m-a nimerit exact la fix pe la aproape 9 ani cand deja stiam lb franceza si citeam povesti scrise de Contesa de Segur, si citisem si cartea Micul Lord Fauntleroy, asa ca ma jucam de minune de-a aristocratul cu jocul ala in mana !
Eu citeam doar benzi desenate frantuzesti la varsta aia. Si tot ce aveam ca jucarie frantuzeasca atunci erau gadgeturile din Pif. Jucariile pe care le primeam eu erau nemtesti, fiindca bunicul nu-mi trimitea iar mama oricum nu mi-ar fi luat.
LOL ! Tocmai m-am gandit ca bine ca eram prea mic ca sa fi stiut de Revolutia Franceza, pt ca eu am implinit 9 ani chiar inainte de Revolutia din Decembrie 1989, si daca as fi stiut despre Revolutia Franceza, presimt ca as fi incercat sa condamn la ghilotina cateva din animalele alea domestice de plastic cu care ma jucasem mai mult cam intre 6 si 8 ani, de le dadeam pedepse corectionale sa stea intre garduri sau in afara de garduri, dar pe care de la acel moment deja le consideram oarecum nefolositoare, plus ca ma consideram deja prea "avansat" decat doar pt o simpla functie mai minora de politist si/sau de simplu judecator de instructie si aspiram probabil la o functie ierarhic superioara de procuror general si/sau judecator de Curte Suprema !
Zau, tocmai mi-am dat seama ca eu probabil eram mult mai ambitios cand eram mai mic. Cred ca eu mi-am atins efectiv maximum-ul de incompetenta, (cf principiul lui Peter), in prima zi din cls a 9-a cand la liceu ni s-a dat asa un mic test de verificat cunostintele din sc generala la fizica si efectiv m-am trezit la o oarecare realitate si mi-am dat seama ca nu mai puteam trece clasa doar pe note bune la purtare, si ca aveam in mod real colegi de clasa care erau destinati probabil in mod real sa ocupe pozitii si functii reale ierarhic superioare in carierele lor ulterioare, si asta mi-a mai taiat oarecum si din ambitiile oarecum nerealist super-umflate de cand fusesem mai mic...desi de fapt cred ca mama si tata incercaserea sa ma pregateasca asa mai din timp sa nu fiu prea infumurat, dar ca de obicei eu cam filtram de pe o ureche pe alta ce-mi ziceau mama si cu tata, chiar de bine, si mi-a trebuit un reality check extern de la profesoarele de Fizica si de Geologie, plus de la niste colegi de liceu real ambitiosi si competitivi referitor la note, chiar baieti, nu numai fete, (ca unele din ele erau mai ambitioase si constiincioase si la sc generala), asa cum nu mai intalnisem eu niciodata inainte in viata inainte ! Eu, cand am luat 4 la Fizica in legatura cu cunostintele mele anterioare din sc generala, si numai 8 la Geologie, desi la asta chiar ma straduisem sa copiez ad litteram din carte, si cand i-am vazut pe ahtiatii aia cum se laudau si se bateau pe note, zau, am renuntat instantaneu la ideea de a deveni vreodata intelectual, sau de a-mi dori vreodata sa ocup vreo pozitie ierarhic superioara in vreo cariera anume, plus, oarecum mai impulsiv, am tras si concluzia probabil gresita ca nici nota la purtare nu prea are mare valoare in societatea reala !
Send en kommentar